Comunicat la 10 martie 2016 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 16346/10 Gevorg SAFARYAN împotriva Armenia depusă la 18 martie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Gevorg Safaryan, este un național armenian născut în 1961 și trăiește în Erevan. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 octombrie 2007, Departamentul Investigativ al Comitetului Revenuelor de Stat a instituit o procedură penală din cauza unei evaziuni fiscale agravate împotriva reclamantului, fostul director executiv și fondator al LLC (societatea) care deținea 100% din acțiunile sale. În aceeași dată, reclamantul a fost reținut. La o dată neespecificată, reclamantul a fost acuzat în temeiul articolului 205 § 2 din Codul penal pentru că a ascuns în mod deliberat profiturile societății în cursul anilor 2006-2007, din cauza căreia societatea a evitat să plătească impozite în valoarea AMD 321.649.580 (aproximativ 680 000 EUR), inclusiv impozite nepagate și sancțiuni. De asemenea, s-au încheiat taxe împotriva cazarerilor societății, A.G. și S.D., pentru că au ajutat reclamantul să ascundă profiturile societății. Reclamantul a fost, de asemenea, acuzat pentru faptul că nu s-a înregistrat un număr de angajați ai societății, ceea ce a avut ca rezultat evitarea plăților sociale în valoare de 1,920 000 AMD (aproximativ 4,060). La 19 iunie 2008, cauza a fost trimisă instanței de judecată pentru examinare în fond. La 9 octombrie 2008, Comitetul de venit de stat (CRC) a depus o cerere civilă împotriva societății în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului. CRC a solicitat instanței de judecată să pronunțe o ordonanță de a confisca AMD 396.943.193 (aproximativ 840.000 EUR) din societate, care includea taxele fiscale inițiale și alte sancțiuni impuse societății. Se pare că CRS a fost recunoscută ca reclamant civil în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului. La 6 noiembrie 2008, reclamantul a fost eliberat pe cauțiune pentru valoarea de 3 500 000 AMD (aproximativ 7 400 EUR). La 7 aprilie 2009, Curtea de District Kentron și Nork-Marash din Yerevan a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la patru ani de închisoare fără confiscare a proprietăților. Curtea de District a hotărât că reclamantul nu ar trebui să-și îndeplinească condamnarea. De asemenea, a hotărât să acorde reclamația civilă depusă de SRC parțial în valoare de AMD 221.649.250 (aproximativ 469.000 EUR) și a ordonat confiscarea acțiunilor reclamantului în societate, a bunurilor sale mobile și imobile personale și a sumei cauțiunii plătite în timpul procedurii. De asemenea, Curtea de District a condamnat A.G. și S.D. Curtea de district a ordonat confiscarea AMD 39.553.207 din G.A. și AMD 12.084.634 din S.D. în responsabilitate comună cu reclamantul. Reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii din 7 aprilie 2009 în ceea ce privește reclamația civilă. El a susținut, în special, că în cursul procedurii penale nu a fost depusă nicio reclamație civilă împotriva lui și că el nu a fost un inculpat civil în cadrul procedurii, în timp ce CRS a introdus o reclamație civilă împotriva societății care solicită instanței de judecată să atragă AMD 396.943.193 (aproximativ 840.000 EUR) de la societate în îndeplinirea obligațiilor sale față de bugetul de stat. În astfel de circumstanțe, el nu a avut posibilitatea de a se familiariza cu reclamațiile avansate sau de a răspunde la acestea, în timp ce instanța de judecată nu a avut competența de a ordona confiscarea proprietății sale în absența unei cereri civile formulate în mod corespunzător împotriva lui. La 19 iunie 2009, Curtea Criminală de Apel a respins recursul reclamantului. În acest sens, a constatat, în special, că instanța de judecată a determinat corect cantitatea de daune cauzate statului ca urmare a infracțiunii comise de reclamant și că, în consecință, problema responsabilității reclamantului a fost decisă în mod corespunzător. Pe 26 august 2009, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului asupra punctelor de drept inadmisibil pentru lipsa de merit. Potrivit reclamantului, la 26 februarie 2010, judecătorul a luat decizia de a atașa proprietatea mobilă și imobilă în valoare de AMD 39.750.967 (aproximativ 84.000 EUR). În plus, prin decizia din 2 martie 2010, judecătorul atașat acțiunile reclamantului în societate și în proprietatea mobilă și imobilă în valoare de AMD 232.732.059 (aproximativ 493.000 EUR). În același timp, reclamantul a fost interzis să-și folosească sau să-și îndepărteze