Secțiunea a patra Cerere nr. 2933/07 Mariana DUMITRU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 2 februarie 2016 într-un comitet compus din Boštjan M. Zupančič, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Fatoș Arac Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Mariana Dumitru, este o resortisantă românească născută în 1951 și rezidentă în Bârlad. A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.
Recurenta revendică două terenuri situate în Bârlad, primul de 2,62 hectare și al doilea de 1278,32 m care au aparținut marilor părinții reclamantei până la naționalizarea lor după cel de-al doilea război mondial. Procedurile judiciare privind terenul de 2,62 hectare printr-o hotărâre definitivă din 17 octombrie 1996 a Tribunalului de Primă Instanță din Bârlad, A.E., tatăl reclamantei, a fost recunoscut, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, proprietarul terenului de 2,62 În 15 octombrie 2002, autoritățile locale au eliberat reclamantei și celorlalți membri ai familiei sale un titlu de proprietate asupra unui teren de 2,12 hectare situat în comuna Grivița. Recurenta a solicitat Tribunalului de Primă Instană din Bârlad la mai 2007 anularea acestui titlu pe motiv că terenul revendicat era situat la Bârlad.
Prin hotărârea definitivă din 17 mai 2007, tribunalul a acceptat cererea și a anulat titlul. Procedurile judiciare privind terenul de 1278,32 m Prin hotărârea definitivă din 26 octombrie 2006, Tribunalul de Primă Instanță instanța din Bârlad a condamnat autoritățile locale să plătească recurentei o indemnizație compensatorie pentru acest teren, deoarece restituirea sa este considerată imposibilă.
printr-o hotărâre definitivă din 23 octombrie 2007, instanța de primă instanță din Vaslui a respins cererea reclamantei de acordare a unei penalități cu titlu cominatoriu pentru neexecutarea hotărârii din 26 octombrie 2006. Dreptul și practica internă relevante 10. Principalele dispoziții legislative, practica administrativă și jurisprudența privind restituirea și despăgubirea pentru bunurile imobile și terenuri naționalizate sau confiscate de stat sub regimul comunist au fost descrise în hotărârea pilot Maria Atanasiu și alte c. România 30767/05 și 33800/06, §§ 44-80, 12 octombrie 2010). 11. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 165/2013, care a intrat în vigoare la 20 mai 2013, privind finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a bunurilor imobile transferate în mod abuziv în patrimoniul statului sub regimul comunist au fost descrise în Hotărârea Preda și alte c. România 9584/02, 33514/02, 38052/02, 2592/03, 29652/03, 3736/03, 17550/03 și 28688/04, § 70-74, 29 aprilie 2014 12. Dispozițiile relevante privind publicitatea hotărârilor judecătorești sunt rezumate în hotărârea pronunțată în cauza Gherdan c. România (dec.), nr 8337/12, 1 septembrie 2015. 1 la Convenție,
recurenta se plânge de neexecutarea hotărârilor din 17 octombrie 1996 și 26 octombrie 2006. Cu privire la obiecțiunile întemeiate pe neexecutarea hotărârilor judecătorești interne 15. Recurenta invocă o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor și la dreptul de a avea acces la o instanță din cauza neexecutării hotărârilor prin care se dispune restituirea terenurilor și plata unei despăgubiri pentru bunurile naționalizate. Aceasta indică ineficiența legilor de restituire și de despăgubire. 16. Guvernul expune că, în temeiul legilor de restituire, autoritățile locale nu erau obligate să reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei pe vechile terenuri ale autorilor săi. El adaugă că reclamanta a refuzat acordarea unui teren echivalent.
În orice caz, Comitetul subliniază că există un mecanism de despăgubire specific pentru bunurile naționalizate și că cererea recurentei face obiectul unei examinări din partea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor. 17. Curtea ia notă în primul rând de faptul că a fost vorba în speță de aplicarea legilor privind măsurile de despăgubire în favoarea foștilor proprietari care au fost privați de bunurile lor în perioada 1945-1989, la momentul vechiului regim comunist.
18. Curtea amintește că, în Hotărârea Preda și alții (citată anterior, § 129), Curtea a considerat că legea 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil și eficient pentru redresarea obiecțiunilor referitoare la încălcarea dreptului la respectarea bunurilor în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 Ca urmare a aplicării legilor de restituire, Comisia a concluzionat, de asemenea, că reclamanții sunt obligați, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție, să epuizeze căile de atac interne prevăzute de Legea nr. 165/2013, deși cererile lor au fost introduse înainte de intrarea în vigoare a acestei legi (Preda și altele, citată anterior, punctul 134). În speță, întrucât cererea de despăgubire este pendinte în fața autorităților administrative interne, Curtea constată că recurenta își poate exercita dreptul în conformitate cu procedurile descrise în această lege ( mutatis mutandis, Preda și altele, citată anterior, §§ 137 și 138). 20. Prin urmare, Curtea consideră că tîlcul întemeiat pe articolele 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție trebuie să fie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție.
