- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 octombrie 2015
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Peágics împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚII CAUZE DE PEÁGICS c. HUNGARY (Declarația nr. 18699/11) HOTĂRÂREA STRASBOURG 15 octombrie 2015 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Peágics c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Elisabeth Steiner, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Erik Møse, judecători și André Wampach, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în privat la 22 septembrie 2015, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 18699/11) împotriva Ungariei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național maghiar, dl András Peágics („reclamantul”), la 19 martie 2011, Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Justiției.
La 4 martie 2015, reclamația privind durata procedurii a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1942 și trăiește în Budapesta. Reclamantul a depus o cerere de divorț și dizolvare a bunurilor conjugale la 26 noiembrie 2002. La 12 octombrie 2004, divorțul a fost pronunțat. Pe restul cererilor, Curtea Centrală de District Buda și-a pronunțat hotărârea la 15 aprilie 2013. Prin recurs, Curtea Regională de Budapesta a susținut decizia la 21 aprilie 2014. DREPTUL Reclamantului s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument.
10. Perioada care va fi luată în considerare a început la 26 noiembrie 2002 și s-a încheiat la 21 aprilie 2014. Astfel, a durat aproape unsprezece ani și cinci luni pentru două niveluri de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 11. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 12. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe.
Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 13. În ceea ce privește art. 41 din convenție, reclamantul a susținut că prejudiciu material și moral ar fi acordate în conformitate cu jurisprudența Curții în cazurile de lungime a procedurii maghiare. Guvernul nu a abordat această chestiune. 14. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral.
Deciziindu-se pe baza capitalului propriu, acesta îi acordă 5 400 EUR sub acest cap. 15. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară că plângerea de lungime este admisă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 5,400 EUR (cincă mii patru sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 octombrie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elisabeth Steiner Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF PEÁGICS v. HUNGARY (Application no. 18699/11) JUDGMENT STRASBOURG 15 October 2015 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Peágics v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Elisabeth Steiner, President, Paulo Pinto de Albuquerque, Erik Møse, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 22 September 2015, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 18699/11) against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr András Peágics (“the applicant”), on 19 March 2011.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Justice.
On 4 March 2015 the complaint concerning the length of the proceedings was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1942 and lives in Budapest.
The applicant lodged a claim for divorce and dissolution of marital property on 26 November 2002.
On 12 October 2004 the divorce was pronounced. On the remainder of the claims, the Buda Central District Court delivered its judgment on 15 April 2013.
On appeal, the Budapest Regional Court upheld the decision on 21 April 2014. THE LAW
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 26 November 2002 and ended on 21 April 2014. It thus lasted almost eleven years and five months for two levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed pecuniary and non-pecuniary damages to be awarded in line with the Court’s case-law in Hungarian length-of-proceedings cases. The Government did not address this issue.
The Court does not discern any causal link between the violation found and any pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR 5,400 under that head.
The applicant made no costs claim.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the length complaint admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 5,400 (five thousand four hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage , to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 15 October 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. André Wampach Elisabeth Steiner Deputy Registrar President