proprietatea. Legea internă relevantă Codul de procedură penală (în vigoare începând cu 12 ianuarie 1999) În conformitate cu art. 74 § 1, o persoană fizică sau juridică este recunoscută ca inculpat civil în cazul în care, pe baza unei cereri introduse în timpul procedurii penale, această persoană poate suporta răspunderea civilă în temeiul legii pentru daune cauzate ca urmare a acuzatului care a comis o infracțiune interzisă de Codul penal. Decizia privind recunoașterea unui acuzat civil este luată de autoritatea investigației, de procurorul sau de instanță (art. 74 § 2). În conformitate cu art. 75 § 1, acuzatul civil are dreptul, printre altele , de a da explicații cu privire la reclamația civilă introdusă împotriva lui. art. 156 prevede că procurorul introduce și apără o cerere civilă în cazul în care interesele pecuniare ale statului au fost încălcate. În conformitate cu art. 158 § 3, o cerere civilă ar trebui să indice persoana care, persoana împotriva căreia și în care caz penal este introdusă cererea, suma și baza cererii. Legea privind companiile de răspundere limitată În conformitate cu art. 5 § 1, o societate de răspundere limitată își asumă responsabilitatea cu activele proprii. art. 5 § 3 prevede că participatorii într-o societate de răspundere limitată nu sunt responsabili pentru datoriile societății și sunt responsabili pentru daunele cauzate ca urmare a funcționării societății în limitele investițiilor lor. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că, în cursul procedurii penale împotriva sa, el a fost privat de posibilitatea de a se familiariza cu reclamația civilă depusă de SRC împotriva societății și de a prezenta argumentele sale în ceea ce privește, deși instanța de judecată, prin acordarea parțială a cererii, a ordonat în cele din urmă confiscarea propriei sale proprietăți. Reclamantul se plânge că a fost privat de proprietatea sa în încălcarea garanțiilor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în cadrul procedurii împotriva lui, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, au fost respectate principiile egalității armelor și procesului adversar în ceea ce privește determinarea cererii civile depuse în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului? Reclamantul a fost privat de proprietatea sa în interesul public și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În cazul în care aceaceasta a fost această privație proporțională cu obiectivul legitim urmărit? În special, a impus reclamantului o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDO 1999-V)?
Communicated on 10 March 2016
Application no. 16346/10
Gevorg SAFARYAN
against Armenia
lodged on 18 March 2010
The applicant, Mr Gevorg Safaryan, is an Armenian national who was born in 1961 and lives in Yerevan.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 22 October 2007 the Investigative Department of the State Revenue Committee instituted criminal proceedings on account of aggravated tax evasion against the applicant, former executive director and founder of “Pizza Di Roma” LLC (the company) who held 100% of its shares.
On the same date the applicant was detained.
On an unspecified date the applicant was charged under Article 205 § 2 of the Criminal Code for having deliberately concealed the company’s profits during the years 2006 to 2007, as a result of which the company had avoided paying taxes in the amount of AMD 321,649,580 (approximately EUR 680,000) including unpaid taxes and penalties. Charges were also brought against the treasurers of the company, A.G. and S.D., for having assisted the applicant in concealing the company’s profits. The applicant was also charged for not having registered a number of company employees, which had resulted in the company avoiding social payments in the amount of AMD 1,920,000 (approximately EUR 4,060).
On 19 June 2008 the case was sent to the trial court for examination on the merits.
On 9 October 2008 the State Revenue Committee (the SRC) lodged a civil claim against the company within the framework of the criminal proceedings against the applicant. The SRC requested the trial court to make an order to seize AMD 396,943,193 (approximately EUR 840,000) from the company, which amount included the initial tax duties and further penalties imposed on the company.
It appears that the SRC was recognised as a civil claimant within the framework of the criminal proceedings against the applicant.
On 6 November 2008 the applicant was released on bail for the amount of AMD 3,500,000 (approximately EUR 7,400).
