CASE OF BÉLÁNÉ NAGY v. HUNGARY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF BÉLÁNÉ NAGY v. HUNGARY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2016)

Tradus și revizui

t de IER (

www.

ie

r

.

ro

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA BÉLÁNÉ NAGY ÎMPOTRI

V

A

U

NGARIE

I

(Cererea n

r

.

5

3080/13)

HOTĂRÂR

E

STRASBOURG

13 decembrie 2016

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În cauza Béláné Nagy împotriva Ungariei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră

compusă din:

Guido Raimondi,

președinte,

András Sajó,

Luis López Guerra,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Angelika Nußberger,

Julia Laffranq

ue,

Päivi Hirvel

ä,

George Nicolao

u,

Ledi Bianku,

Nona Tsotsoria,

Ganna Yudkiv

ska,

Erik Møs

e,

André Potocki,

Paul Lemmens

,

Krzysztof Wojt

yczek,

Branko Lubarda,

Síofra O’Leary

,

judecători

,

și Søren Prebensen,

grefier adjunct al Ma

rii Camere

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 16 decembrie 2015 și la

10 octombrie 2016,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la

cea din urmă dată:

PROCEDURA

r

.

5

3080/13) îndreptată împotriva

Ungariei, prin care o resorꢀsantă a acestui stat, doamna Béláné Nagy

(denumită în conꢀnuare „reclamanta”), a sesizat Curtea la 12 august 2013,

în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”

).

de A. Cech, avocat la Budapesta. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost

reprezentat de agentul său guvernamental, M. Z.

Tallódi, din cadrul

Ministerului Jusꢀției.

asigurate doar printr-o alocație de invaliditate, ca urmare a unei reforme

legislaꢀve aplicate fără echitate de autorități, deși starea sa de sănătate nu

se îmbunătățise.

Regulamentul Curții – „Regulamentul”). La 21 ianuarie 2014, cererea a fost

comunicată Guvernului. La 10 februarie 2015, o cameră a acestei secții,

compusă din Ișıl Karakaș, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, Helen

Keller, Egidijus Kūris, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, precum

și Stanley Naismith, grefier de secție, s-a pronunțat printr-o hotărâre.

Aceasta a declarat cererea admisibilă și a hotărât, cu patru voturi la trei, că

a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul n

r

. 1

l

a Convenție. La hotărârea

camerei era anexat textul opiniei separate a domnilor judecători Keller,

Spano și Kjølbro.

43 din Convenție, a

solicitat retrimiterea cauzei în fața Marii Camere. La 1 iunie 2015, colegiul

Marii Camere a dat curs respecꢀvei cereri.

dispozițiile art. 26 § 4 și art. 26 § 5 din Convenție și art. 24 din Regulament.

la fondul cauzei (art. 59 alin. 1 din Regulament). În plus, Confederația

europeană a sindicatelor, autorizată de președintele Marii Camere să

intervină în calitate de terț în cadrul procedurii scrise (art.

36 § 2

și din

Convenție și art. 44 alin. 3 din Regulament), a prezentat observații.

Drepturilor Omului din Strasbourg (art. 59 alin. 3 din Regulament).

S-au înfățișat:

–

pentru Guve

rn

Domnul.

Doam

na

Z. Tallódi,

M. Lévai,

agen

t,

consili

er;

–

pentru reclamantă

Domnii A.

Cech,

E. Látrányi,

B. Várhalmy,

avocat

,

consili

eri.

Curtea a ascultat declarațiile și răspunsurile domnilor Cech și Tallódi la

întrebările adresate de judecători. Doamna Lévai a răspuns, de asemenea,

la întrebările judecătorilo

r

.

ÎN FAP

T

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

contribuțiile obligatorii la sistemul de asigurări sociale. Ulterior, între 15

septembrie 1997 și 9 septembrie 1998, a primit alocație de șomaj.

16 octombrie

a aceluiași an, reclamantei i s-a acordat o pensie de

invaliditate (

rokkantsági nyugdíj

) întrucât se constatase

a posteriori

că,

începând cu data de 1 aprilie 2001, din cauza anumitor probleme de

sănătate, își pierduse 67% din capacitatea de muncă. Gradul asꢁel esꢀmat

a fost menținut în 2003, 2006 și 2007.

fost modificată. La 1 decembrie 2009, aplicând noua metodă, un expert a

stabilit la 40% gradul de invaliditate a reclamantei. Comisia de evaluare a

indicat faptul că aceasta din urmă trebuie să se supună unei noi evaluări a

stării sale de sănătate în 2012, fără a furniza dacă vreo procedură de

readaptare profesională era avută în vedere.

muncă de 67% al reclamantei, esꢀmat anterior, corespunde unui grad de

invaliditate fizică totală de 54%. Or, întrucât gradul de invaliditate al

reclamantei fusese esꢀmat la doar 40%, trebuie să se concluzioneze,

potrivit Guvernului, că starea de sănătate a reclamantei s-a îmbunătățit

între ꢀmp.

Reclamanta susține că echivalența susținută de Guvern dintre gradul de

67% stabilit potrivit sistemului anterior și gradul de 54% stabilit prin noua

metodă nu se bazează pe niciun text juridic. Potrivit reclamantei, starea sa

de sănătate nu s-a îmbunătățit în niciun fel, iar diferența dintre gradele

constatate rezultă strict din schimbarea metodei de calcul.

reevaluat la 40%, conducerea casei de asigurări sociale i-a retras dreptul la

pensie de invaliditate începând cu 1 februarie 2010. Reclamanta a contestat

această decizie. La o dată neprecizată, autoritatea de gradul doi din

domeniul asigurărilor pentru limită de vârstă a confirmat această decizie.

La momentul faptelor din acțiunea principală, valoarea pensiei de

invaliditate a reclamantei se ridica la 60 975 de forinți maghiari (HUF) pe

lună, adică aproximaꢀv 200 de euro (EUR).

La 25 marꢀe 2010, reclamanta a contestat decizia administraꢀvă în fața

Tribunalului pentru liꢀgii de muncă din Nyíregyháza.

domeniu pentru a obține opinia sa cu privire la moꢀvele care stau la baza

diferenței dintre cele două grade. Într-un raport din 16 februarie 2011,

expertul concluziona că vechiul grad de 67%, precum și noul grad de 40%

erau corecte în relație cu fiecare dintre metodele aplicate și că, în orice caz,

starea de sănătate a reclamantei nu se îmbunătățise semnificaꢀv din anul

2007

.

jusꢀfica o perioadă de muncă de 23 de ani și 71 de zile, Tribunalul a reținut

gradul de invaliditate de 40% și i-a respins acțiunea. Acesta o condamna să

resꢀtuie sumele de bani pe care le primise după 1 februarie 2010.

Tribunalul a observat că examenul următor al stării de sănătate a

reclamantei era programat pentru 2012. Acesta a subliniat că reclamanta

avea posibilitatea de a formula o nouă cerere de pensie de invaliditate dacă

starea sa de sănătate s-ar fi deteriorat și mai mult.

invaliditate. La 5 septembrie 2011, conducerea casei de asigurări sociale a

stabilit acest grad la 45% și a indicat faptul că reclamanta trebuie să facă o

nouă evaluare în septembrie 2014. La 13 decembrie 2011, autoritatea de

gradul doi a ridicat acest grad la 50% și a recomandat efectuarea unei noi

evaluări în marꢀe 2015. Un asꢁel de grad îi permitea reclamantei să obțină

o pensie de invaliditate în caz de imposibilitate de a obține readaptarea

profesională. Totuși, comisia de evaluare considera de această dată că

readaptarea sa este complexă, de 36 luni, și recomanda să primească o

indemnizație pentru readaptare profesională (

rehabilitációs járadék

).

Or, readaptarea

nu s-a produs și reclamanta nu a primit indemnizația

pentru readaptare profesională.

invaliditate (Legea n

r

.

C

XCI din 2011), care introducea criterii de acordare

suplimentare. Aceasta impunea, în special, persoanelor în cauză să jusꢀfice

cel puțin 1

095 de zile de coꢀzare la asigurările sociale în cursul a 5 ani

înainte de depunerea cererii, în ꢀmp ce, potrivit legislației anterioare,

acestea erau obligate să jusꢀfice o anumită perioadă de vechime în muncă.

Totuși, persoanele care nu îndeplineau respecꢀva condiție puteau să

beneficieze de o prestație în cazul în care coꢀzaseră la asigurările sociale

fără o întrerupere mai mare de 30 de zile pe parcursul carierei sau în cazul

în care primeau o pensie de invaliditate sau o indemnizație pentru

readaptare profesională la 31 decembrie 2011.

o alocație de invaliditate (

rokkantsági ellátás

). În aprilie 2012, starea sa de

sănătate a făcut obiectul unei evaluări, la sfârșitul căreia a fost declarată

invalidă cu un grad de 50%. La 5 iunie 2012, cererea sa a fost respinsă pe

moꢀv că reclamanta nu jusꢀficase durata contribuției impuse la asigurările

sociale. Readaptarea sa profesională nu a fost pusă în discuție. O nouă

evaluare a stării sale de sănătate a fost programată pentru luna aprilie

2014

.

din Baktalóránt

háza.

acordarea unei alocații de invaliditate, de această dată pe baza noii legi.

Starea de sănătate a acesteia a făcut obiectul unei noi evaluări, în urma

căreia a fost din nou declarată invalidă cu un grad de 50%. Readaptarea sa

profesională nu a fost pusă în discuție.

reclamantei să obțină indemnizația de invaliditate prevăzută de noul

sistem. Or, pensia de invaliditate de care beneficia anterior îi fusese retrasă

în februarie 2010, asꢁel încât nu era deținătoare a unei asemenea pensii

sau indemnizații pentru readaptare profesională la 31 decembrie 2011.

Întrucât nu putea jusꢀfica perioada impusă de coꢀzare la asigurările

sociale, nici o perioadă de coꢀzare neîntreruptă, reclamanta nu putea

preꢀnde nici dreptul la indemnizația de invaliditate prevăzută de noul

sistem. Ea nu avea decât 947 de zile de coꢀzare la asigurări sociale față de

cele 1

095 de zile impuse. Potrivit Guvernului, dacă legea nu ar fi fost

modificată, reclamanta ar fi putut să beneficieze din nou de o pensie de

invaliditate, întrucât se constatase încă o dată în 2012 că gradul său de

invaliditate depășea limita aplicabilă.

județul Szabolcs-Szatmár-Bereg la 23 noiembrie 2012 și, în urma

contestației, de Autoritatea națională pentru readaptare profesională și

asigurări sociale la 27 februarie 2013. La 27 marꢀe 2013, reclamanta a

contestat aceste două decizii în fața Tribunalul Administraꢀv și pentru Liꢀgii

de Muncă din Nyíregyháza, care, printr-o hotărâre din 20 iunie 2013,

respingea acțiunea. Această hotărâre nu putea face obiectul unui apel.

începând cu 1 ianuarie 2014 obiectul unor modificări care au exꢀns dreptul

de a beneficia de indemnizația de invaliditate la persoanele care puteau

jusꢀfica cel puțin 2

555 de zile de coꢀzare la asigurările sociale pe o

perioadă de 10

ani sau cel puțin 3

650 de zile pe o perioadă de 15

ani.

Reclamanta nu îndeplinea însă aceste condiții.

alocație pentru locuință în valoare de 4

100 HUF (14

EUR) în 2011 și de

5 400 HUF (18 EUR) în 2012. De asemenea, a solicitat o alocație minimă d

e

subzistență (

endszeres szociális segély

), dar a fost refuzată pe moꢀv că nu

îndeplinea condițiile l

egale.

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

r

.

X

X din 1949 privind Consꢀtuția, asꢁel cum era în vigoare în

perioada examinată și până la 31 decembrie 2011, cuprindea următoarele

dispoziții relevan

te:

Art.

17

„Republica Ungaria oferă asistență celor care au nevoie de ajutor printr-o serie

largă de măsuri sociale.”

Art. 54

„În Republica Ungaria, fiecare persoană se bucură de dreptul natural la viață și

demnitate umană. Nimeni nu poate fi privat de acest drept în mod arbitrar.”

Art. 70

/E

„1. Cetățenii Republicii Ungaria au dreptul la securitate socială; aceșꢀa au dreptul

la prestațiile necesare pentru subzistență în caz de vârstă înaintată, boală,

invaliditate, văduvie și, dacă devin orfani sau sunt afectați de șomaj, fără a se afla în

culpă

.

securitate socială și al sistemului de insꢀtuții sociale.

