ETUTE c. LUXEMBOURG et 1 autre affaire

Comunicat la 9 martie 2016 A DOUA SECȚIUNI RĂSPUNSURI nr. 61606/15 și 701/16 Joseph EUTE împotriva Luxemburgului introduse la 31 decembrie 2015 și, respectiv, 18 ianuarie 2016 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, Joseph Eute, care are cetățenia luxemburgheză și nigeriană, s-a născut în 1970, este în prezent deținut la centrul penitenciar Schrassig (Luxemburg). Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este înculpat și în detenție provizorie în cadrul unei proceduri care poartă numărul de referință național 61606/15) și un formular de cerere, însoțit de prospectul de cerere, i-a fost trimis la 18 decembrie 2015. Reclamantul a indicat că această scrisoare i-ar fi fost prezentată la 29 decembrie 2015 și că a fost deja deschisă. La 5 ianuarie 2016, Curtea a primit o nouă scrisoare din partea reclamantului care își exprima intenția de a depune o cerere. 701/16) și un formular de cerere, însoțit de prospectul de răspuns, i-a fost trimis la 12 ianuarie 2016. Reclamantul indică faptul că această scrisoare ar fi fost, de asemenea, deschisă înainte de a fi predată. El arată că nu a introdus nicio acțiune împotriva acestor măsuri, dat fiind că tentativele anterioare de a se plânge de deschiderea scrisorii Curții s-ar fi soldat cu un eșec. Nu ar fi disponibilă nicio acțiune efectivă în închisoare pentru a se plânge de deschiderea continuă a corespondenței din partea Curții Pe de altă parte, reclamantul furnizează o copie a unei scrisori adresate directorului închisorii la 6 decembrie 2015, în care se plângea în special că ar fi refuzat practica de zi cu zi a sportului în ciuda unei prescripții medicale în acest sens, care ar fi rămas fără răspuns. Dreptul și practica internă relevante Dispoziții generale La art. 28 din Constituție se citește astfel Secretul scrisorilor este inviolabil. - Legea stabilește care agenți sunt responsabili pentru încălcarea secretului scrisorilor încredințate poștal. (...) La art. 149 din Codul penal prevede următoarele: Va fi pedepsit cu închisoarea de 15 zile până la două luni și cu o amendă de 251 EUR până la 5.000 EUR, orice funcționar sau agent guvernamental, orice angajat al serviciului poștal și telegrafic, care a deschis sau a șters scrisori de la poștă, comunicate de fax, sau care a facilitat deschiderea sau eliminarea acestora. Dispozițiile relevante din legea din 1 Septembrie 1988 privind răspunderea civilă a statului și a autorităților publice sunt formulate după cum urmează: Statul și alte persoane juridice de drept public răspund, fiecare în cadrul misiunilor sale de serviciu public, de orice prejudiciu cauzat de funcționarea defectuoasă a serviciilor lor, atât administrative, cât și judiciare, sub rezerva autorității de lucru judecat. Cu toate acestea, atunci când ar fi inechitabil, având în vedere natura și scopul actului cauzator al prejudiciului, să se lase prejudiciul suferit în sarcina persoanei în cauză, despăgubirea se datorează chiar și în lipsa unei dovezi a unei funcționări defectuoase a serviciului, cu condiția ca prejudiciul să fie special și excepțional și să nu fie imputat unei erori a victimei. Dispoziții speciale privind corespondența deținuților Dispozițiile relevante ale Hotărâreaui european privind persoanele care participă la proceduri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, semnat la Strasbourg 5 martie 1996 și aprobat printr-o lege din 20 ianuarie 1999, sunt formulate după cum urmează: (1) Părțile contractante respectă dreptul persoanelor menționate la primul alineat din art. 1 din prezentul acord de a se conforma în mod liber cu Curtea. (2) În ceea ce privește persoanele deținute, exercitarea acestui drept implică în special faptul că a. corespondența lor trebuie transmisă și predată fără întârziere excesivă și fără nicio modificare a acestuia. b. aceste persoane nu pot face obiectul niciunei măsuri disciplinare ca urmare a unei comunicări transmise Curții prin mijloace adecvate c. aceste persoane au dreptul, cu privire la o cale de atac a Curții și la orice procedură care rezultă din aceasta, să corespundă unui consiliu admis să pledeze în fața instanțelor din țara în care sunt ținute și de a comunica cu el fără a putea fi ascultat de oricine altcineva. (3) În aplicarea alineatelor precedente, nu poate exista o interferență a unei autorități publice decât dacă această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură necesară, într-o societate democratică, securității naționale, cercetării și urmăririi penale sau protecției sănătății. Dispozițiile relevante din Regulamentul de bază din 24 martie 1989 privind administrarea și regimul intern al instituțiilor de detenție sunt formulate după cum urmează: art. 211 Orice deținut poate depune cereri sau plângeri directorului instituției. Înainte de a lua o decizie, directorul procedează sau dispune, în principiu, la audierea reclamantului sau a reclamantului, precum și la orice investigație considerată utilă. art. 212 Deținutului căruia i s-a acordat o decizie a directorului instituției i s-a acordat posibilitatea de a formula o acțiune în fața procurorului general de stat. Dosarul se transmite autorității sesizate cu acțiunea care poate solicita directorului de la adresa de internet informații suplimentare. Înainte de a se pronunța procurorul general de stat sesizat, procurorul general poate, de asemenea, să procedeze la audierea deținutului care a formulat acțiunea, precum și la orice investigație considerată necesară. Fără a aduce atingere acestei căi de atac, orice decizie luată în cadrul atribuțiilor astfel definite de legislația în vigoare este executorie imediat. Cu excepția cazului în care aceaceasta este în mod evident abuzivă sau vădit nefondată sau dacă aceasta a făcut deja obiectul unei decizii anterioare, orice cerere sau plângere adresată directorului instituției sau sub forma unei căi de atac a procurorului general de stat este informată și se dă un răspuns deținutului într-un termen rezonabil și fără întârzieri inutile. Deciziile de respingere sunt motivate. art. 215 Fără a aduce atingere drepturilor care decurg din legile și convențiile internaționale, fiecare deținut poate adresa în orice moment întrebări sau plângeri șefului statului, Camerei deputaților, Guvernului, ministrului Justiției, procurorului general de stat, precum și autorităților judiciare. Aceste cereri și plângeri pot fi închise și nu pot fi controlate. Se procedează la astfel de cereri și plângeri, ca și în cazul unei căi de atac în conformitate cu dispozițiile art. 212 și 213, fără a aduce atingere drepturilor legale proprii ale autorității sesizate de reclamant sau de reclamant. (...) art. 216 Posibilitatea de a depune cererile, plângerile sau acțiunile prevăzute în art. 211 - 215 nu trebuie în nici un caz să fie împiedicată de niciun membru al administrației în cauză. (...) Art. 223 Cu excepția corespondenței menționate la articolele 215 și 227, pliurile, plicurile, pachetele și, în general, toate transporturile sunt deschise și controlate obligatoriu în conformitate cu instrucțiunile de serviciu ale directorului. Cu excepția corespondenței prevăzute la articolele 215 și 227, scrisorile tuturor deținuților, atât la reintrare cât și la plecare, pot fi citite în scopul controlului. Controlul corespondenței se efectuează exclusiv pentru a proteja ordinea internă a instituțiilor de detenție. Scrisorile adresate sub pliare închise de către deținuții din consiliul lor, precum și cele trimise de aceștia din urmă, nu sunt supuse controlului și sunt expediate sau trimise destinatarului fără întârziere dacă se poate constata fără glazură că acestea sunt într-adevăr destinate apărătorului sau consilierii sau provin de la acesta. În acest scop, mențiunile utile trebuie să fie menționate pe plic pentru a indica calitatea și adresa profesională a destinatarului sau expeditorului lor. Scrisorile din partea pârâtului sau a consilierului se referă la înfășurat în afara mențiunii În raportul său privind vizita la Luxemburg din 28 ianuarie până în 2 februarie 2015, Comitetul European pentru Prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) indică următoarele: II. Constatări făcute în timpul vizitei și măsurile recomandate B. Instituții penitenciare 5. Alte întrebări f. proceduri de plângere 72. La admitere, deținuții primeau un ghid de la persoana deținută adresa [...] directorului instituției, reprezentantei procurorului general de stat, procurorului general de stat, Ombudsmanului Marelui Ducat al Luxemburgului (Ombudsman), precum și autorităților judiciare și politice; Cu toate acestea, nu părea să existe nicio procedură specifică de plângere sau registru dedicat în cadrul CPL. Delegația a primit numeroase afirmații de deținuți care să indice că a primit un răspuns succint sau chiar niciun răspuns la cererea/cererea adresată conducerii instituției. (...) GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul consideră că deschiderea de către autoritățile penitenciare a corespondenței care i-a fost adresată din partea Curții aduce atingere dreptului său la respectarea corespondenței sale. A epuizat reclamantul căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție, pentru a-și exercita dreptul la respectarea corespondenței? căile de atac prevăzute în Regulamentul de bază al Curții din 24 martie 1989 privind administrarea și regimul intern al instituțiilor penitenciare sunt considerate efective în practică, având în vedere observațiile formulate de Comitet pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante în raportul său privind vizita la Luxemburg în perioada 28 ianuarie-2 februarie 2015 Acțiunea organizată în temeiul articolului 1 din Legea din 1 septembrie 1988 privind răspunderea statului și a autorităților publice constituia o acțiune efectivă, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, în ceea ce privește încălcarea dreptului la corespondență? A fost încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta corespondența, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție? În art. 8 alin.

