CASE OF DRĂGAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Article 3 - Degrading treatment) (Substantive aspect);Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Article 3 - Degrading treatment;Inhuman treatment) (Substantive aspect)
CASE OF DRĂGAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2016)
www.ier.
ro
Tradus și revizuit de IER (
)
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A PATRA
HOTĂRÂRE
A
În Cauza Drăgan împotriva României
din 2 februarie 2016
(Cererea nr. 65158/09)
STRASBOURG
Hotărârea a devenit definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta
poate suferi modificări de formă.
În cauza Drăgan
,
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într-o cameră compusă
din András Sajó,
Președinte,
Vincent A. De Gaetano, Nona
T
s
otsoria, Paulo Pinto de
Albuquerque, Egidijus Kûris, Iulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer,
judecători,
și Fatoș Aracý,
grefier adjunct de secție,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 12 ianuarie 2016,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
PROCEDU
RA
La originea cauzei se află cererea nr.
65158/07 îndreptată împotriva României, prin
care o persoană apatridă, domnul Adrian Drăgan („reclamantul”), a sesizat Curtea la 25
noiembrie 2009, în temeiul art.
34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale („Conve
nția”).
Reclamantul, care a beneficiat de asistență judiciară, a fost reprezentat de doamna
N.
T
.
P
opescu
,
avocată în București. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de
agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamantul s-a plâns în special că, în penitenciarele Galați, Rahova și Jilava,
condițiile sale de detenție au fost inumane. De asemenea, a susținut lipsa unui tratament
medical adecvat, rele tratamente la care a fost supus de către un agent de pază al
penitenciarului și ancheta ineficace privind toate aceste evenimente, toate cu încălcarea art.
3 din Convenție.
La 4 martie 2014, capetele de cerere referitoare la condițiile inumane de detenție,
lipsa tratamentului medical și relele tratamente la care a fost supus de către un agent de
pază al penitenciarului au fost comunicate Guvernului, iar restul capetelor de cerere au fost
declarate inadmisibile, în temeiul art. 54 § 3 din Regulamentul Curții.
ÎN FAPT
I. Circumstanțele cauzei
Reclamantul s-a născut în 1956 și se află în prezent în detenție în Penitenciarul
Giurgiu
.
În ultimii 9 ani, a fost condamnat în mai multe rânduri și a fost plasat în detenție în
diferite penitenciare. Pentru anumite perioade de timp, a fost ținut în Penitenciarele-spital
Jilava și Rahova.
La 1 noiembrie 2007, reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Arad pentru două
capete de acuzare, tâlhărie și furt, la 7 ani de închisoare. Instanța a dispus, de asemenea,
internarea reclamantului în secția de psihiatrie a Penitenciarului-spital Jilava din București
până la recuperare.
A. Condiții de detenție
Versiunea reclamantului
În formularele de cerere și scrisorile adresate Curții începând din 2009, reclamantul s-
a plâns de supraaglomerarea gravă pe care a trebuit să o suporte în Penitenciarul Galați,
unde între 13 și 15 persoane private de libertate erau ținute într-o celulă între 20 și 24 mp,
ca și în Penitenciarele Rahova și Jilava.
Reclamantul s-a mai plâns, de asemenea, de slaba calitate a alimentelor și a apei
potabile din aceste penitenciare, că nu i s-a oferit întotdeauna un regim alimentar potrivit
convingerilor religioase musulmane și că, de cele mai multe ori, ar fi suferit de foame
întrucât porțiile nu erau suficiente.
În toate cele trei penitenciare apa caldă nu era furnizată decât pentru perioade scurte
de timp, în care nu ar fi avut suficientă vreme să se spele pe dinți. În plus, în Penitenciarul
Jilava nu era furnizată suficientă apă rece.
Reclamantul a susținut în continuare că, deși nu dispunea de resurse financiare și nu
mai avea o familie care să-l sprijine, autoritățile din toate cele trei penitenciare nu i-au
furnizat îmbrăcămintea necesară, hârtie igienică, săpun de toaletă sau articole de toaletă
pentru a se spăla pe dinți.
Versiunea Guvernului
(a) Penitenciarul Galați
În Penitenciarul Galați reclamantul a fost cazat aproximativ 8 luni în 6 celule diferite,
inclusiv la infirmerie și într-o celulă în regim „refuz de hrană”. În acest penitenciar, celulele
au aproximativ 24 mp cu maxim 15 paturi. Reclamantul a împărțit celulele cu maximum 11
alte persoane private de libertate (2,1
mp de spațiu personal, inclusiv spațiul ocupat de
paturi sau alte piese de mobilier).
Apa rece era disponibilă la diferite intervale, pentru un total de 7 ore pe zi și nu era
disponibilă între orele 9
p.m. și 6:30
a.m. Calitatea apei potabile a fost certificată de
Autoritatea de Sănătate Publică Galați.
Reclamantul primea un regim alimentar potrivit convingerilor sale religioase și
compoziția meniului zilnic respecta regulamentele în materie.
Articolele de toaletă erau furnizate potrivit bugetului alocat. În cele aproximativ 8 luni
pe care reclamantul le-a petrecut în Penitenciarul Galați a primit următoarele: 2 tuburi de
pastă de dinți, 6 aparate de ras, 4 tuburi de spumă de ras, 9 săpunuri de calitate inferioară,
6 role de hârtie igienică, 2 periuțe de dinți și detergent.
În cursul detenției în Penitenciarul Galați reclamantul nu a primit vizite și a fost
considerat inapt de muncă. Acesta nu avea niciun venit.
(b) Penitenciarul Rahova
Reclamantul a fost cazat în Penitenciarul Rahova timp de 6
luni și 4
zile. A fost
plasat în celule cu o suprafață de 21 mp, pe care le-a împărțit cu alte 9 persoane private de
libertate (2,1
mp de spațiu personal, inclusiv spațiul ocupat de paturi sau alte piese de
mobilier). Celulele aveau băi dotate cu 2
chiuvete, un duș și o toaletă. Apa rece era
disponibilă permanent, iar apa caldă de două ori pe săptămână potrivit unui program.
Alimentele erau pregătite în conformitate cu standardele și regulamentele.