3

1

. Dreptul la asistență socială prin acordarea unei pensii se aplică persoanelor

care au împlinit vârsta legală de pensionare, moment după care pot primi o pensie

pentru limită de vârstă.. Legea poate, de asemenea, să prevadă acordarea unei

pensii persoanelor care nu au aꢀns vârsta respecꢀvă. Valoarea pensiei acordate

persoanelor care nu au împlinit vârsta legală de pensionare poate fi redusă prin lege

și poate fi ulterior converꢀtă într-o prestație socială, sau poate fi întreruptă, în cazul

în care beneficiarul este apt să muncească.”

1 ianuarie 2012, prevede:

„1. Ungaria depune eforturi în vederea asigurării securității sociale a tuturor

cetățenilor săi. Orice cetățean maghiar este îndreptățit la asistență în caz de

maternitate, boală, dizabilitate, handicap, văduvie, dacă este orfan sau șomer din

moꢀve pe care nu le poate controla, asꢁel cum se prevede prin lege.

menționate la alin. 1 și pentru alte persoane care au nevoie de asꢁel de măsuri,

printr-un sistem de insꢀtuții și măsuri sociale.

potrivit gradului de uꢀlitate pentru comunitate a acꢀvității beneficiarilor.

menținerea unui sistem general de pensii de stat bazat pe solidaritate socială și prin

permiterea funcționării unor insꢀtuții sociale înființate de cetățeni. Condițiile în care

o persoană este îndreptățită să beneficieze de pensie de stat pot fi stabilite printr-o

lege referitoare la necesitatea asigurării unei mai bune protecții a femeilor.”

r

.

L

XXXI din 1997 privind pensiile

de

securitate socială

2

, asꢁel cum au fost în vigoare până la 31 decembrie 2011,

aveau următorul cuprins:

Art. 4 § 1

lit. c)

„[În sensul prezentei legi], expresia «pensie de invaliditate» înseamnă pensia

plăꢀtă persoanelor cu invaliditate care îndeplinesc condiția privind vechimea în

muncă impusă

.”

Art.

6

„1. Pensiile pe care persoana asigurată le poate preꢀnde în cadrul sistemului de

asigurări sociale sunt:

a) pensia pentru limită de vâ

rstă,

(b) pensia de invaliditate,

[...]

d) indemnizația pentru readaptare profesională, care se atribuie pe baza unei legi

disꢀnc

te

3

.”

Art. 23

Pensia de invaliditate este acordată persoane

lor

a) care suferă de o incapacitate de muncă de 67% din cauza unei stări patologice

sau a unui handicap fizic sau mental care nu prezintă perspecꢀve de îmbunătățire în

anul următor pierderii capacității de muncă [...], [și]

b) care pot jusꢀfica vechimea în muncă impusă [care este în funcție de vârstă și

este precizată prin lege], [și]

c) care nu muncesc regulat sau al căror venit este mult mai mic decât cel pe care îl

primeau înainte de invaliditate.”

Art. 24

„vechimea în muncă necesară pentru acordarea unei pensii de invaliditate este:

[...]

pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de

ani: 10 ani [...]”

Art.

26

„1. Dreptul la o pensie de invaliditate produce efecte la data la care a fost

constatată invaliditatea, potrivit comisiei medicale. În cazul în care comisia medicală

nu se pronunță la data la care s-a produs invaliditatea, data luată în considerare va fi

data depunerii cererii pentru pensia de invaliditate.

la data prevăzută la punctul 1 al prezentului arꢀcol, aceasta va avea dreptul la o

pensie de invaliditate începând cu data la îndeplinește condiția menționată.

Art.

29

„1. Cuantumul pensiei de invaliditate depinde de vârsta la care persoana în cauză

este afectată de invaliditate, vechimea în muncă până la acordarea pensiei

menționate și gradul de invaliditate.”

acordate după data de 31 decembrie 2007, aceeași lege, în versiunea sa în

vigoare de la 12 marꢀe până la 31 decembrie 2011, prevedea următoarele:

Art. 36/A

Pensia de invaliditate este acordată persoane

lor

a) care sunt afectate [de o incapacitate de muncă de cel puțin 79%, respecꢀv între

50% și 79% fără posibilitate de readaptare profesională], și

b) care au împlinit vechimea în muncă necesară având în vedere vâr

sta lor, și

c) care [nu au venituri sau care au venituri mult mai mici decât veniturile pe care

le aveau anterior], și

d) care nu primesc indemnizații pentru caz de boală sau indemnizații pentru caz

de boală cauzată de accidente de muncă.

r

.

L

XXXIV din 2007 privind indemnizația de readaptare

profesională, asꢁel cum a fost în vigoare până la 31 decembrie 2011,

prevede

a:

Art.

3

„1. Indemnizația de readaptare profesională se acordă persoanelor

a) care sunt afectate de incapacitatea de muncă într-un grad între 50 și 79% și

care, din acest moꢀv, nu pot conꢀnua să desfășoare o acꢀvitate fără o perioadă de

readaptare profesională, ș

i

aa) care nu desfășoară nicio acꢀvitate remunerată

, sau

ab) ale căror venituri lunare sunt cu cel puțin 30% mai mici decât cele obținute

[înainte] de producerea stării de incapacitate, [și,]

b) care pot fi readaptate profesional, ș

i

c) care au împlinit vechimea în muncă necesară având în veder

e vârsta lor.

r

.

C

XCI din 2011 privind prestațiile

plăꢀte persoanelor cu capacitate de muncă redusă, asꢁel cum au fost în

vigoare de la 26 iulie 2012 până la 31 decembrie 2013, erau redactate după

cum urmează:

Art.

2

„1. Persoanele care sunt declarate cu validitate de 60% sau mai puțin în cadrul

evaluării complexe realizate de serviciul readaptare profesională (denumite în

conꢀnuare „persoane cu capacitate de muncă redusă”) și care

a) au fost înscrise cel puțin 1

095 de zile la sistemul de asigurări sociale în

conformitate cu art. 5 [din Legea privind securitatea socială] în decursul a cinci ani

înainte de data formulării cererii și

b) nu desfășoară nici o acꢀvitate remunerată

și

(c) nu beneficiază de alocații în numerar în mod regulat

au dreptul la prestații acordate persoanelor cu capacitate redusă de muncă.

[...]

b) care primeau o pensie de invaliditate [...] sau o indemnizații de readaptare

profesională, [...] la 31 decembrie 2011

au dreptul la prestații acordate persoanelor cu capacitate de muncă redusă,

indiferent de durata în care au fost înscrise în sistemul de asigurări sociale.

[...]

b) perioadele de încasare a unei pensii de invaliditate [...] sau a unei indemnizații

de readaptare profesională [...]”

Art.

3

„1 Sub rezerva faptului ca serviciului readaptare profesională să formuleze o

propunere de readaptare în cadrul evaluării complexe, persoanele cu capacitate de

muncă redusă au dreptul:

a) la o indemnizație de readaptare profesională, sau

b) la o pensie de invalid

itate”

Art.

4

„Persoanele cu capacitate de muncă redusă, care s-ar putea readapta profesional

au dreptul la o indemnizație de readaptare profesională.”

Art.

5

„1. Persoanele cu capacitate de muncă redusă au dreptul la o pensie de

invaliditate atunci când nu este recomandată readaptarea lor profesională.”

r

.

1

228/B/2010.AB din 7 iunie 2011, Curtea

Consꢀtuțională a Ungariei a afirmat în special următoarele: „art. 36/D 1) lit.

b din Legea privind pensiile de securitate socială nu creează niciun fel de

speranță [legiꢀmă] pentru persoanele care au dreptul la o pensie de

invaliditate în temeiul vechiului sistem” (a se vedea, pentru comparație,

redactarea pct. 34 din decizia Curții Consꢀtuționale citată la punctul care

urmează

).

r

.

C

XCI

din 2011 în Decizia n

r

.

4

0/2012 (XII.6.) AB din 4 decembrie 2012, care

conține în special următoarele pasaje:

„27. [...] Curtea Consꢀtuțională nu deduce din art. 54 § 1 și art. 70/E din

Consꢀtuție decât un singur drept social subiecꢀv, și anume dreptul la o sumă care

permite asigurarea mijloacelor de subzistență, mai precis plata de către stat a unei

prestații de bază, în măsura în care aceasta este indispensabilă pentru respectarea

dreptului la demnitate umană [...]

[O decizie ulterioară a Curții Consꢀtuționale]

asociază principiului de mai sus următoarea rezervă: „niciun drept consꢀtuțional

specific, cum ar fi dreptul la o locuință, nu poate fi dedus din obligația de a asigura

mijloacele de subzistență de bază [.

..]”.

aduse normelor care reglementează pensiile de invaliditate. În Decizia nr.

321/B/1996 AB, aceasta a indicat faptul că pensiile de invaliditate reprezentau

parțial prestații care intră sub incidența cadrului de protecție a proprietății și parțial

prestații de asistență socială. Potrivit acestei decizii legea «vine în ajutorul, potrivit

principiului consꢀtuțional al securității sociale, persoanelor care și-au pierdut

capacitatea de muncă din cauza unui handicap sau a unui accident înainte de a

împlini vârsta care le conferă dreptul la o pensie pentru limită de vârstă. [...] Pensia

de invaliditate reprezintă o prestație excepțională desꢀnată persoanelor care nu au

împlinit încă vârsta de pensionare și care li se acordă din cauza invalidității. La vârsta

pensionării, persoanele care se află [...] în incapacitatea de a munci [...] nu mai au

dreptul la această prestație excepțională întrucât, în momentul în care nu mai au

vârsta pentru a munci, au dreptul la o pensie pentru limi

tă de vârstă.

prestațiilor personale de pensionare, cu toate că natura sa «contribuꢀvă» se rezumă

la faptul că «valoarea sa se majorează cu atât mai mult cu cât vechimea în muncă

este mai mare, este egală sau se apropie de cea a pensiei pentru limită de vârstă».

În rest, principiul solidarității este predominant, întrucât o persoană cu invaliditate,

neavând dreptul la o pensie pentru limită de vârstă din cauza vârstei sau a vechimii

în muncă, poate primi o pensie de invaliditate atunci când este constatată

invaliditatea.” „[...]

conferă dreptul la o pensie de invaliditate nu creează drepturi subiecꢀve

consꢀtuționale, ci prestații de securitate socială mixte, care țin parțial de securitatea

socială, parțial de asistența socială și care sunt acordate, în anumite condiții,

persoanelor care nu au împlinit vârsta de pensionare care prezintă o st

are patologică

și care, din cauza invalidității, au o capacitate redusă de muncă și au nevoie de

asistență financiară ca urmare a pierderii unei părți a veniturilor.”

[...]

[În decizia n

r

. 1228/B/2010.AB], [...], Curtea Consꢀtuțională a hotărât că regimul

anterior al pensiei de invaliditate nu dăduse naștere unei speranțe [legiꢀme] și că, în

consecință, modificarea condițiilor sale de acordare nu a încălcat niciun drept

dobând

it.

Consꢀtuției a fost substanțial modificat.

[...]

raportează în esență la obligațiile și obiecꢀvele de stat în loc să confere drepturi

[parꢀcularilor] reprezintă o schimbare importantă [...]

care a fost modificat] art. 70/E [...] din Consꢀtuție, intrat în vigoare la 6 iunie 2011,

care permite expres legiuitorului să reducă, să transforme în prestații sau să elimine

(dacă persoana în cauză este aptă de muncă) pensiile plăꢀte [persoanelor care nu au

împlinit] vârsta necesară pentru a beneficia de o pensie pentru limită de vârstă [...]

[...] De la 1 ianuarie 2012, [legea] acordă persoanelor cu capacitate de muncă

redusă o prestație de ꢀpul asigurare de sănătate în caz de boală în loc de pensie

[...]”

