Comunicat la 12 ianuarie 2016 CUARTA SECȚIUNE Cererea nr. 17247/13 Hayk MAKUCHYAN și Samvel MINASYAN împotriva Azerbaidjanului și Ungaria depusă la 25 februarie 2013 DECLARAȚII DE FACTE Reclamanții, dl Hayk Makuchyan și dl Samvel Minayan, sunt resortisanți armeni, care s-au născut în 1975 și respectiv 1958 și trăiesc în Ejmiatsin și Erevan. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl. Leach, avocat practicant la Londra, și dna N. Gasparyan, avocat practicant în Erevan. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este membru al armatei armene. Al doilea reclamant este unchiul G.M. decedat, care a fost locotenent în armata armeniană. În ianuarie 2004, primul reclamant și G.M. au sosit la Budapesta (Hongria) în vederea participării la un curs de limba engleză de trei luni organizat în cadrul programului „Partenariat pentru Pace” sponsorizat de NATO. Cursul a inclus doi participanți din fiecare dintre fostele Republici Socialiste Sovietice, inclusiv doi ofițeri din armata azerbaiană. Toți participanții au fost găzduiți în campusul Universitatei Maghiare de Apărare Națională. Pe la ora 5 a.m. din 19 februarie 2004, unul dintre membrii armatei azeriene, R.S., a ucis G.M. în timp ce el dormea prin decapitarea cu șaisprezece lovituri de deșeu. R.S. apoi a încercat să rupe ușa primei cameră a reclamantului strigând: “Deschide ușa, armeni! Vom tăia gâtul tuturor!”. În cele din urmă a fost oprit de poliția care a sosit la locul faptei. În procedura penală ulterioară, R.S. a recunoscut că a ucis G.M. doar din cauza originii sale armene și nu a arătat nici o remușcare pentru infracțiunile comise. La 13 aprilie 2006, Curtea din Budapesta a constatat R.S. vinovat de uciderea premeditată a G.M. și pregătirea pentru uciderea primului reclamant. El a fost condamnat la închisoare pe viață, cu posibilitatea de eliberare condiționată după 30 de ani. Potrivit faptelor stabilite ulterior de instanțele maghiare, R.S. a achiziționat o hașă într-un magazin local cu scopul de a ucide atât participanții armeni la aniversarea începutului conflictului dintre Armenia și Azerbaidjan față de Nagorno Karabakh (pentru fundal general a se vedea Chiragov și alții v. Armenia [GC], nr. 13216/05, 16 iunie 2015 și Sargsyan c. Azerbaidjan [GC], nr. 40167/06, 16 iunie 2015). Hotărârea de primă instanță a fost susținută de Curtea de Apel la 22 februarie 2007 și R.S. a fost trimisă pentru a-și îndeplini condamnarea într-o închisoare maghiară. Se pare că R.S. în mai multe ocazii a încercat să fie transferat în Azerbaidjan pentru a-și îndeplini condamnarea la închisoare, dar cererile sale au fost refuzate sistematic de către autoritățile maghiare. 10. În urma unei cereri de transfer reînnoite, în august 2012 ministrul maghiar al Justiției a aprobat transferul R.S. în Azerbaidjan pentru a-și îndeplini restul condamnării. Ministerul Justiției din Azerbaidjan a informat autorităților maghiare că, în cazul transferului, executarea condamnării R.S. va fi continuată în Azerbaidjan fără conversie a condamnării. În plus, în Azerbaidjan, o persoană care îndeplinește o condamnare pe viață de închisoare nu poate fi eliberată decât în eliberare condiționată după cel puțin 25 de ani de închisoare. 11. La 31 august 2012 R.S. a fost transferat în Azerbaidjan. 12. La câteva ore după sosirea sa în Azerbaidjan, R.S. a fost acordată o iertare prezidențială, eliberată, promovată la gradul de major în cursul unei ceremonie publice, a acordat opt ani de arride salariale și a oferit un apartament. 13. În aceeași zi guvernul maghiar a emis o declarație în răspuns la transferul și permisiunea R.S. reamintind condițiile de transfer în temeiul Convenției Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate. În plus, a reamintit că Ministerul Justiției azerbaezi a furnizat informații privind faptul că actul pentru care a fost impusă sentința constituie o infracțiune penală pedepsită de închisoare pe viață, cu posibilitatea de a fi eliberat cel mai devreme după 25 de ani. În plus, s-au primit garanții că sentința R.S. nu va fi convertită, ci continuă imediat să fie aplicată în temeiul hotărârii instanțelor maghiare. 14. Într-un comunicat de presă din 2 septembrie 2012, Guvernul maghiar și-a exprimat dezaprobarea iertarei prezidențiale acordate R.S. și a încălcării dreptului internațional, subliniind faptul că Guvernul maghiar a acționat în conformitate cu toate normele internaționale. 15. Într-un raport emis de Ombudsmanul maghiar la 7 Decembrie 2012, se observă că transferul real al SR a fost aprobat (deși nu a fost pus în aplicare) înainte de a fi fost primită nicio asigurare de la autoritățile azerbaeriane. În opinia Ombudsmanului, autoritățile maghiare ar trebui să fi solicitat la Azerbaidjan asigurarea că nu va acorda amnistia RS, cel puțin nu fără cunoștințele Ungariei. Ombudsmanul a subliniat, de asemenea, faptul că autoritățile maghiare ar fi trebuit să fi fost conștienți de faptul că, la transferul său, R.S., ar fi fost acordată amnistia și că societățile celor două țări au evaluat actele sale în moduri fundamental diferite. Legea internă relevantă Azerbaidjan 16. Dispoziția relevantă a Constituției Republicii Azerbaidjan se citește după cum urmează: art. 109. Puterile Președintelui Republicii Azerbaidjan „Președintele Republicii Azerbaidjan: ... 22. acordă permisiunea; ...” Ungaria 17. art. 166 din Codul Penal maghiar (Legea IV din 1978) în vigoare în timpul material citim după cum urmează: „(1) O persoană care ucide pe cineva comite o infracțiune pedepsită cu închisoare între cinci și cinci și cincisprezece ani. (2) Pedeapsa este închisoarea între zece și douăzeci de ani, sau închisoarea pe viață, dacă omuciderea este comisă: cu premeditare; ... cu alte malități preconizate sau cu alte motive nedreptate; cu o cruzime deosebită; ... (3) Orice persoană care se ocupă de pregătirile pentru a comite omucidere este pedepsită cu închisoare între 1 și 5 ani.” Materialele relevante ale Consiliului Europei 18. Convenția Consiliului Europei de 1983 privind transferul persoanelor condamnate (ETS nr. 112) a fost ratificată atât de Azerbaidjan, cât și Ungaria în 2001 și, respectiv, în 1993. Dispozițiile relevante ale tratatului se citesc după cum urmează: „Statele membre ale Consiliului Europei și celelalte state, semnatare, având în vedere că scopul Consiliului Europei este de a atinge o unitate mai mare între membrii săi; doresc să dezvolte în continuare cooperarea internațională în domeniul dreptului penal; având în vedere faptul că această cooperare ar trebui să continue sfârșitul justiției și reabilitarea socială a persoanelor condamnate; Având în vedere faptul că aceste obiective impun ca străinii care sunt privați de libertate să își dea posibilitatea să își îndeplinească condamnările în societatea lor; și având în vedere că acest obiectiv poate fi cel mai bine realizat prin transferul lor în țările lor, [ ...]” art. 2 – Principiile generale „1. Părțile se angajează să se ofere reciproc cea mai largă măsură de cooperare în ceea ce privește transferul de persoane condamnate în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții. O persoană condamnată pe teritoriul unei părți poate fi transferată pe teritoriul unei alte părți, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, pentru a îndeplini condamnarea impusă. În acest scop, poate exprima interesul său către statul condamnat sau către statul administrator în cazul transferului în temeiul prezentei convenții. [ ...]” art. 9 – Efectul transferului pentru statul administrator „1. Autoritățile competente ale statului administrator: continuă executarea sentinței imediat sau printr-un ordin judiciar sau administrativ, în condițiile prevăzute la art. 10 sau transformarea sentinței, prin intermediul unei proceduri judiciare sau administrative, într-o decizie a statului respectiv, înlocuind astfel sancțiunile impuse în statul de condamnare o sancțiune prevăzută de legea statului administrator pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 11. Statul administrator, dacă este solicitat, informează statul de condamnare înainte de transferul persoanei condamnate în ceea ce privește care dintre aceste proceduri urmează. Execuția sentinței este reglementată de legea statului administrator și statul respectiv este singurul competent să ia toate deciziile corespunzătoare. [...]” art. 12 – Scuza, amnistia, comutarea „Fiecare parte poate acorda permisiunea, amnistia sau comutarea pedepsei în conformitate cu Constituția sau cu alte legi. [...]” 