DAS UNIVERSELLE LEBEN ALLER KULTUREN WELTWEIT E.V. v. GERMANY

RESPONDENT

DEU

HOTĂRÂRE

17.11.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

DAS UNIVERSELLE LEBEN ALLER KULTUREN WELTWEIT E.V. v. GERMANY (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

Reclamantul, Das Universelle Leben Aller Kulturen Weltweit e.V., este o asociație germană, care are scaunul său în Marktheidenfeld. A fost reprezentat în fața Curții de către dl C. Sailer, un avocat care practică în Marktheidenfeld. 2 3. Reclamantul este o asociație înregistrată care pretinde a reprezenta interesele comunității religioase “Universelles Leben” care aduna oameni într-o „credință creștină nouă și adevărată transmisă de un nou profet trimis de Dumnezeu”. Nu a furnizat informații suplimentare cu privire la membrii și activitățile sale specifice. Ministerul Federal pentru Afaceri Familiare, Senior, Femeie și Tineret (denumit în continuare „Ministrul Federal”) a ordonat Agenției Administrative Federale (Bundesverwaltungsamt – denumită în continuare „Agenția Federală”) să mențină o divizie de informare privind „așa-numitele secte tinere și grupe psihologice” și, în cadrul activităților sale, să colecteze informații privind asociația reclamanților. În baza Legii federale privind libertatea de informare (a se vedea punctul 11 de mai jos), asociația solicitantă a solicitat accesul la dosare care conțin toate informațiile colectate de Agenția Federală în acest sens. La 30 martie 2007, Agenția Federală a refuzat cererea reclamantului. Apoi, asociația solicitantă a depus o acțiune împotriva refuzului la Curtea Administrativă de Colonia. În timpul procedurii de judecată, instanța a ordonat Agenției Federale să înscrie și să descrie documentele în posesia sa, astfel încât asocierea solicitantă să își poată specifica cererea și să se evalueze cuprinzătoare licența refuzului. Ministerul Federal, care a solicitat inițial colectarea informațiilor și, prin urmare, a fost terț interesat în cadrul procedurii, a declarat o scutire de divulgare (Sperrerklärung), în temeiul articolului 99 alineatul (1) din Codul de procedură a Curții Administrative (a se vedea punctul 12 de mai jos). Acesta a susținut că nu a existat obligația de a produce documentele sau chiar de a-și dezvălui existența și conținutul în procesul judiciar și în asocierea reclamantului. După aceea, această chestiune a fost transferată Curții Administrative Federale care, în conformitate cu art. 99 alineatul (2) din Codul de Procedură al Curții Administrative, a fost autoritatea competentă de a evalua legalitatea scutirii de informare. La 25 iunie 2010, Curtea Administrativă Federală a examinat documentele în cauză și a hotărât cu privire la legalitatea scutirii de informare. Într-o introducere cuprinzătoare, instanța și-a prezentat propriile standarde de examinare și a explicat că art. 99 alineatul (2) din Codul de Procedură a Curții Administrative ar necesita o evaluare dacă motivele prevăzute de confidențialitate ar fi, în primul rând, relevante pentru cazul specific și, în al doilea rând, suficiente pentru a justifica o scutire a comunicării. Prin aplicarea acestor standarde, Curtea Administrativă Federală a constatat că o trimitere generală, neconsolidată, la confidențialitatea metodelor de lucru interne ale Agenției Federale nu ar putea oferi un motiv suficient. Cu toate acestea, instanța a stabilit, de asemenea, că Agenția Federală, în calitate de autoritate de stat, este obligată de obligațiile prevăzute în Legea de bază germană (Grundgesetz). În consecință, după cum a susținut Ministerul Federal, dreptul la confidențialitate al terțelor persoane, protejat de Legea de bază germană, în special protecția informatorilor ar putea justifica în general o scutire de informare. În ceea ce privește faptele cazului, instanța a hotărât că, pentru unele părți, constau în informații publice, cum ar fi articolele de ziar, imprimarea internetului, hotărârile judecătorești sau publicațiile asociației în sine, nu ar putea fi adăugat niciun motiv de confidențialitate. Prin urmare, refuzul de a produce aceste documente a fost considerat ilegal. Cu toate acestea, instanța a acceptat refuzul de informare cu privire la alte documente referitoare la asociația solicitantă, rapoarte de fosti membri ai asociației solicitanți care au părăsit comunitatea. Aceste persoane au dezvăluit la agenție informații personale sensibile cu privire la viața lor privată și religioasă. Curtea Administrativă Federală a susținut că refuzul de a produce aceste documente a fost justificat pentru a proteja anonimitatea surselor de informații și informațiile private ale terților. În plus, a constatat că declarațiile nu includeu nici o remarcă difamă sau liberă. 10. La 22 august 2011, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului împotriva părții deciziei care au susținut refuzul, fără a furniza motive (nr. 1 BvR 2016/10). 11. Dispozițiile relevante ale Actului Federal care guvernează accesul la informații deținute de Guvernul Federal (Legea privind libertatea de informare Informațiifreiheitsgesetz) se citesc după cum urmează: „Secțiunea 1 Principii de bază (1) Oricine are dreptul la informații oficiale de la autoritățile guvernului Federal, în conformitate cu dispozițiile prezentei Acte. Prezenta lege se aplică altor organisme și instituții federale în măsura în care își desfășoară sarcini administrative în temeiul dreptului public. În sensul prezentelor dispoziții, o persoană fizică sau juridică este tratată ca fiind echivalentă cu o autoritate în care o autoritate se folosește de o astfel de persoană în îndeplinirea sarcinilor sale în temeiul dreptului public. (2) Autoritatea poate furniza informații, acorda acces la dosare sau furnizează informații în orice alt mod. În cazul în care un reclamant solicită o anumită formă de acces la informații, informațiile pot fi furnizate numai prin alte mijloace pentru o cauză bună. În special, cheltuielile administrative substanțial mai mari constituie o cauză bună. (3) Dispozițiile altor legislații privind accesul la informațiile oficiale au prioritate, cu excepția art. 29 din Legea privind procedurile administrative și a art. 25 din cartea Zece din Codul Social.” 12. art. 99 din Codul de Procedură a Curții Administrative (Verwaltungsgerichtsordnung) se citește, în măsura în care este relevant, după cum urmează: „1 Autoritățile sunt obligate să prezinte certificate sau dosare, să transmită documente electronice și să furnizeze informații. Dacă cunoașterea conținutului acestor certificate, dosare, documente electronice sau a acestor informații ar dovedi dezavantajoasă față de interesele Federației sau a unui teren sau dacă evenimentele trebuie păstrate strict secrete în conformitate cu un statut sau din cauza esenței lor, autoritatea supremă competentă de supraveghere poate refuza depunerea certificatelor sau dosarelor, transmiterea documentelor electronice și furnizarea de informații. (2) La cererea unei părți în cauză, Curtea de Administrație Superioră constată prin hotărâre fără audiere orală dacă refuzul de a depune certificate sau dosare, de a transmite documentele electronice sau de a furniza informații este legal. În cazul în care o autoritate federală supremă refuză depunerea, transmiterea sau informațiile din motivele că interesele Federației ar fi afectate, ar fi conținutul certificatelor sau dosarelor, al documentelor electronice și al informațiilor care urmează să fie cunoscute, Curtea administrativă federală decide; (...) Autoritatea Supremă de supraveghere depune certificatele sau dosarele refuzate în conformitate cu subsecțiunea 1, a doua teză la cererea acestui comitet de judecători, transmite documentele electronice sau furnizează informațiile refuzate. Prezenta decizie se publică în prezenta litigiu. (...)”

The applicant, Das Universelle Leben Aller Kulturen Weltweit e.V., is a German association, which has its seat in Marktheidenfeld. It was represented before the Court by Mr C. Sailer, a lawyer practising in Marktheidenfeld. 2 3. The applicant is a registered association claiming to represent the interests of the religious community “Universelles Leben” that is gathering people in a “new, true Christian faith conveyed by a new prophet sent by God”. It did not provide further information on its members and specific activities. 4. The Federal Ministry for Family, Senior, Women and Youth affairs (hereinafter: “the Federal Ministry”) ordered the Federal Administrative Agency (Bundesverwaltungsamt – hereinafter “the Federal Agency”) to maintain an information division regarding “so-called youth sects and psycho-groups” and, within its activities, to gather information on the applicant association. 5. Relying on the Federal Freedom of Information Act (see paragraph 11 below), the applicant association requested access to files containing all the information gathered by the Federal Agency in this regard. On 30 March 2007 the Federal Agency refused the applicant’s request. 6. Subsequently, the applicant association filed an action against the refusal with the Cologne Administrative Court. During the court proceedings, the court ordered the Federal Agency to list and describe the documents in its possession so that the applicant association could specify its claim, and a comprehensive assessment of the lawfulness of the refusal could be made. 7. The Federal Ministry, which had initially requested the collection of information and was therefore an interested third party in the proceedings, declared an exemption of disclosure (Sperrerklärung), by virtue of Article 99 (1) of the Code of Administrative Court Procedure (see paragraph 12 below). It held that there was no duty to produce the documents or even to reveal their existence and contents in the court proceedings and to the applicant association. 8. Subsequently the matter was transferred to the Federal Administrative Court which, according to Article 99 (2) of the Code of Administrative Court Procedure, was the competent authority to assess the lawfulness of the exemption of disclosure. 9. On 25 June 2010 the Federal Administrative Court viewed the documents in question and decided on the legality of the exemption of disclosure. In a comprehensive introduction the court outlined its own standards of examination and explained that Article 99 (2) of the Code of Administrative Court Procedure would require an assessment if the provided reasons for confidentiality would be firstly relevant to the specific case and secondly sufficient to justify an exemption of disclosure. Applying these standards, the Federal Administrative Court found that a general, unsubstantiated reference to the confidentiality of internal working methods of the Federal Agency could not provide a sufficient reason. However, the court also established that the Federal Agency was, as a State authority, bound by the obligations provided in the German Basic Law (Grundgesetz). Consequently, as argued by the Federal Ministry, the right to privacy of third persons, protected by the German Basic Law, and in particular the protection of informants could generally justify an exemption of disclosure. Turning to the facts of the case, the court ruled that for some parts, consisting of public information, such as newspaper articles, internet printouts, court judgments or publications of the association itself, no reason for confidentiality could be adduced. Therefore, the refusal to produce these documents was held to be unlawful. However, the court accepted the refusal of disclosure regarding other documents concerning the applicant association. These concerned reports from former members of the applicant association who had left the community. Those persons had revealed sensitive personal information about their private and religious life to the agency. The Federal Administrative Court held that the refusal to produce these documents was justified in order to protect the anonymity of the sources of information and the private information of third parties. It further argued that there was no other possibility than non-disclosure, since the small number of possible sources would allow identification even if the documents were edited. Furthermore, it found that the statements did not include any defaming or libelous remarks. 10. On 22 August 2011 the Federal Constitutional Court refused to admit the applicant’s constitutional complaint against the part of that decision which upheld the refusal, without providing reasons (no. 1 BvR 2016/10). 11. The relevant provisions of the Federal Act Governing Access to Information held by the Federal Government (Freedom of Information Act Informationsfreiheitsgesetz) read as follows: “Section 1 Underlying principles (1) Everyone is entitled to official information from the authorities of the Federal Government in accordance with the provisions of this Act. This Act shall apply to other Federal bodies and institutions insofar as they discharge administrative tasks under public law. For the purposes of these provisions, a natural or legal person shall be treated as equivalent to an authority where an authority avails itself of such a person in discharging its duties under public law. (2) The authority may furnish information, grant access to files or provide information in any other manner. Where an applicant requests a certain form of access to information, the information may only be provided by other means for good cause. In particular, substantially higher administrative expenditure shall constitute good cause. (3) Provisions in other legislation on access to official information shall take precedence, with the exception of Section 29 of the Administrative Procedure Act and Section 25 of Book Ten of the Social Code.” 12. Article 99 of the Code of Administrative Court Procedure (Verwaltungsgerichtsordnung) reads, insofar as relevant, as follows: “(1) Authorities shall be obliged to submit certificates or files, to transmit electronic documents and provide information. If the knowledge of the content of these certificates, files, electronic documents or this information would prove disadvantageous to the interests of the Federation or of a Land, or if the events must be kept strictly secret in accordance with a statute or due to their essence, the competent supreme supervisory authority may refuse the submission of certificates or files, the transmission of the electronic documents and the provision of information. (2) On request by a party concerned, the Higher Administrative Court shall find by order without an oral hearing whether the refusal to submit certificates or files, to transmit the electronic documents or to provide information is lawful. If a supreme federal authority refuses the submission, transmission or information on grounds that the interests of the Federation would be impaired were the content of the certificates or files, of the electronic documents and the information to become known, the Federal Administrative Court shall decide; (...) The supreme supervisory authority shall submit the certificates or files refused in accordance with subsection 1, second sentence on request by this panel of judges, transmit the electronic documents or provide the refused information. It shall be subpoenaed to these proceedings. (...)”

§ Cauze similare