CASE OF SHER AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM - [Romanian translation] summary by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Nota de informare privind jurisprudența Curții – Nr. 189

Octombrie 2015

Sher și alții împotriva Regatului Unit

- 5201/11

Hotărârea din 20.10.15 (Secția a IV-a)

Art. 5

Art.

5

§

4

Controlul legalității detenției

Treisprezece zile de detenție fără punere sub acuzare în temeiul legislației de combatere a terorismului:

neîncălcare

Art. 8

Art. 8 § 1

Respectarea domiciliului

Respectarea vieții private

Emiterea unui mandat de percheziție extinsă în cazul unor suspiciuni privind activități teroriste:

neîncălcare

În fapt – Reclamanții, cetățeni pakistanezi au fost arestați și deținuți în cadrul unei operațiuni antiteroriste. Domiciliile acestora au fost percheziționate pe parcursul unei perioade de 10 zile pe baza unor mandate ce cuprindeau o listă lungă de obiecte, incluzând corespondență, cărți și echipament electronic. Reclamanții au fost privați de libertate pentru 13 zile după ce o instanță districtuală a autorizat prelungirea duratei detenției acestora în cadrul a două ședințe de judecată succesive. O parte din prima ședință s-a ținut în camera de consiliu pentru a permite judecătorului să analizeze și să pună întrebări cu privire la materialul reținut de la reclamanți care detalia operațiunea poliției și ancheta în curs. Reclamanții au fost reprezentați legal în ședința publică, dar nu au beneficiat de asistență judiciară în timpul ședinței din camera de consiliu. În cele din urmă, aceștia au fost puși în libertate fără nicio acuzație.

În cadrul procedurilor în temeiul Convenției, reclamanții s-au plâns în conformitate cu art. 5 §

4 din Convenție că au fost privați de o procedură în contradictoriu în timpul ședințelor de judecată privind prelungirea duratei arestării lor și în conformitate cu art. 8 că domiciliile lor au fost percheziționate în baza unor mandate nejustificat de generale ca întindere.

În drept

Art. 5 § 4: Curtea a fost convinsă că amenințarea unui atac terorist iminent a reprezentat o justificare amplă pentru impunerea unor restricții cu privire la natura în contradictoriu a procedurilor referitoare la prelungirea duratei detenției, pentru motive de securitate națională. Legislația relevantă stabilește norme procedurale clare și detaliate cu privire la prelungirea duratei arestării preventive și aceste norme au fost respectate în cadrul procedurii, având natură judiciară.

Deși este adevărat că o parte din prima ședință de judecată s-a desfășurat în camera de consiliu, procedură care a permis instanței districtuale să-i excludă pe reclamanți și pe apărătorii acestora din toate etapele ședinței, dar care i-a permis acesteia, pentru a se convinge, să realizeze o examinare aprofundată a motivelor invocate de poliție pentru a justifica prelungirea duratei arestării, în cel mai bun interes al persoanei arestate, că existau motive rezonabile pentru a considera că era necesară prelungirea duratei arestării. Instanța districtuală era cel mai bine poziționată pentru a asigura că niciun element nu a fost reținut nejustificat de la reclamanți.

De asemenea, a fost clar că instanța districtuală avusese competența de a desemna un avocat special în cazul în care considera acest lucru necesar pentru a asigura echitatea procedurii. În această privință, este important de menționat că reclamanții nu solicitaseră desemnarea unui avocat special în nicio etapă a procedurii. În ședința publică, agentul superior de poliție care a formulat cererea a explicat oral de ce era aceasta formulată și, în a doua ședință, a furnizat detaliile privind evoluția anchetei și examinarea obiectelor ridicate. Reclamanții au fost reprezentați legal, iar avocatul lor a putut să îl audieze în contradictoriu pe agentul de poliție, în calitatea acestuia de martor, și a făcut acest lucru în cadrul primei ședințe de judecată.

Prin urmare, Curtea este convinsă că procedurile care au condus la emiterea mandatelor prin care se prelungea durata arestării nu au fost inechitabile. În special, lipsa unei prevederi legale exprese pentru desemnarea unui avocat special nu transformă procedura în procedură incompatibilă cu art. 5 §

4.

Concluzie: neîncălcare (șase voturi la unu).

Art.

8: Unica problemă prezentată în fața Curții este de a stabili dacă percheziția efectuată la domiciliul reclamanților era necesară într-o societate democratică. Deși admite că mandatul de percheziție a fost redactat în termeni relativ generali, Curtea observă că specificul listei de obiecte susceptibile de ridicare, în cadrul unei percheziții, de către agenții responsabili cu aplicarea legii variază de la un caz la altul în funcție de de natura acuzațiilor respective. Cazuri precum cel al reclamanților, care implică acuzații privind un atac terorist de mare amploare planificat, prezintă provocări speciale, câtă vreme ar putea exista probe suficiente care să genereze suspiciunea rezonabilă că se pregătește un atac, lipsa unei informații specifice despre natura planificată a atacului sau a țintelor acestuia fac imposibilă identificarea precisă a obiectelor căutate în timpul percheziției. Complexitatea unor asemenea cazuri ar putea justifica o percheziție pe baza unor termeni mai largi decât ar fi permisă în alte condiții. Multiplii suspecți și folosirea unui limbaj codificat au sporit dificultatea în timp ce nu putea fi ignorată urgența situației. A impune în temeiul art. 8 cerința ca un mandat de percheziție să identifice în detaliu natura precisă a obiectelor căutate și care pot fi ridicate ar periclita în mod serios eficiența unei investigații de care depind numeroase vieți. În cazuri de asemenea tip, poliția trebuia să beneficieze de o anumită flexibilitate pentru a aprecia, pe baza elementelor identificate în timpul percheziției, ce obiecte pot fi asociate cu activitățile teroriste și să le ridice pentru examinarea lor suplimentară.

Era relevant, de asemenea, că reclamanții au avut la dispoziție o acțiune cu privire la obiectele ridicate în cadrul percheziției sub forma controlului judecătoresc

ex post facto

sau a unei acțiuni în despăgubiri și nu au încercat să conteste ridicarea niciunui obiect sau au susținut că toate obiectele fuseseră ridicate sau percheziționate nejustificat.

Mandatele de percheziție nu pot fi, prin urmare, considerate a fi fost excesiv de extinse, iar autoritățile au fost îndreptățite să considere că ingerința rezultantă în exercitarea drepturilor reclamanților la respectarea vieților lor private și a domiciliilor era necesară într-o societate democratică.

Concluzie: neîncălcare (unanimitate).

* A se vedea

A

și alții împotriva Regatului Unit

(MC), 3455/05, 19 februarie 2009, Nota de informare nr. 116.

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a accesa

Note de informare privind jurisprudența

(

Case-Law Information Notes

)