CASE OF GENNER v. AUSTRIA

Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Viena. La momentul evenimentelor, reclamantul a lucrat pentru asocierea „Asyl in Not”, care oferă sprijin juridic și social reclamanților de azil și refugiaților. În 2005, un amendament la o serie de legi privind statutul străinilor și al reclamanților de azil și privind procedurile relevante (Fremdenrechtspaket 2005) a fost elaborat și adoptat de Parlament. Amendamentele au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. La 31 decembrie 2006, atunci ministrul federal pentru afaceri interne, L.P., a murit neașteptat de anevrism la vârsta de 55 de ani. La 1 ianuarie 2007, reclamantul a publicat o declarație pe site-ul asociației intitulată „Unul mai puțin. Ce vine acum?” ( „Eine weniger. Kommt Danach a fost. Acesta a continuat: „Vestea bună pentru Anul Nou: L.P., Ministrul torturei și deportare, este moartă.” (“Die gute Meldung zum Jahres beginn: L.P., Bundesministerin für Folter und Deportation, ist tot”) După ce s-a referit la unele povești specifice ale reclamanților de azil, textul a afirmat mai departe că „D-le P. a fost un criminal de război de birou, la fel ca multe altele, au existat în istoria atrocioasă a acestei țări: complet desensibil, indiferent la consecințele legilor și reglementărilor lor, instrumentul conform al unei birocrații contaminate cu rasism. Nici un om decent nu dă lacrimi pentru moartea ei.” ( „L.P. War eine Schreibtischtäterin, wie es viele gab in der grausamen Geschichte dieses Landes; völlig abgestumpft, gleichgültig gegen die Folgen ihrer Gesetze und Erlässe, ein willfähiges Werkzeug einer rassistisch versuchten Beamtenschaft. Kein anständiger Mensch weint ihr eine Träne nach.”). Reclamantul a încheiat textul sugerând că obiectivul lor pentru Anul Nou a fost să lupte pentru un nou ministru care ar face bine daunele efectuate de L.P. astfel încât Austria să se poată întoarce la a fi o țară în care solicitătorii de azil și un loc în care se respectă drepturile omului. 10. G.P., soțul ministrului, a depus o acuzație privată (Privatanklage) pentru difamă împotriva reclamantului și asociației. 11. La 19 septembrie 2007, Curtea Regională de la Viena (Landesgericht für Strafsachen Wien) a condamnat reclamantul de difamare în ceea ce privește pasajele citate mai sus din declarație și l-a condamnat la o amendă de 1200 EUR. Jumătate din amendă a fost suspendată timp de trei ani. Acesta a respins cererea G.P. de recunoaștere a răspunderii asociației pentru acțiunile angajatului său. 12. Curtea a constatat că cititorul medie ar înțelege pasajele relevante ale declarației pentru a însemna că L.P. au ordonat sau tolerat tortura până la expulzare sau deportarea deținuților și au încălcat drepturile omului. Cuvântul „tortură”, în special, implică infligerea intenționată a suferințelor fizice sau psihologice. Un cititor mediu ar plasa, de asemenea, cuvântul “deportare” (Deportare) în contextul evenimentelor istorice din cadrul regimului național-socialist care a deportat cu forță grupuri de persoane segregate în gheto și tabere pentru a le supune la muncă forțată sau exterminare. Declarația în cauză a sugerat că L.P. a exercitat funcția ei politică într-un mod deosebit de dezgustător, că ea a fost indiferentă de abuzul de autoritate al oficialilor în ceea ce privește reclamanții de azil și că acțiunile sale au fost motivate de atitudinea rasiste, sadică, xenofobă și național-sociațională. Publicarea declarației a declanșat o reacție considerabilă din partea mass-media și a publicului. Reclamantul a fost criticat ca fiind fără tact și lipsit de respect. În acest sens, la 9 ianuarie 2007, reclamantul a publicat într-un ziar zilnic un răspuns în care a declarat că observațiile sale au fost adresate exclusiv L.P. și i-a cerut scuze membrilor familiei ei, care nu erau responsabili pentru politicile inumane ale defuntului ministru. 