19. Declarația la art. 12 din Convenția privind transferul persoanelor condamnate conținută în instrumentul de ratificare de către guvernul azerbaigian citește după cum urmează: „În conformitate cu art. 12 din Convenție, Republica Azerbaidjanului declară că deciziile referitoare la iertare și amnișterile persoanelor condamnate transferate de Republica Azerbaidjan ar trebui să fie convenite cu autoritățile competente relevante ale Republicii Azerbaidjan.” 20. Recomandarea 1527 (2001) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind funcționarea Convenției Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate – analiză critică și recomandări, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: Convenția Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate (ETS nr. 112) prevede transferul de deținuți străini în țările lor de origine, atât în numele lor, cât și deoarece transferul sporește reabilitarea și reintegrarea în societate și, prin urmare, reduce recidiva. [...] Din motivele menționate mai sus, Adunarea recomandă Comitetul de Miniștri: [...] să afirme în mod clar că convenția nu este destinată eliberării imediate a deținuților la întoarcerea în propria țară; [...]” 21. Rezoluția 2022 (2014) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind măsurile de prevenire a utilizării abuzive a Convenției privind transferul persoanelor condamnate (ETS nr. 112), în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: Convenția privind transferul persoanelor condamnate (ETS nr. 112) prevede transferul de deținuți străini în țările lor de origine. Scopul său este în primul rând umanitar, de a îmbunătăți perspectivele de reabilitare și reintegrare a deținuților în închisoare în societate. [...] Adunarea remarcă cu îngrijorare că convenția a fost invocată pentru a justifica eliberarea imediată, la transferul în Azerbaidjan, a unui soldat azerbaiyan condamnat pentru uciderea unui consilier armenian într-un curs de formare „Partenariat pentru Pace” în Ungaria, sponsorizat de Organizația Tratatului Atlantic de Nord (OTAN). La sosirea sa în Azerbaidjan, el a fost binevenit ca erou național și a acordat o iertare imediată – cu mult înainte de expirarea propoziției minime stabilite de instanța maghiară – și o promovare retroactivă, precum și alte recompense. Deși recunoaște că statele părți, în temeiul articolului 12 din convenție, au dreptul suveran de a acorda iertare și amnișteri persoanelor condamnate la un termen de închisoare, Adunarea reamintește că principiul bunei credințe în relațiile internaționale, recunoscută, printre altele, prin Convenția de la Viena privind Legea Tratatelor și prin principiile statului de drept se impune interpretarea tratatelor în conformitate cu obiectele și scopurile acestora. Adunarea: 5.1. condamnă utilizarea articolului 12 din Convenția Azerbaidjanului în cazul [R.S.] ca încălcare a principiilor bunei credințe în relațiile internaționale și în statul de drept; 5.2. confirmă poziția sa, exprimată în Recomandarea 1527 (2001) privind funcționarea Convenției Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate – analiză critică și recomandări, că convenția nu este concepută să fie utilizată pentru eliberarea imediată a deținuților la întoarcerea în țara lor de origine; 5.3. subliniază importanța aplicării convenției cu bună credință și, în interpretarea dispozițiilor sale, respectarea principiilor statului de drept, în special în cazurile de transfer care ar putea avea implicații politice sau diplomatice; 5.4. recomandă statelor părți la convenție să adopte, dacă este cazul, acorduri ad hoc între o condamnare și un stat administrator sub forma unui additiv la un acord de transfer în temeiul convenției, care să prevadă așteptările reciproce și să prevadă garanții adecvate de către statul administrator.” COMPLAINTE Reclamanții se plâng în temeiul articolului 2 din Convenție că Azerbaidjanul a încălcat dreptul la viață al primului solicitant și G.M., deoarece uciderea și pregătirea crimei comise de R.S., un ofițer militar, au fost atribuite Azerbaidjanului. De asemenea, reclamanții se plâng că Azerbaidjanul și-a încălcat obligația de procedură în temeiul articolului 2 prin acordarea unei scutiri prezidențiale R.S. cu privire la întoarcerea sa în Azerbaidjan, care a avut ca efect prevenirea respectării pe depline a sentinței sale. Reclamanții se plâng în continuare în conformitate cu art. 14 coroborat cu art. 2 din Convenție că infracțiunile comise de R.S. au fost crime de ură motivate de etnie, deoarece se bazează numai pe originea armeană a victimelor. Guvernul azerbaerian a recunoscut și aprobat aceste crime prin acordarea ierarhiei prezidențiale R.S. și o promovare. Glorificarea crimei a fost presupusă legată direct de originea națională a victimelor. În sfârșit, reclamanții se plâng că Ungaria a încălcat obligațiile sale pozitive în temeiul articolului 2 din Convenție prin acordarea și executarea cererii de transfer privind R.S., fără a obține garanții obligatorii adecvate în ceea ce privește faptul că el ar fi obligat să își completeze sentința de închisoare în Azerbaidjan. În circumstanțele prezentului caz, art. 2 din Convenție este aplicabil plângerilor primului solicitant? Întrebări referitoare la Azerbaidjan: A existat încălcarea articolului 2 din Convenție de către Azerbaidjan în ceea ce privește al doilea reclamant și, dacă este cazul, al primului solicitant? În special, autoritățile azerbaiene și-au îndeplinit obligațiile procedurale în temeiul articolului 2 de a proteja viața și de a preveni impunitatea pentru infracțiunile care afectează viața (a se vedea Enukidze și Girgvliani c. Georgia, nr. 25091/07, 26 aprilie 2011; Ali și Ayșe Duran c. Turcia , nr. 42942/02, § 28, 8 aprilie 2008)? Reclamanții au suferit discriminări în privința exercitării drepturilor Convenției pe motivul naționalității lor și/sau al originii etnice, în conformitate cu art. 14 din Convenție, citite împreună cu art. 2? (cf. Nachova și alții c. Bulgaria [GC], nr. 43577/98 și 43579/98, CEDH 2005 VII) 3. Care au fost motivele măsurilor luate de autoritățile azerbaiene în legătură cu R.S. imediat după transferul în Azerbaidjan? Guvernul este invitat să prezinte Curții orice hotărâre internă în acest sens. Întrebări referitoare la Ungaria: A existat o încălcare a obligațiilor pozitive ale Ungariei în temeiul articolului 2 din Convenție în ceea ce privește cel de-al doilea reclamant și, dacă este cazul, al primului solicitant? În special, autoritățile maghiare au avut o obligație pozitivă de a asigura respectarea dreptului reclamanților la viață? Au fost conștienți, sau ar fi trebuit să fi fost conștienți, de probabilitatea de eliberare a R.S. în cazul transferului în Azerbaidjan? Autoritățile maghiare au primit suficiente asigurări de la autoritățile azerbaiene înainte de a decide asupra transferului R.S.? Dacă este cazul, guvernul maghiar este invitat să prezinte un astfel de document Curții. Autoritățile maghiare au primit vreo cerere de transfer al R.S. în Azerbaidjan înainte de 2012 și, dacă este cazul, care au fost motivele pentru a nu acorda aceste cereri? Guvernul maghiar este invitat să prezinte la Curte documente relevante.
Communicated on 12 January 2016
Application no. 17247/13
Hayk MAKUCHYAN and Samvel MINASYAN
against Azerbaijan and Hungary
lodged on 25 February 2013
1.
The applicants, Mr Hayk Makuchyan and Mr Samvel Minasyan, are Armenian nationals, who were born in 1975 and 1958 respectively and live in Ejmiatsin and Yerevan. They are represented before the Court by Mr
P.
Leach, lawyer practising in London, and Ms N. Gasparyan, lawyer practising in Yerevan.
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
3.
The first applicant is a member of the Armenian military. The second applicant is the uncle of the deceased G.M., who was a lieutenant in the Armenian army.
4.
In January 2004 the first applicant and G.M. arrived in Budapest (Hungary) with a view to participating in a three-month English language course organised within the framework of the NATO-sponsored “Partnership for Peace” programme. The course included two participants from each of the former Soviet Socialist Republics, including two officers from the Azerbaijani army. The participants were all accommodated on the campus of the Hungarian University of National Defence.
