BENCHEREF v. SWEDEN
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
BENCHEREF v. SWEDEN (CtEDO, 2015)
Comunicat la 14 decembrie 2015 THIRD SECTION Cererea nr. 9602/15 Kader BENCHEREF împotriva Suediei depusă la 18 februarie 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Kader Bencheref, este un național marocian, născut în 1985 și reținut în Suedia. El este reprezentat în fața Curții de către dna A. Massarsch, avocat practicant la Stockholm. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul pe 24 iulie 2006 reclamantul a solicitat azil și permisul de ședere în Suedia. El a fost plasat în centrul de refugiați situat în Sundsvall în așteptarea procedurii de migrație. La 21 septembrie 2006, reclamantul a fost reținut în reținere în timp ce a fost suspectat că a comis mai multe încercări de viol, agresiune fizică, amenințare ilegală, încercarea de furt și molestare sexuală. Biroul Procurorului din Sundsvall (Å klagarkammaren ) a urmărit reclamantul și, la 13 decembrie 2006, Curtea de District (tingsrätten ) în Sundsvall l-a condamnat pe reclamantul infracțiunilor menționate mai sus, l-a condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, a ordonat expulzia sa din Suedia și l-a interzis să se întoarcă în Suedia pe viață. Consiliul de Migrație (Migrationsverket ) a susținut curtea că nu există obstacole pentru expulzarea reclamantului în Maroc. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel ( hovrätten din Lower Norrland, care, la 27 februarie 2007, a redus condamnarea la trei ani de închisoare și a limitat interdicția de returnare la zece ani. La 2 aprilie 2007, Curtea Supremă ( Högsta domstolen) a refuzat să recurgă. Ca urmare a condamnării penale și a ordinului de expulzare, Consiliul Migrației a lovit cererea reclamantului de azil și un permis de reședință la 25 mai 2007, ulterior, reclamantul a depus cereri repetate de azil și un permis de reședință la Consiliul Migrației, dar acestea au fost respinse și, la apel, instanțele de migrație au susținut deciziile. Procedura de detenție La 19 septembrie 2008, Autoritatea de Poliție (Polismyndigheten) ) a hotărât să dețină reclamantul în vederea expulzării acestuia în Maroc. Această decizie a fost pusă în aplicare la 21 septembrie 2008, în aceeași dată în care reclamantul a fost eliberat în curs de probă. De atunci, și în conformitate cu legislația suedeză, Autoritatea de Poliție a reconsiderat decizia detenției reclamantului în fiecare altă lună. Deoarece sănătatea mentală a reclamantului a fluctuat, el a fost ocazional transferat de la centrul de detenție la centrele de îngrijire psihiatrie, iar instanțele administrative au hotărât, în câteva ocazii, să-l angajeze la asistență psihiatrică obligatorie (tvångsvård ) pentru perioade mai scurte. Între 7 și 16 iulie 2010, când a fost plasat într-un centru de îngrijire psihiatrică, reclamantul a fost eliberat temporar de la detenție. Cu toate acestea, de îndată ce a fost externat, Autoritatea de Poliție l-a reținut din nou. La 22 ianuarie 2013, Curtea de District din Södertälje a condamnat reclamantul de agresiune a mai multor oficiali care lucrează în centrul de detenție, unde a fost reținut și a provocat daune asupra centrelor de detenție. El a fost condamnat să plătească amenzi de 6000 de coroane suedeze. (SEK) (aproximativ 640 euro) și daune pentru victime. Această hotărâre nu a fost apelată și a devenit astfel finală. La 16 aprilie 2014, Autoritatea de Poliție a reconsiderat din nou decizia sa de a menține reclamantul în detenție. În primul rând, Comisia a remarcat că reclamantul nu a cooperat cu Autoritatea de Poliție pentru a clarifica identitatea sau pentru a facilita executarea ordinului său de expulsie, dar a obstrucționat investigațiile furnizând autorităților cât mai puține informații posibil și a acționat într-o manieră amenințată împotriva oficialilor care se ocupă de această chestiune. În plus, Autoritatea de Poliție și Ministerul Afacerilor Externe au luat în mod regulat măsuri în vederea aplicării ordinului de expulsie și contactele cu autoritățile marocane au fost intensificate după ce Autoritatea de Poliție a călătorit în Maroc în mai 2012. Autoritatea de Poliție a considerat că toate măsurile posibile de aplicare a ordinului de expulsie nu au fost încă epuizate. În plus, a