Renovarea zonelor pentru pregătirea și conservarea alimentelor era în desfășurare la
momentul în care au fost transmise observațiile Guvernului.
Guvernul a susținut că în momentul plasării în centrul de detenție, persoane private
de libertate primeau un set de lenjerie de pat.
În cursul detenției în Penitenciarul Rahova reclamantul nu a primit vizite, a fost
considerat inapt de muncă și nu avea niciun venit.
(c) Penitenciarul Jilav
a
Reclamantul s-a aflat în detenție la Penitenciarul Jilava timp de 22 de zile. Câteva
zile a împărțit o celulă de aproximativ 40,28
mp alături de alte 27 persoane private de
libertate; existau 30 de paturi, precum și alte piese de mobilier (1,43 mp de spațiu personal,
inclusiv spațiul ocupat de paturi sau alte piese de mobilier). Această celulă era dotată cu
două toalete și două chiuvete, iar apa rece era disponibilă permanent. În restul perioadei a
fost ținut la infirmerie, unde avea la dispoziție aproximativ 6 mp de spațiu personal.
Apa caldă era furnizată în spațiile de duș comune potrivit unui program prestabilit de
2 ore lunea și vinerea pentru jumătate de penitenciar și marțea și sâmbăta pentru cealaltă
jumătate. Într-una dintre secțiile infirmeriei, în care reclamantul a petrecut 14
zile, erau
disponibile 2
dușuri cu apă caldă pentru până la 7
persoane private de libertate, pentru
aceleași perioade de timp ca și cele din programul general (2 ore pe săptămână).
În cursul celor 22 de zile pe care le-a petrecut în acest penitenciar, reclamantul a
primit o rolă de hârtie igienică, un aparat de ras și un tub de spumă de ras.
Guvernul a susținut că, la 17 mai 2013, reclamantul a primit, de asemenea,
îmbrăcăminte pe care o putea folosi în timpul șederii sale în acest penitenciar, dar nu a
depus niciun document în sprijinul acestei afirmații.
Reclamantul a primit „meniul pentru religia musulmană” în conformitate cu
regulamentul intern.
Reclamantul a avut acces la curtea destinată desfășurării exercițiilor timp de 6 ore pe
zi.
În cursul detenției în Penitenciarul Jilava reclamantul nu a primit vizite și nu a avut
niciun venit.
La 11 iunie 2013, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Giurgiu.
Plângerile depuse de reclamant cu privire la condițiile de detenție
Reclamantul a depus numeroase plângeri către autoritățile penitenciarului sau către
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate subliniindu-și
nemulțumirea față de supraaglomerare, slaba calitate a apei potabile sau față de calitatea
și cantitatea de alimente pe care o primea. A solicitat în mai multe rânduri să fie plasat într-
o celulă pentru ocupare în regim de o persoană și i se dea anumite alimente, cum ar fi ouă
prăjite sau cartofi prăjiți.
Aceste plângeri au fost întotdeauna respinse ca nefondate.
La 30 septembrie 2009, judecătoria de sector din București a respins definitiv
plângerea reclamantului referitoare la furnizarea nead
ecvată
a apei potabile în
Penitenciarul Jilava, motivând că această situație este rezultatul constrângerilor bugetare.
O altă plângere formulată către judecătorul delegat în timp ce reclamantul era în detenție la
Penitenciarul Rahova are pe verso nota „Transferat”.
Plângerile referitoare la supraaglomerare au fost întotdeauna soluționate cu
concluzia că repartizarea deținuților în secțiuni și celule reprezintă o funcție a administrației
penitenciarului și că plasarea în celule individuale nu era posibilă și nu era permisă de lege.
În mai multe rânduri reclamantul s-a plâns judecătorului delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate că alimentele care îi erau servite în închisoare erau de
slabă calitate iar porțiile nu erau corespunzătoare.
T
o
ate plângerile sale au fost respinse ca
nefondate întrucât judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate a
considerat că afirmațiile reclamantului ar fi fost contrazise de informațiile transmise de
autoritățile din penitenciarele r
espective.
La 7 martie 2013 în timp ce se afla în detenție în Penitenciarul Rahova, reclamantul
a solicitat o pereche de pantofi, două perechi de șosete și un trening. O notă privind
cererea afirmă că aceasta va fi examinată în funcție de stocuri, dar nu există nicio mențiune
ulterioară dacă reclamantul a primit vreunul din articolele solicitate.
B. Tratament medical
Starea de sănătate și tratamentul reclamantului
În iulie 2009, în urma unui examen stomatologic la Penitenciarul-spital Rahova,
reclamantul a fost diagnosticat cu parodontită (gradele I și II) și edentație frontală, laterală și
terminală. Medicul a prescris tratament specific pentru parodontită, instalarea unei proteze
mobile și o dietă lichidă sau semilichidă până la instalarea protezei.
Ulterior acelui moment, reclamantul a fost dus la medicul dentist în numeroase
rânduri ca răspuns la cererile sale, în urma crizelor produse de inflamarea gingiilor sau a
durerilor dentare. I s-a prescris în mod constant un tratament simptomatic cu medicamente
antibiotice sau antiinflamatorii. De fiecare dată medicii au repetat recomandarea pentru
urmarea unei diete lichide sau semilichide.
În noiembrie 2009, reclamantul a fost diagnosticat cu parodontită marginală
generalizată cronică și i-au fost prescrise antibiotice, medicamente antiinflamatorii și
igienizarea cavității orale de către un dentist din cadrul sistemului penitenciar. Cu aceeași
ocazie a fost, de asemenea, diagnosticat cu inflamarea glandelor salivare și i s-a prescris
efectuarea unei intervenții chirurgicale, care s-a realizat la 28 martie 2013.
La 11 mai 2010 reclamantul a fost diagnosticat cu ulcer duodenal și la 11 august
2011 cu gastroduodenită cronică.
La 21 iulie 2011, în timpul unei examinări medicale la Penitenciarul Galați,
reclamantul, care fusese diagnosticat anterior cu diverse tulburări de personalitate, a fost
diagnosticat ca prezentând simptome de paranoia; s-a recomandat să fie internat în secția
de psihiatrie a Penitenciarului-spital Poarta Albă.
