CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 56726/00 de către Ibrahim BARI împotriva Suediei Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stat la 5 martie 2002 în calitate de Cameră compusă de Sir Nicolas Bratza Președintele Pellonpää Pastor Ridruejo dna Palm Fischbach Casadevill Pavlovschi judecători și grefierul secțiunii O’Boyle având în vedere cererea depusă la 9 aprilie 2000, Având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Ibrahim Bari, este național din Sierra Leone, născut în 1967 și trăiește în Suedia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Sederholm, avocat practicant la Stockholm. Guvernul contestat a fost reprezentat de dna I. Kalmerborn, Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a venit în Suedia la 2 noiembrie 1996 și a solicitat azil. El a afirmat că, dacă s-a întors în Sierra Leone, viața sa ar fi în pericol din cauza presupusului membru al și activităților sale pentru Mișcarea Revolunară Revoluționară Frontul Unit (RUF). În mod afirmativ, atât autoritățile guvernamentale, cât și RUF îl cunosc prin nume și grad și l-au căutat după evadarea din Sierra Leone. Comisia Națională de Immigrație ( Statens invandrarverk ) și, în apel, Comitetul de Reclamații Externe (Utlänningsnämnden ) a respins cererea la 20 decembrie 1996 și, respectiv, la 6 octombrie 1998. Comitetul de Reclamații a interogat credibilitatea reclamantului și a constatat că condițiile generale din Sierra Leone nu constituiau un obstacol pentru returnarea sa acolo. Prin hotărârea din 28 octombrie 1998, Curtea de District ( tingsrätten ) din Stockholm a constatat că reclamantul a fost vinovat de infracțiunile de narcotice și l-a condamnat la șapte luni de închisoare urmată de expulzare din Suedia cu o interdicție de cinci ani de returnare (de exemplu, până la 1 noiembrie 2003). Această hotărâre a fost confirmată în întregime de Curtea de Apel Svea (Svea hovrätt ) la 21 decembrie 1998. Înainte de instanța de apel, reclamantul a declarat că prietena sa, D., așteaptă un copil și că o expulzie în Sierra Leone va face față dificultăților practice din cauza conflictului în curs în țară. Reclamantul s-a întâlnit cu D., cetățean suedez, un timp în 1998 și s-a mutat cu ea. O fiică s-a născut la ei în mai 1999. D. este infectată cu virusul HIV. La 20 mai 1999, Guvernul a respins cererea, dar a hotărât, având în vedere „ situationa actuală în Sierra Leone”, să acorde reclamantului un permis de ședere temporară până la 19 noiembrie 1999. Guvernul a respins o nouă cerere de revocare a ordinului de expulzare la 16 martie 2000. Având în vedere un aviz dat de Consiliul Național de Immigrație, Guvernul a considerat că situația dominantă în Sierra Leone nu mai constituie un obstacol pentru expulzarea reclamantului. În conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, în conformitate cu indicația Curții la Guvernul contestat, faptul că, la 11 mai 2000, ministrul justiției suedeze a hotărât să nu expulze reclamantul în Sierra Leone, în interesul părților și în mod corespunzător, să rămână în aplicarea ordinului de expulzare. La 6 februarie 2001, Curtea de District a condamnat, printre altele, reclamantul În 6 aprilie 2001, Curtea de Apel a susținut condamnarea, însă, a revocat ordinul de expulzare. În acest sens, Curtea de Migrație a făcut referire la opiniile contradictorii exprimate în privința situației generale din Sierra Leone (Migrationsverket) ; anterior, Consiliul Național de Immigrație) în avizele adresate instanței în diferite cazuri privind posibilele expulziții în această țară. Curtea a concluzionat că situația a fost dificilă de evaluat și a adăugat că unele circumstanțe invocate în legătură cu reclamantul personal ar putea, dacă este adevărat, implica riscuri speciale în cazul în care se întoarce în Sierra Leone. Prin urmare, instanța a considerat că au existat obstacole pentru expulzarea reclamantului care ar putea fi așteptate să rămână atunci când va apărea problema punerii în aplicare a