SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 73106/11 Selman KAAPAN și altele împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 februarie 2016 într-un comitet compus din Valeriu Grițco, președinte, Stephanie Morou-Vikström, Georges Ravarani, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 10 noiembrie 2011, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor Selman Kapan, născut în 1958, Abdullah Halas, născut în 1965, și Ekmel Uzunkaya, născut în 1961, sunt cetățeni turci cu reședința în Eskisehir. Ele sunt reprezentate de domnul Hasan Tüysüzo La 3 octombrie 2013, reprezentanții reclamanților au informat Curtea că cel de-al treilea reclamant, dl Ekmel Uzunkaya, murise la 23 martie 2013, au precizat că moștenitoarea sa, și anume soția sa, dna Zeliha Uzunkaya, născută în 1964, a continuat procedura pe care a inițiat-o în fața Curții. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 iunie 2000, reclamanții au fost condamnați de Curtea de Securitate a statului d La 26 iunie 2007, Curtea a pronunțat o hotărâre cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din convenție, ca urmare a utilizării mărturisirilor șantajate de poliție pentru condamnarea reclamanților (papan și alții c. Turcia, 71803/01, 26 iunie 2007 Prin decizia din 6 aprilie 2011, 11 cameră a tribunalului din Ankara a respins cererea pe motiv de incompatibilitate cu dispozițiile articolului 311 din Codul de procedură penală. Reclamanții au formulat o opoziție în fața celei de a 12-a camere din aceeași instanță. La 13 iunie 2011, aceasta a respins această acțiune. GRIEF Invocând articolele 3, 6, 13 și 14 din Convenție, reclamanții se plâng de respingerea cererii lor. În lumina acestei delegări, Curtea observă că, în speță, în urma pronunțării hotărârii sale menționate anterior din 2007, la care se referă reclamanții, aceștia au încercat, fără succes, să obțină revizuirea hotărârii de condamnare care îi privește pe lângă instanța de judecată din Ankara. printr-o decizie din 13 iunie 2011, aceasta i-a decăzut definitiv din cererea lor. În acest fel, instanțele interne nu au făcut acest lucru în conformitate cu tribunalele naționale care nu au abordat niciodată problema utilizării de către judecătorii din fondul mărturisirii extorcate de poliție, omitând astfel remedierea deficiențelor procedurii, obiect al hotărârii pronunțate de Curte în 2007. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că, în pofida formulării cauzei lor, reclamanții par să susțină că, prin refuzul redeschiderii procedurii în litigiu, instanțele interne au fost în imposibilitatea de a da efect hotărârii din 2007. Astfel considerată, situația denunțată în speță este asemănătoare celei vizate în cauza Hulki Güneș c. Turcia ((dec.), 17210/09, 2 iulie 2013 12. Or orice Ö Õ tras din Õin executarea unei hotărâri a Curii sau a unei defectiuni de încuviințare a unei încălcări deja constatate de aceasta nu intră în competența sa raională materiae Bochan c. Ucraina (n [GC], n 22251/08, Õ 34 și 35, CEDH 2015), și, de asemenea, orice Õ care poartă ca în speă o rejudecare a unui recurs în rejudecare a unui proces (a se vedea, Hulki Güneș , decizie menționată anterior, § 55). 13. Prin urmare, cu condiția ca aceasta să se refere la o lipsă de redresare a încălcării dispozițiilor art. 6 alin. (1) constatată de Curte în hotărârea sa din 2007, Cauza reclamanților trebuie să fie declarată incompatibilă cu dispozițiile art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 3 martie 2016. Abel Campos Valeriu Grițco Modululer Adjunct Președinte
Requête n
o
73106/11
Selman KAPAN et autres
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 9 février 2016 en un comité composé de
:
Valeriu Grițco,
président,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani,
juges,
et de Abel Campos,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 novembre 2011,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les requérants Selman Kapan, né en 1958, Abdullah Halas, né en 1965, et Ekmel Uzunkaya, né en 1961, sont des ressortissants turcs, résidant à Eskisehir. Ils sont représentés par M
es
Hasan Tüysüzoğlu et İbrahim Taner Tüysüzoğlu, du barreau d’Ankara.
