- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 februarie 2016
- Stat pârât
- DEU
- Concluzia
- Comunicată guvernului
Sommer împotriva Germaniei
Traducere în română Auto
Comunicat la 3 februarie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 73607/13 Ulrich SOMMER împotriva Germaniei depusă la 25 noiembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele cazului Dr. Ulrich Sommer, este un național german născut în 1952 și locuiește în Colonia. El este avocat de apărare penală. În 2009, reclamantul a reprezentat un client în cadrul procedurilor penale. După încheierea procedurii, iar atunci când clientul a fost deja încarcerat, logodnica clientului a transferat taxele avocatului de la contul său bancar privat la contul profesional al reclamantului. Datorită unei a doua anchete cu privire la acțiunile aceluiași client, reclamantul a primit de la el un al doilea mandat.
Ancheta a avut în vedere suspiciunile de fraudă pe o bază comercială ca membru al unei bande în douăzeci și unu cazuri. În aceste anchete, conturile bancare ale clientului reclamantului și logodnica clientului au fost examinate. Pe baza transferului bancar al taxelor de la logodnica la solicitant, biroul public de urmărire penală Bochum a contactat și banca reclamantului. La 1 martie 2011, procurorul public a cerut o compilare a tuturor tranzacțiilor referitoare la contul bancar al reclamantului de la 1 ianuarie 2009 până în acea zi. El a cerut băncii să nu dezvăluie reclamantul. El și-a bazat cererea de informații pe secțiunea 161a, 51 și 70 coroborat cu secțiunea 95 din Codul de Procedură Penală (denumită în continuare CCP) (a se vedea punctele 18-20).
La 1 aprilie 2011, procurorul public a solicitat informații suplimentare și a pus următoarele întrebări: (a) Care alte conturi bancare, conturi de investiții sau cutii de depozit sigure de la banca dumneavoastră aparțin persoanei în cauză? (b) Care drepturi de eliminare ( Verfügungsberechtigunen ) are persoana în cauză? (c) Cine mai are dreptul de eliminare? (d) Există alte conturi, pentru care persoana în cauză este beneficiară? (e) Dacă da, care sunt soldatele curente ale acestor conturi? (f) În cazul în care conturile bancare au fost închise de persoana în cauză, vă rugăm să trimiteți data și balanța de închidere și în cazul în care banii au fost transferați după închidere. (g) Care adrese ale persoanei în cauză sunt cunoscute pentru dvs.? (h) Sunteți conștient de orice transfer de bani sau alte tranzacții către țările străine?
Dacă da, vă rugăm să specificați banca, contul și valoarea fiecărui transfer sau tranzacție. (i) Vă rugăm să prezentați o compilare a tuturor tranzacțiilor pentru toate conturile existente sau închise începând cu 1 ianuarie 2009. (j) Există vreun card de credit conectat la oricare dintre conturile? În ambele cazuri, procurorul public nu a ordonat băncii să prezinte informațiile, ci a subliniat obligațiile martorilor stipulate în CCP și posibilele consecințe ale neconformității (a se vedea punctul 18). Informațiile primite au fost analizate de către poliție și procurorul public, și apoi incluse în dosarul de anchetă ca probă. Prin urmare, toți cei care aveau acces la dosarul de caz, cum ar fi avocații co-acusat, au avut, de asemenea, acces la informațiile bancare ale reclamantului, inclusiv numele clienților reclamantului, care au transferat taxele.
La 31 ianuarie 2012, după mai multe cereri eșuate, reclamantul, în calitate de avocat al acuzatului, a primit acces la dosarele de anchetă. Din dosarul în care a învățat, pentru prima dată, măsurile de anchetă referitoare la propriul cont bancar. 10. La 24 aprilie 2012, reclamantul a solicitat procurorului public șef să-i predea toate datele primite de la bancă și să distrugă toate datele correlaționale la biroul public de procuror. În cererea sa, reclamantul a subliniat rolul său de avocat de apărare penală, cunoscut de procurorul public intern, și consecințele pentru clienții săi, ale căror nume sunt accesibile prin intermediul informațiilor bancare. El a susținut, de asemenea, că măsurile de anchetă lipsesc o bază juridică.
