CtEDO 06.11.2015 Auto

UZUN c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
06.11.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Affaire communiquée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
UZUN c. TURQUIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 6 noiembrie 2015 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 28678/10 Binnur Uzun și alții împotriva Turciei introdusă la 4 mai 2010 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții mei, Binnur Uzun, Eda Uzun, Gözde Uzun și Özge Uzun sunt resortisanți turci, născuți în 1972, 1999, 1993 și 1994 și rezidenți în Istanbul. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către M. H. Donork.Istanbul, avocat. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 martie 2002, în jurul orei 22:30, domnul Ufuk Uzun, soțul primei reclamante și tatăl celorlalte recurente, a făcut o cădere accidentală într-o cușcă din ascensor a unei clădiri aflate în stare abandonată, aparținând municipalității Sariyer. După cădere, dl Uzun a fost dus la spitalul public din afara orașului. Potrivit raportului medical întocmit în aceeași zi, el murise la sosirea sa la secția de urgențe a spitalului. La 31 martie 2002 s-au întocmit procese-verbale ale incidentului, însoțite de o schiță, care precizau ce anume se afla într-o clădire cu opt etaje în stare de construcție și care aparținea municipiului Sariyer. În procesele-verbale menționate anterior, s-a precizat că dl Uzun a făcut o cădere într-o cușcă a liftului cu o înălțime cuprinsă între 30 și 45 de metri. In cladire erau doua cusca de 2 x 1,5 m. si la fiecare etaj al acesteia erau bare de fier cu o lungime de 20-25 cm. Acolo a fost tinut que . . . Nu exista nici o masura de siguranta in constructie. Mărturiile B.A. și I.M., care se aflau la locul incidentului în momentul faptei, au fost adunate de către ofițerii de poliție la secția de poliție. Ei au fost aduse împreună la clădirea în cauză, în numele consumului de alcool și domnul Uzun a făcut o cădere în cușca liftului, în timp ce el se afla la etajul superior al acestuia. La 8 aprilie 2002, în cadrul anchetei penale deschise din oficiu la care recurentele nu au fost părți, procurorul Republicii Saraier a respins hotărârea în cauza respectivă și, în ceea ce privește faptele cauzei, nu a fost vorba de niciun fel de decădere și nimeni nu a putut fi pus la îndoială. Din dosar nu reiese nicio informație cu privire la notificarea refuzului de a se pronunța în fața recurentelor. La 31 ianuarie 2003, recurentele au solicitat asistență judiciară în fața instanței de mari instanțe din Sariyer pentru a putea iniția o acțiune în despăgubire împotriva municipalității. La 10 aprilie 2003, tribunalul de mari instanțe a decis să acorde asistență judiciară recurentelor. La 10 iunie 2003, recurentele au intentat o acțiune în despăgubire împotriva municipiului Sariyer la aceeași instanță. La 20 aprilie 2004, experții și-au prezentat raportul în cadrul procedurii civile în fața tribunalului de mari instanțe și, în acest raport, au considerat că municipalitatea Sarcier și dl Uzun au fost responsabili pentru 15% și respectiv 85%. La 26 aprilie 2005, experții au prezentat un al doilea raport. Uzun a fost stabilit la 70% și, respectiv, 30%. La o dată nespecificată, un al treilea raport de expertiză a fost prezentat în dosarul în care s-a considerat că municipalitatea Sar La 10 aprilie 2006, tribunalul de mari instanțe a dat câștig de cauză recurentelor și a decis să acorde domnului Bininur Uzun o sumă de 18 599,75 de lire turcești (YTL YTL (aproximativ 4 043 EUR) pentru pierderea sprijinului financiar (destekten yoksun kalma tazminat În motivarea sa, s-a considerat necesar să se bazeze judecata sa pe constatările celui de-al treilea raport și a constatat că municipalitatea nu a luat măsuri de securitate în construcția în cauză. În plus, a considerat că decedatul, M. Uzun, a avut prima responsabilitate pe motiv că a acționat cu nerușinare, intrând în această clădire în construcție în interior și sub influența alcoolului. La o dată necunoscută, municipalitatea s-a ocupat de casare. La 17 mai 2007, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea Tribunalului de Mare Instanță în favoarea instanței administrative pe motiv că aceasta din urmă era singura competentă pentru a se pronunța asupra fondului cauzei. La 15 mai 2008, Tribunalul Administrativ din Jurisdicție a respins recursul în instanță pentru necunoașterea termenului de prescripție