BURLYA AND OTHERS v. UKRAINE

Comunicat la 11 februarie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 3289/10 Boris Trofimovich BURLYA și alții împotriva Ucrainei depusă la 11 ianuarie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții sunt cetățeni ucraineni care locuiesc în Berezivka, regiunea Odessa. Alte informații referitoare la reclamanții sunt prezentate în apendice. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către Centrul European pentru Drepturi Rom, o ONG cu sediul în Budapesta. Circumstanțele cauzei Cauza, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt cetățeni ucraineni ai romilor. Înainte de 10 septembrie 2002, reclamanții locuiau în satul Petrivka, districtul Ivanivskyy, regiunea Odessa. Evenimentele din 7 până la 10 septembrie 2002 și rezultatele acestora Pe 7 septembrie 2002 un etnic ucrainean de 17 ani, dl K.M., a fost ucis în sat, presupus de patru tineri romani. La 8 septembrie 2002, o mulțime de rezidenți ai satului s-au adunat și au cerut ca romii să fie expulzați din sat. În aceeași zi consiliul de sat s-a întâlnit. Printre cele prezente se numără: un reprezentant al administrației de stat din districtul Ivanivskyy (“Administrația de district”); dl P.S., ofițerul comandant al unității militare staționat în sat și un membru al Consiliului de district Ivanivskyy; și dl O.V., șeful Departamentului de Poliție din districtul Ivanivskyy („Poliția de district”). Potrivit procesului-verbal al ședinței prezentate de solicitanți, în deschiderea audierii președintelui consiliului, dl M.S., a declarat, printre altele, că „astăzi s-a comis o crimă crudă [în sat] de către un grup de rezidenți din etnia gitană. Un student din [scolarul de sat] a fost ucis și trei alții au fost răniți și sunt acum în spital într-un stat grav. Această crimă a fost posibilă prin faptul că nu sunt luate măsuri adecvate împotriva lor în cazul în care [angajarea în infracțiuni]. Toată lumea știe că răspândirea dependenței de droguri, care are loc în satul nostru, este vina lor. Astăzi a avut loc o întâlnire de săteni la care a fost exprimată o opinie negativă cu privire la bandit și alte [forme de crimă] din partea acestei categorii de oameni ... invit membrii consiliului să vorbească responsabil și să își exprime opinia cu privire la crima comisă și la decizia satenilor. Aș dori ca această ședință să nu se transforme în ceva care agrava relațiile inter etnice.” La încheierea întâlnirii consiliului a decis, în special, „sprijinirea ședinței rezidenților satului de a expulsa persoanele de etnie cigană din sat”. Rezoluția a fost propusă de dl P.S. La 9 septembrie 2002, Consiliul de sat s-a reîntâlnit. Șefii administrației districtului și poliției districtuale și președinții și membrii Consiliului districtului Ivanivskyy (inclusiv P.S.) au fost prezenți. Consiliul de sat a examinat întrebarea de a „alegerea consiliului de sat [8 septembrie] privind expulziarea persoanelor de etnie gitană în conformitate cu normele legale”. Șeful administrației de district, dl S.F., a invitat membrii consiliului de sat să ia în considerare cu atenție înțelepciunea deciziei lor, trazând o linie clară între problemele legate de infracțiune și relațiile interetnice. Membrul Consiliului D. a declarat că indiferent de formularea deciziei nu ar avea consecințe juridice și că acțiunea juridică împotriva traficanților de droguri ar fi, de asemenea, ineficace. De fapt, nu a fost posibilă menținerea situației sub control. De asemenea, a declarat că vecinii rezidenților romi spuneau că este necesar să-și taie aprovizionarea cu gaz și să ardă casele romilor. La încheierea întâlnirii, consiliul de sat a decis să ceară autorităților de aplicare a legii „să asigure expulziarea persoanelor periculoase sociale, indiferent de origine etnică, din sat”. Potrivit reclamanților, în seara aceleiași zile M.S. și șeful poliției locale au sfătuit reclamanții să părăsească satul, ca un „pogrom” era pe cale de a începe. Electricitatea și rezervele de gaze pentru casele lor au fost tăiate. Apoi, în noaptea 9-10 septembrie 2002, o mulțime de mai multe sute de persoane, conduse presupus de un anumit dl O.M., a prăbușit și a pus foc casele reclamanților și altor romi, distrugând lucrurile lor, documentele și mașinile. Potrivit reclamanților, mulțimea le-a amenințat și alți romi cu moarte. Este neclar dacă reclamanții au părăsit casa lor înainte de atac sau după începerea acestuia. Potrivit unui raport publicat la 20 septembrie 2002 în ziarul regional Porto Franko și informații furnizate la o conferință de presă din 12 septembrie 2002 de Secretarul de Stat pentru Ministerul Internului și șeful Departamentului Regional de Poliție de la Odessa („Poliția