CASE OF KARÁCSONY AND OTHERS v. HUNGARY - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania

CASE OF KARÁCSONY AND OTHERS v. HUNGARY - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania (CtEDO, 2016)

Tradus și revizuit de IER (

www.ie

r

.

ro

)

Notă de informare privind jurisprudența Curții n

r

.

1

96

Mai 2016

Karácsony și alții împotriva Ungariei (MC)

- 42461/13 și

44357/13

Hotărârea din 17.5.2016 (MC)

Art. 10

Art. 10 § 1

Libertatea de exprimare

Deputați ai opoziției condamnați pentru că au afișat pancarte și au folosit o portavoce în

timpul voturilor parlamentare:

încălcare

În fapt

– La momentul faptelo

r

,

ș

apte dintre reclamanți erau membri ai opoziției din

cadrul Adunării Național

e

a Ungariei. Pe baza unei cereri prezentate de către

președintele acesteia din urmă, reclamanților li s-au aplicat amenzi între 170 și 600 EUR

pentru perturbarea gravă a lucrărilor parlamentare, după ce au afișat pancarte și au

folosit o portavoce, acuzând Guvernul de corupție. Amenzile au fost aplicate de către

Adunare în sesiune plenară, fără dezbatere.

Prin două hotărâri pronunțate la 16 septembrie 2014, în cauzele

Karácsony și alții

(42461/13,

Notă de informare 177

) respectiv

Szél și alții

(

44357/

13

) o Cameră a Curții

a

concluzionat în unanimitate încălcarea libertății de exprimare

a reclamanțilo

r

,

garantată de art. 10 din Convenție.

La 16 februarie 2015, cauzele au fost trimise în fața Marii Camere, la cererea

Guvernul

ui.

În drept

– Art.

10: Amenzile aplicate reclamanților au constituit o ingerință în dreptul

lor la libertatea de exprimare. Era vorba, în principal, de mijloace de comunicare

nonverbală, și anume de expunerea unei pancarte și a unor bannere. Măsurile

denunțate au fost impuse pe baza unei dispoziții (art.

49 § 4

din legea referitoare la

Adunare), care, la fel ca alte legi similare din numeroase țări europene, era mai mult

sau mai puțin vagă, și

a cărei interpretare și aplicare depindeau de practica

parlamentară. Cu toate acestea, deputați de profesie, reclamanții ar fi trebuit să fie

capabili să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele probabile ale

comportamentului lo

r

,

c

hiar dacă dispoziția în litigiu nu fusese niciodată aplicată

anterio

r

.

P

rin urmare, dispoziția avea așadar precizia dorită pentru ca ingerința să fie

prevăzută de lege. Această ingerință urmărea două scopuri legitime: apărarea ordinii și

protejarea drepturilor celorlalț

i.

În ceea ce privește întrebarea dacă ingerința era necesară într-o societate democratică,

Curtea a fost invitată pentru prima dată să examineze conformitatea cu art.

10 din

Convenție a unor măsuri disciplinare interne îndreptate împotriva unor deputați din

cauza modului în care s-au exprimat în Parlament. Marea Cameră reamintește principiile

generale, dezvoltate în jurisprudența sa, care reglementează libertatea de exprimare,

atât în general, cât și în cadrul Parlamentului, care trebuie puse în balanță în speță.

a)

Libertatea de exprimare

– Principiile generale cu privire la întrebarea dacă o

ingerință în libertatea de exprimare este „necesară într-o societate democratică” sunt

-

2

-

bine stabilite și au fost rezumate în hotărârile

Animal Defenders International împotriva

Regatului Unit

(MC) (48876/08, 22

aprilie 2013,

Nota de informare

162

) și

Delfi AS

împotriva Estoniei

(MC) (64569/09, 16 iunie 2015,

Nota de informare 186

).

b)

Garanții procedural

e

– echitatea procesului și garanțiile procedurale acordate sunt

elemente care, în anumite circumstanțe, pot fi eventual luate în considerare în

aprecierea proporționalității unei ingerințe în libertatea de exprimare (

Association Ekin

împotriva Franței

,

39288/

98

, 17

iulie 2001;

Lombardi Vallauri împotriva Italiei

,

39128/05, 20

octombrie 2009,

Nota de informare

123

;

Cumhuriyet Vakfı și alții

împotriva Turciei

, 28255/07, 8 octombrie 2013,

Nota de informare 167

).

c)

Libertatea de exprimare a parlamentarilor

– Curtea a subliniat constant importanța

libertății de exprimare a parlamentarilo

r

,

v

ectori prin excelență ai unui discurs politic.

