SOMMER v. GERMANY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
SOMMER v. GERMANY (CtEDO, 2016)
Comunicat la 3 februarie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 73607/13 Ulrich SOMMER împotriva Germaniei depusă la 25 noiembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele cazului Dr. Ulrich Sommer, este un național german născut în 1952 și locuiește în Colonia. El este avocat de apărare penală. În 2009, reclamantul a reprezentat un client în cadrul procedurilor penale. După încheierea procedurii, iar atunci când clientul a fost deja încarcerat, logodnica clientului a transferat taxele avocatului de la contul său bancar privat la contul profesional al reclamantului. Datorită unei a doua anchete cu privire la acțiunile aceluiași client, reclamantul a primit de la el un al doilea mandat. Ancheta a avut în vedere suspiciunile de fraudă pe o bază comercială ca membru al unei bande în douăzeci și unu cazuri. În aceste anchete, conturile bancare ale clientului reclamantului și logodnica clientului au fost examinate. Pe baza transferului bancar al taxelor de la logodnica la solicitant, biroul public de urmărire penală Bochum a contactat și banca reclamantului. La 1 martie 2011, procurorul public a cerut o compilare a tuturor tranzacțiilor referitoare la contul bancar al reclamantului de la 1 ianuarie 2009 până în acea zi. El a cerut băncii să nu dezvăluie reclamantul. El și-a bazat cererea de informații pe secțiunea 161a, 51 și 70 coroborat cu secțiunea 95 din Codul de Procedură Penală (denumită în continuare CCP) (a se vedea punctele 18-20). La 1 aprilie 2011, procurorul public a solicitat informații suplimentare și a pus următoarele întrebări: (a) Care alte conturi bancare, conturi de investiții sau cutii de depozit sigure de la banca dumneavoastră aparțin persoanei în cauză? (b) Care drepturi de eliminare ( Verfügungsberechtigunen ) are persoana în cauză? (c) Cine mai are dreptul de eliminare? (d) Există alte conturi, pentru care persoana în cauză este beneficiară? (e) Dacă da, care sunt soldatele curente ale acestor conturi? (f) În cazul în care conturile bancare au fost închise de persoana în cauză, vă rugăm să trimiteți data și balanța de închidere și în cazul în care banii au fost transferați după închidere. (g) Care adrese ale persoanei în cauză sunt cunoscute pentru dvs.? (h) Sunteți conștient de orice transfer de bani sau alte tranzacții către țările străine? Dacă da, vă rugăm să specificați banca, contul și valoarea fiecărui transfer sau tranzacție. (i) Vă rugăm să prezentați o compilare a tuturor tranzacțiilor pentru toate conturile existente sau închise începând cu 1 ianuarie 2009. (j) Există vreun card de credit conectat la oricare dintre conturile? În ambele cazuri, procurorul public nu a ordonat băncii să prezinte informațiile, ci a subliniat obligațiile martorilor stipulate în CCP și posibilele consecințe ale neconformității (a se vedea punctul 18). Informațiile primite au fost analizate de către poliție și procurorul public, și apoi incluse în dosarul de anchetă ca probă. Prin urmare, toți cei care aveau acces la dosarul de caz, cum ar fi avocații co-acusat, au avut, de asemenea, acces la informațiile bancare ale reclamantului, inclusiv numele clienților reclamantului, care au transferat taxele. La 31 ianuarie 2012, după mai multe cereri eșuate, reclamantul, în calitate de avocat al acuzatului, a primit acces la dosarele de anchetă. Din dosarul în care a învățat, pentru prima dată, măsurile de anchetă referitoare la propriul cont bancar. 10. La 24 aprilie 2012, reclamantul a solicitat procurorului public șef să-i predea toate datele primite de la bancă și să distrugă toate datele correlaționale la biroul public de procuror. În cererea sa, reclamantul a subliniat rolul său de avocat de apărare penală, cunoscut de procurorul public intern, și consecințele pentru clienții săi, ale căror nume sunt accesibile prin intermediul informațiilor bancare. El a susținut, de asemenea, că măsurile de anchetă lipsesc o bază juridică. 