5.
Around 5 a.m. on 19 February 2004, one of the members of the Azerbaijani army, R.S., murdered G.M. while he was asleep by decapitating him with sixteen blows of an axe. R.S. then tried to break down the door of the first applicant’s room yelling “Open the door, you Armenian! We will cut the throats of all of you!”. He was ultimately stopped by the police which had meanwhile arrived at the scene.
6.
In subsequent criminal proceedings, R.S. admitted that he had murdered G.M. only on account of his Armenian origin and he showed no remorse for the committed crimes. On 13 April 2006 the Budapest City Court found R.S. guilty of premeditated murder of G.M. and preparation for murder of the first applicant. He was sentenced to life imprisonment, with a possibility of conditional release after 30 years.
7.
According to the facts as subsequently established by the Hungarian courts, R.S. had purchased an axe in a local store with a view to killing both Armenian participants of the course at the anniversary of the beginning of the conflict between Armenia and Azerbaijan over Nagorno Karabakh (for general background see
Chiragov and Others v. Armenia
[GC], no.
13216/05, 16 June 2015 and
Sargsyan v. Azerbaijan
[GC], no.
40167/06, 16 June 2015).
8.
The first-instance judgment was upheld by the Court of Appeal on 22
February 2007 and R.S. was sent to serve his sentence in a Hungarian prison.
9.
It would appear that R.S. on several occasions sought to be transferred to Azerbaijan in order to serve his prison sentence there, but his requests were systematically refused by the Hungarian authorities.
10.
Following a renewed transfer request, in August 2012 the Hungarian Minister of Justice approved R.S.’s transfer to Azerbaijan with a view to serving the remainder of his sentence there. Azerbaijan’s Ministry of Justice informed the Hungarian authorities that in case of transfer, the enforcement of R.S.’s sentence would be continued in Azerbaijan without any conversion of the sentence. In addition, in Azerbaijan a person serving a life imprisonment sentence may only be released on parole after having served at least 25 years’ imprisonment.
11.
On 31 August 2012 R.S. was transferred to Azerbaijan.
12.
A few hours after his arrival in Azerbaijan, R.S. was granted a presidential pardon, set free, promoted to the rank of major during the course of a public ceremony, awarded eight years of salary arrears and offered a flat.
13.
On the same day the Hungarian Government issued a statement in response to the transfer and pardon of R.S. recalling the conditions for transfer under the Council of Europe Convention on the Transfer of Sentenced Persons. Furthermore, it recalled that the Azerbaijani Ministry of Justice had provided information that the act for which the sentence had been imposed constituted a criminal offence punishable by life imprisonment with the possibility of being released at the earliest after 25
years. Additionally, assurances had been received that the sentence of R.S. would not be converted but immediately continue to be enforced pursuant to the judgment of the Hungarian courts.
14.
In a press release dated 2 September 2012, the Hungarian Government expressed its disapproval of the presidential pardon given to R.S. and of the resulting breach of international law emphasizing that the Hungarian Government had acted in accordance with all international rules.
15.
In a report issued by the Hungarian Ombudsman on 7
December 2012, it is observed that the actual transfer of R.S. had been approved (though not enforced) before any assurances had been received from the Azerbaijani authorities. In the Ombudsman’s opinion the Hungarian authorities ought to have requested from Azerbaijan assurances that it would not grant R.S. amnesty, at least not without Hungary’s knowledge. The
failure to do so endangered the rule of law and the requirement of legal certainty. The Ombudsman further stressed that the Hungarian authorities should have been aware of the fact that upon his transfer R.S. would be granted amnesty and that the societies of the two countries assessed his acts in fundamentally different ways.
B.
Relevant domestic law
1.
Azerbaijan
16.
The relevant provision of the Constitution of the Republic of Azerbaijan reads as follows:
Article 109. Powers of the President of the Republic of Azerbaijan
“The President of the Republic of Azerbaijan:
...
2.
Hungary
17.
Article 166 of the Hungarian Criminal Code (Act No. IV of 1978) as in force at the material time reads as follows:
“(1) A person who kills someone commits a felony punishable by imprisonment between five to fifteen years.
