Medžlis Islamske Zajednice Brčko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei

În mai 2003, reclamanții au scris o scrisoare supervizorului internațional pentru BD, Președintele Adunării BD și Guvernatorului BD privind numirea unui director al postului de radio public BD. Ei au făcut referire, în special, la candidatura M.S. pentru această poziție. M.S. a fost editorul de divertisment la radio public BD la momentul material. Partea relevantă a scrisorii se citește după cum urmează: „Recunoaștem și apreciem sprijinul tău și efortul pe care l-ai pus în crearea unui radio multietnic... Din nefericire, se pare că a existat o supraveghere majoră la începutul acestui proiect important. Panoul pentru selecția directorului [de radio] a fost creat în contravenție cu Statutul districtului Brčko.

Acesta este compus din trei membri sârbi, un croat și un bosniac. Astfel, din nou, Statutul, care necesită reprezentarea proporțională a celor trei popore din instituțiile publice, a fost ignorat... Din nefericire, nimic nu a fost făcut pentru a corecta acest lucru. Informațiile neoficiale pe care le-am primit în sensul că doamna M.S. a fost propusă pentru poziția directorului radio de către membrii sârbi ai grupului... deși fostul regizor a fost bosniac, confirmă cele de mai sus. Această propunere este inacceptabilă, cu atât mai mult, deoarece se referă la o persoană care lipsește calitățile profesionale și morale pentru o astfel de poziție. Potrivit informațiilor pe care le-am primit... într-un interviu publicat în „NIN”, discutând despre distrugerea moscheilor din Brčko, dna M.S.

a spus că musulmanii nu erau oameni, că ei nu aveau cultură și că, în consecință, distrugerea moscheilor nu putea fi văzută ca o distrugere a monumentelor culturale, ... pe sediul radioului ... Ea a făcut un punct de a scoate din perete (și a rupt în bucăți) calendarul cu programul serviciilor religioase în timpul lunii Ramadanului, ... pe sediul radioului a acoperit haina de arme din Bosnia și Herțegovina cu haina de arme din Republika Srpska, ca editorul programului de divertisment ea a interzis transmisia de sevdalinka susținând că acest tip de cântec nu avea valoare culturală sau muzicală. Credem cu fermitate că actele descrise mai sus dezqualifică absolut doamna M.S. ca candidat la poziția directorului Radio și Televiziune multietnică din districtul Brčko...

Sperăm că vei acționa în consecință... În absența acțiunilor dvs., vom fi forțați să contactăm mass-media, precum și celelalte organisme naționale și internaționale competente.” 6. La scurt timp după aceea, scrisoarea a fost publicată în trei ziare zilnice diferite. La 29 mai 2003 M.S. a inițiat proceduri de difamare civilă împotriva reclamanților și a solicitat compensare cu 50 000 de mărci convertibile (BAM). M.S a susținut că ea a aflat despre conținutul scrisorii shortty după ce a fost trimis de către inculpați, dar că ea nu știa cine a dat-o la mass-media. După publicarea scrisorii, guvernatorul BD a anulat procedura de numire a unui director al postului public de radio. La 29 septembrie 2004, Tribunalul BD de Primă Instanță („Tribunul de Primă Instanță”) a respins cererea.

Acesta a susținut că reclamanții nu ar putea fi responsabil pentru presupusa difamare deoarece nu au publicat scrisoarea în mass-media. Partea relevantă a hotărârii se citește după cum urmează: „Din scrisoarea acuzaților, este clar că a fost trimisă în mod privat guvernatorului, președintelui Adunării și Supervizorului districtului Brčko... și nu a fost trimisă la mass-media... [Obiectivul acestei scrisori nu a fost diseminarea de informații neverificate către public, ci aferent atenției autorităților competente la anumite aspecte și a permite acestora să tragă anumite concluzii privind verificarea acestor informații. După examinarea articolelor publicate în mass-media, instanța concluzionează că niciunul dintre acestea nu a fost publicat de către inculpați în acest caz.” 9. M.S.

a recurs împotriva acestei hotărâri la Curtea de Apel BD ("Curtea de Apelare"). La 16 mai 2005, Curtea de Apel a anulat hotărârea din 29 septembrie 2004 și a hotărât să organizeze o nouă ședință. 10. La 11 iulie 2007, după examinarea mai multor martori (inclusiv cei doi angajați ai radioului public BD de la care reclamanții au primit informațiile prezentate în scrisoarea lor), Curtea de apel a constatat că scrisoarea atacată conține unele prejudicii de valoare, dar și declarațiile faptelor care nu au fost bune și dăunătoare reputației M.S.’. Acesta a considerat că răspunderea pentru difamarea care urmează să fie stabilită în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Legea de difamare din 2003 nu a fost relevantă faptul că reclamanții nu au publicat scrisoarea.

