CtEDO 20.10.2015 Auto

IONESCU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
20.10.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
IONESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 20 octombrie 2015 SECȚIUNE TERZă cerere nr. 38134/10 Alin Marius IONESCU împotriva României depusă la 28 iunie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Alin Marius Ionescu, este un național român, care s-a născut în 1977 și trăiește în Giurgiu. El este reprezentat în fața Curții de către dl Man, un avocat care practică în București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Investigarea penală La sfârșitul anului 2004, S.A. a depus o plângere penală împotriva reclamantului și prietena sa, M.A., cu Poliția din Bologna. Ea a afirmat că reclamantul și M.A. și-au luat pașaportul și au forțat-o să se prostitue. O căutare a fost efectuată de ofițerii de poliție italian la apartamentul indicat de S.A. Apartamentul a aparținut părinților M.A. și a fost folosit de reclamant și M.A. la momentul evenimentelor. Câteva alte persoane locuiau cu ei. Toate persoanele găsite în apartament au fost duse la sediul poliției și invitate să depună declarații. La 28 octombrie 2005, Inspectoratul de Poliție Giurgiu a propus deschiderea unei anchete împotriva reclamantului și a prietenei sale pentru traficul de persoane. Oficiul procurorului de la Departamentul Giurgiu pentru Investigarea Crimei Organizate și Terorismului a delegat ofițerii de poliție al Inspectorării Poliției Giurgiu cu identificarea reclamantului, interogarea victimelor și martorilor și orice altă activitate considerată necesară de către investigatori. La 29 martie 2006, Inspectoratul de Poliție Giurgiu a propus deschiderea unei alte anchete penale împotriva reclamantului și prietena sa pentru traficul de fete găsite în apartamentul ocupat de acuzatul din Bologna, P.A.L. și M.C.E. La 30 martie 2006, procurorul a decis să se alăture celor două dosare. I.I. a fost ofițerul de poliție responsabil pentru investigație în ambele dosare. El a interogat majoritatea martorilor și victimelor la etapa preliminară a anchetei. La 6 aprilie 2006, ofițerul de poliție a interogat P.A.L. În conținutul declarației ei scrise a fost declarat că scrisul aparține I.I. și că ea a semnat-o după ce a fost citit pentru ea. La 5 mai 2005 I.I. S.F., care a declarat că s-a întâlnit cu S.A. la o fundație italiană care a ajutat S.A. să se întoarcă în România. Declarația ei a fost scrisă manual de I.I. și semnată de ea. S.F. și-a schimbat declarația în fața instanței de primă instanță și a declarat că nu a întâlnit S.A. De asemenea, ea a susținut că ea nu a fost conștientă de conținutul declarației ei pentru că tocmai a semnat-o; în plus, în acel moment ea a fost minoră și-a dat declarația în absența părinților ei. La sfârșitul etapei preliminare a ofițerului de poliție de anchetă I.I. a propus instituția de proceduri penale împotriva reclamantului și prietena sa care a observat că au recrutat, asigurat transportul și a acoperă două fete, S.A. și P.A.L., în scopul exploatării lor sexuale. La 23 octombrie 2007, Procurorul Giurgiu a inculpat reclamantul și prietena sa pentru traficul de persoane în legătură cu o singură victimă, S.A. (ca parte a cazului cu privire la celelalte victime au fost excluse în între timp) și a trimis cazul lor la judecată. În audierea din 13 februarie 2008 S.A. a fost auzită de instanță. Avocatul reclamantului a întrebat victima dacă a avut o relație cu ofițerul de poliție care a efectuat ancheta preliminară. Curtea nu a permis întrebarea sa pe motiv că aceasta a încălcat dreptul victimei la viața privată. Avocatul reclamantului a solicitat ca o copie a declarației prezentate de P.A.L. ofițerilor de poliție italiani în ocazia căutării apartamentului din Bologna să fie prezentată dosarului. Curtea a respins această cerere din cauza faptului