11. La 2 mai 2012, procurorul public șef Bochum a refuzat cererea reclamantului. El a afirmat că există suspiciuni că banii transferați de la logodnica clientului provin din activități ilegale. În consecință, procurorul a fost legitim să investigheze dacă au avut loc transferuri de bani suplimentare între reclamantul și clientul său sau logodnica clientului. Prin urmare, din moment ce măsurile de anchetă erau legitime, informațiile primite trebuiau păstrate în dosarul anchetei. Procurorul public șef a subliniat în continuare că nu există nicio bază juridică pentru redarea datelor sau eliminarea documentelor din dosarul anchetei. Procurorul public șef numit Secțiunea 161 din CCP (a se vedea punctul 17) ca bază juridică pentru cererea de informații, deoarece banca în cauză a fost o bancă sub legea publică și, prin urmare, considerată drept autoritate.
12. După aceea, dosarul a fost transferat Curții Regionale Bochum, deoarece procedurile penale împotriva clientului reclamantului au început. Prin urmare, reclamantul a solicitat Curții Regionale să returneze datele. 13. La 19 iulie 2012, Curtea Regională a refuzat cererea reclamantului. Curtea a concluzionat că ancheta a fost legală, că banca a furnizat în mod voluntar informațiile, că documentele nu pot fi returnate decât la bancă, dar nu la solicitant, și că interzicerea convulsiilor în temeiul articolului 97 din CCP (a se vedea punctul 23) nu este aplicabilă, deoarece informațiile nu sunt în posesia reclamantului. Cu toate acestea, a decis, de asemenea, pentru a proteja privilegiul avocatului clientului, să separe documentele în cauză de dosarul general al instanței și să acorde acces la acestea numai dacă sunt furnizate motive de interes suficient.
El a contestat, în special, constatările că banca a acționat voluntar și că existau suficiente suspiciuni pentru o astfel de analiză extinsă a tranzacțiilor sale bancare. În plus, el a reiterat că, datorită poziției sale de avocat, existau mai multe garanții în vigoare în ceea ce privește confiscarea documentelor (a se vedea punctele 21-24) și că acestea nu ar fi trebuit să fie eludate de faptul că informațiile personale ale acestuia și ale clienților săi au fost stocate la și de către banca și nu la biroul său.
15. La 13 septembrie 2012, Curtea de Apel a confirmat hotărârea Curții regionale, constatand că decizia era proporțională și că garanțiile nu erau aplicabile, în special deoarece banca nu putea fi considerată ca o persoană care asista reclamantul sau o persoană implicată în activitățile profesionale ale reclamantului în temeiul articolului 53a din CCP (a se vedea punctul 22). 16. La 19 septembrie 2013, Curtea Constituțională Federală a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului fără a furniza motive (nr. 2 BvR 2268/12). ) obliga biroul public de urmărire penală să investigheze infracțiunile suspectate de îndată ce obține cunoștință de acestea.
18. Secțiunea 161 § 1 din CCP prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În scopul indicat în secțiunea 160 (...), biroul public de urmărire penală are dreptul să solicite informații de la toate autoritățile și să efectueze investigații de orice fel, fie în sine, fie prin intermediul autorităților și a funcționarilor din forța de poliție, cu condiția ca nu există alte dispoziții legale care reglementează în mod specific competențele lor. (...) 19. În conformitate cu secțiunea 161a a CCP, martorii sunt obligați să apară în fața biroului public de urmărire penală și să facă o declarație. Secțiunea 51 și 70 din CCP prevede că martorii care, fără un motiv legal, refuză să depună mărturie pot fi acuzați de costurile cauzate de acest refuz sau pot fi reținuți timp de până la șase luni pentru a le forța să depună mărturie.
20. Secțiunea 94 din CCP prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „(1) obiecte care pot fi de importanță ca dovezi pentru investigație trebuie să fie puse la dispoziție sau altfel securizate. (2) Aceste obiecte sunt confiscate în cazul în care în custodia unei persoane și nu se predea în mod voluntar.” 21. Secțiunea 95 din CCP se citește după cum urmează: „(1) O persoană care are un obiect de tipul menționat mai sus (a se vedea Secțiunea 94 CCP). ) în custodia sa este obligat să-l producă și să-l predea la cerere. (2) În cazul neconformității, măsurile de reglementare și coercitivă prevăzute în secțiunea 70 pot fi utilizate împotriva unei astfel de persoane.
