NICOLAE v. ROMANIA

Publicat la 2 decembrie 2024 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 16040/20 Florina-Elena NICOLAE împotriva României depusă la 16 martie 2020 comunicată la 12 noiembrie 2024 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la lipsa de acces a reclamantului la o instanță, în măsura în care argumentele sale privind fondurile cauzei nu au fost examinate de instanța de apel. La 5 martie 2005, reclamantul a încheiat un contract de credit cu o societate de credit pentru o sumă de 3.675.90 lei român (RON, aproximativ 1.025 euro (EUR)) și a primit o carte de credit; perioada de rambursare a fost convenită la cinci ani, plata fiind efectuată în șase rate lunare.

Reclamantul susține că a rambursat întreaga sumă, ultima plată fiind efectuată la o dată neespecificată în 2010. În 2017, procedurile de execuție forțată au fost inițiate împotriva ei pe baza contractului de credit din 2005. Sumele datorate de către reclamant era de 5.115,62 RON (aproximativ 1.140 EUR), dintre care 2.664,44 RON era datoria principală, restul sumei, inclusiv dobânzile, costurile de execuție și alte taxe bancare. Reclamantul a contestat această procedură. Ca o obiecție preliminară, ea a susținut că dreptul de a iniția procedurile de execuție forțată a fost limitat la timp, deoarece termenul de trei ani al statutului de limitări a început să se desfășoare în 2010, atunci când a efectuat plata finală și s-a încheiat astfel în 2013; pe fond, ea a afirmat că a plătit toate sumele corespunzătoare până în 2010. La 29 noiembrie 2018, Curtea de district Pitești a permis obiecția preliminară, astfel cum a susținut reclamantul.

Acuzatul a invocat, argumentând împotriva admisibilității obiecției preliminare admise de instanța de primă instanță. A susținut că termenul pentru statutul de limită a început să se desfășoare în 2015, în măsura în care contractul de credit a fost regenerabil pentru aceeași perioadă cu cea inițială convenită, cu excepția cazului în care debitorul a denunțat în mod expres o astfel de reînnoire automată. În răspuns, reclamantul și-a reiterat apărarea că a plătit deja sumele corespunzătoare. La 16 septembrie 2019 Tribunalul județului Argeș a permis recursul și a constatat că dreptul de a pretinde aplicarea forțată nu a fost interzis timp, deoarece contractul de credit a fost reînnoit automat și succesiv, de două ori, de fiecare dată pentru șase tranșe, având în vedere că reclamantul nu a notificat în mod corespunzător că s-a opus unei astfel de reînnoiri.

De asemenea, a susținut că nu era obligat să examineze mai departe cazul, având în vedere faptul că recursul nu a contestat decât decizia de a permite obiecția preliminară. Nu s-a răspuns la argumentele reclamantului că a plătit pe deplin datoria în 2010. Provocarea procedurii de execuție a fost respinsă ca fiind nefondată. Dreptul reclamantului de acces la o instanță prevăzut la art. 6 § 1 din Convenție a fost restricționat disproporționat de hotărârea din 16 septembrie 2019? În special, a fost interpretat de instanța de apel a normelor procedurale interne, care au împiedicat examinarea acțiunii reclamantului în ceea ce privește fondurile, a asigurat-o un drept practic și eficient de acces la o instanță (a se vedea Zubac c. Croația [GC], nr. 40160/12, §§ 76-78 și 97, 5 aprilie 2018)? Părțile sunt invitate să prezinte copii ale tuturor documentelor legate de procedura de executare.

Published on 2 December 2024

FOURTH SECTION

Application no. 16040/20 Florina-Elena NICOLAE against Romania lodged on 16 March 2020 communicated on 12 November 2024

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the applicant’s lack of access to a court, in so far as her arguments on the merits of the case have not been examined by the appellate court. On 5 March 2005 the applicant concluded a credit contract with a lending company for an amount of 3,675.90 Romanian lei (RON, approximately 1,025 euros (EUR)) and she was granted a credit card; the reimbursement period was agreed to five years, the payment being made in sixty monthly instalments. The applicant claims to have reimbursed the whole amount, the last payment being made on an unspecified date in 2010. In 2017 forced execution proceedings were initiated against her based on the 2005 credit contract. The amount allegedly due by the applicant was of 5,115.62 RON (approximately EUR 1,140), of which 2,664.44 RON was the main debt, the remainder of the amount including interest, execution costs and other bank fees.

The applicant challenged these proceedings. As a preliminary objection, she argued that the right to initiate forced execution proceedings was time-barred, because the term of three years of the statute of limitations had started to run in 2010, when she had made the final payment, and had thus ended in 2013; on the merits, she alleged that she had paid all due amounts by 2010. On 29 November 2018 the Pitești District Court allowed the preliminary objection, as raised by the applicant. The defendant appealed, arguing against the admissibility of the preliminary objection allowed by the first instance court. It submitted that the term for the statute of limitations started to run in 2015, in so far as the credit contract was renewable for the same period as the one initially agreed, unless the debtor expressly denounced such automatic renewal.

In reply, the applicant reiterated her defence that she had already paid the due amounts. On 16 September 2019 the Argeș County Court allowed the appeal and found that the right to claim forced enforcement had not been time barred, as the credit contract had been automatically and successively renewed, twice, each time for sixty instalments, considering that the applicant had not duly notified that she opposed such renewal. It also held that it was not bound to examine the case any further, in view of the fact that the appeal had only challenged the decision to allow the preliminary objection. No reply was given to the applicant’s arguments that she had fully paid the debt in 2010. The challenge to the execution proceedings was dismissed as ill-founded.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Has the applicant’s right of access to a court provided for in Article 6 § 1 of the Convention been disproportionately restricted by the judgment of 16 September 2019? In particular, has the appellate court’s interpretation of the domestic procedural rules, which prevented the applicant’s action being examined on the merits, secured her a practical and effective right of access to a court (see Zubac v. Croatia [GC], no. 40160/12, §§ 76-78 and 97, 5 April 2018)? The parties are invited to submit copies of all documents related to the enforcement proceedings.