CASE OF KUDREVIČIUS AND OTHERS v. LITHUANIA - [Romanian translation] legal summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Nota de informare privind jurisprudența Curții – Nr.

189

Octombrie 2015

Kudrevičius și alții împotriva Lituaniei (MC)

- 37553/05

Hotărârea din 15.10.2015 (MC)

Art.

11

Art.

11

§

1

Libertatea de întrunire pașnică

Sancțiuni penale aplicate agricultorilor pentru blocarea traficului pe drumuri naționale principale timp de 2 zile:

neîncălcare

În fapt

– Fermierii reclamanți au obținut autorizație pentru organizarea unui protest pașnic ca să atragă atenția asupra aparentei lipse de reacție a Guvernului față de problemele din sectorul agricol. La început, demonstrațiile au fost pașnice, conform autorizațiilor. Însă negocierile cu Guvernul au stagnat. Pentru a face presiuni asupra Guvernului, reclamanții au încălcat prevederile autorizațiilor și au blocat trei autostrăzi principale timp de 2

zile, provocând perturbări considerabile. Blocajul a luat sfârșit când le-au fost îndeplinite cererile. Reclamanții au fost ulterior condamnați pentru „tulburări violente” și condamnați la 60 de zile de închisoare cu suspendare timp de un an. De asemenea, li s-a interzis să părăsească domiciliul pentru mai mult de 7

zile fără aprobarea prealabilă a autorităților.

Într-o hotărâre din 26 noiembrie în 2013, o cameră a Curții a hotărât, cu 4

voturi la 3, că a fost încălcat art.

11 din Convenție (a se vedea

Nota informativă 168

). La 14 aprilie 2014, cauza a fost trimisă Marii Camere la cererea Guvernului.

În drept

– Art.

11

a)

Cu privire la aplicabilitate

– Condamnarea reclamanților nu a avut ca temei implicarea în sau instigarea la violență, ci tulburarea ordinii publice cauzată de blocajele rutiere. Perturbarea traficului nu a fost un efect secundar al unei întruniri desfășurate într-un loc public, ci mai degrabă rezultatul acțiunii intenționate a agricultorilor. Cu toate acestea, comportamentul fizic cu intenția de a perturba traficul și cursul normal al vieții pentru a tulbura grav activitățile desfășurate de alții nu intră în nucleul libertății de întrunire consfințite de art.

11, ceea ce ar putea afecta orice evaluare a „necesității” care trebuie efectuată conform celui de al doilea alineat al dispoziției menționate. În același timp, comportamentul reclamanților nu a fost de așa natură și grad încât să permită excluderea participării lor la demonstrație din sfera de aplicare a protejării dreptului la libertatea de întrunire pașnică. Nu a existat nicio dovadă că aceștia au subminat bazele unei societăți democratice. Prin urmare, art.

11 ​​a fost aplicabil.

b)

În fond

– Condamnarea reclamanților a constituit o ingerință în dreptul lor la libertatea de întrunire pașnică. Ingerința a avut temei legal în dreptul intern. Interpretarea dată de instanțele interne dispoziției relevante din Codul penal nu a fost nici arbitrară, nici imprevizibilă. Autorizațiile pentru organizarea de întruniri pașnice conțineau un avertisment referitor la eventuala răspundere a organizatorilor. Mai mult, ar fi trebuit să fie clar pentru reclamanți că nerespectarea ordinelor legale și explicite ale poliției de a înlătura blocajele rutiere ar putea angaja răspunderea lor. Ingerința contestată a fost așadar „prevăzută de lege” și a urmărit scopurile legitime ale „apărării ordinii” și „protejării drepturilor și libertăților altora”.

Deplasarea demonstrațiilor din zonele autorizate către autostrăzi a fost o încălcare clară a condițiilor prevăzute în autorizații. Această acțiune a fost luată fără informarea prealabilă a autorităților și fără a le cere să modificarea textului autorizațiilor. Reclamanții nu aveau cum să nu cunoască aceste cerințe. De asemenea, acțiunea lor nu a fost justificată de nevoia unui răspuns imediat la un eveniment actual. Curtea nu a avut niciun motiv să pună la îndoială examinarea instanțelor interne, conform căreia fermierii au avut la dispoziție mijloace alternative și legale pentru a-și proteja interesele, precum posibilitatea de a depune plângeri la instanțele administrative.

În măsura în care blocajele rutiere intenționate au avut ca scop exercitarea de presiuni asupra Guvernului pentru a accepta cererile fermierilor, această caracteristică diferențiază prezenta cauză de cele în care Curtea a observat că demonstrațiile ar putea determina un anumit nivel de tulburare a vieții cotidiene, inclusiv perturbarea traficului. În cauzele în care demonstranții au încercat să împiedice ori să modifice exercitarea unei activități desfășurate de alții, Curtea a concluzionat că aplicarea de sancțiuni era o reacție proporțională cu scopul legitim al protejării drepturilor și libertăților altora. Aceeași concluzie se impune cu atât mai mult în prezenta cauză, deoarece acțiunile manifestanților nu au avut ca scop direct o activitate cu care nu erau de acord, ci blocarea fizică a unei activități care nu avea legătură directă cu obiectul protestului lor.

