CASE OF EL KAADA v. GERMANY

Reclamantul s-a născut în 1988 și trăiește în Gladbeck (Germania). Când își depune cererea, el a fost reținut în închisoarea de la Essen. La 9 octombrie 2008, Curtea de district Gladbeck a condamnat reclamantul de mai multe conturi de extorcare, jaf, furt, defășurare și agresiune. Aplicarea legii penale referitoare la tinerii infractori, a condamnat-o la doi ani de închisoare. Curtea de District a suspendat executarea condamnării și a acordat proba. Într-o decizie separată a aceleiași zile, Curtea de District a impus reclamantului condițiile în timpul perioadei de probă, care trebuiau să se desfășoare până la 16 octombrie 2010. Reclamantul nu a fost revocat; în plus, el a fost ordonat, printre altele, să completeze cel puțin 200 de ore de muncă socială nerambursată.

La 11 decembrie 2008, avocatul reclamantului a informat Curtea de District că a reprezentat reclamantul în cadrul procedurii privind probarea reclamantului. La 15 iunie 2009, Curtea de District Gladbeck a emis o procedură de detenție împotriva reclamantului, care a fost confirmată în apel. Instanțele au constatat că există o suspiciune puternică că reclamantul a comis un furt la 31 mai/1 iunie 2009 într-un hotel din Gladbeck. Suspiciunile au fost bazate pe declarația de martor făcută de fostul prieten cu fată S. reclamant la poliție. Prin scrisoarea din 5 octombrie 2009, avocatul reclamantului a notificat Biroul Procurorului public de la Essen, care a primit scrisoarea la 8 octombrie 2009, că a reprezentat reclamantul, de asemenea, în cadrul procedurii de anchetă privind furtul la 31 mai/1 iunie 2009. 10. La 7 octombrie 2009, reclamantul a fost arestat.

El a fost auzit la 8 octombrie 2009 de către judecătorul de investigare la Curtea de District Herford, fără ca sfatul său să fie prezent, cu suspiciune că a comis furtul într-un hotel la 31 mai/1 iunie 2009 la Gladbeck. Reclamantul, care a fost informat cu privire la drepturile sale de a rămâne tăcut și de a consulta un avocat de apărare în orice moment, a admis că a comis infracțiunile descrise în ordinul de detenție din 15 iunie 2009. 11. La 20 octombrie 2009, într-o ședință în fața Curții de district Gladbeck pentru revizuire a necesității reținerii sale la înaintare, reclamantul, în prezența avocatului său, și-a revocat mărturisirea din 8 octombrie 2009. El a susținut că a recunoscut că a comis hotul doar la 31 mai/1 iunie 2009, în calitate de ofițer de poliție i-a spus la momentul arestării sale că a avut șanse bune de a fi eliberat din detenție dacă a făcut-o.

12. ulterior, la 23 octombrie 2009, Procurorul public de la Essen a acuzat reclamantul cu furtul comis la Gladbeck. 13. La 22 octombrie 2009, Curtea de District Gladbeck, care se bazează pe art. 26 § 1 din Legea judecătorilor judecători (a se vedea punctul 28 de mai jos), a revocat suspendarea la probă a condamnării închisoarelor acordate în hotărârea judecătorului din 9 octombrie 2008. 14. Curtea de District a remarcat că, în decizia sa din 9 octombrie 2008 de suspendare a condamnării la probă, reclamantul a fost impusă condiția de a nu se reface în timpul perioadei de probă. El a încălcat această condiție deoarece a mărturisit că a comis un furt la 31 mai/1 iunie 2009 la Gladbeck. Noua sa infracțiune este în mod similar gravă, deoarece infracțiunile pe care le-a fost condamnat la 9 octombrie 2008. 15. Tribunalul de district a observat în continuare că reclamantul nu a respectat condițiile suplimentare impuse în ordinul de probă.

În special, el nu a încheiat munca socială nerambursată pe care a fost obligat să o efectueze și nu a contactat ofițerul său de probă fără a avea o scuză valabilă. 16. La 27 octombrie 2009, reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii Curții de District. El a contestat concluzia Curții că a recidivat. El a subliniat, în special, că și-a revocat mărturisirea din 8 octombrie 2009. În plus, numai o mărturisire, a căror credibilitate nu a fost testată, nu a fost suficientă pentru a fi dovedit vinovat de o infracțiune. În orice caz, în conformitate cu standardele legislației europene, revocarea suspendării unei condamnații la probă nu poate fi bazată decât pe o condamnare finală a unei noi infracțiuni.

