- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 decembrie 2015
- Stat pârât
- SWE
- Concluzia
- Comunicată guvernului
Bencheref împotriva Suediei
Traducere în română Auto
Comunicat la 14 decembrie 2015 THIRD SECTION Cererea nr. 9602/15 Kader BENCHEREF împotriva Suediei depusă la 18 februarie 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Kader Bencheref, este un național marocian, născut în 1985 și reținut în Suedia. El este reprezentat în fața Curții de către dna A. Massarsch, avocat practicant la Stockholm. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul pe 24 iulie 2006 reclamantul a solicitat azil și permisul de ședere în Suedia. El a fost plasat în centrul de refugiați situat în Sundsvall în așteptarea procedurii de migrație. La 21 septembrie 2006, reclamantul a fost reținut în reținere în timp ce a fost suspectat că a comis mai multe încercări de viol, agresiune fizică, amenințare ilegală, încercarea de furt și molestare sexuală.
Biroul Procurorului din Sundsvall (Å klagarkammaren ) a urmărit reclamantul și, la 13 decembrie 2006, Curtea de District (tingsrätten ) în Sundsvall l-a condamnat pe reclamantul infracțiunilor menționate mai sus, l-a condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, a ordonat expulzia sa din Suedia și l-a interzis să se întoarcă în Suedia pe viață. Consiliul de Migrație (Migrationsverket ) a susținut curtea că nu există obstacole pentru expulzarea reclamantului în Maroc. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel ( hovrätten din Lower Norrland, care, la 27 februarie 2007, a redus condamnarea la trei ani de închisoare și a limitat interdicția de returnare la zece ani. La 2 aprilie 2007, Curtea Supremă ( Högsta domstolen) a refuzat să recurgă.
Ca urmare a condamnării penale și a ordinului de expulzare, Consiliul Migrației a lovit cererea reclamantului de azil și un permis de reședință la 25 mai 2007, ulterior, reclamantul a depus cereri repetate de azil și un permis de reședință la Consiliul Migrației, dar acestea au fost respinse și, la apel, instanțele de migrație au susținut deciziile. Procedura de detenție La 19 septembrie 2008, Autoritatea de Poliție (Polismyndigheten) ) a hotărât să dețină reclamantul în vederea expulzării acestuia în Maroc. Această decizie a fost pusă în aplicare la 21 septembrie 2008, în aceeași dată în care reclamantul a fost eliberat în curs de probă. De atunci, și în conformitate cu legislația suedeză, Autoritatea de Poliție a reconsiderat decizia detenției reclamantului în fiecare altă lună.
Deoarece sănătatea mentală a reclamantului a fluctuat, el a fost ocazional transferat de la centrul de detenție la centrele de îngrijire psihiatrie, iar instanțele administrative au hotărât, în câteva ocazii, să-l angajeze la asistență psihiatrică obligatorie (tvångsvård ) pentru perioade mai scurte. Între 7 și 16 iulie 2010, când a fost plasat într-un centru de îngrijire psihiatrică, reclamantul a fost eliberat temporar de la detenție. Cu toate acestea, de îndată ce a fost externat, Autoritatea de Poliție l-a reținut din nou. La 22 ianuarie 2013, Curtea de District din Södertälje a condamnat reclamantul de agresiune a mai multor oficiali care lucrează în centrul de detenție, unde a fost reținut și a provocat daune asupra centrelor de detenție.
El a fost condamnat să plătească amenzi de 6000 de coroane suedeze. (SEK) (aproximativ 640 euro) și daune pentru victime. Această hotărâre nu a fost apelată și a devenit astfel finală. La 16 aprilie 2014, Autoritatea de Poliție a reconsiderat din nou decizia sa de a menține reclamantul în detenție. În primul rând, Comisia a remarcat că reclamantul nu a cooperat cu Autoritatea de Poliție pentru a clarifica identitatea sau pentru a facilita executarea ordinului său de expulsie, dar a obstrucționat investigațiile furnizând autorităților cât mai puține informații posibil și a acționat într-o manieră amenințată împotriva oficialilor care se ocupă de această chestiune.
În plus, Autoritatea de Poliție și Ministerul Afacerilor Externe au luat în mod regulat măsuri în vederea aplicării ordinului de expulsie și contactele cu autoritățile marocane au fost intensificate după ce Autoritatea de Poliție a călătorit în Maroc în mai 2012. Autoritatea de Poliție a considerat că toate măsurile posibile de aplicare a ordinului de expulsie nu au fost încă epuizate. În plus, a constatat că reclamantul a fost emoțional instabil și violent și că există un risc real și manifest că, dacă el ar fi eliberat, ar comite crime de violență. Acest risc a fost, de asemenea, confirmat de un psihiatru, care lucrează pentru consiliul de închisoare și de probare și care a tratat reclamantul.
Autoritatea de Poliție a remarcat, de asemenea, că, potrivit unui bilet scris de oficialii care lucrează pentru consiliul de închisoare și de probare, reclamantul a exprimat că dacă ordinea de expulzare ar fi fost pusă în aplicare, va încerca să rănească orice persoană care își întâmpină calea de a evita expulziarea în Maroc. Având în vedere acest lucru, și chiar dacă reclamantul a fost reținut de mult timp, Autoritatea de Poliție a constatat că este încă posibil ca ordinul de expulzare să fie pus în aplicare și, prin urmare, reclamantul ar trebui să rămână în detenție. ) solicitarea instanței de a anula decizia și de a-l elibera imediat sau, în alternativă, de a-l pune sub supraveghere ( ställa honom sub uppsikt ). Reclamantul a menționat la art. 5 din Convenție și a susținut, printre altele, că este disproporționat să-l țină în detenție, deoarece nu a existat nicio posibilitate realistă de a aplica ordinul de expulsie.
La 19 mai 2014, Curtea de Migrație a respins recursul care reiterează în principal raționamentul Autorității de Poliție. Cu toate acestea, instanța a adăugat, cu trimitere la jurisprudența Curții, că detenția unei persoane în scopul executării unei ordine de expulsie, pentru a fi legală în temeiul articolului 5 din Convenție, impune autoritățile naționale să lucreze în mod activ la executarea ordinului de expulsie și că nu pare imposibil, într-un viitor previzibil, să pună în aplicare ordinul de expulsie. Curtea a subliniat, în special, faptul că autoritățile suedeze au luat în mod regulat și hotărât măsuri în vederea aplicării ordinului de expulzare și că problema, în martie 2014, a fost la cel mai înalt nivel politic.
Autoritățile au lucrat în continuare în mod activ cu executarea ordinului de expulsie și nu părea imposibil să se aplice ordinul de expulzare într-un viitor previzibil. Astfel, detenția continuă a reclamantului nu a fost încălcarea art. 5 din Convenție. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel pentru Migrație (Migrațiiöverdomstolen ) care, la 19 iunie 2014, a acordat permisiunea de recurs. Între timp, la 4 iunie 2014, Curtea de District Attunda a condamnat reclamantul de a ataca și a ataca oficialii care lucrează în centrul de detenție unde a fost reținut și a provocat daune asupra centrelor de detenție și a condamnat-o la patru luni de închisoare. Această hotărâre nu a fost apelată și astfel a devenit finală.
Reclamantul a început să îndeplinească imediat condamnarea la închisoare și, în conformitate cu legislația suedeză, ordinul de detenție a fost, prin urmare, revocat. Prin urmare, la 4 iulie 2014, Curtea de Apel pentru migrație a exclus cazul din lista sa de cazuri. Cu toate acestea, în hotărârea sa, instanța a remarcat că întrebarea dacă există motive excepționale de a menține reclamantul în detenție era o întrebare principială și importantă care trebuia evaluată de către instanță. Inițial, instanța a remarcat că există un risc real și manifest că reclamantul, la eliberare, va comite infracțiuni de violență și că în legislația suedeză există un motiv de deținere a reclamantului. Cu toate acestea, reclamantul a fost reținut de o perioadă extraordinară de timp și chiar dacă ar putea fi stabilit că autoritățile luaseră măsuri în vederea aplicării ordinului de expulzare, se poate observa, de asemenea, că au existat perioade de timp în care autoritățile erau inactive.
În plus, contactele cu autoritățile marocaine nu au condus la rezultate concrete și, prin urmare, se poate pune la îndoială, pe motive rezonabile, dacă ordinul de expulzare ar putea fi efectiv executat într-un viitor previzibil. Curtea a afirmat că, chiar dacă această chestiune ar fi fost la un nivel politic înalt, nu a fost încă clar dacă și când ar putea fi pusă în aplicare ordinul de expulsie și că nu ar fi fost posibil să se afle ce măsuri ar putea fi luate pentru a pune în aplicare ordinul de expulsie. Având în vedere toate aceste circumstanțe, Curtea a constatat că o detenție continuă a reclamantului nu ar fi fost proporțională. Hotărârea instanței nu a fost unanimă deoarece unul dintre cei trei judecători a constatat că există motive pentru a menține reclamantul în detenție.
El a considerat că autoritățile au o intenție clară de a expulza reclamantul și că au luat toate măsurile rezonabile pentru a face acest lucru. În plus, el a constatat că contactele dintre autoritățile marocaine și suedeze au fost intensificate recent și, potrivit Autorității de Poliție, există încă măsuri care ar putea fi luate. Astfel, nu părea improbabil ca ordinul de expulzare să fie executat într-un viitor previzibil. În plus, reclamantul a fost condamnat pentru infracțiuni grave în Suedia și, prin urmare, interesul public de a-l ține în custodie a depășit dreptul reclamantului la libertate. Judecătorul discordant a concluzionat astfel că detenția continuată a reclamantului nu ar fi constituit o măsură disproporționată.
La 11 septembrie 2014, Autoritatea de Poliție a hotărât din nou să dețină reclamantul pentru a-l expulza. La eliberarea de probă a reclamantului, la 14 septembrie 2014, decizia a fost pusă în aplicare. Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața Curții de Migrație care solicită să fie eliberat imediat sau, în alternativă, să fie pus sub supraveghere. Reclamantul a făcut din nou trimitere la art. 5 din Convenție și a susținut, printre altele, că este disproporționat să-l țină în detenție, deoarece nu există nicio posibilitate realistă de a aplica ordinul de expulsie. Autoritatea de Poliție a contestat apelul reclamantului care a afirmat că și-a intensificat activitatea și că a avut o ședință cu Ministerul Justiției pentru a discuta despre măsurile care ar putea fi luate și Ministrul Justiției a transmis, de asemenea, o scrisoare Ministrului Intern al Marocului.
În plus, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției au fost în contact cu ambasada marocină de la Stockholm. Autoritatea de Poliție a susținut în continuare că aceasta este o decizie inițială de detenție și nu o decizie privind prelungirea deținerii și, prin urmare, nu sunt necesare motive excepționale în conformitate cu legea suedeză. La 16 septembrie 2014, Curtea de Migrație a respins recursul. În primul rând, Curtea a remarcat că există un risc real și manifest că reclamantul, la eliberare, să comită crime și că în legea suedeză există un motiv legal pentru a-l deține în așteptarea expulzării sale. În plus, instanța a constatat că, chiar dacă această chestiune se referă la o decizie inițială de detenție, ar trebui să ia timp ce reclamantul a fost în detenție înainte de a îndeplini condamnarea la închisoare și, prin urmare, chiar dacă nu a fost exprimată în mod explicit în lege, sunt necesare motive excepționale pentru a deține reclamantul.
Curtea a afirmat în mod explicit că ar fi „inumanabil și inuman” să nu ia în considerare timpul în care reclamantul a fost în detenție înainte de a prelua condamnarea la închisoare. Curtea a subliniat, după aceea, faptul că autoritățile și-au intensificat recent activitatea și că această chestiune a fost discutată printre miniștrii suedezi și marocani și că, din cauza acestor măsuri, este mai probabil ca expulzia să poată fi executată într-un viitor previzibil. Având în vedere acest lucru, o reținere continuă nu a putut fi considerată disproporțională și, prin urmare, este legitim să dețină reclamantul. Curtea a remarcat, de asemenea, că interesul de a menține reclamantul în custodie a precedat interesul dreptului reclamantului la libertate și că nu era o măsură suficientă pentru a supune reclamantului la supraveghere.
Reclamantul a apelat împotriva hotărârii Curții de Apel privind migrația menținerea cererilor sale. La 29 septembrie 2014, Curtea de Apel privind migrația a refuzat permisiunea de a face recurs. La 14 ianuarie 2015 Autoritatea de Poliție a reconsiderat din nou decizia și a constatat că există încă motive pentru a menține reclamantul în detenție. Autoritatea de Poliție a afirmat că există motive de a crede că, dacă reclamantul ar fi eliberat, ar comite crime de violență și că Autoritatea de Poliție, chiar dacă a trecut mult timp de când reclamantul a fost reținut inițial, totuși ia măsuri active în vederea aplicării ordinii de expulzie. În plus, a remarcat că reclamantul nu a cooperat cu autoritățile suedeze pentru a clarifica identitatea și a facilitat expulziarea.
Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața Curții de Migrație, solicitând ca decizia Autorității de Poliție să fie anulată și să fie eliberat imediat sau, în alternativă, să fie pus sub supraveghere. La 30 ianuarie 2015, Curtea de Migrație a respins recursul care reiterează în principal raționamentul Autorității de Poliție. Cu toate acestea, instanța a remarcat, în special, că autoritățile suedeze, după decizia Curții de Apel privind migrația din 4 iulie 2014, în mai multe ocazii, au încercat să contacteze autoritățile marocaine și alte organe internaționale pentru a investiga identitatea reclamantului și că perioada de timp de la tratarea chestiunilor la cel mai înalt nivel politic (seize luni) nu a fost irazonabilă având în vedere circumstanțele extraordinare ale prezentului caz.
De asemenea, Comisia a remarcat că, întrucât autoritățile luaseră în mod continuu măsuri pentru aplicarea ordinului de expulsie, nu ar putea fi considerat imposibilă aplicarea ordinului de expulzare într-un viitor previzibil. În plus, având în vedere faptul că reclamantul nu a cooperat deloc cu autoritățile suedeze (de exemplu, el nu a semnat documente pentru a facilita executarea) și că a acționat violent față de oficiali, instanța a constatat că timpul pe care l-a petrecut în detenție nu poate fi considerat disproporțional. Curtea a remarcat, de asemenea, că reclamantul a exprimat că va folosi violența pentru a opri o expulzie viitoare a acestuia. Reclamantul a interzis hotărârea în fața Curții de Apel privind migrația care, la 17 februarie 2015, a refuzat concedierea de recurs.
