Comunicat la 14 octombrie 2015 Prima SECȚIUNE Cerere nr. 46005/11 Celal FIRAT împotriva Greciei introdusă la 21 iulie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Celal Firat, este un resortisant turc născut în 1980 și rezident în Salonic. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Lampakis, avocat la Salonic. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost arestat la 22 martie 2008. El a fost acuzat că a transportat ilegal migranți ilegali pe teritoriul grec și că a provocat un naufragiu care le-ar fi putut fi fatal. După ce și-a prezentat apărarea în fața judecătorului judecător de judecată din cadrul tribunalului corecțional din insula Samos, la 24 martie 2008, a fost pus în detenție provizorie. Printr-o hotărâre din 15 octombrie 2008, instanța de apel din data de 15 octombrie 2008, compusă din trei membri și acționând ca instanță de primă instanță, l-a condamnat la o sentință de zece ani și șase luni de reținere. Reclamantul a solicitat în aceeași zi în fața instanței de recurs din cauza căreia erau compuse cinci judecători. A fost stabilită la 9 februarie 2012, dar a fost amânată din cauza faptului că a trebuit să transfere în instanță un coleg acuzat al reclamantului. La 7 iunie 2012, Tribunalul a avut loc la 7 iunie 2012 și Curtea de Apel a aplicat o sentință de șapte ani și două luni de retenție. Cu toate acestea, aceasta a stabilit perioada de șase luni și douăzeci și trei de zile în care reclamantul fusese deținut provizoriu. Printr-o decizie nr. 715/2012 din 3 iulie 2012, camera de judecată a tribunalului corecțional din Salonic a dispus eliberarea condiționată a reclamantului în conformitate cu art. 105 alin. (1) din Codul penal. Din înscrisurile din dosar reiese că [reclamantul] a fost condamnat la 6 iunie 2012 de către tribunal la o sentință de condamnare de șapte ani și două luni și că a executat, până la 13 iunie 2012, o pedeapsă de patru ani, două luni și douăzeci și una de zile, ceea ce înseamnă o pedeapsă mai mare de o treime din pedeapsa pronunțată. Având în vedere faptul că a lucrat timp de 587 [în închisoare], condamnatul a executat, până la 13 iunie 2012, o pedeapsă de cinci ani, nouă luni și treizeci și unu de zile și, prin urmare, a ispășit trei cincimi din pedeapsa sa. Restul pedepsei sale la 13 iunie 2012 a fost de un an, trei luni și douăzeci și nouă de zile. Cele care au fost condamnate la o pedeapsă privativă de libertate pot fi puse în libertate, sub rezerva revocării, în conformitate cu dispozițiile următoare și atunci când au fost purificate (...) b) în caz de condamnare, trei cincimi din pedeapsa lor. La art. 470 din Codul de procedură penală dispune Interzicerea de a agrava situația pârâtului atunci când persoana condamnată (...) exercită o cale de atac împotriva hotărârii de condamnare, situația sa nu poate fi înrăutățită, iar profiturile care i-au fost acordate cu decizia atacată nu pot fi puse în discuție (...) GRIFS Invochant la art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei acțiuni efective pentru a se plânge de durata procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. (7) Reclamantul se plânge că, având în vedere faptul că a fost stabilită o dată atât de îndepărtată, a trebuit să ispășească o perioadă mai mare decât cea pe care ar fi trebuit să o plătească, ținând cont de dispozițiile favorabile ale Codului penal care se aplică în cazul său. Durata procedurii penale urmate în speță a fost compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, recurentul avea la dispoziția sa, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut formula cauza de necunoaștere a articolului 6 alineatul (1)? Stabilirea hotărârii de condamnare de primă instanță și prelungirea întemnițării reclamantului pentru o perioadă mai lungă decât cea pe care ar fi trebuit să o execute în temeiul articolului 105 alineatul (1) din Codul penal, a afectat substanța dreptului său la un dublu grad de jurisdicție, astfel cum se prevede la art. 2 din Protocolul nr.