Între 15 și 19 octombrie 2012, reclamantul a fost internat pentru inflamarea acută a
glandelor salivare și stomatită generalizată. A fost externat cu recomandarea de a consuma
alimente lichide și semilichide, să se spele pe dinți de trei ori pe zi, să ia antibiotice și să
folosească apă de gură.
Reclamantului i-a fost extras un dinte la 29 noiembrie 2012.
La 24 februarie 2014, reclamantul a fost dus la spitalul penitenciarului având
congestie și inflamație a gingiilor. A fost diagnosticat, printre alte afecțiuni, cu otită acută
cronică, stomatită generalizată, parodontită apicală cronică, tulburări neurov
egetative,
conjunctivită și spondi
loză.
Reclamantul a fost dus în mai multe rânduri la penitenciare-spital sau la unitatea de
urgență a spitalelor publice având nasul spart sau coastele rupte după ce a fost agresat de
alte persoane private de libertate.
Pe parcursul detenției reclamantul a refuzat tratamentul cu medicamente sau, în
câteva rânduri, să fie transportat la Penitenciarul-spital Rahova pentru afecțiuni care nu
aveau legătură cu afecțiunile sale dentare. În noiembrie 2011 reclamantul, care era într-o
stare de agitație, a refuzat să fie examinat de medicul dentist al penitenciarului. La 3
februarie 2014, reclamantul a refuzat efectuarea unei extracții dentare.
Plângeri depuse de reclamant cu privire la problemele sale dentare
La 15 octombrie 2009, reclamantul s-a plâns autorităților penitenciarului și
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate că nu i s-a dat
dieta lichidă și semilichidă care îi fusese prescrisă de medic. La 3 noiembrie 2009
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul
Rahova a respins plângerea, fiind de acord cu autoritățile penitenciarului că nu exista o
prescripție din partea unui medic pentru o astfel de dietă în dosarul medical al
reclamantului. O altă plângere similară depusă de reclamant în ianuarie 2013 a fost
respinsă de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
din același motiv.
La 21 mai 2012, în august 2012 și la 10 septembrie 2012, reclamantul s-a plâns
administrației penitenciarului că are dureri de dinți și că nu poate să mănânce întrucât nu i
s-a dat o dietă lichidă, așa cum a solicitat. Nu există răspunsuri la aceste plângeri în dosarul
de penitenciar al reclamantului, transmis de Guvern.
În ianuarie 2013 reclamantul s-a plâns judecătorului delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate despre slaba calitate a alimentelor servite în penitenciar;
legumele nu erau suficient gătite; primise oase fără carne. În continuare s-a plâns că nu i s-
a dat dieta lichidă prescrisă de medici și că a primit astfel în mod constant alimente pe care
nu putea să le mestece și să le mănânce. Administrația penitenciarului a afirmat în fața
judecătorului că reclamantului nu i-a fost prescrisă nicio dietă specială de către un medic și
că alimentele servite în închisoare erau în conformitate cu reglementările și în limitele
bugetului de 4,06 lei per deținut pe zi (aproximativ 1 euro). La 8 ianuarie 2013, judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate a respins plângerea
reclamantului ca fiind nefondată, având în vedere că alimentele primite de reclamant erau
în conformitate cu regulamentele și bugetul.
În martie 2013, reclamantul s-a plâns din nou în fața judecătorului delegat pentru
executarea pedepselor privative de libertate. El a afirmat că, din cauza problemelor sale
dentare, nu putea mânca alimentele servite în închisoare. Reclamantul a menționat despre
carne că nu era suficient gătită și că, foarte des, în timp ce era transportat, a primit șuncă
crudă, nefeliată și biscuiți, alimente pe care el nu le putea mânca. La 21 martie 2013,
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate a respins plângerea
reclamantului pe motiv că faptele descrise de acesta au fost infirmate de autoritățile
penitenciarului. La acel moment, niciun medic nu prescrisese ca reclamantul să primească
dietă lichidă sau semilichidă. La 14 mai 2013, judecătoria de sector din București a respins
definitiv plângerea reclamantului susținând că meniurile din penitenciar erau preparate și
administrate în conformitate cu regulamentele interne și în limitele bugetului.
La 16 și 25 iunie, 23 decembrie 2013 și la 12 și 24 martie 2014, reclamantul s-a
plâns administrației penitenciarului de dureri de dinți și a solicitat tratament pentru
parodontită. Autoritățile au răspuns la aceste plângeri că medicul este în concediu și că va
fi stabilită ulterior o programare.
C. Rele tratamente pretins aplicate de către un agent de pază al penitenciarului
Potrivit reclamantului, la 14 februarie 2013, în timp ce era transportat la o infirmerie
din afara închisorii, a fost supus la rele tratamente de către un agent de pază al
penitenciarului, care îl escorta.
Imediat după incident, reclamantul a depus o plângere penală împotriva agentului de
pază al penitenciarului pentru rele tratamente și purtare abuzivă.
La 27 noiembrie 2013, parchetul de pe lângă judecătoria de sector din București a
emis o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în cauză. Potrivit unei copii a jurnalului de
corespondență al penitenciarului, astfel cum a fost transmisă de Guvern, reclamantul a
primit o copie a rezoluției la 12 decembrie 2013.
Reclamantul nu a contestat această rezoluție în fața procurorului ierarhic superior,
astfel cum prevede Codul de procedură penală.
II. Dreptul intern și standardele internaționale relevante
Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor prevede la art. 38 că persoanele
private de libertate au dreptul să depună plângeri cu privire la măsurile adoptate de
autoritățile penitenciarului în ceea ce privește drepturile lor, în fața unui judecător delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate delegat de curtea de apel să
supravegheze respectarea acestor dreptu
ri.
Deciziile judecătorului delegat
pentru
executarea pedepselor privative de libertate pot fi contestate în fața unei instanțe
judecătorești. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și
instanța pot fie să anuleze măsura contestată, fie să respingă plângerea.
Legea nr. 275/2006 prevede, de asemenea, că pedepsele se execută în condiții care să
asigure respectarea demnității umane și că, printre alte prevederi, persoanele private de
libertate trebuie să poarte ținută civilă atunci când își ispășesc pedepsele, iar în cazul care
nu dispun de așa ceva, aceasta se asigură gratuit de către autoritățile penitenciarului.