Curtea de Apel a ordonat reclamanților să informeze supraveghetorul internațional pentru BD, președintele Adunării BD și guvernatorul BD despre retragerea declarațiilor lor în termen de 15 zile, în lipsa sa de care au trebuit să plătească BAM 2.500 în daune M.S., împreună cu dobânzile nejustificate la rata legală începând cu 11 iulie 2007. În plus, au fost ordonate să publice hotărârea pe propriile cheltuieli. 11. La 15 noiembrie 2007 M.S. A depus o cerere de executare a hotărârii de mai sus Tribunalului. Ea a propus, printre altele, ca instanța să transmită hotărârea din 11 iulie 2007 pentru publicare la cheltuielile reclamanților. 12. La 5 decembrie 2007, Tribunalul a emis o scrisoare de execuție.

13. La 12 decembrie 2007, reclamanții au plătit 2 825 BAM (aproximativ 1.445 euro (EUR)) prin executarea hotărârii din 11 iulie 2007. 14. La 27 martie 2009, Tribunalul a încheiat procedura de executare. 15. Între timp, la 15 octombrie 2007, reclamanții s-au plâns de încălcarea dreptului lor la libertatea de exprimare la Curtea Constituțională a Bosniei și Herțegovina ("Curtea Constituțională"). 16. La 13 mai 2010, Curtea Constituțională a susținut că ingerința în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare a fost „necesară într-o societate democratică” și a concluzionat că nu a existat încălcarea articolului II/3.h) a Constituției Bosnia-Herzegovina și a articolului 10 din Convenție. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „34.

La început, Curtea Constituțională remarcă că recurentele nu au negat că răspunderea lor pentru difamare se bazează pe Legea de difamare din 2003 și că, prin urmare, ingerința în dreptul [la libertate de exprimare] protejat de art. 10 din Convenția Europeană a fost prescrisă prin lege... 35. Hotărârea impușită a fost deliberată într-o procedură de difamare civilă inițiată de reclamant împotriva recurentelor... în conformitate cu aceasta, interferența a urmărit obiectivul legitim al protecției „reputației sau drepturilor altora”. 36. Ceea ce rămâne de stabilit este dacă interferența se plângea a fost „necesară într-o societate democratică”… 38. Curtea Constituțională consideră că Curtea de Apel a stabilit fără îndoială că declarațiile factuale impugnate cu privire la M.S.

au fost false și că apelanții au fost responsabili pentru difamare. Din observațiile celor doi martori, de la care recurentele au primit informațiile prezentate în scrisoarea [în ceea ce privește partea din scrisoarea în care s-a declarat că M.S. „a făcut un punct de îndepărtare din perete (și a rupt în bucăți) calendarul cu programul serviciilor religioase în timpul lunii Ramadan și ca redactor al programului de divertisment ea a interzis transmiterea sevdalinka susținând că acest tip de cântec nu avea valoare culturală sau muzicală”], Curtea de apel a stabilit că există o inconstanță evidentă între ceea ce s-a spus apelanților și că ceea ce au raportat în scris. În plus, declarația din scrisoarea impugnată pe care M.S.

a dat un interviu privind distrugerea moscheilor a fost refutat de un alt martor care a susținut că o verificare ulterioară a dezvăluit că M.S. nu au fost autorul acestui interviu. În cele din urmă, recurentele nu au demonstrat veracitatea acuzațiilor că M.S. a acoperit haina de arme din Bosnia și Herțegovina cu haina de arme din Republica Srpska. Având în vedere cele de mai sus, Curtea Constituțională consideră că, în acest caz, dreptul recurentelor de a raporta nereguli în ceea ce privește conduita unui oficial la un organism competent să trateze astfel de plângeri nu poate fi bazat pe constatarea unor fapte evidente necorespunzătoare care depășesc limita criticilor acceptabile a funcționarilor publici.

În consecință, instanța consideră că Curtea de apel a concluzionat corect că există „necesități sociale pressante” în cazul în cauză [pentru ingerința în dreptul apelanților la libertate de exprimare]. 39. În plus, Curtea Constituțională constată că Curtea de apel a acordat M.S prejudiciu moral. pentru că reputația ei a fost afectată de declarațiile false făcute în scrisoarea dezgustată… Curtea Constituțională a declarat deja în jurisprudența sa anterioară că reputația unei persoane face parte din identitatea ei personală și integritatea ei psihologică… 43. Reclamanții... au greșit să verifice declarațiile defavorizate înainte, așa cum era datoria lor. Curtea de Apel a stabilit că apelanții au deteriorat reputația M.S.

