J.G. împotriva Poloniei

Comunicat la 26 noiembrie 2015 Secțiunea a patra Cerere nr. 44114/14 J.G. împotriva Poloniei introdusă la 16 iunie 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul J.G., este un resortisant din Sri Lanka născut în 1970 și rezident în Varșovia. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Strama, consiliul Centrului de asistență juridică (Centrum Pomocy Prawnej), organizație neguvernamentală din Cracovia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Faptele care au avut loc în Sri Lanka Reclamantul, dehthnie tamule, susține că a lucrat pentru organizatorii curselor auto care se desfășurau pe site-ul unei baze militare Columbo.

În 2004, acesta ar fi fost abordat de LTTE care i-ar fi cerut să le faciliteze accesul la baza respectivă. În urma refuzului său de a coopera cu acestea în decembrie 2006, reclamantul ar fi fost amenințat cu moartea, răpit și deținut timp de aproximativ o zi și jumătate. Având în vedere faptul că amenințările LTTE nu vor fi puse în aplicare și că autoritățile din Sri Lanka îl suspectează de legături cu acestea, reclamantul a decis să fugă din Sri Lanka. În aprilie 2007, a sosit în Polonia prin Malaysia, Turcia și Ungaria. În septembrie 2007, în timp ce cererea sa de acordare a statutului de refugiat în Polonia era în curs de examinare, el a plecat în Norvegia unde a locuit până în iulie 2013. La 16 iulie 2013, reclamantul s-a întors în Polonia și a depus o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat.

La 24 iulie 2013, Tribunalul Districtual din Varșovia a ordonat reținerea sa într-un centru supravegheat pentru străini. La 16 septembrie 2013, șeful Oficiului pentru Străini (Szef Urzędu do Spraw Uchod ) a respins cererea reclamantului, a refuzat să-i acorde protecție subsidiară și a ordonat expulzarea sa și interzicerea sa de pe teritoriul polonez și de pe spațiul Schengen pe o perioadă de șase luni. La 2 decembrie 2013, Consiliul refugiaților (Rada do spraw uchodnaców) ) a respins o cale de atac a reclamantului pe motiv că nu a stabilit riscuri care să justifice protecția sa internațională, că plecarea sa din Sri Lanka a avut loc din motive personale și economice și că dosarul său nu arată că ar fi fost persecutat sau amenințat de autoritățile din Sri Lanka.

În special, reclamantul nu ar fi fost arestat, reținut sau judecat în Sri Lanka sau ar fi participat la activitățile politice sau la activitățile de susținere a etniei sale. Luând act de faptul că reclamantul, cu pașaportul său propriu, a părăsit Sri Lanka în cadrul unei călătorii de afaceri, Consiliul refugiaților a considerat că nu este credibilă afirmația sa cu privire la pericolul invocat în cazul retrimiterii ca urmare a pretinselor sale contacte cu LTTE. În ceea ce privește situația generală din Sri Lanka, Consiliul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că reclamantul ar fi trebuit să solicite protecție din partea angajatorului său și a autorităților din Sri Lanka, astfel încât niciun risc general de persecuție pentru populația civilă nu era de temut.

Reclamantul a prezentat recurs la Tribunalul Administrativ Regional din Varșovia și a susținut că, în caz de expulzare, acesta prezenta riscul de persecuție din cauza originii sale tamulare și a suspiciunilor de contact cu organizația teroristă a LTTE. În sprijinul cererii sale, acesta a prezentat rapoartele privind situația din Sri Lanka și o scrisoare trimisă de mama sa, în scris că, după plecarea sa, acesta ar fi fost căutat de persoane neidentificate. La 7 februarie 2014, reclamantul a depus o nouă cerere de acordare a statutului de refugiat și o cerere de suspendare a expulzării sale. La 5 martie 2014, șeful Oficiului Străinilor a renunțat la procedură pentru motivul că cererea nu era relevantă, având în vedere suspendarea deportării reclamantului de către Tribunalul Administrativ Regional din Varșovia (a se vedea mai jos).