Regională”), ofițerii de poliție au fost prezenti în vigoare și au observat atacul. Cu toate acestea, nu au încercat să-l prevenească sau să oprească, se pare că se concentrează numai pe prevenirea pierderilor. De asemenea, evenimentele au fost raportate într-o serie de alte ziare regionale și naționale. Reclamanții susțin că după evenimentele pe care le-a trebuit să le mute în alt oraș și să trăiască cu familia și prietenii în condiții suprapopulate și inadecvate. La 21 martie 2003, Curtea de district Ivanivskyy, după ce a auzit un apel al Procurorului districtului Ivanivskyy (“DPO”), a anulat decizia Consiliului de sat din 9 septembrie 2002 din cauza faptului că aceasta a fost contrară Constituției și a fost luată sub presiunea exercitată de o mulțime de săteni furiosi pentru a-i calma și a preveni linșatul romilor. Inspecția penală La 10 septembrie 2002, Poliția districtuală a inițiat proceduri penale împotriva persoanelor necunoscute cu suspiciune de conduită dezordonată comisă într-un grup ( Într-o dată neespecificată, dl S. Yermoshkin, președintele congresului Romilor din regiunea Odessa, o ONG, a depus o plângere în căutarea unei anchete asupra evenimentelor din 8-10 septembrie 2002. Potrivit reclamanților, la 22 noiembrie 2002, Poliția de District a informat dl Yermoshkin că proprietarii celor cincisprezece dintre proprietățile deteriorate au fost recunoscuți ca părți agravate în procedura penală pentru conduita dezordonată. La 20 februarie 2003, DPO a refuzat să invoce proceduri penale împotriva oficialilor consiliului de sat pentru lipsa de corpus delicti în acțiunile lor. La 1 aprilie 2003, ancheta inițiată la 10 septembrie 2002 a fost suspendată pentru neidentificarea infractorilor. La 27 februarie 2005, dna Z. Duducehava, președintele Romani Zbora, o ONG, a scris Biroului Procurorului Regional Odessa cerându-i să intenteze o procedură penală împotriva persoanelor care au participat la atac și a oficialilor care l-au permis. Mai ales, ea a numit dl O.M., Dl P.M. și Dl. I.D. care, susținută, au incitat atacul; ea a numit M.S., președintele consiliului de sat, și O.V., șef al Poliției de District, ca fiind printre oficialii care au permis-o. Ea a numit primele 15 și 17-19 solicitanți ca persoane ale căror proprietate a fost deteriorată. La 28 martie 2005, Oficiul Procurorului Regional Odessa a informat dna Duducehava că a fost inițiată și suspendată o anchetă privind comportamentul dezordiner la 1 aprilie 2003, însă că sunt luate măsuri pentru identificarea persoanelor care au participat la atac. În ceea ce privește eșecul poliției de a preveni comportamentul dezordine în cauză, șeful Poliției Regionale a impus sancțiuni disciplinare pentru ofițerii de poliție la vina. Stoyanov, un avocat care aparent reprezintă primii trei și al cincilea la al nouălea reclamant, s-a plâns președintelui Ucrainei și procurorului general că infracțiunile comise au fost clasificate în mod incorect ca o conduită simplă dezordonată și că nu a existat nici un motiv de suspendare a anchetei, deoarece identitatea părților vinovate era bine cunoscută. La 31 decembrie 2005, șeful poliției regionale a informat dl Stoyanov că ancheta rămâne suspendată și că poliția de district și oficialii de poliție regionale au fost disciplinați. La 5 iunie 2008, Curtea de District a inițiat o procedură cu privire la cererea formulată de primii trei și al cincilea la al nouălea nouă reclamanți în care au contestat decizia de suspendare a anchetei. Potrivit reclamanților, la momentul cererii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procedurile erau încă pendente în fața Curții de District și nu au fost luate decizii. La 22 august 2008, dl Stoyanov a scris Oficiului Procurorului General cerând să fie informat cu privire la progresul măsurilor de identificare a infractorilor și să fie autorizat să studieze dosarul. La 25 septembrie 2008, DPO a informat dl Stoyanov că ancheta a fost suspendată în mod legal și că victimele ar putea examina dosarul doar după încheierea anchetei. La 13 iulie 2009, Poliția de District a informat dl Stoyanov, ca răspuns la întrebarea sa, că la 10 februarie 2009, ancheta a fost reînnoită și la 2 martie 2009 a suspendat din nou pentru neidentificarea infractorilor. La 3 mai 2007, primii trei și al cincilea la al nouălea reclamant au depus o cerere în favoarea Curții de District, care urmărește să aibă o incapacitate de a investiga incidentul declarat ilegal. La 23 noiembrie 2007, Curtea de District a respins cererea, declarând că aceasta intră în jurisdicția Curții administrative de District Odessa. La 9 februarie 2008, Curtea Administrativă de District Odessa a respins reclamația fără a-l lua în considerare pe fond, susținând