Așa cum se poate vedea în jurisprudența Curții, perturbarea gravă și intenționată, de către demonstranți, a vieții cotidiene și a activităților desfășurate în mod legal de către alții, într-o măsură mai mare decât cea cauzată de exercitarea normală a dreptului la libertatea de întrunire pașnică într-un loc public, poate fi considerată un „act condamnabil” și, prin urmare, poate justifica aplicarea de sancțiuni, chiar și penale. Chiar dacă reclamanții nu au comis acte de violență sau nu au instigat pe alții la astfel de acte, obstrucționarea aproape în totalitate a trei autostrăzi principale cu încălcarea flagrantă a ordinelor poliției și a nevoilor și drepturilor participanților la trafic a constituit un comportament care ar putea fi considerat „condamnabil”. Ținând cont de marja de apreciere care trebuie acordată în astfel de circumstanțe, statul pârât a fost în mod clar îndreptățit să considere că interesele protejării ordinii publice aveau o pondere mai mare decât cele ale reclamanților de a recurge la blocaje rutiere ca mijloc pentru agricultori pentru a realiza un progres în negocierile lor cu Guvernul.

În ceea ce privește comportamentul autorităților, poliția s-a limitat la a le impune reclamanților să înlăture obstacolele rutiere și a-i avertiza cu privire la eventuala răspundere a acestora. Polițiștii au ales să nu disperseze persoanele adunate nici măcar atunci când reclamanții au refuzat să se conformeze ordinelor lor legale. Atunci când au apărut tensiuni între fermieri și șoferii de camioane, polițiștii au îndemnat părțile implicate în conflict să se calmeze pentru a evita confruntări grave. În pofida perturbărilor grave cauzate de comportamentul reclamanților, autoritățile au arătat astfel un grad ridicat de toleranță. În plus, autoritățile au încercat să echilibreze interesele demonstranților cu cele ale participanților la trafic, pentru a garanta desfășurarea pașnică a întrunirii și siguranța tuturor cetățenilor, satisfăcând astfel orice obligație pozitivă despre care s-ar fi putut considera că le revenea.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate reclamanților, sancțiunea aplicată a fost indulgentă - 60 de zile de pedeapsă privativă de libertate cu suspendare timp de un an. Reclamanții nu au fost amendați, iar singura consecință reală a condamnării lor era obligația, timp de un an, de a obține aprobare în cazul în care doreau să părăsească domiciliul pentru o perioadă mai mare de 7 zile. Acest inconvenient nu pare disproporționat față de tulburarea gravă a ordinii publice cauzată de reclamanți.

În cele din urmă, din moment ce nu exista în rândul statelor membre nicio abordare uniformă în privința încadrării juridice – ca infracțiune sau contravenție – a perturbării traficului pe drumurile publice, autoritățile naționale nu au depășit limitele marjei largi de apreciere prin faptul că i-au considerat pe reclamanți răspunzători penal pentru comportamentul lor. Faptul că alte persoane ar fi putut obține un tratament mai indulgent nu înseamnă obligatoriu că sancțiunile aplicate reclamanților au fost disproporționate.

În concluzie, autoritățile interne au menținut un echilibru just între obiectivele legitime ale „apărării ordinii” și „protejării drepturilor și libertăților altora”, pe de o parte, și cerințele libertății de întrunire, pe de altă parte, bazându-și deciziile pe o apreciere acceptabilă a faptelor și o motivare care au fost relevante și suficiente.

Nu era o necesitate pentru Curte să abordeze argumentele prezentate de părți pentru a stabili dacă măsurile adoptate de autorități ar fi putut fi justificate în lumina jurisprudenței

Curții Europene de Justiție

(CEJ).* Rolul CEJ era de a stabili dacă statele membre ale UE și-au respectat obligația de a asigura libera circulație a mărfurilor, în timp ce sarcina Curții în prezenta cauză era de a stabili dacă a fost încălcat dreptul reclamanților la libertatea de întrunire.

Concluzie

: neîncălcare (unanimitate).

[A se vedea

Bukta și alții împotriva Ungariei

, 25691/04, 17

iulie 2007,

Nota de informare 99

;

Lucas împotriva Regatului Unit

(dec.),

39013/02

, 18

martie 2003;

Barraco împotriva Franței

,

31684/05, 5

martie 2009,

Nota de

informare 117

]

*

Eugen Schmidberger, Internationale Transporte și Planzüge împotriva Austriei

,

C-112/00

, hotărârea din 12

iunie 2003; și

Comisia împotriva Franței,

C-265/95

,

hotărârea din 9

decembrie 1997.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Note de informare privind jurisprudența

(

Case-Law Information Notes

)