La 14 martie 2014, Tribunalul a emis un mandat de arestare emis împotriva sa la 16 ianuarie 2014 de către un judecător al Tribunalului din Colombo, conform căruia a fost căutat din cauza suspiciunilor legate de activitățile teroriste. La 1 aprilie 2014, șeful Oficiului pentru Străini și-a retras decizia din 5 martie și a renunțat la procedură. La 20 februarie 2014, Tribunalul Administrativ Regional a suspendat expulzarea reclamantului în așteptarea rezoluției procedurii în fața acestuia. Prin hotărârea din 13 mai 2014, Tribunalul Administrativ Regional din Varșovia a respins acțiunea reclamantului. Subscriend la motivele deciziei menționate anterior din 2 decembrie 2013, Tribunalul a constatat că lipsa unor motive serioase și dovedite de a considera că trimiterea reclamantului la acesta prezintă un risc real de a fi supus unui tratament abuziv din cauza apartenenței sale la etnia tamilă.

Din dosar reiese că adevăratul motiv de plecare a reclamantului din Sri Lanka era speranța sa de a-și îmbunătăți situația economică, că … În această privință, Tribunalul a arătat că reclamantul a afirmat atât că a fost persecutat de LTTE, fără a fi totuși în măsură să demonstreze identitatea presupuselor sale critici și că a fost amenințat de autoritățile din Sri Lanka din cauza presupuselor sale legături cu LTTE, deși, potrivit propriilor sale afirmații, nu ar fi cooperat niciodată cu acestea din urmă. Din dosar reiese că reclamantul a formulat un recurs în recurs la Curtea Administrativă Supremă și că procedura aferentă este pendinte. GRIEF Invocă art. 3 din Convenție, reclamantul se plângea că o trimitere la Sri Lanka la a face obiectul unor tratamente contrare acestei dispoziții.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Au fost epuizate căile de atac interne în speță În cazul în care, având în vedere circumstanțele evocate de reclamant și documentele furnizate de acesta, ar trebui să se considere că trimiterea sa la Sri Lanka ar prezenta un risc real de abuz în raport cu art. 3 din convenție?

Communiquée le 26 novembre 2015

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 44114/14 J.G. contre la Pologne introduite le 16 June 2014

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. J.G., est un ressortissant sri-lankais né en 1970 et résidant à Varsovie. Il est représenté devant la Cour par M me A. Strama, conseil du Centre d’aide juridique ( Centrum Pomocy Prawnej ), organisation non-gouvernementale de Cracovie. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. Les faits survenus au Sri Lanka Le requérant, d’ethnie tamoule, soutient avoir travaillé pour les organisateurs des courses automobiles qui se déroulaient sur le site d’une base militaire de Colombo. En 2004, il aurait été approché par les LTTE qui lui auraient demandé de leur faciliter l’accès à ladite base. Suite à son refus de coopérer avec eux, en décembre 2006, le requérant aurait été menacé de mort, enlevé et détenu pendant environ un jour et demi.

Craignant que les menaces des LTTE ne soient mises à exécution et que les autorités sri lankaises ne le soupçonnent de liens avec ces derniers, le requérant décida de fuir le Sri Lanka. En avril 2007, il arriva en Pologne via la Malaisie, la Turquie et la Hongrie. En septembre 2007, pendant que sa demande d’attribution de statut de réfugié en Pologne était en cours d’examen, il partit en Norvège où il séjourna jusqu’au juillet 2013. 2. Les faits survenus en Pologne Le 16 juillet 2013, le requérant retourna en Pologne et déposa une nouvelle demande d’attribution de statut de réfugié. Le 24 juillet 2013, le tribunal de district de Varsovie ordonna sa détention dans un centre surveillé pour étrangers.

Le 16 septembre 2013, le chef de l’Office des étrangers ( Szef Urzędu do Spraw Uchodźców ) rejeta la demande du requérant, refusa de lui accorder la protection subsidiaire et ordonna son expulsion et son interdiction du territoire polonais et de l’espace Schengen pendant une durée de six mois. Le 2 décembre 2013, le Conseil des réfugiés ( Rada do spraw uchodźców ) rejeta un recours du requérant au motif que l’intéressé n’avait pas établi de risques justifiant sa protection internationale, que son départ de Sri Lanka était intervenu pour des motifs personnels et économiques et que son dossier ne montrait pas qu’il aurait été persécuté ou menacé par les autorités sri lankaises. Plus particulièrement, le requérant n’établissait pas qu’il aurait été arrêté, détenu ou jugé au Sri Lanka ou qu’il aurait participé aux activités politiques ou celles de soutient à son ethnie.