Communiquée le 9 mars 2016

DEUXIÈME SECTION

Requêtes n

os

61606/15 et 701/16

Joseph ETUTE contre le Luxembourg

introduites respectivement

le 31 décembre 2015 et le 18 janvier 2016

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Joseph Etute, qui a les nationalités luxembourgeoise et nigériane, est né en 1970, est actuellement détenu au centre pénitentiaire à Schrassig (Luxembourg).

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est inculpé et en détention provisoire dans le cadre d’une procédure portant la référence nationale «

20304/15/CD

».

Le 11 décembre 2015, la Cour reçut du requérant une lettre faisant part de son intention d’introduire une requête. Un dossier fut ouvert (n

o

61606/15) et un formulaire de requête, accompagné de la notice d’explication, lui fut envoyé le 18 décembre 2015. Le requérant indique que ce courrier lui aurait été remis le 29

décembre 2015 tout en ayant déjà été ouvert.

Le 5 janvier 2016, la Cour reçut une nouvelle lettre du requérant faisant part de son intention d’introduire une requête. Un dossier fut ouvert (n

o

701/16) et un formulaire de requête, accompagné de la notice d’explication, lui fut envoyé le 12 janvier 2016. Le requérant indique que ce courrier aurait également été ouvert avant de lui être remis.

Il indique ne pas avoir introduit de recours à l’encontre de ces mesures, étant donné que de précédentes tentatives pour se plaindre de l’ouverture du courrier de la Cour se seraient soldées par un échec. Aucun recours effectif ne serait en effet disponible en prison pour se plaindre de l’ouverture continue de la correspondance en provenance de la Cour

; le requérant fournit par ailleurs la copie d’une lettre – adressée le 6 décembre 2015 au directeur de la prison, dans laquelle il se plaignait notamment qu’on lui refuserait la pratique quotidienne de sport malgré une prescription médicale en ce sens – qui serait restée sans réponse.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

1.

Dispositions générales

L’article 28 de la Constitution se lit ainsi

:

«

Le secret des lettres est inviolable. - La loi détermine quels sont les agents responsables de la violation du secret des lettres confiées à la poste. (...)

»

L’article 149 du Code pénal prévoit ceci :

«

Sera puni d’un emprisonnement de quinze jours à deux mois et d’une amende de 251 euros à 5.000 euros, tout fonctionnaire ou agent du Gouvernement, tout employé du service des postes et des télégraphes, qui aura ouvert ou supprimé des lettres confiées à la poste, des dépêches télégraphiques, ou qui en aura facilité l’ouverture ou la suppression.

»

Les dispositions pertinentes de la loi du 1

er

septembre 1988 relative à la responsabilité civile de l’État et des collectivités publiques, sont libellées comme suit

:

Article 1

«

L’État et les autres personnes morales de droit public répondent, chacun dans le cadre de ses missions de service public, de tout dommage causé par le fonctionnement défectueux de leurs services, tant administratifs que judiciaires, sous réserve de l’autorité de la chose jugée.

Toutefois, lorsqu’il serait inéquitable, eu égard à la nature et à la finalité de l’acte générateur du dommage, de laisser le préjudice subi à charge de l’administré, indemnisation est due même en l’absence de preuve d’un fonctionnement défectueux du service, à condition que le dommage soit spécial et exceptionnel et qu’il ne soit pas imputable à une faute de la victime.

»

2.

Dispositions particulières concernant la correspondance des détenus

Les dispositions pertinentes de l’accord européen concernant les personnes participant aux procédures devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, signé à Strasbourg 5 mars 1996 et approuvé par une loi du 20

janvier 1999, sont libellées comme suit

:

Article 3

«

:

a. leur correspondance doit être transmise et leur être remise sans délai excessif et sans altération

;

b. ces personnes ne peuvent faire l’objet d’aucune mesure disciplinaire du fait d’une communication transmise à la Cour par les voies appropriées

;

c. ces personnes ont le droit, au sujet d’une requête à la Cour et de toute procédure qui en résulte, de correspondre avec un conseil admis à plaider devant les tribunaux du pays où elles sont détenues et de s’entretenir avec lui sans pouvoir être entendues par quiconque d’autre.

»

Les dispositions pertinentes du règlement grand-ducal du 24 mars 1989 concernant l’administration et le régime interne des établissements pénitentiaires sont libellées comme suit

:

Article 211

«

Tout détenu peut présenter des requêtes ou des plaintes au directeur de l’établissement.

Avant de prendre une décision le directeur procède ou fait procéder en principe à l’audition du requérant ou du plaignant ainsi qu’à toutes investigations jugées utiles.

»

Article 212

«

Il est permis au détenu auquel une décision du directeur de l’établissement a fait grief de former un recours auprès du procureur général d’État.

Le dossier est transmis à l’autorité saisie du recours qui peut demander au directeur de l’établissement de plus amples renseignements. Avant de statuer le procureur général d’État saisi peut également procéder à l’audition du détenu ayant formé le recours ainsi qu’à toutes investigations jugées nécessaires.

Nonobstant ce recours toute décision prise dans le cadre des attributions telles qu’elles sont définies par la réglementation en vigueur est immédiatement exécutoire.

»

Article 213

«

À moins qu’elle ne soit de toute évidence abusive ou dénuée de fondement ou qu’elle n’ait déjà fait l’objet d’une décision antérieure, toute requête ou plainte au directeur de l’établissement ou sous forme de recours au procureur général d’État est instruite et une réponse est donnée au détenu dans un délai raisonnable et sans retard inutile.

Les décisions de rejet sont motivées.

»

Article 215

«

Sans préjudice des droits découlant des lois et des conventions internationales chaque détenu peut à tout moment adresser des requêtes ou des plaintes au chef de l’État, à la Chambre des Députés, au Gouvernement, au ministre de la Justice, au procureur général d’État ainsi qu’aux autorités judiciaires.

