CASE OF FÁBIÁN v. HUNGARY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF FÁBIÁN v. HUNGARY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2017)

Tradus și revizuit de IER (ier.gov

.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA FÁBIÁN ÎMPOTRIVA UNGARIEI

(Cererea nr. 78117/13)

HOTĂRÂR

E

STRASBOURG

5 septembrie 2017

Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

1

În cauza Fábián împotriva Ungariei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră

compusă din:

Guido Raimondi,

președinte

,

Angelika Nußberger,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Luis López Guerra,

András Sajó,

Ișıl Karakaș,

Kristina Pardalos

,

André Potocki,

Valeriu Grițco

,

Faris Vehabović

,

Ksenija Turković,

Branko Lubard

a,

Yonko Grozev,

S

íofr

a O’Leary,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Pauline Koskelo,

judecători,

ș

i Søren Prebensen,

grefier adjunct al Marii Camere,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 9 noiembrie 2016 și la 31 mai

2

017,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată

:

PROCEDUR

A

1.

La originea cauzei se află cererea nr. 78117/13 îndreptată împotriva

Ungariei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gyula Fábián

(„reclamantul”), a sesizat Curtea la 5 decembrie 2013,

în temeiul art. 34 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(„Convenția”).

Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său

guvernamental, domnul

Z. Tallódi, din cadrul Ministerului Justiției.

3.

Reclamantul a pretins că suspendarea plății pensiei sale publice pentru

limită de vârstă în perioada în care a deținut un post în sectorul public

reprezintă o atingere nejustificată și discriminatorie adusă drepturilor sale

patrimoniale, contrar art. 1 din Protocolul nr. 1 considerat separat și coroborat

cu art. 14 din Convenție.

4.

Cererea a fost atribuită Secției a patra a Curții (art. 52 § 1 din

Regulamentul Curții – „Regulamentul”). A fost comunicată Guvernului la 25

2

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

august 2014. Observațiile Guvernului cu privire la admisibilitatea și la fondul

cererii au fost prezentate la 17 decembrie 2014. Reclamantul a prezentat

obser

vațiile sale în răspuns la 9 februarie 2015.

5.

La 15 decembrie 2015, o cameră compusă din Vincent A. De Gaetano,

președinte, András Sajó, Boštjan Zupančić, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de

Albuquerque, Krzysztof Wojtyczek, Iulia Ant

o

anella Motoc, judecători, și

Françoise Elens-

Passos, grefier de secție, a pronunțat o hotărâre prin care, în

unanimitate, a declarat cererea admisibilă și a constatat încălcarea art. 14 din

Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pe

motivul

diferenței de tratament dintre pensionarii care lucrau în sectorul public și

pensionarii care lucrau în sectorul privat, precum și între pensionarii care

lucrau în diferite părți ale sectorului public. Camera a apreciat că nu este

necesar să examineze capătul de cerere în temeiul art.

1 din Protocolul nr. 1

considerat separat

.

Cameră, în conformitate cu art. 43 din Convenție. La 2 mai 2016, Colegiul

Marii Camere a admis cererea.

7.

Componența Marii Camere a fost apoi decisă în conformitate cu

dispozițiile art. 26 § 4 și 5 din Convenție și ale art. 24 din Regulament.

8.

Atât reclamantul, cât și Guvernul au depus observații scrise cu privire

la fondul cererii (art. 59 § 1 din Regulament), fiecare analizând, la solicitarea

judecătorului raportor desemnat, întrebarea dacă reclamantul a respectat

termenul de 6 luni prevăzut la art. 6 § 2 din Convenție în măsur

a în c

are acesta

s-a plâns, în temeiul art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, de o

diferență nejustificată de tratament între diferitele categorii de agenți ai

statului. De asemenea, s-

au primit observații scrise din partea Confederației

Europene a Si

ndicatelor, care a primit încuviințarea președintelui Marii

Camere să intervină în calitate de terț în cadrul procedurii scrise (art.

36 § 2

din Convenție și art.

44 § 2 din Regulament).

9.

La 9 noiembrie 2016, a avut loc o ședință publică la Palatul Drepturilor

Omului din Strasbourg (art. 59 § 3 din Regulament).

S-

au înfățișat:

–

pentru Guver

n

domnul

doamna

Z. T

ALLÓD

I

,

M. W

ELLER

,

agent,

coagent;

–

pentru reclaman

t

domnul

doamna

domnii

A. G

RÁD

,

R. N

OVÁK

,

D. K

ARSAI

,

consilier,

consilieri.

ș

i M.M. K

ÓNYA

,

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

3

Curtea a ascultat declarațiile prezentate de

domnii

Grád și Tallódi, precum

și răspunsurile acestora la întrebările adresate de judecători.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZE

I

a născut în 1953 și locuiește în Budapest

a.

11.

Era angajat ca ofițer de poliție atunci când, ajuns la vârsta la care avea

acest drept, s-

a pensionat anticipat și a început să primească „pensie de

serviciu“ (

szolgálati nyugdíj

) din 1 ianuarie 2000, dată la care avea aproape

47 de ani. Totuși, reclamantul a continuat să lucreze: a fost salariat

în sectorul

privat din 1 iulie 2008 între 2000 și 2012, apoi, de la 1 iulie 2012 la 31 martie

2015, a ocupat în calitate de fun

cționar postul de șef al serviciului de

întreținere a drumurilor în cadrul administrației locale a Sectorului XIII din

Budapesta.

Ș

i-

a plătit contribuțiile obligatorii la sistemul public de pensii din

ziua în care s-

a angajat (1 august 1973) până la 31 mar

tie 2015.

intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012. În conformitate cu art.

5 alin. (1) din

această lege, pensia de serviciu pe care o primea reclamantul a fost convertită

într-

o „alocație de serviciu“ (

szolgálati járandóság

) pentru persoanele

născute după anul 1955 inclusiv. Art. 3

alin. (2)

lit. b) din aceeași lege

prevedea că, pentru beneficiarii unei pensii de serviciu care se născuseră în

1954 sau anterior, ca reclamantul, această pensie va fi convertită în pensie

pentru limită de vârstă.

LXXXI

din 1997 privind pensiile de securitate socială („Legea din 1997

privind

pensiile“). Acest amendament suspenda, după 1 iulie 2013, plata

pensiilor pentru limită de vârstă destinată persoanelor având un loc de muncă

în anumite sectoare ale funcției publice, această suspendare fiind valabilă

pentru toată perioada în care părțile în cauză rămâneau în activitate (a se

vedea, de asemenea, pc

t. 23

–

28

infra). Nu au fost instituite restricții similare

pentru beneficiarii de pensii pentru limită de vârstă care s

-au angajat în

sectorul privat

.

14.

La 18 februarie 2013, Administrația Națională a Pensiilor (

Országos

Nyugdíjbiztosítási Főigazgatóság

) a trimis o scrisoare reclamantului, în

calitatea sa de beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă, pe

ntru a-l

informa despre adoptarea versiunii modificate a legii și a

-

l invita să declare

dacă ocupa în sectorul public un loc de muncă intrând într

-una dintre

categoriile vizate de amendamentul intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013. În

scrisoarea din 29 apri

lie 2013, reclamantul a informat Administrația

Națională a Pensiilor despre situația sa privind locul de muncă. Apoi, la 2

4

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

iulie 2013, Administrația Națională a Pensiilor l

-

a informat pe reclamant că

plata pensiei sale pentru limită de vârstă a fost suspendată începând cu 1 iulie

[HUF

– aproximativ 550 euro (EUR) la acel moment] pe lună.

15.

La 15 iulie 2013, reclamantul a formulat în fața Administrației

Naț

ionale a Pensiilor (infra, pct.

21) un recurs administrativ împotriva

suspendării plății pensiei, afirmând că pensia sa constituia un drept dobândit

și că el era victima unei discriminări deoarece pensionarii care lucrau în

sectorul privat continuau să

-

și primească pensiile.

16.

La 23 iulie 2013, Administrația Națională a Pensiilor i

-a solicitat

reclamantului informații suplimentare. Acesta și

-a completat recursul la 1

august 2013, făcând referire, printre altele, la o cerere depusă

de Avocatul

Poporului în mai 2013 la Curtea Constituțională (AJB

-

726/2013). În această

cerere, Avocatul Poporului exprima solicitările ce i

-au fost adresate în

legătură cu modificarea Legii privind pensiile din 1997 și ridica problema

diferenței de tratament dintre pensionarii angajați în sectorul public, pe de o

parte, și pensionarii care lucrau în sectorul privat, pe de altă parte. După

cunoștința Curții, procedura este încă pe rolul Curții Constituționale

.

3, Administrația Națională a Pensiilor a finaliza

t

recursul inițiat de către reclamant, considerând că acesta nu

-i furnizase

informațiile care i

-au fost solicitate la 23 iulie 2013.

18.

Reclamantul și

-a încetat activitatea în cadrul

administrației locale

a

Sectorului XIII din Budapesta la 31 martie 2015. La 24 aprilie 2015,

autoritatea competentă a decis că plata pensiei sale pentru limită de vârstă

trebuia reluată. Pensia sa a fost calculată la 177

705 HUF

(aproximati

v

585 EUR la acel moment).

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

19.

Legea fundamentală a Ungariei dispune, în special, că:

Art. XII

„1) Orice persoană are dreptul să

-

și aleagă în mod liber locul de muncă, ocupația și

să desfășoare activități antreprenoriale. Fiecare persoană este obligată să

contribuie prin

munca sa la

îmbogățirea comunității,

potrivit

abilităților și posibilităților sale.

2) Ungaria depune eforturi în vederea creării condițiilor necesare pentru a se asigura

că fiecare persoană care este aptă de muncă și dispusă să muncească are oportunitatea

de a face acest luc

ru.

”

(

közalkalmazott

) era reglementată de Legea nr. XXXIII din 1992 privi

n

d

statutul juridic al personalului din serviciile publice; relațiile de muncă ale

funcționarilor publici (

köztisztvisel

ő

), ale funcționarilor din administrația

centrală (

kormánytisztviselő

), ale funcționarilor însărcinați cu administrarea

serviciilor publice (

közszolgálati ügykezelő

) și, pentru anumite aspecte, ale

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

5

înalților funcționari ai statului (

állami vezető

) erau reglementate de Legea nr.

CXCIX din 2011 privind personalul din serviciile publice. Relațiile de muncă

din sectorul privat erau reglementate de Legea nr. I din 2012 privind Codul

muncii.

21.

În Ungaria, sistemul de pensii obligatorii și alte drepturi de asigurări

sociale este de tip contributiv. Titularii unui loc de muncă (în sectorul pub

lic

sau în sectorul privat) contribuie cu un anume procent

–

10% în 2013

–

din

venitul lunar pe care îl obțin din muncă. În plus, angajatorii, firmele private

și producătorii din sectorul primar plătesc o contribuție socială reprezentând

27% din suma salariilor plătite și destinată, integral sau parțial (decizia este

luată periodic în funcție de situația financiară), pentru a alimenta sistemul

de

pensii și de asigurări sociale și a asigura perenitatea acestuia.

Fondul de pensii (

Nyugdíjbiztosítási Alap

) astfel finanțat corespunde unei

p

oziții din bugetul de stat. Administrația Națională a Pensiilor, care este un

organism public, se bazează pe acest fond pentru plata pensiilor. Atunci când

cheltuielile fondului depășesc încasările, statul mobilizează resursele

necesare din bugetul central.

22.

Durata în care o persoană a contribuit la sistemul de pensii reprezintă

perioada de muncă. Cuantumul pensiei acordate de sistem, care nu este supus

impozitării, depinde de perioada de muncă și de proporția din remunerație

car

e era supusă cotizării obligatorii.

23.

În ultimii ani, țara a adoptat un număr de măsuri pentru a pune capăt

cumulării pensiei publice cu salariul finanțat de la bugetul de stat sau pentru

a micșora numărul de persoane beneficiind de această plată dublă. În primul

rând, la 29 decembrie 2012 a fost publicat Decretul nr. 1700/2012 privind

principiile care reglementează politica de pensii din sectorul public. Acest

decret interzicea administrației centrale să angajeze persoane care ave

au

dreptul la o pensie pentru limită de vârstă și preciza că posturile vacante nu

puteau fi ocupate de titulari ai unei pensii pentru limită de vârstă decât în

cazuri excepționale.

În al doilea rând, Legea privind pensiile din 1997 a fost

modificată la 1 ianuarie 2013 pentru a interzice plata simultană către aceeași

persoană a salariului finanțat din bugetul de stat și a pensiei pentru limită de

vârstă sau a pensiei anticipate. Această modificare se aplica, între altele,

pensionarilor ocupând un loc de munc

ă în colectivitățile locale. Cu toate

acestea, au fost scutite de suspendarea plății pensiilor pentru limită de vârstă

anumite categorii de funcționari publici, precum parlamentarii, primarii,

judecătorii și procurorii în concediu administrativ, precum și

persoanele

angajate în sectorul public conform dispozițiilor Codului muncii și care

executau sarcini fără legătură cu exercitarea puterii publice.