Astfel, o ingerință în libertatea de exprimare a unui parlamentar al opoziției impune

controlul cel mai strict al Curții (

Castells împotriva Spaniei

,

11798/

85

, 23 aprilie 1992).

d)

Libertatea de exprimare în Parlament

– Declarațiile făcute în Parlament se bucură de

un grad ridicat de protecție, care reflectă regula imunității parlamentare. Garanțiile

oferite de imunitatea parlamentară în cele două aspecte ale sale (lipsa de răspundere și

inviolabilitatea) au drept scop să asigure independența Parlamentului în îndeplinirea

misiunii sale. Protecția acordată libertății de exprimare în Parlament are drept scop

protejarea intereselor acestuia din urmă, în general, și nu trebuie să se creadă că de ea

beneficiază doar membrii Parlamentului, individual. Acestea fiind zise, libertatea

dezbaterii parlamentare nu este absolută și statul poate impune anumite restricții sau

sancțiuni, ulterior Curtea având competența să se pronunțe cu privire la

compatibilitatea acestora cu libertatea de exprimare. În acest context, este important

să se facă o distincție între conținutul intervențiilor parlamentare și modul în care sunt

exprimate, precum și timpul și locul alese. Deși statul sau Parlamentul însuși ar trebui

să reglementeze, în principiu, în mod independent, timpul, locul și modul intervențiilor

în Parlament, Curtea exercitând astfel un control limitat, cele două instituții au o

latitudine redusă în ceea ce privește stabilirea conținutului declarațiilor făcute în

Parlament. Acestea fiind zise, o anumită doză de reglementare poate fi considerată

necesară pentru a preveni mijloace de exprimare precum apelurile directe sau indirecte

la violență. Pentru a verifica dacă s-a păstrat libertatea de exprimare, controlul operat

de Curte trebuie, în acest caz, să fie mult mai riguros. Convenția stabilește o legătură

strânsă între caracterul cu adevărat democratic al unui regim politic și funcționarea

eficientă a Parlamentului. În materie, sarcina instanței judecătorești naționale este de a

găsi echilibrul corect între drepturile fiecărui deputat și eficiența activității

parlamentare, având în vedere faptul că drepturile minorității parlamentare trebuie să

fie, de asemenea, luate în considerare.

e)

Autonomia Parlamentului

– Normele care reglementează funcționarea internă a

Parlamentului decurg din principiul constituțional al autonomiei parlamentare, potrivit

căruia Parlamentul este cel care își reglementează operațiunile interne. Autonomia

parlamentară include puterea Parlamentului de a pune în aplicare norme care să asigure

buna desfășurare a activității sale. În principiu, normele interne de funcționare ale unui

Parlament național țin de marja de apreciere a statului contractant, marjă a cărei

amploare depinde de o serie de factori, în special de tipul declarațiilor făcute. Având în

vedere aceste elemente, există un interes public imperios în a veghea că Parlamentul,

respectând pe deplin cerințele libertății de exprimare, poate funcționa în mod

corespunzător și să-și îndeplinească misiunea într-o societate democratică. Marja de

apreciere acordată în materie trebuie așadar să fie largă. Cu toate acestea, la fel de

importantă, latitudinea, inerentă conceptului de autonomie parlamentară, de care se

bucură autoritățile naționale nu este absolută și trebuie să fie compatibilă cu conceptele

de regim politic veritabil democratic și cel de stat de drept. În special, trebuie găsit un

echilibru pentru a le asigura persoanelor minoritare un tratament corect și pentru a se

evita orice abuz de poziție dominantă. Prin urmare, autonomia parlamentară nu poate fi

deturnată pentru a sufoca libertatea de exprimare a parlamentarilo

r

.

A

r fi incompatibil

cu obiectul și scopul Convenției ca, prin stabilirea unui anumit regim al autonomiei

-

3

-

parlamentare, statele contractante să se sustragă de la responsabilitățile care le revin în

temeiul Convenției în ceea ce privește exercitarea libertății de exprimare în Parlament.

În mod simila

r

,

m

ajoritatea nu se poate baza pe normele care reglementează

funcționarea internă a Parlamentului pentru a abuza de poziția sa dominantă în raport

cu opoziția. Curtea consideră că este important ca minoritatea parlamentară să fie

protejată împotriva abuzurilor majorității. Prin urmare, va examina cu atenție deosebită

orice măsură care pare să fie doar sau în principal în defavoarea opoziției.

