AFFAIRE AGGELAKIS c. GRÈCE

AFFAIRE AGGELAKIS c. GRÈCE (CtEDO, 2015)

În cauza Aggelakis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Linos-Ales-Ales-Alexre Sicilianos, Aleš Pejchal, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct din secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 17 noiembrie 2015, hotărârea a fost adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 25932/09) îndreptată împotriva Republicii Elene, printre care și un resortisant al acestui stat, dl Evangelos Aggelakis ( La 15 aprilie 2009, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( K. Paraskevopoulou, director la Consiliul juridic al statului, domnul A. Zachilas și domnul Germani, auditori la Consiliul juridic al statului. La 5 iulie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. DE FAPT Circumstanțele din speță Reclamantul s-a născut în 1955 și locuiește în Heraklion de Creta. La 14 decembrie 1996, a cumpărat un teren situat în Creta. În același timp, el a depus o declarație de impozitare la autoritățile fiscale din Héraklion privind terenul respectiv. La 21 noiembrie 2001, autoritățile menționate au prezentat raportul de control fiscal al reclamantului și i-au impus o taxă imobiliară de 1 303 170 drahme (aproximativ 3 824,41 EUR) și o amendă fiscală de 150 EUR. În temeiul articolului 31 din Legea nr. 820/1978 privind falsa declarație privind impozitul pe profit, la 9 iulie 2002, reclamantul sesizează instanța administrativă în primă instanță din Heraklion cu privire la o acțiune în anulare a actelor menționate anterior. La 25 aprilie 2007, instanța a fost suspendată din cauza unei greve a avocaților până la 26 septembrie 2007. 10. La data respectivă, tribunalul administrativ de primă instanță a fost reprogramat la 30 ianuarie 2008, la cererea avocatului reclamantului, pentru a produce documente importante. 11. La 28 mai 2008, Tribunalul administrativ de primă instanță din Héraklion a dat dreptul la acțiunea reclamantului și a anulat actele atacate (judecata nr. 42/2008). 12. Dreptul intern relevant 13. Legea nr. 4055/2012, intitulată "Dreptul echitabil și durata rezonabilă" a intrat în vigoare la 2 aprilie 2012. Articolele 53-58 din legea menționată anterior introduc o nouă acțiune de despăgubire pentru acordarea unei satisfacții echitabile cauzate de prelungirea nejustificată a unei proceduri administrative. Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie depusă în fața fiecărui grad de jurisdicție separat și trebuie prezentată în termen de șase luni de la publicarea deciziei definitive a instanței în fața căreia, potrivit reclamantului, durata procedurii a fost excesivă. (...) ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 14. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea 15. Guvernul susține că cererea ar trebui declarată inadmisibilă în conformitate cu criteriul prevăzut la art. 35 alineatul (3) litera (b) din convenție, astfel cum este prevăzut de Protocolul nr. 14, conform căruia Curtea poate declara o hotărâre inadmisibilă atunci când reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate de convenție și a protocoalelor sale necesită o examinare a cererii pe fond și cu condiția ca, din acest motiv, să nu se respingă nicio cauză care nu a fost examinată în mod corespunzător de către o instanță internă Guvernul delegat cu privire la faptul că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important. În special, el observă că mai puțin de 440 de euro, impusă reclamantului, era modestă și nu putea avea un impact semnificativ asupra vieții sale personale. De altfel, potrivit guvernului, celelalte două condiții prevăzute de art. 35 alin. (3) lit. (b) din Convenție se află în speță reunite. El afirmă că acțiunea sa în anulare în fața instanțelor administrative se referă, de asemenea, la actul de impunere a unei taxe pe proprietate. În plus, el consideră că: .. ținând cont de situația sa economică precară, ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 824,41 EUR) și o amendă fiscală de 150 000 drahme (aproximativ 440; 20 