constatat că reclamantul a fost emoțional instabil și violent și că există un risc real și manifest că, dacă el ar fi eliberat, ar comite crime de violență. Acest risc a fost, de asemenea, confirmat de un psihiatru, care lucrează pentru consiliul de închisoare și de probare și care a tratat reclamantul. Autoritatea de Poliție a remarcat, de asemenea, că, potrivit unui bilet scris de oficialii care lucrează pentru consiliul de închisoare și de probare, reclamantul a exprimat că dacă ordinea de expulzare ar fi fost pusă în aplicare, va încerca să rănească orice persoană care își întâmpină calea de a evita expulziarea în Maroc. Având în vedere acest lucru, și chiar dacă reclamantul a fost reținut de mult timp, Autoritatea de Poliție a constatat că este încă posibil ca ordinul de expulzare să fie pus în aplicare și, prin urmare, reclamantul ar trebui să rămână în detenție. ) solicitarea instanței de a anula decizia și de a-l elibera imediat sau, în alternativă, de a-l pune sub supraveghere ( ställa honom sub uppsikt ). Reclamantul a menționat la art. 5 din Convenție și a susținut, printre altele, că este disproporționat să-l țină în detenție, deoarece nu a existat nicio posibilitate realistă de a aplica ordinul de expulsie. La 19 mai 2014, Curtea de Migrație a respins recursul care reiterează în principal raționamentul Autorității de Poliție. Cu toate acestea, instanța a adăugat, cu trimitere la jurisprudența Curții, că detenția unei persoane în scopul executării unei ordine de expulsie, pentru a fi legală în temeiul articolului 5 din Convenție, impune autoritățile naționale să lucreze în mod activ la executarea ordinului de expulsie și că nu pare imposibil, într-un viitor previzibil, să pună în aplicare ordinul de expulsie. Curtea a subliniat, în special, faptul că autoritățile suedeze au luat în mod regulat și hotărât măsuri în vederea aplicării ordinului de expulzare și că problema, în martie 2014, a fost la cel mai înalt nivel politic. Autoritățile au lucrat în continuare în mod activ cu executarea ordinului de expulsie și nu părea imposibil să se aplice ordinul de expulzare într-un viitor previzibil. Astfel, detenția continuă a reclamantului nu a fost încălcarea art. 5 din Convenție. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel pentru Migrație (Migrațiiöverdomstolen ) care, la 19 iunie 2014, a acordat permisiunea de recurs. Între timp, la 4 iunie 2014, Curtea de District Attunda a condamnat reclamantul de a ataca și a ataca oficialii care lucrează în centrul de detenție unde a fost reținut și a provocat daune asupra centrelor de detenție și a condamnat-o la patru luni de închisoare. Această hotărâre nu a fost apelată și astfel a devenit finală. Reclamantul a început să îndeplinească imediat condamnarea la închisoare și, în conformitate cu legislația suedeză, ordinul de detenție a fost, prin urmare, revocat. Prin urmare, la 4 iulie 2014, Curtea de Apel pentru migrație a exclus cazul din lista sa de cazuri. Cu toate acestea, în hotărârea sa, instanța a remarcat că întrebarea dacă există motive excepționale de a menține reclamantul în detenție era o întrebare principială și importantă care trebuia evaluată de către instanță. Inițial, instanța a remarcat că există un risc real și manifest că reclamantul, la eliberare, va comite infracțiuni de violență și că în legislația suedeză există un motiv de deținere a reclamantului. Cu toate acestea, reclamantul a fost reținut de o perioadă extraordinară de timp și chiar dacă ar putea fi stabilit că autoritățile luaseră măsuri în vederea aplicării ordinului de expulzare, se poate observa, de asemenea, că au existat perioade de timp în care autoritățile erau inactive. În plus, contactele cu autoritățile marocaine nu au condus la rezultate concrete și, prin urmare, se poate pune la îndoială, pe motive rezonabile, dacă ordinul de expulzare ar putea fi efectiv executat într-un viitor previzibil. Curtea a afirmat că, chiar dacă această chestiune ar fi fost la un nivel politic înalt, nu a fost încă clar dacă și când ar putea fi pusă în aplicare ordinul de expulsie și că nu ar fi fost posibil să se afle ce măsuri ar putea fi luate pentru a pune în aplicare ordinul de expulsie. Având în vedere toate aceste circumstanțe, Curtea a constatat că o detenție continuă a