KARABULUT c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.11.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KARABULUT c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 25958/05 prezentate de Ali KARABULUT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 noiembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Me Mularoni, Jočienė, judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 22 iunie 2005, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Ali Karabulut, este un resortisant turc, născut în 1973 și rezident în K În timp ce recurentul a executat o pedeapsă de rechiziție la K Cu privire la acest raport, la 13 decembrie 2002, procurorul general al Kléshir a acordat o suspendare în temeiul articolului 399 din Codul de procedură penală și a dispus eliberarea reclamantului. Acesta din urmă a fost revizuit la 15 octombrie 2003 de către Institut și a fost declarat apt să execute o pedeapsă privativă de libertate. La 30 ianuarie 2004, a fost arestat în posesia unei cărți de identitate false și a fost reținut la casa de judecată din Bayrampașa. La 11 martie 2004, a fost transferat la închisoarea K 2005 are o contradicție științifică între rapoartele medicale menționate mai sus. La 11 noiembrie 2005, reclamantul a fost eliberat în conformitate cu dispozițiile benefice ale noului cod penal și având în vedere durata pedepsei pe care le-a ispășit. În ceea ce privește dispozițiile constituționale și legislative privind grația prezidențială pentru deținuții care suferă de o boală ireversibilă (art. 104 din Constituție), în ceea ce privește condițiile de suspendare a executării pedepselor din motive de sănătate (articolele 399 și 402 din CPP), compunerea și funcționarea institutului medico-legal și lucrările Consiliului Europei în materie de servicii de sănătate în penitenciare, Curtea face trimitere la hotărârea sa. În conformitate cu art. 3 din Convenție, reclamantul susține că, din cauza bolii Wernicke-Korsakoff de care s-ar fi bucurat în continuare, reinchiderea sa la 30 ianuarie 2004 a dus la încălcarea articolului 3 din convenție. Invocând articolele 5 și 6 din Convenție, reclamantul a susținut, de asemenea, lipsa de imparțialitate a institutului în raport cu cea executorie și consideră că reinchiderea sa a constituit o încălcare nejustificată a libertății sale. Argumentele părților Guvernul Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne în măsura în care reclamantul nu a formulat opoziția față de reinchiderea sa, în conformitate cu căile prevăzute de CPP. În al doilea rând, acesta susține condițiile favorabile ale închisorilor și afirmă că asistența medicală necesară este administrată tuturor deținuților. În cazul în care este necesar, părțile interesate sunt transferate la spital, dacă nu sunt eliberate provizoriu, în conformitate cu art. 399 din CPP, așa cum s-a întâmplat și în cazul reclamantului. El invită Curtea să declare cererea inadmisibilă pentru lipsa vădită de temei. Potrivit reclamantului, S-WK este o boală incurabilă. Prin urmare, reincarcerarea sa a constituit, în toate cazurile, o încălcare a articolului 3 din Convenție.Evaluarea Curții Din motivele expuse mai jos, Curtea nu va lua în considerare excepția preliminară a guvernului trasă din neobosirea căilor de atac interne. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. În ceea ce privește jurisprudența în materie de sănătate în penitenciare, având în vedere art. 3 din convenție, mișcările grevei foametei în închisorile turcești din 1996 și 2000, precum și misiunea de investigare desfășurată de Curte în septembrie 2004 în cadrul acestui grup de afaceri, Curtea face trimitere la Hotărârea Tekin Y 37652/04) și Paksoy c. Turcia 33901/04), din 17 octombrie 2006. Curtea consideră că este necesar, da . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ianuarie 2004) și, în continuare, să se precizeze că, în contextul unor cazuri similare introduse împotriva Turciei și în ciuda lipsei de obiecții cu privire la asistența medicală acordată în timpul detenției (a se vedea, de exemplu, Kuruçay c. Turcia, nr. 24004/04, § 49, 10 noiembrie 2005). Curtea nu poate acorda o importanță decisivă rezultatelor obținute ca urmare a misiunii de anchetă efectuate pentru primul grup de astfel de interogări, chiar dacă această misiune l-ar fi făcut să spună că, având în vedere circumstanțele care au avut loc la momentul respectiv, institutul, în fața a mai mult de două mile greviști de foame, preferase să o facă din motive eventual umanitare, sau