Pe de altă parte, pe de altă parte, lipsa de publicitate a hotărârilor judecătorești 21. Recurenta reproșează instanțelor interne că nu a pronunțat în mod public hotărârile care o privesc. 22. Guvernul contestă afirmațiile recurentei și susține că dispozițiile acestor hotărâri au fost pronunțate public. În orice caz, reamintind că alte mijloace decât lectura cu voce tare de a face publice deciziile sunt compatibile cu cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție, el subliniază că orice persoană care demonstrează un interes pentru un caz poate consulta grefa decizia motivată 23. Curtea reamintește că a fost chemată de mai multe ori să se pronunțe, inclusiv în cauzele referitoare la România, cu privire la cerința unui pronunțat public al hotărârilor prevăzute la art. 6 alineatul (1) din Convenție.
Curtea a considerat că controlul autorității nu a fost mai puțin bine realizat de către public prin depunerea la grefă decât prin citirea în ședință publică a unei decizii (a se vedea, de exemplu, Bacanu și SC S.A. c. România, 4411/04, § 100-102, 3 martie 2009 și, pentru un exemplu mai recent, Gherdan c. România (dec.), nr. 8337/12, § 62, 1 septembrie 2015 24. În speță, Curtea constată, pe lângă cauzele menționate anterior, că orice persoană care demonstrează un interes pentru cauza în cauză poate, în temeiul textelor de reglementare aplicabile și cu un anumit ordin de priorități, să consulte pe deplin textul deciziei motivate și să obțină o copie a acesteia. Or, nu s-a demonstrat în speță că acest acces ar fi fost împiedicat în practică.
Dimpotrivă, textele de reglementare se referă la dreptul constituțional la informare și la legea privind accesul la informațiile de interes public, care stabilește principiile în acest domeniu. 25. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Invocând, de asemenea, art. 6 din Convenție, recurenta denunță durata procedurilor civile. 27. Având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu arată nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin art. 6 din Convenție. 28. Prin urmare, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 25 februarie 2016.
DÉCISION Requête n o 29333/07 Mariana DUMITRU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 2 février 2016 en un comité composé de : Boštjan M. Zupančič, président, Paulo Pinto de Albuquerque, Iulia Antoanella Motoc, juges, et de Fatoș Aracı, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 2 juillet 2007, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La requérante, M me Mariana Dumitru, est une ressortissante roumaine née en 1951 et résidant à Bârlad.
2.Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce
3.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.La requérante revendique deux terrains situés à Bârlad, le premier de 2,62 hectares et le second de 1278,32 m 2 qui avaient appartenu aux grands ‑ parents de la requérante jusqu’à leur nationalisation après la Seconde Guerre mondiale. 1. Les procédures judiciaires concernant le terrain de 2,62 hectares
5.Par un jugement définitif du 17 octobre 1996 du tribunal de première instance de Bârlad, A.E., le père de la requérante, fut reconnu, en vertu de la loi n o 18/1991 sur le fonds foncier, propriétaire du terrain de 2,62 hectares. La requérante indique n’avoir été mise en possession que partiellement, sur un terrain de 5 000 m 2 (0,5 hectares).
6.Le 15 octobre 2002, les autorités locales délivrèrent à la requérante et aux autres membres de sa famille un titre de propriété concernant un terrain de 2,12 hectares situé dans la commune de Grivița.
7.La requérante demanda au tribunal de première instance de Bârlad l’annulation de ce titre au motif que le terrain revendiqué était situé à Bârlad. Par un jugement définitif du 17 mai 2007, le tribunal accéda à la demande et annula le titre. 2. Les procédures judiciaires concernant le terrain de 1278,32 m 2
8.Par un jugement définitif du 26 octobre 2006, le tribunal de première instance de Bârlad condamna les autorités locales à verser à la requérante une indemnité compensatoire pour ce terrain, sa restitution étant considérée impossible.
9.Par un arrêt définitif du 23 octobre 2007, le tribunal de première instance de Vaslui rejeta la demande de la requérante d’octroi d’astreintes pour la non-exécution du jugement du 26 octobre 2006. B. Le droit et la pratique internes pertinents
10.Les principales dispositions législatives, la pratique administrative et la jurisprudence concernant la restitution et l’indemnisation pour les biens immeubles et terrains nationalisés ou confisqués par l’État sous le régime communiste ont été décrites dans l’arrêt pilote Maria Atanasiu et autres c. Roumanie (n os 30767/05 et 33800/06, §§ 44-80, 12 octobre 2010).
11.Les dispositions pertinentes de la loi n o 165/2013, entrée en vigueur le 20 mai 2013, relative à la finalisation du processus de restitution, en nature ou par équivalent, des biens immeubles transférés abusivement dans le patrimoine de l’État sous le régime communiste ont été décrites dans l’arrêt Preda et autres c. Roumanie (n os 9584/02, 33514/02, 38052/02, 25821/03, 29652/03, 3736/03, 17750/03 et 28688/04, §§ 70-74, 29 avril 2014).
