A treia secțiune CAUZĂ DE AHMED/SWEDEN (Depunerea nr. 9886/05) HOTĂRÂREA (Striking out) STRASBOURG 22 februarie 2007 FINAL 22/05/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Ahmed c. Suedia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Cameră compusă din: B.M. Președintele Zupančič Hedigan dna Fura-Sandström dna Gyulumyan Myjer dna Ziemele dna Berro-Lefèvre, judecători și grefierul secțiunii Quesada, deliberat în privat la 1 februarie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 9886/05) împotriva Regatului Suediei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național somalian, dl Mohammed Ibrahim Ahmed („reclamantul”), la 15 martie 2005. Reclamantul, care a fost acordată asistență juridică, a fost reprezentat de dl J. Tamm, avocat care practică la Stockholm. Guvernul suedez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. H. Ehrenkrona, Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut că expulzia sa în Somalia sau Kenya ar implica o încălcare a articolului 3 din Convenție. La 24 martie 2005, președintele secțiunii a doua a hotărât să aplice art. 39 din Regulamentul Curții, indicând Guvernului că este de dorit în interesul părților și de conduita corectă a procedurii de nu expulzare a reclamantului în așteptarea hotărârii Curții. Prin decizia din 16 mai 2006, Curtea (Secțiunea a doua) a declarat cererea admisibilă. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la fondul (art. 59 § 1). La 19 ianuarie 2007, cazul a fost transferat la a treia secțiune (art. 52 § 1). FACTELE Reclamantul s-a născut în 1972. La 9 februarie 1993 a sosit în Suedia și, în ziua următoare, a solicitat azil. În esență, el a susținut că s-a născut și crescut în Somalia și că, atunci când satul său a fost atacat de armată, a fost forțat să fugă în Kenya și de acolo a continuat în Suedia. El a călătorit folosind un pașaport kenian pe care l-a distrus la sosirea în Suedia. În aprilie 1993, reclamantul a suferit o examinare medicală care a arătat că a fost infectat cu virusul HIV și a început imediat tratamentul la spitalul Huddinge. 10. La 27 octombrie 1994, Consiliul de Immigrație (Invandrarverket ) a respins cererea de azil, dar i-a acordat un permis de reședință permanentă pentru motive umanitare datorită situației grave de securitate în marile părți ale Somaliei. 11. La 29 decembrie 1995, Curtea de District (tingsrätten ) din Södertälje a condamnat reclamantul pentru tentativă de crimă și l-a condamnat la cinci ani de închisoare și expulzie pe timp de viață din Suedia. Hotărârea a câștigat forța juridică. 12. La 11 martie 1999, el a fost eliberat în mod condițional din închisoare și, la 1 iulie 1999, Guvernul i-a acordat un permis de ședere temporar până la 1 ianuarie 2000, care a fost ulterior prelungit până la 21 februarie 2002. 13. Cu toate acestea, la 10 iunie 2002, Curtea de District din Karlstad a condamnat reclamantul de baterie și agresiune, a încercat să agreeze bateria și agresiune, făcând amenințări ilegale și amenințand un funcționar public. El a fost condamnat la patru ani de închisoare. Curtea de District a remarcat că există deja o ordonanță de expulzare în vigoare împotriva lui, motiv pentru care a respins cererea procurorului în ceea ce privește această chestiune. Hotărârea a fost susținută după apelul Curții de Apel ( hovrätten ) pentru Suedia de Vest și, la 10 septembrie 2002, Curtea Supremă ( Högsta domstolen ) a refuzat să accepte recursul. 14. La 23 august 2004, reclamantul a fost eliberat condițional din închisoare. Cu toate acestea, la 20 august 2004, Guvernul a decis să rămână expulzată până când nu a examinat o cerere de către el, depusă la 27 iulie 2004, pentru a revoca ordinul de expulzare și să-i acorde un permis de reședință. 15. După ce a solicitat și a primit informații de la Consiliul de Migrație (Migrațieverket) ), Ambasada Suedeză din Nairobi și Médecins sans Frontières (MSF) în Belgia despre originea reclamantului și disponibilitatea de tratament și medicamente pentru persoanele infectate cu virusul HIV în Kenya și Somalia, guvernul, la 24 februarie 2005, a hotărât să nu anuleze ordinul de expulsie și a respins cererea reclamantului de permis de reședință. De asemenea, guvernul a exprimat opinia că reclamantul provine din Kenya. 