Ordinul nr.
433/C al ministrului Justiției din 5
februarie 2010, pentru aprobarea
Normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, a
intrat în vigoare la 15 februarie 2010. Conform acestui ordin, camerele de cazare trebuie să
asigure cel puțin 6
metri cubi de persoană (circa 2
mp) pentru persoanele private de
libertate încadrate în regimul semideschis sau deschis și 4 mp pentru celelalte categorii de
persoane private de libertate, inclusiv minori și persoane arestate preventiv.
Ordinul comun nr.
1361/C/1016/2007 al miniștrilor Justiției și Sănătății din 6
iulie
2007 privind asigurarea asistenței medicale persoanelor private de libertate prevedea,
printre altele, că numai persoanele private de libertate care și-au pierdut mai mult de 50%
din funcția masticatorie în perioada detenției și care nu au nicio posibilitate financiară au
dreptul la o proteză gratuită. În celelalte cazuri, persoanele private de libertate trebuie să
suporte o parte din contravaloarea unei astfel de proteze.
Hotărârea de Guvern nr. 1113 din 3 noiembrie 2010 pentru modificarea și
completarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 prevede la punctul 14:
„La articolul 28, alineatele (2), (3) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(….)(6)La solicitarea persoanei private de libertate care are afectată grav funcția
masticatorie în perioada detenției, cu consecințe asupra funcției digestive, situație
identificată de un medic specialist din sistemul penitenciar, și atunci când se constată
din analizarea veniturilor sale că nu are mijloacele financiare necesare, contravaloarea
contribuției personale va fi suportată din bugetul unității, în limita fondurilor alocate în
acest scop, sau din alte surse, potrivit legii”.
La 7 februarie 2012, miniștrii Justiției și Sănătății au emis un nou ordin comun –
Ordinul nr.
429/125/2012. Acest ordin prevede că și contravaloarea protezelor dentare
suportate de persoanele private de libertate este acoperită parțial de sistemul de asigurări
sociale de stat și parțial de persoana privată de libertate. Partea de contribuție de la
sistemul de asigurări sociale de stat se recalculează anual, potrivit anumitor factori. În plus,
art. 39 din acest ordin prevede următoarele:
Art. 39
„În situația în care persoana privată de libertate și-a pierdut funcția masticatorie în
perioada detenției, cu afectarea concomitentă și a funcției digestive, și se constată din
analizarea veniturilor sale că nu are posibilități financiare necesare pentru plata
contribuției personale, aceasta este suportată din bugetul unității în care execută
pedeapsa, în limita fondurilor alocate în acest scop, sau din alte surse, potrivit legii”.
Într-o scrisoare adresată Agentului Guvernului la 8 mai 2013, Administrația Națională
a Penitenciarelor a declarat că, intre 7 februarie 2012 și 8 mai 2013, 2 persoane private de
libertate au beneficiat de dispozițiile art. 39 din noul ordin comun. Scrisoarea mai menționa
faptul că nu exista un buget special alocat penitenciarelor pentru a îndeplini aceste cerințe
și că eventualele costuri generate de achiziționarea de proteze dentare trebuie să fie
deduse din bugetul general pentru servicii medicale.
Părțile relevante din rapoartele elaborate de Comitetul Helsinki român în urma
vizitelor acestora în Penitenciarele Rahova și Jilava sunt citate în
Iacov Stanciu împotriva
României
(nr. 35972/05,
pct. 146-58, 24 iulie 2012). Constatările lor în ceea ce privește
Penitenciarul Galați sunt citate în
Porumb împotriva României
(nr. 19832/04,
pct. 48,
7 decembrie 2010).
Extrase din părțile relevante ale rapoartelor generale ale Comitetului European
pentru Prevenirea
T
o
rturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante
(„CPT”), precum și din rapoartele acestora privind penitenciarele din România sunt, de
asemenea, redate în
Iacov Stanciu
(citată anterior, pct. 121-27).
ÎN DREPT
i. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție
Reclamantul s-a plâns de condițiile sale inumane de detenție, de lipsa tratamentului
medical, de lipsa unei diete adecvate pentru afecțiunile sale dentare și de relele tratamente
la care a fost supus de către un agent de pază al penitenciarului. Acesta a invocat art. 3 din
Convenție, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante
.”
A. Cu privire la admisibilitate
Guvernul a obiectat că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne în ceea ce
privește plângerea sa referitoare la relele tratamente la care a fost supus de către un agent
de pază al penitenciarului. Guvernul a susținut că reclamantul nu a contestat rezoluția
procurorului din 27 noiembrie 2013 în fața procurorului ierarhic superior și ulterior în fața
instanțelor, astfel cum prevede Codul de procedură penală.
Reclamantul a afirmat că nu a primit niciodată rezoluția procurorului.
Curtea observă că rezoluția în cauză a fost trimisă reclamantului la 12 decembrie
2013 și că reclamantul nu a contestat-o în fața procurorului ierarhic superior și a instanțelor
de judecată (a se vedea
supra
, pct. 52 și 53).
Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 1 și art. 35 § 4 din
Convenție pentru neepuizarea căilor de recurs interne.
În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la condițiile de detenție, lipsa
tratamentului medical și dieta oferită, Curtea observă că acestea nu sunt în mod vădit
nefondate în sensul art.
35 § 3 lit.
(a) din Convenție. De asemenea, observă că nu sunt
inadmisibile din alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.
B. Cu privire la fond
Capătul de cerere referitor la condițiile materiale de detenție
(a) Argumentele părților
Reclamantul s-a plâns de supraaglomerarea severă, de calitatea slabă a alimentelor
și a apei potabile, furnizarea necorespunzătoare a apei calde și de faptul că nu i-au fost
puse la dispoziție haine sau articole de toaletă. Reclamantul a susținut că numeroasele sale
plângeri referitoare la aceste condiții de detenție au rămas nerezolvate de către autoritățile
din penitenciar. Făcând referire la rapoartele Comitetului Helsinki român citate în cauza
Iacov Stanciu
(citată anterior, pct. 146-63), reclamantul a susținut că acele condiții pe care
le-a descris au fost, de asemenea, confirmate de către organizația sus-menționată în urma
vizitelor în Penitenciarele Galați, Rahova și Jilava.
