ȘOPÂRLĂ c. ROUMANIE

Reclamantul, dl. Iulian Șopârlă, este cetățean român născut în 1955. Se află în prezent deținut în penitenciarul din Brăila.

Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, d-na C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. A. Circumstanțele cazului

Faptele cazului, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Pe 11 martie 2009, reclamantul a fost plasat în arest preventiv. Pe 17 martie 2009, a fost transferat în penitenciarul din Galați.

Printr-o sentință definitivă din 2011, tribunalul de prima instanță din Galați l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de treisprezece ani și șase luni de închisoare pentru înșelăciune. 1. Condițiile de detenție în penitenciarul din Galați

În formularul de plângere din 15 ianuarie 2013, reclamantul indica că a fost deținut în penitenciarul din Galați într-o celulă de aproximativ 20 m² cu unsprezece alți deținuți. În observațiile scrise transmise pe 21 mai 2014, reclamantul a menționat că a fost închis în acest penitenciar în celule cu o suprafață de aproximativ 18 m², fără a include toaletele și camera destinată depozitării alimentelor.

În observațiile scrise din 31 ianuarie 2014, făcând referire la o scrisoare a Administrației Naționale a Penitenciarelor ("ANP"), Guvernul a subliniat că reclamantul a fost închis în penitenciarul din Galați din 17 martie 2009 până pe 31 martie 2011, și ulterior în penitenciarul din Brăila. Conform Guvernului, în penitenciarul din Galați, reclamantul a fost plasat în celule cu o suprafață de 24 m² – inclusiv spațiu pentru toalete de 6 m² – în care se găseau cinci până la cincisprezece deținuți. Reclamantul s-ar fi întors pentru o scurtă perioadă, din 15 februarie până pe 8 martie 2012.

Guvernul a menționat, de asemenea, că la sfârșitul anului 2013, ca urmare a acțiunii reclamantului denunțând în special supraaglomerarea celulei sale în penitenciarul din Brăila, o hotărâre definitivă a tribunalului de prima instanță din Brăila din 22 octombrie 2013 bazată pe legea nr. 275/2006 cu privire la executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate ordonate de autoritățile judiciare pe parcursul procesului penal ("legea nr. 275/2006") a condus la plasarea sa într-o celulă de 8,13 m² cu un alt deținut. Într-o declarație scrisă din 8 noiembrie 2013, pe care Guvernul a inclus-o în dosar, reclamantul indica că era satisfăcut de condițiile de detenție și igienă. 2. Supravegherea medicală a reclamantului

Pe 12 martie 2009, după închidere, reclamantul a fost supus unui examen medical. S-a constatat că reclamantul suferea de ulcer duodenal și hernii discale lombale care fuseseră deja operate de trei ori în 1992, 1994 și 2007.

Pe parcursul detenției sale, reclamantul a fost tratat cu o terapie conservatoare pe bază de antiinflamatori și analgezice.

Suferind de dureri puternice, reclamantul a suferit pe 31 iulie 2009 un examen medical la spitalul civil din Galați. Medicul a diagnosticat mai multe hernii discale lombale, precum și paralizia nervului sciatic popliteu extern (SPE) și nervului sciatic popliteu intern (SPI) al piciorului stâng. A precizat că o posibilă intervenție chirurgicală prezenta riscuri.

Conform reclamantului, paralizia nervului sciatic popliteu a fost cauzată de faptul că, din cauza supraaglomerării penitenciare, ușa și ferestrele celulei sale rămâneau întotdeauna deschise și produceau curenți de aer.

Într-o dată neprecizată, reclamantul a introdus o cerere de suspendare a executării pedepsei sale, invocând articolele 453 a) și 455 din Codul de procedură penală.

Pe 8 septembrie 2009, reclamantul a fost admis la spitalul penitenciar din Rahova pentru examinări medicale în vederea unei posibile suspendări a executării pedepsei sale.

Pe 18 septembrie 2009, s-a efectuat o imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) într-o clinică privată, care a permis concluzia privind recurența herniilor discale.

În septembrie și octombrie 2009, reclamantul a suferit mai multe examinări neurologice și oftalmologice la spitalul penitenciar din Rahova, la spitalul public Sfântul Pantelimon din București și la institutul național de medicină legală Mina Minovici din București ("institutul național"). Medicul care l-a examinat pe reclamant la spitalul penitenciar din Rahova a recomandat o terapie conservatoare și o nouă intervenție chirurgicală. Medicul neurolog din spitalul public Sfântul Pantelimon a recomandat o terapie conservatoare și sesiuni de kinetoterapie.

În noiembrie 2009, reclamantul a fost din nou admis la spitalul penitenciar din Rahova pentru examinări suplimentare.

Pe 4 noiembrie 2009, s-a întocmit un raport de expertiză medicală pe baza examinărilor mai sus menționate. S-a constatat că, pe lângă herniile discale, reclamantul suferea și de cataractă avansată. S-a concluzionat că asistența medicală recomandată, și anume sesiunile de kinetoterapie pentru patologia vertebrală și o intervenție chirurgicală oftalmologică, putea fi asigurată în rețeaua de sănătate a ANP. Raportul nota că reclamantul "[era] inapt pentru eforturi și [avea] nevoie de reevaluări neurologice regulate. Din punct de vedere medical, [nu era] în imposibilitate de a-și executa pedeapsa în penitenciar." În fine, conform istoricului medical inclus în raport, reclamantul prezenta deja în 2006 paralizia nervului sciatic popliteu extern.

Într-o dată neprecizată, cererea reclamantului de suspendare a executării pedepsei a fost respingă de tribunale.

Printr-o hotărâre din 19 iulie 2010, s-a constatat că starea de sănătate a reclamantului a condus la o reducere a capacității sale de muncă de cel puțin 50% și intereatul a fost recunoscut că suferă de o invaliditate de gradul trei.