în temeiul articolului 13 din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă. În conformitate cu art. 9 din aceeași lege, data sesizării unei instanțe incompetente este considerată a fi data sesizării instanțelor administrative. Cu toate acestea, considerând că termenul de un an a început să curgă de la data la care incidentul a început, și anume la 30 martie 2002, instanța a constatat că un astfel de termen se afla deja la data sesizării Tribunalului de Mare Instanță, la 10 iunie 2003. La 12 octombrie 2009, Consiliul de Stat a respins cererea prin rectificarea hotărârii respective. În temeiul articolului 13 din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă, orice victimă a unei daune care rezultă dintr-un act al administrației poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit de aceasta din urmă în termen de un an de la data la care a fost luată cunoștință de actul în cauză. În cazul respingerii integrale sau parțiale a cererii sau în cazul în care nu s-a obținut nici un răspuns în termen de 60 de zile, victima poate iniția o procedură în fața instanței administrative. La art. 9 din Legea nr. 2577 se citește după cum urmează: În caz de respingere, din motive de incompetență, a unei cauze aduse în fața instanțelor civile sau militare, în timp ce aceasta se afla sub jurisdicția Consiliului de Stat sau a instanțelor administrative sau fiscale, este posibil să se introducă acțiunea în fața instanței competente, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea pronunțată în această privință a devenit definitivă. Data sesizării instanței incompetente se consideră a fi data sesizării Consiliului de Stat sau a instanțelor administrative sau fiscale. În ceea ce privește cauzele prezentate în fața instanțelor civile sau militare și respinse ca motiv de incompetență, chiar dacă se încheie perioada de 30 de zile prevăzută sau primul paragraf, este întotdeauna posibil să se introducă o acțiune administrativă, atâta timp cât termenul prevăzut pentru introducerea unei astfel de acțiuni nu a expirat. În temeiul articolului 60 din Codul obligațiunilor, în vigoare la data faptelor, orice victimă a unei daune materiale și morale care rezultă dintr-un act al unei terțe părți poate solicita despăgubiri în termen de un an de la data la care a fost luat în considerare actul în cauză, precum și a autorului acestuia. Invocând art. 1 și 2 din Convenție, recurentele se plâng de lacu de la administrație, considerată de acestea drept răspunzătoare de decesul rudelor lor din cauza nerespectării obligațiilor pozitive de a lua măsuri de siguranță în construcția în litigiu. Invocând art. 6 din Convenție, recurentele se plâng de lipsa de echitate a procedurii care a fost ținută în discuție împotriva administrației, din cauza respingerii acțiunii lor pentru necunoașterea termenului de prescripție de către instanța administrativă care, în opinia lor, a omis să ia în considerare data cererii de acordare a ajutorului judiciar în aprecierea termenului de prescripție prevăzut de dreptul intern. Acestea se plâng, de asemenea, de durata procedurii de despăgubire reținută împotriva administrației. RĂSPUNSURI CU PRIVIRE LA LE art. 2 din Convenție a fost respectat - în circumstanțele speciale ale cazului - în măsura în care pune în sarcina statului obligații pozitive în vederea protejării dreptului la viață Recurentele au beneficiat de un drept de acces la o instanță, în sensul articolului 6 alineatul (1), din cauza respingerii acțiunii lor pentru nerespectarea termenului de prescripție prevăzut de dreptul intern? În special, aprecierea punctului de plecare al termenului de prescripție de către instanțele administrative în cadrul unei căi de atac în deplină instanță fără a aduce atingere ajutorului judiciar solicitat anterior procedurii principale asigura un drept de acces concret și efectiv O astfel de interpretare a standardelor juridice interne referitoare la aprecierea punctului de plecare al termenului de prescripție a fost previzibilă și accesibilă recurentelor? Guvernul este invitat să furnizeze orice informații relevante privind practica judiciară referitoare la aplicarea punctului de plecare al termenului de prescripție prevăzut la art. 13 din Legea privind procedura administrativă, precum și la art. 60 din Codul obligațiunilor (în vigoare la momentul faptelor) în cazul unei cereri de asistență judiciară depusă anterior acțiunii principale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă