- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 octombrie 2016
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Popa împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 4232/09 Anda MirelaOPA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 11 octombrie 2016 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 16 ianuarie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Anda Mirela Popa, este un resortisant român născut în 1966 și rezident la Slatina. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul C. Huzuneanu, avocată la București.
Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele, astfel cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o decizie din 14 iulie 2006, comisia locală pentru aplicarea Legii privind fondul funciar nr. 18/1991 (denumită în continuare "comisia") În conformitate cu art. 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 18 decembrie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 83, 27.3.1999, p. 1). La 24 martie 2008, Tribunalul de Primă Instanță din Zalău a fost parțial îndreptățit la cererea reclamantei și a ordonat comisiei să îi restituie, pe lângă terenurile deja menționate în decizia din 14 iulie 2006, o pădure de 13,81 hectare.
Comisia a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. Printr-o hotărâre definitivă din 27 iunie 2008, Tribunalul departamental din Sălaj a primit parțial recursul. Observând că pădurea restituită recurentei prin decizia din 14 iulie 2006 avea o suprafață de 61,82 hectare, Tribunalul apreciază că comisia trebuia să îi restituie nu 13,81 hectare de pădure, ci 3,81 hectare. La 22 iulie 2008, tribunalul departamental, reunit într-o cameră de consultanță și în absența părților, a constatat că o eroare vădită de calcul s a fost strecurată în hotărârea din 27 iunie 2008. Tribunalul a considerat, din greșeală, că pădurea restituită reclamantei avea o suprafață de 61,82 hectare, în timp ce, în realitate, decizia comisiei nu viza decât 51,82 hectare.
Tribunalul a considerat că această eroare o priva pe reclamantă de 10 hectare de pădure. Prin urmare, considerând că calculul efectuat de instanța de primă instanță a fost corect, el a rectificat, ex official , în conformitate cu art. 281 din Codul de procedură civilă, dispozitivul de la … Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge de modificarea, în absența sa, a hotărârii definitive din 27 iunie 2008. Recurenta consideră că hotărârea definitivă din 27 iunie 2008 (punctul 6 de mai sus) i-a fost favorabilă și consideră că modificarea sa printr-o procedură secretă în camera de consiliere a încălcat dreptul său la respectarea bunurilor sale.
Aceasta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În părțile relevante ale acestora, aceste dispoziții se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate să facă acest lucru. să fie privat de proprietatea sa numai din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 11. Guvernul susține că decizia de revizuire pronunțată la 22 iulie 2008 de către tribunalul departamental (punctele 7 și 8 de mai sus) a fost în favoarea recurentei.
Într-adevăr, această decizie ar fi remediat eroarea din hotărârea din 27 iunie 2008 și a confirmat dreptul recurentei la restituirea a 13,81 hectare de pădure. 12. Guvernul susține, de asemenea, că recurenta avea la dispoziție posibilitatea de a formula o cerere în interpretarea deciziei de rectificare. În orice caz, guvernul subliniază că reclamanta nu a luat măsuri în fața autorităților locale pentru a executa hotărârea din 24 martie 2008 (punctul 5 de mai sus) și i se atribuie terenul de 13,81 hectare. 13. recurenta susține că decizia de a executa hotărârea din 24 martie 2008 (punctul 5 de mai sus) și că îi este atribuit terenul de 13,81 hectare. 13. Curtea face trimitere la principiile generale aplicabile în materie de securitate a raporturilor juridice pe care le-a formulat în Hotărârea Brumãescu c. România ([GC], nr. 28342/95, § 61, CEDH 1999 VII).
În speță, Curtea constată că rectificarea erorii materiale nu a dus la redeschiderea procedurii. Constatând că o eroare vădită de calcul s.a.c. a fost strecurată în hotărârea sa din 27 iunie 2008, tribunalul departamental nu s-a pronunțat din nou asupra fondului cauzei, ci este limitat la a confirma dispozițiile mai favorabile pentru reclamante cuprinse în hotărârea din 24 martie 2008. Prin urmare, Curtea concluzionează că procedura de rectificare a erorii nu a adus în niciun fel atingere drepturilor recurentei garantate prin art. 6 din Convenție. 17. În ceea ce privește dreptul la respectarea bunurilor, Curtea constată că, contrar afirmațiilor recurentei, rectificarea hotărârii din 27 iunie 2008 a avut drept consecință acordarea unui teren de o suprafață mai mare decât cea a bunului care îi fusese atribuit inițial prin această hotărâre.
Pe de altă parte, Curtea constată că reclamanta nu a încercat niciodată să execute hotărârea din 24 martie 2008 18. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că cererea este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 3 noiembrie 2016. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier Adjunct Președinte
QUATRIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 4232/09 Anda Mirela POPA contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 11 octobre 2016 en un comité composé de : Paulo Pinto de Albuquerque, président, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, juges, et de Andrea Tamietti, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 16 janvier 2009, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
La requérante, M me Anda Mirela Popa, est une ressortissante roumaine née en 1966 et résidant à Slatina. Elle a été représentée devant la Cour par M e C. Huzuneanu, avocate à Bucarest.
Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits, tels que présentés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Par une décision du 14 juillet 2006, la commission locale pour l’application de la loi sur le fonds foncier n o 18/1991 (ci-après « la commission ») restitua à la requérante plusieurs terrains ayant appartenu à sa famille, dont 51,82 hectares de forêt. La requérante contesta cette décision et réclama la restitution de plusieurs autres terrains. 5 . Le 24 mars 2008, le tribunal de première instance de Zalău fit partiellement droit à la demande de la requérante et ordonna à la commission de lui restituer, en plus des terrains déjà mentionnés dans la décision du 14 juillet 2006, une forêt de 13,81 hectares. La commission forma un pourvoi contre ce jugement. 6 . Par un arrêt définitif du 27 juin 2008, le tribunal départemental de Sălaj accueillit partiellement le pourvoi. Notant que la forêt restituée à la requérante par la décision du 14 juillet 2006 avait une superficie de 61,82 hectares, le tribunal estima que la commission devait encore lui restituer non pas 13,81 hectares de forêt, mais 3,81 hectares. 7 . Le 22 juillet 2008, le tribunal départemental, réuni en chambre de conseil et en l’absence des parties, constata qu’une erreur manifeste de calcul s’était glissée dans l’arrêt du 27 juin 2008. Il releva que le tribunal avait, par erreur, considéré que la forêt restituée à la requérante avait une superficie de 61,82 hectares, alors qu’en réalité, la décision de la commission ne portait que sur 51,82 hectares. Le tribunal considéra que cette erreur privait la requérante de 10 hectares de forêt. 8 . Par conséquent, estimant que le calcul effectué par le tribunal de première instance était correct, il rectifia, ex officio , en vertu de l’article 281 du code de procédure civile, le dispositif de l’arrêt du 27 juin 2008 et maintint l’obligation à la charge de la commission locale de restituer à la requérante 13,81 hectares de forêt. GRIEFS
Invoquant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la requérante se plaint de la modification, en son absence, de l’arrêt définitif du 27 juin 2008. EN DROIT
La requérante considère que l’arrêt définitif du 27 juin 2008 (paragraphe 6 ci-dessus) lui était favorable et estime que sa modification par une procédure secrète en chambre de conseil a porté atteinte à son droit au respect de ses biens. Elle invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention. En leurs parties pertinentes, ces dispositions se lisent comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. »
Le Gouvernement soutient que la décision de révision rendue le 22 juillet 2008 par le tribunal départemental (paragraphes 7 et 8 ci-dessus) était favorable à la requérante. En effet, cette décision aurait réparé l’erreur commise dans l’arrêt du 27 juin 2008 et confirmé le droit de la requérante à la restitution de 13,81 hectares de forêt.
Le Gouvernement affirme également que la requérante avait à sa disposition la possibilité de formuler une requête en interprétation de la décision de rectification. En tout état de cause, le Gouvernement souligne que la requérante n’a pas fait des démarches auprès des autorités locales pour faire exécuter le jugement du 24 mars 2008 (paragraphe 5 ci-dessus) et se voir attribuer le terrain de 13,81 hectares.
La requérante maintient que la décision de rectification l’a privée d’une partie de ses biens.
La Cour renvoie aux principes généraux applicables en matière de sécurité des rapports juridiques qu’elle a posés dans l’arrêt Brumărescu c. Roumanie ([GC], n o 28342/95, § 61, CEDH 1999 ‑ VII).
En l’espèce, la Cour note que la rectification de l’erreur matérielle n’a pas entrainé la réouverture de la procédure. Constatant qu’une erreur manifeste de calcul s’était glissée dans son arrêt du 27 juin 2008, le tribunal départemental n’a pas statué à nouveau sur le fond de l’affaire, mais s’est limité à confirmer les dispositions plus favorables pour la requérante contenues dans le jugement du 24 mars 2008.
La Cour conclut donc que la procédure en rectification de l’erreur matérielle n’a aucunement porté atteinte aux droits de la requérante garantis par l’article 6 de la Convention.
S’agissant de l’atteinte alléguée au droit au respect des biens, la Cour constate que, contrairement aux affirmations de la requérante, la rectification de l’arrêt du 27 juin 2008 a eu pour conséquence l’octroi à l’intéressée d’un terrain d’une superficie plus importante que celle du bien qui lui avait été initialement attribué par cet arrêt. Par ailleurs, la Cour constate que la requérante n’a jamais cherché à faire exécuter le jugement du 24 mars 2008.
A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 3 novembre 2016. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Greffier adjoint Président