Într-o dată neprecizată, reclamantul a depus o nouă cerere de suspendare a executării pedepsei sale.

Pe 21 ianuarie 2011, după mai multe examinări medicale efectuate într-un spital civil, un nou raport de expertiză a fost redactat de institutul național, prezentând bolile de care suferea reclamantul, în special polydiscopatia lombală și cataracta avansată afectând ambii ochi. S-a precizat că, pentru bolile indicate, intervenții chirurgicale putea fi efectuate în unitățile medicale specializate sub autoritatea Ministerului Sănătății. Raportul concluziona că realizarea intervențiilor chirurgicale ar pune reclamantul în imposibilitate de a-și executa pedeapsa privativă de libertate pentru o perioadă de trei luni. De asemenea, concluziona că, dacă reclamantul nu accepta chirurgia, asistența medicală putea fi asigurată în rețeaua de sănătate a ANP.

O hotărâre din 28 aprilie 2011 a tribunalului de prima instanță din Galați a acordat reclamantului o suspendare a executării pedepsei din motive medicale.

Intereatul a fost eliberat. Din documentele dosarului rezultă că a suferit, în perioada eliberării sale, o operație de cataractă.

Printr-o sentință din 22 noiembrie 2011, tribunalul județean din Galați a anulat hotărârea tribunalului de prima instanță din Galați din 28 martie 2011.

Reclamantul a fost reinchis pe 15 februarie 2012.

Pe 3 aprilie 2012, a introdus o nouă cerere de suspendare a executării pedepsei sale pe motiv că suferea de o boală gravă.

Pe 30 iulie 2012, un nou raport de expertiză redactat de institutul național constata că reclamantul suferea în special de polydiscopatia lombală și cataractă operată cu implant de cristalini. Raportul, redactat pe baza concluziilor unui medic specialist, concluziona că o intervenție chirurgicală trebuia evitată ținând cont de intervențiile deja efectuate. În plus, observa că medicul a recomandat un tratament de reabilitare care includea balneoterapie. De asemenea, era indicat că asistența medicală putea fi asigurată în rețeaua de sănătate a ANP, inclusiv tratamentul de fiziologie pentru patologia vertebrală. În consecință, s-a considerat că suspendarea executării pedepsei nu era justificată din punct de vedere medical ținând cont de starea evolutivă a bolilor de care suferea reclamantul.

Printr-o hotărâre din 3 septembrie 2012, tribunalul de prima instanță din Galați, pe baza concluziilor raportului din 30 iulie 2012, a respins cererea de suspendare a executării pedepsei.

Reclamantul a făcut apel împotriva acestei hotărâri pe motiv că singurul tratament capabil să vindece afecțiunea coloanei vertebrale era o intervenție chirurgicală. Referia în acest sens recomandația din raportul de expertiză medicală din 21 ianuarie 2011. De asemenea, preciza că nu a avut timp suficient pentru operația chirurgicală lombală în perioada suspendării executării pedepsei acordate de hotărârea din 28 aprilie 2011.

Printr-o sentință definitivă din 30 octombrie 2012, tribunalul județean din Galați a respins apelul reclamantului. În raționamentul său, tribunalul s-a bazat pe raportul de expertiză din 30 iulie 2012 care recomanda un tratament non-chirurgical ținând cont de intervențiile deja efectuate.

Pe 20 noiembrie 2012, directorul penitenciarului din Brăila a solicitat spitalului penitenciar din Rahova internarea reclamantului în vederea unui tratament de kinetoterapie. Spitalul a consimțit pe 7 ianuarie 2013. Reclamantul nu a fost totuși transferat din cauza întoarcerilor succesive în alte centre penitenciare, justificate, între altele, de realizarea unei noi expertise medicale.

În 2013, reclamantul a introdus o nouă cerere de suspendare a executării pedepsei sale. Un nou raport de expertiză medicală a fost efectuat de institutul național.

Printr-o hotărâre din 6 decembrie 2013, tribunalul de prima instanță din Brăila a respins această cerere. Această hotărâre a fost confirmată, ca urmare a apelului reclamantului, de tribunalul județean din Brăila pe 24 ianuarie 2014. Curtea nu dispune de raportul institutului național și textul complet al hotărârilor tribunalelor naționale.

În septembrie și octombrie 2013, reclamantul a beneficiat de mai multe sesiuni de kinetoterapie la spitalul civil din Brăila. B. Dreptul intern relevant

Dreptul intern relevant privind suspendarea executării pedepselor este prezentat în hotărârea Matei c. România ((hotărâre), nr. 26244/10, § 27, 20 mai 2014).

Dispozițiile interne relevante privind cale de atac deschisă deținuților pentru a-și apăra drepturile, inclusiv dreptul la tratament medical, reglementate de legea nr. 275 care a intrat în vigoare pe 20 octombrie 2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate ordonate de autoritățile judiciare pe parcursul procesului penal ("legea nr. 275/2006"), sunt descrise în cauza Iacov Stanciu c. România (nr. 35972/05, §§ 115 și 116, 24 iulie 2012). Aceste dispozițiuni permit persoanelor interesate să se adreseze direct judecătorului de aplicare a pedepselor delegat lângă penitenciar ("judecătorul delegat") pentru a denunța lipsa tratamentului medical adecvat și pentru a obține de la autoritățile penitenciare punerea la dispoziție a acestui tratament. Hotărârea judecătorului delegat poate fi contestată la tribunalul de prima instanță din raza în care se află penitenciarul.