reclamantului nu ar fi fost proporțională. Hotărârea instanței nu a fost unanimă deoarece unul dintre cei trei judecători a constatat că există motive pentru a menține reclamantul în detenție. El a considerat că autoritățile au o intenție clară de a expulza reclamantul și că au luat toate măsurile rezonabile pentru a face acest lucru. În plus, el a constatat că contactele dintre autoritățile marocaine și suedeze au fost intensificate recent și, potrivit Autorității de Poliție, există încă măsuri care ar putea fi luate. Astfel, nu părea improbabil ca ordinul de expulzare să fie executat într-un viitor previzibil. În plus, reclamantul a fost condamnat pentru infracțiuni grave în Suedia și, prin urmare, interesul public de a-l ține în custodie a depășit dreptul reclamantului la libertate. Judecătorul discordant a concluzionat astfel că detenția continuată a reclamantului nu ar fi constituit o măsură disproporționată. La 11 septembrie 2014, Autoritatea de Poliție a hotărât din nou să dețină reclamantul pentru a-l expulza. La eliberarea de probă a reclamantului, la 14 septembrie 2014, decizia a fost pusă în aplicare. Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața Curții de Migrație care solicită să fie eliberat imediat sau, în alternativă, să fie pus sub supraveghere. Reclamantul a făcut din nou trimitere la art. 5 din Convenție și a susținut, printre altele, că este disproporționat să-l țină în detenție, deoarece nu există nicio posibilitate realistă de a aplica ordinul de expulsie. Autoritatea de Poliție a contestat apelul reclamantului care a afirmat că și-a intensificat activitatea și că a avut o ședință cu Ministerul Justiției pentru a discuta despre măsurile care ar putea fi luate și Ministrul Justiției a transmis, de asemenea, o scrisoare Ministrului Intern al Marocului. În plus, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției au fost în contact cu ambasada marocină de la Stockholm. Autoritatea de Poliție a susținut în continuare că aceasta este o decizie inițială de detenție și nu o decizie privind prelungirea deținerii și, prin urmare, nu sunt necesare motive excepționale în conformitate cu legea suedeză. La 16 septembrie 2014, Curtea de Migrație a respins recursul. În primul rând, Curtea a remarcat că există un risc real și manifest că reclamantul, la eliberare, să comită crime și că în legea suedeză există un motiv legal pentru a-l deține în așteptarea expulzării sale. În plus, instanța a constatat că, chiar dacă această chestiune se referă la o decizie inițială de detenție, ar trebui să ia timp ce reclamantul a fost în detenție înainte de a îndeplini condamnarea la închisoare și, prin urmare, chiar dacă nu a fost exprimată în mod explicit în lege, sunt necesare motive excepționale pentru a deține reclamantul. Curtea a afirmat în mod explicit că ar fi „inumanabil și inuman” să nu ia în considerare timpul în care reclamantul a fost în detenție înainte de a prelua condamnarea la închisoare. Curtea a subliniat, după aceea, faptul că autoritățile și-au intensificat recent activitatea și că această chestiune a fost discutată printre miniștrii suedezi și marocani și că, din cauza acestor măsuri, este mai probabil ca expulzia să poată fi executată într-un viitor previzibil. Având în vedere acest lucru, o reținere continuă nu a putut fi considerată disproporțională și, prin urmare, este legitim să dețină reclamantul. Curtea a remarcat, de asemenea, că interesul de a menține reclamantul în custodie a precedat interesul dreptului reclamantului la libertate și că nu era o măsură suficientă pentru a supune reclamantului la supraveghere. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii Curții de Apel privind migrația menținerea cererilor sale. La 29 septembrie 2014, Curtea de Apel privind migrația a refuzat permisiunea de a face recurs. La 14 ianuarie 2015 Autoritatea de Poliție a reconsiderat din nou decizia și a constatat că există încă motive pentru a menține reclamantul în detenție. Autoritatea de Poliție a afirmat că există motive de a crede că, dacă reclamantul ar fi eliberat, ar comite crime de violență și că Autoritatea de Poliție, chiar dacă a trecut mult timp de când reclamantul a fost reținut inițial, totuși ia măsuri active în vederea aplicării ordinii de expulzie. În plus, a remarcat că reclamantul nu a cooperat cu autoritățile suedeze pentru a clarifica identitatea și a facilitat expulziarea. Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața Curții de Migrație, solicitând ca decizia Autorității de Poliție să fie anulată și să fie eliberat imediat sau, în alternativă, să fie pus sub supraveghere. La 30 ianuarie 2015, Curtea de Migrație a respins recursul care reiterează în principal raționamentul Autorității de Poliție. Cu toate acestea, instanța a remarcat, în special, că autoritățile suedeze, după decizia Curții de Apel privind migrația din 4 iulie 2014, în mai multe ocazii, au încercat să contacteze autoritățile marocaine și alte organe internaționale pentru a investiga identitatea reclamantului și că perioada de timp de la tratarea chestiunilor la cel mai înalt nivel politic (seize luni) nu a fost irazonabilă având în vedere circumstanțele extraordinare ale prezentului caz. De asemenea, Comisia a remarcat că, întrucât autoritățile luaseră în mod continuu măsuri pentru aplicarea ordinului de expulsie, nu ar putea fi considerat imposibilă aplicarea ordinului de expulzare într-un viitor previzibil. În plus, având în vedere faptul că reclamantul nu a cooperat deloc cu autoritățile suedeze (de exemplu, el nu a semnat documente pentru a facilita executarea) și că a acționat violent față de oficiali, instanța a constatat că timpul pe care l-a petrecut în detenție nu poate fi considerat disproporțional. Curtea a remarcat, de asemenea, că reclamantul a exprimat că va folosi violența pentru a opri o expulzie viitoare a acestuia. Reclamantul a interzis hotărârea în fața Curții de Apel privind migrația care, la 17 februarie 2015, a refuzat concedierea de recurs. Măsuri luate pentru expulzarea reclamantului După cum s-a menționat mai sus, reclamantul a fost reținut la 21 septembrie 2008. De atunci, autoritățile suedeze au luat următoarele măsuri în vederea executării ordinului de expulzare. La 20 ianuarie 2009, Autoritatea de Poliție a trimis Interpol o cerere pentru a-l ajuta cu identificarea reclamantului. La 16 iulie 2009, Autoritatea de Poliție a trimis din nou Interpol o cerere pentru a-l ajuta cu identificarea reclamantului. Între 28 iulie și 9 august 2009, Autoritatea de Poliție a primit răspunsuri negative în ceea ce privește identitatea reclamantului din Luxemburg, Austria, Elveția, Spania, Republica Cehă și Regatul Unit. Cu toate acestea, a primit un răspuns pozitiv din partea Franței în care s-a remarcat că autoritățile franceze au găsit amprentele reclamantului în sistemul lor și că reclamantul a fost suspectat că a comis un jaf și a primit, de asemenea, un răspuns pozitiv în ceea ce privește identitatea reclamantului din Germania, în care s-a observat că reclamantul a locuit în Germania fără permis. La 2 septembrie 2009, Autoritatea de Poliție a solicitat informații suplimentare din partea Franței și a Germaniei prin intermediul Interpol. La 17 septembrie 2009, Autoritatea de Poliție a solicitat o întâlnire cu consulul general marocan la Stockholm pentru a lua amprentele digitale și a emite documente de călătorie ale reclamantului. La 24 septembrie 2009, s-a planificat ca întâlnirea menționată mai sus între Autoritatea de Poliție, Consulul General Marocian și reclamantul să aibă loc, dar întâlnirea a trebuit anulată din cauza comportamentului reclamantului. La 22 iulie 2010, Autoritatea de Poliție a solicitat Interpolului să-l asiste în contactele sale cu Marocul. La 24 august 2010, Consulul General al Marocului a vizitat reclamantul la spital și și-a luat amprentele. La 6 septembrie 2010, Autoritatea de Poliție a contactat Ambasada Marociană de la Stockholm pentru a investiga dacă au primit orice răspuns din partea autorităților marociene în ceea ce privește identitatea reclamantului. 10. La 20 octombrie 2010, Autoritatea de Poliție a contactat Ministerul Afacerilor Externe solicitand Ministerului să contacteze Ambasada Marocină din Stockholm în ceea ce privește identitatea reclamantului. 11. La 9 noiembrie 2010, Autoritatea de Poliție a contactat Ambasada Marocian din Stockholm, care a anunțat că încă lucrează la identificarea reclamantului. 12. La 12 ianuarie 2011, Autoritatea de Poliție a încercat să ia legătura cu Ministerul Afacerilor Externe. 