Referitor la informațiile prezentate cu privire la condițiile generale de detenție
(a se vedea
supra
, pct.
12-26), Guvernul a subliniat că autoritățile interne au luat toate
măsurile necesare pentru a se asigura că reclamantul beneficia de condiții de detenție
adecvate
.
(b) Motivarea Curții
Curtea reamintește că, în temeiul art. 3 din Convenție, statul trebuie să se asigure că
o persoană este ținută în detenție în condiții compatibile cu respectarea demnității sale
umane, că modul și tipul de executare a măsurii de detenție nu o supun stresului sau unor
greutăți de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că,
având în vedere nevoile practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea acesteia sunt
asigurate în mod adecvat [a se vedea
Kudca împotriva Poloniei
(MC), nr. 30210/96, pct. 94,
CEDO 2000-XI, și
Enășoaie împotriva Româ
niei
, nr. 36513/12, pct. 46, 4 noiembrie 2014].
Atunci când se evaluează condițiile de detenție, trebuie să se țină seama de efectele
cumulate ale condițiilor respective, precum și de acuzațiile specifice făcute de reclamant [a
se vedea
Dougoz împotriva Greciei
, nr.
40907/98, pct.
46, CEDO 2001–II, și
T
o
direas
a
împotriva României
(
nr. 2
), nr. 18616/13, pct. 54, 21 aprilie 2015].
Lipsa acută a spațiului în camerele penitenciarului reprezintă un factor semnificativ
ce trebuie luat în considerare atunci când se stabilește dacă acele condiții de detenție
descrise au fost „degradante” în sensul art. 3 (a se vedea
Enășoai
e
, citată anterior, pct. 47,
și
Karalevièius împotriva Li
tuaniei
, nr. 53254/99, pct. 39, 7 aprilie 2005)
.
Curtea observă de asemenea că, pe lângă supraaglomerare, alte aspecte privind
condițiile fizice de detenție sunt relevante pentru evaluarea conformității cu art.
3
(a se vedea
Babushkin împotriva Rusiei
, nr. 67253/01, pct. 44 și 48, 18 octombrie 2007, și
Iacov Stanciu
, citată anterior, pct. 169). Curtea a stabilit că următoarele condiții de detenție
ridică o problemă în temeiul art. 3 din Convenție: lipsa mobilierului corespunzător în celule;
instalații sanitare necorespunzătoare, precum numărul limitat de toalete și chiuvete pentru
un mare număr de persoane private de libertate; chiuvete în celulă doar cu apă rece pentru
diverse necesități (igienă personală, spălatul hainelor și obiectelor personale, curățarea
toaletelor); acces limitat la dușuri cu apă caldă; condiții igienice necorespunzătoare în
general; slaba calitate a alimentelor (a se vedea
Iacov Stanciu
, citată anterior, pct. 175).
Revenind la cauza prezentă, Curtea observă că reclamantul s-a plâns de condițiile
inumane în care a fost ținut în detenție pe o perioadă de un an și 3 luni în Penitenciarele
Galați, Rahova și Jilava.
Guvernul a recunoscut existența supraaglomerării în toate locurile de detenție în care
s-a aflat reclamantul. Mai precis, statisticile furnizate de Guvern în replică la acuzațiile
reclamantului legate de supraaglomerare arată că, în majoritatea timpului, spațiul personal
al reclamantului era semnificativ mai mic decât cel impus de jurisprudența Curții. Curtea
accentuează faptul că aceste cifre erau chiar mai mici în realitate, ținând cont de faptul ca
aceste celule includeau și paturile deținuților și alte obiecte de mobilier. Această stare a
lucrurilor ridică în sine o problemă în temeiul art. 3 din Convenție [a se vedea
Iacov Stanciu
,
citată anterior, pct. 173;
Cotleț împotriva României (nr. 2)
, nr. 49549/11, pct. 34, 1 octombrie
2013; și
T
o
direasa
, citată anterior, pct. 57].
Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de calitatea slabă a alimentelor și a apei
potabile, și de furnizarea necorespunzătoare a apei calde și reci. Aceste acuzații nu au fost
respinse de către Guvern, care s-a limitat la a declara că atât calitatea, cât și cantitatea
alimentelor și apei au fost în conformitate cu regulamentele și constrângerile bugetare, și că
apa caldă și rece au fost furnizate în conformitate cu un program stabilit de administrația
penitenciarului. În plus, Curtea observă că acuzațiile reclamantului referitoare la calitatea
slabă a apei potabile în Penitenciarul Jilava au fost confirmate de instanțele interne (a se
vedea
supra
, pct.
31). În ceea ce privește furnizarea de apă caldă și rece, nu a fost dat
niciun detaliu de către Guvern dacă programul stabilit de administrația penitenciarului a fost
efectiv adaptat la numărul de persoane private de libertate.
În ceea ce privește plângerea reclamantului privind furnizarea de articole de toaletă
și haine, este evident din observațiile Guvernului că reclamantului nu i-au fost furnizate
suficiente articole de acest tip, astfel încât să fie în măsură să-și mențină o igienă personală
adecvată. De exemplu, în perioada petrecută în Penitenciarul Galați, reclamantul a primit
un tub de pastă de dinți în 4 luni și o bucată de săpun pe lună pe care se presupunea că
trebuie să o utilizeze pentru a se spăla zilnic pe mâini, precum și pentru a face duș (a se
vedea
supra
, pct. 15). Guvernul nu a prezentat informații cu referire la celelalte penitenciare
despre care s-a plâns reclamantul. În ceea ce privește îmbrăcămintea, Guvernul s-a limitat
doar la a cita textul regulamentului care reglementează furnizarea hainelor pentru deținuți,
dar nu a prezentat nici un document care să indice dacă reclamantul a primit efectiv hainele
necesare (a se vedea
supra
, pct. 24 și 34).