De la 1 februarie 2014, legea mai sus menționată a fost abrogată și înlocuită de legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor ("legea nr. 254/2013"). Noua lege conține dispozițiuni similare cu privire la responsabilitatea judecătorului încărcat de supravegherea privării de libertate (judecătorul de supraveghere a privării de libertate) ca garant al respectării drepturilor persoanelor condamnate (art. 57 din această lege). Respectivul judecător rămâne competent să examineze contestațiile persoanelor condamnate privind exercitarea drepturilor lor (articolele 9 § 2 și 56) și hotărârile sale sunt susceptibile de apel la tribunalul de prima instanță (art. 56 § 9). GRIEVUL

Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat în perioada detenției sale de tratamentul medical specific care i-ar fi fost recomandat și că starea sa de sănătate era incompatibilă cu detenția. ÎN DROIT

Reclamantul susține că, în perioada detenției sale, a fost mult timp lipsit de tratamentul medical specific care i-ar fi fost recomandat în rapoartele de expertiză medicală, în special de sesiunile de kinetoterapie. De asemenea, susține că starea sa de sănătate s-a agravat din cauza condițiilor de detenție, în special din cauza supraaglomerării penitenciare. Curtea va examina susținerile reclamantului sub aspectul articolului 3 din Convenție, redactat după cum urmează: "Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inhumane sau degradante." A. Argumentele părților

Guvernul subliniază că reclamantul a omis să se folosească de dispozițiunile legii nr. 275/2006 pentru a denunța lipsa asistenței medicale. Indică că intereatul a format într-adevăr mai multe cereri de suspendare a executării pedepsei din motive medicale, dar că, în cadrul acestei cai de atac, instanțele judiciare naționale nu au fost sesizate cu aspectele privind administrarea tratamentului medical. Conform Guvernului, calea de atac corespunzătoare la dispoziția reclamantului era chiar legea nr. 275/2006 care ar fi garantat în mod expres dreptul persoanelor deținute de a beneficia de asistență medicală și tratament medical gratuit. Guvernul adaugă că reclamantul a invocat dispozițiunile acestei legi la instanțele judiciare naționale pentru a denunța condițiile materiale de detenție, în special supraaglomerarea, și că, deoarece ar fi fost transferat ulterior într-o celulă corespunzătoare după opinia sa, a obținut soluție favorabilă (§8 mai sus). Precizează mai departe că reclamantul a beneficiat de tratament medicamentos (§10) și că a suferit numeroase examinări medicale pe parcursul detenției sale. De asemenea, consideră că starea de sănătate a reclamantului era compatibilă cu condițiile detenției sale.

Reclamantul nu a prezentat observații cu privire la excepția Guvernului privind neepuizarea căilor de atac interne. Susține că starea sa de sănătate s-a agravat din cauza condițiilor de detenție și acuză în special supraaglomerarea care ar fi domnit în penitenciarul din Galați. În acest sens, indică că i s-a diagnosticat paralizia nervului sciatic popliteu extern (SPE) și nervului sciatic popliteu intern (SPI) al piciorului stâng câteva luni după închidere și că, din cauza aceasta, a fost recunoscut că suferă de invaliditate de gradul trei. Adaugă că a beneficiat doar în octombrie 2013, conform opiniei sale foarte târziu, de sesiunile de kinetoterapie care ar fi fost constant recomandate de medici. B. Aprecierea Curții

Curtea constată că grievul reclamantului conține două ramuri pe care le va examina succesiv: pe de o parte, acuză deficiențe privind tratamentul medical dispensat în penitenciar și, pe de altă parte, incompatibilitatea stării sale de sănătate cu condițiile detenției sale. 1. Cu privire la lipsa tratamentului medical

Curtea reamintește că, conform articolului 35 din Convenție, epuizarea căilor de atac nu se aplică decât pentru acelea care sunt legate atât de încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Căile de atac trebuie să existe la un grad suficient de certitudine în practică, ca și în teorie, altfel le lipsește eficacitatea și accesibilitatea dorite (Akdivar și alții c. Turcia, 16 septembrie 1996, § 66, Culegere de hotărâri și hotărâri 1996-IV, și McFarlane c. Irlanda [Marea Cameră], nr. 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010). Curtea reamintește de asemenea că simpla nutrire de îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei căi de atac date care nu este evident sortită eșecului nu constituie un motiv valid pentru justificarea nefolosirii căilor de atac interne (Brusco c. Italia (hotărâre), nr. 69789/01, CEDH 2001-IX).

În speță, Curtea constată că reclamantul se plânge de întârzierea cu care a beneficiat de tratamentul corespunzător, și în special de sesiunile de kinetoterapie care i-au fost constant recomandate din noiembrie 2009.

Curtea reamintește că a judecat deja că o cale de atac fundată pe dispozițiunile legii nr. 275/2006 (§37 mai sus) constituia o cale de atac efectivă în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, cu privire la pretențiile legate de lipsa asistenței medicale corespunzătoare pentru deținuți (a se vedea, printre cauzele recente, Szemkovics c. România (hotărâre), nr. 27117/08, §§ 25 și 26, 17 decembrie 2013). Mai mult, a ajuns la aceeași concluzie pentru ceea ce privește tratamentul medical care implică sesiuni de kinetoterapie care au fost cerute de un reclamant (Matei c. România (hotărâre), nr. 26244/10, § 36, 20 mai 2014). În această din urmă cauză, Curtea a acordat importanță faptului că, prin adoptarea legii nr. 275/2006 mai sus menționată, autoritățile naționale au creat și pus la dispoziția deținuților care denunțau o lipsă de tratament medical un cadru judecătoresc care le permitea să-și redreseze direct și într-un termen scurt grievul lor invocat sub art. 3 din Convenție.

Or, în prezenta cauză, reclamantul nu s-a prevalat în mod valid la niciun moment din lunga sa detenție de această cale de atac care ar fi putut conduce la condamnarea autorităților penitenciare și, după caz, la obținerea sesiunilor de kinetoterapie într-un termen mai scurt dacă ar fi fost necesar. O asemenea procedură era cu atât mai corespunzătoare deoarece reclamantul nu denunța o deficiență generală a sistemului medical, deficiență care ar fi condus la aceea că calea de atac nu ar fi fost a priori efectivă (a se vedea, a contrario, V.D. c. România, nr. 7078/02, § 86, 16 februarie 2010).

