Comunicat la 8 februarie 2016 Secțiunea a patra Cerere nr. 22342/08 ′fan KOZMA și Martin KOZMA împotriva României, introdusă la 25 aprilie 2008 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, dl Õfan Kozma și dl Martin Kozma, sunt cetățeni români născuți în 1949 și, respectiv, în 1947 și rezidenți în Cluj-Napoca. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1950, Federația comunităților evreiești din România ( A vândut tatălui reclamanților o clădire formată din mai multe apartamente, situată în Cluj-Napoca. Această clădire aparținea unei persoane de mărturisire evreiască decedată în deportare în timpul celui de-al doilea război mondial. În În 1950, la scurt timp după achiziționarea de proprietate de către tatăl reclamanților, statul naționalisa la imobil. Apartamentele au fost închiriate și ulterior, statul le-a vândut chiriașilor. Derulări efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995 privind restituirea imobilului Invocând dispozițiile Legii nr. 112/1995 privind regimul juridic al bunurilor naționalizate, tatăl reclamanților a solicitat restituirea proprietății. Comisia locală pentru aplicarea legii nr. 112/1995 a respins cererea ca dispozițiile acestei legi să nu se potrivească cu cele ale proprietății. Tatăl reclamanților a decedat și aceștia au inițiat mai multe proceduri pentru a obține restituirea proprietății. Instanțele interne, a căror ultimă hotărâre definitivă a fost pronunțată la 4 decembrie 2002 de Curtea de Apel din Cluj-Napoca, au găzduit acțiunea și au condamnat autoritățile locale să restituie reclamanților un apartament liber și să le acorde despăgubiri pentru celelalte apartamente, a căror restituire nu mai era posibilă. Instanțele interne au considerat că reclamanții beneficiau de măsuri de reparație din momentul în care naționalizarea proprietății îi privase pe tații lor de proprietatea sa. Apoi, ei au solicitat recunoașterea judiciară a vânzării imobilului, în ciuda absenței înscrierii acestei vânzări la cartea funciară. Printr-o hotărâre definitivă din 21 mai 2003, instanța de apel a Cluj-Napoca a primit acțiunea și a constatat că, în 1950, Federația a vândut imobilul tatălui lor, care îl deținea în momentul naționalizării. În cele din urmă, printr-o hotărâre definitivă din 7 aprilie 2005, instanța de apel a Cluj-Napoca a respins acțiunea privind anularea contractelor de vânzare a apartamentelor către foștii chiriași ai orașului pe motiv că a fost întârziată. La 9 februarie 2005, reclamanții au sesizat un aprod al justiției în vederea executării hotărârii din 4 decembrie 2002. Consiliul departamental din Cluj a formulat o contestație la execuție. El a susținut că executarea a fost imposibilă de vreme ce: după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, activitatea comisiei locale de aplicare a legii n 112/1995 ar fi încetat. El a adăugat că apartamentul care urma să fie restituit reclamanților ar fi fost restituit unei moștenitoare a fostului proprietar al imobilului care a solicitat acest lucru în temeiul Legii nr. 10/2001. Printr-o hotărâre definitivă din 13 septembrie 2005, tribunalul departamental din Cluj a întâmpinat parțial contestația. El a considerat că restituirea apartamentului era acum imposibilă, dar autoritățile locale erau întotdeauna obligate să le acorde reclamanților despăgubiri, din moment ce nu exista nicio dispoziție a legii nr. 10/2001 nu a pus capăt activității comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 112/1995. La 8 iunie 2015, executorul a informat reclamanții că autoritățile locale nu și-au îndeplinit încă obligațiile. Derulări efectuate în temeiul Legii nr. 10/2001 și vizând restituirea imobilului După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al clădirilor naționalizate, reclamanții au repetat la autoritățile locale cererea lor de restituire a imobilului sau a fondului de pensii. Primarul Cluj-Napoca le-a respins cererea. În schimb, a primit-o pe cea a moștenitoarei fostului proprietar care obține restituirea apartamentelor libere. Reclamanții au contestat această decizie. Prin hotărârea din 20 octombrie 2006, Curtea de Apel din Cluj-Napoca a primit parțial acțiunea. Ea a considerat că moștenitorul fostului proprietar, precum și reclamanții, aveau dreptul la despăgubiri. În ceea ce privește moștenitoarea, Curtea de apel a considerat că atribuirea proprietății către Federația Rusă a fost rezultatul unei erori din moment ce fostul proprietar avea moștenitori, chiar și în cazul în care aceștia nu erau reținuți după moartea sa. În ceea ce-i privește pe reclamanți, instanța de apel a constatat că a fost stabilită, cu autoritate de forță judecată, că tatăl lor era proprietarul proprietății în momentul naționalizării sale. Prin hotărârea definitivă din 9 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a primit recursul mostenitoarei și a respins acțiunea. Prin urmare, acestea din urmă nu puteau beneficia de măsurile de despăgubire. În ceea ce privește hotărârile Tribunalului din Cluj-Napoca din 21 mai 2003 și 4 decembrie 2002, Înalta Curte consideră că primul nu era opozabil moștenirii și că cel de-al doilea pierdea autoritatea lucrului considerat neexecut în termenul de trei ani prevăzut de lege. Principalele dispoziții legislative în acest domeniu au fost descrise, printre altele, în Hotărârile Brumarescu c. România [GC], n 28342/95, §§ 34-35, CEDO 1999 VII Strein și alții c. România, n 57001/00, § 19, CEDH 2005 VII și Maria Atanasiau și alții c. România, n 30767/05 și 33800/06, §§ 44 și următoarele., 12 octombrie 2010. 