GOIA v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
GOIA v. ROMANIA (CtEDO, 2024)
Publicat la 2 decembrie 2024 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 27673/19 Andrei-Gabriel GOIA împotriva României depusă la 9 mai 2019 comunicată la 12 noiembrie 2024 OBIECTUL CAUZEI Cazul se referă la presupusul eșec al instanțelor interne de a pronunța o decizie în ceea ce privește cererile civile depuse într-un set de proceduri penale inițiate împotriva reclamantului. La nivelul primei instanții, reclamantul a fost condamnat pentru complice pentru tentativă de crimă și pentru leziuni corporale și condamnat la 5 ani și 2 luni de închisoare. El a fost ordonat să plătească daune spitalului, împreună cu alți co-apăratori în legătură cu tentativa de infracțiuni de crimă și numai în legătură cu infracțiunile de leziune corporală. În stadiul de recurs, victima infracțiunii de prejudiciu corporal și-a retras plângerea anterioară împotriva reclamantului, susținând că procedura penală ar trebui întreruptă și nu ar trebui să fie ordonată să plătească niciun prejudiciu spitalului, deoarece reclamația anterioară a fost retrasă. Prin decizia finală din 21 februarie 2019 Curtea de Apel Cluj a recunoscut discontinuarea acuzațiilor de prejudiciu corporal, deoarece plângerea anterioară a victimei era o condiție prealabilă pentru urmărirea procedurilor penale pentru această infracțiune și a susținut condamnarea pentru accesoriu la tentativă de crimă. Nu a fost luată în considerare în raționamentul Curții de Apel în măsura în care cererile civile au fost legate de excepția părții operative a hotărârii, care a declarat că restul dispozițiilor hotărârii adoptate de instanța de primă instanță au fost susținute. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns că Curtea de Apel Cluj nu a reușit să ia o decizie în ceea ce privește obligațiile sale civile din cauza infracțiunii de prejudiciu corporal, rămânând sub obligația de a plăti daune spitalului, în conformitate cu hotărârea instanței de primă instanță. El a susținut că, după retragerea plângerii anterioare, instanța internă ar fi trebuit să fi respins reclamațiile civile în acest sens sau, în conformitate cu dreptul intern, să le lase deschise pentru hotărâre de către o instanță civilă. În cele din urmă, el a afirmat că nu avea niciun remediu disponibil în acest sens. Reclamantul a epuizat toate căile de recurs interne eficace, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție? În special, în măsura în care s-a plângut de omisiunea Curții de Apel a Clujului de a examina afirmațiile civile pe care le-a formulat în cadrul procedurii penale, au existat un remediu eficace disponibil pentru reclamant? A fost o cerere de reexaminare în temeiul articolului 453 (2) din Codul de procedură penală și/sau din art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este o soluție eficace? Reclamantul a avut acces la o instanță pentru determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile și, în acest caz, a avut o audiere echitabilă, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, având în vedere datoria instanțelor interne de a efectua o examinare adecvată a observațiilor părților (a se vedea, de exemplu, Hiro Balani c. Spania, nr. 18064/91, 9 Decembrie 1994, §§ 27-28, Serie A nr. 303-B, Perez c. Franța [GC], nr. 47287/99, §§ 80-82, ECHR 2004 I, Mont Blanc Trading Ltd și Antares Titanium Trading Ltd c. Ucraina , nr. 11161/08, § 84, 14 Ianuarie 2021, Curtea de Apel Cluj a pronunțat o hotărâre în ceea ce privește obligațiile civile ale reclamantului în legătură cu infracțiunile cu prejudiciul corporal? În afirmativ, decizia a fost justificată în mod corespunzător?