Cu siguranță, reclamantul a sesizat instanțele judiciare naționale cu mai multe cereri de suspendare a executării pedepsei din motive medicale. Cu toate acestea, Curtea observă că calea de atac fundată pe art. 455 din Codul de procedură penală nu se referă direct la lipsa tratamentului medical corespunzător ci la incompatibilitatea dintre starea de sănătate a unui deținut și realizarea unui tratament în detenție (a se vedea, în acest sens, I.T. c. România (hotărâre), nr. 40155/02, 24 noiembrie 2005, și Matei, precitată, § 38). Rezultă că reclamantul nu a dat autorităților naționale ocazia de a remedia grievul său.

Prin urmare, această parte a grievului trebuie respingă din motiv de neepuizare a căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. 2. Cu privire la compatibilitatea stării de sănătate a reclamantului cu detenția a) Chestiune preliminară

Curtea constată că, în observațiile scrise primite de ea în mai 2014, reclamantul s-a plânge pentru prima dată în mod explicit și detaliat de condițiile materiale de detenție suferite în penitenciarul din Galați. Curtea constată că acest grievul, introdus după comunicarea plângerii Guvernului pârât, nu constituie un aspect al grievurilor asupra cărora părțile au schimbat observații (a se vedea Piryanik c. Ucraina, nr. 75788/01, §§ 19-20, 19 aprilie 2005, Nuray Șen c. Turcia (nr. 2), nr. 25354/94, §§ 199-200, 30 martie 2004 și Gallucci c. Italia, nr. 10756/02, §§ 55-57, 12 iunie 2007). De fapt, Curtea constată că, spre deosebire de cauzele în care reclamanții denunță doar condițiile materiale de detenție, grievul inițial al reclamantului în prezenta cauză viza inadecvarea condițiilor materiale de detenție la situația medicală a sa. Din această cauză, va examina grievul reclamantului doar sub această perspectivă. b) Cu privire la grievul reclamantului

În acest sens, Curtea ia nota de argumentul reclamantului conform căruia diagnosticul de paralizie a nervurilor SPE și SPI ale piciorului stâng a fost pus câteva luni după închidere și că, din cauza aceasta, a fost recunoscut că suferă de invaliditate de gradul trei. Or, Curtea subliniază în primul rând că paralizia nervului SPE fusese deja constatată în 2006 (§18 mai sus). În al doilea rând, dacă este adevărat că paralizia nervului SPI a fost diagnosticată doar câteva luni după plasarea sa în detenție, nu mai puțin adevărat este că nicio expertiză medicală care ar fi concluzionat existența unei legături cauzale între agravarea stării de sănătate a reclamantului și condițiile detenției sale sau un tratament medical nu a fost prezentată Curții. Prin urmare, ținând cont de elementele de fapt din dosarul medical al reclamantului, Curtea nu poate nici concluziona că invaliditatea acestuia a rezultat din plasarea sa în detenție nici considera că autoritățile au responsabilitate în acest sens (Flămînzeanu c. România, nr. 56664/08, § 84, 12 aprilie 2011, și Sandu Voicu c. România, nr. 45720/11, § 45, 3 martie 2015).

Curtea constată apoi că intereatul a sesizat instanțele judiciare naționale de mai multe ori cu cereri de suspendare a executării pedepsei din motive medicale invocând articolele 453 a) și 455 din Codul de procedură penală. În cadrul acestor proceduri, autoritățile judiciare au fost obligate să examineze, pe baza expertizelor medicale, compatibilitatea stării de sănătate a reclamantului și realizării unui tratament medical cu menținerea sa în detenție (I.T., precitată).

În acest sens, Curtea observă că, în ianuarie 2011, medicii specialiști au estimat că bolile reclamantului impuneau intervenții chirurgicale care trebuiau realizate în afara penitenciarului, într-un termen de trei luni (§22 mai sus). În răspuns, tribunalul de prima instanță din Galați a ordonat, în aprilie 2011, o suspendare a executării pedepsei (§23 mai sus). Reclamantul putea deci să profite de perioada sa de libertate pentru a-și trata mai bine patologia vertebrală de care suferea, ceea ce totuși a omis să facă. De fapt, pe parcursul eliberării sale care a durat aproximativ zece luni, reclamantul a suferit doar o singură intervenție constând în o operație de cataractă (§24 mai sus). Ținând cont de toate cele de mai sus, Curtea nu poate concluziona că autoritățile naționale nu au reacționat corect când instanțele medicale au concluzionat inadecvarea condițiilor materiale de detenție situației medicale a reclamantului.

Curtea observă apoi că, după reinchiderea reclamantului în februarie 2012, nici medicii specialiști nici judecătorii nu au concluzionat că starea de sănătate a acestui deținut era incompatibilă cu detenția ordinară, afirmând dimpotrivă că îngrijirile necesare putea fi administrate în mediul penitenciar (a se vedea, a contrario, Scoppola c. Italia (nr. 4), nr. 65050/09, § 52, 17 iulie 2012). În aceste condiții, Curtea nu poate concluziona că menținerea în detenție a reclamantului este incompatibilă în sine cu art. 3 din Convenție (Cirillo c. Italia, nr. 36276/10, § 38, 29 ianuarie 2013).

De asemenea, constată că reclamantul a beneficiat de tratament medicamentos (§10 mai sus) și că, în orice caz, nu s-a adresat judecătorului delegat lângă penitenciar pentru a se plânge de nerespectarea unei posibile recomandări medicale în acest sens, cum i-ar fi fost loisibil să facă în virtutea legii nr. 275/2006 (Matei, precitată, § 42).

