Genner împotriva Austriei

Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Viena. La momentul evenimentelor, reclamantul a lucrat pentru asocierea „Asyl in Not”, care oferă sprijin juridic și social reclamanților de azil și refugiaților. În 2005, un amendament la o serie de legi privind statutul străinilor și al reclamanților de azil și privind procedurile relevante (Fremdenrechtspaket 2005) a fost elaborat și adoptat de Parlament. Amendamentele au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. La 31 decembrie 2006, atunci ministrul federal pentru afaceri interne, L.P., a murit neașteptat de anevrism la vârsta de 55 de ani. La 1 ianuarie 2007, reclamantul a publicat o declarație pe site-ul asociației intitulată „Unul mai puțin. Ce vine acum?” ( „Eine weniger.

Kommt Danach a fost. Acesta a continuat: „Vestea bună pentru Anul Nou: L.P., Ministrul torturei și deportare, este moartă.” (“Die gute Meldung zum Jahres beginn: L.P., Bundesministerin für Folter und Deportation, ist tot”) După ce s-a referit la unele povești specifice ale reclamanților de azil, textul a afirmat mai departe că „D-le P. a fost un criminal de război de birou, la fel ca multe altele, au existat în istoria atrocioasă a acestei țări: complet desensibil, indiferent la consecințele legilor și reglementărilor lor, instrumentul conform al unei birocrații contaminate cu rasism. Nici un om decent nu dă lacrimi pentru moartea ei.” ( „L.P. War eine Schreibtischtäterin, wie es viele gab in der grausamen Geschichte dieses Landes; völlig abgestumpft, gleichgültig gegen die Folgen ihrer Gesetze und Erlässe, ein willfähiges Werkzeug einer rassistisch versuchten Beamtenschaft.

Kein anständiger Mensch weint ihr eine Träne nach.”). Reclamantul a încheiat textul sugerând că obiectivul lor pentru Anul Nou a fost să lupte pentru un nou ministru care ar face bine daunele efectuate de L.P. astfel încât Austria să se poată întoarce la a fi o țară în care solicitătorii de azil și un loc în care se respectă drepturile omului. 10. G.P., soțul ministrului, a depus o acuzație privată (Privatanklage) pentru difamă împotriva reclamantului și asociației. 11. La 19 septembrie 2007, Curtea Regională de la Viena (Landesgericht für Strafsachen Wien) a condamnat reclamantul de difamare în ceea ce privește pasajele citate mai sus din declarație și l-a condamnat la o amendă de 1200 EUR.

Jumătate din amendă a fost suspendată timp de trei ani. Acesta a respins cererea G.P. de recunoaștere a răspunderii asociației pentru acțiunile angajatului său. 12. Curtea a constatat că cititorul medie ar înțelege pasajele relevante ale declarației pentru a însemna că L.P. au ordonat sau tolerat tortura până la expulzare sau deportarea deținuților și au încălcat drepturile omului. Cuvântul „tortură”, în special, implică infligerea intenționată a suferințelor fizice sau psihologice. Un cititor mediu ar plasa, de asemenea, cuvântul “deportare” (Deportare) în contextul evenimentelor istorice din cadrul regimului național-socialist care a deportat cu forță grupuri de persoane segregate în gheto și tabere pentru a le supune la muncă forțată sau exterminare.

Declarația în cauză a sugerat că L.P. a exercitat funcția ei politică într-un mod deosebit de dezgustător, că ea a fost indiferentă de abuzul de autoritate al oficialilor în ceea ce privește reclamanții de azil și că acțiunile sale au fost motivate de atitudinea rasiste, sadică, xenofobă și național-sociațională. Publicarea declarației a declanșat o reacție considerabilă din partea mass-media și a publicului. Reclamantul a fost criticat ca fiind fără tact și lipsit de respect. În acest sens, la 9 ianuarie 2007, reclamantul a publicat într-un ziar zilnic un răspuns în care a declarat că observațiile sale au fost adresate exclusiv L.P. și i-a cerut scuze membrilor familiei ei, care nu erau responsabili pentru politicile inumane ale defuntului ministru.

13. Curtea Regională a recunoscut că o acuzație penală de difamare este în contradicție cu dreptul la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de Convenție. Acesta a constatat că avizele asociațiilor de refugiați care critică politicieni și proiectele lor legislative au reprezentat un element corectiv important și că limitele criticilor acceptabile au fost în mod deosebit trase în contextul prezentului caz. Cu toate acestea, în opinia instanței, declarația publicată a depășit limitele criticilor acceptabile. Contextul legislativ al modificării legilor care reglementează străinii și reclamanții de azil și faptul că criticile au fost permise să fie șocant, totuși nu a putut justifica poziția L.P.

într-un context național-socialist și rasist și sugerând că ea a tolerat maltraturile fizice intenționate ale deținuților până la expulzare sau „deportații”. Astfel de acuzații împotriva atunci doar recent a murit L.P – împreună cu aclamarea morții ei și apelul la oameni „decenti” să nu plângă trecerea ei – a mers în mod clar peste limitele criticilor acceptabile într-o societate democratică. În plus, acuzațiile formulate de reclamant nu s-au dovedit a fi adevărate, nici nu au arătat nici o diligență jurnalistică în acest sens. 14. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept și de fapt și a recurs împotriva sentinței. 15. La 7 mai 2008, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht Wien) și-a respins recursul.

Referindu-se la raționamentul instanței de primă instanță, aceasta a admis că cuvântul „deportare” în prezent a dobândit sensul suplimentar de „expulsie sau îndepărtare” și a fost utilizat nu numai în contextul regimului național-socialist, ci și în contextul expulzării forțate a străinilor. Cu toate acestea, contextul cuvântului în care a fost folosit (“un criminal de război de birou la fel ca multe altele au existat în istoria atrocioasă a acestei țări”) a acționat ca un atenție al istoriei național-socialiste a țării. Prin urmare, chiar dacă declarațiile în cauză au fost hotărâri politice privind valoarea („politische Wertungen”), reclamantul nu a prezentat nici o dovadă a unei baze de fapt pentru acuzațiile sale.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că, în urma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a instanțelor interne în ceea ce privește art. 10, declarația impugnată este acoperită de libertatea de exprimare. Cu toate acestea, Curtea de Apel a constatat că chiar și această jurisprudență nu a furnizat carte blanche pentru ca reclamantul să facă comparații cu regimul național-socialist fără nicio bază de fapt. 16. Această decizie a fost acordată avocatului reclamantului la 3 iunie 2008. 17. La 7 noiembrie 2008, reclamantul a depus o cerere de reînnoire a procedurii penale („Erneuerung des Strafverfahrens”), în conformitate cu art. 363a din Codul de Procedință Penală, în scopul reînnoirii procedurii și anulării condamnării.

18. La 14 octombrie 2009, Curtea Supremă a respins cererea. Acesta a afirmat că limitele largi admise ale criticilor tolerabile în discursul politic nu acoperă hotărârile privind valoarea excesivă fără nicio bază de fapt. Declarațiile făcute în conflictele politice încălzite au nevoie pentru a respecta un minim decenția și moderarea. În prezenta cauză, Curtea Supremă a constatat că evaluarea de către instanțe a condus în mod corect la concluzia că textul în cauză justifică limitarea dreptului reclamantului la libertate de exprimare. Hotărârea de valoare care sugerează comportamentul penal din partea L.P. nu avea nicio bază de fapt. Instanțele nu au judecat greșit interesul public considerabil în dezbaterea privind politica în domeniul migrației și azilului.

Cu toate acestea, declarațiile reclamantului nu au contribuit la această dezbatere publică, deoarece au fost dirijate la difamarea și discreditarea ministrului îndepărtat. Curtea a remarcat, de asemenea, că sancțiunea impusă a fost, având în vedere declarațiile nerespectate și apropierea lor temporală față de moartea L.P., adecvată și chiar moderată. 19. Hotărârea Curții Supreme a fost înaintata de avocatul reclamantului la 10 noiembrie 2009.

5. The applicant was born in 1948 and lives in Vienna. 6. At the time of the events the applicant worked for the association “Asyl in Not”, which offers legal and social support to asylum seekers and refugees. 7. In 2005, an amendment to a number of laws concerning the status of foreigners and of asylum seekers and concerning relevant proceedings (Fremdenrechtspaket 2005) was drafted and adopted by Parliament. The amendments entered into force on 1 January 2006. 8. On 31 December 2006 the then Federal Minister for Interior Affairs, L.P., died unexpectedly of an aneurysm at the age of 55. 9. On 1 January 2007 the applicant published a statement on the association’s website entitled “One less.

What’s coming now?” (“Eine weniger. Was kommt danach?”). It continued: “The good news for the New Year: L.P., Minister for torture and deportation, is dead.” (“Die gute Meldung zum Jahresbeginn: L.P., Bundesministerin für Folter und Deportation, ist tot”) After referring to some specific individual stories of asylum seekers, the text stated further that “Mrs P. was a desk war criminal just like many others there have been in the atrocious history of this country: completely desensitised, indifferent to the consequences of their laws and regulations, the compliant instrument of a bureaucracy contaminated with racism. No decent human is shedding tears over her death.” (“L.P. war eine Schreibtischtäterin, wie es viele gab in der grausamen Geschichte dieses Landes; völlig abgestumpft, gleichgültig gegen die Folgen ihrer Gesetze und Erlässe, ein willfähiges Werkzeug einer rassistisch verseuchten Beamtenschaft.