În plus, acuzațiile reclamantului referitoare la condițiile de detenție din Penitenciarele
Galați, Rahova și Jilava corespund constatărilor specifice ale Comitetului Helsinki român
privind vizitele lor în aceste penitenciare, precum și constatărilor generale ale CPT în ceea
ce privește penitenciarele din România (a se vedea
supra
, pct. 60 și 61).
Curtea a constatat, de nenumărate ori, o încălcare a art. 3 din Convenție având drept
motiv lipsa de spațiu personal alocat persoanelor private de libertate, condițiile de igienă
nesatisfăcătoare și slaba calitate a alimentelor în Penitenciarele Galați, Rahova și Jilava
(a se vedea
T
o
ma Barbu împotriva României
, nr.
19730/10, 30
iulie 2013;
Iacov Stanciu
,
citată anterior; și
Porumb,
citată anterior). În speță, Guvernul nu a prezentat argumente sau
informații care să permită Curții să ajungă la o concluzie diferită. Niciuna dintre condițiile de
mai sus nu respectă standardele europene stabilite de CP
T
,
d
ar după cum s-a pronunțat
deja Curtea, efectul cumulat al supraaglomerării în dormitoare de mare capacitate – uneori
și insalubre –, slaba calitate a alimentelor și condițiile de igienă precare se pot dovedi
dăunătoare pentru persoanele private de libertate (a se vedea
T
o
direasa
, citată anterior,
pct. 61).
Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze
că, în mod cumulativ, toate condițiile de detenție ale reclamantului sus-menționate i-au
cauzat acestuia un grad de suferință care a depășit nivelul inevitabil de suferință inerent
detenției și au atins astfel gradul minim de gravitate necesar pentru a constitui tratament
degradant în sensul art. 3 din Convenție.
Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție.
Capătul de cerere privind tratamentul medical
(a) Argumentele părților
Reclamantul a susținut că autoritățile penitenciarului nu i-au asigurat tratament
medical adecvat pentru parodontită. Mai precis, recomandarea medicului său din 2009 de a
i se instala o proteză dentară și de a fi transferat la o dietă semilichidă sau lichidă nu a fost
soluționată de autorități. Ca urmare, a trebuit să sufere de foame și dureri constante, a
pierdut aproape 70% din dentiție și a dezvoltat ulcer și gastroduodenită. A adus această
situație în atenția autorităților competente în repetate rânduri, fără niciun efect. Reclamantul
a susținut că regulamentul care prevedea ca suportarea cheltuielilor pentru proteze dentare
pentru persoanele private de libertate care nu au niciun venit să fie suportate în comun de
sistemul de securitate socială și bugetul penitenciarului au fost ineficiente, întrucât nu a
existat niciun buget special alocat lucrărilor protetice pentru persoanele private de libertate
și, potrivit informațiilor transmise de autoritățile naționale, doar 2
persoane private de
libertate au beneficiat de acest sistem de plăți între 2012 și 2013. Reclamantul a
concluzionat că suferința la care a fost supus din cauza inacțiunii autorităților pentru o
perioadă mai mare de 5
ani a depășit pragul necesar pentru a constitui un tratament
degradant în temeiul art. 3 din Convenție.
Guvernul a subliniat faptul că reclamantul a primit dietă specială pentru persoanele
private de libertate care sunt bolnave, formată din alimente ușor masticabile. În ceea ce
privește tratamentul medical, reclamantul a fost tratat în mod adecvat pentru afecțiunile sale
dentare. În plus, reclamantul a refuzat în mai multe rânduri să fie transportat la
penitenciare-spital pentru a primi tratament medical și că, de exemplu, într-una dintre ocazii
a refuzat să fie transportat pentru tratament într-un alt penitenciar, echipat cu o secție
stomatologică. În plus, nu a cerut în mod specific o proteză dentară și nu a informat
autoritățile cu privire la situația sa financiară, pentru a putea beneficia de prevederile
Ordinului nr. 429/C/125 din 7 februarie 2012.
Guvernul a concluzionat că legislația națională și sistemul intern i-au oferit reclamantului
accesul efectiv la un tratament dentar adecvat.
(b) Motivarea Curții
Curtea a subliniat în mai multe rânduri că lipsa unui tratament medical adecvat în
penitenciar poate prin ea însăși ridica o problemă în temeiul art.
3, chiar dacă starea de
sănătate a reclamantului nu impune eliberarea sa imediată. Statul trebuie să se asigure că,
date fiind nevoile practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea unei persoane private de
libertate sunt asigurate în mod adecvat acordându-i, între altele, asistența medicală
necesară [a se vedea
Kudca împotri
va
Poloniei
(MC), nr.
30210/96, pct.
93-94
,
CEDO 2000-XI;
Sarban împotriva Moldovei
, no. 3456/05, pct.
90, 4 octombrie 2005; și
Cirillo împotriva Italiei
, nr. 36276/10, pct. 35, 29 ianuarie 2013].
Curtea reiterează în continuare că tratamentul medical în unitățile penitenciare
trebuie să fie adecvat și comparabil cu calitatea tratamentului pe care autoritățile statului s-
au angajat să-l ofere întregii populații. Acest lucru nu înseamnă totuși că fiecărei persoane
private de libertate trebuie să-i fie garantat același tratament medical care este disponibil în
cele mai bune unități de sănătate din afara unităților penitenciare (a se vedea
Cara-Dami
ani
împotriva Italiei
, nr. 2447/05, pct. 66, 7 februarie 2012).
Simplul fapt că o persoană privată de libertate este văzută de un medic și primește
un anumit tip de tratament nu poate duce automat la concluzia că asistența medicală este
corespunzătoare (a se vedea
Hummatov împotriva Azerbaid
janului
, nr. 9852/03 și
13413/04, pct.
116, 29 noiembrie 2007). Autoritățile trebuie să se asigure totodată că se
păstrează un dosar complet privind starea de sănătate a persoanei private de libertate și
tratamentul primit în cursul detenției (a se vedea, de exemplu,
Khudobin împotriva Rusiei
,
nr. 59696/00, pct. 83, CEDO 2006 XII), că diagnosticele și îngrijirile sunt prompte și corecte
‑
(a se vedea
Hummato
v
, citată anterior, pct.
115, și
Melnik împotriva Ucrainei
, nr.
