Clopina împotriva României

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere n 17283/07 Calin CLOPINA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 10 noiembrie 2015 într-o cameră compusă din András Sajó, președintele, Vincent A. De Gaetano, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători, Françoise Elens-Passos; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 martie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, având în vedere observațiile suplimentare prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Calin Clopina, este un resortisant român născut în 1980 și rezident în Lugoj, unde își exercită profesia de avocat.

Guvernul român ( 08, un procuror al serviciului teritorial din Timișoara de la Hotărârea Națională Anticorupție și doi polițiști au venit la domiciliul reclamantului, la Lugoj, în vederea unei percheziții ordonate în cadrul unei anchete pentru fapte de corupție. Procurorul și polițiștii au întocmit apoi un proces-verbal de percheziție, în prezența a doi martori asistenți care erau și avocații reclamantului. Reclamantul semnează procesul-verbal. Totul s-a încheiat la ora 21:00. După ce procesul-verbal a fost întocmit și semnat, poliția i-a prezentat reclamantului un mandat de arestare ( mandat de educație) ) și i-au cerut să-i însoțească la sediul Parchetului din Timișoara.

Mandatul a fost emis de către Parchet în aceeași zi, în conformitate cu art. 183 din Codul de procedură penală ( ore, Clopina Calin (...) pentru a fi audiat în calitate de suspect (invinuit La obiectul cauzei este complicitatea traficului de influență prevăzută la articolele 26 și 257 din Codul penal și [articolul] 6 din Legea nr. 78/2000 [în ceea ce privește prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție], executarea mandatului se va face în conformitate cu art. 184 din Codul de procedură penală. Polițiștii l-au condus pe reclamant la Timișoara cu mașina, iar după ce a ajuns la sediul Parchetului la 23 05, reclamantul a întocmit o declarație scrisă și explicită care intenționa să se prevaleze de dreptul său de a-și păstra tăcerea și va repeta această declarație în fața procurorului, în calitate de suspect (invinuit) și în prezența celor doi avocați ai săi.

verbal cu mențiunea că a fost întocmit între orele 23:00 și 23:20. La 23:30, procurorul a informat reclamantul înainte de audiere (inaint de a fi audiat) ), acuzațiile aduse împotriva lui și i-au indicat că avea dreptul la un avocat, precum și dreptul de a-și ține gura. El a fost acuzat de participarea la un trafic de influență cu alți doi inculpați, L.E. și K.V. la 12 septembrie 2006, la 0 15, Parchetul a decis să-l aresteze pe reclamant. Acesta din urmă a purtat o mențiune scrisă în ordonanță a procurorului conform căreia se plângea că a fost privat în mod ilegal de libertate începând cu ora 18:00. 20, Parchetul a declanșat acțiunea penală împotriva reclamantului, al șefului complictății traficului de influență.

În conformitate cu dreptul intern, a câștigat în acest moment calitatea de inculpat (inculpat 10. Reclamantul a făcut o nouă declarație, înregistrată într-un proces verbal, între 1 15 și 1 25 și a indicat din nou că intenționa să tacă. El a adăugat aceeași mențiune scrisă ca și cea menționată în ordonanța menționată anterior a procurorului (punctul 8 de mai sus). Măsurile provizorii luate împotriva reclamantului 11. La 12 septembrie 2006, la 19 50, reclamantul a fost audiat de tribunalul județ din Timiș în vederea arestării sale provizorii și a negat faptele care i-au fost reproșate. Reclamantul susține că a atras atenția judecătorului asupra privării sale de libertate în măsura în care aceasta ar fi fost ilegală între începutul percheziției la domiciliul său și decizia de luare în custodie publică, fie timp de șase ore.