că a căzut în afara jurisdicției administrative. La 17 martie 2008, Curtea Administrativă de Apel a susținut această hotărâre. La 23 decembrie 2005, reclamanții au depus la Curtea de District o cerere civilă pentru daune împotriva Administrației de District și a consiliului de sat. La 23 noiembrie 2007, Curtea de District a respins cererea reclamantului, susținând că aceasta intră sub jurisdicția Curții administrative de District Odessa. art. 24 din Constituția Ucrainei prevede următoarele: „... nu trebuie să existe privilegii sau restricții bazate pe rasă, culoare de piele, ... origine etnică sau socială ...” Codul penal al anului 2001, astfel cum este formulat la momentul material art. 161 din Codul prevăzut după cum urmează: „1. Actele intenționale care vizează incinerarea ostilității etnice, rațiale sau religioase și a urăi sau atacul demnității etnice sau insultării cetățenilor în legătură cu convingerile lor religioase, precum și limitarea directă și indirectă a drepturilor sau conferirea privilegiilor directe sau indirecte pe baza rasei, culorii pielii, a creșterilor politice, religioase sau a altor convingeri, sexului, originea etnică sau socială, statutul de proprietate, locul de reședință, limba sau alte caracteristici, sunt pedepsite cu o amendă de până la cinci ori mai mare decât nivelul venitului exonerat de impozitare sau de activitate corecțională pentru o perioadă de până la doi ani, sau prin restricție a liberității pentru o perioadă de până la cinci ani, cu sau fără o interdicție de până la trei ani pe dreptul de a ocupa anumite poziții sau de angajaționa anumite activități. (2) Aceleași acte, care se combină cu violență, înșelăciune sau amenințări sau comise de o persoană aflată în poziție de autoritate, sunt pedepsite cu o muncă corecțională pentru o perioadă de până la doi ani sau cu o închisoare de până la cinci ani. (3) Actele descrise la alin. (1) și (2) din prezentul articol, în cazul în care sunt comise de un grup organizat sau dacă au cauzat moartea sau au alte consecințe grave, sunt pedepsite cu închisoare timp de doi până la cinci ani.” art. 296 din Codul prevede după cum urmează: „1. Conducta tulburării, și anume o încălcare gravă a ordinului public motivată de nerespectul flagrant al comunității, combinată cu o impunere deosebită și cu un cinicism excepțional [...] 2. ... comis de un grup de persoane este pedepsită cu o restricție a libertății timp de până la cinci ani sau cu o închisoare de până la patru ani.” Părțile relevante ale al doilea raport privind Ucraina de către Comisia Europeană împotriva Racismelor și Intoleranței (ECRI), adoptat la 14 decembrie 2001, se citesc după cum urmează: „56. Ca și în unele țări europene, populația rom/gitană din Ucraina se confruntă cu situații de dezavantaj socioeconomic sever, dar și cu manifestări de prejudecăți, discriminare și violență din partea populației majorităților și, uneori, din partea autorităților, în special a oficialilor de aplicare a legii. ECRI își exprimă îngrijorarea față de această situație și consideră că politicile sunt necesare urgent pentru a aborda poziția comunităților rom/gitane din Ucraina, pentru a se asigura că membrii acestor comunități beneficiază în practică de aceleași drepturi ca și restul populației din Ucraina. ECRI consideră că primul pas necesar în vederea dezvoltării unui răspuns adecvat la problemele cu care se confruntă populația romă și gitană din Ucraina este recunoașterea autorităților că aceste probleme există și că trebuie abordate ... ... 58. Un alt domeniu prioritar de acțiune identificat de ECRI este comportamentul funcționarilor de aplicare a legii față de oficialii de aplicare a legii membrii comunităților rom/gitane. În acest sens, ECRI observă cu îngrijorare rapoarte frecvente privind utilizarea excesivă a forței, tratamentele bolnave, abuzul verbal și distrugerea proprietății de către personalul de aplicare a legii. Se raportează, de asemenea, că practicile discriminatorii sunt răspândite și includ controale arbitrare, căutări nejustificate, confiscarea documentelor și, după cum se menționează în primul raport al ECRI, aplicarea discriminatorie a politicilor de prevenire a crimei care vizează persoanele cu dosare penale. ECRI solicită luarea măsurilor pentru a aborda manifestările comportamentului ilegal din partea funcționarilor de aplicare a legii în general, inclusiv printr-un răspuns instituțional mai eficient la aceste manifestări și prin formare și măsuri de sensibilizare. În plus, menționând că răspunsul poliției la infracțiunile comise de populația generală împotriva romilor/gipsiilor este adesea inadecvat, ECRI recomandă autoritățile ucrainene să ia măsuri pentru a se asigura că poliția reacționează rapid și eficient la toate infracțiunile, inclusiv cele comise împotriva romilor/gipsiilor și, în conformitate cu recomandările formulate mai sus, pentru a se asigura că elementul rasist al acestor infracțiuni este luat în considerare în mod corespunzător.” COMPLAINTE Reclamanții se plâng în temeiul articolului 3 din Convenție că atacul asupra caselor și distrugerea lor a constituit tratamente inumane și degradante, pentru care statul a fost responsabil pentru faptul că autoritățile – mai ales consiliul de sat și poliția – au fost complice și achiziționate în atac. De asemenea, acestea se plâng, în conformitate cu aceeași dispoziție, că statul nu a luat măsuri pentru a le proteja de atac și pentru a efectua o anchetă eficace asupra acestuia. Ei se plâng în continuare că statul a fost responsabil pentru condițiile de viață degradante pe care le-au experimentat după ce casele lor au fost distruse. În conformitate cu art. 8 reclamanții se plâng că autoritățile au interferat cu viața lor privată și de familie și acasă prin direcționarea distrugerii caselor lor. Potrivit acestora, decizia consiliului de sat a furnizat „coperă legală” pentru mafia și l-a încurajat să ia măsuri. De asemenea, au existat implicari directe și conviințe din partea agenților de stat în distrugerea efectivă a caselor lor. De asemenea, autoritățile au încălcat obligațiile lor pozitive în temeiul acestei dispoziții prin faptul că nu au efectuat o anchetă amănunțită și a furnizat reparații adecvate. De asemenea, autoritățile au fost responsabile pentru condițiile de viață inadecvate ale reclamanților în urma atacului. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, că autoritățile au interferat cu bucuria pașnică a bunurilor lor din cauza implicării acestora în distrugerea caselor și a altor bunuri, și au încălcat, de asemenea, obligațiile lor pozitive prin faptul că nu le-au protejat proprietățile și că le-au permis orice remediere. Acestea se plâng în continuare că au suferit discriminări din cauza originii etnice rome și contrar articolului 14, luate în legătură cu articolele 3 și 8 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Invocând art. 13 din Convenție, se plâng că nu au avut un remediu intern eficace în ceea ce privește plângerile lor de mai sus. Reclamanții au respectat cerința de epuizare a căilor de recurs interne prevăzută la art. 35 § 1 din Convenție în ceea ce privește plângerile lor, a căror notificare este dată guvernului? Aceste remedii au fost disponibile în teorie și în practică? Reclamanții au respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție în ceea ce privește plângerile lor, a căror notificare este dată guvernului? Reclamanții au fost supuși la tortură, tratamente inumane sau degradante, în încălcarea articolului 3 din Convenție? Având în vedere protecția procedurală împotriva torturei, tratamente inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, CEDH 2000-IV), a fost ancheta de către autoritățile interne în acest caz în încălcarea articolului 3 din Convenție? A existat o încălcare a dreptului reclamanților de a respecta viața lor privată sau de familie sau a domiciliului lor, în contravenție cu art. 8 din Convenție? A existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește reclamanții? Reclamanții au dispus un remediu intern eficace pentru plângerile lor în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, luat singur sau coroborat cu art. 14 din Convenție, conform prevederilor art. 13 din Convenție? Reclamanții au suferit discriminări din cauza originei etnice, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citite coroborat cu art. 3 și 8 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. În special, autoritățile au luat toate măsurile rezonabile pentru a investiga orice posibile motive rasiste din spatele presupusului atac și distrugerea caselor reclamanților, conform articolului 14 din Convenție, citite în conjuncție cu art. 3 (a se vedea Šečić c. Croația , nr. 40116/02 §§§ 66 și 67, 31 mai 2007)? Apendicele Prenumele LASTNAME patronimic Anul nașterii Boris Trofimovich BURLYA 1951 Anatoliy Georgievich BURLYA 1954 Artur Leonidovich BURLYA 1980 Ivan Makarovich BURLYA 1958 Natalya Yakovlevna BURLYA 1957 Valentina Ivanovna BURLYA 1966 Yekaterina Trofimovna BURLYA 1936 Ivan Ivanovich CHUBEY 1963 Valentina Yakovlevna CHUBEY 1937 Fedorovich LUPASHCHENKO 1955 Ivan Georgievich LUPASHENKO 1944 Ivan Ivanovich LUPASHCHENKO 1959 Nikolay Fedorovich LUPASHENKO 1968 Snezhana Fedorovna LUPASHCHENKO 1974 Vladimir Ivanovich LUPASHCHENKO Necunoscut Natalya Vladimirovna TSYKOLAN 1978 Fedor Yakovlevich TSYNYA 1944 Ivan Yakovlevich TSYNYA 1942 Yakov Fedorovich TSYNYA 1970

Communicated on 11 February 2016

FIFTH SECTION

Application no. 3289/10

Boris Trofimovich BURLYA and others

against Ukraine

lodged on 11 January 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicants are Ukrainian nationals who live in Berezivka, Odessa Region. Other information concerning the applicants is set out in the appendix. They are represented before the Court by the European Roma Rights Centre, an NGO based in Budapest.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

The applicants are Ukrainian nationals of Roma ethnicity. Before 10

September 2002 the applicants lived in the village of Petrivka, Ivanivskyy District, Odessa Region.

1.

The events of 7 to 10 September 2002 and their aftermath

On 7 September 2002 a 17-year-old ethnic Ukrainian, Mr K.M., was murdered in the village, allegedly by four young Romany men.

On 8 September 2002 a crowd of village residents gathered and demanded that the Roma be expelled from the village.

On the same day the village council met. Among those present were: a representative of the Ivanivskyy District State Administration (“the District Administration”); Mr P.S., the commanding officer of the military unit stationed in the village and a member of the Ivanivskyy District Council; and Mr O.V., the head of the Ivanivskyy District Police Department (“the District Police”). According to the minutes of the meeting submitted by the applicants, in opening the hearing the chairman of the council, Mr M.S., said,

inter alia

:

“... today a cruel crime has been committed [in the village] by a group of residents of Gypsy ethnicity. One student of [the village high school] was murdered and three others were injured and are now in hospital in a serious state. This crime was made possible by the fact that no appropriate measures are being taken against them in the event of their [engaging in crimes]. Everybody knows that the spread of drug addiction, which is taking place in our village, is their fault. Today a meeting of villagers took place at which a negative opinion was expressed about the banditry and other [forms of crime] on the part of this category of people ... I invite the council members to speak responsibly and to express their opinion about the crime committed and about the decision of the villagers. I would like this meeting not to turn into something which aggravates inter-ethnic relations.”

At the close of the meeting the council decided, in particular, to “support the decision of the meeting of the village residents to expel persons of Gypsy ethnicity from the village”. The resolution was proposed by Mr P.S.

On 9 September 2002 the village council met again. The heads of the District Administration and the District Police, and the chairperson and members of the Ivanivskyy District Council (including P.S.) were present. The village council examined the question of “bringing the decision of the village council [of 8 September] concerning the expulsion of the persons of Gypsy ethnicity into compliance with legal norms”. The head of the District Administration, Mr S.F., invited the village council members to carefully consider the wisdom of their decision, drawing a clear line between crime

‑

related problems and inter-ethnic relations. Council member D. stated that whatever the wording of the decision it would have no legal consequences and that legal action against drug dealers would also be ineffective. In fact, it was not possible to keep the situation under control. D. further stated that the neighbours of the Roma residents were saying that it was necessary to cut off their gas supply and to burn down the Roma’s houses.

At the close of the meeting the village council decided to ask law enforcement authorities “to ensure the expulsion of socially dangerous individuals, regardless of ethnic origin, from the village”.

According to the applicants, on the evening of the same day M.S. and the head of the local police advised the applicants to leave the village, as a “pogrom” was about to start. Electricity and gas supplies to their houses were cut. Subsequently, on the night of 9 to 10 September 2002, a crowd of several hundred people, allegedly led by a certain Mr

O.M., looted and set on fire the houses of the applicants and other Roma, destroying their belongings, documents and cars. According to the applicants, the crowd threatened them and other Roma with death. It is unclear whether the applicants left their house prior to the attack or after it had begun.

According to a report published on 20 September 2002 in the regional newspaper

Porto Franko

and information given at a press conference held on 12 September 2002 by the Secretary of State for the Ministry of the Interior and the head of the Odessa Regional Police Department (“the Regional Police”), police officers had been present in force and had observed the attack. However, they had not attempted to prevent or stop it, apparently focussing solely on preventing casualties.

The events were also reported in a number of other regional and national newspapers.

The applicants allege that after the events they had to move to another town and live with family and friends in overcrowded and inadequate conditions.

On 21 March 2003 the Ivanivskyy District Court, having heard an appeal by the Ivanivskyy District Prosecutor’s Office (“the DPO”), quashed the village council’s decision of 9 September 2002 on the grounds that it was contrary to the Constitution and had been taken under the pressure exerted by a crowd of angry villagers in order to calm them down and prevent the lynching of the Roma.

2.

Criminal investigation

On 10 September 2002 the District Police initiated criminal proceedings against persons unknown on suspicion of disorderly conduct committed in a group (

хуліганство вчинене групою осіб

).

On an unspecified date Mr S. Yermoshkin, chairman of the board of the Congress of Roma of the Odessa Region, an NGO, lodged a complaint seeking an investigation into the events of 8-10 September 2002.

According to the applicants, on 22 November 2002 the District Police informed Mr Yermoshkin that the owners of fifteen of the damaged properties had been recognised as aggrieved parties in the criminal proceedings for disorderly conduct.

On 20 February 2003 the DPO refused to institute criminal proceedings against the village council’s officials for lack of

corpus delicti

in their actions.

On 1 April 2003 the investigation initiated on 10 September 2002 was suspended for failure to identify the perpetrators.

On 27 February 2005 Mrs Z. Duducehava, the chairperson of Romani Zbora, an NGO, wrote to the Odessa Regional Prosecutor’s Office asking it to institute criminal proceedings against the persons who had participated in the attack and the officials who had allowed it. Specifically, she named Mr

O.M., Mr P.M. and Mr I.D. who, she alleged, had incited the attack; she named M.S., the chairman of the village council, and O.V., the head of the District Police, as being among the officials who had allowed it. She named the first fifteen and the seventeenth to nineteenth applicants as persons whose property had been damaged.

On 28 March 2005 the Odessa Regional Prosecutor’s Office informed Mrs Duducehava that an investigation into disorderly conduct had been initiated and suspended on 1 April 2003, but that measures were being taken to identify the persons who had taken part in the attack. Concerning the failure of the police to prevent the disorderly conduct in question, the head of the Regional Police had imposed disciplinary sanctions on the police officers at fault.

On an unspecified date Mr I.

Stoyanov, a lawyer apparently representing the first three and the fifth to nineteenth applicants, complained to the President of Ukraine and the Prosecutor General that the crime committed had been incorrectly classified as simple disorderly conduct and that there had been no reason to suspend the investigation since the identity of the guilty parties was well known.

On 31 December 2005 the head of the Regional Police informed Mr

Stoyanov that the investigation remained suspended and that the District Police and the Regional Police officials had been disciplined.

