CASE OF PENTIKÄINEN v. FINLAND - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania

Tradus și revizuit de IER (www.ie

r

.

ro)

Nota de informare privind jurisprudența Curții – N

r

.

1

89

Octombrie 2015

Pentikäinen împotriva Finlandei (MC)

- 11882/10

Hotărârea din 20.10.2015 (MC)

Art. 10

Art. 10 § 1

Libertatea de exprimare

Arestarea și condamnarea unui jurnalist pentru nerespectarea ordinelor poliției în timpul

unei demonstrații:

neîncălcare

În fapt

– În 2006, reclamantul a fost trimis să relateze despre o demonstrație în

calitatea sa de jurnalist și fotograf. Când demonstrația a devenit violentă, poliția a decis

să împiedice marșul manifestanților și să permită o demonstrație pașnică în locul

respect

i

v

.

U

lteri

o

r

,

p

oliția a izolat zona și a cerut protestatarilor să se disperseze. Deși i

s-a cerut în mod repetat să părăsească locul, reclamantul a decis să rămână cu

demonstranții. L

a

scurt timp după aceea a fost arestat, împreună cu mai mulți

demonstranți, și reținut mai mult de 17 ore. Ulterio

r

, a

f

ost găsit vinovat de

nerespectarea ordinelor poliției, dar nu a primit nicio pedeapsă. Decizia a fost menținută

în apel, iar plângerea ulterioară a reclamantului la Curtea Supremă a fost respinsă.

În hotărârea din 4 februarie 2014, o cameră a Curții a hotărât, cu 5 voturi la 2, că nu a

fost încălcat art. 10 (a se vedea

Nota de informare 171

). La 2 iunie 2014, cauza a fost

retrimisă Marii Camere la cererea reclamantului.

În drept

– Art. 10: În cadrul examinării necesității ingerinței în libertatea de exprimare

a reclamantului, Curtea a trebuit să pună în balanță două interese concurente: interesul

publicului de a primi informații despre o chestiune de interes general și cel al poliției de

menținere a ordinii publice în contextul unei demonstrații violente. În această privință,

Curtea a subliniat rolul mass-media de „câine de pază” în prezentarea de informații

despre modul în care autoritățile gestionează demonstrațiile publice și restrâng

tulburările. Orice încercare de a îndepărta jurnaliștii de la locul unei demonstrații

trebuia, prin urmare, să fie supusă unui control strict. Pe de altă parte, protecția

conferită de art. 10 jurnaliștilor este supusă condiției ca aceștia să acționeze în

conformitate cu principiile jurnalismului responsabil. În consecință, în exercitarea

libertății de exprimare, jurnaliștii își asumă „îndatoriri și responsabilități

”

,

c

eea ce

înseamnă că nu pot pretinde achitarea de răspundere penală pentru simplul motiv că

infracțiunea în litigiu a fost comisă în timpul exercitării atribuțiilor jurnalistice.

Cu privire la arestarea reclamantului, din dosarul cauzei nu a reieșit niciun motiv pentru

a pune la îndoială faptul că ordinele poliției pentru dispersarea demonstranților s-au

bazat pe o evaluare rezonabilă a situației de fapt. De asemenea, măsurile preventive

luate în legătură cu probabilitatea ca evenimentul să devină violent păreau justificate.

Acestea vizau nu doar protejarea „abstractă”

a ordinii publice, ci și siguranța

persoanelor aflate la demonstrație sau în vecinătate, inclusiv a membrilor mass-media

și, prin urmare, a însuși reclamantului. Cu privire la comportamentul reclamantului,

Curtea a observat mai întâi că aspectul său fizic în timpul demonstrației nu-l deosebea

clar de protestatari deoarece nu purta haine distinctive sau alte însemne care să denote

că este jurnalist. Prin urmare, era probabil ca acesta să nu poată fi identificat cu

ușurință ca jurnalist înainte de a fi arestat. Dacă ar fi dorit să fie recunoscut ca ziarist

de poliție, ar fi trebuit să facă eforturi suficient de clare pentru a se identifica ca atare

purtând haine ușor de deosebit, păstrând legitimația de presă vizibilă în orice moment

sau prin orice alte mijloace adecvate. Ca jurnalist care relatează despre acțiunile poliției,

trebuia să aibă cunoștință de efectele juridice ale nerespectării ordinelor poliției; prin

nerespectarea ordinel

o

r

,

a

cesta și-a asumat cu bună știință riscul de a fi arestat. De

asemenea, din dosarul cauzei nu reieșea că reclamantul nu ar fi putut exercita în

continuare datoria profesională în imediata vecinătate dacă ar fi respectat ordinul de

părăsire a zonei în care fusese blocat accesul.

În ceea ce privește privarea de libertate a reclamantului, deși acesta a fost reținut la

secția de poliție timp de 17 ore și jumătate, ca urmare a statutului său de jurnalist a

fost una dintre primele persoane audiate și eliberate. În plus, deși nu a fost foarte clar

modul în care echipamentul său foto și cardurile de memorie au fost tratate după

arestarea sa, se pare că echipamentul său nu a fost confiscat în niciun moment și că i s-

a permis să păstreze toate fotografiile făcute fără restricții privind utilizarea lo

r

.

Cu privire la condamnare, deși reclamantul a fost găsit în cele din urmă vinovat de

nerespectarea ordinelor poliției, nu i s-a aplicat nicio pedeapsă. Orice ingerință în

libertatea jurnalistică a avut un caracter limitat, având în vedere posibilitățile de care a

dispus pentru a relata în mod adecvat evenimentul. Curtea a subliniat că prin

condamnarea penală s-a sancționat nu activitatea jurnalistică a reclamantului ca atare,

ci refuzul său de a se conforma ordinului poliției la sfârșitul unei demonstrații despre

care poliția a considerat că degenerase în tulburări violente. În acest sens, faptul că

reclamantul era jurnalist nu îl îndreptățea la un tratament preferențial sau diferit în

comparație cu celelalte persoane prezente. Într-adevă

r

,

l

egislația majorității statelor

membre ale Consiliului Europei nu conferea un statut special jurnaliștilor în cazul în care

aceștia nu se conformau ordinelor poliției de părăsire a locului unei demonstrații. Mai

mult, conceptul de jurnalism responsabil impunea ca, de fiecare dată când jurnaliștii

aveau de ales între obligația generală de a respecta dreptul penal comun și îndatorirea

profesională de a obține și comunica informații, iar aceștia alegeau a doua opțiune,

trebuiau să fie conștienți că și-au asumat riscul de a fi supuși unor sancțiuni legale,

inclusiv unele cu caracter penal. În cele din urmă, reclamantului nu i s-a aplicat nicio

pedeapsă pe motiv că fapta sa era considerată „scuzabilă”: ca jurnalist, acesta s-a

confruntat cu așteptări contradictorii, care decurgeau din obligațiile impuse de poliție,

pe de o parte, și cele impuse de angajato

r

,

p

e de altă parte. Astfel, condamnarea sa a

constat doar în constatarea formală a faptului că acesta a săvârșit infracțiunea, ceea ce

ar putea cu greu, chiar deloc, să aibă un „efect disuasiv” asupra persoanelor care

participă la demonstrații. Prin urmare, condamnarea reclamantului putea fi considerată

proporțională cu scopurile legitime urmărite.

Concluzi

e

: neîncălcare (13 voturi la 4).

[A se vedea, de asemenea,

Stoll împotriva Elveției

(MC), 69698/01, 10 decembrie 2007,

Nota de informare 103

;

Animal Defenders International împotriva Regatului Unit

(MC),

48876/08, 22

aprilie 2013,

Nota de informare

162

; și

Morice împotriva Franței

(MC),

29369/10, 23 aprilie 2015,

Nota de informare 184

]

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Note de informare privind jurisprudența

(

Case-Law Information Not

es

)