Judecătorul i-ar fi replicat pe care o observase, fără a se pronunța cu privire la acest aspect. 12. Printr-o hotărâre înainte de a declara drept din aceeași zi, recurentul a fost pus în detenție provizorie pentru o perioadă de douăzeci și nouă de zile. Această hotărâre înainte de a spune drept a fost ulterior confirmată de recursul judecătoresc al lui Timișoara, în recursul recurentului. 13. printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul din 29 septembrie 2006, tribunalul departamental a respins cererea de eliberare provizorie a reclamantului. La recursul acestuia din urmă, Tribunalul de apel din Timișoara a acceptat cererea respectivă și, prin hotărârea din 13 octombrie 2006, a dispus eliberarea provizorie a persoanei în cauză sub supraveghere judiciară, însoțită de mai multe interdicții, inclusiv cea de a părăsi teritoriul României.

14. În cursul procedurii penale împotriva acesteia (punctul 18 29 litera (c) Mai jos), reclamantul a solicitat, în repetate rânduri, ridicarea controlului judiciar și a interdicțiilor aferente. 15. printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul din 20 iunie 2007, instana de apel a lui Timișoara a acordat parțial dreptul la această cerere și a retras interdicia de a exercita ocupaia de avocat. 16. Prin hotărârea din 12 noiembrie 2008, Curtea de apel din Cluj a respins cererea de ridicare a controlului judiciar din motive legate de buna administrare a justiției. În recursul recurentului, Curtea Înaltă de Casație și Justiie ( În decembrie 2008, numai interdicția de a contacta și de a comunica cu L.E., coinculpată de la Õ. 17. printr-o decizie înainte de a spune dreptul din 23 martie 2010, instanța de apel Cluj a respins din nou cererea de ridicare a controlului judiciar, întotdeauna din motive legate de buna administrare a justiției.

Prin hotărârea din 16 aprilie 2010, Înalta Curte a respins recursul în recurs al reclamantului. Referindu-se la Convenție și la jurisprudența Curții, Înalta Curte a statuat că măsura de control judiciar era proporțională cu scopul bunei administrări a justiției și că durata sa nu a fost excesivă, cu atât mai mult cu cât a făcut referire la faptul că reclamantul și coinculții săi contribuiseră, prin cererile lor de trimitere, la durata globală a procedurii în primă instanță. Curtea a luat notă, printre altele, de faptul că interdicțiile impuse reclamantului de a exercita profesia de avocat și de a lua legătura cu coinculpata sa fuseseră deja ridicate. Procedura penală pe fond între timp, printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul din 2 octombrie 2006, Înalta Curte a decis, la cererea Parchetului, să retrimite cauza în fața tribunalului districtual din Bistrița Năsăud.

Reclamantul, deținut la data respectivă, nu fusese citat să se prezinte în fața Înaltei Curți. El fusese reprezentat în instanță în fața Înaltei Curți de către un avocat numit din oficiu. 19. printr-o rechiziție din 19 octombrie 2006, Parchetul l-a trimis pe reclamant în judecată pe șeful complicității corupției. K.V. a fost, de asemenea, acuzat de complicitate la trafic de influență. 20. Năsaud. Cinci audieri au avut loc în fața acestei instanțe, dintre care una la 21 februarie 2007, în cursul căreia a fost citită rechizitoriul în prezența părților. 21. printr-o hotărâre din 16 aprilie 2007, tribunalul departamental din Bistrița Năsaud și-a declinat competența în favoarea instanței de apel din Cluj ( Din cauza modificării dispozițiilor procedurale care reglementează competența materială a instanțelor.

22. Din cauza diferitelor excepții de neconstituționalitate ridicate de solicitant, instanța de apel întârzie să se pronunțe de două ori; perioadele acoperite de suspendare au fost cuprinse între 20 iunie 2007 și 16 ianuarie 2008 și, respectiv, între 23 martie 2010 și 11 Ianuarie 2011. Cu aceste ocazii, instanța de apel a adresat cauza Curții Constituționale. Aceasta din urmă a respins excepțiile ridicate de reclamant. 23. Curtea a formulat recursul în total treizeci și trei de audieri. Cele mai multe amânări au fost decise din cauza stării de sănătate a K.V., care a solicitat un raport de expertiză medico-legale în scopul de a stabili incapacitatea sa de a se prezenta la proces, sau din cauza lipsei martorilor.