Notant que le requérant, muni de son propre passeport, avait quitté le Sri Lanka dans le cadre d’un voyage d’affaires, le Conseil des réfugiés estima non crédibles ses affirmations à propos du danger allégué en cas de renvoi du fait de ses prétendus contacts avec les LTTE. Il releva que, même à supposer que ses déclarations en la matière eussent été avérées, le requérant aurait dû demander la protection de son employeur et des autorités sri lankaises. Concernant la situation générale au Sri Lanka, le Conseil releva qu’elle s’était stabilisée de sorte qu’aucun risque généralisé de persécution pour les populations civiles n’était à craindre. Le requérant présenta un recours au tribunal administratif régional de Varsovie.

Il soutint qu’en cas de renvoi, il courait le risque de persécution en raison de ses origines tamoules et de soupçons de contact avec l’organisation terroriste des LTTE. A l’appui de sa demande, il présenta les rapports sur la situation sécuritaire au Sri Lanka et un courrier que lui avait fait parvenir sa mère, l’informant qu’après son départ, il aurait été recherché par des individus non identifiés. Le 7 février 2014, le requérant déposa une nouvelle demande d’attribution de statut de réfugié et une demande de suspendre son expulsion. Le 5 mars 2014, le chef de de l’Office des étrangers abandonna la procédure, au motif que la demande était sans objet, compte tenu de la suspension de l’expulsion du requérant ordonnée par le tribunal administratif régional de Varsovie (voir, ci-dessous).

Le requérant fit recours. Le 14 mars 2014, il versa au dossier un mandat d’arrêt émis à son encontre le 16 janvier 2014 par un juge du tribunal de Colombo aux termes duquel il était recherché en raison des soupçons d’implication dans des activités terroristes. Le 1 er avril 2014, le chef de l’Office des étrangers annula sa décision du 5 mars et abandonna la procédure. Le requérant fit recours. Le 20 février 2014, le tribunal administratif régional suspendit l’expulsion du requérant dans l’attente de la résolution de la procédure devant lui. Par un jugement du 13 mai 2014, le tribunal administratif régional de Varsovie rejeta le recours du requérant. Souscrivant aux motifs de la décision susmentionnée du 2 décembre 2013, le tribunal constata l’absence des motifs sérieux et avérés de croire que le renvoi du requérant l’exposerait à un risque réel de subir des mauvais traitements en raison de son appartenance à l’ethnie tamile.

Il ressortait du dossier que le véritable motif du départ du requérant du Sri Lanka était son espoir d’améliorer sa situation économique, que l’intéressé n’avait jamais subi de persécutions de la part des autorités sri lankaises et que ses affirmations à propos de son enlèvement et sa séquestration par les LTTE n’étaient pas crédibles. À cet égard, le tribunal releva que le requérant affirmait à la fois avoir été persécuté par les LTTE, sans toutefois être en mesure de prouver l’identité de ses supposés détracteurs, et avoir été menacé par les autorités sri lankaises en raison de ses prétendus liens avec les LTTE, alors même que, selon ses propres dires, il n’aurait jamais coopéré avec ces derniers.

Il ressort du dossier que le requérant forma un pourvoi en cassation auprès de la Cour administrative Suprême et que la procédure y afférente est pendante. GRIEF Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint qu’un renvoi vers Sri Lanka l’exposerait à des traitements contraires à cette disposition.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Les voies de recours internes ont- elles été épuisées en l’espèce ? 2. Dans l’affirmative, eu égard aux circonstances évoquées par le requérant et aux documents fournis par celui-ci, doit-on considérer que son renvoi vers le Sri Lanka lui ferait courir un risque réel de mauvais traitements contraires à l’article 3 de la Convention ?