(2) The penalty shall be imprisonment between ten to twenty years, or life imprisonment, if the homicide is committed:
a)
with premeditation; ...
c)
with other malice aforethought or with other malicious motive;
d)
with particular cruelty;
...
(3) Any person who engages in preparations to commit homicide is punishable by imprisonment between one to five years.”
C.
Relevant Council of Europe materials
18.
The 1983 Council of Europe Convention on the Transfer of Sentenced Persons (ETS No. 112) was ratified by both Azerbaijan and Hungary in 2001 and 1993, respectively. The relevant provisions of that treaty read as follows:
Preamble
“The member States of the Council of Europe and the other States, signatory hereto,
Considering that the aim of the Council of Europe is to achieve a greater unity between its members;
Desirous of further developing international co-operation in the field of criminal law;
Considering that such co-operation should further the ends of justice and the social rehabilitation of sentenced persons;
Considering that these objectives require that foreigners who are deprived of their liberty as a result of their commission of a criminal offence should be given the opportunity to serve their sentences within their own society; and
Considering that this aim can best be achieved by having them transferred to their own countries, [ ...]”
Article 2 – General principles
“1.
The Parties undertake to afford each other the widest measure of co-operation in respect of the transfer of sentenced persons in accordance with the provisions of this Convention.
2.
A person sentenced in the territory of a Party may be transferred to the territory of another Party, in accordance with the provisions of this Convention, in order to serve the sentence imposed on him. To that end, he may express his interest to the sentencing State or to the administering State in being transferred under this Convention. [ ...]”
Article 9 – Effect of transfer for administering State
“1.
The competent authorities of the administering State shall:
a.
continue the enforcement of the sentence immediately or through a court or administrative order, under the conditions set out in Article 10, or
b.
convert the sentence, through a judicial or administrative procedure, into a decision of that State, thereby substituting for the sanction imposed in the sentencing State a sanction prescribed by the law of the administering State for the same offence, under the conditions set out in Article 11.
2.
The administering State, if requested, shall inform the sentencing State before the transfer of the sentenced person as to which of these procedures it will follow.
3.
The enforcement of the sentence shall be governed by the law of the administering State and that State alone shall be competent to take all appropriate decisions. [...]”
Article 12 – Pardon, amnesty, commutation
“Each Party may grant pardon, amnesty or commutation of the sentence in accordance with its Constitution or other laws. [...]”
19.
The declaration to Article 12 of the Convention on the Transfer of Sentenced Persons contained in the instrument of ratification by the Azerbaijani Government reads as follows:
“In accordance with Article 12 of the Convention, the Republic of Azerbaijan declares that decisions regarding the pardons and amnesties of sentenced persons transferred by the Republic of Azerbaijan should be agreed with the relevant competent authorities of the Republic of Azerbaijan.”
20.
Recommendation 1527 (2001) of the Parliamentary Assembly of the Council of Europe on the operation of the Council of Europe Convention on the Transfer of Sentenced Persons – critical analysis and recommendations, insofar as relevant, reads as follows:
“
1.
The Council of Europe Convention on the Transfer of Sentenced Persons (ETS No. 112) provides for the transfer of foreign prisoners to their home countries, both for their own sake and because transfer enhances rehabilitation and reintegration into society, and consequently reduces recidivism. [...]
9.
For the reasons set out above, the Assembly recommends that the Committee of Ministers: [...]
b.
to state clearly that the convention is not designed to be used for the immediate release of prisoners on return to their own country; [...]”
21.
Resolution 2022 (2014) of the Parliamentary Assembly of the Council of Europe on measures to prevent abusive use of the Convention on the Transfer of Sentenced Persons (ETS No. 112), insofar as relevant, reads as follows:
“
1.
The Convention on the Transfer of Sentenced Persons (ETS No. 112) provides for the transfer of foreign prisoners to their home countries. Its purpose is primarily humanitarian, to improve prospects of rehabilitation and reintegration of prison inmates into society.
2.
[...]
3.
The Assembly notes with concern that the convention was invoked in order to justify the immediate release, upon transfer to Azerbaijan, of [R.S.], an Azerbaijani soldier convicted of murdering an Armenian fellow participant on a “Partnership for Peace” training course in Hungary, sponsored by the North Atlantic Treaty Organization (NATO). Upon his arrival in Azerbaijan, he was welcomed as a national hero and granted an immediate pardon – long before the expiry of the minimum sentence set by the Hungarian court – and a retroactive promotion as well as other rewards.