72286/01pct. 104-106,
28 martie 2006) și că, acolo unde natura afecțiunii medicale o
impune, supravegherea este periodică și sistematică și implică o strategie terapeutică
comprehensivă menită să vindece afecțiunile persoanei private de libertate sau să prevină
agravarea lor, mai degrabă decât să le abordeze în mod simptomatic (a se vedea
Hummato
v
, citată anterior, pct.
109 și 114;
Sarba
n
, citată anterior, pct.
79; și
Popo
v
împotriva Rusiei
, nr. 26853/04, pct. 211, 13 iulie 2006). De asemenea, autoritățile trebuie să
demonstreze că au fost create condițiile necesare pentru a se urma în mod concret
tratamentul prescris (a se vedea
Visloguzov împotriva Ucrainei
, nr.
32362/02, pct.
69,
20 mai 2010).
În cele din urmă, simplul fapt al deteriorării stării de sănătate a reclamantului, deși
capabil să ridice, într-o etapă inițială, anumite îndoieli în ceea ce privește caracterul adecvat
al tratamentului în penitenciar, nu este suficient ca atare pentru constatarea încălcării
obligațiilor pozitive ale statului în temeiul art.
3 din Convenție dacă, pe de altă parte, se
poate stabili că autoritățile interne de resort au recurs în timp util la toate măsurile medicale
rezonabil posibile într-un efort conștient de a împiedica evoluția bolii în cauză. Într-adevăr,
obligația statului de a vindeca o persoană privată de libertate care este grav bolnavă este o
obligație de mijloace, nu de rezultat (a se vedea, printre altele,
Goloshvili împ
otriva
Georgie
i
, nr. 45566/08, pct. 38, 20 noiembrie 2012, și
Cirillo
, citată anterior, pct. 37).
În cauza prezentă, Curtea observă că, în iulie 2009, reclamantul a fost diagnosticat
cu parodontită (gradele I și II) și edentație frontală, laterală și terminală și i s-a prescris
instalarea unei proteze dentare. 4 ani și 7 luni mai târziu, la 24 februarie 2014, când
reclamantul a fost dus la spital pentru congestie și umflarea gingiilor, starea sa medicală
evoluase către parodontită apicală cronică și stomatită generalizată.
În pofida diagnosticului inițial și a evoluției acestuia, Curtea observă că reclamantul a
fost tratat constant în mod simptomatic cu medicamente antibiotice și antiinflamatorii. Nu a
fost ținut niciun dosar detaliat privind evoluția bolii și procentul dinților pierduți de reclamant.
În plus, nu s-a stabilit o strategie terapeutică menită, pe cât posibil, să vindece parodontita
reclamantului ori să prevină agravarea acesteia odată cu pierderea suplimentară a dentiției
și inflamația generalizată a gingiilor.
Curtea observă că, potrivit afirmațiilor Guvernului, reclamantul a refuzat tratamentul
medical în mai multe rânduri. Cu toate acestea, din dosar nu este evident că reclamantului
i-a fost oferit un tratament protetic pentru parodontită, pe care el să-l refuze (a se vedea
supra
, pct. 44). De asemenea, nu este evident dacă reclamantul a contribuit sub vreo formă
la agravarea stării sale de sănătate (
a contrario
,
Epners-Gefners împotriva Leto
niei
,
nr. 37862/02,
pct. 44,
29 mai
2012, și
V.D. împotriva României
, nr.
7078/02, pct.
100, 16
februarie 2010)
.
Guvernul a subliniat, de asemenea, că recomandarea medicului de instalare a unei
proteze nu a fost pusă în aplicare deoarece reclamantul nu a solicitat nici dispozitivul, nici
plata contribuției la tratament din bugetul penitenciarului. În această privință, Curtea
observă că reclamantul a alertat autoritățile cu privire la situația sa în numeroase ocazii. Mai
precis, reclamantul s-a plâns de 5 ori de dureri de dinți de nesuportat și a solicitat un
tratament pentru această suferință, fără a primi un răspuns relevant din partea autorităților
penitenciarului (a se vedea
supra
, pct.
49). În plus, reclamantul a depus plângeri în fața
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate de 3 ori, atrăgând
atenția autorităților asupra faptului că problemele sale dentare sunt atât de grave încât îl
împiedică să mănânce alimentele servite în penitenciar.
T
o
ate aceste plângeri au fost
respinse ca nefondate ( a se vedea
supra
, pct. 45-48). În plus reiese în mod evident din
dosar că autoritățile penitenciarului erau conștiente de lipsa de mijloace financiare a
reclamantului (a se vedea
supra
, pct. 15, 20 și 26).
În ceea ce privește o eventuală solicitare din partea reclamantului pentru coplata din
bugetul penitenciarului a costului pentru tratamentul protetic, Curtea observă că
regulamentul în vigoare până în 2012 a fost deja analizat și declarat ineficient în cauza
V.D
.
(citată anterior, pct.
96), în care Curtea a constatat o problemă sistemică cauzată de
deficiențele din sistemul de asigurări medicale pentru asigurarea serviciilor stomatologice a
persoanelor private de libertate lipsite de orice mijloace financiare. La 7 februarie 2012, a
intrat în vigoare un nou regulament care prevede că, în cazurile în care persoanele private
de libertate nu au mijloacele financiare necesare, partea lor de cheltuieli va fi acoperită de
administrația penitenciarului, dintr-un buget special. Cu toate acestea, în această privință,
Guvernul a susținut că nu a existat niciun buget special alocat pentru acest tip de cheltuieli
și într-o perioadă de un an, doar două persoane private de libertate din întregul sistem
penal românesc au beneficiat efectiv de acest ajutor financiar (a se vedea
supra
, pct. 59).
În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că Guvernul nu a probat eficiența noului
sistem pus în aplicare în 2012.
În plus, având în vedere patologia psihiatrică a reclamantului (a se vedea
supra
,
pct. 39),
Curtea reamintește că a hotărât anterior, în cauze care implică persoane cu
dizabilități mentale, că trebuie acordată atenție vulnerabilității acestora, în special în ceea
ce privește incapacitatea lor, în unele situații, de a-și pleda în mod coerent cauza [a se
vedea
V.D.
, citată anterior, pct.