prin acuzații false, care i-au cauzat suferința mentală...În momentul hotărârii asupra cererii privind prejudiciile morale și valoarea acesteia, Curtea de Apel a luat în considerare scopul acestor daune, precum și faptul că nu ar trebui să favorizeze aspirațiile care sunt incompatibile cu natura și scopul social. 44. [T]a Curtea Constituțională consideră că o măsură impusă recurentelor în cazul în cauză era proporțională cu obiectivul urmărit... Curtea consideră, de asemenea, că Curtea de apel nu a depășit competența sa discrețională în ceea ce privește declarația privind prejudiciile morale...[T]a Curtea Constituțională constată că motivele pe care Curtea de apel a dat-o erau „relevante” și „suficiente” în sensul articolului 10 din Convenția Europeană.

45. Având în vedere cele de mai sus, Curtea Constituțională consideră că ingerința în dreptul apelanților la libertatea de exprimare a fost „necesar într-o societate democratică” și că, prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului II/3.h) din Constituția Bosnia-Herzegovina și art. 10 din Convenția Europeană.” 17. La 21 septembrie 2010, hotărârea Curții Constituționale a fost asumat în favoarea reclamanților.

5. In May 2003 the applicants wrote a letter to the International Supervisor for BD, to the President of the Assembly of BD and to the Governor of BD concerning the appointment of a director of the BD public radio station. They referred, in particular, to M.Sʼs candidacy for that position. M.S. was the entertainment editor at the BD public radio at the material time. The relevant part of the letter reads as follows: “We acknowledge and appreciate your support and the effort you put in creating a multiethnic radio...Unfortunately, it appears that there was a major oversight at the very beginning of this important venture. The panel for the selection of the director [of the radio] was created in contravention of the Statute of Brčko District.

It is composed of three Serb members, one Croat and one Bosniac. Thus, yet again, the Statute, which requires proportional representation of the three constituent peoples in public institutions, was disregarded...Unfortunately, nothing has been done to correct this. The unofficial information we received to the effect that Ms M.S. was proposed for the position of the radio director by the Serb members of the Panel... although the former director was Bosniac, confirms the above. This proposal is unacceptable, all the more so because it concerns a person who lacks the professional and moral qualities for such a position. According to the information we received... in an interview published in “NIN”, discussing the destruction of mosques in Brčko, Ms M.S.

said that Muslims were not people, that they did not possess culture and that, accordingly, destroying mosques could not be seen as a destruction of cultural monuments, ... on the radio’s premises ... she made a point of removing from the wall (and tore to pieces) the calendar with the schedule of religious services during the month of Ramadan, ...on the radio’s premises she covered the coat of arms of Bosnia and Herzegovina with the coat of arms of the Republika Srpska, as the editor of the entertainment programme she banned broadcasting of sevdalinka arguing that that type of song had no cultural or musical value. We firmly believe that the above-described acts absolutely disqualify Ms M.S.

as a candidate for the position of the director of the multiethnic Radio and Television of Brčko District... We hope that you will act accordingly... In the absence of any action on your part, we will be forced to contact the media as well as the other competent national and international bodies.” 6. Shortly thereafter the letter was published in three different daily newspapers. 7. On 29 May 2003 M.S. initiated civil defamation proceedings against the applicants and claimed compensation of 50,000 convertible marks (BAM). M.S submitted that she had learned about the content of the letter shorlty after it had been sent by the defendants, but that she did not know who gave it to the media. After the letter was published, the Governor of BD annulled the proceedings for the appointment of a director of the public radio station.

8. On 29 September 2004 the BD Court of First Instance (“the Court of First Instance”) rejected the claim. It held that the applicants could not be liable for the alleged defamation because they had not published the letter in the media. The relevant part of the judgment reads as follows: “From the defendants’ letter, it is clear that it was privately sent to the Governor, to the President of the Assembly and to the Supervisor for Brčko District...and it was not sent to the media... [T]he aim of the letter was not dissemination of unverified information to public, but bringing the attention of the competent authorities to certain issues and to enable them to draw certain conclusions on verification of that information.

Having examined the articles published in the media, the court concludes that none of them was published by the defendants in this case.” 9. M.S. appealed against that judgment to the BD Appellate Court ("the Appellate Court"). On 16 May 2005 the Appellate Court quashed the judgment of 29 September 2004 and decided to hold a new hearing. 10. On 11 July 2007 after having examined several witnesses (including the two employees of the BD public radio from whom the applicants received the information presented in their letter), the Appellate Court found that the contested letter contained some value-judgments but also the statements of facts which had been untrue and damaging to M.S.ʼs reputation.