Prin urmare, această parte a grievului este în mod evident neîntemeiat și trebuie respingă, în aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Declară plângerea inadmisibilă. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris pe 25 februarie 2016. Françoise Elens-Passos András Sajó Greffieră Președinte

Le requérant, M. Iulian Șopârlă, est un ressortissant roumain né en 1955. Il est actuellement détenu à la prison de Brăila.

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 11 mars 2009, le requérant fut placé en détention provisoire. Le 17 mars 2009, il fut transféré à la prison de Galați.

Par un jugement définitif de 2011, le tribunal de première instance de Galați condamna le requérant à une peine de treize ans et six mois de prison ferme pour escroquerie. 1. Les conditions de détention à la prison de Galați

Dans son formulaire de requête du 15 janvier 2013, le requérant indiquait qu’il avait été détenu à la prison de Galați dans une cellule d’environ 20 m 2 avec onze autres détenus. Dans ses observations écrites transmises le 21 mai 2014, le requérant mentionna qu’il avait été incarcéré dans cette prison dans des cellules d’une superficie d’environ 18 m², sans compter les toilettes ni la pièce destinée au stockage des aliments.

Dans ses observations écrites du 31 janvier 2014, renvoyant à une lettre de l’Administration nationale des prisons (« l’ANP »), le Gouvernement soulignait que le requérant avait été incarcéré à la prison de Galați du 17 mars 2009 au 31 mars 2011, et ultérieurement à la prison de Brăila. D’après le Gouvernement, à la prison de Galați, le requérant avait été placé dans des cellules d’une superficie de 24 m² – dont un espace de toilettes de 6 m² – dans lesquelles se trouvaient de cinq à quinze détenus. Le requérant y serait retourné pour une courte période, du 15 février au 8 mars 2012.

Le Gouvernement mentionnait en outre qu’à la fin de l’année 2013, à la suite de l’action du requérant dénonçant en particulier le surpeuplement de sa cellule dans la prison de Brăila, une décision définitive du tribunal de première instance de Brăila du 22 octobre 2013 fondée sur la loi n o 275/2006 sur l’exécution des peines et des mesures privatives de liberté ordonnées par les autorités judiciaires au cours du procès pénal (« la loi n o 275/2006 ») avait conduit à son placement dans une cellule de 8,13 m² avec un autre détenu. Dans une déclaration écrite du 8 novembre 2013, que le Gouvernement a versée au dossier, le requérant avait indiqué qu’il était satisfait des conditions de détention et d’hygiène. 2. Le suivi médical du requérant

Le 12 mars 2009, après son incarcération, le requérant fut soumis à un examen médical. Il fut constaté que le requérant souffrait d’un ulcère duodénal et d’hernies discales lombaires ayant déjà été opérées à trois reprises en 1992, 1994 et 2007.

Tout au long de sa détention, le requérant se vit administrer un traitement conservatoire à base d’anti-inflammatoires et d’antalgiques.

Souffrant de fortes douleurs, le requérant subit le 31 juillet 2009 un examen médical à l’hôpital civil de Galați. Le médecin diagnostiqua plusieurs hernies discales lombaires ainsi que la paralysie du nerf sciatique poplité externe (SPE) et du nerf sciatique poplité interne (SPI) de la jambe gauche. Il précisa qu’une éventuelle intervention chirurgicale présentait des risques.

D’après le requérant, sa paralysie du nerf sciatique poplité était due au fait que, en raison du surpeuplement carcéral, la porte et les fenêtres de sa cellule étaient toujours ouvertes et produisaient des courants d’air. 13. À une date non précisée, le requérant introduisit une demande d’interruption de l’exécution de sa peine, invoquant les articles 453 a) et 455 du code de procédure pénale.

Le 8 septembre 2009, le requérant fut admis à l’hôpital pénitentiaire de Rahova pour des examens médicaux en vue d’une éventuelle interruption de l’exécution de sa peine.

Le 18 septembre 2009, une imagerie par résonance magnétique (IRM) fut réalisée dans une clinique privée, qui permit de conclure à la récidive des hernies discales.

En septembre et en octobre 2009, le requérant subit plusieurs examens neurologiques et ophtalmologiques à l’hôpital pénitentiaire de Rahova, à l’hôpital public Sfântul Pantelimon de Bucarest et à l’institut national de médecine légale Mina Minovici de Bucarest (« l’institut national »). Le médecin ayant examiné le requérant à l’hôpital pénitentiaire de Rahova recommanda un traitement conservatoire et une nouvelle intervention chirurgicale. Le médecin neurologue de l’hôpital public Sfântul Pantelimon recommanda un traitement conservatoire et des séances de kinésithérapie.

En novembre 2009, le requérant fut de nouveau admis à l’hôpital pénitentiaire de Rahova pour des examens supplémentaires.

Le 4 novembre 2009, un rapport d’expertise médicolégale fut établi sur la base des examens susmentionnés. Il était constaté que, en plus des hernies discales, le requérant souffrait aussi de cataracte avancée. Il y était conclu que l’assistance médicale recommandée, à savoir des séances de kinésithérapie pour la pathologie vertébrale et une intervention chirurgicale ophtalmologique, pouvait être assurée dans le réseau sanitaire de l’ANP. Le rapport notait que le requérant « [était] inapte aux efforts et nécessit[ait] des réévaluations neurologiques régulières. D’un point de vue médical, il n’[était] pas dans l’impossibilité d’exécuter sa peine dans une prison. » Enfin, d’après son historique médical repris dans le rapport, le requérant présentait déjà en 2006 une paralysie du nerf sciatique poplité externe. 19. À une date non précisée, la demande du requérant visant à l’interruption de l’exécution de sa peine fut rejetée par les tribunaux.

Par une décision du 19 juillet 2010, il fut constaté que l’état de santé du requérant avait conduit à une réduction de sa capacité de travail d’au moins 50 % et l’intéressé fut reconnu atteint d’une invalidité de troisième degré. 21. À une date non précisée, le requérant déposa une nouvelle demande d’interruption de l’exécution de sa peine.

