S.I. c. GRÈCE

Comunicat la 12 februarie 2016 Prima secțiune Cerere nr 65091/13 S.I. împotriva Greciei introdusă la 15 octombrie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul este un resortisant turc născut în 1965. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul K. Tsitselikis, avocat în baroul din Salonic. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele speculei Punerea în detenție a reclamantului în vederea expulzării sale judiciare și acțiunile aferente Reclamantul, de origine kurdă, a fost activ din punct de vedere politic în țara sa de origine și a afirmat că rudele sale au fost persecutate și asasinate de autoritățile turce din cauza activității lor politice. El adaugă că a adăugat că nu a făcut o declarație de pocăință în fața autorităților turce, pe baza legii turce 4616/2000. La 15 noiembrie 1987, reclamantul a sosit în Grecia. La 16 noiembrie 1987, acesta a depus o cerere de azil. La 23 februarie 1988, reclamantul a primit statutul de refugiat (Decizia nr. 9135/9995). La 3 martie 1997, reclamantul a fost condamnat de instanța de asediu la reținere pe viață pentru tentativă de omor, vânzare de produse narcotice și utilizare ilegală de arme (hotărâri) (hotărâri) 131-132/1997). Curtea de judecată a dispus, de asemenea, expulzarea sa în Turcia, după executarea pedepsei sau eliberarea sa condiționată. La 12 februarie 2013, reclamantul a fost considerat a fi ispășit pedeapsa și a fost eliberat condiționat. Cu toate acestea, a fost ținut în detenție pentru executarea expulzării sale judiciare. La o dată nespecificată, reclamantul a fost transferat la subdirecția străinilor din Salonic. Reclamantul a susținut că, la 23 aprilie 2013, autoritățile au luat măsuri pentru a expulza în Turcia. La 16 iunie 2013, subdirecția străinilor din Salonic i-a solicitat statului-major al poliției Õ să examineze posibilitatea de a revoca statutul de refugiat al reclamantului. La 14 august 2013, reclamantul a formulat o acțiune la Tribunalul Corecțional din Salonic împotriva executării expulzării sale judiciare și a prelungirii detenției sale. Acesta s-a bazat pe art. 565 din Codul de procedură penală, precum și pe art. 74 alineatul (4) litera (f) din Codul penal și, în primul rând, a susținut faptul că, prin impunerea unei expulzări judiciare a instanței judecătorești, nu a luat în considerare faptul că acesta a primit statutul de refugiat. El a subliniat, în această privință, că a fost întotdeauna în pericol de rele tratamente în caz de trimitere, că expulzarea sa judiciară nu putea fi efectuată și că aceasta ar încălca principiul nereturnării, precum și art. 3 din convenție. În al doilea rând, el a remarcat că conduita sa înainte de arestarea sa și în timpul detenției sale era exemplară, astfel încât nu prezenta nici un pericol pentru societate; prin urmare, revocarea statutului de refugiat ar fi fost o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit, și anume protecția securității și ordinii publice. În al treilea rând, reclamantul a afirmat că, în temeiul articolului 74 alineatul (4) litera (f) din Codul penal, continuarea detenției sale era justificată numai în cazul în care refuza să coopereze cu autoritățile în scopul expulzării sale sau în cazul în care autoritățile din țara sa de origine cauzau întârzieri, ceea ce nu era cazul în speță. La data de 14, 20 și 28 august și la data de 4 și 16 decembrie 2013 a fost amânată judecarea acțiunii împotriva executării hotărârii de expulzare. La data de 20 august 2013, camera de judecată a tribunalului corecțional din Salonic a dispus prelungirea detenției reclamantului pentru o perioadă de șase luni (Ordinea nr. 899/2013). În perioada 5-25 septembrie 2013, reclamantul a continuat greva foamei. La 23 septembrie 2013, Secretarul General al Ministerului Protecției Cetățeanului a revocat statutul de refugiat al reclamantului, în temeiul articolului 14 alineatul (4) litera (b) din Decretul prezidențial nr. 96/2008 27 din Decretul prezidențial nr 96/2008, astfel cum a fost modificat, precum și al articolului 1 litera (c) din Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților (Decizia nr. 9135/9995), în special, el a considerat că, având în vedere condamnarea sa la penalitate, reclamantul