Reclamantul a fost la originea amânării de șapte ori a procedurii, din cauza absenței avocaților săi sau a imposibilității de a se prezenta. 24. Prin hotărârea din 29 martie 2011, Curtea de Apel l-a numit pe reclamant și a considerat că vinovația sa nu era stabilită cu certitudine pe baza elementelor dosarului. Aceasta nu se pronunță asupra interdicției de ieșire din teritoriu impusă în temeiul controlului judiciar. 25. Parchetul a formulat un recurs în recurs și a criticat, printre altele, rejudecarea reclamantului. Acesta din urmă a formulat, de asemenea, un recurs în recurs și a solicitat ridicarea interdicției de a părăsi teritoriul. 26. Recursul a fost înregistrat de Înalta Curte la 29 martie 2013. 27. Printr-o decizie înainte de a spune dreptul din 6 noiembrie 2013 mai mult decât orice copie a acesteia este furnizată de către părți, Înalta Curte a acceptat cererea reclamantului și a retras interdicția de a părăsi teritoriul.

28. După intrarea în vigoare a noului CPP, la 1 În februarie 2014, Înalta Curte a recalificat recursurile în recurs în recursuri și, în temeiul noilor dispoziții procedurale, le-a adresat audierea persoanelor acuzate și a martorilor. Prin hotărârea definitivă din 30 aprilie 2014, Înalta Curte a respins apelurile de la Parchet și de la reclamant ca fiind nefondate, confirmând în același timp faptul că reclamantul a fost închis și că interdicția reclamantului de a părăsi teritoriul fusese deja ridicată prin decizia sa înainte de a declara dreptul din 6 noiembrie 2003. Dezvoltări ulterioare comunicării cererii La 16 iunie 2014, reclamantul sesizează Tribunalul departamental din Timiș cu privire la o acțiune întemeiată pe articolele 538-541 din noul CPP, precum și pe articolele 5, 6 și 8 din convenție și pe art. 3 din Protocolul nr. 7 la convenție.

comisă asupra persoanei respective în toate etapele procedurii penale care a început la 8 septembrie 2006 și care s-a încheiat la 30 aprilie 2014 În motivele sale, reclamantul se plângea în mod expres, printre altele, de privarea de libertate suferită la 11 septembrie 2006, de durata procedurii penale împotriva sa, precum și de durata interdicției de a părăsi teritoriul României. La 3 martie 2015, tribunalul a luat o decizie în conformitate cu normele procedurale care permit instanțelor să facă acest lucru în cazul în care partea solicitantă nu își îndeplinește obligațiile procedurale (punctul 34 litera (c). Mai jos). Documentele trimise de către părțile nu au fost care au fost obligațiile concrete pe care reclamantul nu le-a îndeplinit în speță.

33. P ă r i le nu au informat Curtea cu privire la desfășurarea ulterioară a procedurii. Instanțele interne au aplicat dispozițiile Codului de procedură civilă care le permit să se pronunțe în cazul în care partea solicitantă nu își îndeplinește obligațiile prevăzute de lege sau decise de judecător, în cazuri precum următoarele: : în cazul în care partea solicitantă nu și-a precizat pretențiile și nu a depus la dosar elemente de probă relevante (Decizia din 18 aprilie 2007 a tribunalului județean Bistrița Năsaud) sau în cazul în care aceasta din urmă nu a achitat onorariile expertului (Decizia din 3 mai 2006 a Tribunalului de apel din Cluj).