că P.A.L. nu a dat nici o declarație poliției din Bologna. Câțiva martori (N.G.C., I.P. și C.M.N.) interogați de ofițer de poliție I.I. au schimbat declarațiile lor inițiale susținând că au fost dictați de ofițer de poliție. Alți doi martori, I.P. și I.F., au auzit de Curtea Județeanului Giurgiu la 13 octombrie 2008 au declarat că victima și I.I. au fost implicați într-o relație romantică și au trăit împreună. Doi martori, care au împărtășit apartamentul de la Bologna cu reclamantul și prietena sa, nu au fost de acord cu versiunea evenimentelor prezentate de victima. Ei au declarat că victima, o veche cunoscută a reclamantului, a trăit în apartament până când ea a fost capabilă să găsească un loc de muncă. Ei i-au cerut să plece pentru că stilul ei de viață nu era compatibil cu al lor; ea obișnuia să iasă și să se întoarcă târziu și să deranjeze ceilalți care dormeau. De asemenea, au susținut că atunci când a plecat ea a furat banii lor pentru chiria păstrată într-un plic. La ultima audiere care a avut loc la 23 februarie 2008, declarația P.A.L. în cursul interogatoriului de poliție a fost citită în instanță, deoarece s-a remarcat că, în ciuda convocărilor repetate la domiciliul ei, ea nu a putut fi auzită de instanță. În ultimele sale propuneri depuse în fața instanței, reclamantul a declarat că a fost nevinovat și că întregul proces a fost înființat de victima care a avut o relație intimă cu ofițerul de poliție I.I. Curtea județului și-a pronunțat hotărârea la 14 aprilie 2008. În hotărârea sa, instanța a susținut că reclamantul a forțat S.A., I.N. și P.A.L. în prostituție. Procedințe în fața instanțelor de apel Reclamantul și prietena sa au apelat. În ședința din 14 decembrie 2009 avocatul reclamantului a solicitat reexaminarea victimei ca declarațiile ei înaintea instanței de primă instanță au fost contradictorii. De asemenea, el solicită reexaminarea A.C., cu care reclamantul și prietena sa au împărtășit apartamentul din Bologna. Curtea de apel a respins cererile pe motivul că atât victima și A.C. au fost deja auzite și nu au existat noi elemente pentru a justifica reexaminarea lor. Curtea de apel a luat notă, de asemenea, de faptul că, înainte de a trimite dosarul la instanță, procurorul a dispus cele două cazuri împotriva reclamantului și prietenei sale și că singura victimă din acest caz a fost S.A. Curtea de apel a remarcat că acuzații au recrutat, traficat și exploatat sexual mai multe fete, subliniind activitatea lor criminală la scară largă. Curtea de recurs a respins recursul reclamantului, susținând hotărârea instanței de primă instanță. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Înaltă de Casare și Justiție. El a contestat dovezile pe care instanța de la primii doi niveluri le-a bazat hotărârile. El a susținut că el a fost condamnat pe baza declarațiilor contradictorii ale victimei, S.A., declarația prezentată de P.A.L. la etapa preliminară a anchetei în absența sa, declarațiile formulate de membrii familiei apropiate ale victimei pe baza informațiilor de difuzare, precum și declarațiile martorilor I.M., S.F. și I.P. sub presiune de la poliție (declară faptul că și-au schimbat declarațiile înaintea instanței de primă instanță). El a afirmat că instanța nu a luat în considerare declarațiile date de cei doi indivizi cu care el și prietena sa își împărtășeau apartamentul în Bologna. El a contestat, de asemenea, concluziile instanței de recurs cu privire la presupusa exploatare sexuală a I.N., deși ea nu a fost victimă în acest caz și nici o dovadă nu a fost auzită în acest sens. În plus, se referă instanța în măsura acțiunilor sale cu privire la mai multe victime și din faptul că exploatarea victimei a durat patru luni (S.A. a părăsit România la 6 octombrie) 2004 și a revenit la 17 noiembrie 2004) a fost incorect. El a susținut, de asemenea, că raportul redactat în ocazia