EUR).Comisia consideră că, în scopul cauzei, trebuie să se ia în considerare în primul rând problema aplicabilității articolului 6 și în al doilea rând cea referitoare la aplicarea articolului 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție în speță. Curtea consideră că litigiul fiscal intră sub incidența drepturilor și obligațiilor cu caracter civil ( Ferrazzini c. Italia, [GC], n 44779/98, 12 Iulie 2001, § 29), astfel încât art. 6 nu se găsește la sai să se aplice în ceea ce privește procedura referitoare la contestarea actului de la care se aplică taxa imobiliară ca atare. Pe de altă parte, procedura referitoare la litigiul cu privire la actul de încasare a impozitului pe 440 de euro intră în domeniul de aplicare al articolului 6 din Convenție. Într-adevăr, caracterul general al dispoziției legale încălcate de solicitant, precum și obiectivul atât preventiv, cât și represiv al sancțiunii aplicate sunt suficiente pentru a stabili natura penală a infracțiunii în ceea ce privește art. 6 din convenție. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul a făcut obiectul unei acuzații în materie penală (a se vedea, Mamidakis c. Grecia , n 35533/04, 11 ianuarie 2007, §§ 20-21, și Kapetanios și alții c. Grecia , n 3453/12, 42941/12, 9028/13, 30 aprilie 2015, §§ 53-56. L 14 prevede o nouă condiție de admisibilitate cu două clauze de salvgardare, care trebuie îndeplinite cumulativ (a se vedea Ionescu c. România (dec.), n 36659/04, 1 iunie 2010 și Holub c. Republica Cehă (dec.), n 24880/05, 14 decembrie 2010). 18. În speță, Curtea constată că: chiar dacă suma în cauză ar avea un aspect financiar atât de neglijabil pe cât ar fi de natură să pună în aplicare noul criteriu de admisibilitate, la momentul faptelor, ordinea juridică nu ar oferi persoanelor interesate o cale de atac care să permită să se plângă de durata unei proceduri administrative (a se vedea punctul 13 de mai sus) Pe de altă parte, în lumina jurisprudenței interpretative privind cea de a doua clauză de salvgardare (Dudek c. Germania (dec.), nr 12977/09 și altele, 23 noiembrie 2010), Curtea consideră că: cauza nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanță internă; prin urmare, Curtea concluzionează că excepția reieșită din lipsa unui prejudiciu important trebuie respinsă. 19. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 20. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 9 iulie 2002, cu sesizarea Tribunalului de Primă Instană din Héraklion de către reclamant și se încheie la 28 mai 2008, data publicării hotărârii nr. 48/2008 și, prin urmare, a durat cinci ani și mai mult de 10 luni pentru o instanță. Caracter rezonabil al procedurii 21. Guvernul a afirmat că instanțele au pronunțat într-un termen care nu poate fi considerat rezonabil. În plus, potrivit guvernului, reclamantul nu a solicitat, așa cum avea dreptul, ca data de land a cauzei sale să fie stabilită cu prioritate. Guvernul invocă, de asemenea, amânarea cauzei din cauza unei greve a avocaților, precum și amânarea la cererea reclamantului, pentru producerea de piese importante. Acesta susține că perioadele de întârziere care au trecut ca urmare a acestor amânări nu pot fi atribuite autorităților și că, în orice caz, acestea nu trebuie să depășească o durată rezonabilă. 22. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia , n 50973/08, 21 decembrie 2010). 23. Curtea a tratat în repetate rânduri probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Vassilios Athanasiou și altele, citată anterior 24. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Desigur, Curtea nu pierde din vedere faptul că instanța de primă instanță a trebuit să amâne examinarea cauzei pentru prima dată din cauza unei greve a avocaților și pentru a doua oară la cererea avocatului reclamantului. Cu toate acestea, Comisia observă că, în speță, Tribunalul Administrativ de Primă Instană a fost inițial stabilit la 25 aprilie 2007, adică la cinci ani după 9 iulie 2002, data la care reclamantul a introdus acțiunea în anulare. În ceea ce privește argumentul guvernului potrivit căruia reclamantul a omis să solicite stabilirea unei date de încuviințare într-un termen mai scurt, Curtea amintește că, chiar și în cazul în care instana de primă instană ar fi fost obligată să acorde prioritate cauzei recurentului dacă a solicitat, datoria de a diligena în administrarea justiiei revine în primul rând autorităilor competente ( Philis c. Grecia (n, n 19773/92, 27 iunie 1997, Rec., 1997 IV, § 49, și Manios c. Grecia, n 70626/01, 11 martie 2004, § 28). Prin urmare, o eventuală omisiune a reclamantului de a utiliza orice mijloc pentru accelerarea procedurii nu aduce atingere obligației statului membru în cauză de a-și organiza sistemul judiciar, astfel încât instanțele sale să poată garanta fiecăruia dreptul de a primi o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil. Prin urmare, Curtea nu poate lua în considerare o perioadă de cinci ani și mai mult de zece luni pentru o instanță, care a fost închisă în speță. 25. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 26. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 27. Curtea constată că nu există niciun motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 28. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI). 29. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (Tsoukalas c. Grecia, nr 12286/08, § 37-43, 22 iulie 2010 și Vassilios Athanasiou și altele, §§ 33-35, citată anterior). 30. Curtea constată că, la 12 martie 2012, a fost publicată Legea nr. 4055/2012 privind echitatea și durata rezonabilă a procedurii judiciare, care a intrat în vigoare la 2 aprilie 2012. În conformitate cu articolele 53 și următoarele din legea menționată anterior, s-a stabilit o nouă cale de atac care să permită părților interesate să se plângă de durata fiecărei instanțe a unei proceduri administrative în termen de șase luni de la data publicării deciziei referitoare la aceasta. Cu toate acestea, Curtea observă că această lege nu a avut niciun efect Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza faptului că, la momentul respectiv, lipsa în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină pedeapsa dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 33. Reclamantul solicită 24 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 34. Guvernul afirmă că suma solicitată este excesivă și nejustificată, având în vedere circumstanțele din speță și în special din cauza lipsei de importanță a litigiului pentru reclamant. 35. În speță, Curtea constată că valoarea lacunei contestate în fața instanțelor administrative de către reclamant se ridică la aproximativ 440 EUR. Este evident că suma solicitată de reclamant în fața Curții pentru prejudiciul moral este în afara proporției, cu o greutate redusă a litigiului (a se vedea Jenikc. Austria (dec.), 37794/07, 11568/08, 23036/08, 23044/08, 23047/08, 23053/08, 23054/08 și 48865/08, § 65, 20 noiembrie 2012, Ferga šischaki c. Grecia, n 27353/09, 18 aprilie 2013, § 27. Curtea consideră că constatarea încălcării articolelor 6 alineatul (1) și 13 constituie în speță o satisfacție echitabilă suficientă (Athanasiadis și alții c. Grecia, n 3399/02, § 27, 28 aprilie 2005). 36. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 500 EUR, factura în avans, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în fața Curții, precum și 187, 20 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată efectuate în fața instanțelor interne. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000- XI). În speță, având în vedere documentele de care dispune și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului suma de 350 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L faptul că constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit eventual de solicitant afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 350 EUR (trei sute cincizeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 decembrie 2015, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. André Wampach Ledi Bianku Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