2.
Le 3 octobre 2013, les représentants des requérants informèrent la Cour que le troisième requérant, M. Ekmel Uzunkaya, était décédé le 23
mars 2013. Ils précisèrent que son héritière – à savoir, son épouse, Mme
Zeliha Uzunkaya, née en 1964, – souhaitait continuer la procédure qu’il avait entamée devant la Cour.
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le 29 juin 2000, les requérants furent condamnés par la cour de sûreté de l’État d’Ankara respectivement à 10 et à 14 ans de réclusion criminelle. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation et la même formation rejeta le recours en rectification d’arrêt des requérants.
5.
Le 26 juin 2007, la Cour rendit un arrêt constatant la violation de l’article
6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, du fait de l’utilisation des aveux extorqués par la police pour asseoir la condamnation des requérants (
Kapan et autres c. Turquie,
n
o
71803/01, 26 juin 2007 – ci-après «
arrêt de 2007
»).
6.
Le 2 novembre 2010, les requérants demandèrent la «
révision de la procédure
» les concernant. Ils s’appuyèrent sur l’arrêt de 2007.
7.
Par une décision du 6 avril 2011, la 11
e
chambre de la cour d’assises d’Ankara rejeta la demande pour motif d’incompatibilité avec les dispositions de l’article 311 du code de procédure pénale.
8.
Les requérants formèrent opposition devant la 12
e
chambre de la même juridiction. Le 13 juin 2011, celle-ci écarta ce recours.
GRIEF
9.
Invoquant les articles 3, 6, 13 et 14 de la Convention, les requérants se plaignent du rejet de leur demande «
d’annulation de leur condamnation
» par les tribunaux internes, au mépris de l’arrêt de 2007 de la Cour (paragraphe 4 ci-dessus).
10.
Eu égard à cette doléance, la Cour observe qu’en l’espèce, à la suite du prononcé de son arrêt susmentionné de 2007, auquel les requérants se réfèrent, ceux-ci ont tenté, sans succès, d’obtenir la révision du jugement de condamnation les concernant auprès de la cour d’assises d’Ankara. Par une décision du 13 juin 2011, celle-ci les a définitivement déboutés de leur demande. Ce faisant, les juridictions internes, n’ont – selon les requérants – jamais abordé la question de l’utilisation par les juges du fond des aveux extorqués par la police, omettant ainsi de remédier aux défaillances de la procédure, objet de l’arrêt rendu par la Cour en 2007.
11.
Dans ces circonstances, la Cour estime que, malgré le libellé de leur grief, les requérants paraissent soutenir qu’en refusant la réouverture de la procédure litigieuse, les juridictions internes ont failli à donner effet à l’arrêt susmentionné de 2007. Ainsi considérée, la situation dénoncée en l’espèce s’apparente à celle examinée dans l’affaire
Hulki Güneș c. Turquie
((déc.), n
o
17210/09, 2 juillet 2013).
12.
Or tout grief tiré de l’inexécution d’un arrêt de la Cour ou d’un défaut de redressement d’une violation déjà constatée par elle échappe à sa compétence
ratione materiae
(
Bochan c. Ukraine (n
o
2)
[GC], n
o
22251/08, §§
34 et 35, CEDH 2015), et
de même tout grief portant – comme en l’espèce – sur le rejet d’un recours en révision d’un procès (voir,
Hulki
Güneș
, décision précitée, § 55).
13.
Dès lors, pour autant qu’il se rapporte à un défaut de redressement de la violation de l’article 6 § 1 constatée par la Cour dans son arrêt de 2007, le grief des requérants doit être déclaré incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 3 mars 2016.
Abel Campos
Valeriu Grițco
Greffier adjoint
Président