16. La 22 martie 2005, poliția de frontieră responsabilă pentru executarea expulzării reclamantului l-a informat că intenționează să-l expulze în Somalia, nu în Kenya. 17. La 24 martie 2005, după indicația Curții în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, Guvernul a rămas executat ordinul de expulzare până la anunțul ulterior. 18. La 6 aprilie 2005, reclamantul a făcut o nouă cerere guvernului de a revoca ordinul de expulzare și de a-i acorda un permis de reședință. El a susținut că el este din Somalia și că nu are rude apropiate în Kenya. În plus, având în vedere că el nu are resurse economice, el nu ar putea beneficia de îngrijirea care există în Kenya. El a subliniat, de asemenea, că nu va supraviețui foarte mult timp dacă tratamentul său a fost întrerupt de când infecția sa HIV a devenit foarte rezistentă și el a fost dependent de medicamente foarte specifice. 19. La 26 octombrie 2006, Guvernul a respins cererea de revocare a ordinului de expulzare, dar i-a acordat un permis de ședere temporar, valabil până la 31 decembrie 2008, din cauza circumstanțelor specifice ale cazului. Curtea reiterează că reclamantul s-a plâns că expulzia sa în Somalia sau în Kenya ar constitui o încălcare a articolului 3 din Convenție, deoarece tratamentul medical specific și medicamentele necesare de infecția sa cu HIV nu erau disponibile în aceste țări. Cu toate acestea, Curtea constată că, la 26 octombrie 2006, Guvernul a acordat reclamantului un permis de ședere temporară în Suedia până la 31 decembrie 2008 și că reclamantul a declarat că, pe această bază, nu intenționează să își continue cererea în fața Curții. 21. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că nu mai este justificat să continue examinarea cererii în sensul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. În plus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și a protocolelor sale, nu necesită continuarea cazului în temeiul articolului 37 § 1 din amenda 22. În consecință, aplicarea articolului 39 ar trebui întreruptă și cazul ar trebui eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZE să elimine aplicarea din lista sa de cazuri. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 22 februarie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič
THIRD SECTION
AHMED v. SWEDEN
(Application no. 9886/05)
(Striking out)
22 February 2007
FINAL
22/05/2007
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Ahmed v. Sweden,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
B.M.
Zupančič
,
President
,
Mr
J.
Hedigan
,
Mrs
E.
Fura-Sandström
,
Mrs
A.
Gyulumyan
,
Mr
E.
Myjer
,
Mrs
I.
Ziemele
,
Mrs
I.
Berro-Lefèvre,
judges
,
and Mr
S.
Quesada
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 1 February 2007,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 9886/05) against the Kingdom of Sweden lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Somali national, Mr Mohammed Ibrahim Ahmed (“the applicant”), on 15 March 2005.
2.
The applicant, who had been granted legal aid, was represented by Mr J. Tamm, a lawyer practising in Stockholm. The Swedish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. H. Ehrenkrona, Ministry for Foreign Affairs.
3.
The applicant alleged that his expulsion to either Somalia or Kenya would involve a violation of Article 3 of the Convention.
4.
On 24 March 2005 the President of the Second Section decided to apply Rule 39 of the Rules of Court, indicating to the Government that it was desirable in the interests of the parties and the proper conduct of the proceedings not to expel the applicant pending the Court's decision.
5.
By a decision of 16 May 2006 the Court (Second Section) declared the application admissible.
6.
The applicant and the Government each filed observations on the merits (Rule 59 § 1).
7.
On 19 January 2007 the case was transferred to the Third Section (Rule 52 § 1).
8.