Communiquée le 14 octobre 2015
Requête n
o
46005/11
Celal FIRAT
contre la Grèce
introduite le 21 July 2011
Le requérant, M. Celal Firat, est un ressortissant turc né en 1980 et résidant à Thessalonique. Il est représenté devant la Cour par M
e
C.
Lampakis, avocat à Thessalonique.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant fut arrêté le 22 mars 2008. Il était accusé d’avoir transporté de manière illégale des migrants irréguliers sur le territoire grec et d’avoir provoqué un naufrage qui aurait pu leur être fatal. Après avoir présenté sa défense devant le juge d’instruction du tribunal correctionnel de l’île de Samos, le 24 mars 2008, il fut placé en détention provisoire.
Par un arrêt du 15 octobre 2008, la cour d’appel d’Egée, composée de trois membres et statuant comme juridiction de première instance, le condamna à une peine de dix ans et six mois de réclusion.
Le requérant interjeta appel le même jour devant la cour d’appel d’Egée, composée de cinq juges. L’audience fut fixée au 9 février 2012, mais elle fut reportée en raison de l’impossibilité de transférer au tribunal un coaccusé du requérant. L’audience eut lieu le 7 juin 2012 et la cour d’appel prononça une peine de sept ans et deux mois de réclusion. Elle en déduisit cependant la période de six mois et vingt-trois jours pendant laquelle le requérant avait été détenu provisoirement.
Par une décision n
o
715/2012 du 3 juillet 2012, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Thessalonique ordonna la mise en liberté sous condition du requérant en application de l’article 105 § 1 du code pénal. Elle se prononça ainsi
:
«
Il ressort des pièces du dossier que le [requérant] a été condamné le 6 juin 2012 par la cour d’appel d’Egée à une peine de réclusion de sept ans et deux mois et qu’il avait purgé, jusqu’au 13 juin 2012, une peine de quatre ans, deux mois et vingt-et-un jours, soit une peine supérieure d’un tiers à la peine prononcée. En tenant compte du fait qu’il avait travaillé pendant 587 [dans la prison], le condamné avait purgé, jusqu’au 13 juin 2012, une peine de cinq ans, neuf mois et trente-et-un jours et avait, par conséquent, purgé les trois cinquièmes de sa peine. Le restant de sa peine au 13 juin 2012 s’élevait à un an, trois mois et vingt-neuf jours.
»
B.
Le droit interne pertinent
Les passages pertinents de l’article 105 du code pénal prévoient
:
«
1.Ceux qui ont été condamnés à une peine privative de liberté peuvent être mis en liberté, sous condition de révocation, conformément aux dispositions suivantes et lorsqu’ils ont purgé
:
(...)
b) en cas de réclusion, les trois cinquièmes de leur peine.
»
L’article 470 du code de procédure pénale dispose
:
Interdiction d’aggraver la situation de l’accusé
«
Lorsque celui qui a été condamné (...) exerce une voie de recours contre la décision de condamnation, sa situation ne peut pas empirer et les bénéfices qui lui avaient été accordés avec la décision attaquée ne peuvent pas être mis en cause (...)
»
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.
2.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de la durée de la procédure.
3.
Invoquant l’article 2 du Protocole n
o
7, le requérant se plaint que, compte tenu du fait que l’audience d’appel a été fixée à une date si éloignée, il a dû purger une peine d’une durée supérieure à celle qu’il aurait dû compte tenu des dispositions favorables du code pénal qui s’appliquaient dans son cas.
1.
La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
?
2.
Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 6 § 1
?
3.
La fixation de l’audience d’appel à une date si éloignée de celle du jugement de condamnation de première instance, et la prolongation de l’incarcération du requérant pour une période plus longue que celle qu’il aurait dû purger en application de l’article 105 § 1 du code pénal, a-t-elle porté atteinte à la substance de son droit à un double degré de juridiction tel que prévu par l’article 2 du Protocole n
o
7
?