24.

Art. 83/C și 102/I din Legea din 1997 privind pensiile astfel cum a fost

modific

ată la 1 ianuarie 2013 conține prevederile următoare:

6

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

Art. 83/C

„1) Plata pensiei pentru limită de vârstă se suspendă [...] dacă pensionarul în cauză

ocupă un loc de muncă de personal din serviciile publice, de agent din administrația

centrală, de înalt funcționar al statului, de funcționar public, de funcționar însărcinat c

u

administrarea serviciilor publice, de judecător, de personal auxiliar de specialitate al

instanțelor judecătorești sau din cadrul parchetelor, de profesionist din cadrul forțelor

armat

e sau de militar de carieră sau contractual care servește în forțele militare

maghiare.

[...]

3)

În perioada în care plata pensiei pentru limită de vârstă este suspendată, persoana

în cauză este considerată pensionar.

4)

Plata pensiei pentru limită de vârstă poate fi reluată la solicitarea beneficiarului

dacă acesta poate demonstra că a încetat să ocupe locul de muncă precizat la alin.

(1).

[...

]

”

Art. 102/I

„1) Beneficiarii unei pensii pentru limită de vârstă care ocupă

la 1 ianuarie 2013 un

loc de muncă într

-

una dintre categoriile vizate de art. 83/C alin. (1) au termen până la

30 aprilie 2013 pentru a informa despre aceasta Fondul de

pensii.

2)

Persoanelor care ocupă până la 1 ianuarie 2013 un loc de muncă într

-una dintre

categoriile vizate de art. 83/C alin.(1) le va fi suspendată pensia pentru limită d

e vârstă

începând cu 1 iulie 2013 dacă mai ocupă respectivul loc de muncă la această dată.”

25.

Explicațiile aduse de legiuitor cu privire la art. 83/C conțin următorul

pasaj:

„1) Această modificare interzice plata unei duble remunerații către persoanele care

ocupă un loc de muncă de personal din serviciile publice, de agent din administrația

centrală, de înalt funcționar al statului, de funcționar public, de funcționar însărcinat cu

administrarea serviciilor publice, de judecător, de personal auxiliar de specialitate al

instanțelor judecătorești sau din cadrul parchetelor, de profesionist din cadrul forțelor

armate sau de militar de carieră sau contractual care servește în forțele militare

maghiare. Persoanele în cauză nu vor primi astfel pensie pentru limită de vârstă

[...] pe

lângă salariu, și Fondul de pensii trebuie prin urmare să suspende plata respectivei

pensii pe toată perioada în care aceștia ocupă postu

l vizat.”

ignoră cuantumul salariului primit de cei în cauză.

27.

Beneficiarii unei pensii pentru limită de vârstă acord

ate în cadrul

sistemului de pensii obligatorii al asigurărilor sociale și care ocupă totodată

un loc de muncă contribuie la sistem la fel ca ceilalți titulari ai unui loc de

muncă (supra pct. 21). Aceștia pot pretinde o mărire anuală a pensiei lor

lunare c

u o sumă reprezentând 0,5% din a douăsprezecea parte din venitul pe

care îl obțin din munca lor timp de un an calendaristic. În cazurile în care

plata pensiei a fost suspendată în aplicarea art. 83/C alin. (1) din Legea din

1997 privind pensiile, plata ace

stor creșteri anuale este, de asemenea,

suspendată. Din momentul în care plata pensiei este reluată, creșterile anuale

se adaugă la cuantumul pensiei primite anterior suspendării.

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

7

007 426

d

e

beneficiari ai unei pensii pentru limită de vârstă la 1 iulie 2013. Pe parcursul

anului 2013, efectivele vizate de suspendarea plății pensiei pentru limită de

vârstă în temeiul art. 83/C alin. (1) din Legea din 1997 privind pensiile nu au

depășit niciodată 5 288 de persoane. Numărul de persoane vizate nu a depășit

în niciun moment 4 545 în 2014, 4

212 în 2015 și 3 945 în perioada ianuarie

– august 2016. Din martie 2013 până în august 2016, o sumă de

30 602 215 675 HUF (aproximativ 98 milioane eur

o la cea din urmă dată) a

putut fi astfel economisită prin modificarea Legii din 1997 privind pensiile.

În acest timp, angajații din sănătate din sectorul public, pentru care plata

pensiei a fost suspendată în aplicarea art. 83/C alin. (1) din Legea privin

d

pensiile (3 169 de persoane s-

au aflat în această situație din iulie 2013 până

în august 2016), au primit din partea Fondului național de asigurări de

sănătate o compensație lunară corespunzând cuantumului pensiei

.

Din iulie 2013 până în august 2016, această compensație a reprezentat

25 190 700 000

HUF (aproximativ 81 milioane EUR la această ultimă dată)

,

ceea ce a redus totalul economiilor de la bugetul de stat la 5 411 515 675 HUF

(aproximativ 17 milioane EUR în 2016)

.

fiscalitatea, intrată în vigoare în ianuarie 2013, a modificat Legea din 1997

privind pensiile.

Aceasta a eliminat plafonul care se aplica până atunci

contribuțiilor obligatorii la sistemul de pensii cu scopul de a crește veniturile

Fondului de pensii.

30.

În 2000, în Ungaria, în cadrul sistemului general, vârsta legală de

pensionare era de 62 de ani pentru bărbați; bărbații care ajungeau la această

vârstă și aveau cel puțin 20 de ani întregi de activitate aveau dreptul să

primească o pensie. Ulterior, vârsta legală de pensionare a crescut progresiv

până la 63 de ani pentru bărbații și pentru femeile care s

-

au născut în 1953.

Legea a stabilit d

iverse măsuri de pensionare anticipată în sectorul public

(inclusiv pentru forțele armate, de care aparține poliția în Ungaria) și în

sectorul privat, iar, de-

a lungul anilor, un număr mare de persoane au ales

să

profite de aceste măsuri.

Începând cu 1 ianuarie 2012, intrarea în vigoare a

Legii nr. CLXVII a suprimat posibilitatea ca aceste măsuri să fie aplicate unor

noi beneficiari (a se vedea supra, pc

t. 12)

.

III. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

31.

Curtea a întreprins un studiu comparat al legislației din 36 de state

membre

1

ale Consiliului Europei.

1.

Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Elveția,

Estonia, Finlanda, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Georgia, Germania, Grecia,

Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Norvegia,

Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Spania,

Suedia, Turcia, Țările de Jos și Ucr

aina.

8

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

A. Posibilitatea de a cumula pens

ia publică și salariu

l

în altul ca aceeași persoană să cumuleze pensia publică și salariul. Doar Fosta

Republică Iugoslavă a Macedoniei suspendă plata pensiei publice, fără

excepție, în cazul în care persoana în cauză continuă să lucreze și să

primească salariu.

33.

Cu toate acestea, în marea majoritate a statelor se aplică o formă de

diminuare sau de suspendare a pensiei în diver

se tipuri de situații care, în

mare, pot fi încadrate în următoarele categorii.

34.

În multe state, legislația face deosebire între persoanele care se

pensionează anticipat și cele care se pensionează la vârsta legală (de obicei

între 60 și 65 de ani). Astfel, în Andorra, în Croația, în Estonia, în Letonia, în

Republica Cehă, în România și în Slovacia, se suspendă plata pensiei publice

dacă pensionarul lucrează în continuare deși a ieșit la pens

ie înainte de a

atinge vârsta legală. În Portugalia, suspendarea se aplică timp de 3 ani dacă

persoana în cauză continuă să muncească în aceeași societate sau în același

grup de societăți.

Luxemburg, Polonia și Suedia, pensia anticipată nu este diminuată sau

suspendată decât dacă salariul primit atinge un anumit prag. În Islanda, o

astfel de diminuare este aplicată atât pensiilor anticipate, cât și oricărei alte

forme de pensie.

În Finlanda, atunci când o persoană continuă să lucreze după

pensionarea anticipată, acest lucru nu are niciun impact asupra pensiei sale.

2.

Pensionarii care continuă să lucreze în sectorul public

pensiei este suspendată în cazul

pensionarilor care continuă să lucreze în sectorul public, cu toate că o

asemenea dispoziție nu există pentru pensionarii care lucrează în sectorul

privat (a se vedea, de asemenea, pc

t. 38

–

43

infra).

3.

Beneficiarii de pensii de incapacitate temporară sau de invaliditate

37.

Se observă diferențe în modul în care statele studiate reglementează

cumularea unui salariu și a unei pensii de incapacitate temporară sau de

invaliditate. În unele state, cum ar fi Austria, sunt aplicate reduceri atunci

când prin cumularea dintre pensie și salariu se trece de un anumit prag. În

Croația și în Italia, nu este posibilă cumularea pensiei cu salariul. Pe de altă

parte, în Ucraina, în caz

ul persoanelor cu dizabilități, plata pensiilor nu este

suspendată. Cumularea este, la fel, posibilă în România pentru persoanele

care prezintă o invaliditate de gradul al treilea și pentru nevăzători.

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

9

B. Diferențe de tratament între titularii unui loc de muncă în sectorul

privat și personalul din sectorul public cu privire la reducerea sau

la suspendarea pensiei

38.

După cum s

-

a menționat mai sus (pct.

3

6

),

unele state încetează să

plătească pensia publică pensionarilor care continuă să lucreze în sectorul

public, cu toate că cei care continuă să lucreze în sectorul privat își pot păstra

dreptul la p

ensia integrală. Astfel, în Andorra, pensia pentru limită de vârstă

a unui funcționar este suspendată atunci când persoana în cauză continuă să

muncească ca funcționar în serviciile publice. În Georgia, suspendarea

pensiei se aplică tuturor categoriilor de locuri de muncă din sectorul public.

În Portugalia, un pensionar care continuă să lucreze în sectorul privat își poate

primi simultan și pensia de stat, însă este suspendată pensia celor care

continuă să lucreze în sectorul public. În Spania, în Turcia și

în Ucraina,

lucrătorii care desfășoară o activitate independentă pot cumula pensia și

veniturile din muncă (până la un anumit nivel), dar nu se află în acest caz cea

mai mare parte a personalului din sectorul public

.

bai

djan, cumularea este posibilă fără reducerea sau suspendarea

pensiei publice. Anumite categorii de angajați din sectorul public, inclusiv

funcționarii, au dreptul să primească un supliment la pensie, care reprezintă

un anumit procent din salariul mediu din perioada de activitate. Aceste

suplimente vor fi micșorate, chiar suspendate, în anumite situații. Totuși,

acestea nu sunt micșorate și nici suspendate dacă persoana în cauză continu

ă

să muncească în sectorul privat.

40.

Același lucru se aplică și în cazul unei forme speciale de pensie plătită

personalului din serviciile publice din Danemarca. Plata acestei pensii este

suspendată dacă pensionarul păstrează un loc de muncă de funcționar, dar n

u

și dacă se angajează în sectorul priva

t.

41.

În Italia, atunci când totalul sumelor primite de funcționarii din

sectorul public (inclusiv pensia pentru limită de vârstă) trece de un anumit

prag (destul de ridicat), salariul persoanelor în cauză este diminuat astfel înc

ât

totalul să ajungă la nivelul acestui prag, iar cuantumul pensiei rămâne

neschimbat.

42.

În Austria, dimpotrivă, funcționarii, dar nu și angajații din sectorul

privat, sunt scutiți de reducerea aplicată pensiei.

43.

Totuși, cu privire la diminuarea sau la suspendarea plății acesteia, o

mare parte a statelor studiate nu operează o distincție între sectorul public și

sectorul privat

.

10

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN

PROTOCOLUL NR. 1 L

A CONVENȚIE CONSIDERAT SEPARAT

44.

Reclamantul susține că suspendarea plății pensiei sale pentru limită de

vârstă se consideră drept o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție,

redactat după cum urmează:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni

nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internaț

ional.

Dispozițiile

precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare l

egile

pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform

interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a

amenzilor

.

”

A.

Hotărârea Camer

ei

45.

În hotărârea sa, Camera a început prin a examina plângerea

reclamantului întemeiată pe art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din

Protocolul nr. 1.

Concluzionând cu privire la încălcare în această privință, a

considerat că nu este necesar să stabilească dacă faptele cauzei încălcau

totodată art. 1 din Protocolul nr. 1 considerat separat.

B. Observațiile părților în fața Marii Camere

46.

