PAIS PIRES DE LIMA c. PORTUGAL
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
PAIS PIRES DE LIMA c. PORTUGAL (CtEDO, 2016)
Comunicat la 18 ianuarie 2016 Secțiunea a patra Cerere nr. 70465/12 Joaquim António PAIS PIRES DE LIMA împotriva Portugaliei, introdusă la 23 octombrie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Joaquim António Pais Pires de Lima, este un cetățean portughez născut în 1938 și rezident în Cascais. Este reprezentat în fața Curții de către dl R. Sá Fernandes, avocat la Lisabona. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 martie 2007, reclamantul a prezentat în fața Consiliului Superior al Magistraturii (Conselho Superior da Magistratura) ) o plângere disciplinară împotriva judecătorului R. P. pentru o presupusă conduită părtinitoare a acestuia într-un caz civil în care reclamanții au fost reprezentați de reclamant ca avocat. În plângerea sa, reclamantul a denumit în mod grosolan și părtinitor mai, în cazul în care cauza a avut suspiciuni mari de corupție la 22 mai 2007, Consiliul Suprem al Magistraturii care l-a ascultat pe judecătorul denunțat a clasat cauza fără urmări, pe motiv că nimic nu permitea să se ajungă la concluzia unei acțiuni părtinitoare a judecătorului R. P. La 29 octombrie 2007, judecătorul R. P. l-a numit pe reclamant să acționeze în răspundere civilă în fața Tribunalului de la Lisabona, solicitând condamnarea reclamantului la plata a 150 000 EUR pentru încălcarea reputației sale, având în vedere faptele prezentate în plângerea din 1 martie 2007. La 2 ianuarie 2008, reclamantul și-a prezentat memoriul în răspuns. Prin ordonanța din 28 februarie 2008, Tribunalul de la Lisabona a stabilit faptele stabilite și faptele care trebuie stabilite (materiala sense e base instrutória la 17 iulie 2008, Tribunalul de la Lisabona, considerând că reclamantul a adus atingere onoarei judecătorului R. P., l-a condamnat să-i plătească 50 000 EUR ca prejudiciu moral. În urma unei plângeri din partea judecătorului R. P., la 14 aprilie 2009, la 14 aprilie 2009, la ordinul avocaților a aplicat reclamantului o sancțiune disciplinară de condamnare, pe motiv că acesta nu avea în prealabil înștiințat judecătorul înainte de depunerea plângerii sale în fața Consiliului Suprem al Magistraturii, astfel cum îi impunea statutul avocaților. În ceea ce privește conținutul afirmațiilor reclamantului în scrisoarea din 1 martie 2007, instanța de arbitraj nu a dat niciun răspuns cauzei. Reclamantul a interjectat apel împotriva ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Aprilie 2009 Curtea de la Lisabona a anulat hotărârea primei instanțe și a dispus reinserția în instanță a instanței de la Lisabona să ia în considerare faptele invocate de reclamant în apărarea sa care nu fuseseră reținute cu ocazia ordonanței de stabilire a faptelor care trebuie stabilite. În urma unei noi audieri, la 22 aprilie 2010, Tribunalul de la Lisabona l-a condamnat din nou pe reclamant la plata a 50 000 EUR pentru daune morale. octombrie 2011 Curtea de apel de la Lisabona a respins cererea reclamantului și a acordat parțial dreptul reclamantului de a aduce despăgubirile înapoi pentru încălcarea onoarei sale la 100 000 EUR. La o dată nespecificată, recurentul s-a ocupat de casarea în fața Curții Supreme, susținând că: în pofida anulării primei hotărâri, instanțele judecătorești nu au luat în considerare toate faptele relevante pentru apărarea reclamantului și că acesta a acționat în cadrul dreptului său la libertatea de exprimare. La 17 aprilie 2012, Curtea Supremă, printr-o hotărâre notificată reclamantului la 20 aprilie 2012, a respins parțial recursul de reducere a recursului la 50 000 EUR. În hotărârea din 17 aprilie 2012, Curtea Supremă a considerat că cuvintele reclamantului au adus atingere onoarei și reputației reclamantului. În al doilea rând, aceasta a pus în balanță între, pe de o parte, dreptul reclamantului de a-și respecta reputația și, pe de altă parte, dreptul reclamantului la libertatea sa de exprimare, în special dreptul său de a se plânge de conduita unui judecător în cursul unei proceduri civile. În speță, recunoscând dreptul la denunțarea faptelor pretins ilicite comise de un judecător, Curtea Supremă consideră că: plângerea disciplinară a reclamantului a fost ilicită având în vedere lipsa de probe a faptelor invocate în susținerea tezei sale, plângerea nu constituia o cale de atac necesară pentru apărarea drepturilor procedurale ale părților reprezentate de solicitant, pe motiv că au trecut aproape 10 luni între hotărârea pronunțată de judecătorul P. și depunerea plângerii disciplinare plângerea disciplinară nu se limita la o narațiune a faptelor imputate judecătorului R. P. reclamantul emite, de asemenea, hotărâri de valoare în privința judecătorului în cauză plângerea în fața Forumului a fost gratuită și malițioasă stabilirea de către prima instanță a despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de reclamant în suma de 50 000 de euro luase în considerare toate aspectele relevante și era conformă cu criteriile urmate în mod normal de jurisprudența națională. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Constituției sunt următoarele: art. 26 1. Toate drepturile (...) sunt recunoscute cu numele corect și reputația, cu rezerva vieții private și de familie. (...) În momentul faptelor, dispozițiile relevante din Codul civil se citeau astfel: art. 70 Protecția generală a persoanei (2) Fără a aduce atingere răspunderii civile pe care ar putea să o dea la adresa persoanei în cauză, persoana vizată poate solicita măsuri, în conformitate cu circumstanțele cauzei, în scopul de a evita punerea în aplicare a unei amenințări sau de a atenua consecințele unei vătămări. În cazul unui conflict între aceleași drepturi sau între drepturile de aceeași natură, titularii acestora vor trebui să cedeze în măsura în care este necesar pentru ca toate drepturile să producă și ele efecte, fără a defavoriza nici una dintre părți. Oricine, printr-un dol sau o greșeală simplă, aduce atingere în mod ilicit unui drept da ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... □ Oricine menționează sau face cunoscut un fapt care ar putea aduce atingere reputației sau numelui corect al unei persoane fizice sau juridice va răspunde la prejudiciile cauzate. 10 din Convenție, reclamantul se plânge că condamnarea sa la condamnarea civilă fără a lua în considerare faptele relevante pentru apărarea sa a constituit o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE A fost afectată libertatea de exprimare a reclamantului, în sensul art. 10 alin. (1) din Convenție În special, în ce măsură obligațiile și responsabilitățile pe care le presupune statutul reclamantului sunt relevante pentru cauza sa și pentru marja de apreciere a statului în acest domeniu Nikula c. Finlanda, nr 31611/96, § 44, 52 și 54, CEDH 2002 Lešník c. Slovacia 35640/97, § 57 CEDH 2003 IV; Kyprianou c. Cipru [GC], n 73797/01, § 173 și 175, CEDH 2005 XIII)