N.H. și alții împotriva Franței

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere n 72227/12 N.H. și alții împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 2 februarie 2016 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președinte, André Potocki, Síofra Oléary, judecători, și din Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 14 noiembrie 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACERI ȘI PROCEDURI Reclamanții, un cuplu și cei cinci copii ai acestora, sunt resortisanți ai Kosovo [1] președintele secțiunii a acceptat cererea de nedivulgare a identității lor formulată de reclamanți [art. 47 alineatul (4) din Regulamentul de procedură] și au fost reprezentați în fața Curții de către avocatul C. Berry din Strasbourg.

A fost reprezentat de agentul său, F. Alabrune, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Invocând art. 3, art. 5 și art. 8 din convenție, reclamanții au invocat un risc de încălcare a acestor dispoziții din cauza măsurii de reținere administrativă luate împotriva acestora în așteptarea expulzării lor către Serbia, de la arest la domiciliu care a urmat și, în sfârșit, din cauza executării măsurii de trimitere. La 14 noiembrie 2012, judecătorul care a servit drept președinte al secțiunii căreia i s-a atribuit cauza a decis să informeze guvernul, în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, să nu expulzeze reclamanții în Serbia înainte de 30 noiembrie 2012, la miezul nopții, solicitând, de asemenea, guvernului informații suplimentare.

Guvernul furnizează Curții informațiile solicitate la 21 noiembrie 2012 având în vedere informațiile furnizate, Curtea a pus capăt măsurii provizorii solicitate la 28 noiembrie 2012, iar reclamanții au fost trimiși în Serbia la o dată necunoscută, după ce a transmis Curții un formular de cerere la 27 noiembrie 2012. Printr-o scrisoare din 10 septembrie 2013, guvernul a solicitat eliminarea cererii, considerând că reclamanții nu au transmis Curții un formular de cerere.

Printr-o scrisoare din 27 august 2015, Curtea a adresat o întrebare reprezentantului reclamanților cu privire la persistența contactelor sale cu aceștia, cu un termen de răspuns stabilit la 10 septembrie 2015. La 24 septembrie 2015, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în temeiul articolului 37 § (a) din Convenție, Curtea a atras atenția reclamanților asupra faptului că termenul care le-a fost acordat pentru a răspunde cererii de informații a fost mai scurt și că nu au solicitat prelungirea acesteia. În plus, Comisia a precizat că, în termenii aceluiași articol, aceasta putea elimina o cerere din rol atunci când, ca și în cazul de față, circumstanțele indică faptul că un reclamant nu intenionează să o mențină.

Curtea a stabilit un nou termen de răspuns la 8 octombrie 2015. La 5 octombrie 2015, reprezentantul reclamanților a informat Curtea că, în cazul în care, la origine, aceștia și-ar fi exprimat dorința de a desfășura procedura în fața Curții până la sfârșitul acesteia, aceasta și-a pierdut totuși contactul cu aceștia de la trimiterea lor către Serbia, în 2012. La 26 octombrie 2015, în lumina acestor informații, guvernul își va reitera cererea de eliminare a cererii, subliniind importanța derulării timpului în această cauză, între 28 noiembrie 2012, data de la care reprezentantul nu a mai avut contact cu reclamanții, iar la 5 octombrie 2015, data de la care a răspuns Curții, adică aproape trei ani.

Curtea subliniază că ultimul contact dintre solicitanți și reprezentantul acestora datează de la 27 noiembrie 2012, înainte de trimiterea lor către Serbia, fie cu mai mult de trei ani în urmă. Astfel, a trecut un interval foarte important de timp, în cursul căruia reprezentantul reclamanților declară că nu a avut contact cu aceștia și nu a avut posibilitatea de a restabili acest contact. Or, reclamantul trebuie să informeze Curtea cu privire la orice schimbare de adresă și la orice fapt relevant pentru examinarea cererii sale [art. 47 alineatul (7) din Regulamentul de procedură]. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că, având în vedere perioada lungă în care reclamanții nu s-au manifestat în fața reprezentantului sau a Curții, aceștia nu mai doresc să își mențină cererea [art. 37 alineatul (1) litera (a) din convenție].

În cazul în care nu există circumstanțe speciale care să afecteze respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Orice trimitere la Kosovo, la teritoriul său, la instituțiile sale sau la populația sa, în decizia respectivă trebuie înțelesă ca fiind în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate și fără a aduce atingere statutului Kosovo.

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 72227/12 N.H. et autres contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 2 février 2016 en un comité composé de : Ganna Yudkivska, présidente, André Potocki, Síofra O’Leary, juges, et de Milan Blaško, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 14 novembre 2012, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :

FAITS ET PROCÉDURES

Les requérants, un couple et leur cinq enfants, sont des ressortissants du Kosovo [1] appartenant à la minorité rom. La liste des parties requérantes figure en annexe. Le président de la section a accédé à la demande de non-divulgation de leur identité formulée par les requérants (article 47 § 4 du règlement). Ils ont été représentés devant la Cour par M e C. Berry, avocat à Strasbourg. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Invoquant l’article 3, l’article 5 et l’article 8 de la Convention, les requérants alléguèrent un risque de violation de ces dispositions en raison de la mesure de rétention administrative prise à leur encontre dans l’attente de leur éloignement vers la Serbie, de l’assignation à résidence qui a suivi, et, enfin, en raison de l’exécution de la mesure de renvoi.

Le 14 novembre 2012, le juge faisant fonction de président de la section à laquelle l’affaire fut attribuée décida d’indiquer au gouvernement, en application de l’article 39 du règlement de la Cour, de ne pas expulser les requérants vers la Serbie avant le 30 novembre 2012 à minuit, en demandant également au gouvernement des renseignements supplémentaires. Le gouvernement fournit à la Cour les informations demandées le 21 novembre 2012. Au vu des renseignements fournis, la Cour mit fin à la mesure provisoire demandée le 28 novembre 2012 et les requérants furent renvoyés vers la Serbie à une date inconnue, après avoir fait parvenir à la Cour un formulaire de requête le 27 novembre 2012. Par une lettre du 10 septembre 2013, le Gouvernement demanda la radiation de la requête, pensant que les requérants n’avaient pas fait parvenir de formulaire de requête à la Cour.

Par une lettre du 27 août 2015, la Cour interrogea la représentante des requérants sur la persistance de ses contacts avec eux, avec un délai de réponse fixé au 10 septembre 2015. Le 24 septembre 2015, par une lettre recommandée avec accusé de réception, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour attira l’attention des requérants sur le fait que le délai qui leur était imparti pour répondre à la demande d’information était échu et qu’ils n’en avaient pas sollicité la prolongation. Elle précisa en outre qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir celle-ci.

La Cour fixa un nouveau délai de réponse au 8 octobre 2015. Le 5 octobre 2015, la représentante des requérants informa la Cour que si, à l’origine, ils avaient selon elle exprimé le souhait de mener la procédure devant la Cour jusqu’à son terme, elle avait néanmoins perdu le contact avec eux depuis leur renvoi vers la Serbie, en 2012. Le 26 octobre 2015, à la lumière de ces informations, le Gouvernement réitéra sa demande de radiation de la requête, soulignant l’importance de l’écoulement du temps dans cette affaire, entre le 28 novembre 2012, date à partir de laquelle la représentante n’a plus eu de contact avec les requérants, et le 5 octobre 2015, date de sa réponse à la Cour, soit presque trois ans.

EN DROIT La Cour relève que le dernier contact entre les requérants et leur représentante remonte au 27 novembre 2012, avant leur renvoi vers la Serbie, soit il y a plus de trois ans. Ainsi, un laps de temps très important s’est écoulé, au cours duquel la représentante des requérants indique n’avoir eu aucun contact avec eux et aucune possibilité de rétablir ce contact. Or, le requérant doit informer la Cour de tout changement d’adresse et de tout fait pertinent pour l’examen de sa requête (article 47 § 7 du règlement de la Cour). À la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que, eu égard à la longue période au cours de laquelle les requérants ne se sont pas manifestés auprès de leur représentante ou de la Cour, ils n’entendent plus maintenir leur requête (article 37 § 1 a) de la Convention).

En l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 de la Convention. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Fait en français puis communiqué par écrit le 25 février 2016. Milan Blaško Ganna Yudkivska Greffier adjoint Présidente ANNEXE N o . Prénom NOM N. H. E. H. G.H. S. H. S. H. V. H. Q. T. [1] Toute référence au Kosovo, soit à son territoire, à ses institutions ou à sa population, dans cette décision doit être comprise comme étant en conformité avec la résolution 1244 du Conseil de sécurité et sans préjuger du statut du Kosovo.