Măsuri luate pentru expulzarea reclamantului După cum s-a menționat mai sus, reclamantul a fost reținut la 21 septembrie 2008. De atunci, autoritățile suedeze au luat următoarele măsuri în vederea executării ordinului de expulzare. La 20 ianuarie 2009, Autoritatea de Poliție a trimis Interpol o cerere pentru a-l ajuta cu identificarea reclamantului. La 16 iulie 2009, Autoritatea de Poliție a trimis din nou Interpol o cerere pentru a-l ajuta cu identificarea reclamantului. Între 28 iulie și 9 august 2009, Autoritatea de Poliție a primit răspunsuri negative în ceea ce privește identitatea reclamantului din Luxemburg, Austria, Elveția, Spania, Republica Cehă și Regatul Unit.
Cu toate acestea, a primit un răspuns pozitiv din partea Franței în care s-a remarcat că autoritățile franceze au găsit amprentele reclamantului în sistemul lor și că reclamantul a fost suspectat că a comis un jaf și a primit, de asemenea, un răspuns pozitiv în ceea ce privește identitatea reclamantului din Germania, în care s-a observat că reclamantul a locuit în Germania fără permis. La 2 septembrie 2009, Autoritatea de Poliție a solicitat informații suplimentare din partea Franței și a Germaniei prin intermediul Interpol. La 17 septembrie 2009, Autoritatea de Poliție a solicitat o întâlnire cu consulul general marocan la Stockholm pentru a lua amprentele digitale și a emite documente de călătorie ale reclamantului.
La 24 septembrie 2009, s-a planificat ca întâlnirea menționată mai sus între Autoritatea de Poliție, Consulul General Marocian și reclamantul să aibă loc, dar întâlnirea a trebuit anulată din cauza comportamentului reclamantului. La 22 iulie 2010, Autoritatea de Poliție a solicitat Interpolului să-l asiste în contactele sale cu Marocul. La 24 august 2010, Consulul General al Marocului a vizitat reclamantul la spital și și-a luat amprentele. La 6 septembrie 2010, Autoritatea de Poliție a contactat Ambasada Marociană de la Stockholm pentru a investiga dacă au primit orice răspuns din partea autorităților marociene în ceea ce privește identitatea reclamantului. 10. La 20 octombrie 2010, Autoritatea de Poliție a contactat Ministerul Afacerilor Externe solicitand Ministerului să contacteze Ambasada Marocină din Stockholm în ceea ce privește identitatea reclamantului.
11. La 9 noiembrie 2010, Autoritatea de Poliție a contactat Ambasada Marocian din Stockholm, care a anunțat că încă lucrează la identificarea reclamantului. 12. La 12 ianuarie 2011, Autoritatea de Poliție a încercat să ia legătura cu Ministerul Afacerilor Externe. 13. La 8 martie 2011, Ambasada Marocaniei de la Stockholm a anunțat că se potrivesc cu amprenta reclamantului, dar că încă așteptau informații suplimentare de la Poliția Maroca. 14. La 11 martie 2011, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că vor trimite un bilet autorităților marocane. 15. La 12 mai 2011, Autoritatea de Poliție a primit o scrisoare de la birourile guvernamentale care a declarat că un reprezentant al Ministerului Suedez pentru Afaceri Externe a avut o întâlnire cu un reprezentant al Ministerului Marocian pentru Afaceri Externe din Rabat, Maroc, discutând cu reclamantul.
16. La 9 iunie 2011, Autoritatea de Poliție a încercat să contacteze Ambasada Suedeză din Rabat pentru a le aminti de cerere. 17. La 14 iunie 2011, Autoritatea de Poliție a contactat Ministerul Afacerilor Externe care a declarat că vor contacta Ambasada Marocană din Stockholm și a întrebat de ce nu vor accepta reclamantul înapoi. 18. La 8 august 2011, Autoritatea de Poliție a trimis un e-mail Ambasada Marocaniei de la Stockholm solicitarea documentelor de călătorie pentru solicitant. 19. La 22 august 2011, Autoritatea de Poliție a mers la Ambasada Marocaniei de la Stockholm și a depus o cerere de documente de călătorie pentru solicitant. 20. La 31 august 2011, Autoritatea de Poliție a trimis o cerere Interpolului de ajutor pentru a identifica reclamantul.
21. La 15 februarie 2012, Autoritatea de Poliție și Consulul General marocan au vizitat reclamantul pentru a lua noi amprente. 22. La 17 aprilie 2012, Autoritatea de Poliție a contactat Ambasada Marocană la Stockholm. 23. La 26 aprilie 2012, Consulul General al Marocului a anunțat că amprentele reclamanților nu sunt unice („sau existate mii de amprente similare”) și, prin urmare, documentele de călătorie nu au putut fi emise. 24. Între 19 mai și 8 iunie 2012, un reprezentant al Autorității de Poliție a călătorit în Maroc și s-a întâlnit cu autoritățile marocchine și cu ambasadorul suedez din Rabat pentru a solicita ajutorul pentru identificarea reclamantului. 25. La 30 octombrie 2012, Autoritatea de Poliție a trimis încă o altă cerere Interpol pentru ajutor pentru identificarea reclamantului.
26. La 19 februarie 2013, Autoritatea de Poliție a contactat Ministerul Afacerilor Externe în această chestiune. 27. În octombrie, noiembrie și decembrie 2013 au avut loc mai multe întâlniri între Autoritatea de Poliție, Serviciul de Incarcerare și Probație, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe pentru a discuta această chestiune. 28. La 12 noiembrie 2013, Autoritatea de Poliție a contactat ofițerul francez de legătură la Interpol și l-a solicitat să ajute la identificarea reclamantului. 29. În 2014, după cum rezultă din documentele din dosar, Autoritatea de Poliție a solicitat ambasada suedeză de la Rabat să organizeze o întâlnire cu biroul guvernamental marocan. Prin urmare, ministrul suedez al migrației a discutat problema cu ministrul Adjunct al Afacerilor Externe din Maroc atunci când a vizitat Marocul.
30. La 28 mai 2014, Autoritatea de Poliție a avut o ședință cu reprezentanții Ministerului Justiției și a Ministerului Afacerilor Externe în cazul în care se discută problema și sugestiile pentru acțiuni suplimentare. S-a decis că o nouă ședință ar trebui să aibă loc după vara. 31. La 4 iulie 2014, Ministrul Justiției a trimis o scrisoare care conține o cerere de ajutor în această chestiune Ministrul Internului Marocian. 32. În septembrie 2014, Ministerul Afacerilor Externe a contactat Ambasada Marociană din Stockholm în legătură cu scrisoarea menționată mai sus. 33. În perioada de mai sus, Autoritatea de Poliție a încercat, de asemenea, în mai multe ocazii neespecificate, să contacteze și să fie în contact cu autoritățile marocaine, Ambasada Marociană la Stockholm și Ambasada Suedeză la Maroc în această chestiune.
COMPLAINT Invocând art. 5 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că continuarea sa detenție este arbitrară și complet disproporționată deoarece a fost reținut în Suedia din 21 septembrie 2008 fără ca autoritățile să poată executa ordinul de expulzare împotriva lui. Reclamantul este privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? În special, poate fi considerată legală detenția reclamantului în ceea ce privește toate circumstanțele prezentului caz?
Communicated on 14 December 2015
THIRD SECTION
Application no. 9602/15 Kader BENCHEREF against Sweden lodged on 18 February 2015
STATEMENT OF FACTS
The applicant, Mr Kader Bencheref, is a Moroccan national, who was born in 1985 and is detained in Sweden. He is represented before the Court by Ms A. Massarsch, a lawyer practising in Stockholm. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
Background On 24 July 2006 the applicant applied for asylum and a residence permit in Sweden. He was placed in refugee centre located in Sundsvall awaiting the migration proceedings. On 21 September 2006 the applicant was detained on remand as he was suspected of committing several attempts of rape, physical assault, unlawful threat, attempt to theft and sexual molestation. The Prosecutor’s Office in Sundsvall (Å klagarkammaren ) prosecuted the applicant and, on 13 December 2006, the District Court ( tingsrätten ) in Sundsvall convicted the applicant of the above mentioned crimes, sentenced him to three years and six months’ imprisonment, ordered his expulsion from Sweden and banned him from returning to Sweden for life. The Migration Board ( Migrationsverket ) had submitted to the court that there were no impediments to the applicant being expelled to Morocco. The applicant appealed to the Court of Appeal ( hovrätten ) of Lower Norrland which, on 27 February 2007, reduced the sentence to three years’ imprisonment and limited the ban on return to ten years. On 2 April 2007 the Supreme Court ( Högsta domstolen ) refused leave to appeal. As a consequence of the criminal conviction and the expulsion order, the Migration Board struck the applicant’s application for asylum and a residence permit out on 25 May 2007. Subsequently, the applicant lodged repeated applications for asylum and a residence permit with the Migration Board, but these were rejected and, upon appeal, the migration courts upheld the decisions.