El a trebuit să fie presupus nevinovat până când se dovedește vinovat în conformitate cu legea. 17. La 16 noiembrie 2009, Curtea Regională de la Essen a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții de District. Curtea Regională a considerat că revocarea suspendării la probă a condamnării la închisoare a reclamantului în temeiul articolului 26 din Legea Curților Juvenile nu a putut să se bazeze pe faptul că reclamantul nu a efectuat activitatea socială nerambursată pe care a fost impusă în ordinul de probă, deoarece Tribunalul de district nu a specificat în ce instituție reclamantul să facă această activitate.

18. Curtea Regională a constatat în continuare: „Cu toate acestea, în cele din urmă, a fost corect să revoc suspendarea în perioada de probă ca infractor condamnat, după cum a constatat corect Curtea de District, a comis o altă infracțiune în timpul perioadei de probă.” („Der Widerrruf der Bewährung ist jedoch im Ergebnis gleichwohl zu Recht erfolgt, denn der Verurteilte ist, wie das Amtsgericht zutreffend angenommen pălăria, ininterhalb der Bewährungszeit erneut straffällig geworden.”). 19. Curtea Regională a confirmat faptul că revocarea suspendării condamnării reclamantului nu a solicitat că reclamantul a fost condamnat prin o hotărâre finală a infracțiunii pe care s-a bazat revocarea. Este suficient ca instanța care revocă suspendarea condamnării să obțină certitudine prin alte modalități că persoana în cauză a comis infracția.

Presupunerea de nevinovăție prevăzută la art. 6 § 2 din Convenție nu a justificat o concluzie diferită, fiind că această presupunere nu se referă decât la procedurile în care trebuie luată o decizie privind acuzațiile împotriva acuzatului și nu la procedurile privind revocarea suspendării unei condamnații la probă. Referindu-se, în special, la o decizie a Curții Constituționale Federale din 9 decembrie 2004 (a se vedea punctele 30-31 mai jos), Curtea regională a concluzionat că, prin urmare, este suficient, în special, ca instanța care revocă suspendarea la probă a sancțiunii să fie convinsă că persoana în cauză este vinovat de o nouă infracțiune pe baza unei mărturisiri credibile pe care o face persoana în fața unui judecător.

20. În cazul dinaintea acesteia, Curtea Regională a constatat apoi că, având în vedere mărturisirea reclamantului la 8 octombrie 2009 înaintea judecătorului de investigare, a fost de „convingerea afirmativă că reclamantul a comis din nou o infracțiune” (“sichere Überzeugung von einer erneuten Begehung einer Straftat durch den Verurteilten”), și anume un furt la 31 mai/1 iunie 2009 într-un hotel din Gladbeck. Mărturisirea reclamantului a fost credibilă, în special, deoarece a fost susținută de descrierea detaliată a actelor reclamantului înainte și după infracțiunile furnizate de martorul S. înaintea poliției. Revocarea ulterioară a mărturisirii de către reclamant, care a contestat ulterior declarațiile S., susținând că S. a vrut să se răzbune după defalcarea relației lor, nu a fost credibilă în funcție de rezultatele investigațiilor întreprinse până în prezent.

Curtea regională se referă în acest sens, în special, la rapoartele declarațiilor martorilor făcute de S. și de Z., un angajat al hotelului în cauză, în fața poliției. Prin urmare, Curtea Regională a concluzionat că reclamantul a demonstrat prin noua sa infracțiune că nu a îndeplinit așteptările pe care s-a bazat suspendarea sentinței sale.

21. La 7 decembrie 2009, în urma unei hotărâri a Curții de District Gladbeck, detenția reclamantului asupra rezidentului a fost întreruptă pentru ca acesta să îndeplinească sentința impusă în hotărârea Curții de District Gladbeck din 9 octombrie 2008. 22. La 10 decembrie 2009, reclamantul a depus o plângere constituțională în fața Curții Constituționale Federale împotriva hotărârilor Curții de District Gladbeck din 22 octombrie 2009 și a Curții Regionale de Essen din 16 noiembrie 2009. El susține, în special, că aceste instanțe declară, numai pe baza jurisprudenței, că a comis un alt furt nu a respectat statul de drept și presupunerea nevinovăției, astfel cum este garantată de Legea de bază și de art. 6 §§ 1 și 2 din Convenție.

Mărturisirea sa inițială în fața judecătorului investigator a fost irelevantă deoarece el a revocat această mărturisire, ale căror credibilitate nu a fost testată de către instanțele care revocă suspendarea condamnării sale la probă. El a considerat în continuare că întrebarea dacă a comis un nou furt a trebuit să fie determinată de instanțele penale competente după un proces. Curtea internă a constatat că a comis un alt furt înainte de a fi fost condamnat de o hotărâre finală, de asemenea, nu a luat în considerare concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului într-o hotărâre din 3 octombrie 2002 (Böhmer c. Germania, nr. 37568/97). 23. La 23 decembrie 2009, Curtea Constituțională Federală, fără a da motive, a refuzat să ia în considerare plângerea constituțională a reclamantului (dosarul nr. 2 BvR 2888/09).

24. La 19 ianuarie 2010, Curtea de District Gladbeck a condamnat reclamantul de furt, comisă la 31 mai/1 iunie 2009 într-un hotel din Gladbeck și a condamnat-o la un an de închisoare. Hotărârea a devenit finală la 2 iunie 2010. 25. Reclamantul a fost eliberat din închisoare la 5 august 2011.

5. The applicant was born in 1988 and lives in Gladbeck (Germany). When lodging his application, he was detained in Essen Prison. 6. On 9 October 2008 the Gladbeck District Court convicted the applicant of several counts of extortion, robbery, burglary, embezzlement and assault. Applying the criminal law relating to young offenders, it sentenced him to two years’ imprisonment. The District Court suspended the execution of the sentence and granted probation. In a separate decision of the same day, the District Court imposed conditions on the applicant during the probation period, which was to run until 16 October 2010. The applicant was not to reoffend; in addition, he was ordered, inter alia, to complete at least 200 hours of unpaid social work.

7. On 11 December 2008 the applicant’s counsel informed the District Court that he represented the applicant in the proceedings concerning the applicant’s probation. 8. On 15 June 2009 the Gladbeck District Court issued a detention order against the applicant, which was confirmed on appeal. The courts found that there was a strong suspicion that the applicant had committed a burglary on 31 May/1 June 2009 in a hotel in Gladbeck. The suspicion was based on the witness statement made by the applicant’s former girl-friend S. to the police. 9. By a letter dated 5 October 2009 the applicant’s counsel notified the Essen Public Prosecutor’s Office, which received the letter on 8 October 2009, that he represented the applicant also in the investigation proceedings concerning the burglary on 31 May/1 June 2009. 10. On 7 October 2009 the applicant was arrested.

He was heard on 8 October 2009 by the investigating judge at the Herford District Court, without his counsel being present, on suspicion of having committed the burglary in a hotel on 31 May/1 June 2009 in Gladbeck. The applicant, who had been informed of his rights to remain silent and to consult a defence counsel at any time, admitted having committed the offence described in the detention order of 15 June 2009. 11. On 20 October 2009, in a hearing before the Gladbeck District Court for review of the necessity of his further detention on remand, the applicant, in the presence of his counsel, revoked his confession of 8 October 2009. He submitted that he had only admitted having committed the burglary on 31 May/1 June 2009 as a police officer had told him at the time of his arrest that he had good chances of being released from detention on remand if he did so.

12. Subsequently, on 23 October 2009, the Essen Public Prosecutor’s Office charged the applicant with the burglary committed in Gladbeck. 13. On 22 October 2009 the Gladbeck District Court, relying on section 26 § 1 of the Juvenile Courts Act (see paragraph 28 below), revoked the suspension on probation of the applicant’s prison sentence granted in that court’s judgment of 9 October 2008. 14. The District Court noted that in its decision of 9 October 2008 to suspend the sentence on probation, the applicant had been imposed the condition not to reoffend during the probation period. He had breached that condition as he had confessed having committed a burglary on 31 May/1 June 2009 in Gladbeck.

His new offence was similarly serious as the offences he had been convicted of on 9 October 2008. 15. The District Court further observed that the applicant had failed to comply with additional conditions imposed in the probation order. In particular, he had not completed the unpaid social work he had been obliged to carry out and had not contacted his probation officer without having a valid excuse. 16. On 27 October 2009 the applicant lodged an appeal against the District Court’s decision. He contested the court’s finding that he had reoffended. He stressed, in particular, that he had revoked his confession of 8 October 2009. Moreover, a confession alone, the credibility of which had not been tested, was not sufficient to be proved guilty of an offence.