AGGELAKIS c. GRÈCE

(

Requête n

o

25932/09)

ARRÊT

STRASBOURG

10 décembre 2015

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Aggelakis c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de

:

Ledi Bianku,

président,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Aleš Pejchal,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 novembre 2015,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

25932/09) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet État, M.

Evangelos Aggelakis («

le requérant

»), a saisi la Cour le 15 avril 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant a été représenté par M

e

G. Stylianakis, avocat au barreau d’Héraklion. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») a été représenté par les délégués de son agent, M

me

K. Paraskevopoulou, assesseure auprès du Conseil juridique de l’État, M. A. Zachilas et M

me

M.

Germani, auditeurs auprès du Conseil juridique de l’État.

3.

Le 5 juillet 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

A.

Les circonstances de l’espèce

4.

Le requérant est né en 1955 et réside à Héraklion de Crète.

5.

Le 14 décembre 1996, il acheta un terrain situé en Crète.

6.

En même temps, il soumit une déclaration d’impôt auprès des autorités fiscales d’Héraklion concernant ledit terrain.

7.

Le 21 novembre 2001, lesdites autorités rendirent le rapport de contrôle fiscal du requérant et lui imposèrent une taxe immobilière de 1

303

170 drachmes (environ 3 824,41 euros) et une amende fiscale de 150

000 drachmes (environ 440,20 euros) en vertu des dispositions de l’article 31 de la loi n

o

820/1978 pour fausse déclaration d’impôt.

8.

Le 9 juillet 2002, le requérant saisit le tribunal administratif de première instance d’Héraklion d’un recours en annulation desdits actes.

9.

Le 25 avril 2007, l’audience devant ladite juridiction fut ajournée en raison d’une grève des avocats pour le 26 septembre 2007.

10.

À cette date, l’audience fut de nouveau reportée au 30 janvier 2008 sur demande de l’avocat du requérant afin de produire des pièces importantes.

11.

Le 28 mai 2008, le tribunal administratif de première instance d’Héraklion fit droit au recours du requérant et annula les actes attaqués (jugement n

o

48/2008).

12.

Ce jugement fut notifié au requérant le 29 octobre 2008.

B.

Le droit interne pertinent

13.

La loi n

o

4055/2012, intitulée «

procès équitable et durée raisonnable

», est entrée en vigueur le 2 avril 2012. Les articles 53 à 58 de la loi précitée introduisent un nouveau recours indemnitaire visant à l’octroi d’une satisfaction équitable causé par la prolongation injustifiée d’une procédure administrative. L’article 55 § 1 dispose:

«

Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le requérant, excessive. (...)

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

14.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

A.

Sur la recevabilité

15.

Le Gouvernement soutient que la requête devrait être déclarée irrecevable en application du critère prévu par l’article 35 § 3 b) de la Convention, telle qu’amendée par le Protocole n

o

14, selon lequel la Cour peut déclarer une requête irrecevable lorsque «

le requérant n’a subi aucun préjudice important, sauf si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles exige un examen de la requête au fond et à condition de ne rejeter pour ce motif aucune affaire qui n’a pas été dûment examinée par un tribunal interne

». Le Gouvernement allègue à ce propos que le requérant n’a subi aucun préjudice important. En particulier, il note que l’amende de 440 euros environ imposée au requérant était modeste et ne pouvait pas avoir de répercussions importantes sur sa vie personnelle. D’ailleurs, d’après le Gouvernement, les deux autres conditions posées par l’article 35 § 3 b) de la Convention se trouvent en l’espèce réunies. Le requérant s’oppose à cette thèse. Il allègue que son recours en annulation devant les juridictions administratives concernait également l’acte d’imposition d’une taxe immobilière. En outre, il estime qu’en tenant compte de sa situation économique précaire, l’enjeu litigieux n’était pas négligeable.

16.

En l’espèce, la Cour note que le requérant s’est vu condamné au paiement d’une taxe immobilière de 1

303

170 drachmes (environ 3

824,41

euros) et d’une amende fiscale de 150

000 drachmes (environ 440,

20 euros). Elle estime que, pour les besoins de la cause, il convient d’examiner premièrement la question de l’applicabilité de l’article 6 et deuxièmement celle relative à l’application de l’article 35 § 3 b) de la Convention en l’espèce. La Cour considère que le contentieux fiscal échappe au champ des droits et obligations de caractère civil (

Ferrazzini c.