1995 a precizat situația juridică a anumitor bunuri imobile de uz casnic și a autorizat vânzarea acestor imobile chiriașilor. Restituirea lor către foștii proprietari sau moștenitorii lor n Dacă nu ar fi fost restituite, foștii proprietari ar fi putut solicita o compensație limitată. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al clădirilor care a fost luat în mod abuziv de către statul membru a consacrat principiul restituirii imobilelor în cauză. În cazul în care restituirea nu mai era posibilă, foștii proprietari sau moștenitorii acestora puteau solicita o reparație nelimitată. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că autoritatea lucrului judecat din hotărârile definitive ale instanței judecătorești din Cluj-Napoca, care și-au confirmat dreptul la restituire a unui apartament și la lac pentru restul imobilului, a fost ignorată de Înalta Curte de Justiție și Casație. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, se plâng de faptul că executarea hotărârilor menționate anterior și respingerea acțiunii lor de către Înalta Curte i-au privat de bunurile lor. Hotărârea Curții Supreme din 9 noiembrie 2007 a încălcat principiul securității raporturilor juridice, garantat prin art. 6 din Convenție S-a încălcat dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, din cauza neexecutării hotărârii din 4 decembrie 2002 a Tribunalului de Apel din Cluj-Napoca?
Communiquée le 8 février 2016
Requête n
o
22342/08
Ștefan KOZMA et Martin KOZMA
contre la Roumanie
introduite le 25 April 2008
Les requérants, M. Ștefan Kozma et M. Martin Kozma, sont des ressortissants roumains nés respectivement en 1949 et en 1947 et résidant à Cluj-Napoca.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
En 1950, la Fédération des communautés juives de Roumanie («
la Fédération
») vendit au père des requérants un immeuble composé de plusieurs appartements, situé à Cluj-Napoca. Cet immeuble avait appartenu à une personne de confession juive morte en déportation pendant la Seconde Guerre mondiale. En 1948, en l’absence d’héritiers connus, l’État avait attribué l’immeuble à la Fédération.
En 1950, peu de temps après l’achat de l’immeuble par le père des requérants, l’État nationalisa l’immeuble. Les appartements furent loués et ultérieurement, l’État en vendit certains aux locataires.
1.
Démarches effectuées en vertu de la loi n
o
112/1995 et visant la restitution de l’immeuble
Invoquant les dispositions de la loi n
o
112/1995 concernant le régime juridique des biens nationalisés, le père des requérants demanda la restitution de l’immeuble. La commission locale pour l’application de la loi n
o
112/1995 rejeta la demande estimant que les dispositions de cette loi ne s’appliquaient pas à l’immeuble litigieux. Le père des requérants décéda et ces derniers entamèrent plusieurs procédures pour obtenir la restitution de l’immeuble.
D’abord, ils contestèrent la décision de la commission locale. Les juridictions internes, dont le dernier arrêt définitif fut rendu le 4 décembre 2002 par la cour d’appel de Cluj-Napoca, accueillirent l’action et condamnèrent les autorités locales à restituer aux requérants un appartement libre et à leur octroyer des dédommagements pour les autres appartements, dont la restitution n’était plus possible. Les juridictions internes estimèrent que les requérants bénéficiaient des mesures de réparation dès lors que la nationalisation de l’immeuble avait privé leur père de son bien.
Ensuite, ils demandèrent la reconnaissance judiciaire de la vente de l’immeuble, malgré l’absence d’inscription de cette vente au livre foncier. Par un arrêt définitif du 21 mai 2003, la cour d’appel de Cluj-Napoca accueillit l’action et constata qu’en 1950, la Fédération avait vendu l’immeuble à leur père qui en était le propriétaire au moment de la nationalisation.
Enfin, par un arrêt définitif du 7 avril 2005, la cour d’appel de
Cluj-Napoca rejeta l’action visant l’annulation des contrats de vente des appartements aux anciens locataires de l’immeuble au motif qu’elle était tardive.
Le 9 février 2005, les requérants saisirent un huissier de justice en vue de l’exécution de l’arrêt du 4 décembre 2002. Le 24 février 2005, l’huissier mit les autorités locales en demeure d’exécuter les dispositions de l’arrêt susmentionné.
Le Conseil départemental de Cluj forma une contestation à l’exécution. Il allégua que l’exécution était impossible dès lors qu’après l’entrée en vigueur de la loi n
o
10/2001, l’activité de la commission locale d’application de la loi n
o
112/1995 aurait cessé. Il ajouta que l’appartement qui devait être restitué aux requérants aurait été restitué à une héritière de l’ancien propriétaire de l’immeuble qui en avait fait la demande en vertu de la loi n
o
10/2001.
Par un arrêt définitif du 13 septembre 2005, le tribunal départemental de Cluj accueillit partiellement la contestation. Il jugea que la restitution de l’appartement était désormais impossible, mais que les autorités locales étaient toujours tenues d’octroyer aux requérants des dédommagements dès lors qu’aucune disposition de la loi n
o
10/2001 ne mettait fin à l’activité de la commission d’application de la loi n
o
112/1995.
Le 8 juin 2015, l’huissier informa les requérants que les autorités locales n’avaient toujours pas exécuté leurs obligations.
2.
Démarches effectuées en vertu de la loi n
o
10/2001 et visant la restitution de l’immeuble
Après l’entrée en vigueur de la loi n
o
10/2001 concernant le régime juridique des immeubles nationalisés, les requérants réitérèrent auprès des autorités locales leur demande de restitution de l’immeuble ou d’indemnisation.
Le maire de Cluj-Napoca rejeta leur demande. En revanche, il accueillit celle de l’héritière de l’ancien propriétaire qui obtint la restitution des appartements libres.
Les requérants contestèrent cette décision.
Par un arrêt du 20 octobre 2006, la cour d’appel de Cluj-Napoca accueillit partiellement l’action. Elle estima que l’héritière de l’ancien propriétaire, ainsi que les requérants, avaient droit à des dédommagements. S’agissant de l’héritière, la cour d’appel jugea que l’attribution de l’immeuble à la Fédération avait été la conséquence d’une erreur dès lors que l’ancien propriétaire avait des héritiers, même s’ils ne s’étaient pas manifestés après son décès. Quant aux requérants, la cour d’appel constata qu’il avait été établi, avec autorité de force jugée, que leur père était propriétaire de l’immeuble au moment de sa nationalisation.
Par un arrêt définitif du 9 novembre 2007, la Haute Cour de cassation et de Justice accueillit le pourvoi de l’héritière et rejeta l’action. Elle jugea qu’en l’absence d’inscription du contrat de vente au livre foncier, l’immeuble avait été nationalisé au détriment de la Fédération et non pas du père des requérants. Par conséquent, ces derniers ne pouvaient pas bénéficier des mesures de réparation.
S’agissant des arrêts de la cour d’appel de Cluj-Napoca des 21 mai 2003 et 4 décembre 2002, la Haute Cour estima que le premier n’était pas opposable à l’héritière et que le second avait perdu l’autorité de la chose jugée à défaut d’exécution dans le délai de trois ans prévu par la loi.
B.
Le droit interne pertinent
Les principales dispositions législatives en la matière ont été décrites, entre autres, dans les arrêts
Brumărescu c. Roumanie
[GC], n
o
28342/95, §§
‑
VII
;
Străin et autres c. Roumanie
, n
o
57001/00, §
‑
VII et
Maria Atanasiu et autres c. Roumanie
, n
os
30767/05 et 33800/06, §§ 44 et suiv., 12 octobre 2010.
La loi n
o
112 du 25
novembre
1995 a précisé la situation juridique de certains biens immeubles à usage d’habitation et a autorisé la vente de ces immeubles aux locataires. Leur restitution aux anciens propriétaires ou à leurs héritiers n’était possible que s’ils y habitaient en tant que locataires ou si les logements étaient libres. A défaut de restitution, les anciens propriétaires pouvaient demander une indemnisation qui était plafonnée.
La loi n
o
10 du 8 février 2001 sur le régime juridique des immeubles pris abusivement par l’Etat a consacré le principe de la restitution des immeubles concernés. Dans le cas où la restitution n’était plus possible, les anciens propriétaires ou leurs héritiers pouvaient réclamer une réparation non plafonnée.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que l’autorité de la chose jugée des arrêts définitifs de la cour d’appel de Cluj-Napoca, qui ont confirmé leur droit à la restitution d’un appartement et à l’indemnisation pour le reste de l’immeuble, a été méconnue par la Haute Cour de Justice et de Cassation.
2.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, ils se plaignent du fait que l’inexécution des arrêts susmentionnés et le rejet de leur action par la Haute Cour les ont privés de leurs biens.
1.
L’arrêt de la Haute Cour du 9 novembre 2007 a-t-il méconnu l’autorité de la chose jugée des arrêts de la cour d’appel de Cluj-Napoca et, par conséquent, a-t-il porté atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques, garanti par l’article 6 de la Convention
?
2.
Y a-t-il eu atteinte au droit des requérants au respect de leurs biens, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, en raison de la non-exécution de l’arrêt du 4 décembre 2002 de la cour d’appel
de Cluj-Napoca ?