Le 21 janvier 2011, après plusieurs examens médicaux réalisés dans un hôpital civil, un nouveau rapport d’expertise fut rédigé par l’institut national, présentant les maladies dont souffrait le requérant, notamment la polydiscopathie lombaire et la cataracte avancée touchant les deux yeux. Il était précisé que, pour les maladies indiquées, des interventions chirurgicales pouvaient être réalisées dans les unités médicales spécialisées relevant du ministère de la Santé. Le rapport concluait que la réalisation des interventions chirurgicales mettrait le requérant dans l’impossibilité d’exécuter sa peine privative de liberté pour une période de trois mois. Il concluait également que, si le requérant n’acceptait pas la chirurgie, l’assistance médicale pouvait être assurée dans le réseau sanitaire de l’ANP.

Un jugement du 28 avril 2011 du tribunal de première instance de Galați accorda au requérant une interruption de l’exécution de sa peine pour des raisons médicales.

L’intéressé fut remis en liberté. Il ressort des pièces du dossier qu’il subit, pendant sa libération, une opération de la cataracte.

Par un arrêt du 22 novembre 2011, le tribunal départemental de Galați annula le jugement du tribunal de première instance de Galați du 28 avril 2011.

Le requérant fut réincarcéré le 15 février 2012.

Le 3 avril 2012, il introduisit une nouvelle demande d’interruption de l’exécution de sa peine au motif qu’il souffrait d’une maladie grave.

Le 30 juillet 2012, un nouveau rapport d’expertise rédigé par l’institut national constatait que le requérant souffrait notamment d’une polydiscopathie lombaire et d’une cataracte opérée avec implant d’un cristallin. Le rapport, rédigé sur la base des conclusions d’un médecin spécialiste, concluait qu’une intervention chirurgicale devait être évitée eu égard aux interventions déjà effectuées. En outre, il relevait que le médecin avait recommandé un traitement de rééducation comprenant de la balnéothérapie. Par ailleurs, il était indiqué que l’assistance médicale pouvait être assurée dans le réseau sanitaire de l’ANP, y compris le traitement de physiothérapie pour la pathologie vertébrale. Par conséquent, il était estimé que l’interruption de l’exécution de la peine n’était pas justifiée d’un point de vue médical eu égard à l’état évolutif des maladies dont souffrait le requérant.

Par un jugement du 3 septembre 2012, le tribunal de première instance de Galați, se fondant sur les conclusions du rapport du 30 juillet 2012, rejeta la demande visant à l’interruption de l’exécution de la peine.

Le requérant forma un pourvoi en recours contre ce jugement au motif que le seul traitement à même de guérir son affection à la colonne vertébrale était une intervention chirurgicale. Il disait se référer à cet égard à la recommandation du rapport d’expertise médicolégale du 21 janvier 2011. En outre, il précisait qu’il n’avait pas disposé du temps nécessaire à l’opération chirurgicale lombaire pendant l’interruption de l’exécution de sa peine accordée par le jugement du 28 avril 2011.

Par un arrêt définitif du 30 octobre 2012, le tribunal départemental de Galați rejeta le pourvoi du requérant. Dans son raisonnement, le tribunal se fondait sur le rapport d’expertise du 30 juillet 2012 recommandant un traitement non opératoire eu égard aux interventions déjà effectuées.

Le 20 novembre 2012, la direction de la prison de Brăila demanda à l’hôpital pénitentiaire de Rahova l’admission du requérant en vue d’un traitement de kinésithérapie. L’hôpital donna son accord le 7 janvier 2013. Le requérant n’y fut toutefois pas transféré en raison des renvois successifs dans d’autres centres pénitentiaires, justifiés, entre autres, par la réalisation d’une nouvelle expertise médicolégale.

En 2013, le requérant introduisit une nouvelle demande d’interruption de l’exécution de sa peine. Un nouveau rapport d’expertise médicolégale fut réalisé par l’institut national.

Par une décision du 6 décembre 2013, le tribunal de première instance de Brăila rejeta cette demande. Cette décision fut confirmée, sur recours du requérant, par le tribunal départemental de Brăila le 24 janvier 2014. La Cour ne dispose pas du rapport de l’institut national et du texte complet des décisions des tribunaux nationaux.

En septembre et en octobre 2013, le requérant bénéficia de plusieurs séances de kinésithérapie à l’hôpital civil de Brăila. B. Le droit interne pertinent

Le droit interne pertinent concernant l’interruption de l’exécution des peines est exposé dans la décision Matei c. Roumanie ((déc.), n o 26244/10, § 27, 20 mai 2014).

Les dispositions internes pertinentes concernant le recours ouvert aux détenus pour défendre leurs droits, y compris le droit à un traitement médical, réglementé par la loi n o 275 entrée en vigueur le 20 octobre 2006 relative à l’exécution des peines et des mesures privatives de liberté ordonnées par les autorités judiciaires au cours du procès pénal (« la loi n o 275/2006 »), sont décrites dans l’affaire Iacov Stanciu c. Roumanie (n o 35972/05, §§ 115 et 116, 24 juillet 2012). Ces dispositions permettent aux intéressés de s’adresser directement au juge d’application des peines délégué auprès de la prison (« le juge délégué ») pour dénoncer l’absence de traitement médical adéquat et obtenir des autorités de la prison qu’elles mettent à leur disposition ledit traitement. La décision du juge délégué peut faire l’objet d’une contestation auprès du tribunal de première instance de l’arrondissement dans lequel se trouve la prison.