prezenta un pericol pentru societate și i-a fost notificată la 4 octombrie 2013. La 27 septembrie 2013, reclamantul a depus o memorare secretarului general al Ministerului Protecției Cetățeanului pentru a se plânge de amânarea recursului său împotriva executării exmatriculării sale în fața Tribunalului Corecțional din Salonic și a solicitat, de asemenea, să nu fie reprimat în Turcia, în cazul în care viața sa era în pericol. La 2 octombrie 2013, reclamantul a scris procurorului districtual în apropierea tribunalului corecțional din Salonic pentru a-și denunța condițiile de detenție, dar se pare că nu a primit niciun răspuns. La 14 octombrie 2013, reclamantul a introdus o acțiune împotriva Deciziei 9135/9995 din 23 septembrie 2013 în fața Comisiei pentru acțiuni de gradul doi. În primul rând, el a luat în considerare faptul că el a primit statutul de refugiat și că a fost în continuare în pericol de tratamente abuzive în caz de trimitere în Turcia. El a adăugat că autoritățile elene l-au transferat la ambasada turcă, în ciuda principiului confidențialității. În al doilea rând, el susținea că prezența sa în Grecia nu reprezenta un pericol pentru securitatea și ordinea publică și a subliniat că conduita sa înainte de arestarea sa și în timpul detenției sale era exemplară. În al treilea rând, el a afirmat că pericolul pentru ordinea publică, prevăzut la art. 14 alineatul (4) din decretul prezidențial 96/2008 nu se număra printre motivele pentru care statutul de refugiat putea fi revocat în conformitate cu art. 1 litera (c) din Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților. El a adăugat că decizia de revocare a statutului său nu era suficient de motivată, ci doar menționa condamnarea sa la pedeapsă. Reclamantul concluzionează că, în orice caz, expulzarea sa ar fi contrară principiului nereturnării și articolului 3 din convenție. La 15 ianuarie 2014, reclamantul a fost transferat la sediul secției de poliție din Agios Atanasios (Tesalonica). La 6 februarie 2014, camera de judecată din Salonic a dispus menținerea în detenție a reclamantului pentru o perioadă de șase luni (Ordinea nr. 154/2014). La 12 februarie 2014, instanța corecțională din Salonic a respins acțiunea reclamantului împotriva executării expulzării sale (hotărâre 1385/2014).El a considerat că reclamantul nu mai beneficia de statutul de refugiat și că detenția sa, prelungită de camera de acuzare a Tribunalului Penal de Primă Instanță din Salonic, era legală și a adăugat că, în cazul în care recursul său împotriva deciziei de revocare a statutului de refugiat, expulzarea sa ar fi putut fi efectuată. La 13 februarie 2014, Comisia pentru soluționarea contestațiilor de gradul doi a acceptat acțiunea reclamantului și a anulat decizia de revocare a statutului său de refugiat (Decizia nr. 9135/9995). În primul rând, aceasta a considerat că nu a fost îndeplinită nicio parte a dosarului sau a deciziei atacate că a fost îndeplinită una dintre clauzele prevăzute la art. 1 litera (c) din Convenția de la Geneva. În al doilea rând, Comisia a remarcat că decizia de retragere a statutului de refugiat se limita la constatarea condamnării reclamantului la penalitate, fără a efectua o evaluare specifică și substanțială privind pericolul pe care îl prezenta pentru societate. În al treilea rând, aceasta a subliniat că reclamantul a fost un deținut exemplar, nu a provocat probleme și a respectat întotdeauna obligațiile sale; în al treilea rând, a subliniat că reclamantul era încă în pericol în Turcia și că principiul nereturnării era aplicabil în cazul său. La 7 martie 2014, subdirecția străinilor din Salonic a transmis această decizie procurorului districtual în apropierea tribunalului corecțional din Salonic, astfel încât acesta din urmă să decidă dacă reclamantul ar trebui să fie reținut și dacă expulzarea sa ar putea fi efectuată. La 21 martie 2014, reclamantul a introdus o nouă acțiune în fața Tribunalului Penal din Salonic împotriva executării expulzării sale judiciare. În aceeași zi, Tribunalul Administrativ din Salonic a respins acțiunea (Decizia nr 2723/2014). La 5 mai 2014, reclamantul a fost transferat la Atena, unde a locuit trei zile. Ulterior a fost transferat la sediul