The applicant was born in 1972. On 9 February 1993 he arrived in Sweden and, on the following day, he applied for asylum. In essence, he claimed that he had been born and raised in Somalia, and that, when his village had been attacked by the military, he had been forced to flee to Kenya and from there he had continued to Sweden. He had travelled using a Kenyan passport which he had destroyed upon arrival in Sweden.
9.
In April 1993 the applicant underwent a medical examination which showed that he was infected with the HIV virus and treatment commenced immediately at the Huddinge hospital.
10.
On 27 October 1994 the Immigration Board (
Invandrarverket
) rejected his request for asylum but granted him a permanent residence permit on humanitarian grounds due to the serious security situation in large parts of Somalia.
11.
On 29 December 1995 the District Court (
tingsrätten
) in Södertälje convicted the applicant of attempted murder and sentenced him to five years' imprisonment and life-time expulsion from Sweden. The judgment gained legal force.
12.
On 11 March 1999 he was conditionally released from prison and, on 1 July 1999, the Government granted him a temporary residence permit until 1 January 2000, which was subsequently prolonged until 21 February 2002.
13.
However, on 10 June 2002 the District Court in Karlstad convicted the applicant of battery and assault, attempted aggravated battery and assault, making illegal threats and threatening a civil servant. He was sentenced to four years' imprisonment. The District Court noted that there was already an expulsion order in force against him, for which reason it dismissed the prosecutor's request with regard to this matter. The judgment was upheld upon appeal by the Court of Appeal (
hovrätten
) for Western Sweden and, on 10 September 2002, the Supreme Court (
Högsta domstolen
) refused leave to appeal.
14.
On 23 August 2004 the applicant was conditionally released from prison. However, on 20 August 2004, the Government had decided to stay the expulsion until it had considered a request by him, lodged on 27 July 2004, to revoke the expulsion order and grant him a residence permit.
15.
Having requested and received information from the Migration Board (
Migrationsverket
), the Swedish Embassy in Nairobi and
Médecins sans Frontières
(MSF) in Belgium about the applicant's origins and the availability of treatment and medication for persons infected with the HIV virus in Kenya and Somalia, the Government, on 24 February 2005, decided not to revoke the expulsion order and rejected the applicant's request for a residence permit. It found that there was neither any impediment to the enforcement of the expulsion nor any other special reason under the Aliens Act to revoke the expulsion order. Moreover, the Government expressed the opinion that the applicant originated from Kenya.
16.
On 22 March 2005 the border police responsible for the enforcement of the expulsion of the applicant informed him that they intended to expel him to Somalia, not to Kenya.
17.
On 24 March 2005, following the Court's indication under Rule 39 of the Rules of Court, the Government stayed the execution of the expulsion order until further notice.
18.
On 6 April 2005 the applicant made a new request to the Government to revoke his expulsion order and grant him a residence permit. He maintained that he was from Somalia and that he had no close relatives in Kenya. Moreover, as he had no economic resources, he would not be able to benefit from the care which existed in Kenya. He also underlined that he would not survive for very long if his treatment was interrupted since his HIV infection had become highly resistant and he was dependent on very specific medication.
19.
On 26 October 2006 the Government rejected the request to revoke the expulsion order but granted him a temporary residence permit, valid until 31 December 2008, due to the particular circumstances of the case.
20.
The Court reiterates that the applicant complained that his expulsion to either Somalia or Kenya would amount to a violation of Article 3 of the Convention since the specific medical treatment and medicines required by his HIV infection were not available in these countries. However, the Court notes that the Government, on 26 October 2006, granted the applicant a temporary residence permit in Sweden until 31 December 2008 and that the applicant has declared that, on the basis of this, he does not intend to pursue his application before the Court.
21.
In these circumstances, the Court concludes that it is no longer justified to continue the examination of the application within the meaning of Article 37 § 1 (c) of the Convention. Furthermore, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require a continuation of the case by virtue of Article 37 § 1
in fine
.
22.
Accordingly, the application of Rule 39 should be discontinued and the case should be struck out of the list.
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Done in English, and notified in writing on 22 February 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Santiago
Quesada
Boštjan M.
Zupančič
Registrar
President