Depuis le 1 er février 2014, la loi précitée a été abrogée et remplacée par la loi n o 254/ 2013 sur l’exécution des peines (« la loi n o 254/2013 »). La nouvelle loi contient des dispositions similaires en ce qui concerne la responsabilité du juge chargé du contrôle de la privation de liberté ( judecătorul de supraveghere a privării de libertate ) en tant que garant du respect des droits des personnes condamnées (article 57 de cette loi). Ledit juge demeure compétent pour examiner les contestations des personnes condamnées relatives à l’exercice de leurs droits (articles 9 § 2 et 56) et ses décisions sont susceptibles d’un recours devant le tribunal de première instance (article 56 § 9). GRIEF

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié pendant sa détention du traitement médical spécifique qui lui aurait été recommandé et que son état de santé était incompatible avec la détention. EN DROIT

Le requérant soutient que, pendant sa détention, il a longtemps été privé du traitement médical spécifique qui lui aurait été recommandé dans les rapports d’expertise médicolégale, notamment des séances de kinésithérapie. Il allègue également que son état de santé s’est aggravé à cause des conditions de détention, notamment le surpeuplement carcéral. La Cour examinera les allégations du requérant sous l’angle de l’article 3 de la Convention, ainsi libellé : « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » A. Les arguments des parties

Le Gouvernement relève que le requérant a omis de se prévaloir des dispositions de la loi n o 275/2006 pour dénoncer le manque d’assistance médicale. Il indique que l’intéressé a certes formé plusieurs demandes d’interruption de l’exécution de sa peine pour des motifs médicaux, mais que, dans le cadre de ce recours, les juridictions nationales n’étaient pas saisies des aspects concernant l’administration du traitement médical. Selon le Gouvernement, le recours approprié à disposition du requérant était bien la loi n o 275/2006 qui aurait garanti expressément le droit des personnes détenues à bénéficier d’une assistance médicale et d’un traitement médical gratuits. Le Gouvernement ajoute que le requérant a invoqué les dispositions de cette loi devant les juridictions nationales afin de dénoncer les conditions matérielles de détention, en particulier le surpeuplement, et que, comme il aurait été transféré ultérieurement dans une cellule convenable à ses yeux, il a obtenu gain de cause (paragraphe 8 ci-dessus). Il précise encore que le requérant a bénéficié d’un traitement médicamenteux (paragraphe 10) et qu’il a subi de nombreux examens médicaux tout au long de sa détention. Il estime également que l’état de santé du requérant était compatible avec les conditions de sa détention.

Le requérant n’a pas présenté d’observations sur l’exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Il allègue que son état de santé s’est aggravé en raison des conditions de détention et met en particulier en cause le surpeuplement qui aurait régné à la prison de Galați. À cet égard, il indique que l’on avait diagnostiqué chez lui une paralysie du nerf sciatique poplité externe (SPE) et du nerf sciatique poplité interne (SPI) de la jambe gauche quelques mois après son incarcération et qu’il a été reconnu, de ce fait, atteint d’une invalidité de troisième degré. Il ajoute qu’il n’a bénéficié qu’en octobre 2013, soit très tardivement selon lui, des séances de kinésithérapie qui auraient été constamment recommandées par les médecins. B. L’appréciation de la Cour

La Cour note que le grief du requérant comporte deux branches qu’elle examinera successivement : il dénonce d’une part des défaillances concernant le traitement médical dispensé en prison et, d’autre part, l’incompatibilité de son état de santé avec les conditions de sa détention. 1. Sur le défaut de traitement médical

La Cour rappelle que, selon l’article 35 de la Convention, l’épuisement des recours ne vaut que pour ceux relatifs à la fois aux violations incriminées, disponibles et adéquats. Les recours doivent exister à un degré suffisant de certitude en pratique comme en théorie, sans quoi leur manquent l’effectivité et l’accessibilité voulues ( Akdivar et autres c. Turquie , 16 septembre 1996, § 66, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ IV, et McFarlane c. Irlande [GC], n o 31333/06, § 107, 10 septembre 2010). La Cour rappelle en outre que le simple fait de nourrir des doutes quant aux perspectives de succès d’un recours donné qui n’est pas de toute évidence voué à l’échec ne constitue pas une raison valable pour justifier la non-utilisation de recours internes ( Brusco c. Italie (déc.), n o 69789/01, CEDH 2001 ‑ IX).

En l’occurrence, la Cour note que le requérant se plaint du retard avec lequel il a bénéficié du traitement approprié, et plus particulièrement les séances de kinésithérapie qui lui avaient été constamment recommandées à partir de novembre 2009.

La Cour rappelle avoir déjà jugé qu’un recours fondé sur les dispositions de la loi n o 275/2006 (paragraphe 37 ci-dessus) constituait un recours effectif au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, s’agissant d’allégations relatives au défaut d’assistance médicale appropriée envers les détenus (voir, parmi les affaires récentes, Szemkovics c. Roumanie (déc.), n o 27117/08, §§ 25 et 26, 17 décembre 2013). Qui plus est, elle est arrivée à la même conclusion pour ce qui est du traitement médical impliquant des séances de kinésithérapie qui avait été réclamé par un requérant ( Matei c. Roumanie (déc.), n o 26244/10, § 36, 20 mai 2014). Dans cette dernière affaire, la Cour a accordé de l’importance au fait que, en adoptant la loi n o 275/2006 susmentionnée, les autorités nationales ont créé et mis à la disposition des détenus qui dénonçaient une absence de traitement médical un cadre judiciaire leur permettant de faire redresser directement et dans un délai bref leur grief tiré de l’article 3 de la Convention.

Or, dans la présente affaire, le requérant ne s’est prévalu valablement à aucun moment de sa longue détention de cette voie de recours qui aurait pu aboutir à la condamnation des autorités pénitentiaires et, le cas échéant, à l’obtention des séances de kinésithérapie dans un délai plus court si cela s’était avéré nécessaire. Une telle procédure était d’autant plus appropriée que le requérant ne dénonçait pas une défaillance générale du système médical, défaillance qui aurait conduit à ce que le recours ne soit pas a priori effectif (voir, a contrario , V.D. c. Roumanie , n o 7078/02, § 86, 16 février 2010).