Acest lucru nu se aplică persoanelor care au dreptul de a refuza depunerea mărturie.” Protecția avocaților și a privilegiului avocat-client 22. Secțiunea 53 din CCP citește, după caz, după cum urmează: „(1) Următoarele persoane pot, de asemenea, refuza să depună mărturie: (...) avocatul de apărare pentru acuzat, cu privire la informațiile pe care le le-a fost încredințate sau le-a devenit cunoscute în această capacitate; avocații, (...) cu privire la informațiile pe care le le le-a fost încredințate sau le-a devenit cunoscute în această capacitate. În acest sens, alți membri ai Asociației Bariere sunt considerați avocați;” 23. Secțiunea 53a din CCP extinde dreptul de a refuza depunerea mărturie persoanelor care asiste și persoanelor implicate în activitățile profesionale ale celor enumerate în secțiunea 53 subsecțiunea (1), numerele 1-4, în cadrul pregătirii lor.
24. Secțiunea 97 din CCP extinde dreptul de a refuza depunere mărturie interzicând confiscarea anumitor obiecte. Secțiunea prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „(1) Următoarele obiecte nu pot fi confiscate: corespondența scrisă între acuzatul și persoanele care, în conformitate cu secțiunile 52 sau 53, subsecțiunea (1), prima teză, numărul 1-3b, pot refuza să depună mărturie; note făcute de persoanele specificate în secțiunea 53, subsecțiunea (1), prima teză, numerele 1-3b, privind informațiile confidențiale pe care le le-a încredințat acuzatul sau privind alte circumstanțe care fac obiectul dreptului de a refuza mărturie; alte obiecte, inclusiv constatările examinărilor medicale, care sunt acoperite de dreptul persoanelor menționate la secțiunea 53 alineatul (1) prima teză, numărul 1-3b, de a refuza depunerea mărturie.
(2) Aceste restricții se aplică numai în cazul în care aceste obiecte sunt în custodia unei persoane cu dreptul de a refuza mărturie (...) Restricțiile privind confiscarea nu se aplică în cazul în care anumite fapte justifică suspiciunile că persoana cu dreptul de a refuza să depună mărturie participă la infracțiunile penale, sau în accesorii după fapt, obstrucția justiției sau manipularea bunurilor furate, sau în cazul în care obiectele în cauză au fost obținute prin intermediul unei infracțiuni penale sau au fost utilizate sau sunt destinate utilizării pentru perpetrarea unei infracțiuni penale, sau în cazul în care emana dintr-o infracțiune penală.
(3) În măsura în care asistenții (Secțiunea 53a) al persoanelor menționate în secțiunea 53a (1), prima teză, numerele 1-3b, au dreptul de a refuza depunerea mărturie, se aplică mutatis mutandis subsecțiunea (1) și (2) (...)” 25. Secțiunea 160a din CCP interzice orice măsură de investigare adresată unui avocat dacă se așteaptă să furnizeze informații cu privire la care o astfel de persoană ar avea dreptul de a refuza să depună mărturie. Orice informație obținută nu poate fi utilizată, dar trebuie distrusă fără întârziere. Faptul că informațiile au fost obținute și distruse trebuie să fie documentate. În cazul în care informațiile referitoare la un avocat sunt obținute prin intermediul unei măsuri de anchetă care nu sunt destinate acestuia și în ceea ce privește care o astfel de persoană poate refuza să depună mărturie, informațiile nu pot fi utilizate din nou.
Interdicția măsurilor de anchetă, precum și inadmisibilitatea informațiilor, nu se aplică în cazul în care anumite fapte justifică suspiciunile că persoana care are dreptul de a refuza să depună mărturie a participat la infracțiune sau la accesorii după fapt, obstrucționarea justiției sau manipularea bunurilor furate. COMPLAINT 26. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție că biroul public de urmărire penală a colectat informații despre contul său bancar profesionist și a refuzat să-i dea informațiile sau să-l distrugă. Întrebări părților A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? În cazul în care este cazul, această interferență în conformitate cu legea în temeiul articolului 8 §§ În cazul în care este cazul, este necesară această interferență în ceea ce privește art. 8 § 2?
Communicated on 3 February 2016
FIFTH SECTION
Application no. 73607/13 Ulrich SOMMER against Germany lodged on 25 November 2013
STATEMENT OF FACTS
1. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. A. The circumstances of the case
The applicant, Dr Ulrich Sommer, is a German national who was born in 1952 and lives in Cologne. He is a criminal defence lawyer.
In 2009 the applicant represented a client in criminal proceedings. After the completion of the proceedings, and when the client was already imprisoned, the client’s fiancée transferred the lawyer’s fees from her private bank account to the applicant’s professional account. The subject of the bank transfer read: Prof Dr Sommer fees (client’s last name).
Owing to a second investigation into the actions of the same client, the applicant received a second mandate from him. The investigation concerned suspicions of fraud on a commercial basis as a member of a gang in twenty-one cases. During these investigations, the bank accounts of the applicant’s client and the client’s fiancée were screened.
Based on the bank transfer of fees from the fiancée to the applicant, the Bochum public prosecution office also contacted the applicant’s bank. On 1 March 2011 the public prosecutor asked for a compilation of all transactions concerning the applicant’s bank account from 1 January 2009 until that day. He asked the bank not to reveal the request to the applicant. He based his request for information on Sections 161a, 51 and 70 in conjunction with Section 95 of the Code of Criminal Procedure (hereinafter the CCP) (see paragraphs 18-20).
On 1 April 2011 the public prosecutor requested further information and asked the following questions: (a) Which other bank accounts, investment accounts or safe deposit boxes at your bank belong to the person in question? (b) Which rights of disposal ( Verfügungsberechtigungen ) does the person in question have? (c) Who else has a right of disposal? (d) Do other accounts exist, for which the person in question is the beneficiary? (e) If yes, what are the current balances of these accounts? (f) If bank accounts have been closed by the person in question, please submit the date and balance of closure and where the money was transferred after closure. (g) Which addresses of the person in question are known to you? (h) Are you aware of any money transfers or other transactions to foreign countries? If yes, please specify the bank, account and amount of each transfer or transaction. (i) Please submit a compilation of all transactions for all existing or closed accounts from 1 January 2009 onwards. (j) Are there any credit cards connected to any of the accounts?
The bank complied with both requests for information and submitted the information to the public prosecution office. In both instances, the public prosecutor did not order the bank to submit the information, but pointed to the obligations of witnesses stipulated in the CCP and the possible consequences of non ‑ compliance (see paragraph 18).
The information received was analysed by the police and the public prosecutor, and then included in the investigation file as evidence. Therefore, everyone who had access to the case file, such as the lawyers of the co-accused, also had access to the applicant’s banking information, including the names of the applicant’s clients, who had transferred fees.
On 31 January 2012, after several unsuccessful requests, the applicant, as the lawyer of the accused, was granted access to the investigation files. From the case file he learned, for the first time, of the investigation measures concerning his own bank account.
On 24 April 2012 the applicant asked the Chief Public Prosecutor to hand over to him all data received from the bank and to destroy all correlating data at the public prosecution office. In his request, the applicant emphasised his role as a criminal defence lawyer, which was known to the acting public prosecutor, and the consequences for his clients, whose names were accessible through the banking information. He further argued that the investigation measures lacked a legal basis.
On 2 May 2012 the Bochum Chief Public Prosecutor refused the applicant’s request. He stated that there was a suspicion that the money transferred from the client’s fiancée stemmed from illegal activities. Consequently it was legitimate for the public prosecutor to investigate whether further money transfers had taken place between the applicant and his client or the client’s fiancée. Therefore, since the investigation measures were legitimate, the information received had to be kept in the investigation file. The Chief Public Prosecutor further pointed out that there was no legal basis for returning the data or taking the documents out of the investigation file. The Chief Public Prosecutor named Section 161 of the CCP (see paragraph 17) as a legal basis for the information request, since the bank in question was a bank under public-law and therefore considered as an authority.
Subsequently, the file was transferred to the Bochum Regional Court, because the criminal proceedings against the applicant’s client had started. Therefore, the applicant requested the Regional Court to return the data.
On 19 July 2012 the Regional Court refused the applicant’s request. The court found that the investigation was lawful, that the bank had provided the information voluntarily, that the documents could therefore only be returned to the bank, but not to the applicant, and that the prohibition of seizure pursuant to Section 97 of the CCP (see paragraph 23) was not applicable, since the information was not in the applicant’s possession. Nonetheless, it also decided, in order to safeguard the client ‑ lawyer privilege, to separate the documents in question from the general court file and only grant access to them if reasons of sufficient interest were provided.
The applicant appealed against the decision. He challenged, in particular, the findings that the bank had acted voluntarily and that there had been sufficient suspicion for such an extensive analysis of his banking transactions. He further reiterated that, owing to his position as a lawyer, there were several safeguards in place concerning seizure of documents (see paragraphs 21-24) and these should not have been circumvented by the fact that his and his clients’ personal information was stored at, and by, the bank and not at his office.
On 13 September 2012 the Hamm Court of Appeal confirmed the decision of the Regional Court. It found that the decision was proportionate and that the safeguards were not applicable, in particular since the bank could not be considered as a person assisting the applicant or a person involved in the professional activities of the applicant pursuant to Section 53a of the CCP (see paragraph 22).