secției de poliție din Triglia (Vatopedi Chalkikis). La 30 mai 2014, curtea de apel din Atena a acordat suspendarea executării executării executării executării executării executării deportării reclamantului (Decizia nr. 1828/2014). La 1 iunie 2014, reclamantul a fost eliberat. Condițiile de detenție ale reclamantuluireclamantul declară că sediul subdirecției străinilor din Salonic, secția de poliție din Aghios Athanasios și secția de poliție din Triglia Giannitsa unde a fost deținut nu sunt potrivite pentru detenție pe termen lung. Printre acestea se numără supraaglomerarea, condițiile de igienă, lipsa de încălzire, precum și faptul că celulele nu erau nici aerisite, nici iluminate. Nu exista nici o posibilitate de a se plimba, de a practica un exercițiu fizic sau activități recreative, ceea ce a avut o influență dăunătoare asupra sănătății sale fizice și psihologice. Dreptul și practica internă și internațională relevantă în ceea ce privește expulzarea judiciară și căile de atac în acest sens Dispoziția relevantă a Codului penal, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, era astfel formulată în art. 74 (...) 4. (d) procurorul de la locul de detenție controlează la fiecare trei luni dacă condițiile pentru detenție sunt îndeplinite, după o notificare relativă a directorului centrului de detenție. Detenție maximă nu poate depăși șase luni. Cu toate acestea, aceasta poate fi prelungită pentru șase luni, în cazul în care, în ciuda eforturilor rezonabile ale autorităților competente, executarea deportării, deși posibilă, este amânată, deoarece străinul refuză să coopereze sau obținerea documentelor necesare de la țările terțe este amânată. În aceleași condiții și în cazuri excepționale, detenția poate fi prelungită cu încă șase luni atunci când executarea deportării este așteptată imediat după anul respectiv. (...) mai puțin) La internat reținut în vederea reținerii poate introduce obiecții împotriva detenției sale, asupra cărora se pronunță în mod irevocabil instanța corecțională a locului de detenție. La articolul relevant din Codul de procedură penală dispune art. 565 Orice îndoială sau obiecție cu privire la executarea sentinței, precum și la natura sau durata pedepsei se ridică de către instanța corecțională de la locul executării pedepsei. (...) Procurorul și condamnatul se pot acuza împotriva acestei decizii. În ceea ce privește revocarea statutului de refugiat Dispozițiile relevante ale Convenției de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților sunt astfel formulate în art. 1 (...) C. Această convenție va înceta, în următoarele cazuri, să se aplice oricărei persoane vizate de dispozițiile secțiunii A de mai sus: 1) Dacă este solicitată în mod voluntar de protecția țării a cărei naționalitate o are; sau 2) Dacă, după ce și-a pierdut naționalitatea, și-a pierdut în mod intenționat naționalitatea sau 3) dacă a dobândit o nouă naționalitate și se bucură de protecția țării a cărei naționalitate a dobândit-o; sau 4) Dacă țara pe care a părăsit-o sau în afara căreia a dobândit-o intenționat și-a pierdut-o în mod intenționat; sau 5. În cazul în care, circumstanțele în urma cărora a fost recunoscută ca refugiată care a depășit existența, ea nu mai poate continua să refuze să se revendice pentru protecția țării a cărei naționalitate o are; cu toate acestea, având în vedere că dispozițiile prezentului alineat nu se aplică nici unui refugiat menționat în alin. (1) din secțiunea A din prezentul articol, care poate invoca, pentru a refuza să se revendice pentru protecția țării a cărei naționalitate are, motive imperative legate de persecuțiile anterioare. 6) În ceea ce privește o persoană care nu are reședință obișnuită, în cazul în care circumstanțele în urma cărora a fost recunoscută ca refugiată care a încetat să existe, ea este în măsură să se întoarcă în țara în care își avea reședința obișnuită; cu toate acestea, având în vedere că dispozițiile prezentului alineat nu se vor aplica oricărui refugiat menționat la alin. (1) din secțiunea A din prezentul articol, care poate invoca, pentru a refuza să se întoarcă în țara în care își avea reședința obișnuită, motive imperative legate de persecuțiile anterioare. D. Această convenție nu va fi aplicabilă persoanelor care beneficiază în prezent de protecție sau de asistență din partea unui organism sau a unei instituții a Organizației Națiunilor Unite, alta decât Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați. După încetarea acestei protecții sau asistențe din orice motiv, fără ca soarta acestor persoane să fi fost soluționată definitiv, în conformitate cu rezoluțiile adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia de dreptul deplin de regimul acestei convenții. 