The detention proceedings On 19 September 2008 the Police Authority ( Polismyndigheten ) decided to detain the applicant with a view to expelling him to Morocco. This decision was enforced on 21 September 2008, the same date that the applicant was released on probation. Since then, and in accordance with Swedish law, the Police Authority has reconsidered the decision of the applicant’s detention every other month. Since the applicant’s mental health has fluctuated, he has occasionally been transferred from the detention centre to psychiatric care facilities and the administrative courts have, on a few occasions, decided to commit him to compulsory psychiatric care ( tvångsvård ) for shorter periods. Between 7 and 16 July 2010, when placed in a psychiatric care facility, the applicant was temporarily released from detention. However, as soon as he was discharged, the Police Authority detained him again. On 22 January 2013 the District Court in Södertälje convicted the applicant of assaulting several officials working in the detention centre where he was detained and inflicting damage on the detention centre’s facilities. He was sentenced to pay fines amounting to 6,000 Swedish kronor (SEK) (approximately 640 Euros), and damages to the victims. This judgment was not appealed against and thus became final. On 16 April 2014 the Police Authority again reconsidered its decision to keep the applicant in detention. Initially it noted that the applicant had not cooperated with the Police Authority in order to clarify his identity or facilitate the enforcement of his expulsion order, but he had rather obstructed the investigations by providing the authorities with as little information as possible and he had been acting in a threatening manner against the officials who were handling the matter. Moreover, the Police Authority and the Ministry for Foreign Affairs had regularly been taking measures in order to enforce the expulsion order and the contacts with the Moroccan authorities had been intensified after the Police Authority had travelled to Morocco in May 2012. The Police Authority considered that all possible measures to enforce the expulsion order had not yet been exhausted. Moreover, it found that the applicant was emotionally unstable and violent and that there was a real and manifest risk that he, if he were to be released, would commit crimes of violence. That risk had also been confirmed by a psychiatrist, who was working for the Prison and Probation Board and who had been treating the applicant. The Police Authority also noted that, according to a note written by the officials working for the Prison and Probation Board, the applicant had expressed that if the expulsion order were to be enforced, he would try to hurt any person getting in his way to avoid being expelled to Morocco. Considering this, and even if the applicant had been detained for a long time, the Police Authority found that it still was possible that the expulsion order could be enforced and thus the applicant should remain in detention. The applicant appealed against the decision to the Migration Court ( Migrationsdomstolen ) requesting the court to quash the decision and release him immediately or, in the alternative, put him under supervision ( ställa honom under uppsikt ). The applicant referred to Article 5 of the Convention and claimed inter alia that it was disproportionate to keep him in detention since there was no realistic possibility to enforce the expulsion order. On 19 May 2014 the Migration Court rejected the appeal mainly reiterating the reasoning of the Police Authority. However, the court also added, with referral to the Court’s case-law, that the detention of a person for the purpose of enforcement of an expulsion order, in order to be lawful under Article 5 of the Convention, requires that the national authorities actively are working with the enforcement of the expulsion order and that it does not appear impossible, within foreseeable future, to enforce the expulsion order. The court stressed, in particular, that the Swedish authorities had regularly and resolutely been taking measures in order to enforce the expulsion order and that the matter, in March 2014, had been on the highest political level. The authorities were still working actively with the enforcement of the expulsion order and it did not appear impossible to enforce the expulsion order within a foreseeable future. Thus, the continued detention of the applicant was not violation of Article 5 of the Convention. The applicant appealed to the Migration Court of Appeal ( Migrationsöverdomstolen ) which, on 19 June 2014, granted leave to appeal. In the meantime, on 4 June 2014, the Attunda District Court convicted the applicant of molesting and assaulting the officials working in the detention centre where he was being held and of inflicting damage on the detention centre’s facilities and sentenced him to four months’ imprisonment. This judgment was not appealed against and thus it became final. The applicant started to serve the prison sentence immediately and, according to Swedish law, the detention order was therefore revoked. Consequently, on 4 July 2014, the Migration Court of Appeal struck the case out of its list of cases. However, in its decision, the court noted that the question whether there were exceptional reasons to keep the applicant in detention was a principled and important question that needed to be assessed by the court. Initially the court noted that there was a real and manifest risk that the applicant upon release would commit crimes of violence and that there was a ground in Swedish law to detain the applicant. However, the applicant had been detained for an extraordinarily long time and even if it could be established that the authorities had been taking measures in order to enforce the expulsion order, it could also be noted that there had been periods of time when the authorities had been inactive. Moreover, the contacts with the Moroccan authorities had not led to any concrete results and therefore it could on reasonable grounds be questioned whether the expulsion order actually could be enforced within a foreseeable future. The court stated that, even if the matter had been on a high political level, it still appeared unclear if and when the expulsion order could be enforced and that it was scarcely possible to see what measures could be taken in order to enforce the expulsion order. Considering all of these circumstances, the court found that a continued detention of the applicant would not have been proportional. The court’s judgment was not unanimous since one of the three judges found that there were reasons to keep the applicant in detention. He considered that the authorities had a clear intent to