SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 43822/15 Klorinda TZOUALOULOU împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 17 noiembrie 2015 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Linos-Aleksandr Sicilianos, Armen Harutyunyan, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: Recurenta, domnul Klorinda Tzuvalopoulou, este o resortisantă greacă născută în 1962 și rezidentă în Kantza Pallinis. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul D. Tzuvalopoulou, avocată în barou dai. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 iunie 2003, organul de securitate socială ( La 10 februarie 2004, reclamanta a introdus o acțiune împotriva deciziei nr. 14778/2003.
Aceasta susținea, printre altele, că, potrivit Constituției și legislației relevante, avea dreptul de a percepe un supliment familial și pentru al patrulea copil. În temeiul deciziei sale nr. 12361/2006, instanța administrativă a dat dreptul recurentei. Această decizie a fost ulterior confirmată prin hotărârea nr. 1031/2008 a instanței administrative dappété daité. La 29 decembrie 2008, la data de 29 decembrie 2008, la data de 30 iunie 2008, Consiliul de Stat infirma hotărârea menționată și a trimis cauza în fața instanței administrative din cauza hotărârii. Înalta instanță administrativă a reieșit că art. 21 din Constituția Elenă, care prevedea, printre altele, protecția instituției familiale de către stat, era o orientare pentru ca legiuitorul să ia în considerare acest lucru la aplicarea politicii sale demografice.
În plus, Consiliul de Stat a menționat că legislația relevantă prevedea, în principiu, transferul de alocații familiale de către AIQA până la al treilea copil; excepțiile de la această regulă erau menționate în mod explicit prin lege. Consiliul de Stat concluzionează că dispoziția legislativă pusă în discuție de recurentă și care nu prevede plata suplimentului familial pentru al patrulea copil nu putea fi considerată neconstituțională. În cele din urmă, în ceea ce privește în mod specific dreptul recurentei la protecția bunurilor sale, Consiliul de Stat a considerat că nu a fost atins, deoarece contribuțiile sale la cel de-al patrulea copil au fost luate în considerare de către administrație în calculul pensiei sale de bază (hotărârea nr. 3998/2012).
Ca urmare a retrimiterii cauzei în fața acesteia, Curtea Administrativă de Primă Instanță a prezentat, la 25 februarie 2015, recurenta pe baza motivării adoptate de Tribunalul nr. 3998/2012. În cadrul procedurii în fața instanței menționate, reclamanta l Curtea Administrativă de Primă Instană a considerat că aceasta era obligată, în conformitate cu legislația internă, să urmeze în speță motivarea și soluția adoptate de Consiliul de Stat în hotărârea nr. 3998/2012. Prin urmare, aceasta nu putea să urmeze interpretarea pe care recurenta dorea să o atribuie dreptului relevant al Uniunii Europene (hotărârea nr. 756/2015). Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge de respingerea de către instanțele interne a acțiunii sale de a li se aloca un supliment familial pentru al patrulea copil.
Invocând articolele 6 alineatul (1) și 14 din Convenție, reclamanta se plânge de motivarea hotărârilor în litigiu ale instanțelor interne. În ceea ce privește încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 10, recurenta a declarat că a avut dreptul de a fi recunoscută titulară a suplimentului familial pentru al patrulea copil și că hotărârile nr. 3998/2012 ale Consiliului de Stat și 756/2015 ale Curții Administrative de Apel au încălcat astfel dreptul la protecția bunurilor sale. 11. Curtea reamintește că bunurile (în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1) pot fi fie bunuri în prezent (a se vedea, printre multe altele, Maria Atanasiu și altele c. România, nr. 30767/05 și 33800/06, § 134, 12 octombrie 2010), fie valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în temeiul cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă, fie că obține efectiv un drept de proprietate ( Malhous c. Republica Cehă (dec.) [GC], n 33071/96, CEDO 2000-XII; Kopeckýc.
Slovacia [GC], n 44992/98, § 35, CEDH 2004-IX 12. În acest caz, Curtea constată că Ö Õ reclamantei Õ se bazează pe ipoteza că a avut dreptul de a percepe suplimentul familial pentru al patrulea copil. Or, o astfel de obligație Õ administraie nu rezultă în niciun fel din dosar. Întradevăr, hotărârile n 3998/2012 al Consiliului de Stat și 756/2015 al Curții Administrative de Apel au constatat, într-un mod suficient de motivat, că refuzul administrației de a recunoaște recurenta ca titular al suplimentului în litigiu nu contrazicea nici legislația relevantă, nici Constituția. Prin urmare, Curtea nu poate concluziona că interesul patrimonial pe care recurenta îl precedă în speță prezenta o bază suficientă în dreptul intern.
În plus, nu se poate considera că recurenta avea o speranță legitimă ; într-adevăr, au existat, în fapt, controverse cu privire la modul în care ar trebui interpretat și aplicat dreptul intern, iar argumentele prezentate de recurentă în această privință au fost în cele din urmă respinse de instanțele naționale (a se vedea Kopeckýc. Slovacia [GC], n 44912/98, § 50 CEDH 2004 IX; Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano c. Italia [GC], n 38433/09, § 173, CEDH 2012). 13. 1 din Protocolul nr. 1 trebuie să fie respins ca incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție.
Cu privire la celelalte încălcări pretinse14, recurenta se plânge, din unghiul art. 6 alin. (1) și 14 din Convenție, că hotărârile nr. 3998/2012 al Consiliului de Stat și 756/2015 al Curții Administrative de Apel nu au fost suficient motivate și că principiul proporționalității în ceea ce privește protecția dreptului la proprietate nu a fost respectat în speță.
15. Curtea remarcă în primul rând că, prin obiecțiile sale întemeiate pe art. 6 § 1 și 14 din Convenția nr. 1, recurenta încearcă într-adevăr să-și reintroducă cauza referitoare la protecția bunurilor sale și invocată în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1. Or, acest motiv a fost deja examinat de Curte și declarat inadmisibil rațional Materiae (a se vedea punctul 13 de mai sus).În plus, Curtea consideră că nu există motive să se considere că procedura, în cursul căreia recurenta și-a putut prezenta toate argumentele, nu a fost echitabilă; într-adevăr, aceasta nu identifică niciun indiciu care să arate că procedura are un caracter arbitrar. 16. Prin urmare, aceste obiecțiuni trebuie declarate inadmisibile ca fiind în mod vădit nefondate prin aplicarea articolului 35 alineatul (3) litera (a) și a articolului 4 din convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 decembrie 2015. André Wampach Ledi Bianku Grefier Adjunct Președinte
DÉCISION Requête n o 43822/15 Klorinda TZOUVALOPOULOU contre la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 17 novembre 2015 en un comité composé de : Ledi Bianku, président, Linos-Alexandre Sicilianos, Armen Harutyunyan, juges, et de André Wampach, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La requérante, M me Klorinda Tzouvalopoulou, est une ressortissante grecque née en 1962 et résidant à Kantza Pallinis. Elle a été représentée devant la Cour par M e D. Tzouvalopoulou, avocate au barreau d’Athènes. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
3.Le 9 juin 2003, l’Organisme de la Sécurité Sociale ( Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων – ci-après « l’IKA ») a reconnu la requérante titulaire d’une pension d’invalidité, majorée d’une allocation familiale pour trois enfants. Toutefois, l’IKA ne lui alloua pas de complément familial pour son quatrième enfant (décision n o 14778/2003).
4.Le 10 février 2004, la requérante saisit le tribunal administratif d’Athènes d’un recours contre la décision n o 14778/2003. Elle alléguait notamment que selon la Constitution et la législation pertinente elle avait le droit de percevoir un complément familial aussi pour son quatrième enfant.
5.En vertu de sa décision n o 12361/2006, le tribunal administratif d’Athènes donna droit à la requérante. Cette décision fut par la suite confirmée par l’arrêt n o 1031/2008 de la cour administrative d’appel d’Athènes.
6.Le 29 décembre 2008, l’IKA se pourvut en cassation contre l’arrêt n o 1031/2008. Le 22 octobre 2012, le Conseil d’État infirma ledit arrêt et renvoya l’affaire devant la cour administrative d’appel. La haute juridiction administrative releva que l’article 21 de la Constitution hellénique, prévoyant entre autres la protection de l’institution de la famille par l’État était une ligne directrice pour que le législateur en prenne compte lors de l’application de sa politique démographique. En outre, le Conseil d’État nota que la législation pertinente prévoyait en principe le versement d’allocations familiales par l’IKA jusqu’au troisième enfant ; les exceptions à cette règle étaient mentionnées explicitement par la loi. Le Conseil d’État conclut que la disposition législative mise en cause par la requérante et ne prévoyant pas le versement du complément familial pour le quatrième enfant ne pouvait pas être considérée comme anticonstitutionnelle. Enfin, en ce qui concerne spécifiquement le droit de la requérante à la protection de ses biens, le Conseil d’État considéra qu’il n’avait pas été atteint, puisque ses cotisations quant à son quatrième enfant avaient été prises en compte par l’administration dans le calcul de sa retraite de base (arrêt n o 3998/2012).
7.Suite au renvoi de l’affaire devant elle, la cour administrative d’appel débouta, le 25 février 2015, la requérante sur la base de la motivation adoptée par l’arrêt n o 3998/2012. Lors de la procédure devant ladite juridiction, la requérante l’invita à interroger à titre préjudiciel, en vertu de l’article 267 du Traité sur le fonctionnement de l’Union européenne, la Cour de justice de l’Union européenne sur la conformité de la législation mise en cause avec les dispositions pertinentes de la Charte des droits fondamentaux de l’Union européenne. La cour administrative d’appel d’Athènes considéra qu’elle était, selon la législation interne, contrainte de suivre en l’espèce la motivation et la solution adoptées par le Conseil d’État dans son arrêt n o 3998/2012. Partant, elle ne pouvait pas suivre l’interprétation que la requérante souhaitait attribuer au droit pertinent de l’Union européenne (arrêt n o 756/2015). GRIEFS
8.Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention, la requérante se plaint du rejet par les juridictions internes de son recours tendant à se voir allouer un complément familial pour son quatrième enfant.
9.Invoquant les articles 6 § 1 et 14 de la Convention, la requérante se plaint de la motivation des arrêts litigieux des juridictions internes. EN DROIT A. Sur la violation de l’article 1 du Protocole n o 1
10.La requérante allègue qu’elle avait le droit de se voir reconnaître titulaire du complément familial pour son quatrième enfant et que les arrêts n os 3998/2012 du Conseil d’État et 756/2015 de la cour administrative d’appel ont ainsi enfreint le droit à la protection de ses biens.
11.La Cour rappelle que les « biens » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 peuvent être soit des « biens actuels » (voir, parmi beaucoup d’autres, Maria Atanasiu et autres c. Roumanie , n os 30767/05 et 33800/06, § 134, 12 octobre 2010), soit des valeurs patrimoniales, y compris des créances, en vertu desquelles un requérant peut prétendre avoir au moins une « espérance légitime » d’obtenir la jouissance effective d’un droit de propriété ( Malhous c. République tchèque (déc.) [GC], n o 33071/96, CEDH 2000-XII; Kopecký c. Slovaquie [GC], n o 44912/98, § 35, CEDH 2004-IX).
12.En l’occurrence, la Cour constate que le grief de la requérante se fonde sur l’hypothèse qu’elle avait le droit de percevoir le complément familial pour son quatrième enfant. Or une telle obligation pesant sur l’administration ne ressort aucunement du dossier. En effet, les arrêts n os 3998/2012 du Conseil d’État et 756/2015 de la cour administrative d’appel ont constaté, de manière suffisamment motivée, que le refus de l’administration de reconnaître la requérante comme titulaire du complément litigieux ne contredisait ni la législation pertinente ni la Constitution. Par conséquent, la Cour ne peut pas conclure que l’intérêt patrimonial dont la requérante se prévalait en l’espèce présentait une base suffisante en droit interne. De plus, il ne saurait être considéré que la requérante avait une « espérance légitime » à percevoir le complément familial au titre du quatrième enfant ; en effet, il y avait en l’occurrence controverse sur la façon dont le droit interne devait être interprété et appliqué et les arguments développés par la requérante à cet égard ont en définitive été rejetés par les juridictions nationales (voir, Kopecký c. Slovaquie [GC], n o 44912/98, § 50, CEDH 2004 ‑ IX; Centro Europa 7 S.r.l. et Di Stefano c. Italie [GC], n o 38433/09, § 173, CEDH 2012).
13.Au vu de ce qui précède, le grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1 doit être rejeté comme incompatible ratione materiae avec l’article 1 du Protocole n o 1, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. B. Sur les autres violations alléguées
14.La requérante se plaint, sous l’angle des articles 6 § 1 et 14 de la Convention, que les arrêts n os 3998/2012 du Conseil d’État et 756/2015 de la cour administrative d’appel n’étaient pas suffisamment motivés et que le principe de proportionnalité quant à la protection du droit à la propriété n’a pas été respecté en l’espèce.
15.La Cour note tout d’abord qu’à travers ses griefs tirés des articles 6 § 1 et 14 de la Convention, la requérante tente de fait à réintroduire son grief relatif à la protection de ses biens et soulevé au titre de l’article 1 du Protocole n o 1. Or, ce grief a déjà été examiné par la Cour et déclaré irrecevable ratione materiae (voir paragraphe 13 ci-dessus). Au demeurant, la Cour considère que rien ne permet de penser que la procédure, au cours de laquelle la requérante a pu présenter tous ses arguments, n’a pas été équitable. Elle ne décèle en effet aucun indice susceptible de montrer que la procédure revêtait un caractère arbitraire.
16.En conséquence, ces griefs doivent être déclarés irrecevables comme manifestement mal fondés par application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 10 décembre 2015. André Wampach Ledi Bianku Greffier adjoint Président