1. Statele Contractante n . vor expulza un refugiat care se află în mod regulat pe teritoriul lor numai din motive de siguranță națională sau de ordine publică. La expulzarea acestui refugiat nu va avea loc decât în executarea unei hotărâri pronunțate în conformitate cu procedura prevăzută de lege. Refugiatul trebuie, cu excepția cazului în care există motive imperative de securitate națională națională, să fie admis să furnizeze dovezi care să îl exonereze, să depună o acțiune și să fie reprezentat în acest scop în fața unei autorități competente sau în fața uneia sau mai multor persoane desemnate special de autoritatea competentă. (3) Statele Contractante vor acorda unui astfel de refugiat un termen rezonabil pentru a-i permite să caute să fie admis în mod regulat într-o altă țară. Statele Contractante pot aplica, pe parcursul acestui termen, o astfel de măsură de ordin intern pe care o consideră oportună.art. 33 (1) Nici unul dintre statele contractante nu va expulza sau nu va revoca, în vreun fel, un refugiat la frontierele teritoriilor în care viața sau libertatea sa ar fi amenințată din cauza rasei, religiei, naționalității, apartenenței sale la un anumit grup social sau a opiniilor sale politice. (2) Cu toate acestea, beneficiul prezentei dispoziții nu poate fi invocat de un refugiat care va avea motive serioase de a considera ca un pericol pentru securitatea țării în care se află sau care, fiind supus unei condamnări definitive pentru o infracțiune sau o infracțiune deosebit de gravă, constituie o amenințare pentru comunitatea țării respective. 96/2008 a fost astfel formulat art. 14 (...) 4. L. Autoritățile competente pot să nu acorde, revoca sau refuza reînnoirea statutului acordat unui refugiat atunci când (...) (b) această persoană constituie un pericol pentru societate, din cauza unei condamnări penale definitive pentru o infracțiune deosebit de gravă. 114/2010, astfel cum a fost modificat prin Decretul prezidențial nr 113/2013, dispunea de art. 27 1. În cazul în care rezultă din noile informații care constituie un motiv de revizuire a statutului de protecție internațională, autoritatea centrală ia în considerare dacă acest statut trebuie revocat în temeiul dispozițiilor decretului prezidențial nr. 96/2008 și face o recomandare secretarului general al ordinii publice al Ministerului Protecției Cetățeanului, care, printr-un act motivat special, poate revoca statutul de protecție internațională. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile sale de detenție. Invocând articolele 3 și 13 combinate ale Convenției, reclamantul se plânge de absența unei acțiuni efective pentru contestarea condițiilor sale de detenție. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că, în caz de expulzare în Turcia, integritatea sa fizică ar fi în pericol. Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge în special că, în ciuda faptului că a primit statutul de refugiat, acesta a fost reținut în vederea unei expulzări judiciare care nu putea fi efectuată. El adaugă că atât revocarea statutului său de refugiat, cât și detenția sa au avut loc fără o bază legală, că această revocare a avut ca unic scop facilitarea expulzării sale și caracterizarea sa ca fiind periculoasă pentru ordinea publică nu a fost motivată. Condițiile de detenție ale reclamantului au constituit un tratament inuman și degradant în sensul art. 3 din Convenție Reclamantul dispunea de o acțiune efectivă, în sensul art. 13 din Convenție, pentru a se plânge de condițiile sale de detenție Deținerea reclamantului a fost 5 alin. (1) din Convenție, ținând cont, în special, de declarația reclamantului conform căreia a beneficiat de statutul de refugiat și nu putea fi expulzat