expel the applicant and that they had been taking all reasonable measures in order to do so. Moreover, he found that the contacts between Moroccan and Swedish authorities had been intensified recently and, according to the Police Authority, there were still measures which could be taken. Thus, it did not appear improbable that the expulsion order could be enforced in a foreseeable future. Furthermore, the applicant had been convicted of serious crimes in Sweden and therefore the public interest in keeping him in custody outweighed the applicant’s right to liberty. The dissenting judge thus concluded that the continued detention of the applicant would not have been a disproportionate measure. On 11 September 2014 the Police Authority once again decided to detain the applicant in order to expel him. Upon the probationary release of the applicant, on 14 September 2014, the decision was enforced. The applicant appealed against the decision to the Migration Court requesting that he be released immediately or, in the alternative, that he be put under supervision. The applicant once again referred to Article 5 of the Convention and claimed inter alia that it was disproportionate to keep him in detention since there was no realistic possibility to enforce the expulsion order. The Police Authority contested the applicant’s appeal stating that it had intensified its work and that it had had a meeting with the Ministry of Justice to discuss what measures could be taken and the Minister of Justice had also handed over a letter to the Moroccan Minister of Internal Affairs. Moreover, the Ministry for Foreign Affairs and the Ministry of Justice had been in contact with the Moroccan embassy in Stockholm. The Police Authority further argued that this was an initial detention decision and not a decision about prolongation of detention and thus exceptional reasons were not needed according to Swedish law. On 16 September 2014 the Migration Court rejected the appeal. First the court noted that there was a real and manifest risk that the applicant, upon release, would commit crimes and that there was a legal ground in Swedish law to detain him awaiting his expulsion. Moreover, the court found that, even if the matter concerned an initial detention decision, it had to take the time the applicant had been in detention before he served the prison sentence into account and thus, even if it was not explicitly expressed in the law, exceptional reasons were needed to detain the applicant. The court explicitly stated that it would be “unreasonable and inhuman” not to take the time the applicant had been in detention before he served the prison sentence into account. The court thereafter stressed that the authorities recently had intensified their work and that the matter had been discussed among the Swedish and Moroccan ministers and that it, due to those measures, appeared more probable that the expulsion could be executed within a foreseeable future. Considering this, a continued detention could not be considered disproportional and, thus, it was legitimate to detain the applicant. The court also noted that the interest of keeping the applicant in custody preceded the interest of the applicant’s right to liberty and that it was not a sufficient measure to subject the applicant to supervision. The applicant appealed against the judgment to the Migration Court of Appeal maintaining his claims. On 29 September 2014 the Migration Court of Appeal refused leave to appeal. On 14 January 2015 the Police Authority once again reconsidered its decision and found that there were still reasons to keep the applicant in detention. The Police Authority stated that there were reasons to believe that the applicant, if released, would commit crimes of violence and that the Police Authority, even though it had been a long time since the applicant initially was detained, still actively had been taking measures in order to enforce the expulsion order. Moreover, it noted that the applicant had not cooperated with the Swedish authorities in order to clarify his identity and ease the expulsion at all. The applicant appealed against the decision to the Migration Court, requesting that the Police Authority’s decision should be quashed and that he be released immediately or, in the alternative, that he be put under supervision. On 30 January 2015 the Migration Court rejected the appeal mainly reiterating the reasoning of the Police Authority. However, the court noted, in particular, that the Swedish authorities, after the Migration Court of Appeal’s decision of 4 July 2014, on several occasions had tried to contact the Moroccan authorities and other international organs in order to investigate the applicant’s identity and that the period of time since the matter was dealt with on the highest political level (six months) was not unreasonable long considering the extraordinary circumstances of the present case. It also noted that, since the authorities continuously had been taking measures to enforce the expulsion order, it could not be considered impossible to enforce the expulsion order within a foreseeable future. Moreover, considering that the applicant had not at all cooperated with Swedish authorities (for example he had not signed documents to facilitate the enforcement) and that he had been acting violently towards the officials, the court found that the time he had spent in detention could not be considered disproportional. The court also noted that the applicant had expressed that he would use violence to stop a future expulsion of him. The applicant appealed against the judgment to the Migration Court of Appeal which, on 17 February 2015, refused leave to appeal.
Measures taken in order to expel the applicant As noted above the applicant was detained on 21 September 2008. Since then the following measures have been taken by the Swedish authorities in order to enforce the expulsion order. 1. On 20 January 2009 the Police Authority sent a request to Interpol to help it with the identification of the applicant. 2. On 16 July 2009 the Police Authority once again sent a request to Interpol to help it with the identification of the applicant. 3. Between 28 July and 9 August 2009 the Police Authority received negative responses as regards the applicant’s identity from Luxembourg, Austria, Switzerland, Spain, the Czech Republic and the United Kingdom. However, it received a positive response from France in which it was noted that the French authorities had found the applicant’s fingerprints in their system and that the applicant was suspected of having committed a robbery. It also received a positive response as regards the applicant’s identity from Germany wherein it was noted that the applicant had resided in Germany without a permit.