Prin urmare, dispozițiile relevante în speță ale noului CPP, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, sunt formulate în conformitate cu art. 538 □ dreptul la repararea prejudiciului în caz de eroare judiciară Persoana care a făcut obiectul unei condamnări definitive (...) are dreptul la repararea de către statul membru a prejudiciului suferit în cazul în care, după o nouă examinare a cauzei, ca urmare a anulării sau a revocării (desființarea) ) din hotărârea de condamnare din cauza unui fapt nou sau recent descoperit [demonstrând] că se produce o eroare judiciară, se pronunță o decizie definitivă de condamnare.

art. 539 Privarea ilegală de libertate trebuie stabilită, dacă este cazul, printr-o ordonanță a procurorului, printr-o decizie înainte de a pronunța un drept definitiv al judecătorului drepturilor și libertăților sau al judecătorului camerei preliminare, sau printr-o decizie înainte de a pronunța un drept definitiv sau printr-o decizie definitivă a instanței competente să se pronunțe în cauza respectivă.

Articolul (a se vedea, de asemenea, art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2009 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter personal, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter personal, precum și a datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter personal ale datelor cu caracter personal,

precum și a datelor cu caracter personal ale datelor cu caracter personal ale datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter personal ale datelor cu caracter personal ale datelor cu caracter personal ale datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter personal ale datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter personal... În cazul în care o hotărâre judecătorească nu poate fi luată în conformitate cu alineatul (1) litera (a) din prezentul articol, instanța judecătorească poate, de asemenea, să ia o decizie în termen de șase luni de la data la care hotărârea instanței a devenit definitivă, precum și cu privire la o hotărâre a instanței judecătorești sau cu privire la o hotărâre a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei hotărâri a unei instanțe judecătorești.

Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost privat în mod ilegal de libertate timp de mai multe ore, la 11 și 12 septembrie 2006, de la începerea percheziției la domiciliul său până la punerea sa în custodie. Tot pe teren a aceluiași articol, se plânge de refuzul instanțelor naționale de a se pronunța asupra acestui litigiu. 37. Citând art. 6 din Convenție, acesta a invocat o încălcare a dreptului său la apărare, pe motiv că hotărârea înainte de a pronunța dreptul din 2 octombrie 2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată în absența sa, ñ Invocând în esență art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, se plânge de durata în care a fost menținută interdicția de a părăsi teritoriul României.

39. Invocând în esență art. 6 din Convenție, se plânge de durata procedurii penale împotriva sa. Cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 5 alineatul (1) și 6 alineatul (1) din convenție și al articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția 40. În observațiile sale inițiale, guvernul ridică mai multe excepții de la respectarea termenului de șase luni și de la neconformare epuizarea căilor de atac interne. În ceea ce privește această ultimă excepție, guvernul indică mai multe căi de atac pe care le consideră eficiente în cazul reclamantului, inclusiv o acțiune întemeiată pe articolele 539 și 540 din noul CPP în scopul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de o deținere presupus ilegală.

În observațiile sale suplimentare, guvernul arată că reclamantul a formulat într-adevăr o acțiune bazată pe dispozițiile noului CPP și își reiterează excepția de neobosire a căilor de atac interne. El observă că obiecțiunile invocate de reclamant în fața instanțelor interne sunt similare celor comunicate acestuia și, în ceea ce privește cauza Roșca Pelãu c. România ((dec.), n 3084/04, 9 decembrie 2014), consideră că acțiunea în cauză este o cale de atac eficientă. 42. Reclamantul refque que a respectat termenul de șase luni și că a epuizat în mod corespunzător căile de atac puse la dispoziție de dreptul intern. În special în ceea ce privește acțiunea întemeiată pe dispozițiile noului CPP, CESE consideră că aceasta are un obiect diferit de cel al cererii sale în fața Curții.

În plus, acesta arată că tribunalul județ din Timiș a pronunțat o suspendare în litigiu și, prin urmare, consideră că acțiunea nu produce efecte. 43. Curtea ia notă de faptul că guvernul a ridicat mai multe excepții în litigiu și consideră că este necesar să se examineze în primul rând cea referitoare la acțiunea formulată pe baza dispozițiilor noului CPP (punctele 35 și 41 de mai sus). 44. În această privință, Comisia reamintește că art. 35 alineatul (1) din convenție nu poate fi sesizat decât după epuizarea căilor de atac interne.