13. Curtea Regională a recunoscut că o acuzație penală de difamare este în contradicție cu dreptul la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de Convenție. Acesta a constatat că avizele asociațiilor de refugiați care critică politicieni și proiectele lor legislative au reprezentat un element corectiv important și că limitele criticilor acceptabile au fost în mod deosebit trase în contextul prezentului caz. Cu toate acestea, în opinia instanței, declarația publicată a depășit limitele criticilor acceptabile. Contextul legislativ al modificării legilor care reglementează străinii și reclamanții de azil și faptul că criticile au fost permise să fie șocant, totuși nu a putut justifica poziția L.P. într-un context național-socialist și rasist și sugerând că ea a tolerat maltraturile fizice intenționate ale deținuților până la expulzare sau „deportații”. Astfel de acuzații împotriva atunci doar recent a murit L.P – împreună cu aclamarea morții ei și apelul la oameni „decenti” să nu plângă trecerea ei – a mers în mod clar peste limitele criticilor acceptabile într-o societate democratică. În plus, acuzațiile formulate de reclamant nu s-au dovedit a fi adevărate, nici nu au arătat nici o diligență jurnalistică în acest sens. 14. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept și de fapt și a recurs împotriva sentinței. 15. La 7 mai 2008, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht Wien) și-a respins recursul. Referindu-se la raționamentul instanței de primă instanță, aceasta a admis că cuvântul „deportare” în prezent a dobândit sensul suplimentar de „expulsie sau îndepărtare” și a fost utilizat nu numai în contextul regimului național-socialist, ci și în contextul expulzării forțate a străinilor. Cu toate acestea, contextul cuvântului în care a fost folosit (“un criminal de război de birou la fel ca multe altele au existat în istoria atrocioasă a acestei țări”) a acționat ca un atenție al istoriei național-socialiste a țării. Prin urmare, chiar dacă declarațiile în cauză au fost hotărâri politice privind valoarea („politische Wertungen”), reclamantul nu a prezentat nici o dovadă a unei baze de fapt pentru acuzațiile sale. Reclamantul a susținut, de asemenea, că, în urma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a instanțelor interne în ceea ce privește art. 10, declarația impugnată este acoperită de libertatea de exprimare. Cu toate acestea, Curtea de Apel a constatat că chiar și această jurisprudență nu a furnizat carte blanche pentru ca reclamantul să facă comparații cu regimul național-socialist fără nicio bază de fapt. 16. Această decizie a fost acordată avocatului reclamantului la 3 iunie 2008. 17. La 7 noiembrie 2008, reclamantul a depus o cerere de reînnoire a procedurii penale („Erneuerung des Strafverfahrens”), în conformitate cu art. 363a din Codul de Procedință Penală, în scopul reînnoirii procedurii și anulării condamnării. 18. La 14 octombrie 2009, Curtea Supremă a respins cererea. Acesta a afirmat că limitele largi admise ale criticilor tolerabile în discursul politic nu acoperă hotărârile privind valoarea excesivă fără nicio bază de fapt. Declarațiile făcute în conflictele politice încălzite au nevoie pentru a respecta un minim decenția și moderarea. În prezenta cauză, Curtea Supremă a constatat că evaluarea de către instanțe a condus în mod corect la concluzia că textul în cauză justifică limitarea dreptului reclamantului la libertate de exprimare. Hotărârea de valoare care sugerează comportamentul penal din partea L.P. nu avea nicio bază de fapt. Instanțele nu au judecat greșit interesul public considerabil în dezbaterea privind politica în domeniul migrației și azilului. Cu toate acestea, declarațiile reclamantului nu au contribuit la această dezbatere publică, deoarece au fost dirijate la difamarea și discreditarea ministrului îndepărtat. Curtea a remarcat, de asemenea, că sancțiunea impusă a fost, având în vedere declarațiile nerespectate și apropierea lor temporală față de moartea L.P., adecvată și chiar moderată. 19. Hotărârea Curții Supreme a fost înaintata de avocatul reclamantului la 10 noiembrie 2009.