On 19 September 2013 the Federal Constitutional Court refused to admit the applicant’s constitutional complaint without providing reasons (no. 2 BvR 2268/12). B. Relevant domestic law 1. Legal basis for the request for information
Section 160 of the Code of Criminal Procedure ( Strafprozessordnung ) obliges the public prosecution office to investigate suspected criminal offences as soon as it obtains knowledge of them.
Section 161 § 1 of the CCP provides, as far as relevant, as follows: “For the purpose indicated in Section 160 (...), the public prosecution office shall be entitled to request information from all authorities and to make investigations of any kind, either itself or through the authorities and officials in the police force, provided there are no other statutory provisions specifically regulating their powers. (...) ”
Pursuant to Section 161a of the CCP, witnesses are obliged to appear before the public prosecution office and to make a statement. Sections 51 and 70 of the CCP stipulate that witnesses who, without a legal reason, refuse to testify can be charged with the costs caused by this refusal or can be detained for up to six months to force them to testify.
Section 94 of the CCP provides, as far as relevant, as follows: “(1) Objects which may be of importance as evidence for the investigation shall be impounded or otherwise secured. (2) Such objects shall be seized if in the custody of a person and not surrendered voluntarily.”
Section 95 of the CCP reads as follows: “(1) A person who has an object of the above-mentioned kind ( see Section 94 CCP ) in his custody shall be obliged to produce it and to surrender it upon request. (2) In the case of non-compliance, the regulatory and coercive measures set out in Section 70 may be used against such person. This shall not apply to persons who are entitled to refuse to testify.” 2. Protection of lawyers and lawyer-client privilege
Section 53 of the CCP reads, as far as relevant, as follows: “(1) The following persons may also refuse to testify: (...) 2. defence counsel for the accused, concerning the information that was entrusted to them or became known to them in this capacity; 3. lawyers, (...) concerning the information that was entrusted to them or became known to them in this capacity. In this respect, other members of a Bar Association shall be deemed to be lawyers;”
Section 53a of the CCP extends the right to refuse to testify to persons assisting and persons involved in the professional activities of those listed in Section 53 subsection (1), numbers 1 to 4, as part of their training.
Section 97 of the CCP extends the right to refuse to testify by prohibiting the seizure of certain objects. The section provides, as far as relevant, as follows: “(1) The following objects shall not be subject to seizure: 1. written correspondence between the accused and the persons who, according to Section 52 or Section 53, subsection (1), first sentence, numbers 1 to 3b, may refuse to testify; 2. notes made by the persons specified in Section 53, subsection (1), first sentence, numbers 1 to 3b, concerning confidential information entrusted to them by the accused or concerning other circumstances covered by the right of refusal to testify; 3. other objects, including the findings of medical examinations, which are covered by the right of the persons mentioned in Section 53, subsection (1), first sentence, numbers 1 to 3b, to refuse to testify. (2) These restrictions shall apply only if these objects are in the custody of a person entitled to refuse to testify (...) The restrictions on seizure shall not apply if certain facts substantiate the suspicion that the person entitled to refuse to testify participated in the criminal offence, or in accessoryship after the fact, obstruction of justice or handling stolen goods, or where the objects concerned have been obtained by means of a criminal offence or have been used or are intended for use in perpetrating a criminal offence, or where they emanate from a criminal offence. (3) Insofar as the assistants (Section 53a) of the persons mentioned in Section 53a subsection (1), first sentence, numbers 1 to 3b, have a right to refuse to testify, subsections (1) and (2) shall apply mutatis mutandis . (...)”
Section 160a of the CCP prohibits any investigation measure directed at a lawyer if it is expected to produce information in respect of which such a person would have the right to refuse to testify. Any information which is obtained nonetheless may not be used, but has to be destroyed without delay. The fact that the information was obtained and destroyed shall be documented. Where information about a lawyer is obtained through an investigation measure that is not aimed at him or her, and in respect of which such person may refuse to testify, the information again may not be used. The prohibition of investigation measures, as well as the inadmissibility of information, does not apply where certain facts substantiate the suspicion that the person who is entitled to refuse to testify participated in the offence or in accessoryship after the fact, obstruction of justice or handling stolen goods. COMPLAINT
The applicant complains under Article 8 of the Convention that the public prosecution office collected information about his professional bank account and refused to hand the information over to him or to destroy it.
QUESTIONS TO THE PARTIES
1. Has there been an interference with the applicant’s right to respect for his private life, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention? 2. If so, was that interference in accordance with the law in terms of Article 8 § 2? 3. If so, was that interference necessary in terms of Article 8 § 2?