Certes, le requérant a saisi les juridictions nationales de plusieurs demandes d’interruption de l’exécution de sa peine pour des raisons médicales. Cependant, la Cour observe que le recours fondé sur l’article 455 du code de procédure pénale ne concerne pas directement le défaut de traitement médical adéquat mais l’incompatibilité entre l’état de santé d’un détenu et la réalisation d’un soin en détention (voir, en ce sens, I.T. c. Roumanie (déc.), n o 40155/02, 24 novembre 2005, et Matei , précité, § 38). Il ressort que le requérant n’a pas donné aux autorités nationales l’occasion de remédier à son grief.

Il s’ensuit que cette partie du grief doit être rejetée pour non ‑ épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 2. Sur la question de la compatibilité de l’état de santé du requérant avec la détention a) Question préliminaire

La Cour relève que, dans ses observations écrites reçues par elle en mai 2014, le requérant s’est plaint pour la première fois de manière explicite et détaillée des conditions matérielles de détention subies à la prison de Galați. La Cour constate que ce grief, introduit après la communication de la requête au gouvernement défendeur, ne constitue pas un aspect des griefs sur lesquels les parties ont échangé leurs observations (voir Piryanik c. Ukraine , n o 75788/01, §§ 19-20, 19 avril 2005, Nuray Șen c. Turquie (n o 2), n o 25354/94, §§ 199-200, 30 mars 2004 et Gallucci c. Italie , n o 10756/02, §§ 55-57, 12 juin 2007). En effet, la Cour relève que, à la différence des affaires dans lesquelles les requérants dénoncent les seules conditions matérielles de détention, le grief initial du requérant dans la présente affaire portait sur l’inadéquation des conditions matérielles de détention à sa situation médicale. De ce fait, elle examinera dans cette seule perspective le grief du requérant. b) Sur le grief du requérant 51. À cet égard, la Cour prend note de l’argument du requérant selon lequel le diagnostic de paralysie des nerfs SPE et SPI de la jambe gauche a été posé quelques mois après son incarcération et qu’il a été reconnu, de ce fait, atteint d’une invalidité de troisième degré. Or, la Cour souligne en premier lieu que la paralysie du nerf SPE avait déjà été constatée en 2006 (paragraphe 18 ci-dessus). En deuxième lieu, s’il est vrai que la paralysie du nerf SPI n’a été diagnostiquée que quelques mois après son placement en détention, il n’en reste pas moins qu’aucune expertise médicale qui aurait conclu à l’existence d’un lien de causalité entre l’altération de l’état de santé du requérant et les conditions de sa détention ou un traitement médical n’a été soumise à la Cour. Dès lors, eu égard aux éléments de fait figurant dans le dossier médical du requérant, la Cour ne peut ni conclure que l’invalidité de celui-ci a résulté de son placement en détention ni considérer que les autorités détiennent une responsabilité à cet égard ( Flămînzeanu c. Roumanie , n o 56664/08, § 84, 12 avril 2011, et Sandu Voicu c. Roumanie , n o 45720/11, § 45, 3 mars 2015).

La Cour note ensuite que l’intéressé a saisi les juridictions nationales à plusieurs reprises d’une demande d’interruption d’exécution de sa peine pour raisons médicales en invoquant les articles 453 a) et 455 du code de procédure pénale. Dans le cadre de ces procédures, les autorités judiciaires ont été amenées à examiner, sur la base d’expertises médicales, la compatibilité de l’état de santé du requérant et de la réalisation d’un traitement médical avec son maintien en détention ( I.T ., précité). 53. À cet égard, la Cour observe que, en janvier 2011, les médecins spécialistes ont estimé que les maladies du requérant imposaient des interventions chirurgicales qui devaient être réalisées en dehors de la prison, dans un délai de trois mois (paragraphe 22 ci-dessus). En réponse, le tribunal de première instance de Galați a ordonné, en avril 2011, une interruption de l’exécution de la peine (paragraphe 23 ci-dessus). Le requérant pouvait donc mettre à profit sa période de liberté pour mieux soigner la pathologie vertébrale dont il souffrait, ce qu’il a toutefois omis de faire. En effet, pendant sa libération qui a duré environ dix mois, le requérant n’a subi qu’une seule intervention consistant en une opération de la cataracte (paragraphe 24 ci-dessus). Eu égard à tout ce qui précède, la Cour ne saurait conclure que les autorités nationales n’ont pas correctement réagi lorsque les instances médicales ont conclu à l’inadéquation des conditions matérielles de détention à la situation médicale du requérant.

La Cour observe ensuite que, après la réincarcération du requérant en février 2012, ni les médecins spécialistes ni les juges n’ont conclu que l’état de santé de ce détenu était incompatible avec la détention ordinaire, affirmant au contraire que les soins nécessaires pouvaient être administrés en milieu carcéral (voir, a contrario , Scoppola c. Italie (n o 4) , n o 65050/09, § 52, 17 juillet 2012). Dans ces conditions, la Cour ne peut pas conclure que le maintien en détention du requérant est incompatible en soi avec l’article 3 de la Convention ( Cirillo c. Italie , n o 36276/10, § 38, 29 janvier 2013).

Elle constate également que le requérant a bénéficié d’un traitement médicamenteux (paragraphe 10 ci-dessus) et que, en tout état de cause, il ne s’est pas adressé au juge délégué auprès de la prison pour se plaindre du non-respect d’une éventuelle recommandation médicale en ce sens, comme il lui était loisible de le faire en vertu de la loi n o 275/2006 ( Matei , précité, § 42).

Il s’ensuit que cette partie du grief est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 25 février 2016. Françoise Elens-Passos András Sajó Greffière Président