NASIBOVA v. RUSSIA

Decizia nr. 38389/14 Elfida Orudzhevna NASIBOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 2 februarie 2016 în calitate de comitet compus din: George Nicolaou, președinte, Branko Lubarda, Pere Pastor Vilanova, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 mai 2014, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dna Elfida Orudzhevna Nasibova este un național georgian, născut în 1975 și locuiește în regiunea Sukhiye Avrali, Samara. A fost reprezentată în fața Curții de către dl A.I.O. Akhmedov, avocat care practică în Samara. Guvernul Rus (denumit în continuare „Guvernul”) este reprezentat de dl. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a sosit în Rusia în 2011. La 26 septembrie 2011, a primit un permis de ședere de trei ani. Soțul reclamantului și patru copii minori sunt resortisanți ruși și trăiesc în Rusia. La 6 septembrie 2013, Departamentul Regional Samara al Serviciului Federal de Migrație (denumit în continuare „departamentul FMS”) ( La 15 octombrie 2013, Curtea de district Samarskiy din Samara a susținut revocarea. Curtea a constatat că nu a interferat cu viața de familie a reclamantului, deoarece nu a împiedicat reclamantul să intre în Rusia sau să solicite un nou permis de ședere. La 17 ianuarie 2014, Curtea Regională Samara a susținut decizia instanței de primă instanță de recurs, care a declarat că revocarea a fost ordonată în conformitate cu procedura prevăzută de lege și motivată de informațiile transmise de departamentul local al FSB. Revocarea nu a interferat cu viața de familie a reclamantului ca într-un an după ce a avut dreptul să solicite un nou permis de ședere. La 26 martie 2014, un judecător al Curții Regionale Samara a refuzat să depună apelul de casație al reclamantului pentru examinarea de către Presidium al Curții Regionale Samara. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție că revocarea permisului de reședință a ei a încălcat dreptul de a respecta viața ei de familie. În absența permisului de reședință, ea este obligată să părăsească Rusia în cazul în care patru copii săi rezide în mod legal și trebuie să obțină o viză de fiecare dată când dorește să le vadă. Ea susține că nu prezintă nici un risc de securitate și constatările autorităților au fost neconvenționate. Drepturile sale procedurale au fost încălcate deoarece decizia de a revoca permisul de ședere a fost luată pe baza materialelor clasificate. La 5 noiembrie 2014 reclamațiile reclamantului au fost comunicate guvernului, care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile. Observațiile au fost transmise reclamantului, care a fost invitată să-și prezinte propriile observații cu privire la admisibilitatea și meritul până la 11 martie 2015. Nu a fost primit niciun răspuns la scrisoarea Registrului. La 18 august 2015, Curtea a primit reclamația avocatului reclamantului care solicită rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în cadrul procedurii în fața Curții. Nu au fost incluse observații cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. Prin scrisoarea din 24 septembrie 2015, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor s-a expirat la 11 martie 2015 și că nu s-a solicitat prelungire a timpului. Octombrie 2015 explicații pentru depunerea tardivă a cererii juste de satisfacție și depune observații cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. Reprezentantul reclamantului a fost atrasă atenția asupra articolului 37 § 1 litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmărească cererea. Reprezentantul reclamantului a primit această scrisoare la 14 octombrie 2015. Cu toate acestea, nu a fost primit niciun răspuns. Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolul respectiv, este necesar.” Curtea consideră că, în aceste condiții, reclamantul nu mai dorește să-și continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenția. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să excludă aplicarea din lista de cazuri. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 martie 2016. Marialena Tsirli George Nicolaou Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 38389/14

Elfida Orudzhevna NASIBOVA

against Russia

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 2

February 2016 as a Committee composed of:

George Nicolaou,

President,

Branko Lubarda,

Pere Pastor Vilanova,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 6 May 2014,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Ms Elfida Orudzhevna Nasibova, is a Georgian national, who was born in 1975 and lives in Sukhiye Avrali, Samara region. She was represented before the Court by Mr A.I.O. Akhmedov, a lawyer practising in Samara.

The Russian Government (hereinafter “the Government”) are represented by Mr

G.

Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant arrived in Russia in 2011. On 26 September 2011 she received a three-year residence permit. The applicant’s husband and four minor children are Russian nationals and live in Russia.

On 6 September 2013 the Samara Regional Department of the Federal Migration Service (hereinafter “the FMS department”) (

Управление Федеральной миграционной службы России по Самарской области

) revoked the applicant’s residence permit on the ground that she posed a threat to national security.

On 15 October 2013 the Samarskiy District Court in Samara upheld the revocation. The court found that it had not interfered with the applicant’s family life, as it did not prevent the applicant from entering Russia or from applying for a new residence permit.

On 17 January 2014 the Samara Regional Court upheld the decision of the first instance court on appeal stating that the revocation had been ordered in accordance with the procedure prescribed by law and reasoned by the information submitted by the local FSB department. The revocation did not interfere with the applicant’s family life as in a year after it she was entitled to apply for a new residence permit.

On 26 March 2014 a judge of the Samara Regional Court refused to refer the applicant’s cassation appeal for examination by the Presidium of the Samara Regional Court.

The applicant complains under Article 8 of the Convention that the revocation of her residence permit violated her right to respect for her family life. In the absence of a residence permit she is obliged to leave Russia where her four children lawfully reside and has to obtain a visa each time she wants to see them. She argues that she does not present any security risk and the authorities’ findings to the contrary were unsubstantiated. Her procedural rights were violated because the decision to revoke her residence permit was taken on the basis of classified materials.

On 5 November 2014 the applicant’s complaints were communicated to the Government, who submitted their observations on the admissibility and merits. The observations were forwarded to the applicant, who was invited to submit her own observations on the admissibility and merits by 11

March 2015. No reply was received to the Registry’s letter.

On 18 August 2015 the Court received the applicant’s lawyer’s just satisfaction claim asking for reimbursement of costs and expenses incurred in connection with the proceedings before the Court. No observations on the admissibility and merits of the application were enclosed.

By letter dated 24 September 2015, sent by registered post, the applicant’s representative was notified that the period allowed for submission of the observations had expired on 11 March 2015 and that no extension of time had been requested. He was invited to provide by 22

October 2015 explanations for the belated submission of the just satisfaction claim and submit observations on the admissibility and merits of the application. The applicant’s representative’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. The applicant’s representative received this letter on 14 October 2015. However, no response has been received.

THE LAW

The Court recalls Article 37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:

“1.

The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a)

the applicant does not intend to pursue his application;

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue her application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Done in English and notified in writing on 3 March 2016.

Marialena Tsirli

George Nicolaou

Deputy Registrar

President