CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEA 44944/15 A. A. împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 17 mai 2016 în calitate de comitet compus din: Nona Tsotsoria, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 septembrie 2015, Având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și faptul că această măsură intermediară a fost respectată, având în vedere decizia de acordare a anonimității reclamantului, având în vedere informațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Reclamantul, dl A. A., este un cetățean afgan care s-a născut în 1994 și locuiește în Baja Austria. Președintele a acordat reclamantului cererea de identitate a acestuia să nu fie divulgat publicului (art. 47 § 4 din Regulamentul Curții). El a fost reprezentat în fața Curții de către dna N. Lorenz, avocat practicant la Viena. Guvernul austriac („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl H. Tichy, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe. Guvernurile maghiare și sârbe au hotărât să nu beneficieze de posibilitatea prevăzută în art. 36 § 2 din Convenția și în art. 44 § 3 a) din Regulamentul Curții de a interveni în acest caz. Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului a acceptat invitația Curții de a interveni în cadrul procedurii (art. 36 § 3 din Convenție și art. 44 § 3 din Regulamentul Curții) și a prezentat observații scrise. Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați a refuzat invitația Curții de a interveni. După călătoria prin Grecia și Ungaria, reclamantul a intrat în Austria la 3 martie 2015 și a solicitat protecția internațională. La martie 2015 Biroul Federal pentru Migrație și Azil ( Bundesamt für Fremdenwesen und Asyl ) Centrul de primire inițial, Est ( Erstaufnahmestelle Ost ) a instituit proceduri de consultare cu Ungaria, în conformitate cu secțiunea 18 § 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 („Regulamentul III Dublin”). La 12 mai 2015, reclamantul a avut o audiere orală în fața Biroului Federal pentru Migrație și Azil. El a declarat, printre altele, că a fost tratat rău de către poliție în Ungaria. La 17 iunie 2015, Oficiul Federal pentru Migrație și Azil a respins cererea reclamantului de azil și a ordonat expulzarea sa în Ungaria în temeiul Regulamentului Dublin III. Acesta nu a indicat că reclamantul va fi o victimă de maltrat sau persecuție dacă ar fi expulsat în Ungaria. La 24 iunie 2015, reclamantul a depus un recurs la Curtea Administrativă Federală și a solicitat suspendarea ordinului de expulzare. El s-a plâns că condițiile pentru reclamanții de azil în Ungaria nu au fost examinate în mod corespunzător. La 14 septembrie 2015, reclamantul a fost luat în detenție în vederea expulzării sale, planificată pentru 16 septembrie 2015. În aceeași zi, reclamantul a depus o cerere la Curte în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură și a încercat să rămână expulzarea. Curtea a acordat cererea și reclamantul a fost eliberat. 10. La 14 septembrie 2015, Curtea Administrativă Federală a acordat, de asemenea, un efect suspensiv recursului reclamantului. Cu toate acestea, această decizie nu a fost notificată reclamantului până la 17 septembrie 2015. La 23 septembrie 2015, Curtea Federală de Administrație a anulat decizia de expulzare din 17 iunie 2015 și a trimis cazul către Federal Oficiul pentru Migrație și Azil, susține că decizia a conținut declarații privind situația în Ungaria care nu mai sunt valabile ca cadrul juridic al reclamanților de azil din țara respectivă, s-a schimbat în mod considerabil între timp. Prin urmare, aceasta nu poate examina dacă reclamanții de azil au revenit în Ungaria în conformitate cu Dublin III Regulamentul ar fi supus încălcării sistematice a drepturilor Convenției sau dacă există un astfel de risc pentru reclamant personal. 12. Solicitarea de azil a solicitatului este în așteptare în primă instanță în fața Oficiului Federal pentru Migrație și Azil. COMPLAINTE 13. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 din Convenție, că transferul său forțat în Ungaria în temeiul regulamentului Dublin III îl va supune unor tratamente inumane și degradante și că va exercita riscul de refoulement În temeiul articolului 13 din Convenție, el se plângea că apelul său împotriva respingerii cererii sale de azil nu avea efect suspensiv automat. El a invocat în continuare articolele 5 și 6 din Convenție fără a dezvolta aceste plângeri. Guvernul a solicitat Curtea să elimine cazul din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenție, din motivele că, în urma hotărârii Curții administrative federale din 23 În septembrie 2015, reclamantul nu mai are riscul imediat de a fi expulzat în Ungaria. În alternativă, Guvernul a solicitat Curtea să respingă cererea de neepuizare a căilor de recurs interne, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, sau de a fi vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 § 3 litera (a) din Convenție. 