CASE OF KUDREVIČIUS AND OTHERS v. LITHUANIA - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania

CASE OF KUDREVIČIUS AND OTHERS v. LITHUANIA - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania (CtEDO, 2015)

Tradus și revizuit de IER (www.ie

r

.

ro)

Nota de informare privind jurisprudența Curții – N

r

.

1

89

Octombrie 2015

Kudrevičius și alții împotriva Lituaniei (MC)

- 37553/05

Hotărârea din 15.10.2015 (MC)

Art. 11

Art. 11 § 1

Libertatea de întrunire pașnică

Sancțiuni penale aplicate agricultorilor pentru blocarea traficului pe drumuri naționale

principale timp de 2 zile:

neîncălcare

În fapt

– Fermierii reclamanți au obținut autorizație pentru organizarea unui protest

pașnic ca să atragă atenția asupra aparentei lipse de reacție a Guvernului față de

problemele din sectorul agricol. La început, demonstrațiile au fost pașnice, conform

autorizații

lo

r

.

Î

nsă negocierile cu Guvernul au stagnat. Pentru a face presiuni asupra

Guvernului, reclamanții au încălcat prevederile autorizațiilor și au blocat trei autostrăzi

principale timp de 2 zile, provocând perturbări considerabile. Blocajul a luat sfârșit când

le-au fost îndeplinite cererile. Reclamanții au fost ulterior condamnați pentru „tulburări

violente” și condamnați la 60 de zile de închisoare cu suspendare timp de un an. De

asemenea, li s-a interzis să părăsească domiciliul pentru mai mult de 7

zile fără

aprobarea prealabilă a autorităț

ilo

r

.

Într-o hotărâre din 26 noiembrie în 2013, o cameră a Curții a hotărât, cu 4 voturi la 3,

că a fost încălcat art. 11 din Convenție (a se vedea

Nota informativă 168

). La 14 aprilie

2014, cauza a fost trimisă Marii Camere la cererea Guvernului.

În drept

– Art. 11

a)

Cu privire la aplicabilitate

– Condamnarea reclamanților nu a avut ca temei

implicarea în sau instigarea la violență, ci tulburarea ordinii publice cauzată de blocajele

rutiere. Perturbarea traficului nu a fost un efect secundar al unei întruniri desfășurate

într-un loc public, ci mai degrabă rezultatul acțiunii intenționate a agricultorilo

r

.

C

u

toate acestea, comportamentul fizic cu intenția de a perturba traficul și cursul normal al

vieții pentru a tulbura grav activitățile desfășurate de alții nu intră în nucleul libertății de

întrunire consfințite de art.

11, ceea ce ar putea afecta orice evaluare a „necesității”

care trebuie efectuată conform celui de al doilea alineat al dispoziției menționate. În

același timp, comportamentul reclamanților nu a fost de așa natură și grad încât să

permită excluderea participării lor la demonstrație din sfera de aplicare a protejării

dreptului la libertatea de întrunire pașnică. Nu a existat nicio dovadă că aceștia au

subminat bazele unei societăți democratice. Prin urmare, art. 11

a

​

fost aplicabil

.

b)

În fond

– Condamnarea reclamanților a constituit o ingerință în dreptul lor la

libertatea de întrunire pașnică. Ingerința

a avut temei legal în dreptul intern.

Interpretarea dată de instanțele interne dispoziției relevante din Codul penal nu a fost

nici arbitrară, nici imprevizibilă. Autorizațiile pentru organizarea de întruniri pașnice

conțineau un avertisment referitor la eventuala răspundere a organizatorilo

r

.

M

ai mult,

ar fi trebuit să fie clar pentru reclamanți că nerespectarea ordinelor legale și explicite

-

2

-

ale poliției de a înlătura blocajele rutiere ar putea angaja răspunderea lo

r

.

I

ngerința

contestată a fost așadar „prevăzută de lege” și a urmărit scopurile legitime ale „apărării

ordinii” și „protejării drepturilor și libertăților altora

”

.

Deplasarea demonstrațiilor din zonele autorizate către autostrăzi a fost o încălcare clară

a condițiilor prevăzute în autorizații. Această acțiune a fost luată fără informarea

prealabi

lă

a autorităților și fără a le cere să modificarea textului autorizațiilo

r

.

Reclamanții nu aveau cum să nu cunoască aceste cerințe. De asemenea, acțiunea lor nu

a fost justificată de nevoia unui răspuns imediat la un eveniment actual. Curtea nu a

avut niciun motiv să pună la îndoială examinarea instanțelor interne, conform căreia

fermierii au avut la dispoziție mijloace alternative și legale pentru a-și proteja

interesele, precum posibilitatea de a depune plângeri la instanțele administrative.

În măsura în care blocajele rutiere intenționate au avut ca scop exercitarea de presiuni

asupra Guvernului pentru

a

accepta cererile fermieril

o

r

,

a

ceastă caracteri

stică

diferențiază prezenta cauză de cele în care Curtea a observat că demonstrațiile ar putea

determina un anumit nivel de tulburare a vieții cotidiene, inclusiv perturbarea traficului.

În cauzele în care demonstranții au încercat să împiedice ori să modifice exercitarea

unei activități desfășurate de alții, Curtea a concluzionat că aplicarea de sancțiuni era o

reacție proporțională cu scopul legitim al protejării drepturilor și libertăților altora.

