CASE OF URBÁN v. HUNGARY

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE URBÁN v. HUNGARY (Doc. nr. 60214/13) JUDGMENT STRASBOURG 15 octombrie 2015 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Urbán v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința ca compusă din: Elisabeth Steiner, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 22 septembrie 2015, emite următoarea hotărâre, adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 60214/13) împotriva Ungariei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățen maghiar, dl Béla Urbán („reclamantul”), la 17 septembrie 2013. Reclamantul a fost reprezentat de dl A. Karakas, avocat practicant în Szeghalom. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Justiției. La 8 ianuarie 2015, reclamația privind durata procedurii a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1940 și trăiește în Zsámbek. Reclamantul a depus o cerere de compensare pentru neglijență medicală împotriva unui spital la 10 octombrie 2006. Curtea Centrală de Pest a respins acțiunea. Prin apel, Curtea Regională de Budapesta a susținut decizia de primă instanță la 29 noiembrie 2011. Reclamantul a depus o cerere de reexaminare. a susținut decizia de la 13 martie 2013. Hotărârea a fost judecată asupra reclamantului la 30 mai 2013. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 10. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 Octombrie 2006 și s-a încheiat la 30 mai 2013. Astfel, a durat aproape șase ani și opt luni pentru trei niveluri de competență. Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie declarată admisibilă. 12. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 13. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 14. Referind la art. 41, reclamantul a solicitat 3.240 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și 25 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 15. Guvernul a contestat aceste afirmații. 16. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 8.000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 18. Guvernul a contestat această cerere. 19. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea de 1000 EUR pentru toate costurile suportate. 20. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara reclamația de lungime admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1,350 EUR (1 mie trei sute cincizeci și cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1000 EUR (1 mie euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 octombrie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elisabeth Steiner Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

URBÁN v. HUNGARY

(Application no. 60214/13)

JUDGMENT

STRASBOURG

15 October 2015

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Urbán v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Elisabeth Steiner,

President,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Paulo Pinto de Albuquerque,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 22 September 2015,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 60214/13) against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Béla Urbán (“the applicant”), on 17 September 2013.

2.

The applicant was represented by Mr A. Karakas, a lawyer practising in Szeghalom. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Justice.

3.

On 8 January 2015 the complaint concerning the length of the proceedings was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1940 and lives in Zsámbék.

5.

The applicant lodged a compensation claim for medical negligence against a hospital on 10 October 2006.

6.

The Pest Central District Court dismissed the action.

7.

On appeal, the Budapest Regional Court upheld the first

‑

instance decision on 29 November 2011.

8.

The applicant lodged a petition for review. The

Kúria

upheld the decision on 13 March 2013. The judgment was served on the applicant on 30 May 2013.

THE LAW

9.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 §

1 of the Convention.

10.

The Government contested that argument.

11.

The period to be taken into consideration began on 10

October 2006 and ended on 30 May 2013. It thus lasted almost six years and eight months for three levels of jurisdiction.

In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.

12.

The Court has frequently found violations of Article 6 §

1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

13.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

14.

Relying on Article 41, the applicant claimed 3,740 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR 25,000 in respect of non-pecuniary damage.

15.

The Government contested these claims.

16.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR

1,350 under that head.

17.

The applicant also claimed EUR 8,000 for the costs and expenses incurred before the Court.

18.

The Government contested this claim.

19.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award EUR 1,000 for all costs incurred.

20.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the length complaint admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts

,

to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 1,350 (one thousand three hundred and fifty euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 15 October 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

André Wampach

Elisabeth Steiner

Deputy Registrar

President