Italie

, [GC], n

o

44759/98, 12

juillet 2001, § 29), de sorte que l’article 6 ne trouve pas à s’appliquer à l’égard de la procédure relative à la contestation de l’acte d’imposition de la taxe immobilière en tant que telle. En revanche, la procédure relative à la contestation de l’acte d’imposition de l’amende de 440 euros relève du champ d’application de l’article 6 de la Convention. En effet, le caractère général de la disposition légale transgressée par le requérant, ainsi que l’objectif à la fois préventif et répressif de la sanction infligée suffisent à établir la nature pénale de l’infraction litigieuse à l’égard de l’article 6 de la Convention. Eu égard à ce qui précède, la Cour conclut que le requérant a fait l’objet d’une «

accusation en matière pénale

» (voir,

Mamidakis c. Grèce

, n

o

35533/04, 11 janvier 2007, §§ 20-21, et

Kapetanios et autres c. Grèce

, n

os

3453/12, 42941/12, 9028/13, 30 avril 2015, §§ 53- 56). L’article 6 de la Convention s’applique donc en l’espèce.

17.

En ce qui concerne l’application du nouveau critère d’irrecevabilité prévu par l’article 35 § 3 b) de la Convention, la Cour relève que la disposition introduite avec le Protocole n

o

14 prévoit une nouvelle condition de recevabilité assortie de deux clauses de sauvegarde, qui doivent être remplies cumulativement (voir,

Ionescu c.

Roumanie

(déc.), n

o

36659/04, 1

er

juin 2010, et

Holub c. République

tchèque (déc.), n

o

24880/05, 14

décembre 2010).

18.

En l’occurrence, la Cour note qu’à supposer même que la somme en cause ait un aspect financier à ce point négligeable qu’elle serait de nature à mettre en jeu le nouveau critère de recevabilité, à l’époque des faits l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours permettant de se plaindre de la durée d’une procédure administrative (voir paragraphe 13 ci

‑

dessus). Partant, à la lumière de la jurisprudence interprétative portant sur la deuxième clause de sauvegarde (

Dudek c.

Allemagne

(déc.), n

o

12977/09 et autres, 23

novembre 2010), la Cour considère que l’affaire n’a pas été dûment examinée par un tribunal interne. La Cour conclut donc que l’exception tirée de l’absence de préjudice important doit être rejetée.

19.

La Cour constate, en outre, que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Période à prendre en considération

20.

La période à considérer a débuté le 9 juillet 2002, avec la saisine du tribunal de première instance d’Héraklion par le requérant et s’est terminée le 28 mai 2008, date de la publication du jugement n

o

48/2008. Elle a donc duré cinq ans et plus de dix mois pour une instance.

2.

Caractère raisonnable de la procédure

21.

Le Gouvernement affirme que les juridictions ont statué dans un délai qui ne saurait être considéré comme déraisonnable. En outre, selon le Gouvernement, le requérant n’a pas demandé, comme il en avait le droit, que la date d’audience de son affaire soit fixée en priorité. Le Gouvernement invoque également l’ajournement de l’affaire en raison d’une grève des avocats ainsi que l’ajournement sur demande du requérant, pour la production de pièces importantes. Il soutient que les périodes de retard écoulées en raison de ces ajournements ne sauraient être imputées aux autorités et qu’en tout état de cause, elles n’excèdent pas une durée raisonnable.

22.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce

, n

o

50973/08, 21 décembre 2010).

23.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Vassilios Athanasiou et autres,

précité).

24.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Certes, la Cour ne perd pas de vue que le tribunal de première instance a dû ajourner l’examen de l’affaire une première fois en raison d’une grève des avocats et une seconde fois sur demande de l’avocat du requérant. Toutefois, elle note qu’en l’espèce l’audience devant le tribunal administratif de première instance a été initialement fixée au 25 avril 2007, à savoir cinq ans environ après le 9 juillet 2002, date de l’introduction du recours en annulation par le requérant. Quant à l’argument du Gouvernement selon lequel le requérant avait omis de solliciter la fixation d’une date d’audience dans un délai plus bref, la Cour rappelle que, même dans le cas où le tribunal de première instance aurait été tenu de donner priorité à l’affaire du requérant s’il l’avait demandé, le devoir de diligence dans l’administration de la justice incombe en premier lieu aux autorités compétentes (

Philis c.