4.
While recognising that States Parties, by virtue of Article 12 of the convention, have a sovereign right to grant pardons and amnesties to persons sentenced to a term of imprisonment, the Assembly recalls that the principle of good faith in international relations, recognised,
inter alia,
by the Vienna Convention on the Law of Treaties, and the principles of the rule of law require that treaties be interpreted in line with their objects and purposes.
5.
The Assembly therefore:
5.1.
condemns the use of Article 12 of the convention by Azerbaijan in the case of [R.S.] as a violation of the principles of good faith in international relations and of the rule of law;
5.2.
confirms its position, expressed in Recommendation 1527 (2001) on the operation of the Council of Europe Convention on the Transfer of Sentenced Persons – critical analysis and recommendations, that the convention is not designed to be used for the immediate release of prisoners upon return to their home country;
5.3.
underscores the importance of applying the convention in good faith and, in interpreting its provisions, adhering to the principles of the rule of law, in particular in transfer cases that might have political or diplomatic implications;
5.4.
recommends to States Parties to the convention to make, where appropriate, ad hoc arrangements between a sentencing and an administering State in the form of an addendum to a transfer agreement under the convention, which would spell out mutual expectations and provide for adequate assurances by the administering State.”
1.
The applicants complain under the substantive limb of Article 2 of the Convention that Azerbaijan violated the right to life of the first applicant and G.M., since the killing and the preparation of murder committed by R.S., a military officer, were attributable to Azerbaijan.
2.
The applicants also complain that Azerbaijan violated its procedural obligation under Article 2 by granting a presidential pardon to R.S. on his return to Azerbaijan which had the effect of preventing the full enforcement of his sentence.
3.
The applicants further complain under Article 14 in conjunction with Article 2 of the Convention that the crimes committed by R.S. had been ethnically motivated hate crimes since they were solely based on the Armenian origin of the victims. The Azerbaijani Government acknowledged and endorsed those crimes by granting R.S. presidential pardon and a promotion. The glorification of the murder had allegedly been directly related to the victims’ national origin.
4.
Finally, the applicants complain that Hungary violated its positive obligations under Article 2 of the Convention by granting and executing the transfer request concerning R.S. without obtaining adequate binding assurances to the effect that he would be required to complete his prison sentence in Azerbaijan.
A.
Question concerning both respondent States:
In the circumstances of the present case, is Article 2 of the Convention applicable to the first applicant’s complaints?
B.
Questions concerning Azerbaijan:
1.
Has there been a violation of Article 2 of the Convention by Azerbaijan in respect of the second applicant and, if applicable, of the first applicant? In particular, have the Azerbaijani authorities fulfilled their procedural obligations under Article 2 to protect life and prevent impunity for life-endangering offences (see
Enukidze and Girgvliani v. Georgia
, no. 25091/07, 26 April 2011;
Ali and Ayșe Duran v. Turkey
, no. 42942/02, §
28, 8
April 2008)?
2.
Have the applicants suffered discrimination in the enjoyment of their Convention rights on the ground of their nationality and/or ethnic origin, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 2? (cf.
Nachova and Others v. Bulgaria
[GC], nos. 43577/98 and 43579/98, ECHR 2005
‑
VII)
3.What were the reasons for the measures taken by the Azerbaijani authorities in respect of R.S. immediately following his transfer to Azerbaijan? The Government are invited to submit to the Court any domestic decision in this respect.
C.
Questions concerning Hungary:
1.
Has there been a violation of Hungary’s positive obligations under Article 2 of the Convention in respect of the second applicant and, if applicable, of the first applicant? In particular, were the Hungarian authorities under a positive obligation to ensure respect for the applicants’ right to life? Were they aware, or ought they have been aware, of the likelihood of release of R.S. upon his transfer to Azerbaijan?
2.
Have the Hungarian authorities received sufficient assurances from the Azerbaijani authorities prior to deciding on the transfer of R.S.? If so, the Hungarian Government are invited to produce any such document to the Court.
3.
Have the Hungarian authorities received any requests for R.S.’s transfer to Azerbaijan prior to 2012 and, if so, what were the reasons for not granting those requests? The Hungarian Government are invited to produce any pertaining documents to the Court.