- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 1 decembrie 2015
- Stat pârât
- AZE
- Concluzia
- Inadmisibil
Jahangirov împotriva Azerbaidjanului
Traducere în română Auto
A cincea secțiune decizia nr. 28371/11 Musadig JAHANGIROV împotriva Azerbaidjanului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care a stat la 1 decembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović, președinte, Khanlar Hajiyev, Carlo Ranzoni, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 aprilie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul Azerbaidjan și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE, dl Musaddig Jahangirov, este un național azerbaidjan, născut în 1952 și trăiește în Baku. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Aliyev și dl S. Bagirov, avocați practicanți în Azerbaidjan.
Guvernul Azerbaigian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Ç. Asgarov. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a participat la o licitație pentru privatizarea acțiunilor unei societăți de bunuri comune deținute de stat, organizate de Comitetul de Stat pentru Afaceri Proprietare („SCPA”), și a prezentat voucherurile sale de privatizare, conform propunerii de plată. A cumpărat 212.895 acțiuni cu voucherele sale. La 16 octombrie 2002, Curtea de District Khatai a anulat rezultatele licitației. Cu toate acestea, voucherele de privatizare nu au fost returnate reclamantului. El a depus o plângere împotriva SCPA cu Curtea de District Khatai solicitându-i instanței de a ordona Comitetului să returneze voucherele de privatizare sau valoarea lor nominală.
La 14 decembrie 2009, Curtea de District Khatai a acordat parțial cererea reclamantului de a ordona Comitetului să plătească reclamantului valoarea nominală a voucherelor. La 14 aprilie 2010, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de primă instanță din 14 decembrie 2009. La 14 octombrie 2010, Curtea Supremă a pronunțat hotărârea finală de susținere a hotărârilor judecătorilor. La 5 august 2011, CCPA a transferat valoarea nominală a voucherelor la contul bancar al reclamantului. La 10 august 2011, reclamantul a trimis o scrisoare ofițerului de aplicare a măsurilor care confirmă că suma a fost transferată la contul său. La 22 septembrie 2011, Curtea de District Khatai a încheiat procedura de executare din cauza faptului că hotărârea a fost executată.
Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la continuarea neexecuției hotărârii pronunțate în favoarea sa și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la încălcarea dreptului său la bucuria pașnică a bunurilor sale ca urmare a neexecuției acestei hotărâri. Guvernul a susținut că hotărârea pronunțată în favoarea reclamantului a fost pe deplin executată la 5 august 2011 și că suma ordonată prin hotărâre a fost transferată la contul bancar al reclamantului. 12. Guvernul a susținut că reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de presupusa încălcare. Prin urmare, au invitat Curtea să declare cererea inadmisibilă. 13. Reclamantul își menține plângerea cu privire la întârzierea executării hotărârii.
14. Curtea observă, și nu este contestată de părți, că decizia finală a Curții Supreme din 14 octombrie 2010 a fost executată în întregime la 5 august 2011, cu o întârziere de zece luni. 15. Acesta reamintește, de asemenea, că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în anumite circumstanțe (a se vedea Burdov c. Rusia , nr. 59498/00 , § 35, CEDH 2002-III, și Timofeyev c. Rusia , nr. 58263/00 § 37, 23 octombrie 2003). În acest caz, perioada generală în care hotărârea instanței a rămas neexecutată a fost mai mică de un an, ceea ce nu pare excesivă (a se vedea § 37, 23 octombrie 2003). Grishchenko c. Rusia (dec.), nr. 75907/01, 8 iulie 2004 și Presnyakov c. Rusia (dec.), nr. 41145/02, 10 noiembrie 2005). 16. Având în vedere circumstanțele cazului, Curtea constată că hotărârea a fost executată într-un timp rezonabil.
Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 17 decembrie 2015, Milan Blaško Faris Vehabović Președintele adjunct al grefierului
FIFTH SECTION
DECISION Application no. 28371/11 Musaddig JAHANGIROV against Azerbaijan The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 1 December 2015 as a Committee composed of: Faris Vehabović, President, Khanlar Hajiyev, Carlo Ranzoni, judges, and Milan Blaško, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 18 April 2011, Having regard to the observations submitted by the Azerbaijani Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant, Mr Musaddig Jahangirov, is an Azerbaijani national, who was born in 1952 and lives in Baku. He was represented before the Court by Mr I. Aliyev and Mr S. Bagirov, lawyers practising in Azerbaijan.
The Azerbaijani Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Ç. Asgarov.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant participated in an auction for privatization of shares of a formerly State-owned joint-stock company, organised by the State Committee on Property Affairs (“the SCPA”), and submitted his privatization vouchers as proposed payment. He bought 212,895 shares with his vouchers.
On 16 October 2002 the Khatai District Court annulled the results of the auction. However, the privatization vouchers were not returned to the applicant. He lodged a complaint against the SCPA with the Khatai District Court requesting the court to order the Committee to return the privatization vouchers or their nominal value.
On 14 December 2009 the Khatai District Court partially granted the applicant’s claim ordering the Committee to pay the applicant the nominal value of the vouchers.
On 14 April 2010 the Baku Court of Appeal upheld the first-instance court’s judgment of 14 December 2009.
On 14 October 2010 the Supreme Court delivered the final decision upholding the lower courts’ judgments.
On 5 August 2011 the SCPA transferred the nominal value of the vouchers to the applicant’s bank account. On 10 August 2011 the applicant sent a letter to the enforcement officer confirming that the amount was transferred to his account. On 22 September 2011 the Khatai District Court terminated the enforcement proceedings on the ground that the judgment had been enforced. COMPLAINTS
The applicant complained under Article 6 of the Convention about the continued non-enforcement of the judgment delivered in his favour and under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the violation of his right to peaceful enjoyment of his possessions as a result of non-enforcement of that judgment. THE LAW
The Government submitted that the judgment delivered in the applicant’s favour had been fully enforced on 5 August 2011 and the amount ordered by the judgment was transferred to the applicant’s bank account.
The Government argued that the applicant can no longer claim to be a victim of the alleged violation. Accordingly, they invited the Court to declare the application inadmissible.
The applicant maintained his complaint concerning the delay in the enforcement of the judgment.
The Court observes, and it is not disputed by the parties, that the Supreme Court’s final decision of 14 October 2010 was executed in full on 5 August 2011, with a delay of ten months.
It further recalls that a delay in the execution of a judgment may be justified in particular circumstances (see Burdov v. Russia , no. 59498/00, § 35, ECHR 2002-III, and Timofeyev v. Russia , no. 58263/00, § 37, 23 October 2003). In the present case the overall period during which the court judgment remained unenforced was less than a year, which does not appear excessive (see Grishchenko v. Russia (dec.), no. 75907/01, 8 July 2004 and Presnyakov v. Russia (dec.), no. 41145/02, 10 November 2005).
Having regard to the circumstances of the case, the Court finds that the judgment was enforced within a reasonable time. It follows that the application is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 17 December 2015. Milan Blaško Faris Vehabović Deputy Registrar President