13. La 8 martie 2011, Ambasada Marocaniei de la Stockholm a anunțat că se potrivesc cu amprenta reclamantului, dar că încă așteptau informații suplimentare de la Poliția Maroca. 14. La 11 martie 2011, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că vor trimite un bilet autorităților marocane. 15. La 12 mai 2011, Autoritatea de Poliție a primit o scrisoare de la birourile guvernamentale care a declarat că un reprezentant al Ministerului Suedez pentru Afaceri Externe a avut o întâlnire cu un reprezentant al Ministerului Marocian pentru Afaceri Externe din Rabat, Maroc, discutând cu reclamantul. 16. La 9 iunie 2011, Autoritatea de Poliție a încercat să contacteze Ambasada Suedeză din Rabat pentru a le aminti de cerere. 17. La 14 iunie 2011, Autoritatea de Poliție a contactat Ministerul Afacerilor Externe care a declarat că vor contacta Ambasada Marocană din Stockholm și a întrebat de ce nu vor accepta reclamantul înapoi. 18. La 8 august 2011, Autoritatea de Poliție a trimis un e-mail Ambasada Marocaniei de la Stockholm solicitarea documentelor de călătorie pentru solicitant. 19. La 22 august 2011, Autoritatea de Poliție a mers la Ambasada Marocaniei de la Stockholm și a depus o cerere de documente de călătorie pentru solicitant. 20. La 31 august 2011, Autoritatea de Poliție a trimis o cerere Interpolului de ajutor pentru a identifica reclamantul. 21. La 15 februarie 2012, Autoritatea de Poliție și Consulul General marocan au vizitat reclamantul pentru a lua noi amprente. 22. La 17 aprilie 2012, Autoritatea de Poliție a contactat Ambasada Marocană la Stockholm. 23. La 26 aprilie 2012, Consulul General al Marocului a anunțat că amprentele reclamanților nu sunt unice („sau existate mii de amprente similare”) și, prin urmare, documentele de călătorie nu au putut fi emise. 24. Între 19 mai și 8 iunie 2012, un reprezentant al Autorității de Poliție a călătorit în Maroc și s-a întâlnit cu autoritățile marocchine și cu ambasadorul suedez din Rabat pentru a solicita ajutorul pentru identificarea reclamantului. 25. La 30 octombrie 2012, Autoritatea de Poliție a trimis încă o altă cerere Interpol pentru ajutor pentru identificarea reclamantului. 26. La 19 februarie 2013, Autoritatea de Poliție a contactat Ministerul Afacerilor Externe în această chestiune. 27. În octombrie, noiembrie și decembrie 2013 au avut loc mai multe întâlniri între Autoritatea de Poliție, Serviciul de Incarcerare și Probație, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe pentru a discuta această chestiune. 28. La 12 noiembrie 2013, Autoritatea de Poliție a contactat ofițerul francez de legătură la Interpol și l-a solicitat să ajute la identificarea reclamantului. 29. În 2014, după cum rezultă din documentele din dosar, Autoritatea de Poliție a solicitat ambasada suedeză de la Rabat să organizeze o întâlnire cu biroul guvernamental marocan. Prin urmare, ministrul suedez al migrației a discutat problema cu ministrul Adjunct al Afacerilor Externe din Maroc atunci când a vizitat Marocul. 30. La 28 mai 2014, Autoritatea de Poliție a avut o ședință cu reprezentanții Ministerului Justiției și a Ministerului Afacerilor Externe în cazul în care se discută problema și sugestiile pentru acțiuni suplimentare. S-a decis că o nouă ședință ar trebui să aibă loc după vara. 31. La 4 iulie 2014, Ministrul Justiției a trimis o scrisoare care conține o cerere de ajutor în această chestiune Ministrul Internului Marocian. 32. În septembrie 2014, Ministerul Afacerilor Externe a contactat Ambasada Marociană din Stockholm în legătură cu scrisoarea menționată mai sus. 33. În perioada de mai sus, Autoritatea de Poliție a încercat, de asemenea, în mai multe ocazii neespecificate, să contacteze și să fie în contact cu autoritățile marocaine, Ambasada Marociană la Stockholm și Ambasada Suedeză la Maroc în această chestiune. COMPLAINT Invocând art. 5 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că continuarea sa detenție este arbitrară și complet disproporționată deoarece a fost reținut în Suedia din 21 septembrie 2008 fără ca autoritățile să poată executa ordinul de expulzare împotriva lui. Reclamantul este privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? În special, poate fi considerată legală detenția reclamantului în ceea ce privește toate circumstanțele prezentului caz?