Grèce (n

o

2)

, n

o

19773/92, 27

juin 1997,

Recueil

1997

‑

IV, §

49, et

Manios c. Grèce

, n

o

70626/01, 11 mars 2004, § 28). Par conséquent, une éventuelle omission du requérant d’utiliser tout moyen pour accélérer la procédure ne supplée pas l’obligation de l’État d’organiser son système judiciaire de telle sorte que ses juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable. Dès lors, la Cour ne saurait estimer «

raisonnable

» la durée de cinq ans et plus de dix mois pour une instance, écoulée en l’espèce.

25.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

26.

Le requérant se plaint également du fait qu’en Grèce il n’existe aucun recours effectif pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

A.

Sur la recevabilité

27.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

28.

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 156, CEDH

2000

‑

XI).

29.

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (

Tsoukalas c. Grèce

, n

o

12286/08, §§ 37-43, 22

juillet 2010, et

Vassilios Athanasiou et autres,

§§ 33-35, précité).

30.

La Cour note que le 12 mars 2012 a été publiée la loi n

o

4055/2012 portant sur l’équité et la durée raisonnable de la procédure judiciaire, qui est entrée en vigueur le 2 avril 2012. En vertu des articles 53 et suivants de la loi précitée, un nouveau recours a été établi permettant aux intéressés de se plaindre de la durée de chaque instance d’une procédure administrative dans un délai de six mois à partir de la date de publication de la décision y relative. La Cour observe cependant que cette loi n’a pas d’effet rétroactif et ne prévoit pas que ce recours puisse être utilisé pour les affaires déjà terminées, comme en l’espèce, six mois avant son entrée en vigueur.

31.

Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention en raison, à l’époque des faits, de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir leur cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

32.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

33.

Le requérant réclame 24 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.

34.

Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et non justifiée compte tenu des circonstances de l’espèce et particulièrement de l’enjeu peu important du litige pour le requérant.

35.

En l’espèce, la Cour note que le montant de l’amende contesté devant les juridictions administratives par le requérant s’élevait à 440 EUR environ. Il est évident que la somme réclamée par le requérant devant la Cour au titre du dommage moral est hors de proportion avec l’enjeu réduit du litige (voir,

Jenik c. Autriche

(déc.), n

os

37794/07, 11568/08, 23036/08, 23044/08, 23047/08, 23053/08, 23054/08 et 48865/08, § 65, 20 novembre 2012,

Fergadioti – Rizaki c. Grèce

, n

o

27353/09, 18 avril 2013, § 27). Partant, la Cour considère que le constat de la violation des articles 6 § 1 et

13 constitue en l’espèce une satisfaction équitable suffisante (

Athanasiadis et autres c. Grèce

, n

o

34339/02, § 27, 28

avril

2005).

B.

Frais et dépens

36.

Le requérant demande également 1 500 EUR, facture à l’appui, pour frais et dépens devant la Cour, ainsi que 187, 20 EUR pour frais et dépens engagés devant les juridictions internes.

37.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

38.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (

Iatridis c.

Grèce

(satisfaction équitable) [GC], n

o

31107/96, § 54, CEDH 2000- XI). En l’espèce, compte tenu des documents dont elle dispose et des critères susmentionnés, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant la somme de 350 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.

C.

Intérêts moratoires

39.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation des articles 6 § 1 et 13 de la Convention

;

3.

Dit

que le constat de la violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral éventuellement subi par le requérant

;

4.

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 350

EUR (trois cent cinquante euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 décembre 2015, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.

André Wampach

Ledi Bianku

Greffier adjoint

Président