Aceeași concluzie se impune cu atât mai mult în prezenta cauză, deoarece acțiunile

manifestanților nu au avut ca scop direct o activitate cu care nu erau de acord, ci

blocarea fizică a unei activități care nu avea legătură directă cu obiectul protestului lo

r

.

Așa cum se poate vedea în jurisprudența Curții, perturbarea gravă și intenționată, de

către demonstranți, a vieții cotidiene și a activităților desfășurate în mod legal de către

alții, într-o măsură mai mare decât cea cauzată de exercitarea normală a dreptului la

libertatea de întrunire pașnică într-un loc public, poate fi considerată un „act

condamnabil” și, prin urmare, poate justifica aplicarea de sancțiuni, chiar și penale.

Chiar dacă reclamanții nu au comis acte de violență sau nu au instigat pe alții la astfel

de acte, obstrucționarea aproape în totalitate a trei autostrăzi principale cu încălcarea

flagrantă a ordinelor poliției și a nevoilor și drepturilor participanților la trafic a

constituit un comportament care ar putea fi considerat „condamnabil

”

.

Ț

inând cont de

marja de apreciere care trebuie acordată în astfel de circumstanțe, statul pârât a fost în

mod clar îndreptățit să considere că interesele protejării ordinii publice aveau o pondere

mai mare decât cele ale reclamanților de a recurge la blocaje rutiere ca mijloc pentru

agricultori pentru a realiza un progres în negocierile lor cu Guvernul.

În ceea ce privește comportamentul autoritățilo

r

,

p

oliția s-a limitat la a le impune

reclamanților să înlăture obstacolele rutiere și a-i avertiza cu privire la eventuala

răspundere a acestora. Polițiștii au ales să nu disperseze persoanele adunate nici măcar

atunci când reclamanții au refuzat să se conformeze ordinelor lor legale. Atunci când au

apărut tensiuni între fermieri și șoferii de camioane, polițiștii au îndemnat părțile

implicate în conflict să se calmeze pentru a evita confruntări grave. În pofida

perturbărilor grave cauzate de comportamentul reclaman

țilo

r

,

a

utoritățile au arătat

astfel un grad ridicat de toleranță. În plus, autoritățile au încercat să echilibreze

interesele demonstranților cu cele ale participanților la trafic, pentru

a garanta

desfășurarea pașnică a întrunirii și siguranța tuturor cetățenilo

r

,

s

atisfăcând astfel oric

e

obligație pozitivă despre care s-ar fi putut considera că le revenea.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate reclamanțilo

r

,

s

ancțiunea aplicată a fost

indulgentă - 60 de zile de pedeapsă privativă de libertate cu suspendare timp de un an.

Reclamanții nu au fost amendați, iar singura consecință reală a condamnării lor era

obligația, timp de un an, de a obține aprobare în cazul în care doreau să părăsească

domiciliul pentru

o perioadă mai mare de 7 zile. Acest inconvenient nu pare

disproporționat față de tulburarea gravă a ordinii publice cauzată de reclamanți.

-

3

-

În cele din urmă, din moment ce nu exista în rândul statelor membre nicio abordare

uniformă în privința încadrării juridice – ca infracțiune sau contravenție – a perturbării

traficului pe drumurile publice, autoritățile naționale nu au depășit limitele marjei largi

de apreciere prin faptul că i-au considerat pe reclamanți răspunzători penal pentru

comportamentul lo

r

.

F

aptul că alte persoane ar fi putut obține un tratament mai

indulgent nu înseamnă obligatoriu că sancțiunile aplicate reclamanților au fost

disproporționate.

În concluzie, autoritățile interne au menținut un echilibru just între obiectivele legitime

ale „apărării ordinii” și „protejării drepturilor și libertăților altora

”

,

p

e de o parte, și

cerințele libertății de întrunire, pe de altă parte, bazându-și deciziile pe o apreciere

acceptabilă a faptelor și o motivare care au fost relevante și suficiente.

Nu era o necesitate pentru Curte să abordeze argumentele prezentate de părți pentru a

stabili dacă măsurile adoptate de autorități ar fi putut fi justificate în lumina

jurisprudenței

Curții Europene de Justiție

(CEJ).* Rolul CEJ era de a stabili dacă statele

membre ale UE și-au respectat obligația de a asigura libera circulație a mărfurilo

r

,

î

n

timp ce sarcina Curții în prezenta cauză era de a stabili dacă a fost încălcat dreptul

reclamanților la libertatea de întrunire.

Concluzi

e

: neîncălcare (unanimitate).

[A se vedea

Bukta și alții împotriva Ungariei

, 25691/04, 17

iulie 2007,

Nota de

informare 99

;

Lucas împotriva Regatului Unit

(dec.),

39013/

02

, 18

martie 2003;

Barraco împotriva Franțe

i

, 31684/05, 5 martie 2009,

Nota de informare 117

]

*

Eugen Schmidberger, Internationale Transporte și Planzüge împotriva Austriei

,

C-

112/0

0

, hotărârea din 12 iunie 2003; și

Comisia împotriva Franței,

C-265/95

,

hotărârea

din 9 decembrie 1997.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Note de informare privind jurisprudența

(

Case-Law Information Not

es

)