On 5 June 2008 the District Court initiated proceedings concerning the claim brought by the first three and the fifth to nineteenth applicants in which they challenged the decision to suspend the investigation. According to the applicants, at the time of the application to the European Court of Human Rights the proceedings were still pending before the District Court and no decision had been made.

On 22 August 2008 Mr Stoyanov wrote to the Prosecutor General’s Office asking to be informed about the progress of the measures to identify the perpetrators and to be allowed to study the case file.

On 25 September 2008 the DPO informed Mr Stoyanov that the investigation had been lawfully suspended and that the victims could only examine the case file once the investigation had been completed.

On 13 July 2009 the District Police informed Mr Stoyanov, in response to his query, that on 10 February 2009 the investigation had been renewed and on 2 March 2009 suspended again for failure to identify the perpetrators.

3.

Judicial proceedings to declare the investigating authorities’ inaction unlawful

On 3 May 2007 the first three and the fifth to nineteenth applicants lodged a claim with the District Court seeking to have the failure of the DPO and the District Police to investigate the incident declared unlawful.

On 23 November 2007 the District Court dismissed the claim, holding that it fell within the jurisdiction of the Odessa District Administrative Court.

On 9 February 2008 the Odessa District Administrative Court rejected the claim without considering it on the merits, holding that it fell outside the jurisdiction of the administrative courts. On 17 March 2008 the Odessa Administrative Court of Appeal upheld this ruling.

4.

Civil claim for damages

On 23 December 2005 the applicants lodged with the District Court a civil claim for damages against the District Administration and the village council.

On 23 November 2007 the District Court rejected the applicant’s claim, holding that it fell within the jurisdiction of the Odessa District Administrative Court.

B.

Relevant domestic law

1.

Constitution of Ukraine

Article 24 of the Constitution of Ukraine provides as follows:

“... There shall be no privileges or restrictions based on race, skin colour, ... ethnic or social origin ...”

2.

Criminal Code of 2001, as worded at the material time

Article 161 of the Code provided as follows:

“1. Intentional acts aimed at inflaming ethnic, racial or religious hostility and hate, or attacking ethnic dignity or insulting citizens in connection with their religious beliefs, as well as the direct and indirect limitation of rights or the conferring of direct or indirect privileges on the basis of race, skin colour, political, religious or other beliefs, sex, ethnic or social origin, property status, place of residence, language or other characteristics, shall be punishable by a fine of up to fifty times the level of income exempt from taxation or by correctional work for a period of up to two years, or by restriction of liberty for a period of up to five years, with or without a prohibition for up to three years on the right to occupy certain positions or engage in certain activities.

Article 296 of the Code provides as follows:

“1. Disorderly conduct, namely a serious breach of public order motivated by flagrant disrespect for the community, combined with particular impudence and exceptional cynicism [...]

C.

Relevant international documents

The relevant parts of the second report on Ukraine by the European Commission against Racism and Intolerance (ECRI), adopted on 14

December 2001, read as follows:

“56. As is the case in some European countries, the Roma/Gypsy population of Ukraine is faced with situations of severe socio-economic disadvantage, but also with manifestations of prejudice, discrimination and violence on the part of the majority population and sometimes on the part of the authorities, particularly law enforcement officials. ECRI expresses concern at this situation and considers that policies are urgently needed to address the position of the Roma/Gypsy communities in Ukraine in order to ensure that the members of these communities enjoy in practice the same rights as the rest of the population of Ukraine. ECRI believes that the first necessary step towards developing an appropriate response to the problems faced by the Roma/Gypsy population of Ukraine is the recognition on the part of the authorities that such problems exist and that they need to be addressed ...

...

vis-à-vis

members of the Roma/Gypsy communities. In this respect, ECRI notes with concern frequent reports of excessive use of force, ill

‑

treatment, verbal abuse and destruction of property by law enforcement personnel. Discriminatory practices are also reported to be widespread and include arbitrary checks, unwarranted searches, confiscation of documents and, as noted in ECRI’s first report, discriminatory enforcement of crime prevention policies targeting persons with criminal records. ECRI urges that action be taken to address manifestations of unlawful behaviour on the part of law enforcement officials generally, including through a more effective institutional response to such manifestations and through training and awareness raising measures. In addition, noting reports that the response of the police to crimes committed by the general population against Roma/Gypsies is often inadequate, ECRI recommends that the Ukrainian authorities take measures to ensure that the police react promptly and effectively to all crimes, including those committed against Roma/Gypsies and, in line with its recommendations formulated above, to ensure that the racist element of such offences is duly taken into account.”