Kein anständiger Mensch weint ihr eine Träne nach.”). The applicant concluded the text by suggesting that their goal for the New Year was to fight for a new minister who would make good the damage done by L.P. so that Austria could return to being a country welcoming asylum seekers and a place where human rights were respected. 10. G.P., the late Minister’s husband, filed a private prosecution (Privatanklage) for defamation against the applicant and the association. 11. On 19 September 2007 the Vienna Regional Court (Landesgericht für Strafsachen Wien) convicted the applicant of defamation in respect of the above-quoted passages of the statement and sentenced him to a fine in the amount of EUR 1,200.

Half of the fine was suspended for three years. It dismissed G.P.’s request for recognition of the association’s liability for its employee’s actions. 12. The court found that the average reader would understand the relevant passages of the statement to mean that L.P. had ordered or tolerated the torture pending expulsion or the deportation of detainees and had violated human rights. The word “torture”, in particular, implied the intentional infliction of physical or psychological suffering. An average reader would also place the word “deportation” (Deportation) in the context of the historical events under the national-socialist regime which forcefully deported segregated groups of people to ghettos and camps to subject them to forced labour or extermination.

The statement in question suggested that L.P. exercised her political function in a particularly despicable way, that she was indifferent to officials’ criminal abuse of authority in relation to asylum seekers and that her actions were motivated by racist, sadistic, xenophobic and national-socialist attitudes. The publication of the statement had triggered considerable reaction from the media and the public. The applicant had been criticised as tactless and disrespectful. In response thereto, on 9 January 2007, the applicant published in a daily newspaper a reply in which he stated that his comments had been directed solely towards L.P. and he apologised to her family members, who were not responsible for the late Minister’s inhumane policies.

13. The Regional Court acknowledged that a criminal charge of defamation was at odds with the right to freedom of expression as guaranteed by the Convention. It found that the voicing of opinions by refugee associations criticising politicians and their legislative projects represented an important corrective element and that the limits of acceptable criticism were particularly widely drawn in the context of the present case. However, in the court’s opinion, the published statement overstepped the limits of acceptable criticism. The legislative background to the amendment of the laws governing foreigners and asylum seekers and the fact that criticism was allowed to be shocking, still could not justify positioning L.P.

in a national-socialist and racist context and suggesting that she had tolerated the intentional physical ill-treatment of detainees pending expulsion or “deportations”. Such accusations against the then only recently passed away L.P – together with the acclamation of her death and the call on “decent” people not to mourn her passing – clearly went beyond the limits of acceptable criticism in a democratic society. Moreover, the allegations made by the applicant had not been proven to be true, nor had he shown any journalistic diligence in that regard. 14. The applicant filed an appeal on points of law and fact, and also appealed against the sentence. 15. On 7 May 2008 the Vienna Court of Appeal (Oberlandesgericht Wien) dismissed his appeal.

Referring to the reasoning of the first-instance court, it conceded that the word “deportation” nowadays had acquired the additional meaning of “expulsion or removal” and was not only used in the context of the national-socialist regime, but also in the context of the forced expulsion of foreigners. However, the context of the word in which it had been used (“a desk war criminal just like many others there have been in the atrocious history of this country”) acted as a reminder of the national-socialist history of the country. Therefore, even though the statements at issue were political value judgments (“politische Wertungen”), the applicant had not produced any proof of a factual basis for his allegations.

The applicant had further argued that, following the case-law of the European Court of Human Rights and of the domestic courts with regard to Article 10, the impugned statement was covered by freedom of expression. The Court of Appeal, however, found that even such case-law did not provide carte blanche for the applicant to make comparisons with the national-socialist regime without any factual basis. 16. That decision was served on the applicant’s counsel on 3 June 2008. 17. On 7 November 2008 the applicant lodged a request for the renewal of the criminal proceedings (“Erneuerung des Strafverfahrens”) pursuant to Article 363a of the Code of Criminal Procedure with the aim of having the proceedings re-opened and the conviction set aside.

18. On 14 October 2009 the Supreme Court dismissed the request. It stated that the admittedly broad limits of tolerable criticism in the political discourse did not cover excessive value judgments without any factual basis. Statements made in even heated political conflicts needed to respect a minimum of decency and moderation. In the present case the Supreme Court found that the evaluation by the courts had rightly led to the conclusion that the text in question justified the limitation of the applicant’s right to freedom of expression. The value judgment suggesting criminal behaviour on the part of L.P. had no factual basis. The courts had not misjudged the considerable public interest in the discussion concerning migration and asylum policy.

However, the applicant’s statements had not contributed to that public discussion, since they were directed at defaming and discrediting the late Minister. The court further noted that the sanction imposed was, in view of the disrespectful statements and their temporal proximity to L.P.’s death, appropriate and even moderate. 19. The Supreme Court’s decision was served on the applicant’s counsel on 10 November 2009.