87, și
B. împotriva României (nr. 2)
, nr.
1285/03, pct.
78,
19 februarie 2013]. În această privință, Curtea observă că reclamantul nu ar fi trebuit plasat
într-un penitenciar ci mai degrabă într-un spital de psihiatrie, astfel cum fusese decis de
instanțele interne în momentul condamnării sale penale, în 2007, și astfel cum reconfirmase
medicul său în 2011.
În concluzie, având în vedere cele de mai sus și ținând seama de circumstanțele
speciale ale cauzei, Curtea consideră că reclamantului nu i se poate reproșa că nu a depus
încă o anumită cerere, astfel cum sugerează Guvernul.
În ceea ce privește plângerea reclamantului privind faptul că autoritățile nu i-au
asigurat o dieta lichidă sau semilichidă prescrisă, Curtea observă că, în iulie 2009,
reclamantului i-a fost prescrisă o dietă lichidă sau semilichidă până în momentul în care i se
va instala o proteză. Această recomandare inițială a fost total ignorată de autoritățile
penitenciarului, care i-au asigurat reclamantului acest tip de dietă doar pentru perioade
limitate de timp (a se vedea
supra
, pct. 14, 18 și 25).
În plus, plângerile reclamantului în
această privință formulate către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative
de libertate și, ulterior, către instanțele de judecată au fost respinse fără să fi fost analizate
în detaliu, din motive care au inclus constrângerile bugetare sau chiar pe motiv că
autoritățile penitenciarului au afirmat că nu a existat nicio prescripție pentru o astfel de dietă
în dosarul medical al reclamantului (a se vedea
supra
, pct. 45-48).
Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că
reclamantul nu a primit asistență medicală corespunzătoare și o dietă adecvată pentru
parodontită, care, în sine, având în vedere perioada lungă în cauză și consecințele în ceea
ce privește sănătatea reclamantului, i-au cauzat reclamantului o suferință care a atins
pragul de tratament inuman și degradant interzis de art. 3 din Convenție.
Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție
Art. 41 din Convenție prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a
protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o
înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acorda părții lezate, dacă
este cazul, o reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamantul a solicitat 200
000 euro (EUR) cu titlu de daune morale pentru
suferințele la care a fost supus având în vedere condițiile inumane de detenției sale, lipsa
unui tratament medical corespunzător și lipsa unei diete adecvate pentru parodontită și
relele tratamente la care a fost supus de către un agent de pază al penitenciarului.
Guvernul a susținut că pretențiile reclamantului sunt excesive.
Curtea observă că în prezenta cauză a constatat o încălcare a art. 3 din Convenție
din două motive distincte, având în vedere condițiile de viață inumane din penitenciarele în
care a fost cazat reclamantul și lipsa unei asistențe medicale corespunzătoare și a unei
diete adecvate pentru parodontită. În consecință, având în vedere circumstanțele cauzei
văzute în ansamblul ei și pronunțându-se în echitate, Curtea acordă reclamantului 11 000
EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecată
Reclamantul a solicitat totodată 5 192,5 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată în fața
Curții. Mai precis, 4
892,5 EUR pentru onorariile avocatului, de achitat direct în contul
avocatului, și 300 EUR pentru suport tehnic și diferite cheltuieli pentru corespondență
efectuate de Comitetul Helsinki român, de achitat direct în contul respectivei organizații.
Reclamantul a prezentat un contract semnat de reprezentantul său și un document detaliat
care indică numărul de ore lucrate pentru pregătirea cauzei. El a prezentat, de asemenea,
un acord semnat cu Comitetul Helsinki, prin care acesta din urmă se angaja să-i ofere
suport tehnic și să plătească taxele de corespondență efectuate în fața Curții.
Guvernul consideră că numărul de ore lucrate în cauză indicat de avocat este, într-
o oarecare măsură, excesiv. Acesta consideră că, având în vedere obiectul cauzei, un
avocat diligent ar fi avut nevoie de mai puțin timp pentru a lucra în cauză. În continuare
susuține că suma de 300 EUR solicitată de Comitetul Helsinki nu a fost susținută de vreo
dovad
ă.
Curtea reiterează faptul că, pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, în temeiul
art. 41, trebuie să se stabilească caracterul real, necesar și rezonabil al acestora [a se
vedea, de exemplu,
Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei
(MC), nr. 23118/93, pct.
62,
CEDO 1999-VIII, și
Cobzaru împotriva României
, nr. 48254/99, pct. 110, 26 iulie 2007]. În
conformitate cu art. 60 § 2 din Regulamentul Curții, toate cererile trebuie să fie însoțite de
informații detaliate, în caz contrar Curtea poate respinge integral sau parțial cererea.
În cauza de față, având în vedere criteriile menționate mai sus și lista detaliată
prezentată de reclamant, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantului suma de
15 000 EUR, în ceea ce privește onorariile avocatului, din care se scade suma deja primită
în temeiul acestui capăt de cerere sub formă de asistență judiciară (850 EUR), în total
2 150 EUR, de plătit direct în contul bancar specificat de reprezentatul reclamantului.
C. Dobânzi moratorii
Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata
dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată
cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA
declară capetele de cerere întemeiate pe art. 3 privind condițiile de detenție și lipsa unui
tratament medical adecvat și a unei diete corespunzătoare admisibile, iar celelalte
capete de cerere inadmisibile;
hotărăște că a fost încălcat art.
3 din Convenție din cauza condițiilor de detenție ale
reclamantului și a lipsei unui tratament dentar adecvat și a unei diete corespunzătoare;
hotărăște
(a) că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data rămânerii
definitive a hotărârii în conformitate cu art.
44 § 2
din Convenție, următoarele sume,
care trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă
la data plății:
(i) 11 000 EUR (unsprezece mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu
de impozit, reclamantului, pentru prejudiciul moral;
(ii) 2 150 EUR (două mii o sută cincizeci de euro), de plătit direct doamnei Nicoleta
T
a
tiana Popescu;
(b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume
trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de
împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul
acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;
respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de
cerere
.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 2 februarie 2016, în temeiul
art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.
András Sajó
Fatoș Aracý
PREȘEDINT
E
Grefier adjunct
,