15. Reclamantul a susținut că, chiar dacă nu mai are riscul imediat de expulzare, el a păstrat totuși statutul de victimă, deoarece nu a primit nicio compensație pentru amenințarea de a fi expulzat în Ungaria în încălcarea articolului 3. În plus, autoritățile austriece nu au recunoscut în niciun fel o încălcare a dispoziției respective. Guvernul nu a demonstrat, de asemenea, că a avut un remediu eficace împotriva ordinii de expulzare. 16. Curtea observă că plângerea reclamantului în temeiul articolului 3 se bazează pe posibilele consecințe ale reîntorsului său în Ungaria, asupra condițiilor de primire în țara respectivă și asupra riscului de refoulement în Serbia. Cu toate acestea, decizia de a-l expulza a fost anulată și cererea sa de azil este din nou în așteptare în primă instanță. În prezent, nu există niciun risc imediat de a fi expulzat în Ungaria și, prin urmare, nici un risc de încălcare a articolului 3. În consecință, nu mai există o bază pentru plângerea reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție, nici în ceea ce privește lipsa unui remediu cu efect suspensiv împotriva deciziei de expulzare a acestuia în Ungaria. În orice caz, reclamantul poate depune Curtea o nouă cerere (inclusiv posibilitatea de a solicita o măsură intermediară în temeiul articolului 39) în cazul în care este necesar. 17. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b), că amenințarea unei încălcări a articolelor 3 și 13 din Convenție a fost eliminată și că această chestiune a fost rezolvată. În plus, este convins că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolul respectiv, nu necesită continuarea aplicării în temeiul articolului 37 alineatul (1) În consecință, este necesar să se pună capăt plângerilor în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenția din lista de cauze a Curții și să se întrerupă aplicarea articolului 39.18. În ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 din Convenție, Curtea reiterează că garanțiile acestei dispoziții nu sunt aplicabile procedurilor de azil (a se vedea Katani și alții v. Germania (dec.), nr. 67679/01, 31 mai 2001, și Maaouia v. France [GC], nr. 39652/98, § 40, ECHR 2000 X). Rezultă că această plângere este inadmisibilă ratione materiae. și, prin urmare, trebuie respins, în temeiul articolului (a) și al articolului 4 din Convenție. 20. Reclamantul a solicitat 24,900 euro (EUR) în prejudiciu moral, precum și 1.487,34 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate pentru reprezentarea sa juridică în fața Curții, în special compoziția și depunerea cererii sale. Acesta din urmă cuprinde taxa pe valoarea adăugată (IVA). Guvernul a observat că cererea reclamantului pentru prejudiciu moral a fost excesivă. 21. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 43 § 4 din Regulamentul de procedură, Curtea consideră că, în circumstanțele speciale ale cazului, este adecvat să se pronunțe o atribuire în ceea ce privește costurile procedurii Convenției (a se vedea, printre multe alte autorități, Asgari v. Austria (dec.), nr. 62154/10, 29 ianuarie 2013, și Verlagsgruppe News v. Austria (nr. 3) (dec.), nr. 43521/06, 20 octombrie 2009). Având în vedere costurile cu adevărat și neapărat suportate în cadrul procedurii dinainte de aceasta (Yelverton Investments B.V. și alții v. Letonia (nr. 57566/12, § 47, 18 noiembrie 2014), Curtea atribuie reclamantului rambursarea costurilor și cheltuielilor din suma reclamată (1487.34 EUR). Această sumă include TVA. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să pună capăt plângerilor în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție din lista sa de cazuri; decide să întrerupă aplicarea articolului 39 din Regulamentul de procedură; declara restul cererii inadmisibil; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data notificării prezentei decizii, 1,487,34 EUR (o mie patru sute optzezeci și șapte de euro și treizeci și patru de cenți), impozitul pe valoarea adăugată inclus, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.