11. La 2 mai 2012, procurorul public șef Bochum a refuzat cererea reclamantului. El a afirmat că există suspiciuni că banii transferați de la logodnica clientului provin din activități ilegale. În consecință, procurorul a fost legitim să investigheze dacă au avut loc transferuri de bani suplimentare între reclamantul și clientul său sau logodnica clientului. Prin urmare, din moment ce măsurile de anchetă erau legitime, informațiile primite trebuiau păstrate în dosarul anchetei. Procurorul public șef a subliniat în continuare că nu există nicio bază juridică pentru redarea datelor sau eliminarea documentelor din dosarul anchetei. Procurorul public șef numit Secțiunea 161 din CCP (a se vedea punctul 17) ca bază juridică pentru cererea de informații, deoarece banca în cauză a fost o bancă sub legea publică și, prin urmare, considerată drept autoritate. 12. După aceea, dosarul a fost transferat Curții Regionale Bochum, deoarece procedurile penale împotriva clientului reclamantului au început. Prin urmare, reclamantul a solicitat Curții Regionale să returneze datele. 13. La 19 iulie 2012, Curtea Regională a refuzat cererea reclamantului. Curtea a concluzionat că ancheta a fost legală, că banca a furnizat în mod voluntar informațiile, că documentele nu pot fi returnate decât la bancă, dar nu la solicitant, și că interzicerea convulsiilor în temeiul articolului 97 din CCP (a se vedea punctul 23) nu este aplicabilă, deoarece informațiile nu sunt în posesia reclamantului. Cu toate acestea, a decis, de asemenea, pentru a proteja privilegiul avocatului clientului, să separe documentele în cauză de dosarul general al instanței și să acorde acces la acestea numai dacă sunt furnizate motive de interes suficient. El a contestat, în special, constatările că banca a acționat voluntar și că existau suficiente suspiciuni pentru o astfel de analiză extinsă a tranzacțiilor sale bancare. În plus, el a reiterat că, datorită poziției sale de avocat, existau mai multe garanții în vigoare în ceea ce privește confiscarea documentelor (a se vedea punctele 21-24) și că acestea nu ar fi trebuit să fie eludate de faptul că informațiile personale ale acestuia și ale clienților săi au fost stocate la și de către banca și nu la biroul său. 15. La 13 septembrie 2012, Curtea de Apel a confirmat hotărârea Curții regionale, constatand că decizia era proporțională și că garanțiile nu erau aplicabile, în special deoarece banca nu putea fi considerată ca o persoană care asista reclamantul sau o persoană implicată în activitățile profesionale ale reclamantului în temeiul articolului 53a din CCP (a se vedea punctul 22). 16. La 19 septembrie 2013, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului fără a furniza motive (nr. 2 BvR 2268/12). ) obliga biroul public de urmărire penală să investigheze infracțiunile suspectate de îndată ce obține cunoștință de acestea. 18. Secțiunea 161 § 1 din CCP prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În scopul indicat în secțiunea 160 (...), biroul public de urmărire penală are dreptul să solicite informații de la toate autoritățile și să efectueze investigații de orice fel, fie în sine, fie prin intermediul autorităților și a funcționarilor din forța de poliție, cu condiția ca nu există alte dispoziții legale care reglementează în mod specific competențele lor. (...) 19. În conformitate cu secțiunea 161a a CCP, martorii sunt obligați să apară în fața biroului public de urmărire penală și să facă o declarație. Secțiunea 51 și 70 din CCP prevede că martorii care, fără un motiv legal, refuză să depună mărturie pot fi acuzați de costurile cauzate de acest refuz sau pot fi reținuți timp de până la șase luni pentru a le forța să depună mărturie. 20. Secțiunea 94 din CCP prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „(1) obiecte care pot fi de importanță ca dovezi pentru investigație trebuie să fie puse la dispoziție sau altfel securizate. (2) Aceste obiecte sunt confiscate în cazul în care în custodia unei persoane și nu se predea în mod voluntar.” 