Reclamantul susține că din jurisprudența Curții rezultă că, dat fiind

faptul că a contribuit în mod regulat la sistemul public de pensii din prima

zi

în care a ocupat un loc de muncă, la 1 august 1973, a dobândit un drept

patrimonial constând într-

o speranță legitimă, ceea ce face, în o

pinia sa,

aplicabil art. 1 din Protocolul nr. 1. Afirmă că, prin aplicarea art. 83/C din

Legea din 1997 privind pensiile, a fost privat în totalitate de pensia sa, pe care

o primea lunar.

Consideră că interesul general nu poate justifica această

privare, p

e care o consideră disproporționată

.

47.

Reclamantul admite că Guvernul dispune de o amplă marjă de

apreciere pentru a evalua cerințele interesului general. În opinia sa, totuși, nu

este suficient ca Guvernul să se limiteze la a invoca interesul general fără a

demonstra modul în care acesta face ca măsura în litigiu să fie necesară.

În

acest sens, susține că este necesar să se facă o distincție între prezenta speță

și cauza cu care Guvernul a comparat

-o [

Panfile împotriva României

(dec.),

nr. 13902/11, 20 martie 2012], întrucât, în opinia sa, în România, măsura

legislativă care interzicea cumulul pensiei plătite de stat cu salariul obținut

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

11

din munca prestată în sectorul public a fost adoptată la apogeul crizei

financiare și apoi abrogată atunci când criza s

-

a calmat. În schimb, arată că,

în Ungaria, la momentul în care legislația modificată a intrat în vigoare (la 1

iulie 2013), procedura de deficit excesiv deschisă de UE împotriva acestei țări

era deja închisă, în vreme ce scopul acestei legislații era, în opinia sa, să

permită Ungariei să obțină înlăturarea procedurii în cauză.

Reclamantu

l

adaugă că Guvernul a declarat în 2013 că situația economică a țării era

excelentă și consideră că proiectele de cheltuieli ambițioase ale Guvernulu

i

dovedesc că acesta aprecia că se încheiase criza economică.

48.

În orice caz, măsura nu ar fi fost adaptată obiectivului declarat: nu s

-

ar fi aplicat decât unui număr restrâns de pensionari și nu ar fi împiedicat

statul să plătească în continuare pensia către pensionarii care lucrau în

sectorul privat și către cei care lucrau în sectorul public scutiți de interdicția

de a cumula pensia publică și salariul. Mai mult, în cursul aceluiași an, și

anume 2013, plafonul pensiilor ar fi fost considerabil de ridicat: în vreme ce

înainte ar fi fost imposibil ca o pensie lunară să depășească 300 000 HUF (și

anume, la momentul faptelor, cca 1

020 EUR), acum pensia lunară cea mai

mare ar ajunge la 2 000 000 HUF (adică 6 500 EUR). În aceste condiții,

măsura în litigiu nu ar fi putut, chiar teoretic, să ajute Ungaria să obțină

ridicarea procedurii de deficit excesiv. Economiile efectiv realizate nu ar

reprezenta, în realitate, mai mult de 0,0001% din produsul intern brut (PIB)

al Ungariei.

49.

În opinia reclamantului, pentru ca măsura să producă un adevărat

impact asupra bugetului de stat, ar fi trebuit ca aceasta să suspende plata

pensiilor plătite persoanelor care ocupau un loc de muncă public și care erau

scutite de la ac

eastă suspendare, întrucât aceștia primeau pensii net mai

ridicate decât cei cărora, asemenea reclamantului, le fusese suspendată plata

pensiei. Pe de altă parte, veniturile acestor agenți ai statului ar fi, de asemene

a,

mult mai ridicate decât salariul său, motiv pentru care suspendarea plății

pensiei lor nu ar fi avut același impact asupra lor ca cel pe care el însuși l

-ar

fi suferit; într-

adevăr, numai din necesitate financiară acesta și

-ar fi luat un

loc de muncă după ce ieșise la pensie. În această privință, pensia sa ar fi fos

t

inferioară salariului mediu lunar înainte de impozitare în Ungaria, care,

potrivit Institutului Național de Statistică din Ungaria, se ridica între ianuarie

ș

i noiembrie 2013 la 229 700 HUF (la momentul respectiv, aproximativ 780

EUR).

suspendarea plății pensiei sale. Or, ar fi vorba și aici despre o diferență față

de cauza

Panfile

, deoarece, în România, interdicția de a cumula pensia și

salariul finanțate de la bugetul de stat nu s

-ar fi aplicat decât atunci când

pensia depășea salariul mediu brut din România.

51.

Mai mult, reclamantul afirmă că luase un cr

edit bancar pe baza

venitului său compus atunci din pensie și din salariu. Or, după suspendarea

plății pensiei sale, ar fi avut dificultăți să ramburseze împrumutul. Pierderea

12

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

jumătății veniturilor sale ar fi avut, și ar avea încă, repercusiuni grave asupr

a

situației sale personale și a familiei sale. Pe scurt, ar fi trebuit să suporte o

sarcină individuală exorbitantă.

52.

În sfârșit, reclamantul contestă argumentul Guvernului potrivit căruia

alte state membre ale Consiliului

Europei au creat o legislație identică sau,

cel puțin, similară celei în vigoare în Ungaria.

53.

Guvernul recunoaște că dreptul la o pensie în litigiu în cauza

reclamantului este un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Deși admite că măsura în litigiu reprezintă o ingerință în exercitarea de către

reclamant a dreptului la respectarea bunurilor sale, contestă că aceasta

constituie o privare integrală de drepturile sale.

nul susține, în plus, că ingerința este legitimă și că urmărește un

scop de interes general. În ședința din fața Marii Camere, Guvernul a susținut

că, dat fiind dezechilibrul dintre numărul de beneficiari de pensii și numărul

de cotizanți, atribuit, între altele, îmbătrânirii populației și existenței

regimurilor de pensionare anticipată, prevăzute de legislație, sistemul de

pensii al statului maghiar a traversat mari dificultăți, exacerbate de criza

economică mondială din 2008. Guvernul declară că a luat o serie de măsuri

pentru a reforma acest sistem. Acesta citează, în special, abolirea în 2013 a

plafonului contribuției lunare la sistemul de pensii (supra, pc

t.

29

), pe care

reclamantul, în opinia sa, l-

a interpretat greșit drept eliminarea plafonului

sumei pensiei lunare; indică faptul că, în realitate, legislația în vigoare înainte

de adoptarea acestei măsuri nu prevedea deloc plafona

rea. Guvernul

precizează că, pe termen scurt, eliminarea plafonului contribuțiilor la sistemul

de pensii a dus la creșterea semnificativă a veniturilor Fondului de pensii și

că, dacă pe termen lung putea duce, în același fel, la cheltuieli suplimentare,

ex

istau limitări importante, cum ar fi modul de calcul puternic degresiv al

cuantumului pensiilor, pentru a preveni o astfel de evoluție.

55.

Dincolo de reforma sistemului de pensii, Guvernul declară, de

asemenea, că a demarat acțiuni în domeniul politicii ocupării forței de muncă,

atât pentru a comprima datoria publică, cât și pentru a instaura un sistem mai

echitabil de repartizare a sarcinilor și de distribuire a fondurilor publice.

Guvernul susține că, astfel, în 2012, Decretul 170

0/2012 a introdus în

administrația publică obligația de pensionare la vârsta legală și interdicția de

a se angaja din nou (supra, pct.

23

), în scopul de a restrânge numărul de

funcționari acolo unde era necesar și de a reduce șomajul în rândul tinerilor.

Precizează că acest decret se aplica numai în administrația centrală, adică în

ministere și în organele subordonate, și nu putea, prin urmare, să oblige

administrația publică locală să

-

i concedieze pe funcționarii care primeau în

același timp și pensia pentru limită de vârstă. Guvernul explică faptul că

acestei categorii de funcționari i se aplica măsura în cauză; în opinia sa, ei

aveau posibilitatea de a alege între două posibilități: să

-

și părăsească locul de

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

13

muncă și să primească în continuare pensiei pentru limită de vârstă sau să

își

păstreze locul de muncă și să accepte suspendarea plății pensiei. Această

dispoziție era, prin urmare, conformă cu un pachet de măsuri menite a asigura

durabilitatea sistemului de pensii, a reduce datoria publică și a facilita

închiderea procedurii de deficit excesiv declanșată de UE împotriva Ungariei

(de Consiliul Uniunii Europene, în temeiul art. 126 din Tratatul privind

funcționarea Uniunii).

56.

În opinia Guvernului, ingerința în discuție era, în plus, proporțională.

Guvernul invocă, în acest sens, cauza

Panfile

(decizie citată anterior),

ap

reciind că hotărârea respectivă viza, cum este cazul în speță, un reclamant

care primea o pensie în timp ce ocupa un loc de muncă în sectorul public la

momentul intrării în vigoare a legii care interzice cumularea pensiei cu

salariul plătit de către stat. Guvernul indică faptul că, în cauză, Curtea a

observat că, dat fiind că domnul Panfile a avut de ales între a primi în

continuare pensia lunară părăsind locul său de muncă și a avea pensia

suspendată muncind în continuare pentru stat, persoana în cauză nu

a fost

privată în întregime de drepturile sale și nici nu a fost lipsită de toate

mijloacele de trai.

În speță, totuși, Camera nu a considerat necesar să

examineze capătul de cerere al reclamantului din perspectiva art. 1 din

Protocolul nr. 1 considerat separat. Potrivit acestuia, pentru a respecta

principiul coerenței, ar trebui ca și în speță să fie efectuată examinarea din

perspectiva acestei dispoziții. O astfel de examinare ar trebui, în opinia sa, să

ducă la aceeași concluzie ca în cauza

Panfile

. Guve

rnul consideră astfel că

reclamantul a avut de ales între a primi pensia sau a continua să muncească

și că trebuie să se presupună că a ales să

-

și păstreze locul de muncă, deoarece

salariul său era mai mare decât pensia. Adaugă faptul că, întrucât pensia e

ra

în valoare de 162

260 HUF (aproximativ 550 EUR la acel moment),

reclamantul primea un salariu lunar superior salariului mediu din Ungaria în

2013 (care era de 151 118

HUF, adică de aproximativ 515 EUR la momentul

faptelor). De aceea, nu se poate spune c

ă reclamantul trebuia să suporte o

sarcină individuală exorbitantă.

57.

În cele din urmă, Guvernul susține că soluția hotărârii pronunțată de

Cameră în speță putea cauza consecințe grave pentru sistemele de securitate

socială ale unor state membre ale Consiliului Europei, pretinzând că, în

câteva dintre acestea (citează șapte), legislația națională prevede o reducere

sau suspendarea plății pensiei atunci când beneficiarul primește și un salariu

.

C. Argumentele terțului intervenient

58.

Observațiile primite de la terțul Confederația Europeană a Sindicatelor

(„CES“) conțin informații despre legislația în vigoare în statele membre ale

Consiliului Europei privind cumulul pensiei cu veniturile obținute din muncă,

din care această confederație deduce că, în marea lor majoritate, statele

membre autorizează cumulul.

14

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

59.

CES semnalează și tendința care ia amploare în rândul statelor și care

constă în consacrarea dreptului fundamental la securitate socială în

constituțiile naționale. Din acest moment, în opinia sa, orice restrângere a

acestui drept solicită o justificare precisă.

D. Motivarea Marii Camere

1.

Aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 și existența unei ingerințe

60.

Curtea reamintește că art. 1 din Protocolul nr. 1, care garantează în

esență dreptul de proprietate, conține trei norme distincte: prima, care se

exprimă în prima teză a primului paragraf și prezintă un caracter general,

enunță principiul respectării proprietății; a doua, care este menționată în a

doua teză din același paragraf, are în vedere privarea de proprietate și o

supune anumitor condiții; cât despre a treia, consemnată în al doilea paragraf,

recunoaște statelor competența, printre altele, de a reglementa folosința

bunurilor conform interesului general, prin adoptarea de legi pe care le

consideră necesare în acest scop. Așadar, nu este vorba despre norme fără

legătură între ele. A doua și a treia vizează exemple specifice de atingeri

aduse dreptului de proprietate; prin urmare, trebuie interpretate în lumina

principiului consacrat de prima [a se vedea, printre multe altele,

Sargsyan

împotriva Azerbaidjanului

(MC), nr.

40167/06, pct. 217, CEDO 2015

ș

i

James și alții împotriva Regatului Unit

, 21 februarie 1986, pct. 37, seria A nr.

98].

61.

Curtea observă de la început că, la data faptelor, reclamantul primea o

pensie pentru limită de vârstă. Își întemeia dreptul de a primi această pensie

pe art. 3 alin. 2 lit. b) din Le

gea nr. CLXVII: fiind născut înainte de 1954,

îndeplinea condițiile legale pentru ca pensia de serviciu pe care o primea din

2000 să se transforme în pensie pentru limită de vârstă la intrarea în vigoare

a legii la 1 ianuarie 2012 (supra pct. 10 ș

i

12

).

62.

În fața Curții, părțile au convenit că drepturile la pensie ale

reclamantului constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

și că

suspendarea drepturilor sale la pensie prin aplicarea modificării, intrată în

vigoare la 1 ianuarie 2013, la Legea din 1997 privind pensiile a adus atingere

drepturilor sale așa cum erau protejate de această dispoziție. Curtea nu vede

niciun motiv pe

ntru a nu fi de aceeași părere.

63.

În schimb, Guvernul contestă afirmația reclamantului, potrivit căreia

problema trebuia studiată în temeiul celei de a doua norme enunțate mai su

s,

și anume că suspendarea reprezenta în fapt o priv

are de proprietate în sensul

celei de a doua teze a primului paragraf de la art. 1 din Protocolul nr. 1.

64.

Curtea a statuat deja că modificarea sau eliminarea dreptului la prestații

complementare de pensie nu corespunde „nici une

i exproprieri, nici unei

măsuri de reglementare a utilizării bunurilor“ (

Aizpurua Ortiz

și alții

împotriva Spaniei

, nr. 42430/05, pct. 48, 2

februarie 2010) și că reducerea

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

15

cuantumului unei pensii pentru limită de vârstă printr

-o pierdere a drepturilor

la

pensie nu constituie „o expropriere și nici o măsură de reglementare a

utilizării bunurilor“ [

Banfield împotriva Regatului Unit

(dec.), nr. 6223/04,

CEDO 2005-

XI]. La fel ca în cele două cauze, Curtea consideră, în speță, că

ingerința în exercitarea de căt

re reclamant a drepturilor sale patrimoniale

trebuie examinată din perspectiva primei norme enunțate mai sus, și anume

potrivit principiului general al respectării dreptului de proprietate (a se vedea,

de asemenea,

Lakićević și alții împotriva Muntenegrului și a Serbiei

,

nr.

27458/06 și 3 altele, pct.

64, 13 decembrie 201

1

, și

Panfile

, decizie citată

anterior, pct. 19).

a) Principii aplicabil

e

65.

Principiile aplicabile în speță au fost expuse recent de Marea Cameră

în hotărârea

Béláné Nagy împotriva Ungariei

(MC), nr. 53080/13, CEDO

2016) :

„112. Legalitatea este o condiție esențială a compatibilității dintre art.

1 din Protocolul

nr. 1 și ingerința într

-

un drept protejat de această dispoziț

ie. Statul de drept, unul din

principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este prezent în toate articolele

Convenției

[

Iatridis

, citată anterior, pc

t.

58,

Wieczorek

, citată anterior, pct. 58 și

Vistiņš

ș

i Perepjolkins împotriva Letoniei

(MC), nr. 71243/01, pct. 96, 25 octombrie 2012].

113.

În plus, o ingerință din partea puterii publice în exercitarea dreptului la

respectarea bunurilor nu poate fi justificată decât în scopul unui interes public (sau

general) legitim. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor

acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât instanța

internațională pentru a stabili ce este de „utilitate publică“. În consecință, în cadrul

mecanismului de protecție creat de Convenție, este de competența acestora să se

pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general care justifică

măsuri ce aduc atingere dreptului la respectarea bunurilor. Noțiunea de „utilitate

publică” este desigur amplă. În special, decizia de a legifera în privința prestațiilor

sociale implică, de obicei, examinarea considerațiilor de ordin economic și social.

Curtea consideră natural ca marja de apreciere lăsată legislatorului în aplicarea

politicilor economice și sociale să fie extinsă și va respecta alegerile acestuia din urmă

în materie de „utilitate publică”, cu excepția cazului în care se dovedesc în mod evident

lipsite de un temei rezonabil [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Ex-

regele Greciei și alții

împotriva Greciei

(MC), nr. 25701/94, pct. 87, CEDO 2000-XII,

Wieczorek

, citată

anterior, pct.

59,

Frimu și alte 4 cereri împotriva României

(dec.), nr.

45312/11

,

45581/11, 45583/11, 45587/11 și 45588/11, pct. 40, 7

februarie 2012,

Panfile împotriva

României

(dec.), nr. 13902/11, 20 mar

t

ie 2012,

și

Gogitidze și alții împotriva Georg

iei

,

nr. 36862/05, pct. 96, 12 mai 2015].

unei schimbări de regim politic și economic (

Valkov și alții,

citată anterior, p

ct. 91),

pentru adoptarea de politici privind economia și banii publici (

N.K.M.

împotriva Ungariei

, nr.

66529/11, pct. 49 și 61, 14 mai 2013) sau pentru realocarea de

credite [

Savickas împotriva Lituaniei și a altora

(dec.), nr. 66365/09, 15 octombrie

2013

], sau chiar pentru măsuri de austeritate impuse de o criză economică gravă

[

Koufaki și Adedy împotriva Greciei

(dec.), nr. 57665/12 și 57657/12, pct. 37 și 39, 7

16

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

mai 2013; a se vedea, de asemenea,

da

Conceição Mateus și Santos Januário

împotriva Portugaliei

(dec.) nr. 62235/12 și 57725/12, pct.

22, 8

octombrie 2013 și

da Silva

Carvalho Rico împotriva Portugaliei

(dec.), pct. 37, nr.

13341/14,

1 septembrie 2015].

115.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 impune, de asemenea, ca o asemenea ingerință să fie

în mo

d

rezonabil proporțională cu obiectivul urmărit [

Jahn și alții împotriva Germaniei

(MC), nr. 46720/99, 72203/01 și 72552/01, pct. 81

-94, CEDO 2005-VI]. Echilibrul just

care trebuie păstrat va fi distrus dacă individul vizat suportă o sarcină specială și

exor

bitantă (

Sporrong și Lönnroth împotriva

Suediei

, 23 septembrie 1982, pct. 69-74,

seria A nr. 52,

Kjartan Ásmundsson

, citată anterior, pct. 45,

Sargsy

an

, citată anterior,

pct. 241,

Maggio și alții

, citată anterior, pct. 63 și

Stefanetti

și alții, citată ant

erior

,

pct. 66).

116.

Curtea va examina dacă ingerința a impus reclamantei o sarcină specială și

exagerată ținând seama de contextul special din speță, și anume un sistem de

securitate

socială. Aceste sisteme sunt o expresie a solidarității din partea societății față de

membrii săi vulnerabili (

Maggio și alții

, pct. 61,

Stefanetti

și alții

, pct. 55, ambele citate

anterior, ca și,

mutatis mutandis

,

Goudswaard-Van der Lans împotriva

Țărilor de

Jos -

(dec.), nr. 75255/01, CEDO 2005-XI).

117.

Curtea reamintește că suprimarea integrală a pensiei riscă să contravină

dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, spre deosebire de o reducere minimală a unei

pensii sau a unor prestații similare. Cu toate acestea, criteriul unui echilibru just nu se

poate întemeia numai,

în abstract, pe cuantumul sau pe procentul de reducere î

n cauză.

În anumite cauze, Curtea a evaluat toți factorii relevanți introducându

-i în context

[

Stefanetti și alții

, citată anterior, pct. 59, cu exemple și alte referințe; a se vedea, de

asemenea,

Domalewski împotriva Poloniei

(dec.), nr. 34610/97, CEDO 1999-V].

Astfel, Curtea acordă importanță unor elemente precum caracterul discriminatoriu al

pierderii dreptului (

Kjartan Ásmundsson

, citată anterior, pct. 43), absența unor măsuri

tranzitorii (

Moskal

,

citată anterior, pct. 74, în care reclamanta a fost, aproape peste

noapte, privată în întregime de pensia sa anticipată, care reprezenta singura sa sursă de

venit, fără ca să aibă alte posibilități de a se adapta acestei schimbări), caracterul arbitrar

al

condiției (

Klein

, citată anterior, pct. 46), precum și buna

-

credință a reclamantului

(

Moskal

, citată anterior, pct. 44

).

118.

Este important să se pună întrebarea dacă dreptul reclamantului de a obține

beneficii de la sistemul de securitate socială în cauză a fost încălcat de o asemenea

manieră încât să aducă atingere esenței dreptului său la pensie (

Domalews

ki

, citată

anterior,

Kjartan Ásmundsson

, citată anterior, pct. 39,

Wieczorek

, citată anterior, pct.

57,

Rasmusse

n

, citată anterior, pct.

75,

Valkov

ș

i

alții

, citată anterior, pct. 91 și 97,

Maggio

și alții

, citată anterior, pct. 63 ș

i

Stefanetti

și alții

, citată anterior, pct.

55).

”

b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

i.

Ingerința era prevăzută de le

ge?

t

ea ingerinței, din perspectiva legislației naționale, nu este

disputată: Curtea este convinsă că această ingerință era prevăzută la art. 83/C

din Legea din 1997 privind pensiile (supra, pc

t. 2

4

).

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

17

ii.

Cu privire la clarificarea aspectului dacă ingerința era „în conformitate cu

interesul general”

67.

Având în vedere larga marjă de apreciere recunoscută statului în

domeniul securității sociale și al pensiilor, Curtea consideră că nu există

niciun motiv pentru a se îndoi că interzicerea plății simultane către aceeași

persoană a unui salariu și a unei pensii, în cazul reclamantului, urmărea un

scop de interes general, acela de a proteja fin

anțele publice. Conform

susținerilor Guvernului, necontestate de reclamant, suspendarea plății pensiei

în cauză făcea parte, între altele, din sistemul de măsuri menite a asigura

durabilitatea sistemului de pensii din Ungaria și a comprima datoria publică.

potrivit căruia atât de puține persoane au fost afectate de ingerința legislativă

în cauză, încât impactul asupra bugetului de stat a fost nesemnificativ, și că

alte măsuri ar fi permis să se facă economii mai mari. În această privință,

reamintește că, atâta timp cât legiuitorul a ales o metodă care poate fi

considerată rezonabilă și adaptată îndeplinirii scopului legitim vizat, nu este

chemată să aprecieze dacă

acesta a ales cel mai bun mod de a rezolva

problema sau dacă ar fi trebuit să

-

și exercite diferit puterea de apreciere

(

James și alții

, citată anterior, pct. 51).

iii.

Ingerința era proporțională?

să examineze dacă ingerința nu a stricat

echilibrul just care trebuie să existe între cerințele de interes general ale

colectivității, pe o parte, și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale

individului, pe de altă parte.

70.

În acest sens, Curtea observă de la bun început că întrebarea se ridică

în speță în contextul deosebit al unui program de protecție socială. Așa cum

se arată supra (pc

t.

6

5

),

aceste programe exprimă voința unei societăți de a

adera la principiul solidarității sociale cu membrii săi vulnerabili. În speță,

programul în cauză este un plan de pensii de tip cont

ributiv. Pensiile pe care

le plătește sunt în general destinate a compensa scăderea capacității de muncă

de care este însoțită îmbătrânirea. Însă atunci când beneficiarul unei pensii

pentru limită de vârstă muncește în continuare sau se reangajează, în mod

special, ca reclamantul din speță, înainte de a împlini vârsta legală de

pensionare, se pare că viața sa activă nu s

-

a încheiat și că persoana respectivă

poate în continuare să

-

și câștige existența muncind.

ani, și de atunci a primit pensie pentru limită de vârstă fără întrerupere,

exceptând perioada în care plata a fost suspendată, adică de la 1 iulie 2013

până la 31 martie 2015. Prin urmare, rezultă că reclamantul a obținut drep

tul

la pensie grație contribuțiilor pe care le

-

a plătit o perioadă mult mai scurtă

decât durata de contribuție obișnuită pentru persoanele care trebuie să aștepte

vârsta legală de pensionare pentru a avea dreptul la pensie (supra, pc

t.

30-

).

În continuare, reclamantul a continuat să contribuie la Fondul de pensii

18

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

întrucât a ocupat locuri de muncă, atât în sectorul privat, cât și în sectorul

public, după ce s

-

a pensionat anticipat și a părăsit poliția în 2000.

72.

Curtea reamintește că metodele de finanțare a planurilor de pensii

publice variază considerabil de la un stat contractant la altul, așa cum variază

importanța acordată principiului solidarității dintre cotizanți și beneficiari în

cadrul acestor planuri [

Valkov și alții împotriva

Bulgariei

, nr. 2033/04 și 8

altele,

pct. 92 și 98, 2

5 octombrie 2011

și

Stec și alții împotriva Regatului

Unit

(dec.) (MC), nr. 65731/01 și 65900/01, pct. 50, CEDO

2005-X]. Dat

fiind că aceste chestiuni fac trimitere la politicile economice și sociale, ele

reflectă marja largă de apreciere acordată statelor în acest domeniu (a se

vedea, printre multe altele,

Béláné Nagy

, citată anterior, pct. 113,

Valkov și

alții

, citată anterior, pct. 92 et

James și alții

, citată anterior, pct. 46).

73.

Pentru a stabili dacă autoritățile naționale au acționat în speță în

limitele marjei lor de apreciere, Curtea se va interesa, în special, de factorii

care pot fi considerați relevanți în lumina jurisprudenței sale privind

reducerea, suspendarea sau întreruperea plății pensiilor de securitate socială,

ș

i anume amploarea pierderii drepturilor de pensie, exi

ste

nța unei posibilități

de a alege și amploarea pierderii mijloacelor de subzistenț

ă.

α)

Amploarea pierderii drepturilor de pe

nsie

74.

Cauza nu are ca obiect nici pierderea permanentă și completă a

drepturilor sale la pensie de către reclamant (a se compara cu

Béláné Nagy

,

citată anterior, pct.

123,

Apostolakis împotriva Greciei

, nr. 39574/07, 22

octombrie

2009 și

Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei

, nr. 60669/00,

CEDO 2004-IX), nici reducerea acestor drepturi [a se compara cu

da Silva

Carvalho Rico împotriva Portugaliei

(dec.), nr. 13341/14, 1 septembrie 2015,

Poulain împotriva

Franței

(dec.), nr.

52273/08, 8

februarie 2011 și

Lenz

împotriva Germaniei

(dec.), nr. 40862/98, CEDO 2001-X]. Are ca obiect, mai

degrabă, suspendarea plății lunare a pensiei reclamantului (

Panfile

ș

i

Lakićević și alții

, citate anterior). În mod cert, persoana în cauză nu ș

i

-a primit

pensia în perioada acestei sus

pendări, dar Curtea apreciază că această

suspendare nu se interpretează, totuși, drept o pierdere totală a drepturilor sale

la pensia pentru limită de vârstă

. Într-

adevăr, suspendarea a fost de natură

temporară, deoarece plata trebuia reluată atunci când reclamantul avea să

părăsească locul de muncă din sectorul public (ceea ce s

-a întâmplat de fapt);

prin urmare, nu a adus atingere substanței înseși a dreptului reclamantului și

nu a avut nicio incidență asupra esenței acestui drept.

75.

În plus, o suspendare similară era în discuție în hotărârile

Panfile

și

Lakićević și alții

(citate anterior

)

. Inadmisibilitatea pronunțată în prima

hotărâre și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 constatată în cea de a doua

duc la constatarea că am

ploarea pierderii drepturilor de pensie

–

în contextul

suspendării temporare, precum în cauza de față –

nu constituie în sine un

element decisiv. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să precizeze că

criteriul echilibrului just nu se poate întemeia numai pe cuantumul sau pe

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

19

procentul de pierdere în chestiune, dar că este necesar să fie examinat în

lumina tuturor factorilor relevanți (

Béláné Nagy

, citată anterior, pct. 117 și

Stefanetti și alții împotriva Italiei

, nr. 21838/10 și 7 altele, pct.

59-60, 15

aprilie 2014).

β)

Posibilitatea de a aleg

e

76.

Curtea ajunge astfel la al doilea factor: ar fi putut reclamantul să facă

ceva pentru a preveni sau a împiedica suspendarea plății pensiei? În acest

sens, Curtea observă, în primul rând, că nimeni nu sugerează că, atunci când

reclamantul s

-

a angajat în cadrul administrației locale a Sectorului XIII din

Budapesta la 1 iulie 2012, acesta avea cea mai mică idee despre reformele

sistemului de pensii care se pregăteau. În consecință, ar fi incorect să se

afirme că acesta ar fi putut evita să fie atins de modificarea legislației pur și

simplu alegând să nu se angajeze în sectorul public [

a se compara cu

Mauriello împotriva Italiei

(dec.), nr. 14862/07, pct. 39, 13 septembrie 2016,

ș

i

Torri și alții împotriva Italiei

(dec.), nr.

11838/07 și 12302/07, pct. 37, 24

ianuarie 2012].

În schimb, nu se poate spune că, odată ce legislația în cauză

a intrat în vigoare, plata pensiei sale a fost suspendată fără ca reclamantul să

poată face ceva. La fel c

a în cauza

Panfile

(decizie citată anterior, pct. 23) și

după cum constată și Guvernul (supra pc

t.

55

și

56

), reclamantul a avut de

ales între două posibilități: să

-

și părăsească locul de muncă din sectorul p

ublic

și să primească pensia în continuare, sau să

-

și păstreze acest loc de muncă și

să accepte suspendarea plății pensiei. A optat pentru a doua posibilitate.

77.

În plus, Curtea observă că, deoarece reclamantul a ales să

-

și păstre

ze

locul de muncă, acesta a continuat și să cotizeze la Fondul de pensii, ceea ce

a dus la o creștere a pensiei sale atunci când plățile au fost reluate (supra pct.

18

și

27

).

γ) Amploarea pierderii mijloacelor de subzistență

78.

Pentru a aprecia proporționalitatea măsurilor de întrerupere, de

reducere sau de suspendare a plății unei pensii, Curtea acordă o mare

importanță amplorii avute de pierderea mijloacelor de subzistență sau a

scăderii nivelului de viață la care este supusă persoana în cauză din acest

motiv. Astfel, Curtea a concluzionat că o sarcină individuală exagerată fusese

impusă reclamantului în cauze în care, între

altele, suprimarea sau

întreruperea plății unei pensii privaseră persoana în cauză în

întregime de

unica sa sursă de venit (

Béláné Nagy

, citată anterior, pct. 123,

Apostolaki

s

,

citată anterior, pct. 39 și

Moskal împotriva Poloniei

, nr. 10373/05, pct. 74, 15

septembrie 2009) și în acelea în care suspendarea plății pensiei redusese în

mod sem

nificativ venitul lunar brut al reclamanților care nu lucrau decât cu

program redus (

Lakićević și alții

, citată anterior, pct. 70). Conform aceluiași

principiu, în anumite cauze, Curtea a apreciat că fusese administrat un

echilibru just deoarece, între altele, plafonarea pensiilor de care se plângeau

reclamanții, care se numărau printre pensionarii bulgari cu cele mai ridicate

20

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

venituri, nu îi privase cu totul pe aceștia de singurul lor mijloc de subzistenț

ă

(

Valkov și alții,

citată anterior, pct. 97), sau pentru că a considerat că statul

contractant în cauză avusese, pentru a stabili valoarea unei pensii de urmaș,

facultatea de a ține seama de celelalte surse de venit ale reclamantei, care

primea, de asemenea, prestații plătite de sisteme private de pensii [

Matheis

împotriva Germaniei

(dec.), nr. 73711/01, 1 februarie 2005]. Curtea a adoptat

o abordare similară în cauza

Panfile

, pe care o invocă Guvernul. În această

cauză, după ce își pierduse locul de muncă în urma introducerii unor dispoziții

legale care interziceau cumularea pensiei cu salariul, reclamantul a continuat

să primească integral pensia lunară, în cuantum mai mare decât salariul mediu

lunar brut pe țară (

Panfil

e

, decizia citată anterior, pct. 23).

nțele cauzei, s

-

a stabilit că, atunci când a fost

suspendată plata pensiei reclamantului pentru limită de vârstă, acesta a primit

în continuare salariul. Reclamantul nu a dezvăluit în fața Curții cuantumul

salariului lunar pe care îl primea la momentul fap

telor, dar a arătat că

suspendarea plății pensiei sale îl privase de aproximativ jumătate din venituri.

Guvernul a pornit de la premisa că salariul reclamantului era astfel superior

pensiei pentru limită de vârstă pe care o primea în fiecare lună (162

260 HUF,

adică aproximativ 550

EUR la data faptelor, supra, pc

t. 14

), întrucât persoana

în cauză a preferat să

-

și păstreze locul de muncă și să

-

și încaseze salariul mai

degrabă decât să primească pensia în continuare.

Reclamantul nu a susținut contrariul.

80.

Având în vedere elementele de care dispune privind salariile medii și

fiscalitatea (supra, p

c

t. 22,

49

și

56

), Curtea este convinsă că reclamantului

îi rămânea un venit apropiat de salariul mediu net din Ungaria.

81.

Este adevărat că plata pensiei reclamantului pentru limită de vârstă

ar

fi fost oricum suspendată dacă acesta ar fi primit un salariu inferior salariului

mediu, sau dacă n

-

ar fi avut decât un loc de muncă cu fracțiune de normă, caz

în care pensia sa ar fi reprezentat o parte mult mai importantă din veniturile

sale decât era în

realitate. Totuși, Curtea nu are sarcina de a examina legile

interne în abstract, ci trebuie să abordeze modul în care acestea i

-au fost

aplicate reclamantului în speță [

Sahin împotriva Germaniei

(MC), nr.

30943/96, pct. 87, CEDO 2003-VIII].

82.

Curtea consideră că suspendarea plății pensiei reclamantului nu l

-a

lăsat în niciun caz pe acesta fără mijloace de subzistență. În plus, reclamantul

nu a susținut că riscase să coboare sub pragul sărăciei.

iv.

Alegații privind discriminarea

83.

În sfârșit, măsura în litigiu fiind aplicată reclamantului în mod mai

puțin individualizat decât măsura în discuție în hotărârea

Kjartan

Ásmundsson

(citată anterior), Curtea apreciază că trebuie să examineze

presupusul caracter

discriminatoriu al suspendării plății pensiei reclamantului

în cadrul examinării capătului de cerere al reclamantului din perspectiva art.

14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

21

v. Concluzie

xpuse anterior și ținând seama încă o dată de larga

marjă de apreciere de care dispune statul în materie, ca și de scopurile

legitime de a menaja finanțele publice și de a asigura continuitatea sistemului

de pensii din Ungaria, Curtea consideră că a fost găsit justul echilibru dintre,

pe de o parte, cerințele interesului general al colectivității și, pe de altă parte,

imperativele protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului, și c

ă

acesta din urmă nu a trebuit să suporte o obligație individuală exagerată.

85.

În consecință, Curtea concluzionează că nu a fost încălcat art. 1 din

Protocolul nr. 1 considerat separat.

II.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 14 DIN

CONVENȚIE, COROBORAT CU ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1

86.

Reclamantul se plânge, mai mult, că măsura suspendării plății pensie

i

sale pentru limită de vârstă, care îi fusese impusă pentru că era angajat în

sectorul public, nu se aplica, în primul rând, beneficiarilor de pensie pentru

limită de vârstă care lucrează în sectorul privat și, în al doilea rând,

beneficiarilor de pensie pentru limită de vârstă care lucrează în anumite părți

din sectorul public. El vede în acest fapt o diferență de tratament nejustificată

și contrară art. 14 din Convenție

, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.

A. Întrebare preliminară

87.

Pretinsa discriminare, așa cum a fost enunțată în formularul cererii din

5 decembrie 2013 care a introdus prezenta cauză în fața Curții, nu se referea

decât la

o diferență de tratament pretins nejustificată între pensionarii care

lucrau în sectorul public și cei care lucrau în sectorul privat. În răspunsul său

din 9 februarie 2015 la observațiile Guvernului (supra, pct. 4), reclamantul a

menționat pentru prima dată o diferență de tratament, la fel de nejustificată în

opinia sa, care opera în cadrul sectorului public, din cauză că anumitor agenți

ai statului nu li se aplica interzicerea cumulării pensiei pentru limită de vârstă

cu salariul finanțate de la bugetul

de stat (supra, pc

t. 23).

88.

Se ridică, din acest moment, problema dacă al doilea capăt de cerere

privind discriminarea formulat de reclamant, care corespunde pretinsei

discriminări dintre diferitele categorii de agenți ai statului, a fost prezentată

Curții cu respectarea termenului de 6 luni prevăzute de art. 35 § 1 din

Convenție. Cu toate acestea, înainte de a examina această problemă, Curtea

trebuie să stabilească dacă este competentă pentru a o cunoaște în această

etapă a procedurii, având în vedere faptul că al doilea capăt de cerere privin

d

discriminarea a fost declarat admisibil de către Cameră și că Guvernul nu

și

-

a exprimat opinia cu privire la aceasta decât atunci când a fost invitat în cadrul

procedurii în fața Marii Camere (supra, pc

t.

8).

22

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

1.

Cu privire la întrebarea dacă are Curtea competența necesară pentru

a examina problema respectării de către reclamant a termenului de

6 luni

89.

Mai întâi, Curtea reamintește că nici Convenția, nici Regulamentul nu

împiedică Marea Cameră să ia la cunoștință probleme privind admisibilitatea

unei cereri formulate în temeiul articolul

35 § 4 din Convenție.

În aplicarea

acestei prevederi, într-

adevăr, Curtea poate „în orice stadiu al procedurii” să

respingă o cerere pe care o consideră inadmisibilă. Prin urmare, chiar în

stadiul examinării pe fond a unei cereri, Curtea poate reexamina o decizie de

admisibilitate dacă i se pare că cererea ar fi trebuit să fie declarată

inadmisibilă pentru unul dintre motivele enumerate în

primele trei paragrafe

ale art. 35 din Convenție

[

Blečić împotriva Croației

(MC), nr. 59532/00, pct

.

65, CEDO 2006-

III și celelalte cauze citate].

90.

Apoi, faptul că Guvernul nu a invocat nerespectarea de către reclamant

a termenul

ui de 6 luni, nici în fața Camerei, nici în cererea de retrimitere în

fața Marii Camere, nu o împiedică pe aceasta din urmă să se pronunțe în

această privință.

Potrivit jurisprudenței sale, nu este sarcina Curții să elimine cerința

aplicării termenului de 6 luni pentru unicul motiv că un guvern nu a formulat

o excepție preliminară în acest sens

(

Blečić

, citată anterior, pct. 68). În speță,

Curtea nu consideră necesar să examineze dacă Guvernul este decăzut din

dreptul de a susține excepția sus

-

menționată, întrucât apreciază că nimic nu o

împiedică să examineze

proprio motu

această problemă, care intră în sfera sa

de competență [

Buzadji împotriva Republicii Moldova

(MC), nr. 23755/07,

pct. 70, CEDO 2016 (extrase)

și

Sabri Güneș împotriva Turciei

(MC), nr.

27396/06, pct. 29, 29 iunie 2012).

a)

Observațiile părților în fața Marii Ca

mere

i. Guvernul

91.

Guvernul susține că termenul de 6 luni a început să curgă cel mai târziu

la 27 septembri

e 2013, data la care Administrația Națională a Pensiilor a

soluționat apelul formulat de către reclamant (supra, pct.

17

). Considerând

că cererea privind discriminarea dintre diferite categorii de funcționari nu a

fost prezentată Curții decât la 9 februarie 2015, în observațiile înaintate de

reclam

ant ca răspuns la cele ale Guvernului, adică la mai mult de 6 luni dup

ă

ce persoana în cauză a avut cunoștință de pretinsa încălcare, Guvernul

apreciază că acest capăt de cerere trebuie să fie declarat inadmisibil în temeiul

art. 35 §

1 și 4 din Convenție.

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

23

ii. Reclamantul

92.

Reclamantul susține că începutul curgerii termenului de 6 luni este la

1 iulie 2013, dată la care plata pensiei sale a fost suspendată (supra, pc

t.

14

).

Susține că discriminarea dintre pensionarii care lucrează în sectorul public ș

i

cei care lucrează în sectorul privat, ca și cea dintre diferite categorii de

funcționari din sectorul public erau cuprinse în modificarea adusă Legii din

1997 privind pensiile.

Afirmă că, prin urmare, capătul de cerere prin care

denunța tratamentul, în opinia sa, discriminatoriu și contrar art. 14 și care

rezulta din suspendarea plății pensiei sale, pe care

l

-a introdus în termen de 6

luni începând de la data sus-

menționată, privea cele două forme de

discriminare.

b) Motivarea Marii Came

re

i. Principii relevante

93.

Marea Cameră a expus deja în hotărârea

Sabri Güneș

(citată anterior)

,

principiile relevante pentru problema în studiu:

„39. Termenul de 6 luni prevăzut la art. 35 § 1 urmărește mai multe scopuri. Primu

l

său scop este să susțină securitatea juridică și să asigure că acele cauze care ridică

probleme privit

oare la Convenție sunt examinate într

-un termen rezonabil, evitân

d în

același timp ca autoritățile și alte persoane interesate să rămână mult timp în

incertitudine

[

P.M. împotriva Regatului

Unit

(dec.), nr. 6638/03, 24 august 2004]. De

asemenea, această regulă acordă potențialului reclamant o perioadă de reflecție

suficientă pentru a

-

i permite să aprecieze oportunitatea de a introduce o cerere și, după

caz, de a stabili capetele de cerere și argumentele precise care să fie prezentate

[

O'Loughlin și alț

ii

împotriva Regatului Unit

(dec.), nr. 23274/04, 25 august 200

5] și

facilitează stabilirea faptelor într

-

o cauză, deoarece, odată cu trecerea timpului,

examinarea echitabilă a problemelor ridicate devine problematică [

Nee împotriva

Irlandei

(dec.), nr. 52787/99, 30 ianuarie 2003].

40.

Astfel, această regulă marchează limita în timp a controlului efectuat de Curte

și indică atât persoanelor particulare cât și autorităților perioada dincolo de c

are acest

control nu se mai exercită [

Walker împotriva Regatului Unit

(dec.), nr. 34979/97,

CEDO 2000-

I]. Existența unui astfel de termen se explică prin preocuparea înaltelor

părți contractante de a împiedica recontestarea constantă a faptelor din trecut și este

vorba aici de o preocupare legitimă pentru ordine, stabilitate și pace [

De Becker

împotriva Belgiei

(dec), nr. 214/56, 9 iunie 1

958].

41.

Art. 35 § 1 enunță o normă autonomă care trebuie interpretată și aplicată într

-o

cauză dată astfel încât să se asigure oricărui reclamant care pretinde că este victima

unei încălcări de către o parte contractantă a unui drept recunoscut în Convenție și

protocoalele la aceasta exercitarea efectivă a dreptului de cerere individu

ală, conform

art. 35 § 1 din Convenție [

Worm împotriva Austriei

(dec.), nr. 22714/93, 27 noiembrie

1995]

.

42.

Curtea reamintește că, în materie de procedură și termene, un imperativ esen

țial

este cel al securității juridice, care asigură egalitatea justițiabililor în fața legii. Acest

principiu este implicit în toate articolele

Convenției și constituie unul din

elementel

e

fundamentale ale statului de drept [a se vedea, între altele,

Beian împotriva

României

(

nr

.

1)

, nr. 30658/05, pct. 39, CEDO 2007-V (extrase)].

”

24

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

94.

Pe de altă parte, pentru a introduce un capăt de cerere și a întrerupe

c

urgerea termenului de 6 luni, este necesar să se specifice temeiul capătului

de cerere, precum și natura pretinsei încălcări a Convenției [

Abuyeva și alții

împotriva Rusiei

, nr. 27065/05, pct. 222, 2 decembrie

2010 și

Allan împotriv

a

Regatului Unit

(dec.), nr. 48539/99, 28 august 2001]. Cât despre capetele de

cerere care nu au fost incluse în prima comunicare, perioada de 6 luni

continuă să curgă până la data primei lor prezentări în fața Curții (

Alla

n

,

decizie citată anterior). Curtea nu poate examina alegațiile formulate după

expirarea termenului de 6 luni decât dacă este vorba despre argumente

juridice referitoare la capete de cerere inițiale care au fost introduse la termen

sau care ating aspecte speciale ale acestor capete de cerere [

Kurnaz și alții

împotriva Turciei

(dec.), nr. 36672/97, 7

decembrie 2004 și

Parohia

Greco

-

Catolică Sâmbăta Bihor împotriva României

(dec.), nr. 48107/99, 25

mai 2004].

ii.

Aplicarea acestor principii în speță

95.

Curtea va stabili dacă acuzațiile reclamantului privind diferența de

tratament nejustificată, în opinia sa, dintre pensionarii care lucrau în diferite

părți ale sectorului public, așa cum au fost formulate în observațiile sale din

9 februarie 2015, trebuie să fie considerate drept argument

e juridice legate de

capătul său de cerere inițial și/sau drept argumente care ating aspecte speciale

ale acestui capăt de cerere, caz în care termenul de 6 luni nu se aplică, în loc

de a fi considerate un capăt de cerere diferit și introdus ulterior.

96.

Apreciază că, dată fiind natura unei pretinse încălcări în sfera de

aplicare a art. 14, un capăt de cerere formulat cu acest titlu trebuie să dea cel

puțin un indiciu cu privire la persoana sau la categoria de persoane cu care

recla

mantul înțelege să se compare, precum și cu privire la motivul diferenței

de tratament care a avut loc.

Cererea trebuie astfel să conțină toți parametrii

necesari pentru a permite Curții să delimiteze problema pe care va fi chemată

să o examineze, așa după cum va fi Guvernul în cazul în care Curtea hotărăște

să

-l invite pentru a-

și prezenta observațiile cu privire la admisibilitate și/sau

la fondul cererii. În această privință, trebuie, de asemenea, să se țină seama

că justificările diferențelor de tratament pot varia foarte bine în funcție de

categoria sau de categoriile cu care se face comparația, ca și de motivul sau

de motivele de a face diferență în cauză.

Astfel, nu este suficient ca formularul

cererii să enunțe un capăt de cerere în temeiul art.

41 di

n Convenție pentru a

se considera de către Curte că le introduce pe toate cele care vor fi ulterior

formulat în temeiul acestei dispoziții.

97.

Curtea observă că alegația formulată în speță în legătură cu diferența

de tratament din

tre diverse categorii de agenți ai statului care primesc o pensie

pentru limită de vârstă nu figura în nicio comunicare primită din partea

reclamantului înainte de 9 februarie 2015, fie și în expunerea contextului

cauzei. În opinia Curții, acest capăt de cerere este distinct de cel care se referă

la diferența de tratament presupusă a exista între pensionarii care lucrează în

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

25

sectorul privat și cei angajați în sectorul public. Nu poate fi considerat atât de

apropiat de capătul de cerere inițial încât să nu p

oate fi examinat separat.

98.

În consecință, Curtea a concluzionat că reclamantul a introdus capătul

de cerere cu privire la diferența de tratament dintre pensionarii care lucrează

în serviciul statului în observațiile acestuia din

9 februarie 2015. Indiferent

dacă termenul de 6 luni a început să curgă la 1 iulie 2013, dată la care plata

pensiei reclamantului a fost suspendată, sau la 27 septembrie 2013, dată la

care Administrația Națională a Pensiilor a soluționat apelul formulat de către

reclamant, Marea Cameră consideră, în mod contrariu Camerei, că această

parte a cererii a fost introdusă după expirarea termenului de 6 luni și că astfel

este inadmisibilă în aplicarea art. 35 § 1 și 2 din Convenție.

urmare, Marea Cameră nu are competența de a se pronunța cu

privire la acest capăt de cerere și se va limita să examineze fondul plângerii

reclamantului privind pretinsa discriminare dintre agenții statului și salariații

din sectorul privat care primesc o

pensie pentru limită de vârstă.

B. Cu privire la fond

100.

Curtea va analiza capătul de cerere formulat de reclamant în temeiul

art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, în cadrul căruia

persoana în cauză pretinde că, în calitate

de beneficiar al unei pensii pentru

limită de vârstă care lucrează într

-

o funcție publică, a fost tratat diferit față de

beneficiarii de pensie pentru limită de vârstă care lucrează în sectorul privat

.

Reclamantul susține că aceștia din urmă și

-au primit în continuare pensia, în

vreme ce, în ceea ce îl privește, plata pensiei sale a fost suspendată pe

perioada cât a lucrat în administrația publică.

Art. 14 din Convenție este formulat după cum urmează:

„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de […] Convenție trebuie să fie

asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie,

opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o

minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.”

1.

Hotărârea Camerei

101.

În măsura în care faptele denunțate de reclamant țin de competența

Curții astfel cum a fost delimitată supra, pct.

9

9

,

Marea Cameră observă că,

convinsă că aspectele în litigiu intră în sfera de aplicare a art. 1 din Prot

ocolu

l

nr. 1, Camera a apreciat că art.

41 din Convenție era aplicabil.

În opinia

Camerei, într-

adevăr, reclamantului îi fusese refuzată plata pensiei pe motiv

că ocupa un loc de muncă în domeniul public, ceea ce se interpreta drept „o

altă situație“ în înțelesul art. 14. În plus, Camera a considerat că pensionarii

care lucrează în funcția publică și cei care lucrează în sectorul privat se aflau

într-

o situația similară față de argumentul central al Guvernului, care afirma

că persoanele care au un loc de muncă nu au nevoie de un substitut de salariu.

26

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

102.

În continuare, Camera a hotărât că măsura în litigiu era, până la un

anumit punct, de natură să reducă cheltuielile publice și, prin urmare, a admis

că scopul urmărit de legislația aflată la originea diferenței de tratament în

chestiune, și anume voința de a menaja finanțele publice, putea fi considerată

ca legitimă. Cu toate acestea, a observat că diferența de tratament efectuată

între pensionarii care lucrează în funcția publică și cei care lucrează în

sectorul privat cu referire la dreptul de a continua să primească o pensie

pentru limită de vârstă nu se întemeia pe o minimă „justificare obiectivă și

rezonabilă“, deoarece membrii acestor două categorii primeau un salariu și

că pensiile plătite pensionarilor care lucrează în sectorul privat puteau,

datorită acestui fapt, să fie considerate drept o cheltuială publică redundantă.

Pentru aceste motive, a concluzionat că a fost încălcat art. 14 din Convenție

coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.

2.

Observațiile părților în fața Marii Camere

a) Reclamantul

103.

Reclamantul susține că, statul pârât fiind dotat cu un sistem de pensii

obligatoriu, rezultă din jurisprudența constantă a Curții că capătul său de

cerer

e cu privire la atingerea adusă drepturilor pe care le avea în cadrul acestui

sistem în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 și că orice reformă a sistemului

trebuia să fie, în consecință, compatibilă cu art.

41 din Convenție. Dă

asigurări că se află în aceeași situație cu alți beneficiari de pensie publică

pentru limită de vârstă și că plata pensiei sale a fost suspendată numai pentr

u

că lucra în același timp în serviciul public, ceea ce constituia, în opinia sa, un

motiv care se interpreta drept „o altă situație“ în înțelesul art. 14

.

104.

Contrar afirmațiilor Guvernului, niciun alt stat membru al Consiliului

Europei nu face o astfel de deosebire între persoanele care lucrează în sectorul

public și cele angajate în sectorul privat în legătură cu plata pensiilor.

Singurele distincții care ar fi fost observate se refereau la plata pensiilor

anticipate, aspect care nu avea relevanță în cazul de față.

105.

Mai mult, diferența de tratament în cauză nu ar avea o just

ificare

rezonabilă și obiectivă.

106.

În primul rând, nu ar fi urmărit un scop legitim. Numeroși pensionari

ocupând un loc de muncă nu ar fi făcut obiectul acestei interdicții, iar

adoptarea art. 83/C din Legea din 1997 privind pensiile nu ar fi permis, astfel,

atingerea scopului de a suprima posibilitatea ca aceeași persoană să cumuleze

pensia și salariul finanțate de la bugetul de stat. Nu se poate admite, în plus,

că interdicția de a cumula pensia pentru limită de vârstă și

sa

lariul constituie

în sine o măsură de interes general în lipsa indicației asupra modului în care

banii astfel economisiți ar fi fost folosiți. Însă Guvernul nu a oferit nicio astfel

de indicație.

Protejarea sistemului economic al unei țări ar putea fi considerată ca fiind

un scop legitim pentru măsuri economice generale într

-

o situație de criză

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

27

gravă. Dar Ungaria a fost afectată de criza financiară mondială în 2008 (la fel

ca

toată

Europa

) și nu ar fi avut nevoie să

-

și protejeze sistemul economic

peste cinc

i ani, în momentul în care procedura de deficit excesiv declanșată

de UE a fost închisă, când criza economică fusese declarată depășită și

plafonul de pensii a fost ridicat. În plus, interdicția nu a fost temporară, ci a

rămas în vigoare în ciuda faptului că situația economică s

-

a îmbunătățit.

107.

În al doilea rând, nu exista un raport rezonabil de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Interdicția de a cumula pensie

pentru limită de vârstă și salariul nu ar fi afectat decât un număr limitat de

pensionari și ar fi permis economii derizorii, iar el însuși ar fi fost privat de

integralitatea pensiei sale. În plus, nimeni nu ar putea să

-

i reproșeze că nu

renunțase la locul său de muncă pentru a căuta altul în se

ctorul privat,

deoarece un astfel de argument ar goli art. 14 de substanță.

b) Guvernul

108.

Guvernul afirmă că pensionarii angajați în sectorul privat nu primeau

un salariu finanțat de la bugetul de stat și nu obțineau, prin urmare

, un dublu

venit financiar din banii publici. Apreciază că distincția esențială dintre

pensionarii angajați în sectorul privat și pensionarii care ocupă un loc de

muncă în funcția publică este de o asemenea importanță încât, în ciuda

celorlalte caracterist

ici comune celor două categorii, duce la concluzia că,

privitor la legislația în litigiu, acestea nu se află într

-

o situație similară.

Guvernul adaugă că aceasta este, de asemenea, abordarea pe care a adoptat

-o

Curtea în cauza

Panfile

(decizie citată anterior, pct. 28). Indică faptul că, în

hotărârea pe care a pronunțat

-

o în speță, Camera nu a explicat exact de ce

se

îndepărta de această jurisprudență.

publice de salariații din sectorul privat în ceea ce privește motivele pentru

introducerea interdicției de a cumula pensia cu salariul. Astfel, cu privire la

personalul din serviciile publice, statul ar fi acționat nu numai ca autoritate

de

reglementare a politicii de ocupare a forței de muncă, ci și ca angajator.

Acesta ar fi fost, prin urmare, în măsură să aplice politica de ocupare a forței

de muncă direct către funcționarii săi fără a trebui să țină cont de eventuale

ingerințe în relații de drept privat, spre deosebire de cazul salariaților din

sectorul privat

.

110.

Altă diferență consta în datoria specială de loialitate față de stat și

în

obligația de a se conforma unei anumite deontologii care le revine

funcționarilor și care nu s

-

ar aplica salariaților din sectorul privat.

Suspendarea plății pensiilor ar fi corespuns unei obligații deontologice de a

se proteja împotriva oricărui abuz de drept. Practica de a primi o pensie pentru

limită de vârstă fără a fi efectiv

pensionar n-ar avea nimic ilegal, dar ar fi

contrară eticii în sensul că ar duce la obținerea de beneficii individuale

maxime în detrimentul colectivității.

28

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

c) Terții intervenienți

111.

Considerând că dreptul la securitate socială

este un drept social

fundamental care, în opinia sa, este de o importanță deosebită, CES susține

că acordarea de prestații diferitelor categorii de persoane asigurate trebuie s

ă

fie lipsită de orice discriminatorie.

a) Principii aplicabile

112.

Conform jurisprudenței constante a Curții, art.14 completează

celelalte prevederi normative ale Convenției și ale protocoalelor sale.

Articolul nu are o existență de sine stătătoare deoarece este valabil doar

pentru „exercitarea drepturilor și libertăților” pe care acestea le garantează.

Bineînțeles, poate fi luat în considerare chiar și fără o încălcare a cerințelor

lor și, în această măsură, are o însemnătate autonomă, dar nu s

-ar putea aplica

dacă faptele în litigiu nu intră sub incidența cel puțin a uneia din clauzele

respective. Interzicerea discriminării, consacrată de art. 14, depășește așadar

exercitarea drepturilor și libertăților pe care fiecare stat este obligat să le

garanteze prin Convenție și protocoalele sale. Se aplică, de asemenea,

drepturilor adiționale, care țin de domeniul de aplicare general al oricărui

articol din Convenție, pe care statul a decis din proprie inițiativă să le

protejeze [a se vedea, printre multe altele,

Biao împotriva Danemarcei

(MC),

nr. 38590/10, pct. 88, CEDO 2016,

İzzettin Doğan și alții

împotriva Turciei

(MC), nr. 62649/10, pct. 158, CEDO2016,

Carson și alții împotriva Regatului

Unit

(MC), nr. 42184/05, pct. 63, CEDO 2010 și

E.B. împotriva Franței

(MC), nr. 43546/02, pct. 47-48, 22 ianuarie 2008].

113.

Pentru ridicarea unei probleme în legătură cu art. 14 trebuie să ex

iste

o diferență în tratamentul persoanelor aflate în situații similare sau

comparabile [a se vedea, printre multe altele,

Khamtokhu și Akse

nchik

împotriva Rusiei

(MC), nr. 60367/08 și 961/11, pct. 64, CEDO 2017,

X și alții

împotriva Austriei

(MC), nr. 19010/07, pct. 98,

CEDO 2013 și

Konstantin

Markin împotriva Rusiei

(MC), nr. 30078/06, pct. 125, CEDO 2012

(extrase)]. Cu alte cuvinte,

obligația de a demonstra existența unei „situații

similare“ nu implică faptul de a fi identice categoriile comparate. Un

reclamant trebuie să demonstreze că se află într

-

o situație comparabilă cu cea

a altor persoane care au primit un tratament diferit, î

n

privința naturii specific

e

a capătului său de cerere (

Clift împotriva Regatului Unit

, nr. 7205/07, pct. 66,

13 iulie 2010)

. Nu orice diferență de tratament implică, totuși, automat

încălcarea art. 14. În primul rând, Curtea a stabilit în jurisprudența sa că doar

diferențele de tratament bazate pe o caracteristică identificabilă, sau

„situație”, pot fi considerate discriminatorii în sensul art.

14 [

Carson și alții

,

citată anterior, pct. 61 și

Eweida și alții împotriva Regatului Unit

, nr.

48420/10 și 3 altel

e, pct.

86, CEDO

2013 (extrase)]. În al doilea rând, o

diferență de tratament este discriminatorie dacă îi lipsește justificarea

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

29

obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu

există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și

scopul urmărit [

Fabris împotriva Franței

(MC), nr. 16574/08, pct. 56, CEDO

2013 (extrase),

Topčić

-Rosenberg împotriva

Croație

i

, nr. 19391/11, pct. 36,

14 noiembrie 2013

și

Weller împotriva Ungari

ei

, nr. 44399/05, pct. 27, 31

martie 2009].

114.

Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru

a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situații în alte privințe

similare justifică diferențe de tratament. Domeniul de aplicare a ace

stei marje

variază în funcție de circumstanțe, domenii și context [

Stummer împotriva

Austriei

(MC) nr. 37452/02, pct. 88, CEDO 2011].

115.

De regulă, statul dispune de o marjă largă de apreciere când trebuie,

de exemplu, să ia măsur

i economice ori sociale de ordin general [

Hämäläinen

împotriva Finlandei

(MC), nr. 37359/09, pct. 109, CEDO 2014]. Datorită

unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile

naționale sunt, în principiu,

mai bine poziționate decât o instanță

internațională pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie

economică sau socială, iar Curtea respectă în principiu modul în care

legislatorul concepe imperativele de utilitate publică, cu excepția cazului în

care raționamentul acestuia se dovedește a fi „în mod vădit lipsit de o bază

rezonabilă” (

Carson și alții

, citată anterior, pct. 61). Orice măsură adoptată

pentru astfel de motive, vizând în special reducerea valorii pensiilor datora

te

în mod normal populației care îndeplinește condițiile impuse, trebuie totuși

pusă în aplicare în mod nediscriminatoriu și să corespundă cerinței de

proporționalitate (

Lakićević și alții

, citată anterior, pct. 59, și

Stec și alții

,

citată anterior, pct. 55). Oricum ar fi, independent d

e marja de apreciere a

statului, este competența Curții să se pronunțe în ultimă instanță cu privire la

respectarea cerințelor din Convenție (a se vedea, între altele,

Konstantin

Markin

, citată anterior, pct. 126).

urmă, în ceea ce privește sarcina probei în temeiul art. 14

din Convenție, Curtea a hotărât deja că, atunci când un reclamant a stabilit

existența unei diferențe de tratament, este obligația Guvernului să

demonstreze că această diferență de tratament era justificată [

Khamtokhu și

Aksenchi

k

, citată anterior, pct. 65,

Vallianatos și alții împotriva Greciei

(MC), nr.

29381/09 și 32684/09

, pct. 85,

CEDO 2013 (extrase) și

D.H. și alții

împotriva Republicii Cehe

(MC), nr. 57325/00, pct. 177, CEDO 2007-IV].

117.

În cauze asemănătoare prezentei spețe, în care reclamantul susține, în

temeiul art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, că a fost

privat, în tot sau în parte și pentru un motiv discriminatoriu menționat l

a art.

14, de o anumită prestație, criteriul relevant este acela de a cerceta dacă părțil

e

în cauză ar fi avut vreun drept, sancționabil de către instanțele interne, de a

primi prestația respectivă. Dacă Protocolul nr. 1 nu include dreptul de a primi

prest

ații sociale, indiferent de tipul lor, atunci când un stat decide să creeze

30

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

un regim de prestații trebuie să includă acest drept într

-

o manieră compatibilă

cu art. 14 (

Stec

și alții

, decizie citată anterior, pct. 55 și cauzele citate).

b) Aplicarea acestor

principii în prezenta cau

ză

i. Aplicabilitatea art. 14

118.

Din principiile enunțate supra, pct.

112

și

117

rezultă că cererea

reclamantului intră fără îndoială sub incidența art. 1 din Protocolul nr. 1 și că

art. 14 devine a

plicabil. Părțile nu contestă acest punct.

ii.

Existența unei situații similare sau comparabile

113,

înainte de orice este

necesar să se cerceteze dacă reclamantul, în calitatea sa de beneficiar al unei

pensii pentru limită de vârstă care s

-a reangajat în sectorul public, se afla într-

o situa

ție similară sau comparabilă cu aceea a unui beneficiar al unei pensii

pentru limită de vârstă reangajat în sectorul privat.

120.

În vreme ce reclamantul susține că se afla cu adevărat într

-

o situație

comparabilă cu cea a beneficiarilor unei pensii pentru limită de vârstă și care

se reangajaseră în sectorul privat, Guvernul contestă această afirmație în

temeiul, în special, al decizi

ei Curții în cauza

Panfile

(decizie citată anterior)

.

α) Considerații generale

121.

Curtea reamintește că o diferență de tratament nu va putea să ridice o

problemă din punctul de vedere al interzicerii discriminării precum cea

prevăzută de art.

41 din Convenție decât dacă persoanele supuse unor

tratamente diferite se află în situații comparabile, având în vedere elementele

caracteristice ale situației lor în contextul respectiv. Observă că trebuie

evaluate elementele care caracterize

ază situații diferite și determină

comparabilitatea acestora trebuie evaluate în lumina domeniului în cauză și a

scopului măsurii care face distincția în cauză.

122.

Pentru început, în linii generale, Curtea consideră, în primul rând, că

părțile contractante dispun în mod necesar de o amplă marjă de manevră

pentru a organiza atribuțiile statului și serviciile publice, și mai ales pentru a

defini regulile de acces la locurile de muncă din sectorul public, ca și

modalitățile și condițiile acestora, și aceasta respectând obligațiile care

decurg din Convenție.

În al doilea rând, din motive instituționale și funcționale, există, de obicei,

diferențe juridice și faptice semnificative între munca din sectorul public și

munca din sectorul

privat, mai ales în domeniul autorității publice și în cel al

furnizării de servicii publice esențiale. Spre deosebire de salariații din

sectorul privat, anumiți funcționari sunt chemați să exercite puterea suverană

a statului, astfel încât funcțiile lor și datoria de loialitate pe care o au față de

angajatorul lor sunt de altă natură, chiar dacă amploarea acestor diferențe

depinde de funcțiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească.

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

31

În al treilea rând, având în vedere cele sus-

menționate, nu se poat

e pleca

de la principiul că modalitățile și condițiile de muncă, inclusiv cele financiare,

sau dreptul la prestațiile de securitate socială legate de munca prestată sunt

similare în cazul atribuțiilor publice și în sectorul privat și, de aceea, nu se

poate

nici prezuma că personalul din sectorul public și persoanele care

lucrează în sectorul privat se află în situații comparabile în această privință.

Există o altă diferență importantă în acest domeniu: salariile și prestațiile

sociale legate de locul de mun

că pe care le primesc funcționarii publici sunt

plătite de stat, spre deosebire de cele încasate de salariații din sectorul priv

at.

123.

Fiecare dintre cele trei tipuri de considerente enunțate supra figurează

din abundență și sub d

iverse forme înt

r-

o linie de jurisprudență care, de m

ult

timp, operează o distincție între personalul din sectorul public și salariații din

sectorul privat și recunoaște că aceste două categorii nu pot fi comparate.

de considerente se află în hotărârea

Valkov

și alții

(citată

anterior, pct. 117).

În cauza aceasta de plafonare a pensiilor examinată din

perspectiva art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1,

Curtea a statuat că nu este de competența unei instanțe internaționale să se

pronunțe cu privire la întrebarea dacă autoritățile unui stat contractant au

făcut o distincție clară între tipurile de locuri de muncă ocupate de cele două

categorii în cauză. Potrivit Curții, a se pronunțe asupra unor astfel de distincții

însemna a judeca politicile publice, ceea ce era în principiu rezervat

autorităților naționale, care se bucură de o legitimitate democratică directă și

sunt mai bine plasate decât o instanță internațională pentru a evalua nevoile

ș

i sit

uația la nivel local. Curtea a constatat, de asemenea, că în diverse ocazii,

ea însăși și fosta Comisie au aprobat deosebirile stabilite de anumite state

contractante în domeniul pensiilor între personalul din sectorul public și

lucrătorii salariați din se

ctorul privat (

ibidem

, pct. 107 și cauzele citate).

125.

În hotărârea

Heinisch împotriva Germaniei

[nr. 28274/08, pct. 64,

CEDO 2011 (extrase)] se găsește un exemplu pentru al doilea tip de factori

considerați relevanți, dar într

-un

context fără legătură cu interzicerea

discriminării enunțată la art. 14. În această cauză, Curtea, examinând

necesitatea unei restrângeri a libertății de exprimare din perspectiva art. 10 §

2 din Convenție, a hotărât că obligația de loialitate a salariaților față de

angajatorul lor ar putea fi mai mare în cazul personalului din sectorul public,

decât în cazul salariaților care muncesc sub regimul dreptului privat.

În această privință, este, de asemenea, interesant de observat că, în vreme

ce linia de jurisprudență descrisă mai sus privește interpretarea și aplicarea

unor prevederi normative din Convenție (și anume art. 14 din Convenție

coroborat cu art. 1 din Protoc

olul nr. 1 în prima cauză și art. 10 în cea de a

doua) privind diferențe de tratament operate între angajați care intră în

categorii distincte în temeiul dreptului național, Curtea a admis totodată

anumite distincții referitoare la garanțiile impuse în ved

erea unui proces

echitabil, în contextul aplicabilității laturii civile a art. 6

funcționarii. Astfel, atunci când a dezvoltat vechea doctrină

Pellegrin

32

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

[

Pellegrin împotriva Franței

(MC), nr. 28541/95, pct. 67, CEDO 1999-VIII]

pentru a elabora ceea ce mai târziu s-a numit criteriul

Eskelinen

[

Vilho

Eskelinen și alții

împotriva Finlandei

(MC), nr. 63235/00, pct. 62, CEDO

2007-II], Curtea a recunoscut interesul statului de a limita, pentru unele

categorii de salariați, dreptul de acces la o instanță, arătând că „revine, de

altfel, în primul rând statelor contractante

– în special parlamentului național

vizat

– și nu Curții să identifice în mod explicit sectoarele funcției publice

care implică exercitarea puterilor discreționare inerente suveranității statului

și în care interesele individuale trebuie să cedeze“

(

ibidem

, pct. 61).

Chiar dacă, atunci când Curtea a formulat concluziile din hotărârile

Heinisch

ș

i

Eskelinen,

nu era pentru a examina dacă o diferență de tratament

ridica sau nu

o problemă din perspectiva art. 14 din Convenție, nu este mai

puțin adevărat că aceste concluzii pun în lumină aprecierea pe care a dat

-o

Curtea caracteristicilor care diferențiază rolul funcționarilor în exercitar

ea

puterii publice și a funcțiilor statu

l

ui de rolul celorlalte categorii de

angajați

.

Panfile

(citată

anterior) pentru a respinge un capăt de cerere întemeiat pe art. 14 din

Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1; în această cauză, distincția

care fusese operată între modalitățile de finanțare a salariilor personalului din

sectorul public și a salariaților din sectorul privat (respectiv, bugetul de stat

și fondurile private) a dus la concluzia că era dificil a considera că cele do

uă

categorii de persoane se aflau în situații similare sau comparabile în înțelesu

l

art. 14 (

Panfile

, decizie citată anterior, pct. 28).

127.

Dacă analiza precedentă pune în evidență importanța, în jurisprudența

Curții, a celor trei considerații sus

-

menționate, cazul în speță a subliniat

necesitatea de a lua în seamă un al patrulea factor, și anume rolul statului

acționând în calitate de angajator. Acest rol este distinct de cel pe care îl joacă

statul at

unci când reglementează condițiile de muncă minimale sau acordarea

de prestații sociale legate de locul de muncă în sectoare pe care nu le

controlează direct. În special, în calitate de angajator, statul și organele sale

nu se află într

-

o situație comparabilă cu cea a entităților din sectorul privat,

nici din punctul de vedere al cadrului instituțional în care acestea operează,

nici din perspectiva fundamentelor economice și financiare ale activităților

lor; sursele financiare sunt radical diferite, ca și opțiunile disponibile atunci

când trebuie să rezolve dificultățile financiare și crizele.

128.

În cele din urmă, trebuie observat, de asemenea, că, chiar atunci când

se confruntă cu probleme de comparare a lucrătorilor din diferite c

ategorii,

indiferent de diferențele dintre sectorul public și sectorul privat sus

-

menționate, instituțiile Convenției au arătat că nu doresc să considere că

diferitele categorii de funcții dau naștere unor situații similare sau

comparabile. Astfel, în hotă

rârea

Valkov și alții

(citată anterior, pct. 117),

Curtea nu era dispusă să tragă concluzii din argumentele prezentate de

reclamanți cu privire la natura sarcinilor îndeplinite de către persoanele

aparținând categoriilor cu care înțelegeau să se compare persoanele în cauză

.

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

33

Face referire la un anumit număr de decizii anterioare în care nu au fost

constatate similitudini între respectivele situații disparate, susținând că

„fiecare dintre acestea se caracteriza printr

-

un set de drepturi și de obligații

din ca

re părea artificial de izolat un aspect anume“ (

Van der Mussele

împotriva Belgiei

, 23 noiembrie 1983, pct. 46, seria A nr. 70, cauză în care

tratamentul aplicat avocaților ce desfășurau o profesie liberală și care

interveneau cu titlu de asistență judiciară a fost comparat cu cel al profesiilor

judiciare și parajudiciare, și în care obligația impusă avocaților de a furniza

gratuit servicii persoanelor sărace a fost comparată cu lipsa unei asemenea

obligații pentru medici, veterinari, farmaciști și dentiști;

a se vedea, de

asemenea,

Allesch și alții împotriva Austriei

, nr. 18168/91, decizie a Comisiei

din 1 decembrie 1993, nepublicată, având ca obiect compararea drepturilor la

pensie ale inginerilor cu cele ale altor profesii liberale; și

Liebscher și alții

împotriva Austriei,

nr. 25170/94

,

decizie a Comisiei din 12 aprilie 1996,

nepublicată, având ca obiect compararea situației avocaților care exercită într

-

un birou privat cu cea a experților contabili agreați cu privire la posibilitatea

de a înființa propria lor societate cu răspundere limitată).

129.

Astfel, Curtea va aprecia circumstanțele cauzei în lumina

considerațiilor generale expuse anterior, ținând seama de faptul că revine

reclamantului, care susține diferența de tratament, să demonstreze existența

„unei situații similare sau comparabile“ (supra, pct

.

113

).

β) Cu privire la clarificarea aspectului dacă reclamantul se afla într

-

o situație

similară sau comparabilă

130.

Referitor la circumstanțele cauzei, Curtea observă că aceasta privește

pensiile pentru limită de vârstă acordate în Ungaria de sistemul obligatoriu de

pensii al securității sociale la care sunt afiliați agenții statului ca și salariații

din sectorul privat și la care contribuie în același mod și în aceleași proporții.

Acest sistem onorează dreptul la pensie al membrilor acestor două categorii,

indiferent dacă au lucrat anterior în sectorul public sau în sectorul privat

(supra, pct. 21 și 22). Prin urmare, pensiile pentru limită de vârstă plătite

angajaților din sectorul public provin din aceeași sursă ca și cele plătite

angajaților din sectorul privat. Cu toate acestea, în sensul evaluării prezentei

spețe, numai acest punct nu este suficient pentru a stabili că sunt comparabile

situația beneficiarilor unei pensii care lucrează în sectorul public după ieșirea

la pensie și situația beneficiarilor unei pensii care s

-au reangajat în sectorul

privat.

131.

Curtea observă mai întâi că, după intrarea în vigoare a art. 83/C

din

Legea din 1997 privind pensiile, angajarea reclamantului pe un post în

sectorul public după ce se pensionase a dus la suspendarea plății pensiei

acestuia. Suspendarea era cauzată tocmai de faptul că, fiind angajat în

sectorul public, acesta primea sal

ariul plătit de stat care era incompatibil cu

plata simultană a pensiei pentru limită de vârstă, la rândul ei din bani publici.

În planul politicii bugetare, sociale și al forței de muncă, interzicerea în litigiu

34

Hotărârea

FÁBIÁN împotriva UNGARIEI

de a cumula pensia cu salariul finanțate de la bugetul de stat fusese adoptată

în cadrul unui pachet de măsuri legislative menite a aborda factorii care

compromiteau viabilitatea financiară a sistemului de pensii al statului pârât.

Inițiativele stabilite pentru a reforma sistemele deficitare de pen

sii erau

incluse, la rândul lor, într-

un plan de reducere a cheltuielilor publice și a

datoriilor. Aceste măsuri nu au interzis cumulul pensiei pentru limită de

vârstă cu salariul în cazul persoanel