Application no. 44944/15
against Austria
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 17
May 2016 as a Committee composed of:
Nona Tsotsoria,
President,
Krzysztof Wojtyczek,
Gabriele Kucsko-Stadlmayer,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 14 September 2015,
Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court and the fact that this interim measure has been complied with,
Having regard to the decision to grant the applicant anonymity,
Having regard to the information submitted by the respondent Government and the comments in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr A. A., is an Afghan national who was born in 1994 and is living in Lower Austria. The President granted the applicant’s request for his identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 4 of the Rules of Court). He was represented before the Court by Mrs N. Lorenz, a lawyer practising in Vienna.
2.
The Austrian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr H. Tichy, Head of the International Law Department at the Federal Ministry for Europe, Integration and Foreign Affairs.
3.
The Hungarian and Serbian Governments decided not to avail themselves of the possibility afforded under Article 36 § 2 of the Convention and Rule 44 § 3 (a) of the Rules of Court to intervene in the case.
4.
The Council of Europe Commissioner for Human Rights accepted the Court’s invitation to intervene in the proceedings (Article 36 § 3 of the Convention and Rule 44 § 3 of the Rules of Court) and submitted written comments. The United Nations High Commissioner for Refugees declined the Court’s invitation to intervene.
5.
Having travelled via Greece and Hungary, the applicant entered Austria on 3 March 2015 and applied for international protection. On
1
March
2015 the Federal Office for Migration and Asylum’s (
Bundesamt
für Fremdenwesen und Asyl
) Initial Reception Centre, East (
Erstaufnahmestelle Ost
) instituted consultation proceedings with Hungary, in accordance with section 18 § 1 (b) of Regulation (EU) No 604/2013 of the European Parliament and of the Council of 26 June 2013 (“Dublin
III
Regulation”).
6.
On 12 May 2015 the applicant had an oral hearing before the Federal
Office for Migration and Asylum. He stated, among other things, that he had been ill-treated by the police in Hungary.
7.
On 17 June 2015 the Federal Office for Migration and Asylum rejected the applicant’s application for asylum and ordered his expulsion to Hungary under the Dublin III Regulation. It stated that there was no indication that the applicant would be a victim of ill-treatment or persecution if expelled to Hungary.
8.
On 24 June 2015 the applicant lodged an appeal with the Federal Administrative Court and requested that the expulsion order be suspended. He complained that the conditions for asylum-seekers in Hungary had not been examined properly.
9.
On 14 September 2015 the applicant was taken into detention with a view to his expulsion, scheduled for 16 September 2015. On the same day, the applicant filed a request with the Court under Rule 39 of the Rules of Court and sought to have his expulsion stayed. The Court granted the request and the applicant was released.
10.
On 14 September 2015 the Federal Administrative Court also granted suspensive effect to the applicant’s appeal. However, that decision was not served on the applicant until 17 September 2015. He did not know of its existence when lodging his application with the Court.
11.
On 23 September 2015 the Federal Administrative Court quashed the expulsion decision of 17 June 2015 and remitted the case to the Federal
Office for Migration and Asylum. It held that the decision had contained statements concerning the situation in Hungary which were no longer valid as the legal framework pertaining to asylum-seekers in that country had changed considerably in the meantime. It therefore could not examine whether asylum-seekers returned to Hungary under the Dublin
III
Regulation would be subject to systematic violations of Convention rights or whether there was such a risk for the applicant personally.
12.
The applicant’s asylum application is pending at first instance before the Federal Office for Migration and Asylum.
13.
The applicant complained under Article 3 of the Convention that his forced transfer to Hungary under the Dublin III Regulation would subject him to inhuman and degrading treatment and that he would run the risk of
refoulement
to Serbia. He complained under Article 13 of the Convention that his appeal against the rejection of his asylum application had not had automatic suspensive effect. He further invoked Articles 5 and 6 of the Convention without developing these complaints.
14.
The Government requested the Court to strike the case out of its list of cases, in accordance with Article 37 § 1 of the Convention, on the grounds that following the Federal Administrative Court’s decision of 23
September 2015 the applicant no longer faced an immediate risk of being expelled to Hungary. In the alternative, the Government requested the Court to reject the application for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article 35 § 1 of the Convention, or for being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 § 3 (a) of the Convention.
15.
The applicant contended that even though he was no longer at immediate risk of expulsion, he nonetheless retained victim status as he had not received any compensation for the threat of being expelled to Hungary in violation of Article 3. Additionally, the Austrian authorities had not in any way acknowledged a violation of that provision. The Government had also not demonstrated that he had had an effective remedy against the expulsion order.
16.
The Court observes that the applicant’s complaint under Article 3 is based on the possible consequences of his being returned to Hungary, the conditions of reception in that country and the risk of
refoulement
to Serbia. However, the decision to expel him has been quashed and his asylum application is again pending at first instance. There is currently no immediate risk that he will be expelled to Hungary and hence no risk of a violation of Article 3. Consequently, there is no longer a basis for the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention either, as that relates to the lack of a remedy with suspensive effect against the decision to expel him to Hungary. In any event, the applicant can lodge a new application with the Court (including the possibility of requesting an interim measure under Rule 39) should the need arise.
17.
In the light of the above, the Court finds, in accordance with Article
37 § 1 (b), that the threat of a violation of Articles 3 and 13 of the Convention has been removed and that the matter has been resolved. Moreover, it is satisfied that respect for human rights, as defined in the Convention and the Protocols thereto, does not require a continuation of the application by virtue of Article 37 § 1
in fine
. Accordingly, it is appropriate to strike the complaints under Articles 3 and 13 of the Convention out of the Court’s list of cases and to discontinue the application of Rule 39.
18.
The applicant’s complaint under Article 5 of the Convention remained unsubstantiated. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article
35
§§
3
(a)
and
4 of the Convention.
19.
Concerning the complaint under Article 6 of the Convention, the Court reiterates that the guarantees of that provision are not applicable to asylum proceedings (see
Katani and others v. Germany
(dec.), no.
67679/01, 31 May 2001, and
Maaouia v. France
[GC], no. 39652/98, §
‑
X). It follows that this complaint is inadmissible
ratione
materiae
and must therefore be rejected, pursuant to Article
35
§§
3
(a)
and
4 of the Convention.
20.
The applicant claimed 24,900 euros (EUR) in non-pecuniary damages as well as EUR 1,487.34 for costs and expenses incurred for his legal representation before the Court, in particular the composition and lodging of his application. The latter sum includes value-added tax (VAT). The Government commented that the applicant’s claim for non-pecuniary damages was excessive.
21.
The Court notes that it is not empowered to award damages if a case is struck out of the list. However, in accordance with Rule 43 § 4 of the Rules of Court, the Court finds it suitable in the special circumstances of the case to make an award in respect of the costs of the Convention proceedings (see, among many other authorities,
Asgari v. Austria
(dec.), no. 62154/10, 29 January 2013, and
Verlagsgruppe News v. Austria (No. 3)
(dec.), no.
43521/06, 20 October 2009). Taking note of the costs genuinely and necessarily incurred in the proceedings before it (
Yelverton
Investments
B.V.
and others v. Latvia
(dec.), no. 57566/12, § 47, 18 November 2014), the Court awards the applicant reimbursement for costs and expenses in the amount claimed (EUR 1,487.34). This sum includes VAT.
For these reasons, the Court, unanimously,
Decides
to strike the complaints under Articles 3 and 13 of the Convention out of its list of cases;
Decides
to discontinue the application of Rule 39 of the Rules of Court;
Declares
the remainder of the application inadmissible;
Holds
a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months of the date of notification of this decision, EUR 1,487.34 (one thousand four hundred and eighty-seven euros and thirty-four cents), value-added tax included, in respect of costs and expenses;
b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
Done in English and notified in writing on 9 June 2016.
Fatoș Aracı
Nona Tsotsoria
Deputy Registrar
President