21. Secțiunea 95 din CCP se citește după cum urmează: „(1) O persoană care are un obiect de tipul menționat mai sus (a se vedea Secțiunea 94 CCP). ) în custodia sa este obligat să-l producă și să-l predea la cerere. (2) În cazul neconformității, măsurile de reglementare și coercitivă prevăzute în secțiunea 70 pot fi utilizate împotriva unei astfel de persoane. Acest lucru nu se aplică persoanelor care au dreptul de a refuza depunerea mărturie.” Protecția avocaților și a privilegiului avocat-client 22. Secțiunea 53 din CCP citește, după caz, după cum urmează: „(1) Următoarele persoane pot, de asemenea, refuza să depună mărturie: (...) avocatul de apărare pentru acuzat, cu privire la informațiile pe care le le-a fost încredințate sau le-a devenit cunoscute în această capacitate; avocații, (...) cu privire la informațiile pe care le le le-a fost încredințate sau le-a devenit cunoscute în această capacitate. În acest sens, alți membri ai Asociației Bariere sunt considerați avocați;” 23. Secțiunea 53a din CCP extinde dreptul de a refuza depunerea mărturie persoanelor care asiste și persoanelor implicate în activitățile profesionale ale celor enumerate în secțiunea 53 subsecțiunea (1), numerele 1-4, în cadrul pregătirii lor. 24. Secțiunea 97 din CCP extinde dreptul de a refuza depunere mărturie interzicând confiscarea anumitor obiecte. Secțiunea prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „(1) Următoarele obiecte nu pot fi confiscate: corespondența scrisă între acuzatul și persoanele care, în conformitate cu secțiunile 52 sau 53, subsecțiunea (1), prima teză, numărul 1-3b, pot refuza să depună mărturie; note făcute de persoanele specificate în secțiunea 53, subsecțiunea (1), prima teză, numerele 1-3b, privind informațiile confidențiale pe care le le-a încredințat acuzatul sau privind alte circumstanțe care fac obiectul dreptului de a refuza mărturie; alte obiecte, inclusiv constatările examinărilor medicale, care sunt acoperite de dreptul persoanelor menționate la secțiunea 53 alineatul (1) prima teză, numărul 1-3b, de a refuza depunerea mărturie. (2) Aceste restricții se aplică numai în cazul în care aceste obiecte sunt în custodia unei persoane cu dreptul de a refuza mărturie (...) Restricțiile privind confiscarea nu se aplică în cazul în care anumite fapte justifică suspiciunile că persoana cu dreptul de a refuza să depună mărturie participă la infracțiunile penale, sau în accesorii după fapt, obstrucția justiției sau manipularea bunurilor furate, sau în cazul în care obiectele în cauză au fost obținute prin intermediul unei infracțiuni penale sau au fost utilizate sau sunt destinate utilizării pentru perpetrarea unei infracțiuni penale, sau în cazul în care emana dintr-o infracțiune penală. (3) În măsura în care asistenții (Secțiunea 53a) al persoanelor menționate în secțiunea 53a (1), prima teză, numerele 1-3b, au dreptul de a refuza depunerea mărturie, se aplică mutatis mutandis subsecțiunea (1) și (2) (...)” 25. Secțiunea 160a din CCP interzice orice măsură de investigare adresată unui avocat dacă se așteaptă să furnizeze informații cu privire la care o astfel de persoană ar avea dreptul de a refuza să depună mărturie. Orice informație obținută nu poate fi utilizată, dar trebuie distrusă fără întârziere. Faptul că informațiile au fost obținute și distruse trebuie să fie documentate. În cazul în care informațiile referitoare la un avocat sunt obținute prin intermediul unei măsuri de anchetă care nu sunt destinate acestuia și în ceea ce privește care o astfel de persoană poate refuza să depună mărturie, informațiile nu pot fi utilizate din nou. Interdicția măsurilor de anchetă, precum și inadmisibilitatea informațiilor, nu se aplică în cazul în care anumite fapte justifică suspiciunile că persoana care are dreptul de a refuza să depună mărturie a participat la infracțiune sau la accesorii după fapt, obstrucționarea justiției sau manipularea bunurilor furate. COMPLAINT 26. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție că biroul public de urmărire penală a colectat informații despre contul său bancar profesionist și a refuzat să-i dea informațiile sau să-l distrugă. Întrebări părților A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? În cazul în care este cazul, această interferență în conformitate cu legea în temeiul articolului 8 §§ În cazul în care este cazul, este necesară această interferență în ceea ce privește art. 8 § 2?