Communiquée le 12 février 2016

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

65091/13

S.I.

contre la Grèce

introduite le 15 octobre 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant est un ressortissant turc né en 1965. Il est représenté devant la Cour par M

e

K. Tsitselikis, avocat au barreau de Thessalonique.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

A.

Les circonstances de l’espèce

1.

La mise en détention du requérant en vue de son expulsion judiciaire et les recours y relatifs

Le requérant, d’origine kurde, était politiquement actif dans son pays d’origine. Il affirme que des proches de sa famille ont fait l’objet de persécutions et d’assassinat par les autorités turques en raison de leur activité politique. Il ajoute qu’il n’a pas fait de déclaration de repentir auprès des autorités turques, sur la base de la loi turque

n

o

4616/2000.

Le 15 novembre 1987, le requérant arriva en Grèce.

Le 16 novembre 1987, il introduisit une demande d’asile.

Le 23 février 1988, le requérant s’est vu accordé le statut de réfugié (décision n

o

9135/9995).

Le 3 mars 1997, le requérant fut condamné par la cour d’assises d’Athènes à la réclusion à perpétuité pour tentative d’homicide, vente de produits stupéfiants et usage d’armes illégal (arrêts

n

os

131-132/1997). La cour d’assises ordonna également son expulsion vers la Turquie, après l’exécution de la peine ou sa libération sous condition.

Le 12 février 2013, le requérant fut considéré comme avoir purgé sa peine et il fut remis en liberté sous condition. Toutefois, il fut toujours maintenu en détention en vue de l’exécution de son expulsion judiciaire.

À une date non précisée, le requérant fut transféré à la sous-direction des étrangers de Thessalonique.

Le requérant allègue que le 23 avril 2013, les autorités entreprirent des démarches afin de l’expulser vers la Turquie. Cette expulsion fut finalement reportée.

Le 16 juin 2013, la sous-direction des étrangers de Thessalonique demanda à l’état-major de la police hellénique d’examiner la possibilité de révoquer le statut de réfugié du requérant.

Le 14 août 2013, le requérant forma un recours auprès du tribunal correctionnel de Thessalonique contre l’exécution de son expulsion judiciaire et la prolongation de sa détention. Il se fondait sur l’article 565 du code de procédure pénale ainsi que l’article 74 § 4 f) du code pénal. Il soutenait, en premier lieu, qu’en lui imposant une expulsion judiciaire la cour d’assises n’avait pas pris en considération le fait qu’il bénéficiait du statut de réfugié. Il souligna, à cet égard, qu’il encourait toujours un risque de mauvais traitements en cas de renvoi, que son expulsion judiciaire ne pouvait pas être effectuée et qu’elle violerait le principe du non refoulement ainsi que l’article

3 de la Convention. En deuxième lieu, il nota que sa conduite avant son arrestation ainsi que pendant sa détention était exemplaire, de sorte qu’il ne présentait pas de danger pour la société. Dès lors, la révocation du statut de réfugié aurait été une mesure disproportionnée par rapport au but poursuivi, à savoir la protection de la sécurité et de l’ordre public. En troisième lieu, le requérant affirma qu’en vertu de l’article

74 § 4 f) du code pénal, la continuation de sa détention était justifiée seulement s’il refusait de coopérer avec les autorités aux fins de son expulsion ou si les autorités de son pays d’origine causaient des retards, ce qui n’était pas le cas en l’espèce.

Les 14, 20 et 28 août et les 4 et 16 décembre 2013 l’examen du recours contre l’exécution de l’expulsion fut reporté.

Le 20 août 2013, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Thessalonique ordonna la prolongation de la détention du requérant pour une période de six mois (ordonnance n

o

989/2013).

Du 5 au 25 septembre 2013, le requérant poursuivit une grève de la faim.

Le 23 septembre 2013, le secrétaire général du ministère de la Protection du citoyen procéda à la révocation du statut de réfugié du requérant, en application des articles 14 § 4 b) du décret présidentiel n

o

96/2008, 27 du décret présidentiel n

o

96/2008, tel qu’il a été modifié, ainsi que 1

c) de la Convention de Genève de 1951 relative au statut des réfugiés (décision

n

o

9135/9995). En particulier, il considéra que, eu égard à sa condamnation au pénal, le requérant présentait un danger pour la société. Cette décision lui fut notifiée le 4

octobre 2013.

Le 27 septembre 2013, le requérant soumit un mémoire au secrétaire général du ministère de la Protection du citoyen pour se plaindre des ajournements de son recours contre l’exécution de son expulsion devant le tribunal correctionnel de Thessalonique. Il demanda en outre de ne pas être refoulé vers la Turquie, où sa vie était en danger.

Le 2 octobre 2013, le requérant écrivit au procureur près le tribunal correctionnel de Thessalonique pour dénoncer ses conditions de détention, mais il ne semble pas avoir reçu de réponse.

Le 14 octobre 2013, le requérant introduisit un recours contre la décision

n

o

9135/9995 du 23 septembre 2013 devant la commission des recours de deuxième degré. Il releva, en premier lieu, qu’en lui imposant une expulsion judiciaire la cour d’assises n’avait pas pris en considération le fait qu’il bénéficiait du statut de réfugié et qu’il encourait toujours de risque de mauvais traitements en cas de renvoi en Turquie. Il ajouta que les autorités grecques l’ont transféré à l’ambassade turque en dépit du principe de confidentialité. En second lieu, il soutint que sa présence en Grèce ne constituait pas un danger pour la sécurité et l’ordre public et souligna que sa conduite avant son arrestation ainsi que pendant sa détention était exemplaire. En troisième lieu, il affirma que le danger pour l’ordre public, prévu par l’article 14 § 4 du décret présidentiel

n

o

96/2008, ne figurait pas parmi les raisons pour lesquelles le statut de réfugié pouvait être révoqué selon l’article 1 c) de la Convention de Genève de 1951 relative au statut des réfugiés. Il ajouta que la décision de révocation de son statut n’était pas suffisamment motivée, mais se contentait de mentionner sa condamnation au pénal. Le requérant conclut qu’en tout état de cause son expulsion serait contraire au principe du non refoulement et à l’article 3 de la Convention.

Le 15 janvier 2014, le requérant fut transféré dans les locaux du commissariat de police d’Aghios Athanasios (Thessalonique).

Le 6 février 2014, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Thessalonique ordonna le maintien en détention du requérant pour une période de six mois (ordonnance n

o

154/2014).

Le 12 février 2014, le tribunal correctionnel de Thessalonique rejeta le recours du requérant contre l’exécution de son expulsion (arrêt

n

o

1385/2014). Il considéra que le requérant ne bénéficiait plus du statut de réfugié et que sa détention, prolongée par la chambre d’accusation du tribunal pénal de première instance de Thessalonique, était légale. Il ajouta qu’en cas de rejet de son recours contre la décision de révocation du statut de réfugié, son expulsion aurait pu être effectuée.