Ces requêtes et plaintes peuvent être remises sous pli fermé et échappent alors à tout contrôle.

Il est procédé quant à ces requêtes et plaintes comme en cas de recours conformément aux dispositions des articles 212 et 213, sans préjudice des droits légaux propres de l’autorité saisie par le requérant ou le plaignant. (...)

»

Article 216

«

La faculté de présenter les requêtes, plaintes ou recours prévus par les articles 211 à 215 ne doit en aucun cas être entravée par un quelconque membre de l’administration pénitentiaire. (...)

»

Article 223

«

À l’exception de la correspondance visée aux articles 215 et 227 les plis, enveloppes, paquets et, en général, tous les envois sont obligatoirement ouverts et contrôlés en conformité des instructions de service du directeur.

À l’exception de la correspondance visée aux articles 215 et 227 les lettres de tous les détenus, tant à l’arrivée qu’au départ, peuvent être lues aux fins de contrôle.

Le contrôle de la correspondance se fait exclusivement dans le but de sauvegarder l’ordre intérieur des établissements de détention.

»

Article 227

«

Les lettres adressées sous pli fermé par les détenus à leur conseil, ainsi que celles que leur envoient ces derniers, ne sont pas soumises au contrôle et sont expédiées ou remises à leur destinataire sans retard s’il peut être constaté sans équivoque qu’elles sont réellement destinées au défenseur ou conseil ou proviennent d’eux.

À cet effet les mentions utiles doivent être portées sur l’enveloppe pour indiquer la qualité et l’adresse professionnelle de leur destinataire ou de leur expéditeur.

Les lettres provenant du défenseur ou du conseil portent sur l’enveloppe en dehors de la mention «

courrier d’avocat

» la signature de l’avocat ou sont remises personnellement par celui-ci au procureur général d’État ou au directeur.

Le contrôle des colis et plis suspects se fait suivant une procédure à arrêter par le procureur général d’État de concert avec le bâtonnier de l’Ordre des Avocats.

»

Dans son rapport relatif à la visite effectuée au Luxembourg du 28

janvier au 2 février 2015, le Comité européen pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou dégradants (CPT) indique ce qui suit

:

II. Constatations faites durant la visite et mesures préconisées

B. Établissements pénitentiaires

f. procédures de plainte

«

adressées [...] au directeur de l’établissement, à la déléguée du procureur général d’État, au procureur général d’État, au médiateur du Grand-Duché de Luxembourg (Ombudsman) ainsi qu’aux autorités judiciaires et politiques » sous pli fermé.

Cela étant, aucune procédure spécifique de plainte ni registre dédié ne semblait exister au sein du CPL. La délégation a reçu de nombreuses allégations de détenus indiquant n’avoir reçu qu’une réponse succincte, voire pas de réponse, à leur requête/demande adressée à la direction de l’établissement. (...)

»

GRIEF

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant estime que l’ouverture par les autorités pénitentiaires de la correspondance qui lui était adressée en provenance de la Cour porte atteinte à son droit au respect de sa correspondance.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention, pour faire valoir son grief tiré d’une violation de son droit au respect de sa correspondance ?

Plus particulièrement

:

a)

les recours prévus par le règlement grand-ducal du 24 mars 1989 concernant l’administration et le régime interne des établissements pénitentiaires sont-ils à considérer comme effectifs en pratique, compte tenu des observations formulées par le Comité pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains et dégradants dans son rapport relatif à la visite effectuée au Luxembourg du 28 janvier au 2 février 2015

?

b)

le recours organisé par l’article 1

er

de la loi du 1

er

septembre 1988 relative à la responsabilité de l’État et des collectivités publiques constituait-il un recours effectif, au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, au regard du grief tiré d’une violation du droit au respect de la correspondance ?

2.

Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de sa correspondance, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention

? Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 8 § 2

?