din motive care nu țin de competența Curții, recomandă eliberarea persoanelor interesate pe baza unor simptome nefiabile (a se vedea, de exemplu, Aceste concluzii nu-i pot permite să spună că a fost la fel pentru reclamant. Acestea fiind spuse, în ceea ce privește administrarea probei, îi este permis, pentru a-și întări convingerea, să se bazeze pe date de orice fel, în măsura în care le consideră relevante (Irlanda c. Regatul Unit, Hotărârea din 18 decembrie 2005). ianuarie 1978, seria A n 25, pp. 79, 80, § 209 și 210), Curtea va ține seama de aceste concluzii. În speță, Curtea constată că reclamantul a profitat de dispozițiile legale și de practica în acest domeniu. Astfel, a fost eliberat ca urmare a raportului din 9 decembrie 2002 al Institutului de Recuperare a pedepsei sale. El a fost ulterior redeschis, ca urmare a raportului din 15 octombrie 2003 de autorizare a acestui act. Având în vedere că autoritățile l-au retemnițat pe reclamant după ce s-a asigurat în mod corespunzător compatibilitatea stării sale de sănătate cu condițiile închisorii (a se vedea, de exemplu, Tekin Y Cu toate acestea, acesta din urmă critică raportul medical inițial al reincarcerării sale. El consideră că această boală este incurabilă și apoi prezintă, în sprijinul afirmațiilor sale, avizul consultativ al Curții de Medici din ankara, care stabilește o contradicție științifică între relațiile menționate anterior ale Institutului. Or, deși au constituit un început de probă (a se vedea Balyemez c. Turcia (cc.), n 32495/03, 1 aprilie 2004, și Sinan Eren c Turcia (dec.), n 8062/04, 2 septembrie 2004), astfel de avize consultative nu au putut fi calificate drept relevante, în urma misiunii de investigare rezumată de mai sus (Balyemez, citată anterior, §§ 63, 92-95, și Sinan Eren c. Turcia, nr 8062/04, § 26, 34, 49, 50, 10 noiembrie 2005).De altfel, reclamantul nu se plânge de natura sau de insuficiența asistenței medicale acordate în penitenciare, ci se limitează doar la a argumenta că a fost reținut, fără a-și justifica argumentele (Ahmet Arslan c. Turcia (dec.), nr. 5114/04, 1 decembrie 2005). Astfel, având în vedere o apreciere globală a faptelor relevante și ținând cont de spiritul de încredere pe care guvernul l-a dat practicii sale, precum și de constatările delegației care a vizitat instituțiile penitenciare în cadrul misiunii desfășurate pentru primul grup de afaceri, Curtea concluzionează că lipsa unor motive serioase și dovedite de a crede că reincarcerarea reclamantului sau condițiile de detenție ale acestuia au constituit în sine un tratament în detrimentul sau în detrimentul acestuia în sensul articolului 3 din convenție ( Balyemez, citată anterior, punctul 96 și, Sinan Eren, citată anterior, punctul 50. În plus, reclamantul a fost eliberat definitiv la 11 noiembrie 2005; prin urmare, o astfel de întrebare nu mai pune în discuție ( mutatis mutandis Ali Musa Aydćn c. Turcia (dec.), nr 27324/04, 1 decembrie 2005). Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 5 și 6 din convenție, Curtea observă în primul rând că acestea nu sunt susținute și, pe de altă parte, că sunt, prin natura lor, strâns legate de Ö examinat mai sus la unghiul articolului 3. După ce l-a declarat inadmisibil pentru nefondare vădită, Curtea consideră că Õ nu este necesar să facă o examinare separată pentru acestea ( Özgur și alte 30 de cereri c. Turcia (dec.), n 28480/04 și alții, 20 octombrie 2005). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră, de asemenea, că este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle J.-P. Costa Module Președinte [1] Potrivit literaturii medicale, această boală, pe care o găsim în principal în rândul alcoolicilor cronici și al celor care nu sunt bine hrăniți, constă într-o combinație a sindromului Korsakoff, care provoacă confuzie, lafonie și afababulație, precum și afectarea Wernicke , care duce la paralizie a ochilor, nistagmus, comă sau chiar moarte, în cazul în care pacientul nu este tratat în mod corespunzător. Această afecțiune este considerată ca fiind, în principiu, rezultatul unei deficiențe cronice de tiamină, substanță care este implicată în metabolizarea glucozei, fiind de acord că în cazul unei astfel de deficiențe orice activitate care necesită metabolizarea glucozei poate duce la boala de Wernicke-Korsakoff . Cel mai frecvent tratament constă în injectarea de tiamină intravenos sau intramuscular pentru a încetini boala, apoi tratament pe termen lung, pe bază de pastile orale, pentru recuperare.