Le 13 février 2014, la commission des recours de deuxième degré accepta le recours du requérant et annula la décision révoquant son statut de réfugié (décision n

o

9135/9995). En premier lieu, elle releva notamment qu’il ne ressortait d’aucun élément du dossier ou de la décision attaquée qu’une des clauses de l’article 1 c) de la Convention de Genève avait été remplie. En deuxième lieu, elle nota que la décision révoquant le statut de réfugié se contentait de constater la condamnation du requérant au pénal, sans procéder à une évaluation spécifique et substantielle concernant le danger qu’il présentait pour la société. Elle nota qu’au contraire, le requérant avait été un détenu exemplaire, ne provoquait jamais des problèmes et se conformait toujours à ses obligations. En troisième lieu, elle souligna que le requérant encourait toujours un risque en Turquie et que le principe du non refoulement était applicable dans son cas.

Le 7 mars 2014, la sous-direction des étrangers de Thessalonique transmit cette décision au procureur près le tribunal correctionnel de Thessalonique afin que ce dernier décide si le requérant devait être maintenu en détention et si son expulsion pouvait être effectuée.

Le 21 mars 2014, le requérant introduisit un nouveau recours auprès du tribunal correctionnel de Thessalonique contre l’exécution de son expulsion judiciaire.

Le même jour, le tribunal administratif de Thessalonique rejeta le recours (décision n

o

2723/2014). Il considéra notamment qu’il ne pouvait pas contrôler l’arrêt d’une juridiction supérieure, à savoir de la cour d’assises.

Le 5 mai 2014, le requérant fut transféré à Athènes, où il séjourna pendant trois jours. Il fut par la suite transféré dans les locaux du commissariat de police de Triglia (Vatopedi Chalkidikis).

Le 30 mai 2014, la cour d’appel d’Athènes ordonna la suspension de l’exécution de l’expulsion du requérant (décision n

o

1828/2014).

Le 1

er

juin 2014, le requérant fut libéré.

2.

Les conditions de détention du requérant

Le requérant allègue que les locaux de la sous-direction des étrangers de Thessalonique, du commissariat de police de Aghios Athanasios ainsi que du commissariat de police de Triglia Giannitsa où il fut détenu ne se prêtent pas à une détention de longue durée. Il dénonce notamment le surpeuplement, les mauvaises conditions d’hygiène, l’absence de chauffage, et le fait que les cellules n’étaient ni aérées ni éclairées. Il n’y avait aucune possibilité de se promener, de pratiquer un exercice physique ou des activités récréatives, ce qui eut une influence néfaste sur sa santé physique et psychologique.

B.

Le droit et la pratique internes et internationaux pertinents

1.

Concernant l’expulsion judiciaire et les recours y relatifs

La disposition pertinente du code pénal, telle qu’elle était en vigueur à l’époque des faits, était ainsi libellée

:

Article 74

«

(...) 4.

(...) d) le procureur du lieu de détention contrôle tous les trois mois si les conditions pour la détention sont remplies, après une notification relative du directeur du centre de détention. La détention maximale ne peut pas dépasser les six mois. Elle peut cependant être prolongée pour six mois dans les cas où, en dépit des efforts raisonnables des autorités compétentes, l’exécution de l’expulsion, bien que possible, est retardée parce que l’étranger refuse de coopérer ou l’obtention des documents nécessaires auprès des pays tiers est retardée. Sous les mêmes conditions et dans des cas très exceptionnels, la détention peut être prolongée pour six mois de plus lorsque l’exécution de l’expulsion est attendue rapidement après l’année.

(...) »

f) L’étranger détenu en vue d’expulsion peut introduire des objections contre sa détention, sur lesquelles statue irrévocablement le tribunal correctionnel du lieu de la détention.

»

L’article pertinent du code de procédure pénale dispose

:

Article 565

«

Tout doute ou objection quant à l’exécution du jugement ainsi qu’à la nature ou la durée de la peine est levé par le tribunal correctionnel du lieu de l’exécution de la peine. (...) Le procureur et le condamné peuvent se pourvoir en cassation contre cette décision.

»

2.

Concernant la révocation du statut de réfugié

Les dispositions pertinentes de la Convention de Genève de 1951 relative au statut des réfugiés sont ainsi libellées

:

Article 1

«

(...) C. Cette Convention cessera, dans les cas ci-après, d’être applicable à toute personne visée par les dispositions de la section A ci-dessus :

1) Si elle s’est volontairement réclamée à nouveau de la protection du pays dont elle a la nationalité ; ou

2) Si, ayant perdu sa nationalité, elle l’a volontairement recouvrée ; ou

3) Si elle a acquis une nouvelle nationalité et jouit de la protection du pays dont elle a acquis la nationalité ; ou

4) Si elle est retournée volontairement s’établir dans le pays qu’elle a quitté ou hors duquel elle est demeurée de crainte d’être persécutée; ou

5) Si, les circonstances à la suite desquelles elle a été reconnue comme réfugiée ayant cessé d’exister, elle ne peut plus continuer à refuser de se réclamer de la protection du pays dont elle a la nationalité ; Étant entendu, toutefois, que les dispositions du présent paragraphe ne s’appliqueront pas à tout réfugié visé au paragraphe 1 de la section A du présent article qui peut invoquer, pour refuser de se réclamer de la protection du pays dont il a la nationalité, des raisons impérieuses tenant à des persécutions antérieures.

6) S’agissant d’une personne qui n’a pas de nationalité, si, les circonstances à la suite desquelles elle a été reconnue comme réfugiée ayant cessé d’exister, elle est en mesure de retourner dans le pays dans lequel elle avait sa résidence habituelle ; Étant entendu, toutefois, que les dispositions du présent paragraphe ne s’appliqueront pas à tout réfugié visé au paragraphe 1 de la section A du présent article qui peut invoquer, pour refuser de retourner dans le pays dans lequel il avait sa résidence habituelle, des raisons impérieuses tenant à des persécutions antérieures.

D. Cette Convention ne sera pas applicable aux personnes qui bénéficient actuellement d’une protection ou d’une assistance de la part d’un organisme ou d’une institution des Nations Unies autre que le Haut Commissaire des Nations Unies pour les réfugiés.

Lorsque cette protection ou cette assistance aura cessé pour une raison quelconque, sans que le sort de ces personnes ait été définitivement réglé, conformément aux résolutions y relatives adoptées par l’Assemblée générale des Nations Unies, ces personnes bénéficieront de plein droit du régime de cette Convention.

»

Article 32

«

»

Article 33

«

»

L’article pertinent du décret présidentiel n

o

96/2008 était ainsi libellé

:

Article 14

«

(...) 4. L’autorité compétente peut ne pas accorder, de révoquer ou de refuser de renouveler le statut accordé à un réfugié quand

:

(...) b) cette personne constitue un danger pour la société, en raison d’une condamnation pénale définitive pour un crime particulièrement grave.

»

L’article pertinent du décret présidentiel n

o

114/2010, tel qu’il a été modifié par le décret présidentiel n

o

113/2013, disposait

:

Article 27

«

o

96/2008 et fait une recommandation au secrétaire général de l’ordre public du ministère de la Protection du citoyen, qui, par un acte spécialement motivé, peut révoquer le statut de protection internationale.

»

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ses conditions de détention.

2.

Invoquant les articles 3 et 13 combinés de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’un recours effectif pour contester ses conditions de détention.

3.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint qu’en cas d’expulsion vers la Turquie, son intégrité physique serait en danger.

4.

Invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint notamment que malgré le fait qu’il bénéficiait du statut de réfugié, il a été détenu en vue d’une expulsion judiciaire qui ne pouvait pas être effectuée. Il ajoute que tant la révocation de son statut de réfugié que sa détention ont eu lieu sans une base légale, que cette révocation avait comme seul but de faciliter son expulsion et que sa caractérisation comme dangereux pour l’ordre public n’était pas motivée.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Les conditions de détention du requérant ont-elles constitué un traitement inhumain et dégradant au sens de l’article 3 de la Convention

?

2.

Le requérant disposait-il d’un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, pour se plaindre de ses conditions de détention

?

3.

La détention du requérant a-t-elle été «

régulière

» au sens de l’article

5 § 1 de la Convention, compte tenu en particulier de l’allégation du requérant selon laquelle il bénéficiait du statut de réfugié et ne pouvait pas être expulsé

?