-ooOo

o-

În ceea ce privește situația din speță, Curtea admite că, prin afișarea unei pancarte și

folosirea unei portavoci, reclamanții au perturbat ordinea în cadrul Adunării, astfel încât

era necesar să se răspundă unui astfel de comportament. În plus, nu au fost sancționați

din cauză că și-au exprimat opiniile cu privire la chestiunile dezbătute în cadrul

Adunării, ci mai degrabă din cauza timpului, locului și modalităților în care au ales să

facă acest lucru.

În ceea ce privește întrebarea dacă restrângerea libertății de exprimare a reclamanților

a fost însoțită de garanții eficiente și adecvate împotriva abuzurilo

r

,

C

urtea face

distincție între două situații diferite. Prima este cea a unui Parlament care ar acționa în

mod evident prin exces de putere, arbitra

r

,

p

rin rea-credință, impunând o sancțiune

neprevăzută de regulamentul său intern sau incontestabil disproporționată față de

presupusa infracțiune disciplinară. Parlamentul respectiv nu s-ar putea baza într-un

astfel de caz pe propria autonomie pentru a justifica sancțiunea pe care o aplică, asupra

căreia Curtea ar putea așadar să-și exercite controlul deplin. Al doilea caz – de reținut

în speță – este cel al unui parlamentar sancționat căruia procedura parlamentară nu-i

oferă garanțiile procedurale elementare care să-i permită să conteste acțiunea măsura

disciplinară al cărei subiect este. Curtea recunoaște diferența dintre sancțiunile

imediate, care împiedică un parlamentar să se exprime, și sancțiunile

a posteriori

,

precum amenda aplicată în speță. În materie de sancțiuni disciplinare

a posteriori

,

garanțiile procedurale oferite în acest sens ar trebui să includă, cel puțin, dreptul

respectivului parlamentar să fie audiat printr-o procedură parlamentară înainte de

pronunțarea sancțiunii. Acest drept pare din ce în ce mai mult să constituie în statele

democratice o normă procedurală elementară, care nu se limitează doar la cadrul

juridic, așa cum arată, în special, art. 41 § 2 lit. a) din Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene. Modalitățile sale de punere în aplicare ar trebui să fie adaptate la

contextul parlamenta

r

,

ș

tiindu-se că trebuie găsit un echilibru care să permită să se

asigure minorității parlamentare un tratament just și adecvat pentru a preveni orice

abuz de poziție dominantă din partea majoritatății. În plus, chiar dacă un parlamentar

care a primit o sancțiune disciplinară nu beneficiază de dreptul de a face recurs în afara

cadrului parlamentar pentru a se opune acesteia, garanțiile procedurale sunt cu atât mai

mult necesare în acest context, având în vedere perioada de timp care s-a scurs între

comportamentul denunțat și impunerea sancțiunii în sine. De altfel, orice decizie

a

posteriori

de impunere a unei sancțiuni disciplinare trebuie să prezinte motivele

esențiale astfel încât să-i permită nu numai parlamentarului respectiv să-i înțeleagă

justificarea, cât și publicului să-și exercite dreptul de a examina subiectul.

La momentul faptelo

r

,

l

egislația națională nu oferea unui deputat sancționat niciun

mijloc de a se implica în procedura relevantă, în special să fie audiat. Deciziile de a

aplica amenzi reclamanților nu conțineau niciun motiv pertinent. Niciuna dintre opțiunile

menționate de Guvern de a se opune măsurilor în cauză, și anume o intervenție în fața

plenului Adunării, a Comisiei Adunării sau a comisiei competente pentru interpretarea

rgulamentului intern nu le-ar fi permis să conteste în mod efectiv propunerea

președintelui. Deși, în 2014, a fost introdusă posibilitatea ca un membru amendat să

formuleze recurs și să-și prezinte argumentele în fața unei comisii parlamentare,

reforma respectivă nu a avut niciun impact asupra situației reclamanțilo

r

.

R

ezultă că

ingerința denunțată în exercitarea dreptului lor la libertatea de exprimare nu era

proporțională cu obiectivele legitime urmărite, întrucât nu era însoțită de garanții

procedurale adecvate. Prin urmare, nu era necesară într-o societate democratică.

-

4

-

Concluzie:

încălcare (unanimitate).

Art. 41 Acordarea de sume cuprinse între 170 și 600 EUR pentru prejudiciul material;

constatarea încălcării reprezintă o reparație echitabilă pentru orice prejudiciu moral

suferit.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă,

ꢀ

prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Note de informare privind jurisprudența (

Notes d'information sur la jurisprudence

)