SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 16824/04 prezentate de Melahat AKAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 noiembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mes Mularoni, Jočienė, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 aprilie 2004, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură. Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentei, Melahat Akay, este cetățean turc, născut în 1975. Ea este reprezentată în fața Curții de către F. Güneș, avocat la Istanbul. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Noiembrie 1996, recurenta a fost condamnată la 12 ani și șase luni de rechiziționare de către instanța de securitate din statul Õstanbul pentru apartenență la PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan). În timp ce își ispășise pedeapsa la închisoarea din Kl'rșehir, ea a început greva foamei. În urma deteriorării stării ei de sănătate, a fost examinată de a treia cameră de specialiști de la Institutul Medicolegal. În raportul său din 25 decembrie 2002, aceasta a diagnostat sindromul Wernicke-Korsakoff [1] S-WK În conformitate cu art. 399 din Codul de procedură penală, reclamanta și-a retras cererea la 7 ianuarie 2003. La 5 februarie 2003, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a respins opoziția formulată de reclamantă și a sesizat Camera Plenară a Institutului pentru un raport suplimentar. La 10 aprilie 2003, reclamanta a fost reexaminată de Camera Plenară a Institutului Medico-legal, care a aprobat concluziile camerei. La 23 aprilie 2003, procurorul general al Klèhir a acordat o suspendare pentru executarea pedepsei de șase luni și a ordonat eliberarea recurentei. La 12 septembrie 2003, aceaceasta a fost revizuită de cea de-a treia cameră a specialiștilor din Institut și a fost declarată aptă să execute o pedeapsă privativă de libertate. La data de 14 octombrie 2003, procurorul general al Kśrșehir a eliberat un mandat de arestare împotriva reclamantei. La data de introducere a cererii sale, recurenta a fost tocmai sub amenințarea acestui mandat de aducere și a susținut că eventuala reîncarcerare a acesteia ar fi contrară articolului 3 din convenție. Potrivit documentelor obținute ulterior de la guvern, se pare că reclamanta a fost reținută în această perioadă. La 15 decembrie 2003, instanța de judecată din statul membru în cauză a anulat restul pedepsei recurentei, având în vedere dispozițiile benefice ale noului cod penal intrat în vigoare la 1 iunie 2005 și a ordonat eliberarea sa. În ceea ce privește dispozițiile constituționale și legislative privind grația prezidențială pentru deținuții care suferă de o boală ireversibilă (art. 104 din Constituție), în ceea ce privește condițiile de suspendare a executării pedepselor din motive de sănătate (articolele 399 și 402 din CPP), compunerea și funcționarea institutului medico-legal și lucrările Consiliului Europei în materie de servicii de sănătate în penitenciare, Curtea face trimitere la hotărârea sa. Tekin Y. J. Turcia 22913/04, § 42-52, 10 noiembrie 2005). GRIEF Susținând că suspendarea executării pedepsei a fost ridicată pe baza unui raport medical care nu are nicio valoare științifică, recurenta susținea, la data la care i-a fost introdusă cererea, boala care, în opinia sa, ar continua și susține că eventuala reîncarcerare a acesteia ar constitui o încălcare a articolului 3 din convenție. În ceea ce privește circulația grevei foamei în închisorile turcești în 1996 și în anii 2000, misiunea de investigare desfășurată de Curte în septembrie 2004 în cadrul acestui grup de afaceri și jurisprudența Curții în materie de sănătate în penitenciare, având în vedere art. 3 din Convenție, Curtea face trimitere la Hotărârea Tekin Ylds, citată anterior. În speță, Comisia nu va examina niciun aspect al acestei cauze din perspectiva criteriilor menționate de hotărârea menționată, deoarece constată, în urma primirii observațiilor guvernului, că data eliberării definitive a recurentei este anterioară datei de patru luni de la data introducerii cererii sale, prin care prezenta un risc de reîncarcerare contrară articolului 3 din convenție. De altfel, autoritățile au reținut-o după ce au asigurat în mod corespunzător compatibilitatea stării sale de sănătate cu condițiile închisorii (a se vedea, de exemplu, Tekin Y În orice caz, recurenta nu a fost în măsură să prezinte un document care ar putea să se refere eventual la o altă procedură penală și să o pună astfel sub riscul de reincarcerare ulterioară, contrar articolului 3 din Convenție, nici nu și-a păstrat de altfel cererea. Nici Curtea nu face referire la un element care ar necesita continuarea examinării cauzei. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle J.-P. Costa grefier Președinte [1] Potrivit literaturii medicale, această boală, pe care o găsim în principal în rândul alcoolicilor cronici și al celor care nu sunt bine hrăniți, constă într-o combinație a sindromului Korsakoff, care provoacă confuzie, lafonie și afababulație, precum și afectarea Wernicke , care duce la paralizie a ochilor, nistagmus, comă sau chiar moarte, în cazul în care pacientul nu este tratat în mod corespunzător. Această afecțiune este considerată ca fiind, în principiu, rezultatul unei deficiențe cronice de tiamină, substanță care este implicată în metabolizarea glucozei, fiind de acord că în cazul unei astfel de deficiențe orice activitate care necesită metabolizarea glucozei poate duce la boala de Wernicke-Korsakoff . Cel mai frecvent tratament constă în injectarea de tiamină intravenos sau intramuscular pentru a încetini boala, apoi tratament pe termen lung, pe bază de pastile orale, pentru recuperare.
de la requête n
o
16824/04
présentée par Melahat AKAY
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 21 novembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
I.
Cabral Barreto
,
R.
Türmen
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
D.
Jočienė,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 20 avril 2004,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour.
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
lle
Melahat Akay, est une ressortissante turque, née en 1975. Elle est représentée devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 1
er
novembre 1996, la requérante fut condamnée à douze ans et six mois de réclusion par la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul pour appartenance au PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan).
Alors qu’elle purgeait sa peine à la prison de Kırșehir, elle entama une grève de la faim. Suite à la détérioration de son état de santé, elle fut examinée par la troisième chambre de spécialistes de l’Institut médicolégal.
Par son rapport du 25
décembre 2002 celle-ci diagnostiqua le syndrome de Wernicke-Korsakoff
[1]
(«
S-WK
») chez la requérante et recommanda aux autorités concernés le sursis à exécution de sa peine.
La requérante demanda au parquet le sursis en application de l’article 399 du code de procédure pénale («
CPP
»). Cette demande fut rejetée le 7
janvier 2003.
Le 5 février 2003, la cour de sûreté de l’Etat rejeta l’opposition formée par la requérante et saisit la chambre plénière de l’Institut pour un rapport complémentaire.
Le 10 avril 2003, la requérante fut réexaminée par la chambre plénière de l’Institut médicolégal, laquelle entérina les conclusions de la chambre.
Le 23 avril 2003, le procureur de Kırșehir accorda un sursis à exécution de la peine de six mois et ordonna la libération de la requérante.
Le 12 septembre 2003, celle-ci fut réexaminée par la troisième chambre des spécialistes de l’Institut et fut déclarée apte à purger une peine privative de liberté.
Le 14 octobre 2003 le procureur de Kırșehir délivra un mandat d’amener à l’encontre de la requérante.
A la date d’introduction de sa requête, la requérante alléguait précisément être sous la menace de ce mandat d’amener et arguait de ce que sa réincarcération éventuelle serait contraire à l’article 3 de la Convention.
Selon les documents obtenus ultérieurement du Gouvernement, il semble que la requérante fut réincarcérée dans cette période.
Le 15 décembre 2003, la cour d’assises d’İstanbul annula le restant de la peine de la requérante au vu des dispositions bénéfiques du nouveau code pénal entré en vigueur le 1
er
juin 2005 et ordonna sa libération.
B.
Le droit et la pratique internes et internationaux pertinents
S’agissant des dispositions constitutionnelle et législative quant à la grâce présidentielle pour les condamnés atteint d’une maladie irréversible (article 104 de la Constitution), quant aux conditions de sursis à exécution des peines pour cause de santé (articles 399 et 402 du CPP), la composition et le fonctionnement de l’Institut médicolégal, et les travaux du Conseil de l’Europe en matière de services de santé en milieu pénitentiaire, la Cour renvoie à son arrêt
Tekin Yıldız c. Turquie
(n
o
22913/04, §§ 42-52, 10
novembre 2005).
GRIEF
Exposant que le sursis à exécution de sa peine a été levé sur le fondement d’un rapport médical n’ayant aucune valeur scientifique, la requérante faisait valoir, à la date d’introduction de sa requête, sa maladie qui selon elle perdurait, et soutenait que sa réincarcération éventuelle constituerait une violation de l’article 3 de la Convention.
S’agissant des mouvements de la grève de la faim dans les prisons turques en 1996 et les années 2000, la mission d’enquête effectuée par la Cour en septembre 2004 dans le cadre de ce groupe d’affaires, et la jurisprudence de la Cour en matière de la santé en milieu pénitentiaire eu égard à l’article 3 de la Convention, la Cour renvoie à son arrêt
Tekin Yıldız
, précité.
En l’espèce, elle n’examinera aucun aspect de cette affaire sous l’angle des critères cités par ledit arrêt car elle observe d’emblée, suite à la réception des observations du Gouvernement, que la date de la libération définitive de la requérante est antérieure de plus de quatre mois à la date d’introduction de sa requête, par laquelle elle faisait valoir un risque de réincarcération contraire à l’article 3 de la Convention. Les autorités avaient d’ailleurs procédé à sa réincarcération après s’être dûment assuré de la compatibilité de son état de santé avec les conditions carcérales (voir par exemple,
Tekin Yıldız
, précité).
Quoi qu’il en soit, la requérante n’a pas été en mesure de produire un document qui pourrait éventuellement concerner une autre procédure pénale et la mettre ainsi sous le risque d’une réincarcération ultérieure contraire à l’article 3 de la Convention, ni n’a maintenu d’ailleurs sa requête.
La Cour ne relève non plus un élément quelconque qui nécessiterait la poursuite de l’examen de l’affaire.
Il s’ensuit que la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président
[1]
Selon la littérature médicale, cette maladie, qu’on retrouve principalement chez les alcooliques chroniques et les mal nourris, consiste en une combinaison du syndrome de
Korsakoff
, qui provoque la confusion, l’aphonie et l’affabulation, et d’encéphalopathie de
Wernicke
, qui entraîne une paralysie des yeux, un nystagmus, le coma, voire la mort, si le patient n’est pas dûment traité. Cet état est considéré comme résultant, en principe, d’une carence chronique en thiamine, substance qui participe au métabolisme du glucose, étant entendu qu’en cas de pareille carence toute activité qui nécessite la métabolisation du glucose peut entraîner la maladie de
Wernicke-Korsakoff
. Le traitement le plus courant consiste à injecter de la thiamine par intraveineuse ou intramusculaire pour ralentir la maladie, puis un traitement à long terme, à base de pastilles orales, pour le rétablissement.