unei hotărâri de expulzare. Ca urmare a revocarea ordinului de expulzare, Curtea de Apel a crescut condamnarea la șapte ani de închisoare a reclamantului. La 18 mai 2001, Curtea Supremă a refuzat să recurgă. Reprezentantul reclamantului a informat ulterior Curtea cu privire la dorința reclamantului de a retrage prezenta cerere. Reclamantul s-a plâns că ar risca să fie supus la tortură sau la alte tratamente sau pedepsei inumane sau degradante la întoarcerea în Sierra Leone. Referindu-se la relația sa cu D. și fiica lor comună, el a afirmat, de asemenea, că a avut legături puternice cu Suedia. El a invocat articolele 3 și 8 din Convenție. Curtea remarcă că reclamantul a fost condamnat pentru infracțiuni de narcotice de către o hotărâre a Curții de district din 28 octombrie 1998 care, de asemenea, a ordonat expulzia reclamantului din Suedia. Acest ordin, care a inclus o interdicție privind returnarea sa valabilă până la 1 noiembrie 2003, a fost susținut de Curtea de Apel și în cele din urmă a obținut forță juridică atunci când reclamantul nu a apelat la Curtea Supremă. Reclamantul a rămas în Suedia și, prin hotărârea Curții de Apel din 6 aprilie 2001, el a fost condamnat pentru o altă infracțiune de narcotice și condamnat la șapte ani de închisoare. Cu toate acestea, datorită îngrijorărilor referitoare la situația generală din Sierra Leone și la situația personală a reclamantului, Curtea de Apel a constatat că nu a putut fi expulzată din Suedia. Deși ordinul de expulzie eliberat în 1998 pare încă valabil – interzicerea de returnare expirată numai la 1 noiembrie 2003 –, în temeiul legii suedeze aplicabile, reclamantul nu va fi eliberat în condiția de probă până nu a îndeplinit două treimi din cele șapte ani de închisoare impuse în 2001. Prin urmare, ordinul de expulzare nu va fi pus în aplicare. Prin urmare, faptul că reclamantul nu mai riscă expulzarea din Suedia, având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție, consideră că această chestiune a fost rezolvată. Referindu-se la art. 37 alineatul (1) litera (a), Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. În plus, în ceea ce privește chestiunile prezentate în acest caz, Curtea nu constată niciun motiv de caracter general care afectează respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care necesită examinarea suplimentară a cererii în temeiul articolului 37 § 1 în amendă Pentru aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Președintele grefierului
Application no. 56726/00
by Ibrahim BARI
against Sweden
The European Court of Human Rights, sitting on 5 March 2002 as a Chamber composed of
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
M.
Pellonpää
,
Mr
A.
Pastor Ridruejo
,
Mrs
E.
Palm
,
Mr
M.
Fischbach
,
Mr
J.
Casadevall
,
Mr
S.
Pavlovschi
,
judges
,
and
Mr
M.
O’Boyle
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 9 April 2000,
Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant,
Ibrahim Bari, is a national of Sierra Leone, who was born in 1967 and lives in Sweden. He was represented before the Court by Ms
E.
L.
Sederholm, a lawyer practising in Stockholm. The respondent Government were represented by Ms I. Kalmerborn, Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant came to Sweden on 2 November 1996 and applied for asylum. He claimed that, if returned to Sierra Leone, his life would be at risk because of his alleged membership of and activities for the rebel movement Revolutionary United Front (RUF). Allegedly, both the Government authorities and the RUF know him by name and rank and have been looking for him after his escape from Sierra Leone.
The National Immigration Board (
Statens invandrarverk
) and, upon appeal, the Aliens Appeals Board (
Utlänningsnämnden
) rejected the application on 20 December 1996 and 6 October 1998, respectively. The Appeals Board questioned the applicant’s credibility and found that the general conditions in Sierra Leone did not constitute an obstacle for his being returned there.
By a judgment of 28 October 1998 the District Court (
tingsrätten
) of Stockholm found the applicant guilty of narcotics offences and sentenced him to seven months’ imprisonment to be followed by expulsion from Sweden with a five year prohibition on his return (i.e. until 1 November 2003). This judgment was upheld in its entirety by the Svea Court of Appeal (
Svea hovrätt
) on 21 December 1998. Before the appellate court, the applicant had stated that his girlfriend, D., was expecting a child and that an expulsion to Sierra Leone would meet practical difficulties due to the ongoing conflict in the country. The applicant did not appeal to the Supreme Court (
Högsta domstolen
).
The applicant met D., who is a Swedish citizen, some time in 1998 and moved in with her. A daughter was born to them in May 1999. D. is infected with the HIV virus.
The applicant petitioned the Government to have the expulsion order revoked. On 20 May 1999 the Government rejected the application but decided, having regard to “the present situation in Sierra Leone”, to grant the applicant a temporary residence permit until 19 November 1999. A further petition for a revocation of the expulsion order was rejected by the Government on 16 March 2000. Agreeing with an opinion given by the National Immigration Board, the Government considered that the prevailing situation in Sierra Leone no longer constituted an obstacle for the applicant’s expulsion.
Following the Court’s indication to the respondent Government, under Rule 39 of the Rules of Court, that it was desirable in the interests of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant to Sierra Leone until further notice, the Swedish Minister of Justice, on 11 May 2000, decided to stay the enforcement of the expulsion order.
On 6 February 2001 the District Court convicted the applicant of,
inter alia
, an aggravated narcotics offence and sentenced him to six years’ imprisonment to be followed by expulsion from Sweden. On 6 April 2001 the conviction was upheld by the Court of Appeal which, however, revoked the expulsion order. In so doing, the appellate court referred to the contradictory views expressed on the general situation in Sierra Leone by the Migration Board (
Migrationsverket
; previously the National Immigration Board) in opinions given to the court in different cases concerning possible expulsions to that country. The court concluded that the situation was difficult to assess and added that some circumstances invoked in relation to the applicant personally could, if true, involve special risks in the event of his return to Sierra Leone. The court therefore considered that there were obstacles to the applicant’s expulsion which could be expected to remain when the question of enforcing an expulsion order would arise. As a consequence of the revocation of the expulsion order, the Court of Appeal increased the applicant’s prison sentence to seven years. On 18 May 2001 the Supreme Court refused leave to appeal.
The applicant’s representative has thereafter informed the Court of the applicant’s wish to withdraw the present application.
The applicant complained that he would risk being subjected to torture or other inhuman or degrading treatment or punishment upon return to Sierra Leone. Referring to his relationship with D. and their common daughter, he also asserted that he had strong links to Sweden. He invoked Articles 3 and 8 of the Convention.
The Court notes that the applicant was convicted for narcotics offences by a District Court judgment of 28 October 1998 which, furthermore, ordered the applicant’s expulsion from Sweden. This order, which included a prohibition on his return valid until 1 November 2003, was upheld by the Court of Appeal and eventually gained legal force when the applicant failed to appeal to the Supreme Court. The applicant remained in Sweden and, by the judgment of the Court of Appeal of 6 April 2001, he was convicted for another narcotics offence and sentenced to seven years’ imprisonment. However, due to concerns regarding the general situation in Sierra Leone and the applicant’s personal situation, the Court of Appeal found that he could not be expelled from Sweden.
Although the expulsion order issued in 1998 appears to be still valid – the prohibition on return expiring only on 1 November 2003 –, under applicable Swedish law, the applicant will not be released on probation until he has served two-thirds of the seven-year prison sentence imposed in 2001. Consequently, the expulsion order will not be enforced.
As the applicant, therefore, no longer risks expulsion from Sweden the Court, having regard to Article 37 § 1 (b) of the Convention, considers that the matter has been resolved. Referring to Article 37 § 1 (a), the Court notes also that the applicant does not intend to pursue the application. Moreover, as regards the issues raised in the present case, the Court finds no reasons of a general character affecting respect for human rights, as defined in the Convention, which require the further examination of the application by virtue of Article 37 § 1
in fine
.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Registrar
President