On 2 September 2009 the Police Authority requested additional information from France and Germany via Interpol.
On 17 September 2009 the Police Authority requested a meeting with the Moroccan Consul General in Stockholm in order to take the applicant’s fingerprints and issue travel documents.
On 24 September 2009 the above mentioned meeting between the Police Authority, the Moroccan Consul General and the applicant was planned to take place, but the meeting had to be cancelled due to the applicant’s behaviour.
On 22 July 2010 the Police Authority requested Interpol to assist it in its contacts with Morocco.
On 24 August 2010 the Moroccan Consul General visited the applicant in hospital and took his fingerprints.
On 6 September 2010 the Police Authority contacted the Moroccan Embassy in Stockholm to investigate whether they had received any reply from the Moroccan authorities as regards the applicant’s identity.
On 20 October 2010 the Police Authority contacted the Ministry for Foreign Affairs requesting the Ministry to contact the Moroccan Embassy in Stockholm as regards the applicant’s identity.
On 9 November 2010 the Police Authority contacted the Moroccan Embassy in Stockholm which announced that they were still working on identifying the applicant.
On 12 January 2011 the Police Authority tried to get in touch with the Ministry for Foreign Affairs.
On 8 March 2011 the Moroccan Embassy in Stockholm announced that they had a match with the applicant’s fingerprint, but that they were still waiting for further information from the Moroccan Police.
On 11 March 2011 the Ministry for Foreign Affairs announced that they would send a note to the Moroccan Authorities.
On 12 May 2011 the Police Authority received a letter from the Government Offices stating that a representative of the Swedish Ministry for Foreign Affairs had had a meeting with a representative of the Moroccan Ministry of Foreign Affairs in Rabat, Morocco, discussing the applicant.
On 9 June 2011 the Police Authority tried to contact the Swedish Embassy in Rabat to remind them of the request.
On 14 June 2011 the Police Authority contacted the Ministry for Foreign Affairs which stated that they would contact the Moroccan Embassy in Stockholm and ask why they would not accept the applicant back.
On 8 August 2011 the Police Authority sent an e-mail to the Moroccan Embassy in Stockholm requesting travel documents to be issued for the applicant.
On 22 August 2011 the Police Authority went to the Moroccan Embassy in Stockholm and lodged a request for travel documents for the applicant.
On 31 August 2011 the Police Authority sent a request to Interpol for help to identify the applicant.
On 15 February 2012 the Police Authority and the Moroccan Consul General visited the applicant in order to take new fingerprints.
On 17 April 2012 the Police Authority contacted the Moroccan Embassy in Stockholm.
On 26 April 2012 the Moroccan Consul General announced that the applicant’s fingerprints were not unique (“there were thousands of similar finger prints”) and thus travel documents could not be issued.
Between 19 May and 8 June 2012, a representative of the Police Authority travelled to Morocco and met the Moroccan authorities and the Swedish ambassador in Rabat to request their help to identify the applicant.
On 30 October 2012 the Police Authority sent yet another request to Interpol for help to identify the applicant.
On 19 February 2013 the Police Authority contacted the Ministry for Foreign Affairs in the matter.
In October, November and December 2013 several meetings were held between the Police Authority, the Prison and Probation Service, the Ministry of Justice and the Ministry for Foreign Affairs to discuss the matter.
On 12 November 2013 the Police Authority contacted the French Liaison Officer at Interpol and requested him to help to identify the applicant.
In 2014, as it appears from the documents in the case-file, the Police Authority requested the Swedish Embassy in Rabat to arrange a meeting with the Moroccan Government Office. As a result, the Swedish Minister of Migration discussed the matter with the Deputy Minister of Foreign Affairs in Morocco when he visited Morocco.
On 28 May 2014 the Police Authority had a meeting with representatives of the Ministry of Justice and the Ministry for Foreign Affairs where the matter and suggestions for further actions were discussed. It was decided that a new meeting should take place after the summer.
On 4 July 2014 the Minister of Justice handed over a letter containing a request for help in the matter to the Moroccan Minister of Internal Affairs.
In September 2014 the Ministry for Foreign Affairs contacted the Moroccan Embassy in Stockholm about the above mentioned letter.
During the above time period the Police Authority has also on several unspecified occasions tried to contact and been in contact with the Moroccan authorities, the Moroccan Embassy in Stockholm and the Swedish Embassy in Morocco in the matter. COMPLAINT Invoking Article 5 § 1 of the Convention, the applicant complains that his continued detention is arbitrary and completely disproportionate since he has been detained in Sweden since 21 September 2008 without the authorities being able to enforce the expulsion order against him.
QUESTION TO THE PARTIES
Is the applicant deprived of his liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention? In particular, can the detention of the applicant with regard taken to all the circumstances of the present case be considered lawful?