III. TEXTE DE DREPT INTERNAȚIONAL ȘI A

LTE DOCUMENTE RELEVANTE

Art. 12 – Dreptul la securitate socială

„În vederea exercitării efecꢀve a dreptului la securitate socială, părțile

contractante se angajează:

celui necesar pentru raꢀficarea Convenției internaționale a muncii (nr. 102) privind

normele minime de securitate socială;

nivel mai ridicat;

corespunzătoare sau prin alte mijloace și sub rezerva condițiilor sꢀpulate în aceste

acorduri, pentru a asigura:

a) egalitatea de tratament între cetățenii fiecărei părți și cetățenii celorlalte părți

contractante, în ceea ce privește drepturile de securitate socială, inclusiv

păstrarea avantajelor acordate de legislațiile de securitate socială, indiferent de

deplasările pe care persoanele protejate le-ar putea efectua între teritoriile

părților contractante;

b) acordarea, menținerea și restabilirea drepturilor de securitate socială prin

mijloace precum totalizarea perioadelor de asigurare sau de angajare, îndeplinite

conform legislației fiecăreia dintre părțile contractante.”

Art. 15 – Dreptul persoanelor defavorizate fizic sau mental

la formare profesională și la readaptare profesională și socială

„În vederea garantării exercitării efecꢀve a dreptului persoanelor defavorizate fizic

sau mental la formare profesională și la readaptare profesională și socială, părțile

contractante se angajează:

mijloace de formare profesională, inclusiv, dacă este cazul, insꢀtuții specializate cu

caracter public sau privat;

defavorizate fizic, îndeosebi cu ajutorul serviciilor speciale de plasare, posibilități de

angajare protejate și măsuri care să încurajeze patronii să angajeze persoane

defavorizate fizic.”

Art. 12 – Dreptul la securitate socială

„În vederea exercitării efecꢀve a dreptului la securitate socială, părțile se

angajează:

celui necesar pentru raꢀficarea Codului european de securitate socială;

nivel mai ridicat;

corespunzătoare sau prin alte mijloace și sub rezerva condițiilor sꢀpulate în aceste

acorduri, pentru a asigura:

a) egalitatea de tratament între cetățenii fiecărei părți și cetățenii celorlalte părți

contractante, în ceea ce privește drepturile de securitate socială, inclusiv

păstrarea avantajelor acordate de legislațiile de securitate socială, indiferent de

deplasările pe care persoanele protejate le-ar putea efectua între teritoriile

părțilo

r;

b) acordarea, menținerea și restabilirea drepturilor de securitate socială prin

mijloace precum totalizarea perioadelor de asigurare sau de angajare, îndeplinite

conform legislației fiecăreia dintre părți.”

Art. 15 – Dreptul persoanelor cu dizabilități la autonomie,

la integrare socială și la parꢀcipare în viața comunității

„În vederea garantării exercitării efecꢀve de către persoanele cu dizabilități,

indiferent de vârstă, de natura și de originea handicapului lor, a dreptului la

autonomie, la integrare socială și la parꢀcipare în viața comunității, părțile se

angajează, în special:

o educație și o formare profesională în cadrul schemelor generale ori de câte ori

este posibil sau, dacă nu este posibil, prin intermediul insꢀtuției specializate,

publice sau private;

suscepꢀbilă să încurajeze patronii să angajeze și să mențină în acꢀvitate persoane cu

dizabilități în mediul obișnuit de muncă și să adapteze condițiile de muncă la nevoile

acestor persoane sau, atunci când din cauza handicapului acest lucru nu este posibil,

prin organizarea sau crearea de locuri de muncă protejate, în funcție de gradul de

invaliditate. Aceste măsuri pot jusꢀfica, dacă este cazul, recurgerea la servicii

specializate și de însoțire;

măsuri, inclusiv ajutoare tehnice, care vizează depășirea dificultăților lor de

comunicare și de mobilitate și care să le permită accesul la mijloacele de transport,

la locuință, la acꢀvități culturale și la petrecerea ꢀmpului liber.

revizuită la 7 august 1999, respecꢀv la 20 aprilie 2009. Cu ocazia depunerii

instrumentului său de raꢀficare, aceasta a făcut o declarație în care

enumera dispozițiile din Carta socială europeană pe care considera că nu

este obligată să le respecte. Nici art. 12, nici art. 15 nu figurau în declarație.

Ulterior, în 2004, Ungaria s-a declarat obligată la respectarea art. 12 alin. (1)

și a art.

15. Potrivit declarației comunicate cu ocazia depunerii

instrumentului său de raꢀficare a Cartei sociale europene revizuite, a

considerat că este în conꢀnuare obligată la respectarea, între altele, a art.

12 alin. 1 și art. 15.

transformări ale sistemului de securitate socială în măsura în care sunt

necesare pentru a asigura menținerea acestui sistem [...] și în măsura în

care restricțiile permit în conꢀnuare o protecție eficientă a societății

împotriva apariției unor riscuri sociale [și economice] și nu au tendința să

reducă sistemul de securitate socială la un sistem de asistență minimă”

(Concluziile XIV-1 referitoare la Finlanda și art.

12 § 3

din Carta socială

europeană, pag. 232, 30 marꢀe 1998).

1968 și la care se face referire la pct. 2 al art. 12 din Carta socială europeană

revizuită, a fost raꢀficat de 21 de state membre ale Consiliului Europei,

între care Ungaria nu figurează. Șaisprezece dintre ele au acceptat

obligațiile enunțate la partea a IX-a, care prevede:

Partea a IX-a – Prestații de invaliditate

Art.

53

„Fiecare parte contractantă pentru care prezenta parte a codului este în vigoare

trebuie să garanteze atribuirea prestațiilor de invaliditate persoanelor protejate, în

conformitate cu arꢀcolele următoare ale prezentei părți.”

Art.

54

„Riscul social acoperit include capacitatea de a desfășura o acꢀvitate profesională

de un grad prevăzut, atunci când este probabilă fie permanenꢀzarea, fie menținerea

ei după încetarea indemnizației de boală.”

Art.

55

Persoanele protejate sunt:

a) fie categoriile prevăzute de salariați, reprezentând în total cel puțin 50% din

totalul salariaților;

b) fie categoriile prevăzute în rândul populației acꢀve, ceea ce reprezintă 20 la

sută din totalul rezidenților;

c) fie toți rezidenții ale căror resurse pe durata producerii riscului social acoperit,

nu depășesc limitele prevăzute în conformitate cu prevederile art. 67.”

Art.

56

„Prestația se va face sub forma unei plăți periodice calculate după cum urmează:

a) în cazul protejării unor categorii de salariați sau a unor categorii ale populației

acꢀve, în conformitate cu prevederile art. 65 sau ale art. 66;

b) în cazul protejării rezidenților ale căror resurse pe durata producerii riscului

social acoperit nu depășesc limitele prevăzute, în conformitate cu prevederile art.

67.

Art.

57

„1. În cazul riscului social acoperit, prestația menționată la art. 56 trebuie să fie

asigurată, cel puțin:

a) persoanei protejate care a îndeplinit, înainte de producerea riscului social

acoperit, potrivit prevederilor legale, un stagiu fie de 15 ani de coꢀzare sau de

muncă, fie de 10 ani de rezidență;

b) în cazul în care în principiu toate persoanele acꢀve sunt protejate, persoanei

care a îndeplinit un stagiu de coꢀzare de 3 ani și în numele căreia s-au plăꢀt, în

cursul perioadei sale acꢀve, coꢀzații al căror număr mediu anual se ridică la cifra

prevăzută

.

este condiționată de îndeplinirea unei perioade minime de coꢀzare sau de muncă,

trebuie garantată o prestație redusă, cel puțin:

a) persoanei protejate care a îndeplinit înainte de producerea riscului social

acoperit, conform regulilor prevăzute, un stagiu de 5 ani de coꢀzare sau de muncă;

b) în cazul în care, în principiu, toate persoanele acꢀve sunt protejate, persoanei

care a îndeplinit un stagiu de 3 ani de coꢀzare și în numele căreia s-au depus, în

cursul perioadei sale acꢀve, jumătate din numărul mediu anual de coꢀzații

prevăzute la care se referă lit. b) a alin. 1 al pre

zentului arꢀcol.

prestația calculată conform părții XI, dar cu un procentaj mai mic cu 10 unități decât

cel indicat în tabelele anexate la această parte, pentru beneficiarul ꢀp este

garantată, cel puțin persoanei care a îndeplinit, în conformitate cu regulile

prevăzute, 5 ani de coꢀzare, de muncă sau de rezidență.

fi realizată atunci când stagiul care corespunde procentajului redus depășește 5 ani

de coꢀzare sau de muncă, dar nu este mai mic de 15 ani de coꢀzare sau de muncă.

O prestație redusă va fi acordată în conformitate cu alin. 2 al preze

ntului arꢀcol.

Art.

58

„Prestațiile menționate la art. 56 și 57 trebuie să fie acordate pe toată durata

producerii riscului social acoperit sau până la înlocuirea lor cu prestația de

bătrâneț

e.”

dizabilități (transpusă în Ungaria prin Legea n

r

. XCII din 2007) cuprinde

următoarele dispoziții rel

evante:

Art.

28

Standarde de viață și de protecție socială adecvate

„1. Statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilități la un standard adecvat

de viață pentru ele și familiile lor, inclusiv la alimentație, îmbrăcăminte și locuință

adecvate și la îmbunătățirea conꢀnuă a condițiilor de trai și vor lua măsurile

adecvate pentru a proteja și promova exercitarea acestui drept fără discriminare pe

criterii de dizabilitate.

posibilitatea de a se bucura de acest drept fără discriminare pe criterii de

dizabilitate și vor lua măsurile adecvate pentru a proteja și promova respectarea

acestui drept, inclusiv măsuri pentru:

[...]

c) a asigura accesul persoanelor cu dizabilități și al familiilor acestora care trăiesc

în sărăcie la asistență financiară din partea statului, pentru cheltuieli legate de

dizabilități, inclusiv formare, consiliere, asistență financiară și servicii de îngrijire

temporară adecvate;

[...]

e) a asigura accesul egal al persoanelor cu dizabilități la programele de pensionare

și la beneficiile aferente.”

r

.

1

02 a Organizației Internaționale a Muncii (denumită în

conꢀnuare „OIM”) privind securitatea socială (standarde minime), intrată în

vigoare la 27 aprilie 1955, la care face trimitere pct. 2 al art. 12 din Carta

socială europeană, a fost raꢀficată până în prezent de 54 de state, printre

care Ungaria nu figurează. 15

state membre ale Consiliului Europei au

raꢀficat partea a IX-a, care prevede:

Partea a IX-a – Prestații de invaliditate

Art.

53

„Fiecare stat membru pentru care prezenta parte a Convenției este în vigoare

trebuie să garanteze atribuirea prestațiilor de invaliditate persoanelor protejate, în

conformitate cu arꢀcolele care urmează.”

Art.

54

„Riscul social acoperit va fi incapacitatea de a desfășura o anumită acꢀvitate

profesională, incapacitate care este posibil să se permanenꢀzeze sau să se mențină

și după încetarea indemnizației de boală.”

Art.

55

Persoanele protejate sunt:

a) categoriile prevăzute de salariați, reprezentând cel puțin 50% din totalul

salariaților; sau

b) categoriile prevăzute de populație acꢀvă, reprezentând cel puțin 20% din totalul

rezidenților; sau

c) toți rezidenții ale căror resurse pe durata producerii riscului social acoperit nu

depășesc limitele prevăzute, asꢁel încât să se conformeze prevederilor art. 67; sau

d) în cazul în care este în vigoare o declarație în baza art. 3, categoriile prevăzute

de salariați, reprezentând cel puțin 50% din ansamblul salariaților lucrând în

întreprinderi industriale care folosesc minimum 20 de lucrători.

Art.

56

„Prestația se va face sub forma unei plăți periodice calculate după cum urmează:

a) în cazul protejării unor categorii de salariați sau a unor categorii de populație

acꢀvă, asꢁel încât să se conformeze prevederilor art. 65 sau art. 66;

b) în cazul protejării tuturor rezidenților ale căror resurse pe durata producerii

riscului social acoperit nu depășesc anumite limite prevăzute, asꢁel încât să se

conformeze prevederilor art. 67.

Art.

57

„1. În cazul riscului social acoperit, prestația menționată la art. 56 trebuie să fie

asigurată, cel puțin:

a) persoanei protejate care a efectuat, înainte de producerea riscului social,

potrivit unor reguli prevăzute, un stagiu fie de 15 ani de coꢀzare sau de muncă, fie

de 10 ani de rezid

ență;

b) în cazul în care în principiu toate persoanele acꢀve sunt protejate, persoanei

protejate care a efectuat un stagiu de coꢀzare de 3 ani și în numele căreia s-a plăꢀt,

în cursul perioadei sale acꢀve, numărul mediu anual de coꢀzații prevăzut.

condiționată de efectuarea unei perioade minime de coꢀzare sau de muncă, trebuie

garantată cel puțin o prestație redusă:

a) persoanei protejate care a efectuat înainte de producerea riscului social

acoperit, conform regulilor prevăzute, un stagiu de 5 ani de coꢀzare sau de muncă;

b) în cazul în care, în principiu, toate persoanele acꢀve sunt protejate, persoanei

protejate care a efectuat un stagiu de 3 ani de coꢀzare si în numele căreia s-au

depus, în cursul perioadei sale acꢀve, jumătate din numărul mediu anual de coꢀzații

prevăzute, în conformitate cu lit. b) a alin. 1 din prezentul arꢀcol.

prestația calculată conform prevederilor părții a XI-a, dar cu un procent cu 10% mai

mic decât cel indicat în tabelul anexat la această parte pentru beneficiarul ꢀp, este

garantată cel puțin persoanei protejate care a îndeplinit, în conformitate cu regulile

prevăzute, 5 ani de coꢀzare, de muncă sau de rezidență.

poate fi realizată atunci când stagiul pentru pensie corespunzător procentului redus

depășește 5 ani de coꢀzare sau de muncă, dar nu este mai mic de 15 ani de coꢀzare

sau de muncă.

O pensie redusă va fi plăꢀtă conform alin. 2 din pr

ezentul arꢀcol.

Art.

58

„Prestațiile menționate la art. 56 și 57 trebuie să fie acordate pe toată durata

producerii riscului social acoperit sau până la înlocuirea lor cu prestația de

bătrâneț

e.”

r

.

1

28 a OIM privind prestațiile de invaliditate, bătrânețe

și urmași, intrată în vigoare la 1 noiembrie 1969, a fost raꢀficată până în

prezent de 16 state – între care Ungaria nu figurează –, dintre care 10 sunt

membre ale Consiliului Europei. 6 dintre aceste 10 state au acceptat

obligațiile enunțate la partea a II-a, care prevede:

Partea a II-a – Prestații de inv

aliditate

Art.

7

„Fiecare stat membru pentru care prezenta parte a Convenției este în vigoare

trebuie să garanteze atribuirea prestațiilor de invaliditate persoanelor protejate, în

conformitate cu arꢀcolele care urmează.”

Art.

8

„Riscul social acoperit trebuie să includă incapacitatea de a desfășura o anumită

acꢀvitate profesională, în măsura prevăzută, incapacitate care este posibil să se

permanenꢀzeze sau să se mențină și după încetarea perioadei prevăzute de

incapacitate temporară sau inițială.”

Art.

9

„1. Persoanele protejate sunt:

a) toți angajații, inclusiv ucenicii; sau

b) categoriile prevăzute de populație acꢀvă economic reprezentând cel puțin 75%

din totalul populației acꢀve economic; sau

c) toți rezidenții ale căror resurse pe durata producerii riscului social acoperit nu

depășesc limitele prevăzute, asꢁel încât să se conformeze prevederilor art. 28.

4,

persoanele asigurate sunt:

a) categoriile prevăzute de salariați, reprezentând cel puțin 25% din totalul

salariaților; sau

b) categoriile prevăzute de salariați din întreprinderi industriale, reprezentând cel

puțin 50% la sută din salariații care lucrează în întreprinderi industriale.”

Art.

10

„Prestațiile de invaliditate trebuie acordate sub formă de plăți periodice calculate:

a) în cazul protejării unor salariați sau a unor categorii ale populației acꢀve

economic, în conformitate cu prevederile art. 26 sau ale art. 27;

b) în cazul protejării tuturor rezidenților sau a rezidenților ale căror resurse pe

durata producerii riscului social acoperit nu depășesc anumite limite prevăzute,

asꢁel încât să se conformeze prevederilor art. 28.

Art.

11

„1. În cazul riscului social acoperit, prestațiile menționate la art. 10 trebuie să fie

asigurate cel puțin:

a) persoanei protejate care a îndeplinit, înainte de producerea riscului social

acoperit, potrivit unor reguli prevăzute, un stagiu fie de 15 ani de coꢀzare sau de

muncă, fie de 10 ani de rezidență;

b) în cazul în care în principiu toate persoanele acꢀve economic sunt protejate,

persoanei protejate care a îndeplinit, înainte de producerea riscului social acoperit,

conform regulilor prevăzute, un stagiu de coꢀzare de 3 ani și în numele căreia s-a

plăꢀt, în cursul perioadei sale acꢀve, numărul mediu anual de coꢀzații prevăzut.

efectuarea unei perioade minime de coꢀzare, de muncă sau de rezidență, trebuie

garantată cel puțin o prestație redusă:

a) persoanei protejate care a îndeplinit, înainte de producerea riscului social

acoperit, conform regulilor prevăzute, un stagiu de 5 ani de coꢀzare, de muncă sau

de rezidență;

b) în cazul în care, în principiu, toate persoanele acꢀve economic sunt protejate,

persoanei protejate care a îndeplinit, înainte de producerea riscului social acoperit,

conform regulilor prevăzute, un stagiu de 3 ani de coꢀzare și în numele căreia s-au

depus, în cursul perioadei sale acꢀve, jumătate din numărul mediu anual sau din

numărul anual de coꢀzații prevăzute, în conformitate cu lit. b) a alin. 1 din prezentul

arꢀco

l.

prestațiile calculate conform prevederilor părții a V-a, dar cu un procent cu 10% mai

mic decât cel indicat în tabelul anexat la această parte pentru beneficiarul ꢀp, este

garantată cel puțin persoanei protejate care a îndeplinit, în conformitate cu regulile

prevăzute, 5 ani de coꢀzare, de muncă sau de rezidență.

poate fi realizată atunci când stagiul pentru atribuirea de prestații corespunzător

procentului redus depășește 5 ani de coꢀzare, de muncă sau de rezidență, dar este

mai mic de 15 ani de coꢀzare sau de muncă sau de 10 ani de rezidență; prestațiile

reduse vor fi acordate în conformitate cu alin. 2 din prezentul arꢀcol.

când prestațiile calculate conform prevederilor părții a V-a, sunt garantate cel puțin

persoanei protejate care a îndeplinit, în conformitate cu regulile prevăzute, un

stagiu de coꢀzare sau de muncă și care nu trebuie să depășească cu 5 ani vârsta

minimă prevăzută, dar care poate fi mai mare, în funcție de vârstă, fără a depăși

numărul maxim de ani prevăzuți.

Art.

12

„Prestațiile menționate la art. 10 și 11 trebuie să fie acordate pe toată durata

producerii riscului social acoperit sau până la înlocuirea lor cu prestații de

bătrâneț

e.”

Art.

13

„1. Orice stat membru pentru care prezenta parte din Convenție este în vigoare

trebuie, în condițiile prevăzute:

a) să prevadă servicii de reeducare desꢀnate pregăꢀrii persoanelor cu dizabilități,

ori de câte ori este posibil, pentru a-și acꢀvitatea anterioară sau, dacă acest lucru nu

este posibil, pentru a exercita o altă acꢀvitate profesională adecvată apꢀtudinilor și

capacităților acestora;

b) să ia măsuri pentru a facilita plasarea persoanelor cu dizabilități într-un loc de

muncă adecvat.

membru în cauză se poate deroga de la prevederile alineatului precedent.”

r

.

1

02 și n

r

.

1

28

ale OIM conțin dispoziții aproape idenꢀce în temeiul cărora, în cazul în care

acordarea prestației de invaliditate este condiționată de o perioadă minimă

de coꢀzare sau de muncă, trebuie să fie garantată cel puțin o prestație

redusă persoanelor care, înainte de producerea riscului social acoperit, au

coꢀzat pentru o perioadă de cel puțin 5 ani (art. 57 alin. 2 lit. a) din Codul

european de securitate socială și din Convenția n

r

.

1

02 a OIM și art.

11

alin.

2

lit. a) din Convenția n

r

.

1

28 a OIM). 20 de state membre ale

Consiliului Europei respectă această obligație, nu și Ungaria.

(„CIF”) a Organizației Mondiale a Sănătății, afirmă la anexa 6, consacrată

ghidului eꢀc pentru uꢀlizarea IC

F

,

u

rmătoarel

e:

„Uꢀlizarea socială a informațiilor obținute prin aplicarea CIF

8) Informațiile obținute în urma aplicării CIF se vor uꢀliza, într-o măsură cât se

poate de mare, cu colaborarea persoanelor în cauză, pentru a le îmbunătăți

posibilitățile de alegere și a le ajuta să-și coordoneze mai bine viața.

9) Informațiile de CIF se vor uꢀliza pentru elaborarea unor poliꢀci sociale și

sꢀmularea unor schimbări de poliꢀcă prin care să se urmărească sꢀmularea și

susținerea parꢀcipării individuale.

10) Nici CIF și nici informațiile obținute în urma aplicării sale nu se vor uꢀliza

pentru a nega drepturile încetățenite ale unor persoane sau grupuri, sau pentru a

limita în orice mod drepturile acestora la anumite beneficii.

11) Persoanele care sunt cuprinse în aceeași categorie din cadrul CIF totuși să

difere în multe feluri. Legile și reglementările care se referă la clasificările CIF nu

trebuie să pornească de la premisa că ar exista o omogenitate mai mare decât cea

surprinsă în clasificare, fiind necesar să asigure că persoanele ale căror niveluri de

funcționare sunt clasificate ca persoane, în mod individual.”

(SESPROS

)

4

clasifică pensiile împărțindu-le în primul rând în patru categ

orii,

în funcție de funcția acestora: invaliditate, limită de vârstă, supraviețuitori

și șomaj. În 2012, categoria pensiei pentru limită de vârstă era cea mai

mare, reprezentând 77,3% din totalul cheltuielilor și aceeași proporție ca

beneficiari. Categoria pensiei pentru supraviețuitori, reprezentând aproape

11,3% din cheltuieli și 20,3% dintre beneficiari era a doua, apoi pensiile de

invaliditate, reprezentând 8,4% din cheltuieli și 12,3% dintre beneficiari.

Șomajul consꢀtuia categoria cea mai puțin importantă, reprezentând mai

puțin de 0,3% din cheltuieli și beneficiari.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A AR

T

. 1

D

IN PROTOCOLUL NR. 1 LA

CONVENȚI

E

anterior dintr-o pensie de invaliditate, din cauza noului sistem în vigoare

din 2012, care nu-i mai conferea dreptul la această pensie sau la prestații

similare, deși starea sa de sănătate nu se îmbunătățise. Reclamanta

consideră că această pierdere ține de condițiile stabilite de noua legislație,

pe care îi este imposibil să le îndeplinească. Aceasta invocă art.

6 din

Convenție.

reclamantei din perspecꢀva art. 1 din Protocolul n

r

.

1

, redactat după cum

urmeaz

ă:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de uꢀlitate publică și

în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc aꢀngere dreptului statelor de a adopta legile pe

care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform

interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau

a amenzilo

r

.

”

Admițând această abordare, Marea Cameră va proceda simila

r

.

A. Hotărârea Camerei

problemă, Camera a considerat că prestația de invaliditate, sub forma unei

pensii sau a unei alocații, rezulta dintr-un drept care poate fi apărat în

dreptul intern, în sensul că persoana în cauză putea beneficia de aceasta în

măsura în care a coꢀzat suficient, dacă starea de sănătate impunea. Camera

a arătat că, în perioada de acꢀvitate, reclamanta coꢀzase la asigurările

sociale conform legii. Camera a considerat că aceste coꢀzații i-au dat

reclamantei speranța legiꢀmă ca va primi o prestație de invaliditate,

recunoscută oficial și soluționată de autorități atunci când părții în cauză i-a

fost acordată o pensie de invaliditate, în 2001. Camera a concluzionat din

cele de mai sus aplicabilitatea art. 1 din Protocolul n

r

. 1

î

n speță.

juridică, această speranță legiꢀmă recunoscută nu putea fi considerată

anulată din cauza faptului că, prin aplicarea unei noi metode de evaluare,

gradul de invaliditate a reclamantei a fost reevaluat la un nivel mai mic în

constând în pensia de invaliditate, a fost înlocuit la momentul respecꢀv de

speranța legiꢀmă și recunoscută a menținerii plății unei prestații în cazul în

care noi circumstanțe impuneau a se proceda asꢁel.

pensie de invaliditate în temeiul regimului din 2012 o ingerință în drepturile

sale patrimoniale garantate de art. 1 din Protocolul n

r

.