Orice solicitant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea pe care această dispoziție are ca scop, în principiu, să o ofere statelor contractante, și anume să evite sau să corecteze presupusele încălcări ale acestora ( McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010). 45. Curtea reamintește, de asemenea, că epuizarea căilor de atac interne … 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04 și 21819/04, § 87, CEDH 2010 și trimiterile menționate anterior). 46. În speță, Curtea constată că, la 16 iunie 2014, reclamantul a introdus o acțiune în despăgubire bazată pe dispozițiile noii legi, și anume noul CPP care intrase în vigoare cu câteva luni înainte, la 1 februarie 2014 : Această acțiune s-a întemeiat în special pe art. 538 din noul CPP, care prevede posibilitatea ca persoana care consideră că este victima unei erori judiciare să solicite repararea prejudiciului suferit (punctele 30 și 35 de mai sus).

47. Curtea ia notă de argumentul reclamantului potrivit căruia obiectul acțiunii sale este diferit de cel al prezentei cereri. Cu toate acestea, Comisia observă că, în motivele sale, reclamantul a invocat în mod expres toate obiecțiunile care fac obiectul acestei cereri, astfel cum a fost comunicată guvernului pârât, și anume cele referitoare la privarea de libertate pe care o consideră a fi suferită la 11 septembrie 2006, la durata procedurii penale desfășurate împotriva sa, precum și la durata interdicției de a părăsi teritoriul României (punctul 31 de mai sus). Prin urmare, Comisia consideră că ar trebui să se acorde instanțelor sesizate posibilitatea de a remedia, dacă este cazul, obiecțiile reclamantului.

48. Curtea ia notă, de asemenea, de faptul că Tribunalul departamental din Timiș a pronunțat o suspendare în cauza în cauză. Cu toate acestea, Curtea constată că suspendarea a fost pronunțată din motive imputabile reclamantului, în măsura în care acesta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale (punctele 32 și 34 de mai sus). 49. Întrucât acțiunea reclamantului este pendinte în fața instanțelor interne, Curtea consideră, prin urmare, că această parte a cererii este prematură. Prin urmare, este necesar să se prevadă dreptul la excepție din partea guvernului și să se respingă obiecțiunile reclamantului întemeiate pe articolele 5 alineatul (1) și 6 alineatul (1) din convenție și pe art. 2 din Protocolul nr. 4 la convenție pentru nu epuizarea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție.

Nimic nu va împiedica reclamantul să sesizeze din nou Curtea, dacă este cazul, la încheierea acestei proceduri. Cu privire la celelalte obiecțiuni 50. Reclamantul denunță, de asemenea, un incident ad-hoc care a avut loc în fața Înaltei Cu r ii, întrucât aceasta nu l-a citat în cadrul procedurii în cursul căreia a pronunțat asupra unei cereri de trimitere a cauzei la o altă instanță (punctul 18 de mai sus). Pe teren la art. 6 alineatul (1) din Convenție, acesta se plânge că nu a fost citat în cadrul acestei ședințe. 51. Curtea ia notă de faptul că, în cadrul ședinței respective, Înalta Curte nu a abordat fondul cauzei și se limitează la a soluționa o problemă procedurală. Prin urmare, decizia Înaltei Curți nu a avut niciun impact direct asupra procedurii de fond.

Prin urmare, instanța de judecată în cauză nu se referea la temeinicia unei acuzații în materie penală și nu se referea mai mult la o contestație privind drepturile și obligațiile cu caracter civil ale reclamantului în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție (Schreiber și Boetsch c. Franța (dec.), nr. 58751/00, CEDH 2003 XII). 52. Prin urmare, acest aspect este incompatibil cu materia cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) și care trebuie să fie respins, în temeiul art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 decembrie 2015. Françoise Elens-Passos András Sajó Prezident

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 17283/07 Călin CLOPINA contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 10 novembre 2015 en une chambre composée de : András Sajó, président, Vincent A. De Gaetano, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 12 mars 2007, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Vu les observations supplémentaires soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT