MAHAMED SAMBUTO v. THE NETHERLANDS

Decizia nr. 3303/11 Samira MAHAMED SAMBUTO împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 19 ianuarie 2016 în calitate de comitet compus din: Helen Keller, președinte, Johannes Silvis, Alena Poláčková, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 ianuarie 2011, având în vedere măsura intermediară indicată în prezenta cerere adresată guvernului Țărilor de Jos în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și faptul că această măsură intermediară a fost respectată, având în vedere informațiile factuale prezentate de Guvernul Italiei și de Guvernul Țărilor de Jos, precum și observațiile scrise ale reclamantului în răspuns, Având în vedere hotărârea din 24 martie 2015 de a ridica măsura interimar în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dna Samira Mahamed Sambuto, este un național etiopien născut în 1979. A fost reprezentată în fața Curții de către dl B.W.M. Toemen, un avocat practicant în Den Bosch. Guvernul Țărilor de Jos a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Guvernul italian a fost reprezentat de agentul lor, dna E. Spatafora, și co-agentul lor, dna Accardo. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că există motive substanțiale pentru a crede că ea și cei doi fii ai săi, care sunt minori, vor fi supuși unui tratament în încălcarea articolului 3 din Convenție în cazul transferului în Italia în temeiul Regulamentului (CE) nr. 343/2003 din 18 februarie 2003 („Regulamentul Dublin”), datorită condițiilor slabe prevalente în cadrul facilităților de primire a reclamanților de azil din această țară. În plus, reclamantul se teme că va fi deportată în țara sa de origine sau într-o țară terță în care ar risca tratamentul în încălcarea articolului 3, fără a lua în considerare cererea de azil în Italia. La 14 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, președintele interimar al Secțiunii a hotărât să indică Guvernului Țărilor de Jos că este de dorit în interesul părților și conducerea corectă a procedurii în fața Curții să nu expulze reclamantul în Italia până la un anunț suplimentar. La 24 martie 2015, Camera a hotărât să ridice indicația din art. 39, după ce a observat informațiile factuale primite de la guvernele italiene și Țările de Jos și observațiile scrise ale reclamantului în răspuns. Prin scrisoarea din 5 august 2015, Guvernul Țărilor de Jos a prezentat Curtea informații factuale suplimentare. Reclamantul a fost invitat să-și prezinte observațiile scrise până la 20 august 2015. La cererea reclamantului, președintele Secției a prelungit timpul permis pentru prezentarea cererii până la 4 septembrie 2015. La 31 august 2015, Guvernul Țărilor de Jos a depus Curtea o copie a unei scrisori din 26 august 2015, în care Serviciul de Immigrație și Naturalizare (Immigratie- en Naturalisatidienst ) a informat autorităților italiene că transferul reclamantului în Italia nu a putut avea loc deoarece a plecat pentru o destinație necunoscută. O copie a fost trimisă de Registru la reprezentantul reclamantului, care a fost, de asemenea, solicitat să informeze Curtea dacă el are încă contact cu reclamantul (și, dacă este cazul, în ce mod). Atenția sa a fost atrasă la art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate trage un caz din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. Prin scrisoarea din 3 septembrie 2015, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că nu mai este în contact cu reclamantul și că nu poate, prin urmare, să afirme dacă este sau nu interesată să continue cererea. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmărească cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să excludă cererea din lista de cazuri. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 februarie 2016. Marialena Tsirli Helen Keller Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 3303/11

Samira MAHAMED SAMBUTO

against the Netherlands

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 19

January 2016 as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

Johannes Silvis,

Alena Poláčková,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 14 January 2011,

Having regard to the interim measure indicated in the present application to the Netherlands Government under Rule 39 of the Rules of Court, and the fact that this interim measure has been complied with,

Having regard to the factual information submitted by the Government of Italy and the Government of the Netherlands, and the applicant’s written comments in reply,

Having regard to the decision of 24 March 2015 to lift the interim measure under Rule 39 of the Rules of Court,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Ms Samira Mahamed Sambuto, is an Ethiopian national who was born in 1979. She was represented before the Court by Mr

B.W.M. Toemen, a lawyer practising in Den Bosch.

2.

The Netherlands Government were represented by their Agent, Mr

R.A.A.

Böcker, of the Ministry of Foreign Affairs. The Italian Government were represented by their Agent, Ms E. Spatafora, and their co

‑

Agent, Ms

P.

Accardo.

3.

The applicant complained under Article 3 of the Convention that there were substantial grounds for believing that she and her two sons, who are minors, would be subjected to treatment in breach of Article 3 of the Convention if transferred to Italy pursuant to Council Regulation (EC) no.

343/2003 of 18 February 2003 (“the Dublin Regulation”), due to the poor conditions prevailing in reception facilities for asylum seekers in that country. Furthermore, the applicant feared that she would be deported to her country of origin or a third country where she would risk treatment in breach of Article 3, without due consideration of her asylum application in Italy.

4.

On 14 January 2011 the Acting President of the Section decided, under Rule 39 of the Rules of Court, to indicate to the Netherlands Government that it was desirable in the interest of the parties and the proper conduct of the proceedings before the Court not to expel the applicant to Italy until further notice.

5.

On 24 March 2015 the Chamber decided to lift the Rule 39 indication, having noted factual information received from the Italian and Netherlands Governments and the applicant’s written comments in reply.

6.

By letter of 5 August 2015 the Netherlands Government submitted to the Court additional factual information. The applicant was invited to submit her written comments by 20 August 2015. At the request of the applicant, the President of the Section extended the time allowed for submissions by the applicant to 4

September 2015.

7.

On 31 August 2015 the Netherlands Government submitted to the Court a copy of a letter of 26 August 2015, in which the Immigration and Naturalisation Service (

Immigratie- en Naturalisatiedienst

) informed the Italian authorities that the applicant’s transfer to Italy could not take place because she had left for an unknown destination. A copy was sent by the Registry to the applicant’s representative, who was also asked to inform the Court whether he still has contact with the applicant (and if so, in what manner). His attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application.

8.

By letter of 3 September 2015 the applicant’s representative informed the Court that he is no longer in contact with the applicant and that he is thus unable to state whether or not she is still interested in pursuing the application.

THE LAW

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue her application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Done in English and notified in writing on 11 February 2016.

Marialena Tsirli

Helen Keller

Deputy Registrar

President