- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 ianuarie 2016
- Stat pârât
- GBR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Kennaugh împotriva Regatului Unit
Traducere în română Auto
Cererea nr. 40600/11 Keith KENNAUGH împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 26 ianuarie 2016 în calitate de comitet compus din: Kristina Pardalos, președinte, Paul Mahoney, Pauliine Koskelo, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 29 iunie 2011, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 28 iulie 2015 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl Keith Kennaugh, este un național britanic născut în 1971 și locuiește în Sheffield. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna A. McLeod al Oficiului Externo și al Commonwealth.
Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor care rezultă dintr-un litigiu de ocupare a forței de muncă. Solicitarea a fost comunicată guvernului la 12 septembrie 2013 HOTĂRÂREA Prin scrisoarea din 28 iulie 2015, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „1. Guvernul Regatului Unit declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurii interne.
Având în vedere declarațiile de mai sus și având în vedere faptele specifice ale cazului reclamantului, Guvernul oferă reclamantului să plătească suma de 7.500 EUR, o sumă pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, plus orice impozit care poate fi impugnabil reclamantului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului reclamantului. Această sumă va fi plătită în lira Sterling la rata aplicabilă la data plății la contul personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție.
În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Astfel, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că examinarea prezentei cereri nu este justificată de mult timp și să scoată aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Reclamantul a fost invitat să prezinte observații cu privire la declarația unilaterală până la 17 septembrie 2015. Nu a fost primit niciun răspuns până la această dată.
Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c). (c) permite Curtea, în special, să elimine un caz din lista sa dacă „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special de Hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Regatului Unit, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). 12. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii [art. 37 § 1 litera (c)]. 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale,
cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 15. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 18 februarie 2016. André Wampach Kristina Pardalos Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
DECISION Application no. 40600/11 Keith KENNAUGH against the United Kingdom The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 26 January 2016 as a Committee composed of: Kristina Pardalos, President, Paul Mahoney, Pauliine Koskelo, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 29 June 2011, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 July 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicant, Mr Keith Kennaugh, is a British national who was born in 1971 and lives in Sheffield.
The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms A. McLeod of the Foreign and Commonwealth Office.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of proceedings arising out of an employment dispute.
The application was communicated to the Government on 12 September 2013 . THE LAW
By a letter of 28 July 2015 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows: “1. The United Kingdom Government declares, by a way of this unilateral declaration, its acknowledgement of the violation of Article 6 paragraph 1, as regards the length of the domestic proceedings. 2. In light of the declarations above, and having regard to the particular facts of the Applicant’s case, the Government offers to pay to the Applicant the amount of 7,500 EUR, an amount which it considers reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant. This payment will constitute the final settlement of the Applicant’s case. 3. This sum will be payable in Pounds Sterling at the rate applicable at the date of payment to the personal account of the applicant within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. 4. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. 5. Thus, the Government respectfully invites the Court to rule that the examination of the present application is no long justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”
The applicant was invited to submit any comments on the unilateral declaration by 17 September 2015. No reply was received by this date.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against the United Kingdom, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000 ‑ VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ … ; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 18 February 2016. André Wampach Kristina Pardalos Deputy Registrar President