KARALAR c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

RESPONDENT

MDA

HOTĂRÂRE

24.11.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement radiée du rôle;Partiellement irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KARALAR c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 55809/08 Murat KARALAR împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 noiembrie 2015 într-o cameră compusă din Iș ui Karakaș, președinte, Nebojša Vučinić, Paul Lémpres, Valeriu Grițco, Jon Fridrik Kjølbro, Stephanie Morou-Vikström, Georges Ravarani, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 noiembrie 2008, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament de procedură în temeiul articolului 3 din convenție, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie în cunoștință de cauză. Reclamantul, dl Murat Karalar, este un resortisant turc născut în 1971. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul V. Turcan, avocat la Chișinău. Guvernul moldoven a fost reprezentat de agentul său, domnul L. Apostol. Guvernul turc nu și-a exprimat dorința de a-și exercita dreptul de a interveni în procedură. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: arestarea provizorie și condamnarea reclamantului La 20 martie 2008, autoritățile moldovenești l-au arestat pe reclamant la volanul unei mașini care transporta aproximativ 200 de kilograme de heroină, a cărei destinație finală ar fi fost Țările de Jos. O altă persoană prezentă în mașină a reușit să fugă. Ulterior, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru trafic de droguri în bandă organizată. În același caz, autoritățile au pus în discuție un alt cetățean turc și patru înalți responsabili ai Direcției Misiunilor Speciale a Ministerului Afacerilor Interne, care ar fi încercat să împiedice arestarea reclamantului și confiscarea drogurilor. După arestarea sa, reclamantul a fost ținut în arest provizoriu pe parcursul întregului său proces. În timpul înfundării cauzei care s-a încheiat la 5 septembrie 2008, privarea de libertate a reclamantului a fost prelungită la fiecare 30 de zile. În faza judiciară a cauzei penale a la mai puțin de trei luni, reținerea provizorie a acestuia a fost prelungită. Motivele reținute de judecătorii interni țineau la gravitatea delincvenței reprobabile mai mult decât severe în legislația internă mai puțin faptul că aceasta ar fi fost comisă de un grup penal internațional, la complexitatea cauzei, precum și la riscurile, în caz de extindere, de evadare, de la adresa justiției, de la comisia de noi infracțiuni și de tulburare la adresa ordinii publice. Pentru a susține riscul de evadare, judecătorii au susținut în primul rând că reclamantul era cetățean turc și că a fost supus unei pedepse serioase cu închisoarea. În ceea ce privește riscul de a face dreptate, ei au remarcat, printre altele, că, în caz de extindere, ar putea comunica cu complicii dintre care unii erau încă căutați de autorități. La 21 octombrie 2009, Tribunalul din Botanica (Chișinău) l-a judecat pe reclamant vinovat de conducătorii incriminați și l-a condamnat la 13 ani de închisoare. Prin decizia din 3 iunie 2013, Curtea de apel din Chișinău a redus, la apelul de închisoare, pedeapsa acestuia la 10 ani de închisoare. La 9 iunie 2014, Tribunalul de la Rezina a primit cererea de eliberare condiționată formulată de solicitant. După eliberarea sa, acesta din urmă nu a respectat obligația impusă de instanță de a se prezenta la un birou de eliberare condiționată. La 16 septembrie 2014, Tribunalul din Centru (Chișinău), după ce a constatat că reclamantul nu mai fusese găsit, a revocat măsura de eliberare condiționată aplicată cu privire la acesta. În timpul detenției sale provizorii, reclamantul a fost plasat în detenția Ministerului Afacerilor Interne și în instituția Ön 13 din Chișinău. După mai mult, condițiile materiale din aceste locuri de detenție au fost inumane și degradante. Totusi, potrivit reclamantului, nu a primit în timpul detenției sale provizorii tratamentul necesar pentru a vindeca afecțiunea neurologică de care suferea. 10. La 6 și 12 noiembrie 2013, Curtea a primit declarații de soluționare amiabilă semnate de către părți în ceea ce privește interdicția de la art. 3 din Convenție. Prin aceste declarații, instanța este angajată să asigure reclamantului condiții de detenție conforme cu art. 3 din Convenție și să asigure o monitorizare medicală adecvată. În plus, statul membru este angajat să plătească reclamantului suma de 7 000 (șapte mii) de euro, iar reclamantul a renunțat la orice altă pretenție împotriva Republicii Moldova cu privire la faptele care au stat la baza cererii sale în partea care se referă la t ă ț ii în temeiul articolului 3 din Convenție. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, va fi convertită în moneda națională la rata aplicabilă la data plății și fără orice taxă aplicabilă în cazul reclamantului. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta o soluționare definitivă a cauzei în partea care privește travaliul întemeiat pe art. 3 din Convenție. GRIEF 11. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plângea de condițiile materiale rele ale detenției sale și de lipsa îngrijirii medicale corespunzătoare. 12. Invocând art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, el susține, de asemenea, că menținerea sa în arest provizoriu s-a bazat pe motive abstracte și insuficiente. În opinia sa, acesta consideră că respectarea drepturilor omului, așa cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale, nu are nici un motiv să continue examinarea acestei părți a cererii. În consecință, trebuie să se șteargă cauza rolului atât timp cât aceasta se referă la glazurarea articolului 3 din Convenție. Cu privire la motivul întemeiat pe art. 5 din Convenție14, reclamantul susține că instanțele naționale și-au motivat într-un mod insuficient deciziile privind menținerea sa în arest provizoriu. 15. Guvernul respinge această teză. 16. În calitate de expert în calificarea juridică a faptelor, Curtea consideră că această parte a cererii intră sub incidența articolului 5 alineatul (3) din Convenție. 17. Aceasta amintește că art. 5 din Convenție consacră un drept fundamental al omului: protecția persoanelor împotriva abuzurilor arbitrare ale statului la libertatea sa (Bozano c. France, 18 decembrie 1986, § 54, seria A n 111. Alineatul (3) din această dispoziție impune ca reținerea provizorie înainte de pronunțarea hotărârii să nu depășească un termen rezonabil și ca autoritățile judiciare competente să examineze în mod regulat persistența unor motive relevante și suficiente, care ar justifica privarea de libertate (Assosnov și alții c. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 154, Rec., p. 1998 VIII 18. Curtea reafirmă, de asemenea, că caracterul rezonabil al duratei detenției nu este pregătit pentru o evaluare abstractă (Patsuuria c. Georgia, nr. 30779/04, § 62, 6 noiembrie 2007). De asemenea, aceasta subliniază că autoritățile judiciare naționale au responsabilitatea de a se asigura că, într-un anumit caz, detenția provizorie a unui inculpat nu depășește o durată rezonabilă. În acest scop, ținând seama în mod corespunzător de principiul prezumției de nevinovăție, aceștia trebuie să examineze toate circumstanțele care ar putea face ca o cerință de interes public care justifică o derogare de la regula prevăzută la art. 5 din convenție să fie recunoscută sau exclusă și să prezinte un raport în deciziile lor privind cererile de extindere. În primul rând, în lumina motivelor care figurează în deciziile autorităților judiciare referitoare la reținerea provizorie și pe baza faptelor necontestate indicate de către persoana în cauză în mijloacele sale, pe care Curtea trebuie să le determine dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) (Polonia Wiensztal, nr. 43748/98, § 50, 30 mai 2006 și McKay c. Regatul Unit [GC], n 543/03, § 43 CEDH 2006 X). 19. În jurisprudența sa, Curtea a dezvoltat patru motive fundamentale care ar putea justifica deținerea provizorie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni: riscul ca pârâtul să nu fugă (Stögmüller c. Austria, 10 noiembrie 1969, p. 38, § 15, seria A n 9), decât, odată eliberat, el nu mai dispune de administrația justiției (Wemhoff c. Germania , 27 iunie 1968, p. 22, § 14, seria A nr. 7), nu comite noi încălcări (Matznetter c. Austria, 10 noiembrie 1969, p. 28, § 9, seria A n 10) sau nu afectează ordinea publică (Letelier c. Franța, 26 iunie 1991, § 51, seria A n 207). 20. Când motivele se referă la În prezenta cauză, Curtea ia act de faptul că reclamantul a fost arestat la data de 20, în cadrul procedurii (Idalov c. Rusia [GC], n 5826/03, § 140, 22 mai 2012). martie 2008 și que a fost ținut în detenție provizorie până la condamnarea sa la 21 octombrie 2009. Perioada care trebuie luată în considerare în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție a durat, prin urmare, în speță un an, șapte luni și două zile. 22. Curtea arată că reclamantul a fost arestat la volanul unei mașini care transportă aproximativ două sute de kilograme de heroină. Comisia consideră că există suspiciuni atât în momentul arestării sale, cât și în cursul procedurii. În continuare, Comisia observă că principalele motive prezentate de autoritățile judiciare moldovenești pentru a justifica menținerea în detenție a reclamantului au fost gravitatea faptelor reproșate și complexitatea cauzei, precum și riscurile de deviere și de deviere a justiției. 23. În ceea ce privește, în special, riscul de a-l vedea pe reclamant fugind de la justiție, Curtea observă că organismele naționale luaseră în considerare faptul că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aceasta reamintește că, deși gravitatea pedepsei nu poate fi utilizată exclusiv pentru a justifica perioade lungi de detenție provizorie, poate fi luată în considerare pentru a determina dacă pârâtul riscă să se retragă (Idalov, citată anterior, § 145, și Ilijkov c. Bulgaria, nr 33977/96, §§ 80-81, 26 În acest caz, ar fi fost de dorit ca instanțele naționale să își detalieze mai bine deciziile; cu toate acestea, Curtea consideră că motivele prezentate de instanțele moldovenești nu au fost neraționale și că au arătat existența unui risc important de a-l vedea pe reclamant fugind de justiție (a se vedea mutatis mutandis Van der Tang c. Spania , 13 iulie 1995, §§ 64-67, seria A n 321). În plus, Comisia consideră că aceste motive nu și-au pierdut relevanța de-a lungul detenției reclamantului. Faptul că, imediat după ce a fost pus în libertate condiționată, persoana respectivă a fugit efectiv este capabil să confirme concluzia judecătorilor interni că acesta ar risca să fugă în caz de extindere. În plus, faptul că reclamantul nu a respectat condițiile eliberării sale condiționate justifică teza potrivit căreia arestarea provizorie a acestuia a fost cea mai adecvată măsură preventivă 24. Pe scurt, Curtea consideră că existența unui risc important de a-l vedea pe reclamant fugind de la justiție, confirmată de un număr de elemente relevante care au persistat pe parcursul deteniei, constituie un motiv relevant și suficient pentru a menține persoana în detenție provizorie. Prin urmare, Comisia consideră că nu este necesar să se ia cuvântul cu privire la relevanța celorlalte motive prezentate de organismele naționale pentru a justifica reținerea provizorie a reclamantului. 25. Mai rămâne de verificat dacă autoritățile statului au furnizat o atenție specială. În această privință, Curtea amintește că celeritatea specială la care un inculpat are dreptul în examinarea cazului său nu trebuie să afecteze eforturile magistraților de a-și îndeplini sarcina cu grija cuvenită (Pescuitul c. Luxemburg, n 16308/02, § 62, 11 decembrie 2007 și Esparza Luri c. Franța, n 29119/09, § 33, 26 ianuarie 33, 26 ianuarie 2012). Complexitatea și particularitățile anchetei sunt elemente care trebuie luate în considerare pentru a verifica dacă autoritățile naționale competente au adus o atenție deosebită În speță, Curtea amintește că reclamantul a fost ținut în detenție provizorie timp de un an, șapte luni și două zile, din care cinci luni și jumătate în cursul procedurii și unsprezece luni și jumătate în timpul procesului în fața primei instanțe. Aceasta constată că cauza penală a persoanei în cauză poate fi considerată complexă. Într-adevăr, aceasta se referea la acuzații de trafic de droguri în cantități foarte mari, îndreptate împotriva unor suspecți ai unui grup criminal transnațional și, în plus, patru dintre cei șase co-inculpați erau înalți funcționari ai poliției. Curtea subliniază că procesele care privesc membri prezumați ai unei organizații criminale sau persoane suspectate de a sprijini această structură în interiorul instituțiilor de stat se dovedesc deosebit de delicate și complicate ( Van der Tang, citată anterior, § 75, Contrada c. Italia , 24 august 1998, § 67, Rec., 1998 V, și Wiensztal , citată anterior, § 52). 27. În speță, Curtea consideră că durata lacunei, precum și durata procesului în fața primei instanțe nu par a fi excesive având în vedere complexitatea cauzei; prin urmare, Curtea nu poate spune că autoritățile judiciare competente au manifestat o lipsă de diligență specială pentru a trata cauza reclamantului și a coinculpaților săi. Prin urmare, circumstanțele cazului din speță nu pot fi analizate într-o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală garantate prin art. 5 alineatul (3) din Convenție. 28. Prin urmare, este vădit nefondat și trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de participare în partea sa referitoare la litigiul întemeiat pe art. 3 din Convenție, în conformitate cu art. 39 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 decembrie 2015. Stanley Naismith Ișul Karakaș Modulul președinte