căutării apartamentului de către ofițerii de poliție italieni la 9 noiembrie 2004 nu a dezvăluit nici o dovadă împotriva lui cu privire la presupusul său implicare în traficul de persoane. La 26 februarie 2010, înainte de ultima audiere din 5 martie 2010, avocatul reclamantului a depus mai multe documente, inclusiv o copie a unei declarații prezentate de victima S.A. înainte de un notar public, o scrisoare trimisă de procuror la reclamant și o copie a unei plângeri penale depuse de reclamant împotriva ofițerului de poliție I.I. pentru comportament abuziv. În special, într-o declarație notarială adăugată la dosarul din 23 Februarie 2010, S.A. a descris relația ei cu ofițerul de poliție I.I. Ea a declarat că relația lor a început după ce a fost invitată să explice poliției de ce s-a întors din Italia fără pașaport cu ajutorul Consulatului Român. În august 2006 I.I. s-a mutat în casa ei și au locuit împreună. Ea a susținut, de asemenea, că a depus plângerea penală împotriva reclamantului la insistența I.I. și că ea și membrii familiei sale au dat declarații sub presiunea exercitată de el. S.A. a declarat mai mult că a fost prezentă atunci când I.I. a interogat P.A.L. și că fostul a conceput și scris întreaga declarație; P.A.L. tocmai a semnat declarația. S.A. a susținut că I.I. a avut o mulțime de datorii față de bănci și sperase că ea va primi o mare cantitate de compensare pentru prejudiciu moral în cadrul procedurii împotriva reclamantului și prietenei sale. Într-o scrisoare adresată reclamantului, în urma solicitării sale de informații privind cazul privind celelalte trei victime, procurorul a informat reclamantului că dosarul a fost înregistrat numai la 15 februarie 2010 și, prin urmare, este încă la biroul procurorului. La 19 martie 2010, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a respins recursul reclamantului în privința punctelor de drept, susținând hotărârile instanțelor de jos. Curtea nu a făcut nici o trimitere la declarația dată de victimă în fața notarului public sau la plângerea penală depusă de reclamant împotriva dreptului intern relevant I.I. art. 327 § 3 din Codul de Procedință Penală din România prevede că atunci când este imposibil pentru o instanță să audă un martor, acesta va citi mărturia dată în etapa anterioară a procedurii și va lua în considerare la examinarea cazului. Reclamantul se plânge că procedurile penale efectuate împotriva lui pentru acuzații de trafic de persoane au încălcat dreptul său la un proces echitabil în temeiul articolului 1 și al articolului 3 literele (d) din Convenție. În special, susține că nu a putut să examineze a) un martor auzit de ofițerul de poliție I.I. în absența sa la etapa preliminară a anchetei și b) S.A., care a depus declarații contradictorii în diferite etape ale procedurii. El susține, de asemenea, că instanța internă nu a abordat argumentul prezentat în apărarea sa că ofițerul de poliție care a auzit majoritatea martorilor de la etapa anchetei a fost implicat într-o relație intimă cu victima. Întrebări către părți A avut reclamant o audiere echitabilă în determinarea acuzațiilor penale împotriva acestuia, în conformitate cu art. 6 §§ 1 și litera (d) din Convenție? În special, instanțele interne au răspuns în mod corespunzător la argumentul reclamantului cu privire la prejudecăția poliției care au auzit majoritatea martorilor în faza anchetei? Condamnarea reclamantului s-a bazat într-o măsură decisivă pe declarațiile P.A.L. și S.A.? Au fost făcute eforturi pentru a stabili locul în care P.A.L. a cărui declarații făcute în cursul anchetei preliminare au fost utilizate în etapa procesului de procedură? A fost refuzul instanței de apel de a reexamina S.A. și de a permite reclamantului să o examineze încrucișată în conformitate cu cerințele articolului 6 § litera (d)?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă