AUERBACH v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
AUERBACH v. AUSTRIA (CtEDO, 2015)
Comunicat la 30 noiembrie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 907/13 Paul AUERBACH împotriva Austria depusă la 21 decembrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Paul Auerbach, este un național olandez, născut în 1962 și trăiește în Londra. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. De la 1997 la 1998, reclamantul a fost CEO al Wiener Central Wechsel- und Creditbank (CWAG), o companie subsidiară a Băncii Naționale Ungare. În această perioadă, Banca Națională Ungară a ordonat companiei reclamanților, Tudor AG, cu sediul în Liechtenstein, să privatizeze CWAG. Procedura penală La 19 decembrie 2000, Autoritatea Fiscală a Viennei pentru 1 Distritul a primit o plângere anonimă împotriva reclamantului în care a fost acuzat de evaziune fiscală în timpul perioadei sale de președinte la CWAG. La 21 septembrie 2001, Autoritatea fiscală din Viena pentru 1 district a pus informații penale împotriva reclamantului cu suspiciune de evaziune fiscală în legătură cu o remunerație primită de la Banca Națională Ungară. La 9 octombrie 2001, Curtea Penală Regională de la Viena – la cererea Oficiului Procurorului Public – a lansat o procedură de anchetă preliminară împotriva reclamantului și a ordonat Autorității Fiscale de la Viena pentru districtul 1 să investigheze și să prezinte un raport final privind cuantumul taxelor evacuate. La 23 noiembrie 2001 a fost cercetată casa reclamantului și reclamantul a fost informat cu privire la investigațiile împotriva acestuia. La 22 aprilie 2003, Autoritatea fiscală din Viena pentru districtul 1 a informat Curtea penală regională din Viena că au încheiat investigațiile și au trimis concluziile la Autoritatea fiscală din Viena pentru 3 și 11 Districtul („Autoritatea fiscală”) în cazul în care faptele ar fi evaluate și se ia o decizie privind prezentarea raportului final. La 5 martie 2004, reclamantul a depus o cerere de întrerupere a procedurii. El a susținut că instanța nu este competentă să decidă în privința cauzei, deoarece nu avea intenția de a comite infracția, care era o condiție pentru competența instanței în conformitate cu art. 53 § 1 din Legea privind infracțiunile fiscale (Finanzstrafgesetz ). Reclamantul s-a mai plâns că Autoritatea fiscală încă nu a prezentat raportul final, dar a susținut că acest lucru nu ar împiedica instanța să dispună de proceduri, deoarece faptele sunt suficient de stabilite. La 14 aprilie 2004, Curtea penală regională de la Viena a respins cererea reclamantului, susținând că faptele, în măsura în care au fost stabilite, nu ar conduce la concluzia că instanța nu este competentă în acest caz și că nu ar putea evalua în mod concludent cazul fără a obține raportul final al Autorității Fiscale. La 7 aprilie 2009, reclamantul a depus o altă cerere de întrerupere a procedurii penale împotriva acestuia. La 27 iulie 2009, Curtea penală regională de Viena a respins cererea reclamantului și, la 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel de la Viena a respins recursul reclamantului. Acestea au susținut că condițiile de discontinuare a procedurii nu au fost îndeplinite deoarece faptele stabilite până în prezent nu ar conduce la concluzia că investigațiile suplimentare sunt inadecvate. Cu toate acestea, Curtea de Apel din Viena a recunoscut că Autoritatea fiscală încă nu și-a prezentat raportul final, chiar dacă a încheiat anchetele în 2003 și a emis deja noi ordine de evaluare a impozitelor în 2004. Cu toate acestea, întrucât procedurile de evaluare fiscală pe termen scurt nu împiedică o autoritate fiscală să prezinte un raport final, autoritatea fiscală a susținut că întârzierea a fost nejustificată și constituie o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Prin urmare, a ordonat procurorului public să evalueze raportul final, pe care autoritatea fiscală ar trebui să îl elibereze cât mai curând posibil, și să încheie faza de anchetă fără întârziere. La 23 iunie 2010, Autoritatea fiscală a prezentat raportul final. La 2 august 2010, Procurorul public a emis un proiect de acuzație împotriva reclamantului cu privire la suspiciunile de evaziune fiscală. La 15 aprilie 2011, Curtea de Apel din Viena a respins obiecția reclamantului față de proiectul de pronunțare și l-a declarat legal eficace. La 15 iunie 2011, Curtea penală regională din Viena a pronunțat o audiere orală și a condamnat reclamantul în temeiul articolului 33 § 1 din Legea privind infracțiunile fiscale și i-a impus o amendă de 150 000 EUR. La 8 martie 2012, Curtea Supremă a anulat hotărârea și a remis cazul la Curtea Penală Regională de la Viena. La 31 august 2012, Curtea Penală Regională de la Viena a desfășurat o audiere și a achitat reclamantul tuturor taxelor. Alte seturi de procedură La 8 iunie 2004, Autoritatea Fiscală a emis o decizie, în care a evaluat impozitul pe venit al reclamantului pentru anii 1997 și 1998. Reclamantul a apelat. La 20 noiembrie 2007, Comitetul financiar independent ( Unabhänggiger Finanzsenat ) a respins recursul său. La 15 decembrie 2010, Curtea Administrativă a respins recursul reclamantului. La 21 decembrie 2010, reclamantul a inițiat o procedură oficială de răspundere împotriva Republicii Austria, cerând compensații pentru durata procedurii penale și pentru alte încălcări care se presupune că au avut loc în cursul procedurii penale. La 30 iunie 2011, Curtea Civilă Regională de la Viena, la cererea reclamantului, a suspendat procedurile oficiale de răspundere în așteptarea rezultatului procedurii penale. După încheierea procedurii penale, se pare că procedurile oficiale de răspundere au fost continuate. Cu toate acestea, nu se știe dacă acestea sunt încă în așteptare sau dacă nu, care a fost rezultatul acestora. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii penale și în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la lipsa unui remediu eficace împotriva lungii acestor proceduri. Întrebarea a fost durata procedurii penale în acest caz în încălcarea cerinței de „temp rezonabil” de la art. 6 § 1 din Convenția? Reclamantul a epuizat toate căile de recurs interne eficace, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție?