Comunicat la 14 decembrie 2015 Secțiunea a doua Cerere nr. 5382/10 Haydar BAȘKAYA și alții împotriva Turciei, introdusă la 22 iunie 2010 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, dnii Haydar Baskaya, Cemal Baskaya și domnul Nezaket Bazkaya sunt resortisanți turci născuți în 1974, 1938 și 1936, și care își au reședința în Ankara și soorum. D. K mail ç, avocată la stanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează: La 5 octombrie 2003, la aproximativ 16:30, Celal Baskaya (C.B.), fiul și fratele reclamanților în vârstă de 19 ani și bolnav de diabet, a murit prin înecare în piscina olimpică de la Universitatea din Selçuk la Konya. La ambulanța chemată pentru ajutor, a dus cadavrul defunctului la spitalul Numune. În aceeași zi, la ora 17:00, polițiștii s-au dus la locul incidentului, i-au ascultat pe cei responsabili de piscină, au desenat o schiță simplă a locului unde se afla locul accidentului și au luat sacul de sport al decedatului din dulapul vestiarului piscinei. 50 la secția de poliție a arătat că decedatul, în afară de celelalte proprietăți personale, avea în geantă un bilet de intrare la piscină, un card de identitate de diabetic și un alt card de identitate de diabete mellitus. În aceeași zi, examinarea trupului și autopsia clasică practicată pe corpul defunctului, se concluzionează că a fost vorba despre un deces provocat de înec și că nu au existat alte cauze reale privind decesul de la În aceeași zi, doi salvamari salvamari, ofițeri medicali și directorul adjunct al piscinei au fost interogați de poliție. În declarația lor, salvamarii au explicat că, în jur de 16 30, au văzut, în mijlocul piscinei de 2 20 cm de apă, o persoană aflată în pericol de înec, ambii au intrat împreună în apă și au scos-o din piscină într-o stare inconștientă în timp ce încă mai avea puls cardiac. Cu ofițerul medical, ei au făcut prima intervenție medicală și zece minute mai târziu, ambulanța sosise să-l ducă la spital. Pe de altă parte, ei au explicat că nu a solicitat ajutor și el a raportat nici o reacție anormală în apă. În declarația sa, ofițerul medical a declarat că, în jurul 16 30, după ce a fost informat cu privire la incident, el a intrat imediat în piscină și, împreună cu salvamari, au făcut prima intervenție medicală pe marginea piscinei. În acel moment, ambulanța a venit și a avut puls cardiac, a fost transferat la spital. La 8 octombrie 2003, procurorul i-a acuzat pe salvamarii C.A. si B.Y., pe ofiterul medical M.Ö. si pe responsabilul piscinei T.S. al sefului uciderii involuntare si din imprudenta pe baza articolului. La 12 februarie 2004 și 13 mai 2004, reclamanții au luat parte la procedura judecătorească în fața tribunalului corecțional din Konya. La 13 mai 2004, doi martori au fost audiați de tribunalul corecțional. În declarația sa, martorul ocular F.T., care nu-l cunoștea pe decedat înainte, a declarat că l-a văzut scufundand în mijlocul piscinei. Potrivit lui, alertați de strigătele unuia dintre cei doi, salvamarii, la 15 secunde după ce [F.T.] l-a văzut pe sub apă, s-au scufundat împreună în piscină și l-au scos. El a precizat că au fost o mulțime de oameni în piscină și că nu a avut nici o idee despre durata de salvare. În declarația sa din aceeași zi, martorul Y.Y., prietenul decedatului care a fost în piscina pentru copii în momentul incidentului, a declarat că nu a văzut incidentul, ci doar a observat C.B. pe marginea piscinei în mâinile câtorva oameni care i-au făcut masaj cardiac. În plus, el a declarat că prietenul său era diabetic și că știe să înoate. La cererea tribunalului corecțional, la 26 noiembrie 2004 a avut loc o refacere a faptelor. Raportul de experiență din 31 ianuarie 2005, întocmit de un medic de la Hotărârea Tineretului și Sportului, după ce a explicat că activitatea fizică poate reduce glicemia și îi poate provoca pe diabetici, concluzionează că, inconștient, din cauza hipoglicemiei, se scufundase în fundul piscinei fără să fi cerut ajutor și fără nici o agitație a apei. Mai târziu, salvatorii maeștrii au ieșit din piscină în cea de-a treia fază a înecului, în care plămânii încep să se înece prin principiul de forță. El a emis ipoteza că mai puțin ar fi putut fi eventual salvat sigilat a fost scos din apă înainte de sfârșitul celei de-a treia. Etapa înecării. Având în vedere foarte puțina posibilitate de salvare în a treia etapă a înecului, Tribunalul a ajuns la concluzia că lipsa totală de responsabilitate a inculpaților. La cererea din 3 ianuarie 2005 a reclamanților, la 4 mai 2005, tribunalul a decis să trimită dosarul către Institutul Medical de Inginerie pentru un nou raport în vederea stabilirii responsabilităților persoanelor acuzate. Raportul de competență întocmit la 30 septembrie 2005 concluzionează că inculpații nu au fost răspunzători și răspunderea totală a defunctului pentru moartea sa. Raportul menționat nu se află în dosar. La 28 februarie 2006, tribunalul corecțional i-a acuzat pe inculpați și, în acest scop, s-a bazat pe declarațiile inculpaților și ale martorilor, precum și pe rapoartele de experiență. Prin hotărârea din 16 martie 2009, Curtea de Casație a decis să pună capăt procedurii diligente împotriva inculpaților pentru prescripție. Elementele dosarului nu permit să se știe dacă reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire. GRIEFS Invocând art. 2 din convenție, reclamanții susțin că autoritățile nu au luat măsurile de securitate necesare în piscină pentru protecția vieții persoanelor care fac baie, astfel încât acestea nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive. În plus, reclamanții susțin că procedura penală în ceea ce privește persoanele implicate în incident a fost redusă în mod corespunzător, în special din cauza duratei excesive care a dus la dispariția acesteia din motive de prescripție. Întrebări cu privire la părți Au epuizat reclamanții căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție A fost încălcată în speță dreptul apropiat al celor care doresc să trăiască, consacrat prin art. 2 din convenție Guvernul este invitat să furnizeze informații detaliate cu privire la reglementările privind salvamarii și măsurile de securitate și de urgență luate în piscina olimpică a Universităii din Selçek, la momentul faptelor, pentru a preveni și gestiona riscurile de înecare și pentru a proteja viața persoanelor care se află în apropierea reclamanților. Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață, procedura penală acționată în justiție de către autoritățile interne a îndeplinit cerințele art. 2 din Convenție Guvernul este, de asemenea, invitat să prezinte o copie a întregului dosar penal , inclusiv scrisorile de intervenție ale reclamanților, precum și toate rapoartele de competență.
Communiquée le 14 décembre 2015
Requête n
o
53829/10
Haydar BAȘKAYA et autres
contre la Turquie
introduite le 22 June 2010
Les requérants, MM. Haydar Bașkaya, Cemal Bașkaya et M
me
Nezaket Bașkaya sont des ressortissants turcs nés, respectivement en 1974, 1938 et 1936, et résidant à Ankara et Çorum. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Le 5 octobre 2003 à environ 16 h 30, Celal Bașkaya (C.B.), fils et frère des requérants alors âgé de dix-neuf ans et malade de diabète, décéda par noyade dans la piscine olympique de l’Université de Selçuk à Konya. L’ambulance appelée pour secours emmena le corps du défunt à l’hôpital de Numune.
Le même jour, à 17 h, les policiers se rendirent sur les lieux de l’incident, écoutèrent les responsables de la piscine, dessinèrent un croquis simple des lieux de l’évènement et saisirent le sac de sport du défunt qui se trouvait dans l’armoire du vestiaire de la piscine. Le procès-verbal dressé à 21
h
50 au commissariat de police montra que le défunt, à part des autres biens personnels, avait dans son sac un ticket d’entrée à la piscine, une carte d’identité de diabétique et une autre carte d’identité de
diabetes mellitus
.
Le même jour, l’examen du corps et l’autopsie classique pratiqué sur le corps du défunt, conclut qu’il s’agissait d’un décès provoqué par noyade et qu’il n’existait pas d’autres causes effectives sur la survenue du décès de l’intéressé.
Toujours le même jour, les deux maîtres-nageurs sauveteurs, l’officier médical et le directeur adjoint de la piscine furent interrogés par la police. Dans leur déposition, les maîtres-nageurs sauveteurs expliquèrent que, vers 16
h
30, ils avaient vu, au milieu de la piscine de 2
m
20 cm d’hauteur d’eau, une personne en risque de noyade, les deux avaient plongé ensemble dans l’eau et ils avaient fait sortir l’intéressé de la piscine dans un état inconscient alors qu’il avait encore des pulsations cardiaques. Avec l’officier médical, ils avaient fait la première intervention médicale et dix minutes plus tard, l’ambulance était arrivée pour l’emmener à l’hôpital. Par ailleurs, ils expliquèrent que l’intéressé n’avait pas sollicité le secours et il n’avait signalé aucune réaction anormale dans l’eau.
Dans sa déposition, l’officier médical déclara que, vers 16
h
30, après avoir été informé de l’incident, il était entré immédiatement dans la piscine et, avec les maîtres-nageurs sauveteurs, ils avaient fait la première intervention médicale au bord de la piscine. À ce moment-là, l’ambulance était venue et l’intéressé, ayant les pulsations cardiaques, fut transféré à l’hôpital. Il ajouta qu’il avait appris, plus tard, de la part des amis du défunt que ce dernier était diabétique.
Le 8 octobre 2003, le procureur inculpa les maîtres-nageurs sauveteurs C.A et B.Y., l’officier médical M.Ö et le responsable de la piscine T.S. du chef d’homicide involontaire et par imprudence sur le fondement de l’article
459 § 1 de l’ancien code pénal en estimant qu’ils n’avaient pas pris des mesures nécessaires dans la piscine olympique de l’Université de Selçuk.
Les 12 février 2004 et 13 mai 2004, les requérants se constituèrent partie intervenante à la procédure diligentée devant le tribunal correctionnel de Konya.
Le 13 mai 2004, deux témoins furent entendus par le tribunal correctionnel. Dans sa déposition, le témoin oculaire F.T., qui ne connaissait pas le défunt auparavant, déclara l’avoir vu couler au milieu de la piscine. Selon lui, alertés par des cris d’un des deux, les maîtres-nageurs sauveteurs, quinze secondes après qu’il [F.T.] avait vu l’intéressé sous l’eau, avaient plongés ensemble dans la piscine et l’avaient sorti. Il précisa qu’il y avait beaucoup de monde dans la piscine et qu’il n’avait aucune idée de la durée du sauvetage.
Dans sa déposition du même jour, le témoin Y.Y., l’ami du défunt qui était dans la piscine pour enfants au moment de l’incident, expliqua ne pas avoir vu l’incident mais avoir seulement remarqué C.B. au bord de la piscine aux mains de quelques personnes lui pratiquant un massage cardiaque. En outre, il déclara que son ami était diabétique et qu’il savait nager.
Sur la demande du tribunal correctionnel, une reconstitution des faits a eu lieu le 26 novembre 2004.
Le rapport d’expertise du 31 janvier 2005, établi par un médecin de la Direction de la jeunesse et des sports, après avoir expliqué que l’activité physique pouvait faire baisser la glycémie et provoquer l’évanouissement chez les diabétiques, conclut que l’intéressé, inconscient à cause de l’hypoglycémie, avait coulé vers le fond de la piscine sans avoir sollicité de secours et sans aucune agitation de l’eau. Par la suite, les maîtres
‑
nageurs sauveteurs l’avaient sorti de la piscine à la troisième phase de la noyade où les poumons commencent à se gorger d’eau par le principe d’aspiration. Il émit l’hypothèse que l’intéressé pouvait éventuellement être sauvé s’il avait été dégagé de l’eau avant la fin de la 3
ème
phase de la noyade. Eu égard à la très faible possibilité de sauvetage à la troisième phase de la noyade, il conclut à l’absence totale de responsabilité des accusés.
Sur la demande du 3 janvier 2005 des requérants, le 4
mai 2005, le tribunal décida d’envoyer le dossier à l’Institut médical d’Istanbul pour un nouveau rapport en vue d’établir les responsabilités des accusés.
Le rapport d’expertise dressé le 30 septembre 2005 conclut à l’absence de responsabilité des accusés et à la responsabilité totale du défunt à la survenance de sa mort. Ledit rapport ne se trouve pas dans le dossier.
Le 28 février 2006, le tribunal correctionnel acquitta les accusés. Pour ce faire, il se fonda sur les déclarations des accusés et des témoins ainsi que sur les rapports d’expertises.
Les requérants se pourvurent en cassation contre le jugement de première instance.
Par un arrêt du 16 mars 2009, la Cour de cassation décida de mettre fin à la procédure diligentée contre les accusés pour prescription. L’arrêt fut versé au dossier du greffe du tribunal de première instance le 28 mai 2009 et fut notifié au requérant H. Bașkaya le 3 juin 2010.
Les éléments du dossier ne permettent pas de savoir si les requérants ont intenté une action en indemnisation.
Invoquant l’article 2 de la Convention, les requérants allèguent que les autorités n’ont pas pris les mesures de sécurité nécessaires dans la piscine pour la protection de la vie des baigneurs de sorte qu’ils ont manqué à leurs obligations positives.
Les requérants allèguent en outre l’ineffectivité de la procédure pénale dirigée à l’encontre des personnes impliquées dans l’incident, notamment en raison de la durée excessive ayant provoqué l’extinction de celle-ci pour cause de prescription.
1.
Les requérants ont-ils épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention
?
2.
Le droit du proche des requérants à la vie, consacré par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé en l’espèce
?
Le Gouvernement est invité à fournir les informations détaillées quant aux règlementations relatives aux maîtres-nageurs sauveteurs et aux mesures de sécurité et d’urgence prises dans la piscine olympique de l’Université de Selçuk, à l’époque des faits, pour prévenir et gérer les risques de noyade et protéger la vie des baigneurs dont le proche des requérants.
3.
Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie, la procédure pénale diligentée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention
?
Le Gouvernement est également invité à produire une copie de l’intégralité du dossier pénal
, y compris les lettres d’intervention des requérants ainsi que tous les rapports d’expertise.