12.Les dispositions pertinentes en matière de publicité des décisions de justice sont résumées dans la décision rendue dans l’affaire Gherdan c. Roumanie (déc.), n o 8337/12, 1 er septembre 2015. GRIEFS
13.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la requérante se plaint de la non-exécution des jugements des 17 octobre 1996 et 26 octobre 2006. Elle estime qu’elle est privée de la jouissance des terrains qui devaient lui être restitués et de l’indemnité qui lui était due.
14.Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint de l’absence de publicité du prononcé des jugements rendus dans son affaire. EN DROIT A. Sur les griefs tirés de la non-exécution des jugements internes
15.La requérante allègue une atteinte au droit au respect des biens et au droit d’accès à un tribunal en raison de la non-exécution des jugements ordonnant la restitution des terrains et le versement d’une indemnité pour les biens nationalisés. Elle dénonce l’inefficacité des lois de restitution et d’indemnisation.
16.Le Gouvernement expose qu’en vertu des lois de restitution, les autorités locales n’étaient pas tenues de reconstituer le droit de propriété de la requérante sur les anciens emplacements des terrains ayant appartenu à ses auteurs. Il ajoute que la requérante a refusé l’attribution d’un terrain équivalent. En tout état de cause, il souligne qu’il y a un mécanisme de réparation spécifique pour les biens nationalisés et que la demande de la requérante fait l’objet d’un examen de la part de la Commission centrale pour l’établissement des dédommagements.
17.La Cour note tout d’abord qu’il s’agit en l’espèce de l’application des lois concernant des mesures de réparation en faveur des anciens propriétaires qui ont été privés de leurs biens pendant la période de 1945 à 1989, à l’époque de l’ancien régime communiste.
18.La Cour rappelle que dans l’arrêt Preda et autres (précité, § 129), elle a estimé que la loi n o 165/2013 offre, en principe, un cadre accessible et effectif pour le redressement de griefs relatifs à des atteintes au droit au respect des biens au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 dues à l’application des lois de restitution. Elle a également conclu que les requérants étaient tenus, ainsi que le requiert l’article 35 § 1 de la Convention, d’épuiser les voies de recours internes prévues par la loi n o 165/2013, bien que leur requêtes aient été introduites avant l’entrée en vigueur de cette loi ( Preda et autres, précité, § 134).
19.En l’espèce, la demande de réparation étant pendante devant les autorités administratives internes, la Cour constate que la requérante peut faire valoir son droit en suivant les procédures décrites dans cette loi ( mutatis mutandis, Preda et autres, précité, §§ 137 et 138).
20.Par conséquent, la Cour considère que le grief tiré des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 § 4 de la Convention. B. Sur le grief tiré de l’absence de publicité des décisions judiciaires
21.La requérante reproche aux tribunaux internes de ne pas avoir prononcé publiquement les jugements qui la concernaient.
22.Le Gouvernement conteste les affirmations de la requérante et soutient que les dispositifs de ces jugements ont été prononcé publiquement. En tout état de cause, rappelant que d’autres moyens que la lecture à haute voix de rendre publiques les décisions sont compatibles avec les exigences de l’article 6 § 1 de la Convention, il souligne que toute personne démontrant un intérêt pour une affaire peut consulter au greffe la décision motivée.
23.La Cour rappelle qu’elle a été amenée à plusieurs reprises à statuer, y compris dans les affaires concernant la Roumanie, sur l’exigence d’un prononcé public des jugements énoncée à l’article 6 § 1 de la Convention. Elle a estimé que le contrôle du pouvoir judiciaire par le public, n’était pas moins bien réalisé par un dépôt au greffe que par la lecture en audience publique d’une décision (voir, par exemple, Băcanu et SC « R » S.A. c. Roumanie, n o 4411/04, §§ 100-102, 3 mars 2009 et, pour un exemple plus récent, Gherdan c. Roumanie (déc.), n o 8337/12, § 62, 1 er septembre 2015).
24.En l’espèce, la Cour note, à l’instar des affaires précitées, que toute personne démontrant un intérêt pour l’affaire pouvait, en vertu des textes réglementaires applicables et moyennant un certain ordre de priorités, consulter l’intégralité du texte de la décision motivée et en obtenir une copie. Or, il n’a pas été démontré en l’espèce que cet accès aurait été entravé en pratique. Au contraire, les textes réglementaires renvoient au droit constitutionnel à l’information et à la loi sur l’accès aux informations d’intérêt public, qui pose les principes en la matière.
25.Par conséquent, ce grief est manifestement mal fondé et il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. C. Sur les autres griefs
26.Invoquant également l’article 6 de la Convention, la requérante dénonce la durée des procédures civiles.
27.Compte tenu de l’ensemble des éléments dont elle dispose et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par l’article 6 de la Convention.
28.Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 25 février 2016. Fatoș Aracı Boštjan M. Zupančič Greffière adjointe Président