CASE OF CSÁK v. HUNGARY

CAUZA PRIMEI SECȚIUNI DE CSÁK v. HUNGARY (Declarația nr. 25749/10) JUDGMENT STRASBOURG 15 octombrie 2015 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Csák v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Elisabeth Steiner, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Erik Møse, judecători, și André Wampach, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în privat la 22 septembrie 2015, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 25749/10) împotriva Ungariei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Attila Csák („reclamantul”), la 29 aprilie 2010. Reclamantul a fost reprezentat de dl F. Karsay, avocat practicant în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Justiției. La 8 ianuarie 2015, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Budapesta. La 14 martie 1997, reclamantul a fost interogat ca suspect de încălcarea datoriei și a altor infracțiuni. În cadrul procedurii penale care au urmat, după un mandat, Curtea Regională de la Budapesta a achitat reclamantul la 5 noiembrie 2008. Prin apel, Curtea Regională de Apel a susținut achitarea la 26 noiembrie 2009. Reclamantul a depus o cerere de reexaminare, însă Curtea Supremă a respins propunerea la 13 decembrie 2010. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „templă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. 10. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 14 martie 1997 și s-a încheiat la 13 decembrie 2010. A durat astfel 13 ani și 9 luni pentru trei niveluri de competență. Având în vedere o astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 12. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). 13. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 14. În ceea ce privește art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat prejudiciu material și moral care ar fi acordate în conformitate cu jurisprudența Curții în cazurile de lungime a procedurii maghiare. Guvernul a contestat această cerere în termeni generale. 15. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. De asemenea, reclamantul a solicitat HUF 62.500 (aproximativ 200 EUR) ca costuri și cheltuieli suportate în fața Curții. Guvernul a contestat această cerere. 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, reprezentat de un avocat, a sumei de 200 EUR pentru toate costurile suportate. 18. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 7,200 EUR (sprezece mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 200 EUR (2 sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 15 octombrie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elisabeth Steiner Președintele adjunct al grefierului Steiner

FIRST SECTION

CASE OF

CSÁK v. HUNGARY

(Application no. 25749/10)

JUDGMENT

STRASBOURG

15 October 2015

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Csák v. Hungary,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of:

Elisabeth Steiner,

President,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Erik Møse,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 22 September 2015,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 25749/10) against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Attila Csák (“the applicant”), on 29 April 2010.

2.

The applicant was represented by Mr F. Karsay, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Justice.

3.

On 8 January 2015 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1948 and lives in Budapest.

5.

On 14 March 1997 the applicant was interrogated as suspect of breach of duty and other offences.

6.

In the ensuing criminal proceedings, after a remittal, the Budapest Regional Court acquitted the applicant on 5 November 2008.

7.

On appeal, the Budapest Regional Court of Appeal upheld the acquittal on 26 November 2009.

8.

The applicant lodged a petition for review; but the Supreme Court rejected the motion on 13 December 2010.

THE LAW

9.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

10.

The Government contested that argument.

11.

The period to be taken into consideration began on 14 March 1997 and ended on 13 December 2010. It thus lasted

13 years and 9 months

for three levels of jurisdiction.

In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.

12.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities,

Pélissier and Sassi v.

France

[GC], no. 25444/94, § 67, ECHR 1999-II).

13.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

14.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed pecuniary and non-pecuniary damages to be awarded in line with the Court’s case-law in Hungarian length-of-proceedings cases.

The Government contested this claim in general terms.

15.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR

7,200 under that head.

16.

The applicant also claimed HUF 62,500 (approximately EUR 200) as costs and expenses incurred before the Court.

The Government contested this claim.

17.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant, who was represented by a lawyer, the sum of EUR 200 for all costs incurred.

18.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts

,

to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 7,200 (seven thousand two hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 200 (two hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 15 October 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

André Wampach

Elisabeth Steiner

Deputy Registrar

President