COMPLAINTS

The applicants complain under Article 3 of the Convention that the attack on their houses and their destruction amounted to inhuman and degrading treatment, for which the State was responsible on the grounds that the authorities – most notably the village council and the police – were complicit in and acquiesced in the attack. They also complain under the same provision that the State failed to take measures to protect them from the attack and to conduct an effective investigation into it. They further complain that the State was responsible for the degrading living conditions they experienced after their houses had been destroyed.

Under Article 8 the applicants complain that the authorities interfered with their private and family life and home by directing the destruction of their houses. According to them, the decision of the village council provided “legal cover” for the mob and encouraged it to take action. There was also direct involvement and connivance on the part of the State agents in the actual destruction of their homes. The authorities also breached their positive obligations under this provision by failing to conduct a thorough investigation and to provide adequate redress. The authorities were also responsible for the applicants’ inadequate living conditions following the attack.

The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 that the authorities interfered with the peaceful enjoyment of their possessions on account of their involvement in the destruction of the applicants’ homes and other property, and also breached their positive obligations by failing to protect their property and to afford them any redress.

They further complain that they suffered discrimination owing to their Roma ethnic origin and contrary to Article 14, taken in conjunction with Articles 3 and 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

Invoking Article 13 of the Convention, they complain that they did not have an effective domestic remedy in respect of their above Convention complaints.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Have the applicants complied with the requirement of exhaustion of domestic remedies laid down in Article 35

2.

Have the applicants complied with the six-month time-limit laid down in Article 35 § 1 of the Convention in respect of their complaints, notice of which is being given to the Government?

3.

Were the applicants subjected to torture, inhuman or degrading treatment, in breach of Article 3 of the Convention?

4.

Having regard to the procedural protection from torture, inhuman or degrading treatment (see paragraph 131 of

Labita v. Italy

[GC], no.

26772/95, ECHR 2000-IV), was the investigation by the domestic authorities in the present case in breach of Article 3 of the Convention?

5.

Has there been a violation of the applicants’ right to respect for their private or family life or their home, contrary to Article 8 of the Convention?

6.

Has there been a violation of Article 1 of Protocol No.

1 in respect of the applicants?

7.

Did the applicants have at their disposal an effective domestic remedy for their complaints under Articles 3 and 8 of the Convention and Article

1 of Protocol No. 1, taken alone or in conjunction with Article 14 of the Convention, as required by Article 13 of the Convention?

8.

Have the applicants suffered discrimination on the ground of their ethnic origin, contrary to Article 14 of the Convention, read in conjunction with Articles 3 and 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1? In particular, have the authorities taken all reasonable steps to investigate any possible racist motives behind the alleged attack and the destruction of the applicants’ houses, as required by Article 14 of the Convention, read in conjunction with Article 3 (see

Šečić v. Croatia

, no. 40116/02, §§ 66 and 67, 31 May 2007)?

Appendix

N

o

.

First name patronymic LASTNAME

Birth year

Boris Trofimovich BURLYA

1951

Anatoliy Georgiyevich BURLYA

1954

Artur Leonidovich BURLYA

1980

Ivan Makarovich BURLYA

1958

Natalya Yakovlevna BURLYA

1957

Valentina Ivanovna BURLYA

1966

Yekaterina Trofimovna BURLYA

1936

Ivan Ivanovich CHUBEY

1963

Valentina Yakovlevna CHUBEY

1937

Fedor Fedorovich LUPASHCHENKO

1955

Ivan Georgiyevich LUPASHCHENKO

1944

Ivan Ivanovich LUPASHCHENKO

1959

Nikolay Fedorovich LUPASHCHENKO

1968

Snezhana Fedorovna LUPASHCHENKO

1974

Vladimir Ivanovich LUPASHCHENKO

Unknown

Natalya Vladimirovna TSYKOLAN

1978

Fedor Yakovlevich TSYNYA

1944

Ivan Yakovlevich TSYNYA

1942

Yakov Fedorovich TSYNYA

1970