In any event, under the standards of European law, the revocation of the suspension of a sentence on probation could only be based on a final conviction of a new offence. He had to be presumed innocent until proved guilty according to law. 17. On 16 November 2009 the Essen Regional Court dismissed the applicant’s appeal against the District Court’s decision. The Regional Court considered that the revocation of the suspension on probation of the applicant’s prison sentence under section 26 of the Juvenile Courts Act could not be based on the applicant’s failure to carry out the unpaid social work he had been imposed in the probation order because the District Court had failed to specify in which institution the applicant was to do that work.

18. The Regional Court further found: “However, ultimately it was nevertheless correct to revoke the suspension on probation as the convicted offender, as the District Court had correctly found, committed another offence during the probation period.” (“Der Widerruf der Bewährung ist jedoch im Ergebnis gleichwohl zu Recht erfolgt, denn der Verurteilte ist, wie das Amtsgericht zutreffend angenommen hat, innerhalb der Bewährungszeit erneut straffällig geworden.“). 19. The Regional Court confirmed that the revocation of the suspension of the applicant’s sentence did not require that the applicant had been convicted by a final judgment of the offence on which the revocation was based. It was sufficient that the court revoking the suspension of the sentence had obtained certainty by other means that the person concerned had committed the offence.

The presumption of innocence laid down in Article 6 § 2 of the Convention did not warrant a different conclusion. That presumption only related to proceedings in which a decision on the charges against the accused had to be taken and not to proceedings concerning the revocation of the suspension of a sentence on probation. Referring, in particular, to a decision of the Federal Constitutional Court of 9 December 2004 (see paragraphs 30-31 below), the Regional Court found that it was therefore sufficient, in particular, that the court revoking the suspension on probation of the penalty was convinced that the person concerned was guilty of a new offence on the basis of a credible confession that person made before a judge.

20. In the case before it, the Regional Court then found that in view of the applicant’s confession on 8 October 2009 before the investigating judge, it was of the “firm conviction that the applicant had again committed an offence” (“sichere Überzeugung von einer erneuten Begehung einer Straftat durch den Verurteilten”), namely a burglary on 31 May/1 June 2009 in a hotel in Gladbeck. The applicant’s confession was credible, in particular, as it was supported by the detailed description of the applicant’s acts before and after the offence given by witness S. before the police. The subsequent revocation of the confession by the applicant, who had further contested S.’s statements, arguing that S. wanted to take revenge following the breakdown of their relationship, was not credible in the light of the results of the investigations undertaken to date.

The Regional Court referred in this respect, in particular, to the reports of the witness statements made by S. and by Z., an employee of the hotel concerned, before the police. The Regional Court therefore concluded that the applicant had demonstrated by his new offence that he had not fulfilled the expectations on which the suspension of his sentence had been based.

21. On 7 December 2009, following a decision of the Gladbeck District Court, the applicant’s detention on remand was interrupted in order for him to serve the sentence imposed on him in the Gladbeck District Court’s judgment of 9 October 2008. 22. On 10 December 2009 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court against the decisions of the Gladbeck District Court dated 22 October 2009 and of the Essen Regional Court dated 16 November 2009. He argued, in particular, that the said courts’ finding, on the basis of the case-file alone, that he had committed another burglary had disregarded the rule of law and the presumption of innocence as guaranteed by the Basic Law and by Article 6 §§ 1 and 2 of the Convention.

His initial confession before the investigating judge was irrelevant as he had revoked that confession, the credibility of which had not been tested by the courts revoking the suspension of his sentence on probation. He further took the view that the question whether he had committed a new burglary had to be determined by the competent criminal courts following a trial. The domestic courts’ finding that he had committed another burglary before he had been convicted thereof by a final judgment also disregarded the European Court of Human Rights’ findings in a judgment of 3 October 2002 (Böhmer v. Germany, no. 37568/97). 23. On 23 December 2009 the Federal Constitutional Court, without giving reasons, declined to consider the applicant’s constitutional complaint (file no. 2 BvR 2888/09).

24. On 19 January 2010 the Gladbeck District Court convicted the applicant of burglary, committed on 31 May/1 June 2009 in a hotel in Gladbeck, and sentenced him to one year’s imprisonment. The judgment became final on 2 June 2010. 25. The applicant was released from prison on 5 August 2011.