1

. În ceea ce privește

proporționalitatea acestei ingerințe, a concluzionat că situația reclamantei

a cunoscut o modificare radicală odată cu eliminarea totală a posibilității de

a mai primi o prestație de invaliditate și că acest fapt consꢀtuia o povară

individuală excesivă, fără posibilitatea de a fi remediată, odată intrat în

vigoare noul sistem. Pentru aceste moꢀve, Camera a concluzionat

încălcarea art. 1 din Protocolul n

r

.

1

.

B. Observațiile părților în fața Marii Camere

1 din Protocolul n

r

. 1

e

ste aplicabil în

speță. Din 2001 până la 1 februarie 2010, a avut în posesie un bun sub

forma unei valori patrimoniale existente reprezentată de pensia sa de

invaliditate. Prin urmare, avea un drept recunoscut la o prestație de

invaliditate, atât ꢀmp cât îndeplinea criteriile aplicabile în 2001; cu alte

cuvinte, avea o speranță legiꢀmă provenită din surse mulꢀple.

invaliditate dreptul automat la obținerea de prestații sociale și că, potrivit

interpretării Curții Consꢀtuționale, fiind o persoană cu invaliditate,

beneficia de un drept recunoscut la o formă de prestație socială. În ședință,

a invocat Decizia n

r

.

3

7/2011 a Curții Consꢀtuționale maghiare și

hotărârea

n

r

.

B

vL 1/09 a Curții Consꢀtuționale federale germane, care, în opinia sa,

confirmă existența unui drept al persoanelor sărace la o prestație socială

care să le asigure mijloacele de subzistență de bază.

europeană, care face trimitere la Convenția n

r

.

1

02 a OIM, care stabilește

standardele minime în materie de securitate socială, precum și Convenția

ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Reclamanta consideră

că, surse ale unor obligații internaționale pentru Ungaria, aceste texte

prevăd, de asemenea, un drept care poate fi recunoscut la o prestație de

invaliditat

e.

de asemenea recunoscut în temeiul dreptului intern, și anume al Legii n

r

.

LXXXI din 1997 privind pensiile de securitate socială. Această lege îi

conferea un drept care putea fi recunoscut la o prestație de invaliditate, dat

fiind faptul că devenise invalidă; acordându-i ulterior o pensie de

invaliditate, autoritățile nu ar fi făcut decât să confirme acest drept deja

existen

t.

pentru perioada până la anularea dreptului său la o pensie, existența unei

speranțe legiꢀme care rezulta din dreptul intern asꢁel cum era el în vigoare

în 2001, atunci când a hotărât pentru prima dată că reclamanta avea

dreptul la o pensie de invaliditate.

cum a constatat experꢀza din 16 februarie 2011. Prin urmare, nu a încetat

să mai îndeplinească condițiile juridice relevante: mai degrabă acestea au

fost cele care s-au schimbat. Reclamanta observă că Guvernul nu a

prezentat niciun raport sau experꢀză medicală care să indice în mod clar

vreo îmbunătățire a stării sale de sănătate.

r

. 1

n

u

este consꢀtuită doar de respingerea cererii sale în 2012, ci și de o „situație

conꢀnuă” odată cu retragerea pensiei sale de invaliditate în 2010, întrucât i

s-a refuzat în mod constant o prestație de invaliditate, în ciuda controalelor

periodice pe care le-a efectuat. Așadar, întrucât termenul de 6 luni este

inaplicabil, reclamanta solicită Marii Camere să examineze legalitatea

retragerii pensiei sale de invaliditate produsă în 2010.

prin efectul unei legislații cvasi-retroacꢀve, cu încălcarea drepturilor

dobândite, și în aplicarea unei metode de evaluare cu valoare juridică

îndoielnică. În plus, Guvernul nu și-a jusꢀficat ingerința prin niciun scop

legiꢀm în mod real. Aceasta nu ar fi proporțională. Deși problemele sale de

sănătate persistau, s-a văzut în situația injustă de a-i fi retrasă indemnizația

de invaliditate, iar cererile sale ulterioare au fost respinse, de asemenea, în

mod injust. În loc să fie supusă unei reduceri rezonabile și proporționale a

cuantumului prestațiilor sale, a fost total privată de mijloacele sale de

existență și așadar condamnată să suporte o povară individuală excesivă.

pentru prima dată necesitatea unei examinări separate a faptelor, în

temeiul art. 8, în cazul în care Curtea ar considera că art. 1 din Protocolul n

r

.

1 este inaplicabil în privința cererii sale.

incompaꢀbilitate

raꢀone materiae

cu dispozițiile Convenției și ale

protocoalelor la acesta. Acesta susține că speranța legiꢀmă de a primi o

prestație de invaliditate, creată efecꢀv de dreptul intern atunci când s-a

esꢀmat, în 2001, că reclamanta era în măsură să o preꢀndă, s-a încheiat cu

retragerea acestui drept în 2010. Guvernul adaugă că, dacă legea nu ar fi

fost modificată, reclamanta ar fi avut posibilitatea să preꢀndă din noua cest

drept atunci când s-a considerat, în 2012, că gradul de invaliditate depășea

pragul relevant. Spre deosebire de ceea ce susține reclamanta, Consꢀtuția

nu poate servi drept temei în dreptul național pentru o asꢁel de speranță

legiꢀmă, întrucât textul menționat se limitează la a enunța principii, în ꢀmp

ce regulile pracꢀce de atribuire a prestațiilor de invaliditate sunt prevăzute

în alte dispoziții legale.

după cum reiese cu claritate din Hotărârea Camerei – ar fi total împotriva

jurisprudenței Curții, ar impune statelor membre o povară financiară

excesivă și ar avea un „efect descurajator” asupra voinței legiuitorului

național de a-și reforma sistemele de securitate socială. Guvernul susține

că această Convenție nu garantează un drept patrimonial independent de

dreptul intern al statelor membre suverane. În ședință, acesta a atras

atenția cu privire la crearea în secret a unui drept social european

independent întemeiat pe o bază nedefinită și neînsoțită de un sistem de

control și echilibru, pe care doar legiuitorul național o poate garanta.

într-o oarecare măsură, după cum a confirmat experꢀza și hotărârea

instanței interne (supra, pct. 15 și 16) și după cum reiese și din faptul că

gradul de incapacitate de muncă de 67% stabilit în aplicarea sistemului

anterior lui 2008 era echivalent cu un grad de invaliditate de 54% în temeiul

noii metode. Or, acest grad fiind reevaluat la 40% în 2009, ar fi existat o

oarecare îmbunătățire a sănătății acesteia. Controalele reglementare

periodice prevăzute în experꢀze înainte de retragerea pensiei de

invaliditate indică doar faptul că problemele de sănătate ale reclamantei

puteau să se modifice, în ꢀmp ce controalele ulterioare acestei retrageri au

fost solicitate de reclamantă, nu impuse de autorități, moꢀv pentru care nu

pot fi considerate drept probă a unei speranțe legiꢀme.

ꢀpică în orice sistem de asigurări sociale, dat fiind caracterul durabil și

conꢀnuu al relației care unește statul și asiguratul. Cererile de prestații

sociale nu ar trebuie să fie în mod normal analizate pe baza dreptului

aplicabil în prima zi a relației de asigurare: acestea ar trebui analizate pe

baza dreptului în vigoare în ziua în care se ia o decizie asupra cererii.

Modificările eventual aduse între ꢀmp legilor în materie de securitate

socială impun în mod obligatoriu o povară individuală fiecărui asigurat. O

lege care se aplică ulterior nu poate fi contestată în mod rezonabil decât

dacă se referă la persoane care primeau deja o prestație la data intrării sale

în vigoare. Or, nu această situație nu se regăsește în speță.

insuficiența duratei de coꢀzare a reclamantei. Guvernul consideră că, dacă

aceasta ar fi coꢀzat la sistemul de asigurări sociale fără întrerupere atunci

când a avut posibilitatea, ar fi aꢀns cel mai probabil numărul de zile impus.

În opinia sa, a o scuꢀ pe reclamantă de obligația de a plăꢀ coꢀzațiile

necesare ar fi nedrept și ar crea o discriminare în raport cu persoanele care

se află într-o situație comparabilă și care au coꢀzat în mod corespunzător la

sistemul de asigurări sociale. Guvernul vede în cumulul coꢀzațiilor plăꢀte

de reclamantă o condiție necesară, dar nu suficientă, și care nu poate ține

loc de existența unui temei valabil în dreptul intern.

dreptul la aceasta la data reformei sistemului de asigurări sociale, prestația

de asigurări sociale nu a încetat să existe și nu a fost redusă prin efectul noii

legi. Guvernul adaugă că nu ar fi rezonabil să se aștepte ca sistemul să

acopere toate persoanele cărora le-a fost acordat la un anumit moment

fără a ține cont că acestea ar putea să-și fi pierdut dreptul. În caz contrar,

potrivit Guvernului, ar rezulta ca sistemele de asigurări sociale să impună

statelor membre o povară grea și excesivă, pe care principiul

proporționalității nu o impune.

r

.

1

02

a OIM

privind securitatea socială (standarde minime) și a Clasificării

internaționale a funcționării, dizabilității și sănătății, aprobată de statele

membre ale Organizației Mondiale a Sănătății. În ceea ce privește

Convenția OIM, aceasta se bazează pe absența unui nivel minim de aderare

de către statele europene, în ꢀmp ce, în privința CI

F

,

G

uvernul refuză să o

considere un element de „drept internațional

”

.

C. Observațiile terțului intervenient

jurisprudența internațională, precum și pracꢀcile din statele membre în

ceea ce privește dreptul la securitate socială în general și dreptul la prestații

de invaliditate în special.

1 din

Declarația universală a drepturilor omului, art. 9 din Pactul internațional cu

privire la drepturile economice, sociale și culturale în lumina observațiilor

generale relevante ale Comitetului pentru drepturi economice, sociale și

culturale, art

.

28 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind

drepturile persoanelor cu dizabilități, convențiile n

r

.

1

02 și n

r

.

1

28 ale OIM,

art. 12 din Carta socială europeană, Codul european de securitate socială și

art. 34

din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De

asemenea, descrie pracꢀcile relevante ale statelor membre ale Uniunii

Europene și Consiliul Europei pornind de la o comparație între elementele

extrase din bazele de date MISSOC și MISSCEO.

covârșitoare, dacă nu toate statele membre ale Consiliului Europei au

acceptat să protejeze împotriva riscului de invaliditate în cadrul sistemelor

lor de asigurări socială, pe baza tratatelor internaționale și/sau a legilor

naționale. CES vede în aceasta un consens european în materie. În opinia

sa, această constatare jusꢀfică așadar o interpretare a art. 1 din Protocolul

n

r

. 1

c

are include în domeniul de aplicare material al acestei dispoziții

dreptul la securitate socială în general și dreptul la prestații de invaliditate

în spec

ial.

D. Moꢀvarea Marii Camere

Marii Camere

o

excepție de inadmisibilitate întemeiată pe

incompaꢀbilitatea

raꢀone materiae

a capătului de cerere cu Convenția și

protocoalele sale la aceasta.

poate, în temeiul art.

55 din Regulament, să invoce această excepție dat

fiind că, în orice caz, nimic nu o împiedică să examineze din oficiu această

problemă, care ține de competența sa (a se vedea, de exemplu,

R.

P

.

ș

i alții

împotriva Regatului Unit

, n

r

.

3

8245/08, pct. 47, 9 octombrie 2012). Curtea

consideră că, având în vedere împrejurările specifice ale speței, excepția

invocată de Guvern este atât de strâns legată de esența capătului de cerere

al reclamantei încât este necesar să o conexeze cu fondul.

a) Principii generale referitoare la domeniul de aplicare al acestei dispoziții

r

.

1

, care garantează în

esență dreptul de proprietate, conține trei reguli disꢀncte: prima, care se

exprimă în prima frază a primului paragraf și prezintă un caracter general,

enunță principiul respectării proprietății; a doua, care este menționată în a

doua frază din același paragraf, are în vedere privarea de proprietate și o

supune anumitor condiții; cât despre a treia, consemnată în al doilea

paragraf, ea recunoaște statelor competența, printre altele, de a

reglementa folosința bunurilor conform interesului general, aplicând legile

pe care le consideră necesare în acest scop. Cu toate acestea, nu este vorba

de norme lipsite de legătură între ele. A doua și a treia vizează exemple

specifice de aꢀngeri aduse dreptului de proprietate; prin urmare, trebuie

interpretate în lumina principiului consacrat de prima [a se vedea, printre

multe altele,

James și alții împotriva Regatului Unit

, 21 februarie 1986,

pct. 37,

seria A, n

r

.

9

8, și

Sargsyan împotriva Azerbaidjanului

(MC),

n

r

.

4

0167/06, § 217, CEDO 2015].

r

. 1

a

re o sferă de

aplicare autonomă care nu se limitează la proprietatea bunurilor corporale

și care este independentă în raport cu clasificările formale din dreptul

intern: anumite alte drepturi și interese care consꢀtuie acꢀve pot fi, de

asemenea, considerate „drepturi patrimoniale” și, prin urmare, „bunuri” în

sensul acestei dispoziții [

Iatridis împotriva Greciei

(MC), n

r

.

3

1107/96, pct.

54,

Beyeler împotriva Italiei

(MC), n

r

.

3

3202/96, pct. 100, CEDO 2000-I, și

Parrillo împotriva

Italiei

(MC), n

r

.

4

6470/11, pct. 211, CEDO 2015].

1 din Protocolul n

r

. 1

n

u se aplică decât bunurilor și nu

creează niciun drept de a dobândi [

Stummer împotriva Austriei

(MC),

n

r

.

3

7452/02, pct. 82, CEDO 2011], în anumite condiții, „speranța legiꢀmă”

de a obține o valoare patrimonială poate, de asemenea, beneficia de

protecția conferită de această dispoziție [a se vedea, printre multe altele,

Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei

(MC), n

r

.

7

3049/01, pct.

65,

CEDO 2007

-

I].

speranță și să se întemeieze pe o dispoziție juridică sau pe un act juridic

cum ar fi o decizie judecătorească. Speranța de a vedea renăscând un drept

patrimonial sꢀns cu mult ꢀmp în urmă nu poate fi considerat un „bun

”

,

ș

i

nici o creanță condițională care a devenit caducă prin nerealizarea unei

condiții [

Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Cehe

(dec.) (MC),

n

r

.

3

9794/98, pct.69 și 73, CEDO 2002 -VII]. În plus, nu se poate concluziona

existența unei „speranțe legiꢀme” în cazul în care există o controversă

asupra modului în care dreptul intern trebuie interpretat și aplicat și

argumentele dezvoltate de reclamantă în această privință sunt în final

respinse de instanțele interne [

Kopecký împotriva Slovaciei

[(GC), n

r

.

44912/98, §

50, CEDH 2004-IX]. În schimb, un interes patrimonial

recunoscut de dreptul intern – chiar dacă este revocabil în anumite condiții

– poate fi considerat un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul n

r

. 1

(

Beyeler

,

citată anterior, pct. 105).

r

.

1

, este necesar

în mod normal să se examineze dacă circumstanțele cauzei, examinate în

ansamblu, au făcut din reclamant ꢀtularul unui interes substanțial protejat

de această dispoziție (

Iatrid

is

, citată anterior, pct. 54,

Beyeler

, citată

anterior, pct. 100, și

Parrill

o

, citată anterior, pct. 211). În cazul în care

reclamantul revendică alte bunuri decât cele actuale, ideea subiacentă

imperaꢀvului că există un asꢁel de interes a fost, de asemenea, formulată

în moduri diferite de Curte, în jurisprudența sa. De exemplu, într-o serie de

cauze, Curtea a examinat dacă reclamanții erau ꢀtularii unei „creanțe care a

fost stabilită suficient pentru a fi exigibilă” (

Gratzinger și Gratzingerova

,

decizie citată anterior, pct.

74), respecꢀv dacă se puteau prevala de un

„drept [care să poată fi apărat] la o prestație socială [recunoscut de]

legislația internă” [

Stec și alții împotriva Regatului Unit

(MC) (dec.), n

r

.

65731/01 și 65900/01, pct.

51, 2005-X] sau dacă îndeplineau „condițiile

stabilite de legislația națională pentru acordarea unui asꢁel de ꢀp de

prestație” [

Richardson împotriva Regatului Unit

(dec.), n

r

.

2

6252/08, pct.

17, 10 aprilie 2012].

Kopecký

(citată anterior), Marea Cameră a recapitulat

jurisprudența Curții referitoare la conceptul „speranță legiꢀmă

”

.

A

ceasta a

concluzionat, în urma analizei unor diferite grupuri de cauze referitoare la

acest concept, că jurisprudența sa nu prevede existența unei „contestații

reale” sau a unei „pretenții care să poată fi susținută” drept criteriu pentru

a aprecia existența unei „așteptări legiꢀme

”

,

p

rotejate de art.

1 din

Protocolul n

r

.

1

. Aceasta a considerat că „în cazul în care interesul

patrimonial în cauză era în natura creanței, nu putea fi considerat „valoare

patrimonială” decât în cazul în care avea un temei suficient în dreptul

național, de exemplu în cazul în care era confirmat de jurisprudența

consacrată a instanțelor” (

Kopecký

, citată anterior, pct

. 52).

legiꢀmă” se referă la situații în care persoanele în cauză puteau să se

aștepte în mod legiꢀm ca actul juridic pe baza căruia au contractat obligații

financiare nu va fi anulat retroacꢀv în detrimentul lor (

Pine Valley

Developments Ltd și alții împotriva Irlandei

, 29 noiembrie 1991, seria A, n

r

.

51, pct. 222, și

Stretch împotriva Regatului Unit

, n

r

.

4

4277/98, pct. 35, 24

iunie 2003). În cazurile care compun această linie de jurisprudență,

„speranța legiꢀmă” rezultă din faptul că persoana în cauză s-a bazat într-un

mod jusꢀficat rezonabil pe un act juridic cu temei juridic solid și cu impact

asupra drepturilor patrimoniale (

Kopecký

, citată anterior, pct.

47)

.

Respectarea acestei speranțe este o consecință a unuia dintre aspectele

statului de drept, care impregnează fiecare arꢀcol din Convenție și implică

în special faptul că dreptul intern trebuie să ofere o anumită protecție

împotriva aꢀngerilor arbitrare aduse de către puterea publică drepturilor

garantate de Convenție [a se vedea, pentru un exemplu recent,

Karácso

ny

și alții împotriva Ungariei

(MC), n

r

.

4

2461/13, pct. 156, 17 mai 2016, cu

referințe supl

imentare].

pentru a descrie cerința potrivit căreia trebuie să existe un temei în dreptul

intern care să dea naștere unui interes patrimonial, sensul lor general poate

fi rezumat după cum urmează: pentru ca un bun consꢀtuit printr-o speranță

legiꢀmă să fie recunoscut, reclamantul trebuie să dispună de un drept care

să poată fi recunoscut și care, în conformitate cu principiul enunțat la

pct. 52

din hotărârea

Kopecký

(reprodus supra, la pct. 77), ar trebui să

consꢀtuie cu adevărat un interes patrimonial substanțial suficient stabilit în

temeiul dreptului națion

al.

b) Domeniul de aplicare a art. 1 din Protocolul n

r

. 1 în domeniul prestațiilor de

securitate socială, în special al alocațiilor de invaliditate

parte a vieții lor, nu își pot asigura subzistența decât datorită prestațiilor de

securitate sau de asigurări sociale. Numeroase ordine juridice interne

recunosc faptul că asꢁel de persoane au nevoie de o anumită securitate și

prevăd plata automată de prestații, sub rezerva îndeplinirii condițiilor

(

Stec și alții

, decizie citată

pentru dobândirea a drepturilor în cauză

anterior, pct. 51). Principiile care se aplică în general cauzelor referitoare la

art. 1

din Protocolul nr. 1 rămân relevante în domeniul prestațiilor de

securitate socială sau de asigurări sociale (

ibidem

, pag. 54).

Curtea a

examinat deja în repetate rânduri problema speranței legiꢀme în domeniul

prestațiilor sociale (a se vedea, de exemplu,

Kjartan Ásmundsson împotriva

Islan

dei

, n

r

.

6

0669/00, pct.

44, CEDO

2004-IX,

Klein împotriva Austriei

,

n

r

.

5

7028/00, pct. 45, 3 marꢀe 2011).

coꢀzeze la sistemul de asigurări sociale, legea prevede în mod normal că

persoanele care au coꢀzat suficient și îndeplinesc condițiile legale în

materie de invaliditate vor primi o prestație de invaliditate pe termen lung

în orice formă, în temeiul principiilor solidarității și al echivalenței, atât

ꢀmp cât invaliditatea persistă sau până la vârsta de pensionare. Asꢁel de

sisteme de asigurări sociale, în general obligatorii, oferă așadar protecție, în

general prin acordarea de prestații, de-a lungul perioadei acoperite și în

cazul în care condițiile care reglementează situația sunt îndeplinite.

Condițiile legale în cauză pot totuși să se schimbe. În această privință,

trebuie aminꢀt că, în hotărârea

Gaygusuz împotriva Austriei

(16

septembrie 1996, pct. 41,

Culegere de hotărâri și decizii

1996

-

IV), Curtea a

hotărât că dreptul la o alocație socială de urgență – prestație socială legată

de plata coꢀzațiilor la casa de asigurări de șomaj – era, în măsura în care

era prevăzut în legislația aplicabilă, un drept patrimonial în sensul art. 1 di

n

Protocolul n

r

.

1

. În

hotărârea

Klein

(citată anterior, pct.

43), a arătat că

dreptul la o prestație socială –

respecꢀv la o pensie plăꢀtă de fondul de

pensii pentru avocați – era legat de plata coꢀzațiilor și că, odată plăꢀtă,

acordarea prestației în cauză nu putea fi refuzată părții interesate. Plata de

coꢀzații la un fond de pensii poate așadar, în anumite împrejurări și pe baza

patrimonial (

dreptului intern, să dea naștere unui drept

Ásmundsso

n

, citată anterior, pct. 39,

Apostolakis împotriva Greciei

,

Bellet, Huertas și Vialatte

Kjartan

n

r

.

3

9574/07, pct. 28 și 35, 22 octombrie 2009,

împotriva Franțe

i

(dec.), nr.

40832/98, 40833/98 și 40906/98, 27 aprilie

1999,

Skórkiewicz împotriva Poloniei

(dec.), nr. 39860/98, 1 iunie 1999, și

).

Moskal împotriv

a

Polon

iei

, n

r

.

1

0373/05, pct.41, 15 septembrie 2009

1 din Protocolul nr. 1 nu

impune nicio restricție libertății statelor contractante de a decide dacă să

introducă sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau

nivelul prestațiilor care urmează a fi acordate în cadrul unui astfel de sistem

[

Sukhanov și Iltchenko împotriva Ucrainei

, n

r

.

6

8385/10 și 71378/10,

pct. 35-39,

26 iunie

2014,

Kolesnyk și alții împotriva Ucrainei

(dec.),

n

r

.

5

7116/1

0,

pct. 83,

89 și 91, 3

iunie 2014, și

Fakas împotriva Ucrainei

(dec.), n

r

.

4

519/11, pct.

34, 37-43 și 48, 3 iunie 2014]. În schimb, din

momentul în care un stat contractant insꢀtuie o legislație care prevede

plata automată a unei prestații sociale – fie că acordarea acestei prestații

depinde sau nu de plata prealabilă a unor coꢀzații, această legislație

trebuie considerată ca generând un interes patrimonial care intră sub

incidența domeniului de aplicare a art. 1 din Protocolul n

r

. 1

î

n cazul

persoanelor care îndeplinesc condițiile de la acest arꢀcol (

Stec și alții

,

decizie citată anterior, pct. 54).

casă de pensii sau un sistem de asigurări sociale, poate crea un drept

patrimonial protejat de art. 1 din Protocolul n

r

.

1

, chiar dacă contribuabilul

nu îndeplinește toate condițiile pentru a primi efecꢀv pensia sau o altă

prestație. Acesta este cazul atunci când există o legătură directă între

nivelul coꢀzațiilor și prestațiile acordate (

Stec și al

ții

, decizie citată anterior,

pct. 43).

Plata de coꢀzații la o casă de pensii poate așadar, în anumite

patrimonial asupra unei părți a

circumstanțe, să dea naștere unui drept

fondurilor acestuia, iar o modificare a dreptului la pensie în cadrul unui

astfel de sistem poate așadar, în principiu, să ridice o problemă în temeiul

art. 1

din Protocolul nr.

1

.

Presupunând chiar că această dispoziție

garantează celor care coꢀzează la un sistem special de asigurări dreptul de

a obține beneficii de pe urma acestuia, acest fapt nu poate fi interpretat ca

oferindu-le dreptul la o pensie de o anumită valoare (

Müller împotriva

Austriei

, n

r

.

5

849/72, Raportul Comisiei din 1 octombrie 1975, DR 3,

pag. 25,

pct. 30, citată în

T

.

î

mpotriva Suediei

, n

r

.

1

0671/83, Decizi

a

Comisiei din 4 marꢀe 1985, DR 42, pag. 233).

1 din Protocolul n

r

. 1

l

a

Convenție nu garantează, ca atare, dreptul la o pensie de o anumită valoare

(

Kjartan Ásmundsson

, citată anterior, pct. 39), deși o reducere a valorii unei

indemnizații sau retragerea sa ar putea consꢀtui o aꢀngere adusă unui bun,

deși este necesar să fie jusꢀficată (

Valkov și alții împotriva Bulgariei

, n

r

.

2033/04, 19125/04, 19475/04, 19490/04, 19495/04, 19497/04, 24729/04,

171/05 și 2041/05, pct. 84, 25 octombrie 2011, și

Grudić împotriva Serbiei

,

n

r

.

3

1925/08, pct. 72, 17 aprilie 2012).

asꢁel de aꢀngeri axându-și analiza pe dreptul intern în vigoare la momentul

aꢀngerii invocate [a se vedea, ca exemplu extras din dreptul răspunderii

civile,

Maurice împotriva

Franței

(MC), n

r

.

1

1810/03, pct.

67, CEDO

200

5

-

IX].

Bellet, Huertas și

Vialaꢁ

e

, decizie citată anterior) sau încetează să mai îndeplinească

condițiile stabilite de dreptul intern pentru acordarea oricărei forme de

prestație sau indemnizație, nu există nicio aꢀngere adusă drepturilor care

decurg din art.

1 din Protocolul n

r

. 1

(

Rasmussen împotriva Poloniei

, n

r

.

38886/05, pct.71, 28 aprilie 2009) în cazul în care condițiile s-au modificat

înainte ca partea interesată să fi putut preꢀnde prestația în cauză

(

Richards

on

, decizie citată anterior, pct.

17). În cazul în care suspendarea

sau reducerea unei pensii nu este datorată unei schimbări în situația

reclamantului, ci în lege sau în punerea sa în aplicare, aceasta poate avea

drept rezultat o aꢀngere adusă drepturilor garantate de art. 1 din Protocolul

n

r

. 1

(

Grud

ić

, citată anterior, pct

. 77).

acordarea unei pensii, de care reclamantul fusese între ꢀmp privat pe moꢀv

că nu fuseseră îndeplinite de la bun început condițiile legale, ar putea da

naștere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul n

r

. 1

(

Moska

l

, citată anterior,

pct. 45, și

Antoni Lewandowski împotriva Poloniei

, n

r

.

3

8459/03, pct. 78 și

82, 2 octombrie 2012). Într-o altă cauză, a considerat că nerespectarea unei

condiții (respecꢀv aderarea obligatorie la o organizație profesională), care

era în temeiul dreptului național un moꢀv suficient pentru a pierde dreptul

la o pensie, nu permitea să concluzioneze că reclamanta nu dispunea de un

bun în sensul art. 1 din Protocolul n

r

. 1

(

Klei

n

, citată anterior, pct. 46). Nimic

nu a împiedicat Curtea să constate că un reclamant, a cărui cerere de

acordare a unei alocații pentru adulți cu dizabilități fusese respinsă pe

moꢀv că acesta nu îndeplinea condiția legală de naționalitate, putea

preꢀnde un drept patrimonial în temeiul art. 1 din Protocolul n

r

. 1

(

Koua

Poirrez împotriva Franței

, n

r

.

4

0892/98, pct.

37-42, CEDO

200

3

-

X). Pe de

altă parte, într-o altă cauză, a considerat că simpla acceptare de către

autoritățile publice a unui cumul de două pensii, în cazul în care era posibil

să se obțină rambursarea coꢀzațiilor pentru una dintre acestea, nu dădea

naștere unui drept protejat de acest arꢀcol (

Bellet, Huertas și Vialaꢁe

,

decizie citată anterior).

obligatorie, asꢁel ca în speță) nu face în mod obligatoriu imposibilă

modificarea sistemului, fie că este vorba de condițiile de acordare a

indemnizației sau a pensiei sau valoarea acestora [a se vedea,

mutaꢀs

mutandi

s

,

Carson și alții împotriva Regatului Unit

(MC), n

r

.

4

2184/0

5,

pct. 85-89,

CEDO 2010,

și

Richards

on

, citată anterior, pct.

17]. În plus,

Curtea a recunoscut posibilitatea de reformare a legislației în materie de

securitate socială, având în vedere schimbările sociale și evoluția opiniei

cu

privire la categoriile de persoane care au nevoie de asistență socială,

precum și de evoluția situațiilor individuale (

Wieczorek împotriva Poloniei

,

n

r

.

1

8176/05, pct. 67, 8 decembrie 2009).

condițiile stabilite de lege pentru acordarea unor asꢁel de prestații sau de

pensii s-au modificat și, în consecință, persoana în cauză nu le mai

îndeplinește, o examinare minuțioasă a circumstanțelor fiecărei spețe în

parte – în special, natura schimbării acestor condiții – poate fi necesară

pentru a verifica existența unui interes patrimonial substanțial suficient

stabilit în raport cu dreptul național. Acest lucru este impus de securitatea

juridică și de statul de drept, care fac parte din valorile fundamentale aflate

la baza Convenției.

b) Aplicarea acestor principii în speță

desfășurate în fața sa, reclamanta a reiterat teza expusă în fața Camerei în

ceea ce privește caracterul „conꢀnuu” al ingerinței cauzate de retragerea

pensiei sale de invaliditate în 2010 (supra, pct. 57). Cu toate acestea, Marea

Cameră observă că și Camera a constatat că hotărârea pronunțată la 1

aprilie 2011 de Tribunalul pentru liꢀgii de muncă din Nyíregyháza care

respingea apelul reclamantei era definiꢀvă și că, întrucât cererea fusese

introdusă în fața Curții după expirarea termenului de 6 luni, art. 35 § 1 din

Convenție se opunea ca Marea Cameră să examineze procedura aflată la

originea respecꢀvei hotărâri (pct. 31 din hotărârea Camerei). Marea

Cameră nu are așadar competența de a examina procedura care s-a încheiat

prin hotărârea din 1 aprilie 2011.

cum aceasta a fost declarată admisibilă de Cameră [

K. și

T

.

î

mpotri

va

Finlandei

(MC), n

r

.

2

5702/94, pct. 141, CEDO 2001-VII], respecꢀv la capătul

de cerere întemeiat de reclamantă pe procedura care a debutat cu

depunerea de către aceasta a unei cereri de alocație de invaliditate la

20 februarie 2012 și care s-a încheiat cu senꢀnța pronunțată de Tribunalul

administraꢀv pentru liꢀgii de muncă din Nyíregyháza la 20 iunie 2013, care

a concluzionat că sistemul din 2012 nu îi conferea dreptul la o alocație de

invaliditate din cauza perioadei de coꢀzare insuficiente (a se vedea

prezentarea procedurii relevante, supra, pct. 19-23).

pronunțe cu privire la compaꢀbilitatea cu art.

1 din Protocolul n

r

. 1 a

rezultatului procedurii care s-a încheiat cu hotărârea din 20 iunie 2013

(supra, pct. 23), ținând seama de fapte anterioare și ulterioare deciziei din 1

februarie 2010.

forma sa anterioară lui 2012, fie în forma sa actuală, se bazează în esență

pe două criterii cumulaꢀvei) o „condiție de sănătate

”

,

c

are limitează dreptul

de a beneficia strict la persoanele a căror stare de sănătate și situația

profesională o impun și ii) o „condiție contribuꢀvă

”

,

c

are impune o anumită

perioadă de vechime în muncă (la fel ca în regimul anterior lui 2012)

respecꢀv, în esență, o perioadă de coꢀzare la asigurările sociale (supra,

pct. 28 și 29

.

dată nespecificată, dar cel târziu în 2001), reclamanta îndeplinise „condiția

contribuꢀ

vă

”

,

a

sꢁel cum era ea stabilită de legislația în vigoare la

momentul respecꢀv, și atunci când s-a constatat în 2001 că gradul său de

invaliditate era mai mare decât cel impus, îndeplinise cea de-a doua

condiție (denumită în conꢀnuare „condiția de sănătate”). În consecință, din

2001 până în 2009-2010, și anume aproape 10 ani, a îndeplinit toate

condițiile care îi confereau dreptul automat la plata unei pensii de

(

Stec și alții

, decizie citată anterior, pct. 51, reluată supra, la pct.

invalidita

te

80). Decizia care îi acorda o pensie de invaliditate pe baza dispozițiilor legii

din 1997 și care stăteau la baza dreptului său inițial este așadar asimilabilă

unui „bun actual” [

, citată anterior, pct. 35 lit. c)]. În plus, se pare

Kopecký

că nu se poate nega faptul că, în toată această perioadă, reclamanta era

îndreptățită, pe baza acestui „act juridic”, să aibă o „speranță legitimă”

(

ibidem

, § 47) că va continua să primească o prestație de invaliditate în

cazul în care invaliditatea sa continua și se menținea la nivelul impus,

întrucât nu existase nicio controversă legată de modul în care trebuie

interpretat și aplicat dreptul intern (

ibidem

, pct. 50 .

)

reclamanta putea să aibă o speranță legitimă la 1 ianuarie 2012, data la care

legiuitorul a modificat condiția contributivă a prestației de invaliditate,

anulând efectiv efectele juridice ale faptului că îndeplinise anterior

respectiva condiție. În urma reformei legislative, reclamantei i-a fost retrasă

indemnizația în cauză pe motiv că nu mai avea dreptul la aceasta, în temeiul

noii condiții contributive.

Această concluzie a fost confirmată ulterior într-

un mod obligatoriu de Tribunalul administraꢀv și pentru liꢀgii de muncă din

Nyíregyháza în hotărârea sa definiꢀvă din 20 iunie 2013 (supra, pct. 23).

Numai în cazul în care speranța legitimă a reclamantei exista încă la 1

ianuarie 2012 se putea considera că reforma legislativă a constituit o

atingere dusă dreptului său la un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

a reclamantei de a primi o prestație de invaliditate cu condiția îndeplinirii

criteriilor impuse (supra, pct. 51, 55 și 60) s-a sꢀns odată retras dreptul său

la o pensie în 2010. În consecință, Curtea trebuie să examineze dacă, în

2012, atunci când reclamanta a solicitat o alocație de invaliditate pe baza

unei noi evaluări a stării sale de sănătate care arăta un grad de invaliditate

suficient, ea avea încă o speranță legiꢀmă, în sensul definit în

jurisprudență, de a primi o prestație de invaliditate.

divergența între părți cu privire la întrebarea dacă starea de sănătate a

reclamantei se îmbunătățise în mod real în cursul perioadei în cauză. Curtea

constată că, potrivit experꢀzei din 16 februarie 2011 prezentate în fața

Tribunalului din Nyíregyháza (supra, pct. 15), nu se produsese nicio

îmbunătățire notabilă din 2007. În plus, niciuna dintre părți nu contestă

faptul că, având în vedere starea sănătății, reclamanta ar fi putut beneficia

de indemnizația de invaliditate în 2012 dacă noua lege nu ar fi intrat în

vigoare la începutul acelui an. De alꢁel, Guvernul a confirmat că situația

era exact în acest mod (supr

a, pct. 22 și 60).

reclamanta avea încă o speranță legiꢀmă în sensul jurisprudenței Curții nu

poate fi soluționată doar pe baza acestui singur text. În fapt, principiile care

exclud constatarea unei ingerințe în cazul în care partea interesată

încetează să mai îndeplinească condițiile stabilite de dreptul intern nu pot fi

aplicate mecanic atunci când aceasta capătul de cerere este întemeiat exact

pe modificarea condițiilor legale în cauză.

1 din

Protocolul n

r

. 1

n

u este aplicabilă doar din lipsa unui temei juridic în 2012 ar

însemna eludarea deliberată a ceea ce reprezintă însăși baza capătului de

cerere formulat de reclamantă, și anume reforma legislaꢀvă (

Lakićević și

alții

, citată anterior, pct. 70), care a anulat temeiul juridic pe care se bazase

până în acel moment prestația sa de invaliditate. Această reformă a impus

în fapt unei anumite categorii de asigurați, din care face parte reclamanta, o

nouă condiție a cărei apariție nu era previzibilă în cursul perioadei de

coꢀzare potențial relevantă, condiție pe care, în plus, aceste persoane nu o

puteau în niciun caz îndeplini odată ce noua legislație intra în vigoare. Or,

un asꢁel de cumul este dificil de conciliat, în ulꢀmă instanță, cu statul de

drept. Curtea reamintește în acest stadiu că scopul Convenției nu este să

protejeze drepturi teoreꢀce și iluzorii, ci „concrete și efecꢀve” [

Perdigão

împotriva Portugaliei

(MC), n

r

.

2

4768/06, pct.

68, 16 noiembrie 2010]. A

considera că o persoană care a coꢀzat totuși la un sistem de asigurări și a

îndeplinit condiția contribuꢀvă impusă de acesta din urmă poate fi complet

lipsită de speranța legiꢀmă de a obține un beneficiu de ꢀpul unei prestații

nu ar fi compaꢀbilă cu acest principiu.

dreptul intern – chiar dacă este revocabil în anumite condiții – poate fi

considerat un „bun” în sensul art.

1 din Protocolul n

r

.

1

(

Beyeler

, citată

anterior, pct. 105). Urmând acest raționament, Curtea a declarat că această

dispoziție este aplicabilă într-o serie de cauze în care reclamanții nu mai

îndeplineau condițiile pentru acordarea prestației în cauză stabilite de

dreptul intern la data depunerii cererii (a se vedea, de exemplu,

Kjartan

Ásmundsso

n

, citată anterior, pct

. 40).

până la preꢀnsa ingerință consꢀtuită de legea din 2012, reclamanta

beneficia de un interes patrimonial substanțial suficient stabilit pentru a fi

calificat drept „bun” în sensul art. 1 din Protocolul n

r

. 1

(

supra, pct. 79).

retragerea pensiei sale de invaliditate în 2010 și introducerea de către

legiuitor a unei noi cerințe contributive în 2012, reclamanta a continuat nu

doar să adere la sistemul de securitate socială, ci și să îndeplinească condiția

de vechi8me în muncă impusă pentru a avea dreptul la o prestație de

invaliditate. Cooperând permanent cu autoritățile administrative fără a

înceta vreodată să solicite activ o astfel de prestație, reclamanta a făcut în

mod repetat obiectul unei reevaluări a stării sale de sănătate în 2011 și 2012;

alte examene similare erau programate în noiembrie 2012, în aprilie și

septembrie 2014 și în martie 2015.

din Nyíregyháza a observat că reclamanta putea justifica o vechime în

muncă de 23 de ani și 71 de zile (supra, pct. 16), care, după cum constată

Curtea, depășește cu mult perioada minimă de 5 ani (înainte de riscul social

acoperit) care justifică cel puțin o prestație de invaliditate redusă, potrivit

Codului european de securitate socială și convențiilor nr. 102 și 128 ale

OIM(supra, pct. 42). În plus, deși a validat retragerea pensiei de invaliditate

a reclamantei începând cu 1 februarie 2010, Tribunalul din Nyíregyháza a

confirmat expres că o nouă evaluare medicală putea avea loc în martie 2012

și a semnalat reclamantei că aceasta putea formula o nouă cerere, în cazul în

care starea sa de sănătate s-ar fi deteriorat (supra, pct. 16).

reclamantei a fost evaluate ușor sub nivelul minim impus (40% în

decembrie 2009 și 45% în aprilie 2011, apoi septembrie 2011 – supra,

pct. 12 și 17), acesta a ajuns la 50% în decembrie 2011, adică înainte de

sfârșitul perioadei menționate, precum și în februarie 2012. Acest grad de

invaliditate, nimeni nu contestă, i-ar fi permis reclamantei să obțină o

prestație de invaliditate în februarie 2012, când o nouă condiție retroactivă,

pe care aceasta nu îndeplinea, nu fusese introdusă. În paralel, la 13

decembrie 2011, recomandase ca reclamanta să urmeze o perioadă de

readaptare și să primească indemnizația

ad hoc

– un tip de prestație foarte

apropiat de pensia de invaliditate (supra, pct. 17) și considerată ca

înlocuind-o pe aceasta în cazul persoanelor care ar putea fi readaptate

profesional. Totuși, autoritățile nu pus în aplicare această recomandare.

Dacă ar fi făcut-o, reclamanta ar fi putut beneficia de o prestație la

31 decembrie 2011, ceea ce i-ar fi modificat situația în ceea ce privește noua

lege.

sociale, ceea ce reprezenta o obligație, și îndeplinea condițiile legale impuse

pentru acordarea unei prestații de invaliditate. Curtea a indicat deja că

cotizațiile la o casă de pensii pot, în anumite circumstanțe și potrivit

dreptului intern, să creeze un drept patrimonial în sensul art.

1 din

Protocolul nr. 1 (supra, pct. 81 și 83). Curtea constată că aceste circumstanțe

sunt reunite în speță, cotizațiile plătite de reclamantă fiind considerate

suficiente cel târziu până la 1 aprilie 2001 (supra, pct. 11). În consecință,

reclamanta putea să spere în mod rezonabil că legea îi promitea o prestație

de invaliditate deoarece îndeplinea condițiile de sănătate aplicabile.

invaliditate al reclamantei în 2009, retragerea pe cale de consecință a

pensiei sale de invaliditate în 2010 și alte probe referitoare la situația sa în

privința pensiilor intervenite între 2010 și 31 decembrie 2011 nu au fost

suficiente pentru a-i stinge speranța legitimă de a beneficia de o prestație de

invaliditate în cazul în care gradul său de invaliditate atingea noul nivel

impus. Dimpotrivă, măsurile luate de autorități, în special hotărârea din 1

aprilie 2011, indică faptul că autoritățile au acționat cu recunoașterea

deplină a situației reclamantei în raport cu sistemul de asigurări, astfel încât

aceasta se putea baza într-un mod rezonabil justificat pe legislația aplicabilă

și avea o speranță legitimă că va primi o prestație de invaliditate în cazul în

care condițiile legale erau îndeplinite. După cum admite Guvernul, fără

noile condiții stabilite de legea din 2012, reclamanta ar fi putut beneficia de

o prestație de invaliditate în 2013.

era titulara unei pensii, continua să nutrească o „speranță legitimă”, care se

încadrează în noțiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

intrarea în vigoare a noii legi, pe baza unei noi evaluări a stării sale de

sănătate, care a avut drept rezultat un grad suficient de invaliditate,

reclamanta nu a făcut mai degrabă nimic altceva decât să se prevaleze încă o

dată de speranța legitimă existentă de a primi o prestație socială în loc să

încerce să „dobândească” un „bun”. Niciuna dintre părți nu contestă că

reclamanta ar fi putut beneficia de indemnizația de invaliditate începând din

momentul în care s-a constatat, în 2012, că problema sa de sănătate a

depășit pragul pertinent, dacă noua lege nu ar fi intrat încă în vigoare în

anul respecti

v

(supra, pct. 22-60).

2012, este constituită de respingerea definitivă a cererii de alocație de

invaliditate formulată de reclamantă; cu alte cuvinte, dreptul său de a obține

prestații din partea sistemului de asigurări sociale a fost încălcat într-un mod

care a antrenat o atingere adusă drepturilor sale la o pensie

.

aplicabilitatea în speță a art. 1 din Protocolul nr. 1. În consecință, respinge

excepția preliminară invocată de Guvern privind incompatibilitatea

ratione

materiae

cu dispozițiile Convenției

.

necesar să examineze celelalte argumente ale capetelor de cerere care

urmăreau clarificarea naturii dreptului în litigiu în raport cu diferitele

instrumente internaționale relevante.

a) Principii generale

din Protocolul n

r

. 1 a

u

nei ingerințe într-un drept protejat de această

dispoziție. Statul de drept, unul dintre principiile fundamentale ale unei

societăți democraꢀce, este impregnat în toate arꢀcolele Convenției

[

Iatrid

is

, citată anterior, pct. 58,

Wieczor

ek

, citată anterior, pct. 58, și

Visꢀņ

š

și Perepjolkins împotriva Letoniei

(GC), n

r

.

7

1243/01, pct. 96, 25 octombrie

2012]

.

respectarea bunurilor nu poate fi jusꢀficată decât dacă servește unui

interes public (sau general) legiꢀm. Datorită unei cunoașteri directe a

propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în

principiu, mai bine plasate decât instanța internațională pentru a stabili ce

este de uꢀlitate publică. În mecanismul de protecție creat de Convenție,

acestora le revine responsabilitatea să se pronunțe primele cu privire la

existența unei probleme de interes general care să jusꢀfice măsuri care

aduc aꢀngere dreptului la respectarea bunurilo

r

.

N

oțiunea de „uꢀlitate

publică” este foarte exꢀnsă. În special, decizia de a legifera în domeniul

prestațiilor sociale implică în general o examinare a considerentelor de

ordin social și economic. Curtea consideră natural ca marja de apreciere

lăsată legiuitorului în punerea în aplicare a poliꢀcilor economice și sociale

să fie exꢀnsă și să respecte alegerile acestuia din urmă în materie de

„uꢀlitate publică

”

,

c

u excepția cazului în care poliꢀcile sunt în mod evident

lipsite de o bază rezonabilă [a se vedea,

mutaꢀs mutandis

,

Fostul rege al

Greciei și alții împotriva Greciei

(MC), n

r

.

2

5701/94, pct. 87, CEDO 2000-XII,

Wieczor

ek

, citată anterior pct. 59,

Frimu și alte 4 cereri împotriva României

(dec.), n

r

.

4

5312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11 și

45588/11, pct.

40,

7 februari

e 2012,

Panfile împotriva R

omâniei

(dec.), n

r

.

1

3902/11, 20 marꢀe

2012, și

Gogiꢀdze și alții împotriva Georgiei

, n

r

.

3

6862/05, pct. 96, 12 mai

2015]

.

legi în cadrul unei schimbări de regim poliꢀc și economic (

Valkov și alții

,

citată anterior, pct. 91), adoptării unor poliꢀci de economie a fondurilor

publice (

N.K.M. împotriva Ungariei

, n

r

.

6

6529/11, pct. 49 și 61, 14 mai

2013) sau realocării de credite (

Savickas împotriva Lituaniei și altor state

(dec.), n

r

.

6

6365/09, 15

octombrie 2013), sau al măsurilor de austeritate

impuse de o criză economică gravă (

Koufaki și ADEDY împotriva Greciei

(dec.), n

r

.

5

7665/12 și 57657/12, pct. 37 și 39, 7 mai 2013; a se vedea, de

asemenea,

da Conceição Mateus și Santos Januário împotriva

Portugali

ei

nr.

Carvalho Rico împotriva Portugaliei

(dec.), pct. 37, n

r

.

1

3341/14, 1

(dec.)

62235/12 și 57725/12, § 22, 8

octombrie 2013, și

da Si

lva

septembrie 20

15).

r

. 1

p

revede că o asꢁel de ingerință

trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul pe care îl urmărește

[

Jahn și alții împotriva Germaniei

(MC), n

r

.

4

6720/99, n

r

.

7

2203/01 și n

r

.

72552/01, pct. 81–94, CEDO

2005-VI]. Justul echilibru care trebuie

menținut va fi distrus dacă persoana în cauză suportă o sarcină specială și

excesivă (

Sporrong și Lönnroth împotriva Suediei

, 23 septembrie 1982, pct.

69-74, seria A, n

r

.

5

2,

Kjartan Ásmundsson

, citată anterior, pct. 45,

Sargsyan

, citată anterior, pct. 241,

Maggio și alții

, citată anterior, pct. 63, și

Stefaneꢂ și alții, citată anterior, pct. 66).

impusă o sarcină specială și excesivă, ținând seama de contextul special al

cauzei, și anume un regim de securitate socială. Asꢁel de regimuri sunt o

expresie a solidarității societății față de membrii săi vulnerabili (

Maggio și

alții

, pct.

61,

Stefaneꢂ și alții

, pct.

55, ambele citate anterior, precum și,

mutaꢀs mutandis

,

Goudswaard-Van der Lans împotriva Țărilor de Jos

(dec.), n

r

.

7

5255/01, CEDO 2005-XI).

riscă să încalce d