It held that for the liability for defamation to be established under section 6(1) of the Defamation Act 2003 it was irrelevant that the applicants did not publish the letter. The Appellate Court ordered the applicants to inform the International Supervisor for BD, the President of the Assembly of BD and the BD’s Governor about the retraction of their statements within 15 days, in default of which they had to pay BAM 2,500 in damage to M.S., together with default interest at the statutory rate from 11 July 2007. They were further ordered to publish the judgment at their own expense. 11. On 15 November 2007 M.S. filed a request for the enforcement of the above judgment to the Court of First Instance.

She proposed, inter alia, that the court send the judgment of 11 July 2007 for publication at the applicants’ expense. 12. On 5 December 2007 the Court of First Instance issued a writ of execution. 13. On 12 December 2007 the applicants paid BAM 2,825 (approximately 1,445 euros (EUR)) by way of the enforcement of the judgment of 11 July 2007. 14. On 27 March 2009 the Court of First Instance closed the enforcement proceedings. 15. In the meantime, on 15 October 2007 the applicants complained about the violation of their right to freedom of expression to the Constitutional Court of Bosnia and Herzegovina ("the Constitutional Court"). 16. On 13 May 2010 the Constitutional Court held that the interference with the applicants’ right to freedom of expression was “necessary in a democratic society” and concluded that there had been no violation of Article II/3.h) of the Constitution of Bosnia and Herzegovina and Article 10 of the Convention.

The relevant part of the decision reads as follows: “34. At the outset the Constitutional Court notes that the appellants did not deny that their liability for defamation was based on the Defamation Act 2003 and that, therefore, the interference with the right [to freedom of expression] protected by Article 10 of the European Convention was prescribed by law... 35. The impugned judgment was delievered in a civil defamation proceedings initiated by the plaintiff against the appellants...accordingly, the interference pursued the legitimate aim of the protection of the “reputation or rights of others”. 36. What remains to be determined is whether the interference complained of was “necessary in a democratic society”…

38. The Constitutional Court considers that the Appellate Court established without doubt that the impugned factual statements about M.S. were false and that the appellants were liable for defamation. From the submissions of the two witnesses, from whom the appellants received the information presented in the letter [concerning the part of the letter in which it was stated that M.S. ‘made a point of removing from the wall (and tore to pieces) the calendar with the schedule of religious services during the month of Ramadan and as the editor of the entertainment programme she banned broadcasting of sevdalinka arguing that that type of song had no cultural or musical value’], the Appellate Court established that there was an evident inconsistency between that what had been said to the appellants and that what they had reported in the letter.

Furthermore, the statement from the impugned letter that M.S. gave an interview concerning the destruction of mosques was refuted by another witness who submitted that a subsequent verification had revealed that M.S. had not been the author of the said interview. Finally, the appellants failed to prove the veracity of the allegations that M.S. covered the coat of arms of Bosnia and Herzegovina with the coat of arms of the Republika Srpska. In view of the above, the Constitutional Court considers that in the present case the right of the appellants to report irregularities in the conduct of an official to a body competent to deal with such complaints cannot be premised on ascertaining manifestly untrue facts which go beyond the limit of acceptable criticism of civil servants.

Accordingly, the court considers that the Appellate Court correctly concluded that there was ‘a pressing social need’ in the present case [for the interference with the appellants’ right to freedom of expression]. 39. Furthermore, the Constitutional Court notes that the Appellate Court awarded non-pecuniary damage to M.S. because her reputation was affected by the untrue statements made in the impugned letter… The Constitutional Court has already stated in its previous jurisprudence that a person’s reputation forms part of her personal identity and psychological integrity… 43. The appellants...failed to verify the impugned statements beforehand as was their duty.

The Appeal Court established that the appellants had damaged M.S.’s reputation by making untrue allegations, which caused her mental anguish...When deciding on the claim in respect of non-pecuniary damage and its amount, the Appellate Court took into account the purpose of those damages, as well as that it should not favour aspirations that are incompatible with its nature and social purpose. 44. [T]he Constitutional Court considers that a measure imposed on the appellants in the present case was proportionate to the aim pursued...The court further considers that the Appellate Court did not go beyond its discretionary power in deciding on the claim in respect of non-pecuniary damage...[T]he Constitutional Court finds that the reasons the Appellate Court gave were ‘relevant’ and ‘sufficient’ within the meaning of Article 10 of the European Convention.

45. In view of the above, the Constitutional Court considers that the interference with the appellants’ right to freedom of expression was ‘necessary in a democratic society’ and that, therefore, there has been no violation of Article II/3.h) of the Constitution of Bosnia and Herzegovina and Article 10 of the European Convention.” 17. On 21 September 2010 the Constitutional Court’s decision was served on the applicants.