On 7 April 2009 the Kentron and Nork-Marash District Court of Yerevan found the applicant guilty as charged and sentenced him to four years’ imprisonment without confiscation of property. The District Court decided that the applicant should not serve his sentence. It also decided to grant the civil claim lodged by the SRC partially in the amount of AMD 221,649,250 (approximately EUR 469,000) and ordered the confiscation of the applicant’s shares in the company, his personal movable and immovable property and the amount of bail paid during the proceedings. Also, the District Court sentenced A.G. and S.D. to three years’ and one year’s imprisonment respectively and exempted them from serving their sentence. The District Court further ordered the confiscation of AMD 39,553,207 from A.G. and AMD 12,084,634 from S.D. in joint responsibility with the applicant.
The applicant lodged an appeal against the judgment of 7 April 2009 in its part relating to the civil claim. He argued, in particular, that in the course of the criminal proceedings no civil claim had been lodged against him and he was not a civil defendant in the proceedings, whereas the SRC had introduced a civil claim against the company requesting the trial court to seize AMD 396,943,193 (approximately EUR 840,000) from the company in fulfilment of its obligations towards the State budget. In such circumstances, he had no opportunity to familiarise himself with the claims advanced or respond to them, while the trial court had no power to order the confiscation of his property in the absence of a duly formulated civil claim lodged against him.
On 19 June 2009 the Criminal Court of Appeal rejected the applicant’s appeal. In doing so it found, in particular, that the trial court had determined correctly the amount of damage caused to the State as a result of the offence committed by the applicant and that, accordingly, the issue of the applicant’s responsibility had been decided properly.
The applicant lodged an appeal on points of law raising similar arguments to those raised in his previous appeal.
On 26 August 2009 the Court of Cassation declared the applicant’s appeal on points of law inadmissible for lack of merit.
According to the applicant, on 26 February 2010 the bailiff made a decision to attach his movable and immovable property in the amount of AMD 39,750,967 (approximately EUR 84,000). Furthermore, by the decision of 2 March 2010, the bailiff attached the applicant’s shares in the company and his movable and immovable property in the amount of AMD
232,732,059 (approximately EUR 493,000). At the same time, the applicant was prohibited from using or alienating his property.
B.
Relevant domestic law
1.
The Code of Criminal Procedure (in force from 12 January 1999)
According to Article 74 § 1, a physical or legal person is recognised as a civil defendant if, on the basis of a claim introduced during the criminal proceedings, such person can bear civil liability under the law for damage caused as a result of the accused having committed an offence prohibited by the Criminal Code. The decision on recognising a civil defendant is taken by the investigation authority, the prosecutor or the court (Article 74 § 2).
According to Article 75 § 1, the civil defendant has the right,
inter alia
, to give explanations with regard to the civil claim introduced against him.
Article 156 provides that the prosecutor introduces and defends a civil claim if the pecuniary interests of the State have been infringed.
According to Article 158 § 3, a civil claim should indicate the person who, the person against whom and in which criminal case the claim is introduced, the amount and the basis of the claim.
2.
The Law on Limited Liability Companies
(«Սահմանափակ պատասխանատվությամբ ընկերությունների մասին» ՀՀ օրենք)
According to Article 5 § 1, a limited liability company bears responsibility with its own assets.
Article 5 § 3 states that the participators in a limited liability company do not bear responsibility for the company’s liabilities and they are responsible for the damages caused as a result of the operation of the company within the limits of their investment.
The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that, in the course of the criminal proceedings against him, he was deprived of the opportunity to familiarise himself with the civil claim lodged by the SRC against the company and submit his arguments in its regard although the trial court, by partially granting the claim, eventually ordered the confiscation of his own property.
The applicant complains that he was deprived of his property in violation of the guarantees of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
1.
Did the applicant have a fair hearing in the proceedings against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, were the principles of equality of arms and adversarial trial respected as regards the determination of the civil claim lodged within the framework of the criminal proceedings against the applicant?
2.
Has the applicant been deprived of his property in the public interest and in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1?
If so, was that deprivation proportionate to the legitimate aim pursued? In particular, did it impose an excessive individual burden on the applicant (see
Immobiliare Saffi v. Italy,
[GC], no. 22774/93, § 59, ECHR 1999-V)?